Regizorul cu interdicție de a părăsi Iranul ia Ursul de Aur 2020. Cristi Puiu, premiu pentru regie în secțiunea Encounters

de Gloria Sauciuc în 29 Feb 2020
There Is No Evil prezintă patru povești interconectate despre măsura în care libertatea individuală poate fi exprimată într-un regim tiranic

Cea de-a 70 ediție a Festivalului de Film de la Berlin (20 februarie - 1 martie) si-a anuntat castigătorii. Cineastul Mohammad Rasoulof, care are interdictie de a părăsi Iranul din partea guvernului tării, a primit cea mai inaltă distinctie a festivalului de film de la Berlin, adică Ursul de Aur - sambătă, 29 februarie, pentru drama There Is No Evil.

Este a doua oară, in decursul a cinci ani, in care premiul cel mare de la Berlin ajunge la un regizor iranian aflat in incapacitatea de a părăsi tara natală, din cauza regimului, scrie publicatia Deadline. In 2015, Ursul de Aur ajungea la Jafar Panahi, premiat pentru filmul Taxi.

Pe de altă parte, Cristi Puiu ia premiul de regie in sectiunea nou infiintată Encounters, pentru Malmkrog, „un film bine pregătit, dar esențialmente cerebral” (Screen Daily). Encounters este dedicată vocilor și viziunilor noi. Malmkrog implică cinci persoane care discută despre Dumnezeu, război, bine, rău, moarte, disperare, de-a lungul a trei ore, în general în franceză. Publicatia The Guardian scrie despre Malmkrog ca este Un film frust, auster, cerebral și foarte locvace, cu o durată de trei ore și 20 de minute, populat de figuri ale unor clase sociale din altă lume. Pare să fie un tablou de epocă.

Revenind la castigatorul Ursului de Aur de anul acesta, trebuie mentionat ca Teheranul a refuzat să-i emită un pașaport cineastului Mohammad Rasoulof, făcând imposibilă plecarea lui spre Berlin, pentru ridicarea premiului. Guvernul iranian i-a reținut pașaportul în 2017, după ce regizorul se întorcea de la Festivalul de Film de la Cannes, unde câștiga premiul cel mare al secțiunii Un Certain Regard, cu filmul A Man of Integrity. Dincolo de critica împotriva sistemului - aplicabilă în multe alte țări - filmul A Man of Integrity/Un om integru critica intoleranța și încălcarea drepturilor din Iran. De altfel, drama A Man of Integrity a fost interzisă în Iran.

There Is No Evil prezintă patru povești interconectate despre măsura în care libertatea individuală poate fi exprimată într-un regim tiranic. Rasoulof a fost condamnat și la un an de închisoare pentru „propagandă împotriva republicii islamice”, o acuză adusă adesea intelectualilor și criticilor de către guvernul iranian. „Impunerea unor astfel de restricții arată cât se poate de clar natura intolerantă și despotică a guvernului iranian”, a scris Rasoulof.

Exploreaza subiecte similare:

Mohammad Rasoulof, Malmkrog, Cristi Puiu, Lerd, Jafar Panahi, taxi

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells