Începând cu superstiții și cu literatura gotică și ajungând la exploatarea capitalistă, la disfuncțiile societății de consum și până la termenul uzual de „vampir energetic”, putem vorbi la nesfârșit despre evoluția simbolică a vampirismului de-a lungul istoriei. Dar mai bine să începem cu ce ne e mai aproape și, cu ocazia asta, să facem o mică încălzire pentru Halloween!
Only Lovers Left Alive (regia Jim Jarmusch, 2013)
Miza acestui film supranatural nu e numai complet realistă, ci de-a dreptul adevărată: în prezent, nu se mai găsește nicăieri sânge pur.
Așa cum în realitate, cel mai puțin contaminat sânge al omenirii s-ar putea să fie în rezervele de acum 50 de ani ale armatelor, în Only Lovers Left Alive, vampirii sunt nevoiți să dea bani grei ca să obțină sânge necontaminat în doze limitate. Și asta cu pile serioase prin spitale.
Așa reușesc să supraviețuiască Adam și Eva (Tilda Swinton și Tom Hiddleston), protagoniștii unei reinterpretări actuale a ceea ce am putea numi „Geneza după Jim Jarmusch”.
Adam s-a retras din societate, preferând să plătească un băiat care să se ocupe de toate treburile lui, în timp ce el stă închis în casa lui bântuită de depresie, în care compune muzică la nesfârșit. Adam s-a săturat de societatea coruptă, aflată în cădere liberă, pe ai cărei cetățeni pierduți îi numește „zombi”, preferând adăpostul unui trecut glorios.
Eva, pe de altă parte, încearcă să îi insufle o perspectivă mai optimistă. Fiind mai bătrână decât Adam, ea a înțeles mai bine ciclul ascensiunilor și declinurilor în lume. Prin ochii ei, vedem misterele clarobscure ale Orientului, pe când prin ochii lui, filmul ne scufundă într-o nostalgie hipnotică. Ea, o trăiristă-călătoare; el, un artist introvertit, colecționar de obiecte-fetiș. Amândoi, martorii eterni ai unei lumi aflate într-o perpetuă schimbare.
The Addiction (regia Abel Ferrara, 1995)
În viziunea lui Abel Ferrara, vampirismul nu e numai o metaforă a adicției, ci și un discurs asupra noțiunii de „păcat”. Filmul începe cu o suită de fotografii înfățișând victime ale Holocaustului, proiectate la un curs de filosofie la care participă și Kathleen (Lili Taylor).
După o întâlnire nefericită prin suburbiile tenebroase ale New York-ului nouăzecist, Kathleen se alege cu o mușcătură care o transformă într-un vampir; simptomele îi apar treptat, de parcă ar fi contractat adicția ca pe un virus.
Pe măsură ce devine sclava poftei sale de sânge, Kathleen își intelectualizează eterna ei damnare într-o lucrare de disertație și, după ce o prezintă în fața comisiei, îi consumă pe toți, transformând catedra de filosofie în niște junkiști vampirici.
La un moment dat, însă, Kathleen întâlnește un vampir de la care ar avea multe de învățat. Enigmaticul Peina (Christopher Walken) practică abstinența, având o stăpânire de sine ca un călugăr tibetan. Doar că vampa de la filosofie tot racolează victime, crescând întruna dozajul, până când pare să intre într-o supradoză de sânge. Singura ei șansă se află nu într-o abstinență imposibilă, ci mai degrabă în lumina tămăduitoare a zilei – și nu e un spoiler care îi anunță moartea, ci posibilitatea unei mântuiri.
Bakjwi / Thirst (regia Chan-wook Park, 2009)
Sud-coreeanul Chan-wook Park (Oldboy, 2003) duce mai departe aceeași problematică morală, propunând o altă abordare inedită a vampirismului: preotul care sucombă plăcerilor trupești.
De-a lungul transformării sale, Sang-hyun (Kang-ho Song, actorul principal din Parasite) devine prins între eforturile a-și păstra integritatea preoțească și tentațiile carnale care vin la pachet cu vampirismul contractat în urma unei transfuzii de sânge. Mai mult, Sang-hyun se mai și îndrăgostește de Tae-ju (Ok-bin Kim), soția unui prieten.
Chan-wook Park îmbină abil mai multe genuri: de la o dramă tenebroasă cu accente thriller-horror, până la o comedie neagră în iconicul stil al noului val sud-coreean; totul stilizat și colorat, cu un superb umor prin mizanscenă și, în general, cu o atenție deosebită la detalii, resimțită până și în evoluția cromatică a spațiilor și costumelor, sau în cadrele picturale și simetrice care aduc a fresce bisericești.
Toate aceste minuțiozități exprimă eficient conflictul etic al protagonistului, pe care ultima secvență o rezumă într-un adevărat tur de forță regizoral: pentru a pune capăt păcatelor, preotul o aduce pe Tae-ju în mijlocul unui nicăieri perfect ales, un teren viran pe marginea coastei abrupte, fără vreo urmă de vegetație în jur, unde el așteaptă răsăritul soarelui în timp ce ea caută neîncetat un adăpost – o experiență cinematografică pur vizuală, fără dialog, în care cuplul vinovat se luptă pe viață și pe nemurire.
