Șase regine care au schimbat lumea, în premieră la Viasat History, din 12 decembrie

de Cinemagia în 11 Dec 2023
Seria de documentare explorează ce le-a motivat, cum și-au afirmat puterea și descrie vremurile în care au domnit aceste femei, în fiecare marți, de la ora 22

„Regine care au schimbat lumea”, o nouă serie de șase documentare, ce va avea premiera la Viasat History pe 12 decembrie, de la ora 22:00, prezintă povestea a șase dintre cele mai importante regine din istorie, dezvăluind - totodată - și fapte mai puțin cunoscute despre ele.

Seria explorează ce le-a motivat, cum și-au afirmat puterea și descrie vremurile în care au domnit aceste femei. Mult timp considerate simple personaje secundare într-o lume dominată de bărbați, unele regine au reușit să dețină o putere imensă, iar numele lor a rămas în istorie.

Elisabeta I, marți, 12 decembrie, ora 22

Regina Fecioară, Elisabeta I avea o garderobă de peste 3.000 de articole. Regina Angliei, care a domnit puțin peste 45 de ani în secolul al XVI-lea, cheltuia aproximativ 10.000 de lire sterline pe an pe îmbrăcăminte, o sumă uimitoare de bani.  Însă, potrivit trezorierului ei, „Hainele Majestății Sale erau gândite cu mult stil, demn de o regină, dar nu erau foarte scumpe sau ostentative”. Elisabeta era o fană a ciorapilor de mătase, o noutate la acea vreme, o pereche costând 2 lire sterline, aproximativ cât chiria unei mici ferme țărănești. Regina își cumpăra o pereche nouă în fiecare săptămână și îi dăruia pe cei folosiți uneia dintre servitoarele ei.

Anne, regina Marii Britanii, marți, 19 decembrie, ora 22

Anne, regina Marii Britanii, a avut un rol important în cultivarea obiceiului englezilor de a bea ceai. Fiind ultimul monarh al Casei Stuart, Anne nu numai că a unit Anglia și Scoția, însă a avut și un impact asupra stilului de viață de la acea vreme, având un rol esențial în promovarea culturii ceaiului în rândul poporului englez. Spre deosebire de convențiile vremii, Anne obișnuia să servească ceai la micul dejun mai degrabă decât bere, iar acest lucru a născut o modă care s-a răspândit rapid, în special în rândul femeilor. Poate și pentru că acestora li se permitea să intre în sălile de ceai, mai curând decât în cafenele.

Regina Victoria, marți, 26 decembrie, ora 22

Regina Victoria scria 2.500 de cuvinte pe zi. Regina, care a domnit mai bine de 60 de ani în secolul al XIX-lea, a fost văzută ca un simbol național chiar și în timpul vieții, datorită principiilor ei morale stricte. A avut 9 copii și 34 de nepoți, toți căsătoriți în familii nobiliare, ceea ce i-a adus porecla de Bunica Europei. Dar a fost prolifică nu doar în ceea ce privește numărul de nașteri.

Victoria scria în medie 2.500 de cuvinte pe zi și a ținut un jurnal detaliat care, la momentul morții sale, însuma 122 de volume. Unele dintre acestea au fost publicate ulterior, astfel încât ne puteam da seama că această bunică cu inimă bună a avut, de fapt, un impact uriaș asupra vieții politice internaționale.

Hatshepsut, marți, 2 ianuarie 2024, ora 22

Hatshepsut, regina Egiptului, a purtat o barbă falsă pentru a fi acceptată ca rege. Hatshepsut, care a domnit acum 3.500 de ani, a ajuns pe tron într-un moment în care Egiptul era condus în mod tradițional de bărbați. După moartea soțului ei, Tutmes al II-lea, ea a domnit ca regentă pentru o perioadă înainte de a prelua puterea deplină și de a se auto-proclama rege. Ea a adoptat o înfățișare potrivită: se plimba în haine masculine și chiar purta o barbă falsă.

În timpul domniei sale de 22 de ani, Egiptul s-a bucurat de pace și, desi, la moartea ei, Hatshepsut a primit o înmormântare specifică unui faraon, succesorul ei a început să o ștergă din istoria Egiptului câteva decenii mai târziu, nu din răzbunare meschină, ci doar pentru că la vremea aceea nu era acceptabil ca Egiptul să aibă o femeie conducător.

Eleonora de Aquitania, marți, 9 ianuarie 2024, ora 22

Eleonora de Aquitania, regină consort a Franței și a Angliei, a trăit în secolul al XII-lea și era descendenta unuia dintre cei mai bogați și puternici lorzi din Europa de Vest, încă din adolescență a reușit să adune bogății și să aibă o influență imensă. Femeie foarte educată și autonomă, a fost de două ori regină - o dată franceză și o dată engleză - și era atât de puțin dornică de a rămâne pe plan secundar, încât chiar și-a însoțit în cruciade primul soț, pe Ludovic al VII-lea, mergând alături de curtenii săi și cei 300 de cavaleri.

Legenda spune că s-a îmbrăcat în amazoană și a stabilit ca punct de pornire a campaniei sale militare locul de odihnă al Mariei Magdalena, pentru a sublinia importanța femeilor în război.

Boudica, marți, 16 ianuarie 2024, ora 22

Boudica, regina celților, aproape a învins armata romană. Romanii au invadat Marea Britanie în anul 43 d.Hr. și au îngenuncheat Imperiul Celtic. Dar, o regină rebelă a ripostat după ce oamenii ei au fost înrobiți, iar ea, biciuită în public și fiicele ei, violate. Boudica a strâns o armată de războinici celți feroce și a luat cu asalt Colchester, capitala romană a Marii Britanii și apoi Londra, ucigând aproape 80.000 de oameni. Împăratul Nero a chemat rapid forțele romane, dar până atunci Boudica fusese învinsă. Regina rebelă nu a îngenuncheat niciodată înaintea romanilor, ea preferând să se otrăvească.

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells