Kevin Costner: „Criminal e un film de acţiune, dar am reacţionat profund la complexitatea personajului meu”

de Cinemagia în 15 Apr 2016
Filmul intră în cinematografele noastre pe 15 aprilie în regim de premieră

Cu o distribuţie impresionantă, care îi aduce împreună pe Kevin Costner, Ryan Reynolds, Gary Oldman, Tommy Lee Jones şi Gal Gadot, filmulCriminal" duce suspansul la cote maxime, din 15 aprilie, în cinematografele din toată ţara. Distribuitorul Freeman Ent pune la dispoziția cititorilor Cinemagia un interviu cu protagonistul.

Întrebare: Ce te-a atras la povestea filmului „Criminal”?

Kevin Costner: Până în prezent, oamenii care mor îşi iau secretele odată cu ei în mormânt. Acum, pe măsură ce desluşim secrete minţii omeneşti şi ştiinţa avansează, ştim că se va putea, cât de curând, să transferăm amintirile unei persoane la alta, iar implicaţiile vor fi vaste. Sunt mereu atras de proiecte care au mai multe nivele, iar această poveste exact aşa este. „Criminal” este un film de acţiune, dar am reacţionat profund la complexitatea personajului meu, la toată starea de confuzie şi de agitaţie pe care o resimte Jerico când ajunge să accepte experienţa pe care o trăieşte.

Întrebare: Cum este personajul tău?

Kevin Costner: Facem cunoştinţă cu Jerico în închisoare, un loc unde a stat mare parte din viaţă. O rană pe care a suferit-o în copilărie a făcut din el un sociopat, aşa că nu are niciodată remuşcări. Are doar reacţii, uneori violente, alteori pline de umor. Este aşa de imprevizibil, încât nu i se permite să se apropie de nimeni în închisoare. Dar, după operaţia pe care o suportă, Jerico începe o pendulare între ceea ce este el însuşi şi ceea ce a fost Bill Pope. Deşi amintirile implantate îl tulbură, capătă o altă percepţie asupra lucrurilor şi trăieşte senzaţii pe care nu le-a mai avut până acum. Asta a trebuit să-mi dau seama cum să portretizez.

Întrebare: Cum a decurs colaborarea cu regizorul filmului?

Kevin Costner: Ariel a fost foarte convins că pot juca rolul lui Jerico, iar eu mă tot uitam în oglindă şi mă întrebăm de ce eu. Sunt Kevin Costner si joc baseball. Dar nu şi pentru Ariel. Acea determinare a sa m-a făcut să reacţionez mult mai bine faţă de el ca regizor. Ariel dă ceva filmului „Criminal” pe care nu l-ar fi putut da nimeni. Este o energie aparte a lui Ariel care, sunt sigur, va deveni semnătura sa personală”.

Întrebare: Actriţa care o interpretează pe Wonder Woman, Gal Gadot, este personajul principal feminin în film. Cum aţi colaborat?

Kevin Costner: Pe Gal nu o cunoşteam înainte de a face acest film, dar am avut o experienţă minunată cu ea. Personajul ei aduce feminitate într-un poveste care este rece şi dură pe alocuri. Încă din prima zi am fost aruncaţi în vâltoarea unei scene în care eu trebuie s-o atac. Am intrat în platou cu capul ras şi cu o cicatrice mare şi trebuia s-o leg cu bandă adezivă. Gal era pregătită şi m-a ajutat mult. Cred că, la început, ea este speriată şi revoltată de Jerico, dar curiozitatea pune stăpânire pe ea şi cei doi se apropie.

Întrebare: Tommy Lee Jones are un rol atipic. Care este relaţia dintre personajele voastre?

Kevin Costner: E interesant să-l vedem pe Tommy jucând rolul unui medic absorbit de munca lui. Dr. Franks a lucrat toată viaţa pentru a ajunge aici, pentru a face un asemenea gen de operaţie. El este un om foarte inteligent care îşi vede visul spulberat, ameninţat, aşa că trebuie să aibă grijă cum reacţionează şi cum se poartă cu Jerico, remarcă Kevin.

Întrebare: „Criminal” are foarte multe scene de acţiune. Unde aţi filmat?

Kevin Costner: Acţiunea filmului se întâmplă într-un oraş unic: Londra. Capitala este interesantă din punct de vedere vizual, nu poţi să treci peste un pod, fără să fii impresionat, indiferent de momentul din zi când faci asta. Imaginile sunt foarte potrivite pentru „Criminal”.


Exploreaza subiecte similare:

criminal, Kevin Costner

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells