PDA

View Full Version : Filme nici bune nici (ne)bune - de recreere


alali
21 Jul 2014, 00:37
Din pacate, desi nu mai vroiam sa creez alt thread, acest film chiar nu as putea sa il incadrez in niciuna din cele doua teme unde postez despre filme. Sau mai bine zis puteam sa il incadre in oricare dintre cele doua teme.
Nu e nici bun, dar nici ne-bun. Astfel ca aici o sa postez filmele de recreere, cele pentru micul ecran.

Assault on Precinct 13 (2005)

Este un film pe care nici nu poti sa spui ca il recomanzi dar nici nu prea poti sa spui ca este de nevizionat. Este o productie destul de fantezista. Se foloseste din plin un arsenal de lupta pe care nu stiu sigur daca soldatii din Afganistan (americani), il au la dispozitie. Asta face filmul mai putin credibil. Apoi mai e perseverenta coruptilor... Sunt un fel de curajosi-eroi. Cam ca cei de la Termopile... Moarte pana la unu... In fond, exact asta nu ii caracterizeaza pe unii ce se indoaie si accepta sa se vanda.
Ca si placere de a-l viziona, e ok. Daca ai obosit urmarind drame sociale, filme de autor sau alt fel de filme care iti solicita la maxim intelectul, acesta este un film perfect, de evadare. Este relaxant, este usor de urmarit si are si o intriga interesanta. Un 6,78 din partea mea!

alali
23 Jul 2014, 23:02
Of Mice and Men (1992)

O ecranizare nu prea reusita a cartii cu acelasi nume a lui John Steinbeck, scriitor premiat cu Noble pentru literatura. Filmul truncheaza mult mesajul cartii, prin scoaterea de scene (cea mai importanta si care poate fi vazuta ca un sacrilegiu, este partea de final, unde nu se mai pomeneste nimic despre visul agrarian, care a fost, asa cum a fost in realitate pentru mai toti acei oropsiti ai sortii o himera). Plus interpretarea lui Malkovich, prea nervoasa. In fond, Lennie tocmai prin lipsa acestui simtamant se caracteriza. Mai apare si gluma aceea, gluma care nu isi are locul, si pe care personajul Lennie nu ar fi avut cum sa o faca niciodata.
Asadar o ecranizare partiala a unei carti geniale, cu un mesaj dureros de realist, pe care filmul nu reuseste sa il patrunda. Ramane, cea din 39 cea mai buna ecranizare a cartii.
Nota 7,00!

alali
26 Jul 2014, 03:15
Desi nu e deloc un film de recreere, nu e un film usor de digerat, il incadrez in categoria filmelor de mijloc. Nici de neglijat, dar nici piatra de temelie.

Germinal (1993)

O poveste despre speranta, usor vizionara, intr-o societate in plin progres. Cat e speranta si cat e crudul adevar, nu prea putem sa realizam. Linia subtire ce despart cele doua lumi diametral opuse, este deseori trecuta, si intr-o directie si in cealalta in acest film. Gustul general e acela ca speranta ramane, pentru totdeauna doar o luminita de neatins la capatul unui tunel fara sfarsit. Drama filmului este totala. Este drama unei familii, (alese ca reprezentanta a unei intregi bresle). Impinsi de disperare, de foame, de boli, intr-un cuvant de saracia crunta, ajung sa isi puna in pericol chiar si viata, doar ca sa se faca auziti. Cum orice idee cere si sacrificii, acestea nu vor intarzia sa apara.
Se vrea o nuvela despre speranta. Filmul insa nu cerd ca are acest aer. Modul in care este realizat il transforma intr-o lucrare idealista. Visul de a vedea intr-o buna zi muncitorii organizati si uniti impotriva patronatului este doar o himera la care doar in teorie poti visa. Aidoma comunismului si altor miscari pentru egalitate si dreptate, toate aceste organizatii nu vor fi decat creerea unor alte clase de imbogatiti, iar imbogatirea se face efectiv din contributia directa a muncitorului, deci de pe spatele acestuia.
Drumul de la doctrina la aplicarea ei in societate este, in toate cazurile, imposibil de strabatut.
Ca realizare cinematografica, un 7,07!

alali
30 Jul 2014, 21:06
For the Moment (1993)

Intr-adevar, deviza "traieste clipa" nu i se poate aplica mai bine nimanui decat unui soldat. Cu atat mai mult cu cat el era, in al doilea razboi mondial, pilot pe bombardier. Asa cum ne prezinta si filmul, statistic, rece, un pilot pe bombardier supravietuia in medie 6 saptamani. Filmul prezinta momente din viata unuia dintre acesti viitori piloti, aflat inca in perioada de instructie. El profita de acest moment de respiro pe care i-l ofera scolarizarea si are o aventura cu femeie localnica, o sotie a unui soldat plecat peste hotare. Nimic nou pana aici. Dar nici de aici inainte sa nu va asteptati la ceva deosebit. Actiunea decurge lent, tipic filmului, tipic canadian. Un film lipsit de nerv, usor tragic, dar la letargia care domneste, nici moartea tragica a camaradului lui Lachlan (Russell Crowe), nu are semnificatia ce s-ar fi dorit. Ea trece la fel de lent si parca fara nicio repercursiune asupra actiunii, atmosferei, actorilor. La felul cum e filmat cred ca nici moartea protagonistului nu ar fi schimbat nimic. Un 5,86! Destul de plictisitor. Si cand te gandesti ca a fost filmul anului pentru cinematografia canadiana...

alali
04 Aug 2014, 01:22
The Tempest (1980)

Nu e chiar de recreere, este, mai bine spus, pentru cei pasionati de teatru.

Filmul este teatru 100%. Este o idee BBC de a repune in scena intreaga creatie a lui William Sheakspeare, intr-o maniera care sa foloseasca integral textul marelui dramaturg si in acelasi timp sa fie pus in scena de cei mai mari regizori ai timpurilor noastre. S-au reusit astfel productii aclamate la nivel mondial. Insa, toate astea sunt doar pentru pasionatii genului si poate ai teatrului, desi, ca si teatru, filmul nu prea are efectul participarii la un spectacol... este mort, fara spirit parca... Nu stiu de ce, dar nu are deloc din atmosfera pe care ti-o ofera sala si scena.
Asadar, o sa il notez cu o nota neutra, ca sa nu influentez in niciun fel clasarea lui, deoarece, nu pot sa fac o catalogare in de nicio maniera a unei astfel de realizari. Un 7 cum are si pe IMDb eu cred ca e corect. Mai mult din partea impatimitilor de teatru si nu in ultimul rand de Sheakspeare.

alali
07 Aug 2014, 21:38
Playing by Heart (1998)

Marturisesc ca, tinand carcasa dvd-ului in mana si citind: Dennis Quaid, Sean Connery, Angelina Jolie sau Gillian Anderson, ma gandeam: ce cauta acesti actori consacrati intr-un astfel de film, la prima vedere usuratic. Surpriza a fost insa placuta, filmul desi nu trateaza subiecte noi, nemaiabordate, are un original de situatie, de caractere. Dialogurile sunt placute, amuzante, spontane. Filmul are acea prospetime si exuberanta, desi este usor trist. Abordeaza intr-un mod placut, inovator, situatii aparent fara iesire. Angelina intra cred, cel mai bine in rol. Creaza astfel o "femeie usoara", placuta, de care te atasezi, pe care o placi. Nicidecum vulgara, asa cum s-ar putea crede, cunoscand-o asa cum e, frumoasa si voluptuoasa. Frumos, surprinzator, personaje originale, un 7,21!

alali
18 Aug 2014, 22:31
Immortel (ad vitam) (2004)

O poveste, pt ca asta este, realizata prea mult pe calculator. Personaje desprinse parca din desenele animate, actorul principal care este... marioneta in film, o eroina care este ceva special, ce?, nici ea nu stie si care va deveni umana, pentru ca, ... nici asta nu se stie.Dar cea mai proasta parte dintre toate este acea afirmatie ca, un zeu inainte de a muri, are voie sa traiasca 7 zile pe pamant. NICIUN moment in plus. Problema e ca, la final, cand se termina cele 7 zile, el... le spune pe un ton calm.... ¨vin imediat, doar sa mai rezolv ceva¨ :)) . Stiu ca pare stupid, dar asa e filmul. Apoi, zeul moare, dar... stai, el in sarcofagul lui, respira. Deci nu moare de tot... Oricum, daca aveti timp, puteti sa va uitati la film, nefiind cine stie ce, dar faceti'o pentru lumea pe care o creaza. E ok pt toti cei ce mai gusta inca desenele animate. Iar eu inca o fac, alaturi de copilul meu. :D. Un 6,00 cu mici plusuri.

alali
25 Aug 2014, 15:16
A Bridge Too Far (1977)

Un film pe care il vor gusta doar pasionatii genului. Pleiada de actori de senzatie, insa pentru un nepasionat al genului nu prea prezinta importanta aici. Filmul este concentrat pe operatiunile din timpul razboiului, iar combinat cu numarul mare de maresali, generali, soldati, etc, nu ne lasa timpul necesar sa urmarim un personaj si sa putem sa ne facem o idee despre jocul actoricesc. Oricum, timpul si locul unde apar "vedetele" este intr-adevar impregnat de talentul lor, talent care nu poate fi pus sub semnul intrebarii.
Pentru mine filmul este "nesimnificativ" ca actiune... Este acel eveniment "tampit" al razboiului, care in cartile de istorie trece neobservat (lupta pentru un pod), cam ca si ceea ce marturiseste Tolstoi in Razboi si Pace, ca aceste lucruri pentru anale trec neconsemnate.
Mai mult, ni se prezinta, foarte real dealtfel, o greseala uriasa a generalilor, greseala comisa dinadins, din grandomanie, din egoism sau din nebunie. Sau toate la un loc.
E adevarat ca in mai toate razboiele, cel ce pierde o batalie este acela care in inconstienta lui, in orbirea lui isi duce armata la pieire. Asa e si aici. Generalul este avertizat ca isi arunca trupele in mijlocul inamicului, iar tupeul cu care el refuza sa opreasca o actiune "mareata", este sinonim cu idiotenia. La final cine plateste... ? Eroii!
In fine, un film cu multa actiune de razboi, nu atat de incalcita cat pare la prima vedere, dar cu destule scene de razboi veritabil. Un 7,01!

alali
28 Aug 2014, 02:29
The Young Victoria (2009)

Avem in fata un film de dragoste, care nu are nimic in comun cu istoria sau cu biografia cuiva. Este o fictiune ce are la baza ei personaje reale. Dar nimic mai mult.
Daca vorbim despre scenariul acestui film, da! El este un scenariu de dragoste; intriga sau mai bine zis actiunea este aproape disparuta pentru a se pune accent doar pe viata intima a unei regine, cea mai tanara din istoria Regatului Unit. Singurul eveniment ce incearca animarea acestei productii este: atentatul. Acesta se transforma practic intr-un act de eroism din partea proasptului sot, lucru nicidecum istoric, doar pentru a creste caracterul romantic al productiei. Un film pentru un anumit public, cel de graba varsator de lacrimi pe la nunti ... :)), dar simpaticut! Doamne ajuta ca nu au ales intr-adevar o regina asemanatoare fizic cu originalul, ca atunci sigur aveam parte de un spectacol greu de suportat. Nota 5,57.

alali
01 Sep 2014, 00:26
Mozart and the Whale (2005)

O poveste de dragoste tipica cu personaje atipice. Doi autisti (o forma usoara a acestei boli, sau cel putin ceva asemanator), incearca sa gaseasca o modalitate prin care fiecare sa il accepte pe calalalt in viata lui. In aceasta incercare de a trai normal, ei fac sacrificii, fac concesii si sufera. Un subiect destul de abordat mai ales in ultimul timp, dar care, datorita misterului acestei boli, pare ca nu-si va epuiza niciodata resursele. Filmul este unul linistit, cu persoanje "dezlantuite", mai ales Isabelle, cea care prin felul ei exuberant de a fi si de a trai, ii da peste cap lumea lui Donald, facandu-l sa simta pentru prima oara un sentiment nou, necunoscut lui. Indragostit, el este pentru prima oara in viata legat de o persoana si incepe sa experimenteze nu neaparat interactiunea umana, pentru ca nici pana atunci nu dusese lipsa de asa ceva, ci mai degraba necesitatea altei persoane pe care sa o simta langa el, sa o simta a lui.
Un film frumusel, nespecial, cu un happy-end de poveste de "a fost odata ca niciodata". Un 6,58!

alali
03 Sep 2014, 23:12
The Duchess (2008)

Rolul lui Finnes in acest film este perfect. Personajul pe care il interpreteaza este superb. Tipologia in care trebuie sa intre este geniala si Finnes si-o insuseste pe deplin, parand naturala. Atitudinea pe care o arata in film, cea de om lipsit de sentimente, o denota inclusiv prin expresia faciala, prin mimica fetei.
Dialogul din finalul filmului arata un om atat de rece si de calculat, care constientizeaza ca lipsa de sentimente si raceala cu care isi trateaza sotia dauneaza mariajului, incat incearca sa exprime pe cat de natural ii sta in putinta afectiune si dragoste, la momentul in care el considera ca e oportun. Este scena care incununeaza acest rol perfect.
In rest, filmul bun, de epoca, Knightley nu este nici ea mai prejos, costume si atmosfera specifica epocii romantice, totul perfect pus in scena. Un film de recomandat tuturor. Un 6,96!
Ps. Eram sigur ca o sa fiu in mare minoritate in comentarea acestui film si nu m-am inselat. In afara de StefanDo (sper), si de inca 1-2 persoane de sex "macho", nimeni nu se incumeta sa comenteze acest film :)))) Si sunt sigur ca multi l-au urmarit....

alali
06 Sep 2014, 01:13
Un film nicidecum de recreere, ce ar merita thread nou, doar al lui.

Apocalypse Now (1979)


Stiu ca nu fac postarea la rubric -Filme bune, recomandate spre vizionare-, dar eu unul nu il pot incadra in topul personal al filmelor care m-au fascinat, m-au atins intr-un punct sensibil...

Mai stiu si de parerile celor care socotesc acest film un titan al cinematografiei; am citit cronici, comentarii, etc despre film, dar .... nu il gasesc revelator. Nu am sentimente legate de razboi (ca toti cunoscatorii ce mediteaza la problematica psihologico-moralo-culturala). Nu imi imaginez ca dupa astfel de razboaie toti soldatii participanti au ramas debili. Am avut ocazia sa cunosc veterani, e adevarat ca din al 2-lea razboi mondial, dar erau oameni integri, cerebrali si .... poate mai profunzi decat majoritatea dintre noi. Filmul e foarte bine realizat, asta nu poate nega nimeni, bine jucat, (cu mari retineri), dar... urmareste o nisa a razboiului si o generalizeaza.
Parerea mea!

Am ramas profund marcat de Nimic nou pe frontal de vest, dar de asta nu.

Un film greu de digerat, plin de semnificatii, incarcat de simbolistica, de replici care au ramas pentru istorie, cugetari cu caracter meditativ.... chiar am citit despre rolul luminii in realizarea cadrelor, lumina ajungand sa aiba un rol, devenind un personal efectiv.

Ok, obligatoriu de vizionat, pentru o cultura in domeniu, dar nu pe gustul meu. Eu ii voi da un 7,22.

nu sariti ... ca oricum nu ascult si nu vreau sa aud nimic X_X

PS. acum serios, daca are cineva o alta parere argumentata, chiar m-ar interesa...

alali
06 Sep 2014, 02:02
tot legat de filmul de mai sus, isteria de note mari cred ca vine din efectul de raliere la cultura americana a oricarui cetatean non-american. Practic acest film este un film al unui curent puternic in acei ani in Statele Unite, un curent anti razboi si in special anti razboiului din Vietnam. Intr-o tara divizata, cu o pondere crescanda impotriva implicarii americane intr-un razboi ce in opinia opulatiei, nu ii priveste, filmul dezvaluie anumite orori si sechele ale unei astfel de decizii de implicare si trimitere de trupe de lupta intr-o zona de razboi. Drept efect al acestei atitudini ce in anii 70 a devenit extrem de vocala, SUA a si eliminat obligativitatea serviciului militar.
Oricum, acest sindrom ce este prezentat in film, sindromul de stres posttraumatic, nu a afectat intreaga armata americana ce a participat in acest razboi, asa cum ... lasa sa se inteleaga.
Replicile memorabile gen: " I love the smell of napalm in the morning.", nu isi au corespondent in cultura europeana si atat mai putin in cultura oricarui alt continent in afara celui Nord American. Iata deci, o alta manifestare a acestui efect de turma.

Despre film, chiar zilele astea, la implinirea a 35 de ani, ne vorbeste chiar Copola, care ne marturiseste dificultatea ce a intampinat-o in realizarea acestui film. Cea mai mare problema pare a fi fost dependenta de droguri a lui Marlon Brando, dar nu numai. El marturiseste ca si Dennis Hopper suferea de aceeasi dependenta. Astfel, actorii nu erau capabili nici sa isi rosteasca replicile, cu atat mai putin sa le memoreze.
Tinand cont de aceste aspecte, filmul nu are cum sa intre in elita cinematografica mondiala pentru calitatea lui. Este remarcabil creatia, regia, ideea si trairile, dar asta doar pentru o anumita populatie a unui anumit stat...

Cam asa imi argumentez eu alegerea nealegerii filmului ca unul bun.

Ps. Manifestarile de primate ce le arata unii pe pagina filmului, unde posteaza comentarii la orice parere, hai sa nu spunem negativa, dar nefavorabila filmului, sunt mizerabile. Argumetul ad hominem este modul de abordare al omului limitat, incapabil sa rationeze si sa filtreze ideile ce i se transmit. Norocul celor care au o parere argumentata fiind, probabil, protectia ecranului de calculator care ii desparte de acesti neanderthalieni ce, mai mult ca sigur, intr-o "discutie" fata in fata ar apela la argumentul lor suprem, cel ad baculum, singurul pe care ei il pot intelege.

alali
11 Sep 2014, 01:09
Robot Stories (2003)

4 filmulete fara nicio legatura intre ele, simpatice, destul de originale si care fara prea multe efecte speciale, fara prea mult sclipici si calculator, reusesc sa transmita un mesaj destul de puternic si foarte uman. Comportamentul uman si reactia lui normala in momentul in care interactioneaza cu obiecte moarte, lipsite de sentimente, chiar daca ele aduc placeri si facilitati inimaginabile, chiar seducatoare, este redata foarte bine. Se vede un studiu asiduu a regizorului in vederea exprimarii si intelegerii cat mai fidele a chintesentei acestor senzatii, reactii si sentimente. Din punct de vedere al emotiei, pentru ca orice experienta de viata in fond la emotie se reduce, este o realizare impecabila. In plan sf sau a ideilor naratiunilor, este ok. Per total un serial de 4 episoade frumos si usor de urmarit si de simtit. Nota 7,00!

alali
21 Sep 2014, 17:18
The Last Legion (2007)

De ce oare se cauta istorie intr-o productie de acest gen. Ca toata actiunea se petrece in perioada de apus a imperiului roman, da. Dar atunci si productiile de acum din timpul lui Obama sau cele romanesti din timpul lui Basescu, sunt tot istorice. Este pur si simplu un film de aventura-razboi. Are si o usoara aura fantastica.
De istorie, urmariti un Alexander, Quo Vadis, Gods and Generals sau Gettysburg, orice alta productie, dar nu asta. Este un film inspirat de o legenda in fond si la urma urmei. De fapt este chiar prologul legendei Excalibur. Cam despre asta e vorba. In film mai apare si Merlin, un filosof in primul rand si apoi un mistic.
Cred ca aici e tot farmecul filmului. Aceasta aura mistica, de magie, este doar sugerata, niciodata folosita, iar apoi oarecum argumentata in finalul filmului. Astfel parca se realizeaza un film mult mai real decat e in realitate. Aceasta continua explicare a lucrurilor ce par magice in film, (dresarea corbului, aruncarea ghiulelelor de foc de catre Merlin), au rolul de a da o credibilitate mult peste normal actiunii, actiune de altfel foarte fictiva si suprarealista.
aaa... si prezenta lui Rai.... of! Ce ochi! Mi-a placut in mod deosibit remarca dintr-un comentariu. Cum ca: Rai, reuseste sa cucereasca in acest film si nici macar nu trebuie sa se dezbrace pentru asta... Iata ca se poate si altfel. Dar revin... Ce ochi! 8->
Nota 6,65 ! Un film cu AG usor, preferabil de urmarit impreuna cu copiii.

alali
26 Sep 2014, 16:10
The Seven-Per-Cent Solution (1976)

Filmul de fata surprinde chintesenta cartii lui Arthur Conan Doyle, asa cum putini regizori ar fi putut sa o transpuna pe ecran. Marturisesc ca nu am citit cartea ce sta la baza acestui Seven-per-cent solution, dar o sa fac o paralela cu celebra carte a "tatalui" lui Sherlock Holmes. Din pacate productia de fata nu aduce nimic nou. Nu creaza o tipologie noua a celebrului detectiv, nu aduce la iveala fapte mai "speciale", nu creza un caz mai aparte. Practic totul este ca si in cartea de acum 100 de ani. Probabil ca din aceasta cauza m-a si plictisit filmul. Neaducand nimic nou, mai si are evocari din cazurile cartii lui Doyle... Iar asta face si mai trenanta povestea de fata. Este, pot spune, cu mult sub povestile detectiv-politiste a altor personaje poate nu atat de celebre ca batranul Holmes, dar cu o intriga mai abil tesuta, mai captivanta. Si aici o sa amintes cativa care la timpul lor m-au fascinat prin abilitatea deductiei: Columbo, Tom Barnaby, Miss Marple, Jessica Fletcher, Hercule Poirot, Jules Maigret, etc. Aici, si cand spun aici ma refer si la filmul de fata dar si la cartea lui Doyle, totul vine din observatie vizuala, totul vine prea banal. Imi amintesc un episod din carte unde Holmes cataloga o domnisoara ca fiind secretara sau dactilografa, nu mai tin minte exact, pentru ca avea o pata de cerneala pe deget sau maneca... Lucru ce noua, cititorilor, inainte, nici nu ni se pomeneste. Atunci de unde, va intreb eu, implicarea cititorului in deductie? Mai este si acea celebra remarca "Elementary, my dear Watson!", care desi nu apare nici o data in textul cartii lui Conan Doyle, este parca un motto al actiunii intregului roman, si care ulterior, in diferitele adaptari, devine un fel de marca inregistrata Sherlock Holmes.
Cam asa sta treaba si in film. Plus ca povestea este atat de previzibila incat parca tinde sa iasa din categoria filmelor detectivistice total!
Iar daca mai adaugam la toate aceste neajunsuri si titlul, unul in prima faza intrigant, ce iti creaza falsa idee a unei enigme foarte elaborate, care in final se dovedeste de fapt ca este compozitia solutiei cu care se droga Holmes... nici nu mai are rost sa ne obosim sa mai cautam minusuri, cand ele sunt practic peste tot.
Per total un film slab, de recreere o sa il cataloghez eu, care nu prinde, care treneaza, iar in multe locuri stagneaza chiar. Ncidecum un clasic asa cum se doreste sa fie si sub nicio forma un film care sa merite doua nominalizari la Oscar.
Un 6,83!
Ps. un alt neajuns este aceasta catalogare a filmului, care inainte de toate este declarat o comedie. Ori eu mi-am pierdut total simtul umorului, ori cei ce au facut-o nici macar nu au vizionat productia de fata? In afara acelui comentariu din genericul de inceput al filmului cum ca "aceasta este povestea adevarata a disparitiei lui Holmes, doar faptele fiind inventate", eu pe tot parcursul filmului nu am gasit nici o alta aluzie umoristica, daramite umor in adevaratul sens al cuvantului... :-?

alali
30 Sep 2014, 14:56
The River King (2005)

Un film ce se stinge odata cu trecerea timpului. Trebuie sa recunosc ca in primele lui momente, pana undeva spre jumatatea filmului, este din ce in ce mai intrigant. Insa, dupa ce misterul incepe sa se desluseasca, realizezi ca asteptarile pe care singur ti le-ai creat au fost doar fumul unui foc de paie.
Misterul copilului care tot apare pe malul raului, sa nu iti dai seama ca il cunosti, sau misterul fantomei care se furiseaza mereu in poze doar ca in final sa ... se evapore, sunt lucruri introduse doar ca sa aburesti privitorul.
Un film simplu care pare ca are cadre dintr-o alta productie ce nu se lipesc in povestea de fata.
Un 5,99!

alali
04 Oct 2014, 21:30
Dedication (2007)

Ok! Un alt fel de As good as it gets, destul de simpatic. Rolul principal masculin e bine jucat, replicile sunt simpatice, dar uneori iti da senzatia de saturatie, de intins coarda; ... dar totusi nu molesteaza, astfel ca filmul poate fi vizionat fara prea mare efort. Pe mine m-a prins si m-a surprins. E placut si are si umor.

Nota 6,98 de la mine.

alali
09 Oct 2014, 22:41
City by the Sea (2002)

Un film care intra doar in biografiile actorilor prezenti in distributie. Nu aduce nimic nou, nu creaza personaje memorabile, nu are un senariu de bagat in seama si nu are un final bun; Ba din contra! Finalul imi pare telenovelistic. Discursul oferit de DeNiro pare fortat si nu il prinde deloc.
Iata un model de film independent, slab. Un 6, 32 din partea mea.

alali
14 Oct 2014, 21:56
Zathura: A Space Adventure (2005)

Nu sunt deacord cu toata avalansa de critici negative. Cum ca e mai prost ca primul (recte Jumanji), sau ca nu are nu stiu ce actori... etc.
Filmul este unul pentru copii. Iar lor, din propria ograda va spun, ca le place. Am inceput noi ca adulti sa cautam filme pentru copii realizate pe gustul nostru. Asa s-a intamplat si cu Batman, inceput ok, pentru un anumit public tinta, finalizat (magistral, fara doar si poate) de Nolan; dar care a iesit din categoria publicului pentru care a fost gandit si a ajuns blockbuster pentru noi, cei mari. Asa s-a intamplat mai nou si cu Spiderman si cu Superman, urmeaza Robocop, etc. Nu totul trebuie sa fie sumbru, dark, sa fie tangibil si incalcit ca sa ramanem cu dileme existentiale. Este un film de familie, un Jumanji upgradat. Daca acolo era mai mult "romantism -fiind introdusa si o idila", asta are mai mult joc. Ceea ce e mai pe gustul a 9-13 anisori.
Pentru categoria lui de varsta, filmului ii dau un 7,44. Recomand cu caldura doar sub supravegherea si cu acordul copiilor.

alali
18 Oct 2014, 23:53
Home of the Brave (2006)

Acest film, ca si mesaj si "morala a povestii", nu este altceva decat un remake al celebrului film din anii 30. Intr-adevar este actualizat, adus in prezent, dar drama personajelor este drama lui Paul din All Quiet on the Western Front. Presarat pe alocuri cu patriotisme ieftine, cu o tenta propagandistica si o subtila campanie de racolare de noi recruti, filmul prezinta si adevarurile dureroase a unui astfel de razboi, sau mai bine zis a unei astfel de decizii de a te inrola intr-o armata ce participa la un razboi. Dar o faca, aceasta prezentare, pana la un anumit punct. Dupa care isi intra in rol operatiunea de spalare a creierelor si de denaturare a adevarului.
Per total un film bunicel cu actori ok, un 6,93 din partea mea!

alali
25 Oct 2014, 10:29
The Rum Diary (2011)

E slaba de tot aceasta poveste. Nici macar mediocra nu o pot numi deoarece nu are ... poveste. Este vorba despre vorbe; Nimic concret. Unu se duce in Puerto Rico si petrece acolo un "concediu platit". Bea, se mai si drogheaza un pic, isi face doi prieteni din randul colegilor ziaristi, intalneste o tipa... si se intoarce acasa in state unde scrie despre lumea ciudata din care tocmai se intorsese si are succes, iar apoi se casatoreste cu tipa cica.... Atat si nimic mai mult.
Dar stati asa, nu va luati prea mult avant, ca tot acest final il aflam din 3 randuri adaugate la finalul filmului, film care vizual se incheie cu el plecand spre America.
Se incearca sa se construiasca si cateva momente amuzante, dar se poate vedea ca sunt introduse fortat in film doar pentru a-l umple.
In afara de Johnny, care se vede ca si-a luat rolul mult prea in serios avand in vedere la ce scenariu lucra, nimic altceva. Plictiseala totala. Nota 5,05 doar pentru profesionalismul lui Depp.

alali
02 Nov 2014, 16:13
Americano (2005)

Un film ce prezinta zona Pamplonei, o zona destul de pitoreasca, asa ca nu a fost un efort prea mare pentru regizor ca sa prezinte in stil publicitar Spania. Peisajele usor retusate la montaj, acel verde nu il gasesti in Spania nici cand incepe iarba sa incolteasca daramite la jumatatea lui iulie. Oricum, fiesta e prezentata destul de fidel. San Fermin-ul este intr-adevar cea mai importanta manifestare a acestei tari, nesuportand comparatie cu nimic altceva ce are loc in peninsula iberica.
Nu am inteles deloc ideea barului si mai ales a "dueño"-ului, cu un joc actoricesc ce pare desprins din Twin Peaks sau, daca asta e mult prea filozofic pentru acest film, sa il comparam cu proastele personaje din site-com-urile de pe TVE. Se vrea profund, calauzitor, mistic chiar, dar de fapt e un clovn si un scalambaiat.
La fel de infantila mi s-a parut si explicarea intelesului coridelor. Istoria lor fiind cu totul alta si destul de strans legata de istoria tarii, nicidecum o nunta intre toreador si taur... PS. cred ca de aici centaurul ))))) .
Un film placut per total, o alta lume, o alta mentalitate si un alt stil de viata care nu are nimic in comun cu oricare alta parte a europei. Nota 6,67.

alali
07 Nov 2014, 22:59
The Stranger (1946)

Vizionarea acestui film m-a facut sa vad un Orson Welles actor de teatru, nu de film. Am asistat la o interpretare ... daca nu telenovelistica, raportand-o la zilele noastre, macar parodistica. Reactii la fiecare replica a altor personaje ce se vor prim planuri, atat de "dur" interpretate incat releva vinovatia inainte de a se face vreo acuzatie... Nu degeaba a declarat si Welles ca e cel mai slab rol al carierei sale... La o vizionare atenta a filmului, dai de un personaj fara constiinta, fara mustrari, inuman, dar care se simte vinovat si ca paseste sub soare.... Tipologia asta de om era ceva normal in anii 40, mai ales pentru un nazist indoctrinat si lipsit de scrupule asa cum vrea sa intruchipeze Welles. Filmul e bunicel ca poveste si mesaj, dar interpretarea actorului principal... dramatizata la maximul suportabilitatii. Un 7,02 de la mine.

alali
11 Nov 2014, 02:11
Un film nicidecum de recreere, ce ar merita thread nou, doar al lui.

Apocalypse Now (1979)


Stiu ca nu fac postarea la rubric -Filme bune, recomandate spre vizionare-, dar eu unul nu il pot incadra in topul personal al filmelor care m-au fascinat, m-au atins intr-un punct sensibil...

Mai stiu si de parerile celor care socotesc acest film un titan al cinematografiei; am citit cronici, comentarii, etc despre film, dar .... nu il gasesc revelator. Nu am sentimente legate de razboi (ca toti cunoscatorii ce mediteaza la problematica psihologico-moralo-culturala). Nu imi imaginez ca dupa astfel de razboaie toti soldatii participanti au ramas debili. Am avut ocazia sa cunosc veterani, e adevarat ca din al 2-lea razboi mondial, dar erau oameni integri, cerebrali si .... poate mai profunzi decat majoritatea dintre noi. Filmul e foarte bine realizat, asta nu poate nega nimeni, bine jucat, (cu mari retineri), dar... urmareste o nisa a razboiului si o generalizeaza.
Parerea mea!

Am ramas profund marcat de Nimic nou pe frontal de vest, dar de asta nu.

Un film greu de digerat, plin de semnificatii, incarcat de simbolistica, de replici care au ramas pentru istorie, cugetari cu caracter meditativ.... chiar am citit despre rolul luminii in realizarea cadrelor, lumina ajungand sa aiba un rol, devenind un personal efectiv.

Ok, obligatoriu de vizionat, pentru o cultura in domeniu, dar nu pe gustul meu. Eu ii voi da un 7,22.

nu sariti ... ca oricum nu ascult si nu vreau sa aud nimic X_X

PS. acum serios, daca are cineva o alta parere argumentata, chiar m-ar interesa...

tot legat de filmul de mai sus, isteria de note mari cred ca vine din efectul de raliere la cultura americana a oricarui cetatean non-american. Practic acest film este un film al unui curent puternic in acei ani in Statele Unite, un curent anti razboi si in special anti razboiului din Vietnam. Intr-o tara divizata, cu o pondere crescanda impotriva implicarii americane intr-un razboi ce in opinia opulatiei, nu ii priveste, filmul dezvaluie anumite orori si sechele ale unei astfel de decizii de implicare si trimitere de trupe de lupta intr-o zona de razboi. Drept efect al acestei atitudini ce in anii 70 a devenit extrem de vocala, SUA a si eliminat obligativitatea serviciului militar.
Oricum, acest sindrom ce este prezentat in film, sindromul de stres posttraumatic, nu a afectat intreaga armata americana ce a participat in acest razboi, asa cum ... lasa sa se inteleaga.
Replicile memorabile gen: " I love the smell of napalm in the morning.", nu isi au corespondent in cultura europeana si atat mai putin in cultura oricarui alt continent in afara celui Nord American. Iata deci, o alta manifestare a acestui efect de turma.

Despre film, chiar zilele astea, la implinirea a 35 de ani, ne vorbeste chiar Copola, care ne marturiseste dificultatea ce a intampinat-o in realizarea acestui film. Cea mai mare problema pare a fi fost dependenta de droguri a lui Marlon Brando, dar nu numai. El marturiseste ca si Dennis Hopper suferea de aceeasi dependenta. Astfel, actorii nu erau capabili nici sa isi rosteasca replicile, cu atat mai putin sa le memoreze.
Tinand cont de aceste aspecte, filmul nu are cum sa intre in elita cinematografica mondiala pentru calitatea lui. Este remarcabil creatia, regia, ideea si trairile, dar asta doar pentru o anumita populatie a unui anumit stat...

Cam asa imi argumentez eu alegerea nealegerii filmului ca unul bun.

Ps. Manifestarile de primate ce le arata unii pe pagina filmului, unde posteaza comentarii la orice parere, hai sa nu spunem negativa, dar nefavorabila filmului, sunt mizerabile. Argumetul ad hominem este modul de abordare al omului limitat, incapabil sa rationeze si sa filtreze ideile ce i se transmit. Norocul celor care au o parere argumentata fiind, probabil, protectia ecranului de calculator care ii desparte de acesti neanderthalieni ce, mai mult ca sigur, intr-o "discutie" fata in fata ar apela la argumentul lor suprem, cel ad baculum, singurul pe care ei il pot intelege.

dan.apostol .postat pe 9 noiembrie 2014 22:07


Dependenta de droguri a lui Brando tzine de telenovela nu de valoarea filmului. Atacul la primate m-a facut sa ma uit la semnificatia termenilor in latina. Un argument ad hominem, cunoscut și ca argumentum ad hominem (latină: „argument la persoană", „argument împotriva omului") constă în a argumenta răspunsul la un argument sau la o afirmație despre un fapt prin atac la persoana care a făcut afirmația, în loc să se adreseze la subiectul argumentului sau să producă o dovadă contra afirmației. Această eroare logică se referă la criticile sau atacul la persoana care face afirmațiile și prin care se încearcă discreditarea argumentului. Apelul la forță cunoscut și ca argumentum ad baculum (latină: "argument cu bățul"), este argumentul în care forța, coerciția, sau amenințarea cu forța este dată ca justificare pentru concluzie. Se încearcă impunerea unei concluzii cu ajutorul amenințărilor. Este un caz specific a unei forme negative de apel la consecințe, în care se amintesc de neplăcutele consecințe a neîncrederii în vorbele celui care aduce argumentul.[/QUOTE]

alali
11 Nov 2014, 02:28
ai postat un comentariu completand doar cu explicatii la cele doua tipuri de argumentatii enumerate de mine. Imi cer scuze ca nu le-am explicat eu, desi la momentul respectiv nu am considerat necesar; ad hominem, cred ca 99% stiind ca inseamna "la om", iar ad baculum poate ceva mai greu deductibil, dar... totusi cred ca este foarte usor de dedus si din forma lui latina si mai ales in context. Oricum, completarea ta vine foarte bine si iti multumesc. Vis-a-vis de telenovela de care vorbesti, sunt si alte surse ce mentioneaza aceasta dependenta. Iar avand chiar un comentariu al lui Coppola, chiar nu as da-o in manea, e totusi Coppola, singura sclipire de geniu a acestui film dupa parerea mea. A investit enorm, a sacrificat enorm si a transpus genial o idee ce era extrem de delicata in societatea acelor timpuri din care provenea si el. Ce vreau sa te mai rog e, ca daca mai ai de facut vreun comentariu sa treci pe forum la Filme in general, gasesti topicul Filme bune, recomandate spre vizionare si acolo o sa mai disecam Apocalipsa acum. Oricum, inca astept sa vad ce anume ai vrut sa obiectezi sau sa intaresti, desi inclin spre prima optiune, din ceea ce am postat eu, deoarece comentariul tau da impresia ca nu contine "continutul". Parca se termina inainte de a apuca tu sa spui ceea ce vroiai sa zici... Sau poate e doar o impresie.

Ps.Presupunand ca ceea ce e legat de Brando ar fi legende, atunci cum iti explici tu ca un actor, cred ca cel mai pe val la acea vreme, care are chiar la inceputurile carierei lui capodopere gen A Streetcar Named Desire, Viva Zapata!, On the Waterfront, continuand mai apoi cu clasicele Mutiny on the Bounty, The Godfather, Superman, avand pana la ora filmului Apocalipsa acum undeva in jur de 30 de filme fara seriale, doar filmele artistice, in doar 27 de ani, are dupa acest film o singura productie in anul imediat urmator, (in 78, un fiasco total), in nu mai putin de 10 ani? Nu stiu daca ai avut curiozitatea sa il urmaresti, dar ai putea sa o faci ca sa ai o viziune completa legata de starea in care se afla Marlon Brando la acea vreme.... Era efectiv epuizat, transformat, transfigurat, ulterior considerand necesar sa ia o pauza de 9 ani, unii afirmand ca a fost pentru a depasi acest episod neplacut din viata sa.

Zvonuri... intarite totusi, in mod curios, de realitate.

alali
14 Nov 2014, 16:37
Gran Torino (2008)

Am deschis la repezeala pagina IMDB ca sa vad anul in care a fost realizat. Are nota 8,2 E chiar in top 250 pe locul 127, detronand "mediocrele" Good will hunting, Casino, Falci, Al saselea simt, No country for old man, Goana dupa aur, si "porcaria" Pe aripile vantului.

Acest clasic (ne conformam ce sa facem), mie unuia nu mi-a placut. Asta e si motivul pentru care postez despre el aici si nu la rubrica "Film bun recomandat". Este un film despre viata alaturi de imigrantii coreeni, intr-un cartier de gasti de negri. Conflictele deja vi le-ati facut si voi singuri in minte.... Nu pot spune ca am apreciat nici Boyz n the Hood, film ce se bucura de o recunoastere oarescum mondiala, fiind un deschizator de drumuri in subiectul respectiv, daramite asta.
Intr-adevar, o ironie "fina" dupa unii, grosolana dupa mine, e acest paralelism si anacronicitate din mintea batranului. El, luptator impotriva coreenilor, (ramas practic captiv in acea epoca), acum (in prezent), minoritar in tara lui si vecin cu astfel de imigranti. Aceasta bulversare tine si de incapatanarea lui de a se muta, de incapatanarea lui de a reveni la realitate, de incapatanarea lui de a vedea realitatea inconjuratoare.

Cat priveste productia intitulata Gran Torino, nefiind un pasinoat de masini, aflu ca e o marca de masina. Un asa zis clasic in Cultura Americana. Tot ce tine de masinile fabricate in America de catre Americani este simbol national.... cum ne-am obisnuit deja.... Omul mediocru american isi cauta repere, ce sa faca altceva? Stand la baut bere (care apropo, in mai toate scenele apare in baxuri) si privind tamp la masina. Ca deh, nu au si americanii un scriitor mai de doamne ajuta, care sa il depaseasca in maiestrie pe vre-un mecanic... Asa ca, aleg mecanicii sau poate ca tinichigii. Nu ni se precizeaza exact, asa ca aici ramanem cu o dilema.

Un film plictisitor, conflicte previzibile, si un final... care daca un anticipat, macar luat in calcul de catre privitor ca si posibil. Un 6, 01 din partea mea.

anaemona
14 Nov 2014, 20:16
alali, nu cred ca ai inteles prea bine filmul Gran Torino. Eu l-am vazut o singura data, atunci cind a aparut si am scapari legate de actiunea filmului si nici macar nu stiu daca ma intereseaza chiar atit de tare actiunea. Ce imi amintesc si m-a impresionat atunci a fost cit de direct e filmul, cit de lucid prezinta o societate descompusa. E un film al unui om care vede cum se naruie in fata ochilor toate lucrurile pentru care a luptat, la propriu si figurat, care si-a pierdut speranta si care in final reuseste sa se impace cu schimbarea si chiar sa devina mentor pentru invatacelul care ii apare neinvitat la usa. E un film social, un film critic, dar inteleg ca poate fi confundat cu un banal razboi interetnic, intre bande sau mai stiu eu ce.

alali
14 Nov 2014, 20:39
anemona, nu cred ca am facut aceasta confuzie de a minimaliza filmul si a-l reduce la lupte intre bande. Cel putin nu in mintea mea. Poate in transpunerea in scris am lasat unele lacune care pot provoca aceasta impresie.

am incercat sa fac si precizarea "Intr-adevar, o ironie "fina" dupa unii, grosolana dupa mine, e acest paralelism si anacronicitate din mintea batranului. El, luptator impotriva coreenilor, (ramas practic captiv in acea epoca), acum (in prezent), minoritar in tara lui si vecin cu astfel de imigranti. Aceasta bulversare tine si de incapatanarea lui de a se muta, de incapatanarea lui de a reveni la prezent, de incapatanarea lui de a vedea realitatea inconjuratoare."

conflictele interetnice au o pondere mare in film, fara doar si poate.

Pe mine m-a dezamagit si titlul, mentalitatea asta tipic americana, necivilizatia provocata de acel anacronism din mintea protagonistului. Cum bine il numea cineva un Western urban...
La dezamagir mai trec:
. .admiratia pentru masini a poporului american; si de geaba se dau unii cunoscatori ai fenomenului, ca la noi in europa nu acem aceasta cultura. Nu restauram dacii din 78 sau eu stiu ce Lada productie a fostei URSS si sa le transformam in masini de 10-15 mii de dolari/euro. Nu gandim asa si nu avem astfel de mentalitati.
. .baxurile de bere prezente in orice cadru "casnic"
. si ca tot povestea cineva de "flegmele" omniprezente...
Toate astea dau un aer bolnavicios filmului, un aer greu, cam ca in romanele lui Victor Hugo.

alali
24 Nov 2014, 22:05
Escape from Alcatraz (1979)

Un film cuminte, fara prea mari tensiuni, total opusul vietii din puscarie. Eastwood e ok. Nu face nu stiu ce mare rol, dar nici un derapeaza. Plin de clisee, dar raportat la anul cand s-a lansat, am putea spune ca astea mai noi sunt copy-paste al acestui film.

Per total ok pentru a pierde aprox. 2 ore, noroc ca un tine mai mult.
Un 6,75 din partea mea.

alali
18 Dec 2014, 21:25
La chamade (1968)

Inca de la inceput trebuie sa precizez ca senzatia lasata de acest film este una de ambiguitate si de superficialitate. Ambigu pentru ca nu rezolva practic niciun conflict. Prezinta doar o actiune ce se rezolva in timp. Niciun personaj nu are "destinul in maini". Toti sunt intr-o asteptare contemplativa, oarecum tampa.
Superficialitatea izvoraste din orice cadru as putea spune. Lipsa consistentei personajelor, ele neavand ambitii, aspiratii, crezuri; ci doar instincte, este cea mai dureroasa nerealizare a filmului.
Apoi lipsa personajelor opozante, a firilor contradictorii, a caracterelor invers fata de cele principale. Fara asta nu se pot emite judecati de consistenta, de mesaj, de substanta. Pelicula de fata practic nu are decat 3 pesonaje. Restul sunt pe post de figuranti. Apropo, mai apare acel american... care e rostul lui, cu ce contribuie el la crearea tipologiilor si portretelor de personaje... e o mare dilema cred ca si pentru regizor.
Dialogul are un apogeu in a denota aceasta spoiala de sentimente. Acel, "¡nu a fost vina ta si nici a mea" spus la conversatia telefonica de despartire, este motto al filmului in sine... Totul se intampla independent de personaje, de dorinte, vointe, etc. Este o diateza reflexiva a actiunii in sine, nicidecum a persoanelor asa cum e normal. Ele sunt intangibile. Nimic nu ii transforma, nimic nu ii schimba. Au doar din cand in cand rabufniri de moment, apoi linistea se asterne implacabila, asteptandu-se trecerea inexorabila a timpului.
S-a vorbit mult despre personajul Charles ca despre un personaj-tipologie a omului matur, calculat, cizelat, cinic intr-o oarecare masura, stapanit pe romaneste, dar nu s-a pus niciodata problema lipsei demnitatii acestui "aristocrat". Este o perspectiva injositoare care transforma toate acele "calitati" in defecte majore ale conditiei de om. Daca tu nu te respecti...
De asemenea despre Charles se poate observa ca, desi are cea mai mica pondere ca prezenta pe sticla, este cel mai analizat ca si trairi, reactii, sentimente. O analiza foarte proasta facuta, daca e sa ma intrebati pe mine. Acele rabufniri presarate cu amenintari, cu apucaturi de brat de cioban... intrand in contradictoriu cu persoana calma, intelegatoare. Ciudata abordare....
Definind filmul, pot cataloga aceasta productie ca una usuratica, cam la fel de superficiala ca si clasa burgheza pe care vrea sa o reprezinte.Lipseste cu desavarsire mesajul. Tipologia pitipoancei cizelate, incapabila sa se intretina nici macar o luna, care reactioneaza instinctiv, aproape animalic la stimulii carnali si/sau vizuali, au un aer ranced, oarecum contemporan trebuie sa recunosc. La inceput ma duceam cu gandul spre o Anna Karenina a secolului 20, dar de la productia de fata pana la imensitatea acelor trairi, acelor remuscari, acelor framantari este o diferenta incomensurabila.
La fel si tipologia pitiponcului este bine conturata. Acel dezechilibru emotional, tratabil in institutii de specialitate de care pare sa dea dovada acest pana atunci intretinut, (a-i trage o palma din dragoste nu este definitoriu pentru viziunea mea despre romantism), denota o infantilitate si o lipsa de precepte,de substanta umana, greu de suportat.
Cum 1+1 = 2, asa si aici, din firi atat de debile nu se putea naste o poveste de dragoste. Doar daca nu suferim de sindromul "hotului de hoti ii frica", altfel nu vad cum am putea sa traim empatic cu aceste personaje si cu atat mai mult cu aceasta "dragoste".
Ca plus este interpretarea Deneuvei. Impecabila pentru acest tip de "profitoare a sortii".
Un 5,53!

alali
29 Dec 2014, 20:46
The Jacket (2005)

O experienta cinematografica ... cam ca o salata. Multe influente, din multe filme ce au facut istorie, cu o regie atipica. De aceea o si numesc experienta cinematografica. Filmul are o amprenta regizorala unica. Cred ca asta e si farmecul lui. Altfel, ar fi fost un titlu in plus la categoria... Movie Like X. Imaginile hipnotice, cu tenta nebuneasca, cu acel verde fosforescent dat in flesh-uri, locatiile de filmare dar si recuzita mizerabila si super uzata, (intentionat aleasa), au facut din acest film un spectacol vizual. Chiar azilul a fost ales special, un fost azil dezafectat, unde toate decorurile si instrumentalul erau.... dezolante, paraginite.
Insa, in rest nimic. O poveste... ilogica, nicio explicatie rationala pentru flash-urile trecut-viitor. Chiar, de ce cate-odata era trecutul si alteori viitorul? Probabil ca unul din cele doua suna ocupat si atunci catarama forma numarul alternativ.
La fel de ilogic, in toata aceasta harababura, este precizia actiunii, care, desi la inceput lasa impresia de haos, vedem ulterior ca se poate focusa... fix pe momentul in care iese pe usa Jackie.... Deci, se poate! :)
O alta imbarligatura ce nu o pot atribui nici unui rationament logic este: de ce acele 2 morti de dinainte? ! ? ! De ce murise soldatul? Scopul mortii? etc.
Despre acting, numai laude. Atat Keira Knightley cat si Adrien Brody scot maximum posibil. De aici si impresiile pozitive probabil ale spectatorilor... si de ce nu, si nota mea finala.
Bineinteles ca acest review nu o sa fie foarte bine primit de autorii sutelor de comentarii la superlativ, care, stupefactie, desfiinteaza The Butterfly Effect... si il detroneaza, punand in locul lui acest The jacket. Mai mult, ridiculizeaza intr-o oarecare masura si Memento, si aleg, plini de intelepciune, aceasta productie. Multi o fac din pricina acestor neajunsuri, dar care, din moment ce nu au o logica, deci, sunt geniale! Cum spuneam si in titlu, cine nu vede hainele noi ale imparatului e un incult. Aici atatia culti care vad genialitatea.....

Nota 7,00.

alali
21 Jan 2015, 00:31
The Terminal (2004)

Terminalul, film inspirat dintr-o intamplare adevarata a unui cetatean iranian, dar doar la aceasta se rezuma acel "inspirat din fapte reale". De la anularea unui certificat de refugiat si retinerea respectivului cetatean in zona neutra a aeroportului, pana la povestea de fata este cale lunga. Oricum, si asa, cetateanul respectiv a fost remunerat pe masura pentru povestea sa.
Filmul este unul usor, chiar amuzant, neriscand nimic spunand ca este o comedie. Beneficiind de un final atipic pentru acest tip de filme usoare, pelicula iese practic din rand si chiar castiga o aura de film bun.
De remarcat intrarea in pielea rusului a lui Tom Hanks. Este incredibil cu cata usurinta pronunta cuvintele rusesti, avand chiar si o naturalete in felul de a vorbi, de a gesticula, de a privi. Totul pare natural. Dar nu acelasi lucru se poate spune si despre reversul acestui rol. Acela de rus ce se adapteaza la viata americana. Trecerea este prea brusca, prea mult intelege din chestiile complicate si prea putin intelege din chestiile simple. Cuvintele sunt prea pompoase si prea elitiste pentru ca un imigrant sa si le insuseasca atat de usor, dar in acelasi timp sa nu fie capabil sa faca un acord simplu intre subiect si predicat. Dar tot acest compromis este facut pentru a crea comicul, pentru bunul mers al actiunii.
Pacat de aceste mari scapari! Altfel poate am fi avut o comedie de talia lui Meet the Parents sau Analyse This. Cine stie?
Oricum, si asa, rolul lui Hanks i se potriveste ca o manusa, fiind recunoscut pentru acest tip de interpretari mai "prostute". Totul culminand cu Forrest Gump nu-i asa?
Un film relaxant, ce destinde de-adevaratelea; mie mi-a placut si chiar unele replici m-au surprins prin spontaneitate si prin umorul bun pe care il au. Ii acord fara nicio retinere un 7,19!

nick-azh
26 Jan 2015, 06:40
Scenariul filmului nu se concentrează pe război, ci mai degrabă pe aspectele psihologice ale războiului și a efectelor războiului ce pot avea asupra psihicului uman. Probleme dificile cu care se confruntă veterani ai războiului din Irak, cum ar fi: probleme post-traumatic de stres, durere fantomă, alcoolism, și lipsa de resurse. Are o distribuție foarte bună cum ar fi: Samuel L. Jackson, Jessica Biel, Christina Ricci, Chad Michael Murray, Brian Presley, și 50 Cent care a fost surprinzător de impresionant în această dramă de acțiune. Un film care merită să-l vizionezi.NOTA 8/10

nick-azh
26 Jan 2015, 06:50
A fost plictisitor filmul...chiar si cu Johnny Depp jucand in rol principal. Ma asteptam la mai mult, la altceva.Ceva care sa includa sarcasmul,flerul,ambitia,amuzamentul lui Depp.NOTA 8 tras de par.

nick-azh
26 Jan 2015, 07:04
Un film care prezintă cu lux de amănunte războiul, cu toate oroarea pe care o provoacă. Nu există nimic pozitiv, estetic, eroic, totul este în antiteză faţă de filmele clasice care analizează războiul. Mai mult, interesele meschine, vanitatea umană, xenofobia, toate conferă un caracter absurd războiului (scenele în care apare personajul interpretat de Robert Duvall sunt definitorii, în acest sens) şi dezumanizează soldatul, care devine capabil de cele mai abjecte fapte. Însă, ulterior, toate au o urmare şi o finalitate, nicio faptă nerămânând nerăsplătită. Filmul, în sine, impresionează prin realism, acurateţe a detaliilor şi analiză psihologică, reprezentând o alternativă mult mai realistă.NOTA 9.

nick-azh
26 Jan 2015, 07:15
Un film de top!Nu am decat cuvinte de lauda pentru acest film genial.Cred ca interpretarea in film a actorilor:Clint Eastwood,care a facut in acelasi timp o treaba excelenta si ca regizor,Christopher Carley,Bee Vang,atat cat si Brian Haley,a fost pur si simplu extraordinara,deci la categoria acting,suntem super.Pot spune cu sinceritate ca coperta filmului mi s-a parut una extrem de nepotrivita filmului.Replicile personajelor sunt si ele foarte tari,iar efectele speciale nu lasa de dorit nici ele.In concluzie,un film ce nu merita ratat,recomand cu incredere.NOTA 9/10.

nick-azh
26 Jan 2015, 07:24
Escape From Alcatraz mi s-a parut un film interesant care desigur dispune de o poveste buna si plina de suspans.De altfel filmul este bine construit iar astfel tensiunea si suspansul sunt prezente in doze mari in actiunea filmului.
Clasica poveste as putea spune cu usurinta insa aceste fapte prezentate in film sunt bazate in mare parte pe adevar.Mi-a placut foarte mult povestea si personajele de-asemenea iar prima ora a filmului mi s-a parut mult mai tensionanta decat deznodamant-ul firului naratic iar acest lucru pare ciudat la prima vedere.
Regia filmului a fost una destul de ok si de-asemenea si interpretarea actoriilor este una la fel de ok.Eastwood nu face un rol remarcabil insa este o mare placere sa il urmaresti pe acest mare om al cinematografiei.
Escape From Alcatraz este film bun care merita atentia unui cinefil la un moment dat.Filmul este interesant si deloc plictisitor iar astfel vizionarea acestui film nu poate fi un lucru negativ cu siguranta.Finalul filmului este unul deschis si foarte inspirat.Merita nota 9 +.

nick-azh
26 Jan 2015, 07:33
Inspirat de povestea lui Merhan Nasseri , un refugiat iranian, care a fost platit cu 250.000 dolari pentru utilizarea biografiei sale. În 1988, el a aterizat la aeroportul Charles de Gaulle, în apropiere de Paris, după ce i-a fost refuzată intrarea în Anglia pentru că pașaportul și certificatul de refugiat ONU i-au fost furate. Autoritățile franceze nu lau fi lăsat să plece din aeroport. El a rămas în Terminalul Unu, ca apatrid, cu interdictia de a iesi de acolo. Pana la urma i se acorda permisiunea de a intra in Franta sau de a reveni in tara sa. Insa, el alege să trăiască în terminal și sa-si spuna povestea pentru oricine il asculta. De-a lungul anilor, starea lui de sanatate mintala se deterioreaza si sustine ca a uitat limba materna. Pana la urma paraseste terminalul în august 2006 pentru a fi internat intr-un spital pentru o boală nespecificată.NOTA 9.

nick-azh
26 Jan 2015, 08:30
Pot spune ca mi-a placut filmul acesta! De altfel filmele istorice, reprezinta o parte din noi, din fiecare, chiar daca de multe ori, credem altceva, sau relatarea filmului, lasa cu totul si cu totul altceva de inteles!! Si haideti sa tinem cont, ca nu este tocmai usor sa pui pe micul ecran viata unei persoane, si mai ales o viata atat de complicata ca a ducesei Georgiana ... Un film plin de intriga, gelozie, dragoste si nu in ultimul rand, rangul social al femeilor din acel timp ! Iti va lasa putin de gandit ! NOTA 9.

alali
28 Jan 2015, 13:13
The Killing of a Chinese Bookie (1976) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-killing-of-a-chinese-bookie-146849/)

http://i1278.photobucket.com/albums/y519/Gabriel_Apetrei/review-uri/Killing.of.a.Chinese.Booking%203_zpsp34y6g8m.jpg (http://s1278.photobucket.com/user/Gabriel_Apetrei/media/review-uri/Killing.of.a.Chinese.Booking%203_zpsp34y6g8m.jpg.h tml)

De departe sunt fanul lui A Woman Under the Influence (http://www.cinemagia.ro/filme/a-woman-under-the-influence-21884/), asta daca vorbim despre operele ce-i poarta semnatura lui Cassavetes. Filmul de fata nu mi se pare o realizare la nivelul pieselor de rezistenta din filmografia sa. Este, asa cum o cataloga critica vremii, o productie care nu isi propune sa transmita ceva anume, iar daca transmite, se pierde in mesaj, ajungand ca nici filmul sa nu mai stie scopul pentru care a fost realizat.
Actiunea este una atat de slaba, incat punctul culminant se developeaza mult prea devreme astfel pierzandu-se orice urma de suspans, de atmosfera si deci de interes.
Daca acest stil de a filma din mana, din febra actiunii, este atat de specific filmelor regizate de Cassavetes, aici el nu se potriveste defel, rezultand acele cadre nu prost incadrate ci foarte prost realizate. Si astfel avem placerea sa vizionam gros planuri prelungi ale tatelor, ale zonelor inghinale, ale picioarelor sau planuri generale cu strazi incetosate pana la opacitate. Totusi, cadrul continua si continua si continua si cand te astepti sa se treaca la secventa urmatoare, el continua si iar continua.
Lipsa unei convingeri in realizarea filmului cred ca se poate vedea si comparand cele 2 variante sub care a fost lansat pentru public. Cea initiala de 135 de minute, care a dus publicul la limita rabdarii, inclusiv actorul principal marturisind ca "e prea mult" si versiunea care circula la aceasta ora pe anumite suporturi pentru vizionarea la domiciliu sau ceea ce ne este prezentat la televizor, versiunea de 108 minute. (Ben Gazzara said "he hated the original cut; 'it's too long")
Interesant e ca in aceasta versiune redusa nu doar ca sunt scoase unele scene total, dar mai sunt extinse altele. Cuprinde chiar si scene noi ce nu au fost in versiunea originala iar toate sunt rearanjate ducand astfel la nastere aceastei alte variante noi ale aceleasi pelicule. De aceea imi permit sa spun ca o sovaiala si o nemultumire vizibila chiar din partea lui Cassavetes este evidenta in ceea ce priveste produsul final pe care il constituie acest film.
Ca tot am ajuns sa vorbim de final, de el nu poti sa te plangi. E ok. Nu e deloc vreun cliseu al genului in care este incadrata productia, cel al filmelor noir ale anilor '70. O incadrare destul de fortata daca este sa ma intrebati pe mine pentru simplul motiv ca nu vad liniile mari ale genului cuprinse in acest realizare. Dar... e iarasi o impresie a mea, personala.
Jocul actoricesc, ca s-a tot vorbit mult despre el, este bun. Nu il simt la nivel empatic, probabil din cauza acelui gen de personaj macho pe care vrea sa il intruchipeze Ben Gazzara. Cu acel stil degajat de a vorbi, de a se comporta, de a se preocupa de cine si ce canta pe scena obscurului sau club cand toata lumea interlopa te cauta ca sa te trimita sa vorbesti cu pestii, pur si simplu nu mi se pare autentic.
Tot la lipsa de logica pot include si rationamentul de a executa ordinul mafiei. Desi stii ca de fapt si tu esti unul dintre cei vizati, faci ce ti se ordona ca mai apoi sa incerci sa te ocupi de a-ti scapa si propria piele ucigandu-i pe cei ce ti-au comandat asasinatul. Nu era mai putina bataie de cap sa treci direct la a doua parte a planului? Intreb si eu;... sau astea sunt lucruri ce tin de logica elementara si probabil de felul meu carcotas de a analiza actiunea?
Ps. Stiu discursurile despre naturalete, atomosfera, stil de filmare, dar pe mine nu m-a prins filmul si deci nu pot sa vad o padure acolo unde nu zaresc copaci. Adica ori un film de analiza gen Faces (http://www.cinemagia.ro/filme/faces-24493/) ori unul noir bun; sa se hotarasca. Combinatie e o corcitura dpmdv.
Nota 6,34.
Aaa! Era sa uit. Ce doamne iarta-ma de club e ala? Daca asa e un club de striptease... prefer barurile gay. E mai mult fun acolo.

alali
11 Feb 2015, 01:53
The Dictator (2012) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-dictator-566644/)

http://i.imgur.com/Y27E1YC.jpg

De la o prima vedere nu poti sa nu observi acea evolutie normala si de bun augur a filmelor realizare de tandemul Larry Charles - Sacha Baron Cohen. Plecand de la cele doua mockumentare, (filme in care evenimentele sunt prezentate in maniera unui documentar si care au o puternica tenta parodica), unde pana si scenaristii au fost aceeasi, Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan (2006 (http://www.cinemagia.ro/filme/borat-cultural-learnings-of-america-for-make-benefit-glorious-nation-of-15862/)) si Brüno (2009) (http://www.cinemagia.ro/filme/bruno-27360/), s-a ajuns in final la acest film unde doar regizorul si starul, (protagonistul) mai fac echipa, The Dictator (2012) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-dictator-566644/).
O comedioara usoara, cu o evidenta tenta umoristico-ironică dar care e atat de cuminte in ceea ce ridiculizeaza incat de multe ori devine ridicola prin ea insasi. Se incearca sa se atace mai toate subiectele sensibile societatii americane, de la traumele suferite recent pana la democratia sau securitatea intregii tari. Insa gustul final care va ramane privitorului va fi ca se putea face mult mai mult decat s-a facut si ca trivialul deranjeaza groaznic nu prin el insusi ci prin repetarea lui. Aceeasi gluma e repetata de 2-3-4 sau chiar de 5 ori. Si nu doar glumele cu conotatii sexuale ci si celelalte. Iar toate astea plictisesc, obosesc si duc la scaderea valorii comediei.
Punctul forte al intregului continut ce vine la pachet pe un dvd este in materialul bonus. Acel interviu realizat de Larry King este SENZATIONAL! Muuult peste orice gag din film, peste orice glumita intalnita pe toata durata proiectiei. Acel scurt material are o pondere incredibila de hohote de ras pe centimetru patrat de celuloid. Asa cum am mai spus, repet, mult peste filmul in sine.
Sacha Baron Cohen..., e in stilul caracteristic. Nu stiu daca prestatia lui se poate judeca dupa normele standard dupa care se poate juriza o interpretare in adevaratul sens al cuvantului. Nu e o critica ceea ce tocmai am spus. Eu chiar consider ca acest mod de a interpreta, fortat si cu exagerari e poate chiar mai dificil decat o interpretare conventionala unde de la serios la ras treci prin etapele intermediare firesti. Aici nu. Saltul este subit si trebuie sa creeze si efectul scontat. Greu, foarte greu sa-ti schimbi starea atat de brusc.
Per total o comedie ok; nu te face sa regreti timpul pierdut, nu isi merita banii pe biletul de cinema, asta e clar, dar pentru acasa e ... acceptabila.
Nota 6,22!

alali
19 Feb 2015, 13:18
Hero Wanted (2008)

La inceput am crezut ca filmul o sa fie un alt titlu in filmografia lui Cuba Gooding Jr., dar nu a fost chiar asa. Am avut ocazia sa vad actori mult mai titrati care au participat la proiecte net inferioare acestuia.
Nu e plictiseala sa il urmaresti. Are un scenariu destul de antrenant, care pierde mult pe final, apeland la tot felul de clisee, dar care incepe bine si se desfasoara acceptabil. Iar aceste lucruri ne fac vizionarea mai usoara, in prima jumatate de film fiind chiar placuta.
Nu stiu cine e junioara din film, dar chiar are o prezenta benefica. E talentata se vede, din putinul in care apare.
Legat de scenariu, desi are intriga, asa cum am mai spus, bine legata, bine elaborata, are un mare minus ca, desi incearca sa creeze un puzle de secvente, trecut, prezent si viitor, el nu ne permite noua sa intuim parte din poveste. Totul este explicat si dezvaluit de dialoguri, prea ostentativ ca sa spun asa. E prea mura-n gura. Un mura-n gura necesar, deoarece scenariul nu este gandit sa ne si implice. Este doar elaborat la nivel de poveste si atat.
Asa ca, pentru acest film de actiune, relaxant si placut, un 6,33!
Ps. si legat de final. E de preferat ca oricine, iubita, familie, prieteni, atat timp cat esti in inchisoare, sa nu iti aduca flori. E periculos! Fara flori! Si nu glumesc! O sa ai viata grea dupa!:-w

alali
04 Mar 2015, 22:41
Stealing Sinatra (2003)

O poveste controversata, nu ca subiect sau abordare ci ca drepturi de autor. Pentru a se realiza filmul, studiourile au cumparat drepturile direct de la adevaratii rapitori. Insa Sinatra Jr. s-a opus adaptarii povestii rapirii lui, indiferent de suma. Ciudatenia acum apare. Juniorul Sinatra a fost invins in instanta chiar de rapitori. Adica victima a pierdut in fata infractorilor. Argumentul tribunalului, intr-o democratie autentica ca cea din USA a fost ca nepermiterea rapitorilor de a-si spune povestea este o ingradire a libertatii de exprimare. Un argument superb pentru o tara civilizata, insa destul de greu de sesizat pentru noi, ... europenii. Cam ca populara judecata a celor 5 paini.
Si iata ca aceasta decizie a dus la aparitia acestei comedioare. Bineinteles, contra a 1,5 milioane de dolari, ca doar e America :)
Cam asta ar fi partea cea mai intriganta a proiectului. Filmul in sine este... slabut. Am vrut sa scriu bunicel dar mi s-au blocat degetele. Efectiv nu am putut. Cateva glumite bunicele si o actiune laconica. Totusi, nu e un chin vizionarea filmului. Pentru a-ti omora timpul e chiar ok. Un 5,98! Film salvat intr-o oarecare masura de William H. Macy.

geo_gabi
06 Mar 2015, 09:18
“The Longest Day” descrie este povestea zilei din anul 1944 pe data de 6 iunie, atunci când a avut loc debarcarea trupelor Aliate pe plajele din Normandia. Acea zi a marcat începutul sfârşitului dominaţiei naziste asupra Europei. Atacul a cuprins 3.000.000 de oameni, 11.000 de avioane şi 4.000 de nave de război, toate acestea constituind cea mai mare flotă militară pe care lumea a văzut-o vreodată. Destinaţia lor e ţărmul Normandiei, în timp ce paraşutiştii sunt lansaţi în interior pentru a ocupa podurile şi oraşele-cheie. De cealaltă parte a canalului, nemţii aşteaptă o invazie în Calais, dar furtuna îi face să creadă că nu există nicio ameninţare. Eisenhower e hotărât să dea atacul, în timp ce Hitler doarme pe el.

alali
12 Mar 2015, 11:25
Gettysburg (1993)

Nu e nici pe departe un film de entertainment. Nici vorba! Doar ca l-am "aruncat" in aceasta categorie deoarece l-am perceput ca pe un film de nisa, adresat doar unei anumite categorii de public. Asa cum am anuntat si in titlu, avem parte de un maraton de film cu si despre razboi. Istorie pura. Este acel gen de film care pastreaza rigorile timpului, care foloseste tactici si recuzita originala si care, pentru orice impatimit al genului, probabil ca provoaca extaz. Eu nu sunt deloc fan al acestui gen si probabil va inchipuiti ce chin a fost sa vizionez acest film nesfarsit.
Cu scene interminabile, panoramice, unele fara niciun fel de dialog, doar pur descriptive, in care ti se prezinta campul de lupta sau sirul interminabil de soldati, (marsul, fara sa exagerez, cred ca a durat mai mult de 4-5 minute, timp in care ni s-au prezentat doar soldati marsaluind), filmul iti pune la incercare rezistenta, pentru ca rabdarea ti-o pierzi cu muuult inainte.
Cu putini actori profesionisti, dar cu multi figuranti voluntari, stiut fiind numarul mare de iubitori ai acelei perioade ce se gasesc in state si care sunt destul de bine organizati in tot felul de cluburi, toti oferindu-se sa participe la recreerea scenei de pe campul de batalie, filmul a avut cel mai numeros personal dispus pe un platou de filmare din istorie. Se vorbeste ca ar fi participat nici mai mult nici mai putin de 13 000 de voluntari. Deci sa te tii! Va dati seama ce reprezinta o parcurgere panoramica a campului de lupta in aceste conditii?:)
Oricum, varianta dvd este mai blanda, dar varianta director's cut... este cu 17 minute mai lunga.... Aceasta versiune fiind oficial declarata ca Cel Mai Lung Film din Istoria Cinemaului American!
Concluzie, filmul nu e pe placul meu, dar nici nu pot sa il critic. Pur si simplu nu traiesc acest gen de productii. Dar impatimitii sustin ca este unul dintre cele mai fidele filme ale acelei perioade, cel mai autentic si corect din punc de vedere al evenimentelor. Am citit cum ca, tactica finala ar fi fost reprezentata fidel pe campul de batalie... Asa ca, sa le dam crezare respectivilor, sa ne recunoastem nestiinta si sa il notam neutru, cu o nota de 7,00! Un film doar pentru impatimiti...

alali
23 Mar 2015, 18:22
Gods and Generals (2002)

Nu prea ar fi multe de spus despre practic, continuarea lui Gettysburg si totodata si partea a doua a unei planificate trilogii. Din pacate, pana la momentul actual, partea a treia a ramas doar la stadiul de proiect, fiind zvonuri ca in anii urmatori se va si incepe filmarea la adaptarea ultimei carti, The Last Full Measure, a istoriei Razboiului Civil American.
Avem de a face asadar cu un prequel al filmului din 1993, la fel de bine realizat din punct de vedere al acuratetii istoriei militarea a acelor timpuri, dar care a avut o primire dezastruoasa din partea criticilor. Daca primul film s-a bucurat de o critica pozitiva in proportie de peste 80%, acesta din urma n-a avut nici 10% dintre review-urile criticilor pozitive.
Motivul? Probabil incapacitatea de a aduce ceva nou, tiparul si standardul fusesera deja trasate de primul film din serie si bineinteles povestea, care nu este la acelasi nivel ca impact istoric cum a fost batalaia de la Gettysburg. La toate astea se mai adauga si faptul ca filmul nu este atat de restrictiv, neprezentand actiunea doar din punct de vedere militaro-istorico-strategic. El se concentreaza destul de mult si asupra eroului Thomas Jackson, iar acest lucru ii cam dauneaza aurei de film istoric pur, asa cum e considerat primul.
Per total, cam ca si la cel din 1993, un film pentru pasionati, o nota neutra de 7,00 si o mare abtinere din partea mea.

Ps. Atentie! Durata nesfarsita! 3 ore si 30 minute varianta dvd!

Ca o curiozitate interesanta este cea legata de autorul, sau mai bine zis autorii acestei trilogii. Daca prima carte, The Killer Angels a regretatei Michael Shaara a fost un succes atat literar cat si ca ecranizare, celelalte doua carti, au fost o continuare a muncii mamei, dusa de catre fiul ei, Jeffrey M. Shaara. Nuvele din urma Gods and Generals si The Last Full Measure nu au avut rasunatorul succes al primului roman. Ca si ecranizari am vorbit mai sus.

alali
10 Apr 2015, 13:17
Spider (2002) (http://www.cinemagia.ro/cauta/?q=spider&new=1)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/5b5cc30a-fc5e-4bd0-8fcd-920056197307_zpsnmi880mq.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/5b5cc30a-fc5e-4bd0-8fcd-920056197307_zpsnmi880mq.jpg.html)

Patrick McGrath este autor-scenaristul acestui film-roman. Interesant este ca atunci cand i-a inmanat scenariul lui Cronenberg, McGrath i l-a si recomandat pe Fiennes, actor ce era dispus sa interpreteze rolul lui Spider.
Apoi vizionand filmul raman cu o intrebare: Cine e artistul din tot acest produs cinematografic, Cronenberg sau Fiennes? Argumentele pro Cronenberg sunt intalnite pretutindeni in cuprinsul peliculei. Regizorul creaza un cadru bolnav, un cadru perfect pentru delirul protagonistului. O atentie la detalii cum in putine alre creatii mi-a fost dat sa vad. Totul e organizat, colorat si incadrat perfect. (Superbe cadre cu mana lui Spider avand degetele ingalbenite de tutun). Erori nu se pot observa in acest film in afara catorva reflexii in obiectele lucioase ale camerei sau a unei umbre ce se prelinge pe decor. In rest, lucruri anacronice, inadvertente in realizarea decorurilor, greseli de pozitionare a actorilor sau a recuzitei la taierea si alipirea cadrelor, nimic!
Desi toate astea isi au importanta lor in crearea climatului propice desfasurarii actiunii, deci o pondere insemnata in ceea ce vrea sa transmita filmul, in crearea starii de delir, intreaga atentie nu este decat un element pregatitor nebuniei propriu-zise.
Aici intervine halucinanta interpretare a lui Fiennes. Acei ochi holbati, acea privire bolnavicioasa, acea aparenta fizica nebuna, miscarea schizofrenica, totul tradeaza boala in cel mai crunt stadiu al ei.
Daca Cronenberg a fost nominalizat, cu filmul sau la Palm D'or pentru acest film, e mare pacat ca Fiennes nu a prins nici macar o nominalizare pentru actor principal la vreun festival important. A Beautiful Mind (2001) (http://www.cinemagia.ro/filme/a-beautiful-mind-o-minte-sclipitoare-1553/) paleste ca interpretare in fata acestei alienari totale.
Revenind la film, el da impresia ca ar fi format din doua piese distincte, contopite cumva impreuna. Prima parte, pana la aflarea deznodamantului, aproape de final, este sistematic construita si calculata intr-o oarecare masura. Avem acea nebunie retrospectiva, usor ilogica, asta in masura in care se poate spune despre nebunie ca ar avea logica, dar aici lipsa logicii este cauzata de acele amintiri imposibile. Nu poti sa iti amintesti ceva la care nu ai luat parte. Insa Spider pare ca poate. Ordonarea acestor flashuri din trecut este un alt element al acestei constructii minutioase. Totul este coerent, nimic nu tradeaza delirul, boala.
Vine insa partea de incheiere, a doua piesa a acestui film si cu ea si lovitura de gratie pe care o da finalul. Un final tesut cu o perfectiune de panza de paianjen.
Multi deplang lipsa dialogului, a faptului ca Fiennes nu peroreaza. Dar asta e si cauza care starneste interesul pentru aceasta stare patologica. In ciuda lipsei dialogurilor, atunci cand replicile totusi apar ele sunt geniale. De exemplu explicatia multiplelor camasi: "Haina il face pe om. Cu cat esti mai putin om cu atat ai mai mare nevoie de haine." - Genial!
O recomandare pe care o fac doar celor dispusi sa asiste la un studiu de caz. Filmul nu implica privitorul decat in acele incursiuni in trecut. Prezentul este fad, mort, fara simturi, marca inconfundabila Cronenberg. Nota 7,38!

alali
18 Apr 2015, 10:58
Ginger Snaps (2000) (http://www.cinemagia.ro/filme/ginger-snaps-transformare-5059/)

Recent am citit un articol desper cele mai bune filme cu si pentru adolescenti, nu imi amintesc exact sursa, poate chiar aici, dar cu siguranta acest film nu se afla printre ele. Poate ca nu e prea realist, poate ca nu trateaza conflicte specifice varstei in body-ul povestii propriu-zise, dar are un inceput.... (!)
Si da, daca e sa ma opresc la partea cea mai spectaculoasa, la partea care intr-adevar face o crasa nota discordanta cu restul, acela e inceputul. O splendida si dementiala ecranizare a unei vieti adolescentine, a unei inadaptari aproape complete si a unei cautari de unicitate cum nu am mai vazut niciodata transpuse pe ecran. Dialogurile sunt opera unui maestru. (cel putin pentru aceasta parte) Tonul, sarcasmul si umorul, ordinea fiind aleatoare, sunt unele dintre cele mai bune ce apar intr-un film. Rivalizeaza fara nicio retinere cu mult mai celebrele replici din Juno, Kids sau poate chiar Training day si 25th Hour.
Dar, din pacate, vine apoi povestea "horror", care taie fara mila, in carne vie, ceea ce pana atunci a fost o adevarata desfatare vizual-auditiva. Incept stereotipurile, banalitatile, fortarile de poveste, proasta imbinare a etapelor naratiunii, adica tot ce nu trebuia sa intre dupa un asa start de pelicula. Putea sa se faca un fel gen Seinfeld (http://www.cinemagia.ro/filme/seinfeld-5950/)sau Lost in Translation (http://www.cinemagia.ro/filme/lost-in-translation-rataciti-printre-cuvinte-6977/), adica nimic. Un film fara actiune, despre nimic si tot ar fi avut mai mult de castigat. Dar asa, s-a realizat aceasta poveste si totul a fost pierdut iremediabil.
Apoi vine finalul. Aici, dupa acest deraiaj, chiar pe ultima suta de metrii, inainte de a intra in gara, filmul reintra pe sine si realizeaza un final destul de bun. Atipic, cel putin fata de ce ne asteptam dupa ce am asistat la o poveste atat de slaba, incheierea acestei prime parti, salveaza oarecum acest tren ce plecase atat de promitator spre o destinatie ce parea exotica. Bine macar ca deraiajul nu a fost total, si ca in ceasul al 11-lea, mai exact la 12 fara 1 minut, filmul a fost salvat, fiindca risca sa mature tot, gara, calatori, pasageri, tot!
Un 6,22 , 6 pentru inceputul fulminant si 0,22 pentru final. Recomand pentru acele 15-20 de minute superbe de pana la atac.

Twinsen
18 Apr 2015, 18:47
Sincer nu imi dau seama unde vezi o diferenta intre prima parte si rest, e un film omogen. Si inceputul contine in general scene horror, un caine sfartecat, imagini cu sinucideri. Asta te-a entuziasmat asa mult? :-?

alali
18 Apr 2015, 23:20
Come on Twins! Cainele ala e practic genericul. Cred ca daca faceai un minim efort ai fi vazut ca am scris 15-20 minute. E adevarat ca nu am scris decat cu cifre, tura viitoare o sa intaresc intre paranteze si cu litere ca sa nu fie atat de dificila citirea in cele doua sisteme...:P
In toate aceste 15-20 de minute am mai mentionat ca se abordeaza intr-o maniera ciudata, bizara poate, probleme adolescentine. Multe filme prezinta aceste conflicte mocnite ale tinerilor cu parintii sau neintelegerile si marginalizarea in institutiile de invatamant. Dar nici unul nu adauga acele tonuri sangerii acestor situatii. Si cand spun sangeriu, nu ma refer la sange efectiv, precizez asta ca sa nu te mai obosesti tu sa o faci si sa iti dea impresia ca ai gasit iarasi o chichita care nu-i super-mega explicita asa cum iti place tie. ci la intreg decorul, situatia, povestea care are ciudatenia ei unica.
Si iarasi daca erai un pic mai "ager", ai fi vazut ca am mai intarit o data delimitarea celor 2doua filme", distincte si neomogene pentru mine, cand am mentionat in final ca "totul este sublim pana la acel episod cu ATACul". Nu dau mai multe amanunte ca poate sunt oameni care doresc sa-l vada. Dar tu, care ai vazut filmul, ar fi trebuit imediat sa-ti fileze o lampa si sa incepi sa strigi Evrica! >:)

Twinsen
19 Apr 2015, 00:12
In toate aceste 15-20 de minute am mai mentionat ca se abordeaza intr-o maniera ciudata, bizara poate, probleme adolescentine.
Si in restul de 80 de minute nu? :-? Da, am inteles de prima data ce ai scris, nu e nevoie sa imi traduci Nu inteleg insa prin ce crezi ca s-ar diferentia atat de dramatic inceputul de restul filmului. Eu unul nu vad nicio diferenta de stil sau mesaj.

alali
22 Apr 2015, 14:10
Public Enemies (2009) (http://www.cinemagia.ro/filme/public-enemies-inamicii-publici-29072/)

Recunosc ca am avut unele idei preconcepute cu privire la acest titlu. Imi si imaginam cum ar arata Johnny Depp in rolul unui infractor nemilos de la inceputurile anilor '30. Recunosc ca numai acest gand si automat luam decizia de a evita acest film. Dar cum ieri mi-am propus sa vad un film mai de entertainment, m-am oprit asupra lui.
Surpriza a fost mare atunci cand am vazut un Depp impecabil. Cu un aer de macho, desi nu exagerat, cu o expresivitate destul de potrivita acelor ani si cu o interpretare care nu trada deloc anul productiei, adica 2009. Asa ca, din punct de vedere al interpretarii, nota 9!
Dezamagirea insa, pentru ca am avut si o mare deceptie, vine din modul de filmare-regizare. O imagine prea sticloasa, o perfectiune si un luciu prea actual. Totul este nou, fals, totul e o imitatie ieftina. Chiar in momentul in care urmarim filmul, decorul parca striga prin ecran ca nu e autentic, ca e o aparenta, un fals.
Iar acest lucru te scoate din ritm, iti altereaza starea de spirit pe care incerci sa ti-o creezi cu cat te afunzi mai mult in desfasurarea actiunii. Practic, scoate spectatorul in decor, la propriu, dandu-i astfel acea senzatie de teatru, de interpretare, de poveste construita, ireala.
Pacat, mai ales de prestatiile celor doi protagonisti, dar nu numai. Pacat chiar si de poveste, care nu este rea! Bine gandita, cu un puternic mesaj, cu un impact asupra istoriei destul de important, filmul daca avea si patina acelor vremuri ar fi putut sa fie chiar un clasic al genului. Dar asa, pierde mult si se transforma intr-o alta realizare din portofoliul celebrului Johnny Depp, portofoliu care nu stiu cata nevoie avea de aceasta bifa.
Un 6,74! De vazut dar fara prea mari pretentii. Macar pentru Depp si tot merita.

alali
02 May 2015, 22:04
*batteries not included (1987) (http://www.cinemagia.ro/filme/batteries-not-included-prieteni-de-departe-5730/)

Filmul vine la nici 5 ani dupa fenomenul E.T., iar in calitate de producator executiv, Spielberg pare ca s-a implicat mai mult decat ii cerea sa o faca aceasta titulatura sub care apare in cast. Similitudinile izbitoare cu multe dintre cratiile acestui deja faimos regizor si producator, in special cu productia mai sus amintita, fac ca acest produs cinematografic sa fie destul de plictisitor de urmarit. Filmul este mai degraba animat decat artistic. Modul de a interpreta cu scalambaieli si fara tensiune, tradeaza un tip de productie mult indregita de Hollywood, in care povestea are happy-end. Iar acest fel de final plus adresabilitatea familiala, l-au scutit pe Spielberg and co de emotiile unei posibil insucces si nu a mai trebuit sa-si bata capul cu studii de caractere, povesti mai complexe sau mai stiu eu ce viziuni regizorale. Daca ai un model deja patentat si care iti si asigura succesul, ce rost mai are sa te chinui.
Ca singur plus din tot acest film, putem mentiona doar realizarea acelor robotei, cam multifunctionali ce-i drept, dar simpatici per total.
Un film pentru copii, copii mici si foarte mici, mai ales daca este sa il recomandati copiilor timpurilor noastre. La vremea lui probabil ca isi impresiona publicul infantil, insa monstruletii pretentiosi de acum sigur nu vor gusta simplitatea acestei realizari si cu atat mai putin politetea povestii efective.
Un 6, 12!

alali
14 May 2015, 23:52
La science des rêves (2006) (http://www.cinemagia.ro/filme/la-science-des-reves-arta-viselor-16592/)

O constructie ciudatica, dar nu rea. Cea mai pertinenta realizare care trateaza mult dezbatutul subiect al visului lucid. Desi titlul o recomanda ca fiind o analiza profunda si oarecum tehnica a subiectului, ne poate duce usor cu gandul catre productii gen Pi (http://www.cinemagia.ro/filme/pi-20371/), nu este deloc asa in cazul de fata. Este cred, cel mai entertainment film pe care l-am vazut si care trateaza un subiect serios, profund chiar. Iar asta nu o spun ca pe o critica! Filmul este practic eliberat de tot ce putea sa puna greutate pe privitor si sa-l transforme intr-unul greu de urmarit poate chiar plictisitor.
Chiar de la primul cadru, ne putem da seama ca vom asista la o altfel de constructie, atipica si usor exagerata, dar cu tente amuzante si deci, placuta. Acea reteta a viselor, parodica in aparenta, este extrem de bine realizata din punct de vedere al ideilor, constructiei si semnificatiilor. Iti creaza acea stare de spirit placuta care te va insoti pe tot parcursul proiectiei. Iar asta este o mare reusita din toate punctele de vedere.
Minusul peliculei este tot acest "ieftin" care se intalneste la tot pasul. Daca planul de realizare a unei arce a plantelor este de inteles dpdv al materiilor prime din care se va realizeaza, restul decorului, pornind de la studioul de unde emit visele si pana la acel "cal balan", nu este altceva decat o lipsa vizibila a finantarii. Rezultatul finit nu pierde decat la estetic, partea ideologica ramanand la fel de interesanta. Dar vizual, ... filmul pierde.
O sa sara multi adepti ai productiilor independente, carora le repugna efectele speciale, calculatoru sau mai stiu eu ce alte tipuri de tehnica introdusa in procesul de creatie si o sa spuna ca nu e chiar asa, ... ca totul acolo are o tenta jucausa, ... ca mutarea actiunii in apartamentul copilariei duce acest decor intr-o lume infantila si de aici toate acele structuri de carton, de tuburi si cutii folosite in jocurile copilariei... etc.; dar vin si eu cu o intrebare. Cine viseaza cutii de carton ieftine, ambalaje si materiale reciclabile? Sa fim seriosi! Sa ne imaginam atunci cum ar fi aratat The Fountain (http://www.cinemagia.ro/filme/the-fountain-fantana-14298/)-ul lui Aronofsky, daca toata acea ploaie de lumina de exemplu, era realizata cu instalatia de la bradul de craciun... Yeah!
Oricum, filmul, o realizare suprarealista, usor naiva si pe alocuri exagerata, dar vizionabila si chiar creatoare de bine, ca stare de spirit bineinteles, nu abunda in motive si teme filosofice sau in impenetrabilitati asa cum vad ca marturisesc multi spectatori in review-urile lor. Cum ca au ramas cu framantari si dileme sau ca le-a fost fortata concentrarea si bagajul interpretativ la maxim. Ba din contra! Gasesc productia de fata ca fiind o realizare cursiva si care destinde privitorul, care in unele momente lasa senzatia ca imaturitatea chiar scapa din mana regizorului, ca se exagereaza cu naivitatea si copilaria personajului. Nicidecum ca seriozitatea si masajul isi supraincarca publicul.
L-am vazut si pe Gondry intr-un material realizat pe marginea acestui film, care spunea ca desi a studiat stiinfic fenomenul visarii si chiar a cazului de fata, a visului lucid, in film totusi el a vrut sa surprinda mai mult trairile si emotiile acestei stari si de ce nu, chiar si jocul copilaresc al structurii acestui fenomen. Totul, trebuie sa marturisesc ca i-a iesit asa cum si-a dorit.
Un 7,04 per total! Frumos si placut de urmarit!

alali
18 May 2015, 22:21
Waking Life (2001) (http://www.cinemagia.ro/filme/waking-life-vis-si-realitate-8807/)

Ciudat prin constructie, acest cumul de teorii, unele aprobate, altele combatute, cu greu poate fi numit un film. Actiunea este minima. Ea poate fi concentrata in 2-3 cuvinte. Este o misiune imposibila formularea unei propozitii, in adevaratul sens al cuvantului, care sa exprime subiectul proiectului de fata. Ideea pe de alta parte, pentru ca ideea este cam tot ceea ce ni se ofera, este dupa majoritatea parerilor exprimate, cea a visului constient sau visul-lucid. Eu as merge mult mai departe si as spune ca viata dupa moarte sau dainuirea constiintei este adevarata idee a filmului. Chiar nu am citit si nici nu ma atrage sa aprofundez ideile regizorului Richard Linklater asupra operei, dar per total, luandu-se in calcul finalul, teoriile expuse si evolutia personajului, totul duce la un vis etern, din care nu mai poti sa te trezesti. Chiar si titlul, aceasta Viata de Veghe poate avea astfel de conotatii.
Ca si maniera de realizare, productia aceasta este oarecum inovatoare. Tot continutul este oniric. Totul este lipsit de contur, de limite. Formele se revarsa si sunt intr-o permanenta vibratie. Accentul este evident pus pe fond si nu pe forma.
Insa avalansa de notiuni, teorii si parafrazari ale unor anumite tratate celebre ne tortureaza pe toata durata, iar parcurgerea intregii proiectii este un adevarat supliciu. Filmul se urmareste greu. Brutalitatea notiunilor, (sunt notiuni introduse cu liniuta as putea spune) si saltul la fel de barbar de la una la alta: de la religie la mod de viata, de la notiuni filosofice la discursuri despre libertate, ingreuneaza vizionarea atat de tare incat simti nevoia de pauze la fiecare 5 minute.
Dupa vizionare, pot spune ca am participat la un fel de rezumat al unor cursuri de Comunicare si Relatii Interumane in care apar punctate si ideile altor ore gen Stiinte Politice, Mediu si Ecologie, Filosofie sau Teologie. (Aaa! Si sa nu uit. Teoriile teologice ce se dezbat sunt atat de gresit redate incat tradeaza o superficialitate si o (ne)intelegere empirica, daca nu chiar prosteasca.)
Concluzie, asta nu e un film, asa ca nu pot sa-l recomand. O lectura de specialitate este net mai benefica decat aceasta incalcire de idei. Un 6 pentru prezentarea grafica.

oneflyride
19 May 2015, 12:39
Concluzie, asta nu e un film, asa ca nu pot sa-l recomand.


:-/ X_X :|

alali
19 May 2015, 15:55
Poti sa te ascunzi cat vrei !:P
Dupa cum am argumentat, in acceptiunea mea, asta nu e un film propriu-zis. E o colectie de maxime, precepte si teorii, plus o idee neexpluatata nici macar la suprafata.

alali
21 May 2015, 00:01
Daca tot suntem la capitolul vise, sa vorbim si despre visul lui Dali. Mai mult ca sigur o sa se gaseasca insi care "sa se ascunda" ;) , tinand cont ca, impotriva curentului ce se poate observa cu usurinta in majoritatea parerilor exprimate pe pagina acestui film, parerea mea este total opusa. Dar macar incerc, in limita posibilitatilor, sa mi-o motivez mai mult sau mai putin multumitor, depinde de dispozitia receptorului bineinteles.

Spellbound (1945) (http://www.gia.ro//spellbound-fascinatie-7139/)

https://i.imgur.com/Mcxq2PJ.jpg

Interesanta aceasta colaborare Alfred Hitchcock - Salvador Dali. Scena visului transcede imaginea si filmul conventional intrand profund in lumea artei datorita unicei viziunii asupra oniricului venita de la cine altul daca nu de la inconfundabilul indragostit de formele fluide. Este probabil cea mai importanta parte, dpdv al realizarii cinematografice, din tot acest film, produs ce trebuie sa marturisesc ca nu mi-a placut ca film.
In primul rand m-a dezamagit sa vad ca Hitchcock s-a "conformat" la modelul productiilor pline de stereotipiile vremii in ceea ce priveste interpretarea, muzica, punctele culminante, pana chiar si lumminile ori umbrele folosite pentru a accentua anumite momente; toate clisee atat de uzitate in acea perioada in realizarile ce se turnau pe banda ruanta in cetatea filmului.
La fel de surprins am fost si de usurinta cu care a acceptat mutilarea nestematei acestui film. Secventa suprarealista, scena ce trebuia sa fie muuult mai lunga, mult mai incarcata de indicii or de elemente ce ar fi conferit o semnificatie mai plauzibila in ceea ce priveste interpretarea visului dupa standarde psihologico-psihiatrice este reconfigurata de mintile inguste ale celor ce reprezentau factorii de decizie. Multe din evenimentele traumatizante ce au fost reprimate de catre subiectul pacient si care aveau echivalente in lumea somnului, au fost reeditate si scurtate la cererea expresa a casei producatoare. In varianta sa finala, toata acea rastalmacire a visului ce se realizeaza ca psihanaliza in film, este fortata si trasa de par rau de tot. Insusi Dali s-a declarat dezamagit in ceea ce priveste ciopartirea lucrarii pe care el a gandit-o ca facand corp comun cu restul povestii.
Marea problema e ca nici macar aceasta varianta trunchiata nu a fost toata inclusa in rezultatul final. O alta bucata buna cazand la montaj, din pacate.
Despre actori am spus ca m-au dezamagit. Nu ei prin prestatia efectiva ci ca maniera regizorala, prin ceea ce li s-a cerut sa transmita in anumite scene. Daca in multe filme ale anilor '40 ma sufoca acea interpretare melodramatica a divelor timpului, prestatii obisnuite perioadei, aici totul este inzecit mai enervant. Nu mai avem o diva ci un div in persoana lui Gregory Peck iar asta nu e un repros adus acestui actor ce isi dovedise maiestria cu atatea alte ocazii precedente. Mai mult ca sigur ca el s-a achitat de sarcini exact in maniera in care i s-a cerut sa o faca. Toate acele lesinuri si ochi dati peste cap, toate acele ameteli si sacrificii din prea multa dragoste, atat de ieftine si ... absolut nepotrivite pentru un asemenea actor si ridicole pentru un asemenea talent.
Actiunea este buna, chiar inovatoare daca e sa extragem doar firul narativ central. Fiind unul din primele filme ce abordeaza fatis, psihologia ca metoda invaziva de tratament. Ideea in sine l-a si determinat pe Hitchcock sa accepte acest proiect in aceeasi masura in care isi dorea o colaborare cu marele Dali. Regizorul deja isi fixase in planuri sa il coopteze pe artist pentru a realiza momentul oniric. Dali mai avusese o alta aventura de acelasi gen, contributie tot pentru o scena similara, un delir pe care l-a imaginat pentru pelicula Moontide (1942), a treia sa implicare in domeniul filmului dupa colaborarea cu bunul sau prieten, Loius Buñuel pentru L'age d'Or (1930) si Un chien andalou (1929). (obsesia imaginii ochiului, momentul aproape imposibil de privit din cel de-al doilea scurt-metraj, se repeta sub o alta forma si in acest film, atunci cand giganticul foarfece taie cortina ce avea reprezentat pe ea tot un ochi, gigantic de aceasta data)
Tinand cont de tot ceea ce am enumerat mai sus ca si dezamagiri, filmului ii acord nota 6,57! Oricum, scena visului realizeaza cu acele cateva cadre plastice, adevarate tablouri picturale, sub semnatura inconfundabilului Salvador Dal?*. Sunt si singurul punct de interes din intreaga productie.
Concluzie: Un experiment scapat de sub control de catre toti factorii decidenti, rezultand un film atipic atat ca stil regizoral cat si ca modalitate de interpretare. Atat Hitchcock cat si Peck nu se regasesc deloc in pelicula care desi a avut cel mai mare buget dintre filmele aflate pe lista scurta a oscarurilor, nu a castigat nimic important, reusind performanta sa nu aiba nici o nominalizare importanta desi avea o distributie de exceptie si un dirijor fenomenal. Singura nominalizare care conteaza a acestui film, cea pentru cel mai bun director, se datoreaza exclusiv deciziei de a-l coopta in echipa pe Dali.
Ps. Ca o curiozitate: Hitchcock referindu-se la film, l-a numit "just another manhunt wrapped up in pseudo-psychoanalysis".

alali
27 May 2015, 18:36
Let Me In (2010) (http://www.cinemagia.ro/filme/let-me-in-43255/)

Vazut din fericire pentru mine, dupa ce am parcurs originalul.
Spre surprinderea mea, la o vedere mai generala, filmul nu mi-a displacut. Este un remake bunicel spre bun, tinandu-se cont ca mai toate scenele importante, ba chiar si cele fara prea mare relevanta in conturarea povestii sunt copiate pana la cele mai mici detalii.
Partea proasta insa o reprezinta acele adaugiri introduse in scenariu. Sau mai bine zis in filmarea efectiva a scenelor. Adica acea viziune regizorala ascupra scenariului. Pentru ca surplusuri pur scenaristice nu sunt foarte multe. Este acea poveste detectivistica introdusa ... dumnezeu stie de ce!; acea transformare a scenei esecului tatalui, scena in care se mutileaza si alte cateva asemenea. Insa ca si transpunere in film, nuantarea devine de-a dreptul enervanta. Se pierde mult din aerul originalului, aer care si fara aceste intruziuni specifice unei anumite scoli de film ar fi fost daca nu imposibil, cel putin foarte greu de atins.
Americanizarea, sau cum spunea un coleg forumist, "traducerea pentru bizonii americani incapabili sa citeasca subtitrari" se manifesta in tot. De la mai sus mentionata poveste politista, trecand prin efectele speciale si de machiaj, total nepotrivite spiritului povestii (acele lentile de contact ce amintesc de Exrocistul (http://www.cinemagia.ro/filme/the-exorcist-exorcistul-4786/) + acea privire demonica inspirata de acelasi film), pana la intrebarile in plus introduse in dialog, explicatiile suplimentare si expresiile explicite folosite pentru a descrie sentimente, stari. Totul face ca farmecul si inocenta originalului sa dispara si sa se piarda in aceste completari de prisos. Ceea ce acolo se intelegea in mod uman, tacit, aici este exprimat prin cuvinte si reactii edificatoare. Cred ca la asta se referea in modul caracteristic Twins cand facea referire la "traducere pentru bizoni". Daca da, are foarte mare dreptate!
Apoi tot ca o explicitare a unei stari, a unei senzatii din varianta originala vine si acea framantare introdusa in mod obligatoriu in orice versiune americana a unui film horror. O problema morala, macinatoare, anormala varstei, dar care o are orice cetatean, american bineinteles, atunci cand comite ceva ilegal sau imoral. Acea reactie de la scena atacului din baie, cand privind cadavrul, Owen, copilul ce interpreteaza rolul principal in film, efectueaza acel mers cu spatele, inspaimantat, debusolat si dezgustat.... Desi in secventele premergatoare se pregatise el insusi sa atace cu cutitul acelasi detectiv... Cum spuneam, dileme si framantari anormale varstei de 12 ani. Dar ce sa ii faci? Ei sunt cetateni americani care sunt crescuti in spiritul corectitudinii, onestitatii si nu in ultimul rand respectand toate rigorile ce le impune o viata de credincios practicant, referiri ce iarasi nu inteleg de ce au fost introduse.
Recomand evaluarea acestui film fara sa se tina cont ca e un remake, pentru cine poate sa faca aceasta delimitare si aceasta analiza neutra, deoarece paleste in comparatie cu originalul. Nu are nimic din nobletea si naivitatea copilareasca a primului si este incarcat aiurea cu tot acest macabru si grotesc tipic productiilor horror. In fond, asta e si farmecul versiunii originale, Horrorul este atat de sublim si inocent, incat lipseste cu desavarsire. Genial nu? Cel putin pentru mine e! Un 6, 87 datorita imposibilitatii mele de a nu face comparatie cu prima versiune.

alali
21 Jun 2015, 01:34
O sa postez aici acest review, nu pentru ca ar fi vorba despre vreun film usuratic sau prost. Nicidecum! Doar ca nu mi-a placut mie! Si modul in care l-am perceput il aveti mai jos:

Ni na bian ji dian (2001) (http://www.cinemagia.ro/filme/ni-na-bian-ji-dian-cat-e-ceasul-29576/)
. aka
What Time Is It There?(2001)

Un film nu prea pe gustul meu. Mult prea incarcat de intelesuri si prea enigmatic. Prima jumatate am petrecut-o destul de placut, usor intrigat si asteptand pe langa multiplele intelesuri ce pot fi atribuite aproape fiecarei scene si o usoara intriga. Adica o poveste care sa ma ghideze in tot acest hatis de intelesuri si cadre cu mesaje puternice in marea lor majoritate.
Conflictul este evident. Singuratatea si inadaptabilitatea. Dar asta doar ca fundal al adevaratei teme, pentru ca in profunzime avem problematica omului ingradit, care vrea sa strapunga timpul si spatiul, chiar si cu gandul daca fizic ii este imposibil. Aceste doua coordonate -timp si spatiu- transcend realul in momentul in care apare si o a 3-a dimensiune, cea a timpului etern, a neantului in care salasluiesc sufletele intr-o asteptare constienta conform credintelor budiste.
Si de aici, metafizicul pune stapanire pe tot ce este idee in film. Totusi dupa mai multe interpretari imi permit o mica reflexie. Oare toata acea obsesie de a reseta ceasurile sunt o licenta cinematografica cu tenta romantica, poate chiar poetica daca e sa interpretam plastic actiunea, sau o simpla paranoia a protagonistului? Este o tema de meditatie chiar daca multi nu vor accepta si aceasta latura a interpretarii. Dar intrebarea are totusi fundamente solide, trebuie sa recunoastem.
Cea de a doua jumatate mi-a fost destul de greu sa o parcurg. Deja obisnuit cu cadrele acestea statice, destul de lungi si in care nu se intampla nimic din punct de vedere al actiunii, ne mai avand nicio urma de tensiune sau vreun fel de asteptare, filmul a devenit greoi si chiar plictisitor. La toate astea se adauga modul de viata si cadrul in care vietuiesc personajele. Totul este mediocru, totul isi are radacinile in credinte arhaice si invechite.
Daca unele personaje lupta intr-o oarecare masura sa scape de aceste tipare ale obidirii si umilirii, altele contrabalanseaza stilul de viata printr-o practica si mai habotnica a acestor ritualuri stupide. O replica este definitorie din toata aceasta procesiune ce ne este redata. Acel vas de apa unde ni se spune ca "preotul" a pus o vraja si dupa un timp sa se urmareasca nivelul apei, iar daca a scazut inseamna ca spiritul a venit si a baut. Toata aceasta absurditate face o abstractie grosolana de la elementara regula care spune ca un lichid se evapora. Si asta doar pentru a se sublinia ridicolul situatie.
Oarecum aceasta situatie mizera in care sunt inchistate personajele imi aminteste de mai toate creatiile cinematografiei romane de dupa '90 pana pe undeva prin 2000, daca nu chiar mai bine. Iar asta, in acceptiunea mea, este o bila neagra.
Motive si interpretari sunt nenumarate, la tot pasul, la mai toate situatiile pe care ni le prezinta filmul. De la omagiul adus unor productii mai vechi ale cinematografiei pana la diverse "coincidente" sau situatii bizare.
Acea trimitere la filmul lui Jean-Pierre Leaud, "The 400 Blows (http://www.cinemagia.ro/filme/les-quatre-cents-coups-cele-patru-sute-de-lovituri-4158/)" si pana la evidenta similitudine dintre scena schimbatii orei la ceasul gigant si una din cele mai faimoase scene din istoria cinematografiei, cea a lui Harold Lloyd in "Safety Last! (http://www.imdb.com/title/tt0014429/)". - film ce din pacate nu apare pe cinemagia.ro :(
Interesante sunt si acele sincronicitati realizate. In momentul in care Hsiao, eroul masculin al povestii, urmareste la televizor scene din 400 Lovituri (http://www.cinemagia.ro/filme/les-quatre-cents-coups-cele-patru-sute-de-lovituri-4158/), cu pe atunci copilul Jean-Pierre Léaud alergand prin paris, exact in acest timp, Shiang, eroina feminina, il intalneste in cimitir chiar pe Léaud, care se afla exact in cimitirul in care este inmormantat François Truffaut, regizorul emblematicului film "The 400 Blow (http://www.cinemagia.ro/filme/les-quatre-cents-coups-cele-patru-sute-de-lovituri-4158/)".
Apoi scena de amor, adica scenele de amor, pentru ca vedem ca toate cele 3 personaje au in felul lor parte de sex. Si totul iarasi simultan.
Trebuie sa remarcam si umorul, un umor trist, dar prezent si chiar de buna calitate. Dialogul dintre mama si Hsiao cand gasesc acel gandac este unul destul de amuzant. "Nu-l omora ca poate e taica-tau reincarnat! / Ce? Esti nebuna?! ":) E doar un exemplu.
Totusi, impresia generala cu care am ramas este acea marginire a omului, marginire determinata de stilul de viata, de cultura si nu in ultimul timp de religie. Din pacate eu m-am izbit de tot acest grotesc-real si nu am mai fost capabil sa patrund dincolo de el si sa savurez ceea ce cred ca ar fi vrut regizorul Ming-liang Tsai sa experimentez. Modul in care ideile sunt zugravite m-au facut sa ma impotmolesc in toata aceasta mizerie atat ca si decor dar si ca mentalitate umana si sa nu pot patrunde in probabil, frumusetile adevarate ale acestei productii.
Finalul este o alta parte care m-a pierdut. Acea aparitie a "celui ce nu este", la Paris, alaturi de tanara Shiang care doarme pe o banca in public, iti dinamiteaza intreaga tesatura de posibilitati si ramai cu o si mai mare dilema. Oare imaginile sunt dintr-o alta lume sau exista o explicatie pamanteasca a ceea ce vedem?
Desi imi plac finalurile care te implica ca si privitor, deschise pana la un punct, acest tip de final nu mi-a facut niciun fel de placere. Senzatia pe care am experimentat-o a fost aceea a citirii unei carti din care cineva a rupt ultimele pagini zicandu-mi asa in ciuda "Imagineaza-ti hai!". Urata senzatie!
Filmului o sa ii dau o nota neutra, un 7, pentru ca tot ce am explicitat mai sus tine de propria-mi perceptie. Poate altcineva o sa fie capabil sa posteze si un review pozitiv. Daca e si pertinent il primim cu aplauze.

alali
25 Jun 2015, 14:20
ridic manusa aruncata de colegul nostru Robert si voi incerca sa imi postez si eu parerea mea vis-a-vis de primul film pe care l-a comentat in topicul "Review-uri de filme". Salutam si noi initiativa ;)

Taken (2008) (http://www.cinemagia.ro/filme/taken-teroare-in-paris-23732/)

Chiar nu mi-a displacut acest film. Pot spune ca am petrecut 94 minute placute, chiar relaxante. Filmul, asa cum spunea si colegul nostru forumist, are si o mare incarcatura de stupiditate, pe care el o numea "elemente de propaganda americana". Nu sunt atat de indulgent incat sa afirm si eu ca acele abureli dintru inceput ar fi propaganda. Au americanii specialisti mult mai buni in domeniu daca si-ar fi propus asa ceva. Este doar un dialog mediocru si atat. Insa scenele de actiune sunt destul de bine realizate. Nu sunt ele perfecte! Mai apar obisnuitele exagerari - acele rafale de mitraliera de exemplu, unde eroul principal face el o rostogolire, un salt, ceva si scapa neatins - insa astfel de scene prostute sunt atat de uzitate in productiile de gen, incat uitandu-ma atat de des la astfel de filme, cred ca daca voi vedea vreodata o mitraliera adevarata, chiar si eu voi fi sigur ca daca fac un pas inainte si doi inapoi, n-are cum sa ma nimereasca cel ce ar trage plin de ura, astfel de rafale.
Altfel spus, scenele de lupta, in special cele corp la corp sunt interesante, cu un exces de adrenalina ce iti dau, in calitate de privitor, un sentiment ok.
Oricum, interesant e ca in ciuda denigrarii Parisului, a Frantei sau a Europei in general, filmul a fost extrem de bine primit pe batranul continent. Incasarile vorbesc de la sine. A strans afara din SUA incasari de peste 80 milioane dolari. Per total un 230 milioane cu 20 milioane investite, eu spun ca e un adevarat succes.
Iar ca sa avem o mai buna perspectiva a succesului acestei prime parti a unei trilogii, (iata un alt argument al succesului), partea a doua a fost chiar mai bine primita decat prima, avand incasari de aproape 400 milioane, iar din afara americii a strans triplu fata de prima parte, adica 240 milioane. Deci nimeni nu s-a simtit jignit de aceasta propaganda pe care se spune ca o face. Probabil ca multi au fost in asentimentul meu si au acceptat acele greseli ca fiind facute din prostie.
Ps. Partea a 3-a a strans deja 330 milioane in doar jumatate de an, iar strainatatea, (incasari din afara teritoriului american), are deja acelasi aport ca la partea a doua. Adica in doar 6 luni a strans 240 milioane. Ne asteptam ca aceasta incheiere sa surclaseze partea a 2-a per total
Asadar, un film ok, placut, cu actiune si adrenalina, nu deranjeaza prea mult nici ca exagerari ce se regasesc pe parcursul lui, un 7,07! Recomand tuturor celor ce doresc spre vizionare un film alert.

alali
09 Jul 2015, 01:11
Kauas pilvet karkaavat (1996) (http://www.cinemagia.ro/filme/kauas-pilvet-karkaavat-22865/) aka
Drifting Clouds (1996)

Prima parte a asa numitei trilogii finlandeze a lui Aki Kaurismaki, sau "a loser trilogy" cum a mai fost supranumita, povestea prezinta oameni in lupta lor pentru supravietuire. Din aceasta cauza a primit si cel de-al treilea nume sub care aceste trei filme sunt universal cunoscute si anume "trilogia crizei"-econimice bineinteles. Un film ce l-a pregatit practic pe cel din 2002, "The Man Without a Past (http://www.cinemagia.ro/filme/mies-vailla-menneisyytta-omul-fara-trecut-4533/)", mult mai elaborat si mai puternic ca mesaj si totodata si mai apreciat, devenind primul film al cinematografiei acestei tari care a primit o nominalizare la Oscar pentru Cel Mai Bun Film Strain.
Revenind la aceasta prima parte, desi nu are nimic in comun cu celelalte doua filme, mai bine spus, nici unul nu are nimic in comun cu celelalte doua, ca poveste ma refer, fiecare fiind de sine statator, notam o istorisire desi sumbra per ansamblu, parca mult prea fericit incheiata. Cu o linie narativa simpla, poate prea simpla, colorata cu tot felul de "incercari" ,(mai bine spus ispite), pentru personaje, filmul nu are acel vino-n-coa' a altor productii atat de deosebite ale tarilor scandinave sa zicem, daca e sa largim putin unghiul de analiza de-asupra nordului continentului.
Daca povestea este destul de unidimensioala, nici personajele nu se pot lauda cu o mai ampla paleta de stari. Cum era si de asteptat, dialogul si implicarea emotionala sunt sterse spre inexistente. Desi obisnuiti cu acest stil nordic de a creiona protagonistii, totusi aici parca se exagereaza. Avem un tablou al unei familii, sot si sotie, ce se poarta mai stangaci decat la prima intalnire. Daca nu ar fi aparut acele episoade bahice, in care partenerii, pe rand, se cara unu pe celalalt catre pat, ar fi putut cu usurinta sa apara confuzie si deruta in randul privitorilor, privitori ce ar fi putut sa inteleaga ca cei doi sunt frati, veri sau mai stiu eu ce alt tip de rude. Nicidecum casatoriti.
Ca final, filmul pierde mult. Se incearca sa se creeze o tensiune artificiala cu acel privit continuu la ceas, cand de fapt toti am intuit cum se va termina mica odisee a celor doi soti & co.
Oricum, chiar daca este indiscutabil mai slab decat succesorul sau, filmul trebuie urmarit. Este, asa cum spuneam, o pregatire si o introducere in stilul Kaurismäki, o incalzire necesara, daca vrem sa patrundem si sa savuram cu adevarat exceptionalul "The Man Without a Past (http://www.cinemagia.ro/filme/mies-vailla-menneisyytta-omul-fara-trecut-4533/)".
Nota 6,88!
Ps. Marturisesc ca acel baiț dat direct pe lambriul de lemn brut, montat deja pe perete, mi-a trezit amintiri nu prea placute, dintr-un trecut relavit indepartat, amintiri pe care speram sa le fi ingropat si chiar uitat demult.

alali
23 Jul 2015, 02:02
.......

alali
23 Jul 2015, 02:05
Los jueves, milagro (1957) (http://www.cinemagia.ro/filme/los-jueves-milagro-70684/)

Desi urmaresc si chiar apreciez cinemaul spaniol contemporan, mai ales pentru felul in care a renascut si a gasit acest echilibru intre succes de public si calitate, marturisesc ca nu m-a interesat prea mult vechiul cinema din aceasta tara. Din razletele titluri pe care le-am urmarit, putine au fost cele care chiar mi-au placut.
Am incercat de asemenea sa urmaresc si laudatele realizari ale celui care semneaza si regia acestui film, Luis Garc�*a Berlanga. Din pacate, dupa ce am vazut "¡Bienvenido, M�*ster Marshall! (http://www.cinemagia.ro/filme/bienvenido-mister-marshall-578416/)" si apoi acesta, "Los jueves, milagro, (http://www.cinemagia.ro/filme/los-jueves-milagro-70684/)" am considerat ca am vazut de ajuns, sarind peste orice alt titlu al acestui regizor.
Stiut e ca productiile spaniole nu au excelat niciodata la capitolul comedie. Poate in ultimii ani sa mai fi ridicat stacheta cat de cat prin surprize de genul "Ocho apellidos vascos (http://www.cinemagia.ro/filme/ocho-apellidos-vascos-590948/)", (film ce isi leaga umorul de intelegerea si cunostintele pe care le are privitorul despre actualele contexte socio-politice din anumite regiuni spaniole).
Din aceasta penurie de filme de calitate care sa aiba si umor, am pornit cam lacom la vizionarea acestei asa numite "una dintre cele mai bune satire spaniole". Dezamagirea a fost pe masura asteptarilor. Un adevarat esec. Si nu as da vina pe mult discutata cenzura.
Ea intr-adevar a fost prezenta si a mutilat filmul in special in cea de a doua parte a sa. Prima jumatate a fost in mare masura doar viziunea lui Berlanga. Si nici aceasta prima parte nu exceleaza la niciun capitol. In afara catorva dialoguri gen "Dnul Goe" al lui Caragiale, schita de la sfarsitul secolului 19, nimic. Dar ce spun eu sfarsit de sec 19, cand dialogurile si situatiile ce se doresc satirizate palesc si in comparatie cu Coana Chirita, creatia lui Alecsandri de la mijlocul aceluiasi secol.
Cam asta ar fi nivelul acestui film.
Apoi mai apare acea legenda cu cenzorii care, tot intr-un gest de afrond, Berlanga i-ar fi inclus in cast. Deh, la cat au modificat cica meritau sa fie recunoscuti si ca autori sau co-autori ai materialului ce sta la baza filmului. Nimic mai neadevarat. E vorba de un singur astfel de "supraveghetor", si anume parintele Garau, censorul bisericii dominicane, care a lucrat cot la cot cu Berlanga si a contribuit la aproximativ 80 de pagini ale scenariului. De aici si dorinta regizorului, justificata, de a-l include in cast. Dar din cauza refuzului institutiei pe care o reprezenta preotul, nu a aparut niciodata.
Tot ca o curiozitate, cenzura bisericii a modificat scenariul, care in faza lui initiala vorbea de un miracol care nu s-ar fi produs niciodata. Dar la interventia bisericii s-a ajuns la aceasta formula de miracol contrafacut. Ciudata pozitie asa cum si Bertanga marturiseste.
Despre actori nu sunt prea multe de spus. Sunt acei vesnici distribuiti, acei omniprezenti acceptati de un regim totalitarist, asa cam cum se intampla si pe la noi cand pana si in fotbal aveam "bunuri nationale".
Un film asadar mediocru, nimic deosebit, destul de fortat in momentele cheie ale povestii; un 6,08.
Ps. si pentru ca imi place sa caut indrumare in intelegere sau interpretare direct de la sursa, analizele personale si rastalmacirile diferitelor persoane incluzandu-le la can-can-uri, iata si o scurta prezentare a contextului acestui film chiar din gura autorului aici (http://www.berlangafilmmuseum.com/filmografia/los-jueves-milagro/).

alali
23 Jul 2015, 02:05
Los jueves, milagro (1957) (http://www.cinemagia.ro/filme/los-jueves-milagro-70684/)

Desi urmaresc si chiar apreciez cinemaul spaniol contemporan, mai ales pentru felul in care a renascut si a gasit acest echilibru intre succes de public si calitate, marturisesc ca nu m-a interesat prea mult vechiul cinema din aceasta tara. Din razletele titluri pe care le-am urmarit, putine au fost cele care chiar mi-au placut.
Am incercat de asemenea sa urmaresc si laudatele realizari ale celui care semneaza si regia acestui film, Luis Garcia Berlanga. Din pacate, dupa ce am vazut "¡Bienvenido, Mister Marshall! (http://www.cinemagia.ro/filme/bienvenido-mister-marshall-578416/)" si apoi acesta, "Los jueves, milagro, (http://www.cinemagia.ro/filme/los-jueves-milagro-70684/)" am considerat ca am vazut de ajuns, sarind peste orice alt titlu al acestui regizor.
Stiut e ca productiile spaniole nu au excelat niciodata la capitolul comedie. Poate in ultimii ani sa mai fi ridicat stacheta cat de cat prin surprize de genul "Ocho apellidos vascos (http://www.cinemagia.ro/filme/ocho-apellidos-vascos-590948/)", (film ce isi leaga umorul de intelegerea si cunostintele pe care le are privitorul despre actualele contexte socio-politice din anumite regiuni spaniole).
Din aceasta penurie de filme de calitate care sa aiba si umor, am pornit cam lacom la vizionarea acestei asa numite "una dintre cele mai bune satire spaniole". Dezamagirea a fost pe masura asteptarilor. Un adevarat esec. Si nu as da vina pe mult discutata cenzura.
Ea intr-adevar a fost prezenta si a mutilat filmul in special in cea de a doua parte a sa. Prima jumatate a fost in mare masura doar viziunea lui Berlanga. Si nici aceasta prima parte nu exceleaza la niciun capitol. In afara catorva dialoguri gen "Dnul Goe" al lui Caragiale, schita de la sfarsitul secolului 19, nimic. Dar ce spun eu sfarsit de sec 19, cand dialogurile si situatiile ce se doresc satirizate palesc si in comparatie cu Coana Chirita, creatia lui Alecsandri de la mijlocul aceluiasi secol.
Cam asta ar fi nivelul acestui film.
Apoi mai apare acea legenda cu cenzorii care, tot intr-un gest de afrond, Berlanga i-ar fi inclus in cast. Deh, la cat au modificat cica meritau sa fie recunoscuti si ca autori sau co-autori ai materialului ce sta la baza filmului. Nimic mai neadevarat. E vorba de un singur astfel de "supraveghetor", si anume parintele Garau, censorul bisericii dominicane, care a lucrat cot la cot cu Berlanga si a contribuit la aproximativ 80 de pagini ale scenariului. De aici si dorinta regizorului, justificata, de a-l include in cast. Dar din cauza refuzului institutiei pe care o reprezenta preotul, nu a aparut niciodata.
Tot ca o curiozitate, cenzura bisericii a modificat scenariul, care in faza lui initiala vorbea de un miracol care nu s-ar fi produs niciodata. Dar la interventia bisericii s-a ajuns la aceasta formula de miracol contrafacut. Ciudata pozitie asa cum si Bertanga marturiseste.
Despre actori nu sunt prea multe de spus. Sunt acei vesnici distribuiti, acei omniprezenti acceptati de un regim totalitarist, asa cam cum se intampla si pe la noi cand pana si in fotbal aveam "bunuri nationale".
Un film asadar mediocru, nimic deosebit, destul de fortat in momentele cheie ale povestii; un 6,08.
Ps. si pentru ca imi place sa caut indrumare in intelegere sau interpretare direct de la sursa, analizele personale si rastalmacirile diferitelor persoane incluzandu-le la can-can-uri, iata si o scurta prezentare a contextului acestui film chiar din gura autorului aici (http://www.berlangafilmmuseum.com/filmografia/los-jueves-milagro/).

alali
29 Jul 2015, 03:25
Too Late Blues (1961)

Un film impresionant prin atentia ce se acorda tuturor detaliilor, aceeasi atentie deosebita ce i s-a acordat procesarii imaginii si sunetului. Nimic nu este lasat la voia intamplarii. Este practic un altfel de film independent-experimental decat tot ce se produsese pana atunci.
Aceasta maniera ingrijita de a regiza tradeaza o pregatire meticuloasa in mintea regizorului cu ani inainte probabil, a acestei productii. Avand si o casa de productie in spate, Paramount-ul, Cassavetes a avut libertatea sa se focuseze doar asupra muncii de creatie si acest lucru se transmite prin cizelarea practic a fiecarui cadru.
Ca si film, se poate observa inca de pe acum o concentrare totala asupra relatiilor si asupra tensiunilor si modului in care aceste tensiuni sunt suportate de catre cei doi membrii ai cuplului. Acest studiu i-a marcat practic cariera regizorala si totodata i-a si incununat-o cu filme ca: Faces (1968), Husbands (1968) culminand totul cu inegalabila analiza a nebuniei din A Woman Under the Influence (1974).
Edificator in film avem acea scena din bar in care se incearca cucerirea "printesei", un ritual atat de elaborat si de anevoios incat iti da impresia ca personajul feminin ar fi Marilyne Monroe si intreaga scena ii este dedicata. De fapt, tot ce se vrea experimentat in aceasta scena este modul in care femeia reactioneaza sau nu diferitelor incercari si sutiatii.
Ca si poveste, filmul este un obisnuit al acelor ani. Nu iese cu nimic in evidenta. Dar la o privire mai atenta nu poti sa nu remarci ca filmul nu este despre o poveste anume. Actiunea ca si fir narativ este doar pentru a creea ceea ce filmul are permanent in centrul atentiei si anume de a crea o stare de spirit. Este un film despre acel MOOD-stare, dispozitie, chef- despre care se tot vorbeste. Filmul este MOOD efectiv.
Relatiile, muzica, modul prin care se petrece timpul liber, totul denota un stil de viata.
Evolutia lenta a sentimentelor este un alt indice ca acest film este unul experimental. Ceea ce incearca aici Cassavetes se va desavarsi in viitoarele sale proiecte si va fi recunoscut ca atare si prin cele doua nominalizari primite pentru Cea Mai Buna Actrita incasate de Faces si A Woman Under the Influence.
Un film greu de catalogat si notat, dar o sa incerc totusi o nota de 6,87! Evident ca trebuie urmarit inainte de orice alt film al acestui regizor.

alali
11 Aug 2015, 22:24
The Barbarians (1987) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-barbarians-22877/)

Daca reusim sa ne izolam de nostalgia care ne cuprinde cand vizionam acest film, majoritatea dintre noi vazandu-l pe caseta VHS la video inchiriat cum obisnuiam eu sa fac de exemplu in perioada de trista amintire, filmul isi pierde probabil cam toata stralucirea. Este un film de categoria.... C, daca e sa fim realisti si asta bineinteles cu indulgenta celor care citesc acest review si care accepta aceasta noua categorie inventata acum pe loc doar ca sa exprime mai bine ceea ce vreau acum sa spun.
Totusi, chiar daca filmul nu pare sa aiba mai nimic din elementele esentiale ale unei ecranizari, adica nici personajele nu sunt conturate de nicio culoare, dialogurile sunt praf, povestea este o schita prostuta rau, iar decorurile si regia sunt atat de nereusite si de low cost incat pot pierde chiar si o competitie cu o piesa de teatru instrumentata de doamna invatatoare la clasele primare... spuneam ca totusi, pentru ca exista si acest totusi, cei doi frati reusesc in tot acest fiasco general sa fie placuti prin ei insisi. Sunetele pe care le scot, felul in care vorbesc si maniera libertina in care interpreteaza ii fac simpatici si filmul reuseste sa se salveze in extremis, devenind dintr-un film imposibil de vizionat un film de timpul liber si la care daca il ai si pe junior langa tine, (obligatoriu baiat - sa-mi fie cu iertare dar asta e adevarul), vizionarea devine chiar agreabila.
Practic se poate spune ca acest movie este atat de prost incat e bun.
Mai multe nu se pot spune despre un film care are un script chiar mai redus decat ceea ce am postat eu aici, asa ca o nota de 5,00 cred ca e rezonabila dar chiar si asa nota este strict acordata celor doi muschiulosi si atat.

alali
01 Nov 2015, 01:49
Commando (1985) (http://www.cinemagia.ro/filme/commando-1038/)

Probabil ca acum discut depre cel mai ilogic film din cate am vazut in toata viata mea. Despre felul in care este construita actiunea, elementele ce o declanseaza, modul in care ea se consuma, scenariul intr-un cuvant, asta dupa ce acceptam conventia ca acest film a avut un scenariu; eu spun ca este de prisos sa vorbim despre toate aceste lucruri in cazul de fata.
Concret, avem un film razboinic si un luptator. Este tot ce conteaza. Motivatia lui, cum si de ce face ceea ce face sunt elemente secundare. Filmul este actiune in stare bruta. Iar la acest capitol, al actiunii, exceleaza.
Pana si dialogurile sunt construite astfel incat noi sa fim concentrati doar la operatiunea de comando ce se desfasoara pe aproape toata durata proiectiei. Simple ca structura, replicile sunt memorabile. "Remember when I said I'd Kill you last? / I lied." de exemplu este amuzanta, citabila si contureaza un personaj simplu, onest si de care nu ai cum sa nu te indragostesti. Unidimensional, asa cum sunt toate personajele, filmul nu se incurca in nuante din acest punct de vedere, personajul interpretat de Schwarzenegger devine rapid un personaj emblematic al copilariei filmografice a oricaruia dintre noi cei care am parcurs acest film la varste destul de fragede. Si toti l-am vizionat in acea perioada in care, usor impresionabili, am conferit acestui personaj dar si celui ce-l interpreteaza statutul de erou al copilariei noastre.
Ca si incheiere, trebuie sa spunem ca filmul este despre Schwarzenegger si despre eroul neinfricat pe care il personifica el aici. Este actiune pura si divertisment total. Vrei sa vezi o treaba bine facuta, un factotum ca la carte? Atunci trebuie sa i te alaturi lui John Matrix, (Arnold Schwarzenegger) si sa te lasi condus in lupta de el. Fara intrebari, fara analize, fara priviri critice. Doar film!
6,65!

alali
09 Nov 2015, 16:03
Chromophobia (2005) (http://www.cinemagia.ro/filme/chromophobia-cromofobia-17264/)

Chiar asta e senzatia dupa ce vizionezi acest film ... simplu in esenta, dar complicat in aparenta, ca si structura. Din pacate povestile care se intrepatrund sunt simple sau chiar banale. Se vor reprezentative pentru anumite categorii sociale probabil, dar nu sunt deloc. Adica cine mai e surprins ca un politician cauta propriul castig? Sau ca un personaj important merge la curve? Sunt lucruri atat de comune incat oricum le-ai cosmetiza si le-ai adauga nuante, tot aceleasi lucruri des intalnite raman.
Finalul are si el un mare... rateu de logica. Incredintezi cuiva o treaba si apoi o rezolvi tu...Sau iti imaginezi. Naiba stie! Oricum nu merita sa iti pierzi timpul incercand sa descifrezi acest lucru total aiurea si artificial creat. Si iarasi... oricum nu doar acest neajuns face filmul unul de duzina ci pur si simplu povestea, bine, povestile in sine. Interpretate acceptabil, ele nu transmit prea mare lucru. Apeleaza la imagini usor impresionabile si poate au un efect de moment. Dar doar atunci. Marturisesc ca pentru a face acest review a trebuit sa il revad, pentru ca dupa o prima vizionare acum 2-3 ani, nu mai retineam nimic din toate aceste povesti. Si cand spun nimic, ma refer la absolut nimic. Nada! Iar asta e iarasi un semn de film slab dupa parerea mea. Nu se remarca prin nimic memorabil. O scena, o replica, ceva.
Titlul, pentru ca si de el trebuie pomenit, e unul dintre cele mai prost alese titluri de film. Daca s-ar face un astfel de top, ce apropo, chiar ar fi interesant ca cineva sa realizeze un astfel de top, acest titlu ar intra in lista filmelor cu cel mai prost ales titlu din istorie. Poate chiar pe un loc funtas.
Cam atat despre un film fara prea mare importanta care puncteaza doar in filmografia celor implicati in proiect. Si sunt actori importanti, poate mult prea importanti pentru asa film: Penélope Cruz, Ralph Fiennes.
O nota de 6,64 cred ca e cat se poate de corecta.

alali
20 Nov 2015, 23:15
Il Decameron (1971) (http://www.cinemagia.ro/filme/il-decameron-decameronul-3118/)

Ca inceput al acestui review o sa aleg un citat din cea de a doua piesa constitutiva a acestei trilogii, ("Il Decameron" (1971) (http://www.cinemagia.ro/filme/il-decameron-decameronul-3118/), "I Racconti di Canterbury" (1972) (http://www.cinemagia.ro/filme/i-racconti-di-canterbury-povestiri-din-canterbury-3145/) si "Il fiore delle mille e una notte" (1974) (http://www.cinemagia.ro/filme/il-fiore-delle-mille-e-una-notte-floarea-celor-o-mie-si-una-de-nopti-11910/)), intitulate pompos "trilogia vietii".
"Si totusi, prin glume si haz se pot spune marile adevaruri"... Nu ca aici ar fi cazul! :)
Dar e clar ca sub acest frontispiciu si-ar fi dorit sa se ascunda productia de fata:. Din pacate umor nu e, de haz nu se pune problema iar adevaruri... judecati si singuri.
De scenariu ca si o adaptare nu este cazul sa aducem discutia. Ca povestioarele selectate pentru a alcatui aceasta colectie cinematografica sunt din Decameronul lui Boccaccio, da! Dar atat! Nimic din atmosfera, nimic din mesaj.
Exagerat denumit film, realizarea lui Pasolini are un aer de frustrare si de denigrare a tot ce conventional numim "normal". De la stiluri de viata la institutii ca manastirea sau casatoria, de la decoruri pana la costume, totul este pervertit si rastalmacit de propriile credinte ale regizorului. Daca mai adaugam si posibile ranchiune si sechele capatate de pe urma suferintelor pricinuite de o societate intolerabila cu inclinatiile homosexuale ale lui Pasolini, tabloul ce ni se pune inainte in toate cele 10 povestioare ce ne sunt servite intr-un calup de aproape 2 ore, capata imediat o explicatie. Dar nicidecum una artistica.
Toata aceasta durere si dorinta de a reseta normele unei societati potrivnice, neintelegatoare, se vad explicit si in film. Modul si felul in care chiar regizorul a dorit sa se implice activ in proiect ca intruchipare a artistului, a creatorului, cel ales, care este deasupra muritorilor, este cat se poate de relevant; restul personajelor bubuind de prostie sau innecandu-se in reguli si conventii care mai de care mai idioate. Doar el, artistul, este salvat. Iar aceasta imagine se vrea reflectata si asupra lui ca si rigizor, adica creatorul acestei pelicule. Fraza din final vine si ea cu elemente lamuritoare. Neinteles, parca undeva deasupra normalului, artistul isi imagineaza o opera perfecta. Iar acest vis in stare de semi-trezvie, perfect si sublim, se intineaza cand este transpus intr-o creatie accesibila si celorlalti....
Sexualitatea, nudul si erotismul chiar nu deranjeaza. In aceasta lume falsa si exagerata, pare singurul liman de normalitate, de umanitate.
De protuberantele cu care defileaza orice mascul in aceasta pelicula ce pot sa spun. O alta gaselnita regizorala sau poate un alt fetis pe care si-l satisface in fata noastra Pasolini.
O nota de 6,16 cred ca e cat se poate de aproape de valoarea ... filmului.
Ps. Un plus pentru autenticitatea lumii pe care o creaza. Totul pare medieval, arhaic.

alali
29 Nov 2015, 00:21
Fifty Dead Men Walking (2008) (http://www.cinemagia.ro/filme/fifty-dead-men-walking-43249/)

Sa incepem ... nu cu inceputul ci chiar cu denumirea filmului. La o prima citire pare o propozitie aruncata acolo doar asa ca sa fie ceva ce sa tina loc de titlu si nicidecum o numire potrivita pentru un produs cinematografic. Dupa vizionare el,titlul, capata o semnificatie aparte, avand chiar o anumita incarcatura. Nici ca se putea gasi ceva mai bun pentru productia de fata. Faptul ca titlul indica o afinitate clara spre una din tabere este evident; nu ca ar fi fost greu pentru oricare dintre noi sa ne raliem si singuri taberei engleze, ocupatoare sau invadatoare, indiferent cum ar fi ea. Iar prin aceasta directionare fortata care ne bantuie pe toata durata vizionarii, filmul pierde din valoare.
Un alt capitol al deserviciilor aduse acestei pelicule este neprezentarea vietii de familie si in special a copilului care nu apare aproape deloc. Pe final se incearca sa se recupereze ceva din dimensiunea dramei provocate de instrainare, de imposibilitatea de a avea o viata alaturi de propria familie, dar totul este in zadar. Ni se cere sa suferim pe ochi frumosi mai pe romaneste. Nimic nu mai poate sa conexeze omul din fata ecranului cu personajul distrus care priveste de departe la propriul copil si la mama acestuia. Ne simtim si noi, spectatorii, parca asezati in spatele unui paravan de sticla asa cum este insusi eroul filmului in masina.
Alt minus este reprezentat de metodele de pacalire a membrilor conducerii operative a activitatilor IRA. Ca sa fim indulgenti sa spunem doar ca ele sunt prostute. Pentru o organizatie atat de suspicioasa care avea mijloace sa ii determine si pe cei nevinovati sa marturiseasca ceva ce nu facusera, acele balbe si explicatii pe care le comite sau pe care le gaseste Martin, (Jim Sturgess) sunt ofense aduse unui asemenea subiect cu o asa greutate. Scenaristii puteau gasi ceva mai credibil.
Interesant, deci iata ca avem si o parte buna, este toata aceasta explozie de adrenalina ce se pompeaza imediat dupa deconspirarea infiltratului. De aici actiunea este ok, scene cat de cat reale si deci un final bun, dinamic. (mai putin cazatura de la etaj sau cel putin nu in maniera in care este ea pusa in scena dpdv regizoral; nu acea cazatura ca pe canapea; nu in acea maniera, nu in acea postura.... Nu asa!).
Concluzie, un film lung, aproximativ 2 ore, nu greu de vizionat dar lung. Un 6, 59 e o nota corecta; parerea mea!

alali
06 Dec 2015, 14:13
Red Planet (2000) (http://www.cinemagia.ro/filme/red-planet-planeta-rosie-87/)

http://i.imgur.com/Q74xmIi.jpg

Am vazut recent o intrebare foarte pertinenta si anume: Daca cineva a vazut cum arata planeta Marte, de ce anume ar mai vrea sa se intoarca acolo?. Stand si cugetand la aceasta interogatie nu putem sa nu realizez ca filmul de fata pleaca de la o premisa... ciudata daca nu chiar gresita.
Cat de greu este sa creezi un ambient care sa sustina viata pe planeta Marte si mai ales dupa ce reusesti sa spunem sa creezi oxigen, ce o sa faci apoi? Cu ce te hranesti? Cum iti cultivi si cresti mancarea si mai ales unde, (la sol ma refer) si cu ce, (despre apa vorbesc)? Oare nu e mai usor si mai simplu sa resuscitezi Pamantul indiferent de ce eforturi s-ar cere a fi facute?
Intrebari si iar intrebari. Dar sa trecem peste toate aceste analize si sa revenim la produsul cinematografic in discutie ca si produs de entertainment.
Tot ce se doreste in film este sa se realizeze atmosfera pe pustia planeta rosie. Atat si nimic mai mult.
Nu o sa detaliez acum detalii din poveste doar pentru a nu stric placerea vizionarii celor care inca nu au vazut filmul.
Si apropo, filmul chiar merita sa fie vazut. In ciuda simplitatii aparente si a premisei gresite de la care porneste, el, filmul, chiar merita o sansa. Iar daca mai esti si un fan al genului sf asa cum sunt eu, o seara placuta in compania acestei pelicule este ca si garantata. Placerea o sa vina cu siguranta de la acele surprize care apar pe toata durata misiunii acestui echipaj de temerari. Si surprizele sunt bine gandite, bine argumentate si cel mai important bine realizate grafic si ca efecte speciale. Si sa un uit, magistral de bine dozate.
La fel de important este si acel monolog de deschidere. El creaza o stare si o atmosfera futuristica, de sf autentic iar acest procedeu, des utilizat in cinematografie, are o pondere mare in asigurarea placerii vizionarii per total.
Despre interpretare sa spunem doar ca nu e cu nimic mai prejos decat filmul. Adica actorii isi fac treaba, asigura o buna cursivitate povestii si cam atat. Nimeni nu iese in evidenta cu nimic. Nici cu bune, dar nici cu rele.
Concluzie: Recomand mai ales iubitorilor de necunoscut, de nou, de viitor. Un 6,94!
Ps. Foarte enervant modul in care dialoga computerul principal al statiei spatiale. Un fel de centralista bagacioasa si pisaloaga care raspunde mai mult decat e intrebata. Foarte, foarte deranjanta acea voce!

Optimvs
08 Dec 2015, 12:44
Un film nicidecum de recreere, ce ar merita thread nou, doar al lui.

Apocalypse Now (1979)


Stiu ca nu fac postarea la rubric -Filme bune, recomandate spre vizionare-, dar eu unul nu il pot incadra in topul personal al filmelor care m-au fascinat, m-au atins intr-un punct sensibil...

Mai stiu si de parerile celor care socotesc acest film un titan al cinematografiei; am citit cronici, comentarii, etc despre film, dar .... nu il gasesc revelator. Nu am sentimente legate de razboi (ca toti cunoscatorii ce mediteaza la problematica psihologico-moralo-culturala). Nu imi imaginez ca dupa astfel de razboaie toti soldatii participanti au ramas debili. Am avut ocazia sa cunosc veterani, e adevarat ca din al 2-lea razboi mondial, dar erau oameni integri, cerebrali si .... poate mai profunzi decat majoritatea dintre noi. Filmul e foarte bine realizat, asta nu poate nega nimeni, bine jucat, (cu mari retineri), dar... urmareste o nisa a razboiului si o generalizeaza.
Parerea mea!

Am ramas profund marcat de Nimic nou pe frontal de vest, dar de asta nu.

Un film greu de digerat, plin de semnificatii, incarcat de simbolistica, de replici care au ramas pentru istorie, cugetari cu caracter meditativ.... chiar am citit despre rolul luminii in realizarea cadrelor, lumina ajungand sa aiba un rol, devenind un personal efectiv.

Ok, obligatoriu de vizionat, pentru o cultura in domeniu, dar nu pe gustul meu. Eu ii voi da un 7,22.

nu sariti ... ca oricum nu ascult si nu vreau sa aud nimic X_X

PS. acum serios, daca are cineva o alta parere argumentata, chiar m-ar interesa...

Parerea mea este ca tu gresesti in evaluarea lui Apocalypse Now pentru ca pornesti de la premiza ca toate razboaiele sunt la fel, ca razboiul e razboi si cu asta basta.

In realitate lucrurile nu stau deloc asa. De pilda razboiul de transee din WWI a fost fara indoiala cumplit, multi veterani s-au intors acasa cu mintea zdruncinata dupa ce au participat la lupte cu zeci de mii de morti date pentru cateva palme de teren, in locuri unde nici acum, la 100 de ani distanta, nu mai creste nimic din pamant (ca urmare a cantitatii imense de metal ingropata in sol in urma bombardamentelor infernale). Dar cei care au trecut prin asemenea experiente reprezentau o parte relativ mica a zecilor de milioane de soldati angajati in lupta de ambele parti. Cu alte cuvinte, in marea masa a veteranilor din WWI, cei afectati grav si definitiv dpdv psihologic erau o minoritate.
Pe de alta parte, razboiul din Vietnam a fost un conflict de cu totul alta natura, in care americanii beneficiau de o uriasa superiortate tehnologica si logistica, dar cu toate astea se vedeau neputinciosi in fata unui inamic ultramotivat, tenace si inventiv. Adaugam in ecuatie si faptul ca luptele se dadeau intr-un mediu total ostil, cu care americanul de rand nu era deloc obisnuit, punem la socoteala si lipsa de motivatie a unor recruti trimisi la dracu-n praznic intr-un conflict caruia nici unul dintre ei nu-i vedea rostul si uite-asa obtinem reteta perfecta pentru dezastrul psihologic pe care conflictul din Vietnam l-a creat in randurile soldatilor americani. Nu mai vorbesc de faptul ca ambele tabere au recurs la orice tactica murdara pe care o aveau la dispozitie si ca pentru soldatii americani de rand era cam greu de digerat privelistea unor sate arse cu napalm cand lor li se spunea ca sunt acolo ca sa ajute poporul vietnamez.
Pe scurt, daca scoti filmul "Apocalypse now" din acest context, intr-adevar o sa ti se para ca generalizeaza situatia catorva veterani ramasi cu mintile ratacite. Dar in realitate experientele pe care le descrie filmul erau destul de reprezentative pentru majoritatea soldatilor americani trimisi in Vietnam.

alali
10 Dec 2015, 00:22
Cand am postat ceea ce am postat, am incercat sa nu o fac asa pompieristic. Am cautat diferite surse de informare si am gasit urmatoarele date:
Symptoms of major depression, anxiety or post-traumatic stress disorder were reported by 16 percent to 17 percent of those who served in Iraq, 11 percent of those who were in Afghanistan.
Cat priveste razboiul din Vietnam rezultatele sunt urmatoarele: Studies done years after the Vietnam wars showed the rate of post-traumatic stress disorder at the time was 15 percent for Vietnam veterans.

Iar rapoartele oficiale se anunta ca: 1 in 8 returning soldiers suffers from PTSD.

Chiar si asa nu mi se pare reprezentativ acest procentaj. Unde mai pui ca 60% dintre cei care au primit ajutoare financiare pentru traumele cu care au ramas sa traiasca viata de zi cu zi in civilie nu au si cerut sa fie consiliati macar. Iar din cei 40% ce au pretins un astfel de ajutor, doar 23% au si consultat un specialist. De aici reiese si procentajul infim de cei ce au suferit cu adevarat.
Iar in film vedem batalioane intregi spalate pe creier...

Cam atat despre date.

Despre film si modul in care se face cunoscut, raman la ideea mea ca este total atipic noua, europenilor si nu numai. Ce miros de napalm sau zboruri cu elicopterele in maniera de rata pentru navetisti. Noi nu avem de unde sa detinem astfel de feeling-uri; pur si simplu. (majoritatea din cei ce au vazut filmul nici nu stiu exact ce e ala napalm, daramite sa si stie cum miroase). Asa ca, a intelege filmul este destul de dificil.

In afara faptului ca este o demonstratie de regie la cele mai inalte standarde, (chiar cel mai inalt daca e sa spun ce impresie mi-a facut doar mie), filmul ... nu ma implica deloc in starea pe care o creaza. Si creaza stari...!

Optimvs
11 Dec 2015, 15:55
Nu cred ca termenul "pompieristic" isi are locul in aceasta discutie.

Daca niste studii facute la multi ani dupa conflict au concluzionat ca rata PTSD intre veteranii din Vietnam era de 15%, e foarte probabil ca imediat dupa incheierea conflictului cei care sufereau diferite simptome sa fi fost mult mai numerosi. Oricum si 15% ar fi enorm, inseamna unul din 7.
De exempu in WWI doar Marea Britanie a mobilizat in total 9 milioane de soldati si ofiteri. 15% ar fi insemnat 1.35 de milioane de oameni afectati de PTSD numai in UK. Cred ca iti dai seama ca altfel ar fi aratat literatura despre WWI...

Ce vedem insa in Apocalypse Now nu sunt cei care ramasesera afectati dupa ce s-au intors acasa ci soldatii si ofiterii care sufereau de simptome specifice PTSD in timpul stagiului in Vietnam, cand expunerea la evenimente traumatice era aproape continua. Ca sa ai 15% afectati grav la niste ani buni dupa incheierea conflictului e clar ca numarul celor care sufereau la fata locului ca urmare a stress-ului cauzat de evenimente traumatice era MULT mai mare.

Problema este de fapt alta: la noi deja s-au ridicat generatii care n-au facut nici macar armata aia vai de capul ei care se facea inainte. (bine, nu ma refer la cei care aveau "norocul" sa sefveasca patria cu sapa sau cu mistria pe timpul lui Ceausescu). Cei care au prins macar 2 trageri cu AG-ul in poligon deja isi pot imagina mult mai bine cam cum e sa te plimbi prin jungla si sa auzi suieratul ala fara sa stii macar din ce directie vine, dupa care sa aduni cu patura vreo 3 camarazi mai ghinionisti etc. Adica na, una e sa te joci CS pe calculator si sa ai impresia ca ala e razboiul, alta e macar sa fi tras de cateva ori cu diverse arme si sa vezi ce pot ele face efectiv cu o tinta, un copac, un tanc casat, o traversa de beton din poligon samd.
Pe urma e mult mai usor sa-ti imaginezi cam cum te-ai simti cand s-ar trage cu ele in tine de unde nici nu gandesti, asta vreme de luni bune, intr-un mediu/climat total ostil.

alali
12 Dec 2015, 11:44
si ca sa nu dezinformam sau sa extragem din discutie franturi de adevar, gen televiziunile de azi (A3, Realitatea, Rtv, etc), trebuie sa detaliem acel procent de 15%. Asta ca sa fim corecti.

1 din 8 inseamna 12,5% nu 15%. 40% dintre acestia au declarat ca sufera de acest sindrom si au primit compensatii financiare ( adica pensii). asta scade procentajul sub 6% din numarul soldatilor implicati in acest razboi despre care vorbim. Din cei sub 6% doar 23% au apelat cu adevarat la un specialist (medic, psiholog si in cazurile mai extreme psihiatru). Acestia au fost cu adevarat afectati de ororile din timpul acelui razboi. Iar 23% din numarul de sub 6% scade procentul de oameni cu adevarat marcati la sub 1,5%. Iar asta e o nisa dupa parerea mea. Problema filmului e ca generalizeaza. In film toti sufera de o astfel de sechela. Si cei din jungla si cei ce sunt trimisi cu misiune in jungla. Si aici nu vorbim de cei 12,5% care aveau probleme de somn sau atacuri de panica. Cei prezentati in film fac parte din cei sub 1,5% care erau in sevraj. Asta e si problema filmului. Daca era doar colonelul, era ok. Dar toata brigada? Chiar si comandoul trimis in acea misiune? Chiar toti?

Chestia cu "pompieristic" am introdus-o vis-a-vis de comentariul meu. Am incercat sa subliniez ca nu l-am facut doar bazandu-ma pe "starea" personala pe care mi-a creat-o filmul. Am incercat sa il inteleg si statistic si istoric ... Poate a fost inoportuna folosirea acelui termen, poate nu.

Legat de ceea ce spui tu, "ca in timpul conflictului..." Cred ca e gresit acest rationament. Nu poate sa fie PTSD "in timpul". Este un sindrom POST. Cel putin pana acum nu se cunoaste vreun efect gen nebunie care sa se manifeste in timpul vre-unui conflict. E imposibil. Trebuie sa te intorci la viata de zi cu zi ca sa iti dai seama ca nu mai poti sa te integrezi, ca ai luat-o razna.

In argumentatie vorbesti de "neintelegerea stresului unui razboi de catre cei ce nu au tras sau participat niciodata la o tragere sau o operatiune de manevre de razboi". ASTA E PUR ADEVAR. De aici cred ca trebuia sa incepem discutia.
Asta am spus si eu in critica filmului. Sunt atatia care isi dau cu parerea si gasesc revelatii in acest film si care asa cum spuneai nu au facut macar armata,... incat nu am cum sa nu gasesc ipocrite aceste comment-uri.

Eu fac parte din aceasta categorie si de aceea marturisesc ca nu pot intelege aceasta beatitudine si extaz la vederea acele simboluri ale razboiului din Vietnam. (Napalmul, elicopterele, jungla, etc). Ca pot avea o deschidere si sa vreau sa imi insusesc toata povestea, da! Asta pot sa fac. Dar in momentul ala sunt cerebral si nu mai pot sa fiu atins la coarda sensibila facand astfel din acest film un favorit personal. Pur si simplu o sa analizez actiunea, reactiile si astfel o sa gasesc si neajunsuri, lipsuri si greseli. Ceea ce am si facut. Iar acest lucru nu ma lasa sa trec peste aceste bariere si sa ma fac ca nu le observ ca in cazul filmeor ce imi transmit mesaje inteligibile. Nu se poate uman realiza asa o raceala si in acelasi timp asa o exaltare. Sunt antagonice aceste doua stari, deci imposibile.

Ps. generalii sau mai stiu eu ce colonei care au primit stele, trese sau decoratii ca"si-au dat demisia":D cum este un cunoscut caz... nici nu trebuie adusi in discutie. Sunt rusini nationale si atat.

Ps2. Cat priveste mortii ca si trauma, nu spun ca nu e asa. Dar si aici e atat de ingusta nisa... Au murit 47,378 soldati americani pe front pe parcursul a 11 ani de razboi. Astfel de pierderi nu pot tampi batalioane intregi...

Optimvs
16 Dec 2015, 14:31
Legat de ceea ce spui tu, "ca in timpul conflictului..." Cred ca e gresit acest rationament. Nu poate sa fie PTSD "in timpul". Este un sindrom POST. Cel putin pana acum nu se cunoaste vreun efect gen nebunie care sa se manifeste in timpul vre-unui conflict. E imposibil. Trebuie sa te intorci la viata de zi cu zi ca sa iti dai seama ca nu mai poti sa te integrezi, ca ai luat-o razna.



Problema e ca PTSD inseamna sindrom post-traumatic nu sindrom post-conflict. Un soldat care participa la un eveniment cu adevarat traumatic dezvolta simptomele PTSD imediat, nu le pune "on hold" pana ce este lasat la vatra.
Asta este motivul pentru care statisticile facute dupa conflict (unele la ani buni dupa) nu ofera o imagine clara supra situatiei psihologice a trupelor americane in momentul conflictului.

si ca sa nu dezinformam sau sa extragem din discutie franturi de adevar, gen televiziunile de azi (A3, Realitatea, Rtv, etc), trebuie sa detaliem acel procent de 15%. Asta ca sa fim corecti.

1 din 8 inseamna 12,5% nu 15%.

Ca sa nu facem ca A3/RTV/B1/Realitatea samd hai sa incepem prin a nu mai cita incomplet :)

In precedentul tau mesaj erau doua statistici, una cu 15% facuta la ani buni dupa conflict si una oficiala care spunea ca "1 in 8 returning soldiers suffers from PTSD" . Pare logic sa fi pornit discutia de la aia oficiala, facuta mai aproape de momentul lasarii la vatra 9"returning soldiers") nu?

Faptul ca unii s-au jenat pe urma sa ceara compensatii, sau au considerat ca nu aveau nevoie de ele sau pur si simplu au murit samd este irelevant. Relevanta pentru situatia prezentata in acest film este starea de spirit a trupelor americane din Vietnam in timpul conflictului.

alali
03 Jan 2016, 03:46
Le dîner de cons (1998)

http://i.imgur.com/JD9vBKF.jpg

Un film care te va face sa zambesti cu siguranta. Are o comedie de situatie putin exagerata, cu un umor de limbaj nu la fel de bun ca umorul de situatie si cu intorsaturi ale actiunii bine gandite si potrivite. Din acest unghi, al tesaturii scenariului, filmul pare atent construit iar daca nu ar fi usor ridicole situatiile prezentate, am avea in fata un film bun spre foarte bun. O sa spuneti ca ridicolul si persiflarea sunt scopul acestui film. E adevarat. Insa modul in care prostia trece peste limitele tolerabilului confera filmului un aspect retro, cam ca scenetele comice de acum 30 - 40 de ani. Iar asta nu e nicidecum un plus.

Lipsit de greutate, lipsit de importanta, filmul este complet inofensiv, naivitatea fiind ridicata la nivel de virtute.
Ideea de la care pleaca Veber si pe care a marturisit-o intr-o publicatie de mare prestigiu si anume aceea de " a pune o pisica si un caine intr-un cos, impreuna" si ca "daca ei sfarsesc prin a deveni prieteni ii provoaca lui, regizorului, un sentiment placut", pare o imagine desprinsa dintr-un registru infantil. Iar din pacate si filmul de fata ramane in acest ton de poanta copilareasca.
In fond si ideea care guverneaza productia lui Veber, de a-si supune doctorul la propriile-i leacuri, nu prea a dat niciodata rezultate mari si productii importante, cu atat mai putin fiind folosita intr-o comedie.

Despre interpretare este dificil de vorbit. Personajele sunt simpliste, balzaciene, tipic comediilor naive, caricaturale. E greu sa clasifici o astfel de interpretare. Ca se poate afirma cu siguranta ca nu au stricat produsul cinematografic cu o interpretare slaba, da. Insa din doar atat lucru nu se poate trage nicidecum concluzia ca interpretarea a fost buna.

Concluzie: o comedie ok, care destinde si relaxeaza. Prea cuminte, nepropunandu-si sa atinga subiecte sensibile sau tabu. Un 7,03!

alali
14 Jan 2016, 03:22
Au hasard Balthazar (1966) (http://www.cinemagia.ro/filme/au-hasard-balthazar-36865/)

http://i.imgur.com/c8bCl1R.jpg

Incep prin repetarea unui lucru pe care l-am mai mentionat, pentru a nu exista nicio altfel de interpretare decat cea pe care o voi da eu celor scrise in acest review.
Postul reprezinta o parere personala, in functie de propriile mele gusturi in materie de film. Nicidecum nu defaimez opera sau maniera de exprimare ori contributia vreunui regizor la dezvoltarea cinematografului ca arta, ci imi exprim o opinie proprie legata doar de filmul in discutie si de felul in care l-am perceput.
Iar filmul nu m-a prins intr-atat incat sa imi intre in topul personal de filme ce mi-au placut sau impresionat.
Asa cum se intampla si cu cei mai mari teoriticieni sau adepti ai anumitor curente, operele lor sunt mai putin estetice si mai mult teoretice. Iar teoria, daca mi se serveste toata de-odata si nu in doze mici, ma pierde de client.

In cazul de fata, minimalismul este cuvantul definitoriu. Bresson realizeaza probabil cel mai simplu film, cu cele mai simple mijloace, dar care cutremura prin forta dramei transmise.
Plumburiu pana la obscur, filmul surprinde viata insasi, incepand cu nasterea si terminand asa cum e si logic, cu moartea, iar viata de aici iti da senzatia de prea mult. Chiar daca filmul dureaza mai putin de doua ore, senzatia de oboseala, de nevoie de odihna este transmisa atat de real incat pelicula, ca suferinta a personajului central, pare prea lunga; da senzatia de o viata care nu se mai termina si in care, venirea mortii este o izbavire.
Cum eu caut mai mult povestea intr-un film decat exemplificarea teoriilor cinematografiei in cel mai fidel mod cu putinta, povestea de aici este puternica dar atat. Altfel spus, nici in literatura romana, pe nuvela Fefeleaga nu o pot considera ca fiind cea mai importanta opera ce exista. Iar Au hasard Balthazar (http://www.cinemagia.ro/filme/au-hasard-balthazar-36865/) este o Fefeleaga a Frantei.
Prin folosirea repetitiei interminabile, Bresson ma oboseste emotional. Suferinta dupa suferinta, lovitura dupa lovitura, practic Balthazar devine o metonimie a notiunii de jertfa si nedreptate. Interesant mod de exprimare dar nu prea placut ca si rezultat pentru spectator.
Ca imi place sau nu acest stil bacovian, ca ma regasesc sau nu in tot acest fatalism in care umbra mortii si a distrugerii pluteste peste tot si care este chiar aleasa de catre Maria in mod voluntar, este mai putin important. Este ceea ce defineste acest film ca fiind de autor si asta nu poate fi negat. Ca exemplu comparativ, aceeasi discutie se poate face si in cazul filmelor lui Tarr care se joaca cu temporalitatea si cu excesul de timp iar care daca ar restrange acest artificiu, filmele lui ar deveni mai comestibile fara indoiala si deci mai placute. Dar atunci ar mai fi creatii ale lui Bella Tarr? Cu siguranta nu! Cam asa e si in cazul lui Bresson.
Acest fel economicos de a transpune in scena, aceasta lipsa de personaje, (Bresson nu da nicio atentie personajelor, ele sunt inexpresive si fade, nu au viata, nu au vointa proprie), aceasta permanenta discontinuitate in felul de a monta povestea cu rupturi voite sau poate nu, toate au darul de a ingreuna vizionarea si incarca privitorul cu emotie negativa de cele mai multe ori.
Ceea ce am apreciat insa ca si senzatie, trebuie sa recunosc, este aceasta resemnare in fata destinului sumbru al personajelor, resemnare ce vine dupa o oboseala de a mai spera. Este o renuntare la a mai gandi optimist identica cu cea a magarusului sau chiar a Mariei. Iar efectul asta este si scopul intregii constructii a acestui film. Deci, regizoral, misiunea este indeplinita. Insa nu si sufleteste, unde ramane acel gol al neputintei, acea durere.
Concluzie: O experienta cinematografica trista, chiar neplacuta in cazul meu, cu un rezultat intocmai cum a fost si gandit sa lase in randul publicului de catre regizor, dar atat. Tristete si resemnare este laitmotivul acestui film. Ramas fara speranta, acord filmului un 7,00!

Ps. ciudat este ca imi place Bacovia si Fefeleaga :(
Ps2. Cum ar fi ca dupa acest film sa incerci sa vezi Mouchette (1967) (http://www.cinemagia.ro/filme/mouchette-4482/)? Oare omeneste ar fi suportabil? Adio Bresson pentru o buna bucata de timp…

alali
26 Jan 2016, 22:33
Sybil (1976) (http://www.cinemagia.ro/filme/sybil-37658/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Sybil_zpsavr0l1f1.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Sybil_zpsavr0l1f1.jpg.html)

Inceput halucinant asezonat cu o coloana sonora dementiala. Iata ingredientele care pareau ca anunta un film extrem de bun. Din pacate lucrurile nu au stat chiar asa. Incarcatura si atmosfera creata in prima parte a filmului diminuandu-se treptat si chiar stingandu-se total pana la final. Mare pacat, tinand cont de ce potential avea povestea si modul in care se reuseste punerea in scena a intro-ului filmului.
Nu vreau sa dau niciun detaliu legat de actiune si desfasurarea ei pentru ca aici este tot farmecul si suspansul filmului, cat o mai fi el. Iar daca se dilueaza si acesta, cele peste 3 ore de film se vor transforma, cu siguranta, intr-un calvar. Asa, filmul nu este greu de vizionat, dar este lung, prea lung pentru ceea ce are de oferit.
Nici interpretarea nu este vreo mare lovitura. Nu este nici proasta, sa ne intelegem, dar nici nu are vreo sclipire macar. La fel ca si filmul, Sybil, Peggy sau oricare dintre protagoniste, ";)" se sting sub ochii nostri, ajungand personaje banale, comune, fara nimic deosebit. Si sfarseste toata aceasta pleiada de o actrita, intr-un fel de ... pustoaice batrane, oribil incadrate in peisaj, cam ca o fantezie erotico-scolareasca cu protagonisti ce au undeva in jur de 40 de anisori. Si nu este vina actingului propriu-zis; dar spre asta tinde vizual proiectia; cel putin spre asta te trimite cu gandul. Regizoral, scenaristic, scenografic, nici nu mai are importanta unde se greseste. Importanta e senzatia pe care ti-o inspira.
Cred ca tot un minus este si senzatia de impartire in episoade a filmului. Avem diferite etape in evolutia personajului Sybil, etape ce nu par sa se intrepatunda si sa se continue. Ele nu decurg, asa cum ar fi fost natural, unul din altul. Sunt taiate si chiar sunt separate de timpi morti. Se merge pana acolo pana unde se folosesc de cateva ori, enervantele tranzitiile atat de uzitate la acea vreme, acele fade in/out -uri, adica acele estompari de imagine pana la obositul ecran negru care aici tine prea mult prea mult. Ai senzatia ca e gata episodul si vrei sa te ridici si sa schimb discul cu cel al episodului urmator.
Concluzie: Per total nu e un film prost. E urmaribil pentru povestea pe care o propune; apoi pentru interpretarea complexa cu acele fluctuatii spontane de temperament si ... cam atat. Un 7,12 cinstit!

alali
16 Feb 2016, 00:08
Playing the Moldovans at Tennis (2012) (http://www.cinemagia.ro/filme/playing-the-moldovans-at-tennis-560725/)

http://i.imgur.com/0YcpEiX.jpg

Este un film amuzant, nu comic, dar amuzant cu siguranta. Pe langa zambete, o stare de bine ti-o garanteaza toata aceasta ciocnire de civilizatii. Pacat ca se adreseaza doar unei nise foarte inguste de public. Adica doar daca ai in amintire acele peisaje dezolante, acea lipsa de civilizatie si confort, abia atunci te poti integra cu adevarat in decorul peliculei.
Cu un buget... sau mai bine zis fara buget, cei 250 mii de lire sunt bani de deplasari, tinand cont ca s-a filmat in 4 tari diferite, (5 daca socotim si Transnistria ca un teritoriu de sine statator), produsul final arata si transmite faptul ca nu a avut o mana profesionista care sa il ghideze, sa il cizeleze si la final sa il slefuiasca asa cum ii trebuia sa i se intample unei astfel de productii.
Tony Hawks, umorist si scriitor englez, este omul factotum. Scenarist, actor, regizor, adica tot. Si asta doar pentru a reduce din costuri. Si se vede!
Filmat si montat intr-o maniera "home made", mai mult cu camera fixa, filmul pare ca este un colaj cu amintiri din calatorie. Dar si asa, marturisesc ca mi-a placut.
Apare acel patetic discrurs despre importanta si semnificatia "misiunii" lui Tony in Moldova si despre modul in care ea influenteaza viata moldovenilor, ... prost introdus, prost gandit si prost regizat, dar cand nu e regizor, nu ai pe cine sa dai vina.
Apoi e povestea cu medicul care ramane fara bani. Putin plauzibil moment. Adica nu neg ca ar putea sa fie si vreun cadru medical cinstit care sa traiasca din salariu. Dar in Moldova si medic? Putin probabil spre deloc. Puteau sa gaseasca orice alta ramura profesionala. Un inginer care sa traiasca de la o luna la alta, un profesor, un artist; dar medic?! Sa fim seriosi!
Ce mi-a placut este ca finalul se intoarce la locul crimei ca sa spun asa. Adica are acel apendice despre timpurile din ziua de azi. Iar asta il face mai corect, mai credibil. Nu ca acel Borat (http://www.cinemagia.ro/filme/borat-cultural-learnings-of-america-for-make-benefit-glorious-nation-of-15862/), unde s-a filmat intr-o locatie, iar in film se prezinta o cu totul alta. Asta doar asa ca exemplu, nu ca m-ar fi deranjat o astfel de falsificare cum e cea din Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan (2006) (http://www.cinemagia.ro/filme/borat-cultural-learnings-of-america-for-make-benefit-glorious-nation-of-15862/) sau ca m-as fi simtit prejudiciat ca locatia este undeva in Romania. Nici vorba! Recunosc mizeria prezentata si e reala, asa ca nu are ce sa ma deranjeze.
Nu stiu cat din ceea ce vedem in acest film "moldovenesc" e realitate si cat e fictiune; iar sentimentul final e ca nici nu conteaza, mai ales tinand cont ca in inchidere, apar acele precizari despre personaje, care maresc gradul de acceptabilitate a tot ce am vazut. Dar atentie, si asta poate fi parte a unei manipulari.
Concluzie: Un film ok, interesant, altfel. Un 7,11 meritat, pentru toate zambetele pe care mi le-a oferit, dar si pentru frisoanele nostalgice inerente atunci cand se realizeaza contactul cu o astfel de lume nu de mult timp disparuta si de pe meleagurile noastre. Bârrr; ce timpuri!

alali
28 Feb 2016, 00:01
V boy idut odni stariki (1973) (http://www.cinemagia.ro/filme/v-boy-idut-odni-stariki-133891/)
aka
Only Old Men Are Going to Battle (1973)

http://i.imgur.com/fRByXqF.jpg

O asa stare de bine nu am mai experimentat de la "A Perfect Day (2015) (http://www.cinemagia.ro/filme/a-perfect-day-601475/)" incoace. Si nu numai ca te binedispune dar te si amuza copios. Iar cand spun amuzament ma refer la acele glume foarte bine construite si cu un umor de calitate. Nu pot sa nu amintesc de savurosul dialog dintre "Greierasul" Alexandrov si Comandant cand, la uimirea celui din urma, cum ca Alexandrov a doborat un avion inamic, acesta raspunde, cu o mimica de om suparat, ca ar fi doborat mai multi dar "ati aparut dvs, tovarase comandant, in lenjerie intima si ati speriat toti nemtii"; sau un alt exemplu gasim in rivalitatea dintre Escadrila 1 si Escadrila 2 condusa de Comandantul Leoşa. Cand un membru al primei escadrile se lauda ca a reparat avionul Capitanului, in timp ce membrii celeilalte escadrile se ocupau cu cantatul, replica Comandantului Leoşa este savuroasa: "Tovarasa Capitan, daca doriti sa reparati un avion va puteti baza pe escadrila 1, dar daca doriti sa sticati (doborati) un avion (inamic), va puteti baza pe escadrila a 2-a".
Legat de modul de realizare a acestui film, el este unul propagandistic fara doar si poate. (sa mai tot auzim domni si domnite cu nasul fin care nu suporta propaganda americana; ea se gaseste oriunde, in orice fel de productii, chiar si in cele critice, anti-sistem).
Cadrul idilic al desfasurarii actiunii, uniformele impecabile, ratiile indestulatoare ale soldatilor, dusurile dupa zboruri, timpul pentru muzica, totul tradeaza o imagine imbunatatita, pe gustul partidului, o propaganda ca la carte.
Tot legat de realizarea acestui film sa mentionam si simplitatea mijloacelor folosite. O pajiste, 2-3 avioane pe post de recuzita si o epava pentru incendiere in final. Atat si nimic mai mult pentru a realiza un film decent, cu bun simt si cu un dialog bine scris. Nu avem nu stiu ce personaje, nu avem nu stiu ce intriga. E totusi un semi-muzical.
Iar daca am adus discutia de muzica, nu se poate fara sa amintim celebra Smuglianka Moldvanka sau Oachesa Moldoveanca cum se mai cunoaste pe la noi. Aici momentul incantator pentru cei ce nu ati vazut filmul: https://www.youtube.com/watch?v=SHKj1iihW0o .
http://i.imgur.com/OtNz7QT.jpg (https://www.youtube.com/watch?v=SHKj1iihW0o)
Si ca sa inchei, pentru ca risc sa fac un review mai mare la un film simplu decat am facut la alte filme foarte bune, vreau sa mai mentionez doar prim-planurile cu protagonistii. Acele figuri tipice de rusi, acel aer sovietic, totul transpira amprenta tarii de provenienta. Iar asta o spun ca pe un plus al filmului si nu ca o critica.
Asadar, film bun, usor de urmarit, cu o coloana sonora continand piese de suflet si cu actori foarte, foarte buni, chiar daca filmul nu ii solicita la adevarata lor valoare. Nota 7,29!

alali
12 Mar 2016, 23:32
Peeping Tom (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/peeping-tom-omul-care-ucide-2190/)

Un film atipic, greoi si care pare ca a imbatranit mul mai mult decat cei 50 de ani care au trecut peste el. Si asta chiar daca subiectul sau mai bine zis denotatiile si chiar conotatiile acestuia, sunt mai actuale acum decat atunci.
Insa, in ciuda acestui interes actual al semnificatiilor actiunii, interes doar aparent, maniera de filmare, modul in care se "realizeaza" analiza fenomenului si a cazului individual in parte, indeparteaza publicul si transforma filmul intr-un fel de experiment ciudat, intangibil si inteligibil totodata.
Psihanaliza care se putea face pe acest caz se rezuma la cateva disctutii sterile despre frica si reactii la acest sentiment. Ideea, aceea de a experimenta o stare genuina a starii de groaza, este foarte interesanta. Insa explicatiile, adica preludiul acestei necesitati patologice a caracterului principal de a ucide, lipsesc cu desavarsire. Il numesc pe Mark, (Karlheinz Böhm), caracter si nu personaj, deoarece creionarea acestui protagonist se face simplist si printr-o singura tusa de culoare, aceea a dementului si atat. In afara unor incursiuni in trecut care incearca sa elucideze si sa scuze putin acest comportament deviant, nimic nu mai adauga substanta acestui Mark Lewis. El este un psihopat care incepe sa omoare asa... inopinat, (ce-a facut pana la aceasta varsta?; cum a ajuns la ideea crearii acestui film?; a mai ucis el inainte?) si sfarseste intr-un mod inexplicabil pentru un astfel de prototip de criminal, dar totusi premeditat. Iarasi o ciudatenie a filmului.
Conotatiile sexuale sau mai bine zis perversiunile pe care le ascunde filmul sunt aproape insesizabile, (ma refer aici strict la impulsurile protagonistului si la manifestarile sale, nu la damele care fotografiaza deocheat pentru un ban in plus). Pur si simplu, in film, nu se furnizeaza argumente solide nici ale unui abuz, dar nici ale vreunei placeri perverse. Că psihoza care ne prinde pe noi, ne face sa ne imaginam o parte a filmului care nu exista, e alta poveste. Insa filmul, ca o psihanaliza a unui caz, nu ofera astfel de probe.
Dar, chiar si tinand cont de toate aceste neajunsuri, filmul revolutioneaza genul caruia ii apartine, cel al suspansului si nu al horror-ului asa cum gresit este incadrat, prin modul in care se focalizeaza asupra expresiilor faciale. Mimica este elementul cheiei al intregii productii. Prin ea se transmite frica, cu ea se impresioneaza publicul si doar cu ajutorul ei, spectatorul intuieste curusul narativ.
Iar aici apare o alta bijuterie regizorala. Desi filmul a fost blamat si ostracizat de absolut toti factorii mediatici dar si de public, pelicula in sine nu prezinta violenta nici macar la nivel de indicii. Un Psycho (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/psycho-10894/) a lui Hitchcock a fost aclamat, iar acesta desfiintat pe motiv ca incearca sa scuze faptele unui erou psihopat pe fondul abuzurilor din copilarie. De neinteles, dar asa au gandit criticii "specialisti" in cinematografie in acele vremuri.
Astazi, repus in drepturi, chiar daca nu este un film pe placul maselor, meritele si contributiile la dezvoltarea viziunii si mai ales a manierei de redare a acesteia i-a fost, pe buna dreptate, recunoscute si apreciate asa cum merita. Pentru film ca si poveste in sensul clasic, nota 6,76, dar totusi o recomandare pasionatilor de teorie cinematografica captata pe pelicula.

alali
15 May 2016, 01:26
Jungle Book (1942) (http://www.cinemagia.ro/filme/jungle-book-35412/)

http://i1278.photobucket.com/albums/y519/Gabriel_Apetrei/review-uri/51NE0BR67ZL_zpsa9ofyepr.jpg (http://s1278.photobucket.com/user/Gabriel_Apetrei/media/review-uri/51NE0BR67ZL_zpsa9ofyepr.jpg.html)

Numele lui Zoltan Korda se leaga atat de destinul starului de cinema al anilor 40, englezo-amecianul de origine indiana Sabu, cat si de primele ecranizari ale Cartii Junglei. ( Elephant Boy (1937) (http://www.cinemagia.ro/filme/elephant-boy-35138/) si Jungle Book (1942) (http://www.cinemagia.ro/filme/jungle-book-35412/) ).
Beneficiind de succesul pe care l-a avut Tarzan the Ape Man (1932) (http://www.cinemagia.ro/filme/tarzan-the-ape-man-tarzan-omul-maimuta-9710/) in SUA si aflat peste ocean pentru promovarea ultimului sau film The Thief of Bagdad (1940) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-thief-of-bagdad-hotul-din-bagdad-11726/), film ce a devenit rapid o lovitura in ceea ce priveste incasarile dar si ca notorietate adusa echipei de productie si cast-ului, ambele mult peste asteptari, Sabu a atras atentia marilor case de productie. Astfel, decizia de a-l cooptat pentru viitoarea ecranizare pe baiatul deja familiarizat cu jungla, a parut una fireasca si obligatorie.
Aceleasi studiouri americane au considerat ca cel mai bun randament acest tanar actor l-ar da tot sub comanda celui care i-a ghidat pana atunci cariera, regizorul Z. Korda. Si astfel, avand fondurile necesare dar si mana libera spre a ecraniza povestirile lui Kipling asa cum crede el de cuviinta, Zoltan in echipa cu fratele sau Alexander, (cei doi au colaborat in mai toate proiectele importante din portofoliul lui Zoltan, Alexander avand o experienta uriasa stransa in cei aproximativ 20 de ani in care a regizat si produs filme inainte ca Zoltan sa fi semnat prima sa productie), au inceput munca la ecranizarea basmelor stranse sub denumirea generica de Cartea Junglei; dar nu fara probleme.
Fiecare avea o viziune proprei asupra a ceea ce voia sa realizeze. Zoltan dorea o adaptare fidela, pe cand Alexander o grandioasa epopee fantastica. Castig de cauza asa cum se poate lesne vedea a avut Alexander si astfel a aparut aceasta adaptare libera a celebrelor povestiri.
Modul in care este realizat filmu este cu adevarat impresionant. Si daca mai tinem seama si de anul in care apare pelicula, spectaculosul depaseste puterea de redare prin cuvinte.
Maretia decorurilor, jungla, statuile din orasul pierdut, totul are dimensiuni colosale.
Din pacate sunt realizate in studiou, iar cartonul razbate in unele momente pana la privitor. Dar totusi... impresia generala e ca se asista la o punere in scena a unui film epic prin proportii si actiune.
Animalele care apar in film sunt cam rebele si contactul actorilor cu ele este minim. Probabil ca masura de precautie. Macar sunt reale, cu exceptia lui Kaa.
Despre interpretare nu se poate vorbi decat la superlativ. Chiar si contactele cu fiarele iritate de prezenta lui Sabu in apropierea lor sunt cat se poate de indraznete. Si unde mai pui ca pe langa atentia permanenta ce trebuie sa le-o acorde actorul acestor imprevizibile salbaticiuni, el mai trebuie si sa-si joace rolul. Si o face cu brio!
Trebuie remarcata priceperea si efortul pe care Zoltan Korda le-a pus la bataie pentru a da viata acestei lumi. Cum a incercat el ca prin fonduri difuze sa dea senzatia de departare, de distanta. Sau cum s-a folosit de orice tertip ca sa arate cat de impunator este cadrul in care se desfasoara actiunea, (ex: filmarea aproape perpendiculara). Nimic nu este precupetit pentru a crea acea stare atat de necesara unei vizionari pline de emotie a acestor intamplari incredibile.
Recomand filmul tuturor celor care vor sa vada o punere in scena grandioasa dupa Cartea Junglei de Kipling, probabil cea mai buna ecranizare de pana la filmul din 2016. Nota 7,47!

alali
01 Jun 2016, 11:53
Predator (1987) (http://www.cinemagia.ro/filme/predator-1039/)

http://i.imgur.com/jbuHnIA.jpg

Plecand de la western-urile in care apar acei misteriosi pistolari, necunoscuti, tacuti si care cauta izolarea si singuratatea, Predator (http://www.cinemagia.ro/filme/predator-1039/) reuseste sa ne ofere un nou tip de protagonist, perfect incadrat in actiune dar care un este conturat defel ca personaj. Este misteriosul suprem daca imi e ingaduit sa ma exprim astfel.
Oferind doar informatii tehnice gen: nume, grad in armata si detalii despre misiune, fratii Thomas au reusit performanta de a realiza probabil, cea mai succinta creionare a unui personaj principal dintr-un film gandit pentru marele ecran. Si nici nu e de mirarare acest neajuns daca e sa tinem cont ca erau la debutul in aceasta noua cariera scriitoriceasca, cea de scenaristi mai exact.
Insa au adaugat un altceva scriptului care sa substituie tot ce ii va lipsi filmului ce va utiliza povestea scrisa de ei. Si ii lipsesc multe… Dar are actiune si suspans din plin si astfel toata atentia iti zboara de la o secventa la alta, iar intre dozele de adrenalina reuseste sa te tina tot in tensiune, cu sufletul la gura cum se spune si sa nu iti lasa ragazul necesar sa analizezi sau sa despici firul in patru. Practic esti intr-o stare de incordare sau surescitare permanenta.
Alegerea lui Schwarzenegger a fost tot atat de inspirata dpdv regizoral pe cat a fost folosirea excesiva a actiunii si suspansului in scrierea scenariului. Practic a salvat filmul. Avand replici putine, destul de limitate ca si inteligenta si fler scenaristic, s-a apelat la planul b), acela de a coopta o voce memorabila care sa dea o noua nuanta dialogurilor. Si cine ar fi fost mai potrivit daca nu recentul Terminator (http://www.cinemagia.ro/filme/the-terminator-terminatorul-1037/)?
Gaselnita suprema a filmului este, asa cum spuneam mai sus, umplerea pauzelor dintre reprizele de actiune cu suspans realizat prin folosirea acelor imagini termice care maresc tensiunea prin simpla lor prezenta. Senzatia de urmarit si de iminent este traita la maxim de orice privitor si astfel nu iti da timp sa remarci si sa memorezi defectele care apar la tot pasul. Totul e “momentul” in acest film.
Despre extraterestrul pe care Stan Winston reuseste sa-l creeze folosind chiar si o sugestie din partea lui James Cameron, s-au spus atatea incat e inutil sa mai incarc si eu review-ul detaliind fenomenul care s-a creat in jurul aspectului acestui extraterestru. Continuarile, (Predator 2 (1990) (http://www.cinemagia.ro/filme/predator-2-3616/) si Predators (2010) (http://www.cinemagia.ro/filme/predators-43106/)) sau seria AVP, (AVP: Aliens vs. Predator (2004) (http://www.cinemagia.ro/filme/avp-alien-vs-predator-6507/) si Aliens vs. Predator: Requiem (2007) (http://www.cinemagia.ro/filme/aliens-vs-predator-2-requiem-aliens-vs-predator-2-15646/)) ori de ce nu jocurile pentru calculator si revistele de benzi desenate ce au iesit ulterior vorbesc de la sine.
Concluzie: Un film perfect de actiune genuina, cu o regie de exceptie ce a reusit sa dinamizeze un scenariu slab, beneficiind si de un actor principal care a vrajit publicul cu fizicul si aspectul lui de dur dar si cu un timbru vocal unic ce i-a transformat replicile banale in citate devenite clasice in randul cinefililor si nu in ultimul rand cu un alien emblematic. Cam asta este reteta acestui succes nu doar ca numar de spectatori sau ca incasari ci si ca preferinta in randul publicului de peste ani si ani.
Nota 7,89!

alali
23 Jun 2016, 15:11
Gods of Egypt (2016) (http://www.cinemagia.ro/filme/gods-of-egypt-589949/)

http://i1278.photobucket.com/albums/y519/Gabriel_Apetrei/review-uri/Gods.of.Egipt.2016_zpsejzjw2br.jpg (http://s1278.photobucket.com/user/Gabriel_Apetrei/media/review-uri/Gods.of.Egipt.2016_zpsejzjw2br.jpg.html)

Probabil ca asa cum am fost odata acuzat si invidiat deopotriva cum ca as fi fericit ca ma pot bucura de filmele pe care le vad, vine si acest caz al Zeilor Egiptului (http://www.cinemagia.ro/filme/gods-of-egypt-589949/). Mi-a placut in masura in care te duci pregatit la cinema sa vezi un film de aventura-fantezie-mitologie si rezultatul nu te dezamageste; o naratiune bine gandita, plina de actiune si cu personaje inspirate din mitologia egipteana. Motivele pentru care povestea m-a prins sunt urmatoarele: povestea originala, efectele speciale bune si cel mai important dintre toate, exemplificarea grafica a unor notiuni greu de reprezentat in imaginatie cum ar fi haosul sau apa creatiei.
Dar sa le luam pe rand.
1. M-a bucurat faptul ca nu e o alta ecranizare a miturilor si legendelor "panteonului" egiptean. Folosindu-se doar de numele, atributele supranaturale si rolul fiecarei zeitati egiptene in cultul religios, scenaristii Sharpless si Sazama au creat o lume unica si noua. Au reusit sa amestece bine aspectul omenesc al zeilor cu reprezentarile mitologice ce au chipuri de animal, au integrat in povestea gandita de ei rolul si caracteristicile fiecarui zeu in parte fara sa creeze senzatia de "gata dat" sau de "fapt luat ca atare" si au folosit rivalitate legendara dintre Set si Osiris-Horus, fiul sau-, pentru a pune bazele acestei povesti plina de imaginatie.
Din pacate unele personaje nu prea au reusit, cum e cazul lui Ra care pare epuizat de misiunea sa ce pare mai mult un blestem. Probabil ca aceasta senzatie vine si din neintroducerea in poveste a lui Mehen ajutorul si sprijinul lui Ra in confruntarea zilnica cu Apophis-Haosul.
2. Efectele speciale sunt bune spre foarte bune. Putin prea multa lupta corp la corp, lucru deloc specific zeitatilor egiptene si prea mult foc, explozii si fuga de flacari; per total insa recreerea Egiptului in toata splendoarea lui, imaginile de-a dreptul onirice reprezentand cosmosul sau Lumea de Dincolo sunt superbe. Nu cred ca se putea mai bine de atat.
Chiar si transformers-șii sunt reușiti. Nu e cine stie ce diferenta intre cei de aici si cei din de acum serialul Transformers (http://www.cinemagia.ro/filme/transformers-transformers-razboiul-lor-in-lumea-noastra-12425/).
3. Am mai spus de reprezentarea vizuala, grafica, a unor notiuni abstracte cum ar fi Haosul sau elementele primordiale, apa facerii in cazul de fata. La fel sunt de parere ca toate aceste realizari sunt aproape de perfectiune. Totul este lucrat la cel mai mic detaliu si placut la vedere.
Si ca sa nu uit, o alta idee minunata este acel sange de aur. Sătul sa tot vad băltoace rosii formandu-se sub orice infrant al unei lupte, aici apare acel lichid auriu care mai sparge tiparele banalitatii acestor scene.
Despre interpretare trebuie sa spun ca mi-a displacut Gerard Butler. E acelasi King Leonidas din 300 (2006) (http://www.cinemagia.ro/filme/300-300-eroii-de-la-termopile-15898/). Tipa, urla, se lupta soldateste, intr-un cuvant nimic mitic in tot comportamentul lui.
Concluzie: Avem un film ok de aventuri, bun pe segmentul lui, cu o multitudine de efecte speciale foarte bine realizate, cu o interpretare slabuta dar nu enervanta si cu o actiune destul de cursiva.
Nota 6,99! Merita urmarit mai ales impreuna cu fiii, cine are. :)

Ps. Umorul din film este unul imbucurator de bine conceput si redat. Replicile sunt de multe ori delicioase. Ca exemplu iau acel dialog dintre Horus si Bek, (Brenton Thwaites):
Bek: Ce s-ar intampla daca as bea apa creatiei?
Horus: Te-ai simti revigorat si dupa ai muri.
B: Nu e ciudat ca tocmai apa creatiei sa te omoare?
H: Nu ea te omoara ci eu pentru ca mi-ai irosit apa.
Iar astfel de exemple sunt destul de multe.

wild_sebastian
24 Jun 2016, 16:55
Un film bun dupa parerea mea merita o nota de 7 pentru actiunea lui , ideea de baza . Te face sa te gandesti ca ti se poate intampla si tie si ca mai ales aceste lucruri se intampla in realitate . Un film care iti da de gandit in foarte multe puncte si are foarte multe emotii .

Adina69
02 Jul 2016, 20:41
Un film vazut de mine din categoria comedy care sincer mi-a schimbat starea este un film super care il recomand

alali
04 Jul 2016, 20:05
The X-Files: I Want to Believe (2008)

http://i.imgur.com/nuGr6sq.jpg

Atentie, spoiler!
Mulder inca este cautat pentru evadarea din finalul serialului. Traieste retras, intr-un anonimat total si pastreaza legatura doar cu Scully.
Dar si statutul fostei agente s-a schimbat radical de la momentul in care ne-am luat la revedere, acum mai bine de 5 ani, cu acel in ultimul episod difuzat la tv. Ea este acum un "forensic detective" in cadrul FBI-ului, adica mai pe romaneste, este un soarece de laborator care nu mai face munca de teren. Totul tinde sa se schimbe si sa se reaseze pe vechile fagase atunci cand Scully primeste insarcinare sa ia legatura cu Mulder si sa il convinga sa preia un caz ciudat. In schimbul acestui serviciu, agent renegat va fi exonerat de tot ce s-a intamplat in trecut.
Astea sunt premisele care par sa ofere cele mai bune auspicii pentru un nou inceput in forta al legendarului cuplu de investigatori ai fenomenelor paranormale.
Dar de aici si pana la a incepe sa intelegi despre ce caz e vorba nu trece foarte mult timp. Asa afli consternat că toata aceasta resetare a unui trecut tumultuos se face pentru a cerceta o disparitie, una intru inceputuri că apoi mai aparand si altele colaterale. Si totul in numele unor incercari de a transplanta capul cuiva. Iata ca am povestit filmul fara sa omit aproape nimic. Ar mai fi de adaugat custile, cainii si reintoarcerea lui Skinner si chiar am povestit cu de-amanuntul, tot ce se intampla important in acest film ce ar fi trebuit sa fie o incheiere demna de o serie fenomen la timpul ei, serie ce ne-a incantat cu cele 201 episoade si un lungmetraj.
Iata de ce aceasta incheiere a seriei "X Files (http://www.cinemagia.ro/filme/the-x-files-6398/)" este un esec pe toate palierele. Cel mult poate fi privit ca un episod nu prea spectaculos din cadrul serialului, dar sub nicio forma nu are anvergura si calitatea si nici spectaculozitatea filmului din 1998 (http://www.cinemagia.ro/filme/the-x-files-dosarele-x-infrunta-viitorul-4705/). Pur si simplu deviaza de la povestea principala asa cum mai facea din cand in cand cate un episod ratacitor ce nu aducea nicio contributie la dezlegarea misterului firului narativ central.
Si unde mai pui ca desi au trait atatea, desi au vazut tot ce au vazut, cei doi agenti inca mai sunt chinuiti de celebrul slogan "Vreau sa Cred!". Jenant tot acest zbucium si deranjante deja toate aceste dubii ce par introduse din lipsa de altceva. Practic scenaristii reiau iarasi si iarasi o poveste ce parea incheiata si lamurita pana in cele mai mici detalii. Si sa auzi iarasi protagonistii spunand ca "Vor sa Creada!", ca "Au Nevoie sa Afle!", e penibil ca sa nu mai spun ca e plictisitor in cel mai enervant grad.
Concluzie: Un film nedemn de antecesorii lui, putin sf, deloc paranormal si nici macar o amprenta extraterestra. Un 6,48 doar pentru ca ii reabiliteaza pe cei doi agenti si astfel lasa o portita deschisa unei continuari, continuare care a si venit in 2015 (http://www.cinemagia.ro/filme/the-x-files-615381/) prin acel sezon 10, alcatuit din doar 6 episoade, slab si el dupa parerea mea, dar asta e o cu totul alta poveste pe care o lasam pentru alta data.

alali
17 Jul 2016, 01:02
......

alali
17 Jul 2016, 01:06
Faces (1968) (http://www.cinemagia.ro/filme/faces-24493/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/08831b20-f845-49b8-a2fc-ea82ea651234_zpst9jtwqnz.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/08831b20-f845-49b8-a2fc-ea82ea651234_zpst9jtwqnz.jpg.html)

"Nu am vazut niciodata un elicopter explodand, nici pe cineva zburandu-i creierii altui om. Asa ca de ce sa fac filme despre astfel de lucruri?"
Sunt vorbele lui Cassavetes si o filosofie care a influentat cinemaul in cel mai benefic mod cu putinta. Lucrurile nu au fost pe durata carierei acestui regizor-producator de filme independente, chiar atat de radicale cum sunt ele prezentate in citatul de mai sus. Adica avem acel The Killing of a Chinese Bookie (http://www.cinemagia.ro/filme/the-killing-of-a-chinese-bookie-146849/) in care se mai si impusca si cu siguranta Cassavetes nu a avut prilejul sa asiste la impuscarea si apoi la agonia unui om in aceasta maniera. Dar, per total, faptul ca a "vazut oameni ascunzandu-se sub doctrine politice,... in spatele ideilor fasciste, a ipocriziei si chiar eu (regizorul despre el) am facut multe dintre aceste lucruri, deci pot sa le inteleg", se regaseste ca deviza pentru intreaga sa creatie.
Faces (http://www.cinemagia.ro/filme/faces-24493/), probabil cel mai dificil film de discutat dpmdv, deoarece nu construieste o poveste ci exemplifica o stare de fapt, este si cel mai ovationat film al acestui regizor.
Nu e un cinema de arta in sensul consacrat si nici macar o transpunere de teorii asa cum e cazul clasicilor de pana la Cassavetes. In Faces (http://www.cinemagia.ro/filme/faces-24493/) e ESENTA DE CINEMA in cea mai concentrata stare posibila de ingerat pentru un privitor.
Parintele filmului independent asa cum mai este cunoscut Cassavetes, ne propune sa privim chipuri de oameni in viata lor de zi cu zi. Rasul autentic, rasul fals sau plansul sunt privite cu lupa (plan-detaliu), astfel incat sa nu treaca nimic neobservat. Si cei ce doresc sa urmareasca Faces (http://www.cinemagia.ro/filme/faces-24493/) sunt oarecum obligati sa analizeze si sa studieze aceste chipuri atat de des intalnite in realitate, dar pe care nu le-au privit niciodata cu atentie. Realitatea, caci ea joaca rolul temei aici, emana din tipul caracterelor folosite. Personaje de varsta mijlocie, din clasa medie si cu probleme matrimoniale, ca majoritatea noastra a tuturor. Si totusi, Faces (http://www.cinemagia.ro/filme/faces-24493/) in ciuda acestui comun, fascineaza. Niciodata un studiu nu a mai fost atat de simplu si de limpede realizat. Nimic nu se foloseste pentru a umple cele doua ore de priviri atente asupra personajelor. Nici o actiune adiacenta, (defapt nici o actiune de niciun fel), nici o poveste de fundal sau o posibila intriga viitoare, ... nimic. Totul e momentul si starea de facto. Oricui altcuiva i s-ar fi cerut sa realizeze un astfel de film-scoala care sa analizeze stari sufletesti, ar fi plasat toata analiza intr-o poveste. Nu si Cassavetes. El filmeaza in maniera in care cineva ar fi putut doar sa priveasca. Timpul, asa cum se intampla si in viata, este umplut/pierdut cu discutii inutile. Glumele deocheate, chiar grosolane si ofesatoare atunci cand zeul Bachus e stapan peste orator sau momentele de tacere apasatoare acasa iar tot acasa disctutiile inutile de omorare a timpului, toate astea se folosesc pentru ca asa se intampla si in viata.
Tot viata te invata ca dupa rasul isteric, de multe ori fals si fortat, vine si plansul. Un plans care in film este elocvent catalogat: "lacrimile sunt viata, baby" - ii spune amantul celei pe care tocmai a salvat-o de la tentativa de sinucidere.
Concluzia ca Faces (http://www.cinemagia.ro/filme/faces-24493/) a lui Cassavetes nu e pentru oricine, asta e clara! Ca e lectie de regie, curs de manevrare a focusului si a camerei, ca e clasa de actorie sub conducerea unuia dintre cei mai buni profesori, e la fel de evident (Lynn Carlin - Maria Forst in film este o debutanta intr-un rol si a ajuns sa fie nominalizata la Oscar pentru prestatie). Ca toate astea ni se prezinta cu forta , spre incantarea unora, in cea mai dura si curata totodata maniera e la fel de vizibil. Nota 7,12 pentru toata aceasta interpertare si munca titanica, independenta, din dragoste pentru arta.

alali
03 Aug 2016, 00:41
Jean de Florette (1986)
(http://www.cinemagia.ro/filme/jean-de-florette-4393/)
http://i1278.photobucket.com/albums/y519/Gabriel_Apetrei/review-uri/Jean.de.Florette.1986_zpsyhnoerx9.jpg (http://s1278.photobucket.com/user/Gabriel_Apetrei/media/review-uri/Jean.de.Florette.1986_zpsyhnoerx9.jpg.html)

Am tinut anume sa fac acest review inainte de a vedea partea a doua, cea care incheie acest film gandit in doua acte. Am rezistat astfel tentatiei desi dvd-ul continea si cel de-al doilea disc, Manon of the Spring (1986) (http://www.cinemagia.ro/filme/manon-des-sources-manon-fata-izvoarelor-4424/). Dar am vrut sa pot sa imi exprim parera strict la acest prim capitor al povestii, fara sa fiu influentat de finalul intregii serii sau de schimbarea eroului acestei prime parti Jean cu Manon, cel(a) din a doua sectiune.
Poate am facut bine, poate nu, ramane sa imi dau seama singur, dupa ce voi termina de vizionat si continuare. Pana atunci ma rezum doar la acest Jean de Florette (http://www.cinemagia.ro/filme/jean-de-florette-4393/).
Filmul nu mi s-a parut rupt din soare. Nu e rau, creaza atmosfera si placere in vizionare, dar nu depaseste asteptarile. Bun ca poveste, satisfacator ca si punere in scena si cu o interpretare ok, impresia produsa de film asupra-mi este ca nu reuseste sa puna in valoare nici povestea destinului tragic al naivului personaj principal dar nici avaritia inascuta a invidiosului vecin.
Motivul principal pentru care eu consider ca ecranizarea nu isi atinge potentialul maxim este tot acest peisaj idilic si idea de reintoarcere la traiul greu, dar plin de satisfactii a unui lucrator al pamantului. Iar la inceput filmul pare un bucolic roman campenesc in care asa cum e si de asteptat, crima este si ea prezenta. Ciudat e ca acea fapta dintru inceput nu este nici macar o singura data reamintita pe toata durata filmului. Se trece peste cadavre, la propriu si se revine la tabloul linistit, cotidian al protagonistilor fara sa se incerce nici cel mai mic sentiment de remuscare, de bantuire a trecutului; nimic din tot ce inseamna proces de constiinta.
Tensiune nu exista, iar modul de desfasurare al povestii este definit de un fel de joaca cu pitorescul, combinat putin cu disperarea si din care rezulta o tragedie spontana, neanuntata de aproape nimic. Un contrast prea disproportionat intre atmosfera si fapte care se oglindeste si la nivel de oameni.
Avaritia si uneltirea planurilor meschine este la un nivel atat de ridicat incat personajele intruchipate de Yves Montand ca Papet si Daniel Auteuil ca Ugolin, nu par reale. Iar asta strica total atmosfera in care ar fi trebuit sa ma incorporez si eu ca spectator. Momentul plansului, cand Ugolin pare ca simte un fel de remuscare si filmul pare ca incepe sa aiba iarasi oameni adevarati ca protagonisti si nu personaje de basm, este ridiculizat si el cu replica: "Nu eu plang, ci ochii mei." De ce trebuia sa se scuze o astfel de actiune total umana? Nu stiu.
Acelasi lucru se poate spune si despre caracterul intrepretat de Gérard Depardieu, Jean de Florette. Nici el prin naivitatea si optimismul lui nu pare pamantean. Desi lucreaza calculat si documentat, toate actiunile-i par impulsuri de moment. Plus ca din umila mea experienta pe care mi-am facut-o singur prin vizionarea a sute de filme bune, pot spune ca nici interpretarea lui Depardieu nu e dintre cele mai stralucite...
Momentul de forta al acestei prime parti este reprezentat de acel dialog al celui incercat cu Cel ce Vegheaza aspura tuturor. Toate acele intrebari, toate acele "acuze" care se indrapta in directia gresita, (noi cei ce privim povestea panoramic, stim ca Dumnezeu nu are rautate, ci omul este cel ce intrece si cele mai intunecate inchipuiri), asadar acel moment este practic inima acestui film ce pare ca incearca sa pulseaze viata in aceste personaje fade.
Pentru aceasta prima proiectie din seria de doua, o nota de 7,76 si o nerabdare de a vedea partea a doua care sper, asa cum mi-a si fost recomandata, va face din tot acest film, o capodopera in adevaratul inteles al notiunii.
Recomandarea ramane in stand by....

Ps. Se putea gasi o papusa de copil mai atras spre actorie decat aceasta Ernestine Mazurowna in rolul lui Manon. Intr-un astfel de film, personajul ei, desi unul extrem de important, nu ajuta cu nimic, daunand peliculei prin crisparea si distantarea pe care o arata. Pacat de aceasta alegere.

alali
17 Aug 2016, 00:31
The Magnificent Seven (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-magnificent-seven-cei-sapte-magnifici-1712/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/The.Magnificent.Seven.1960_zpswcb77tly.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/The.Magnificent.Seven.1960_zpswcb77tly.jpg.html)

Atunci cand cineva rosteste western, cu siguranta ca in urechi iti rasuna o anumita muzica pe care nu ai de unde sa o apuci, nu stii cum se numeste sau de unde provine. Dar esti sigur ca ea, melodia, este reprezentativa pentru toate filmele cu cowboy si pistolari. Acum sa spunem si despre ce theme song este vorba: Main Title and Calvera (https://www.youtube.com/watch?v=5-6nfSy2mDU)a lui Elmer Bernstein compusa special pentru The Magnificent Seven (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-magnificent-seven-cei-sapte-magnifici-1712/). Si de aici incepem sa vorbim despre unul dintre cele mai influente filme ale genului. Actorii care isi inscriu numele pe afisul acestui film, Yul Brynner, Steve McQueen, Charles Bronson sau Robert Vaughn (4 dintre cei 7 componenti ai grupului de justitiari), sunt si ei la fel de reprezentativ pt filmele western pe cat e si coloana sonora.
Povestea este si ea preluata dintr-un caz devenit clasic. Chiar daca la nici 6 ani de la lansarea originalului, Shichinin no samurai (1954) (http://www.cinemagia.ro/filme/seven-samurai-2824/) sau Cei 7 Samurai (http://www.cinemagia.ro/filme/seven-samurai-2824/) cum este cunoscuta la noi, Hollywood-ul imprumuta povestea lui Akira Kurosawa si o readapteaza pentru acest film, vorba aia: daca tot plagiezi un lucru, macar plagiaza-i pe cei mai buni; dar atentie, cu acordul lui Kurosawa insusi care a apreciat aceasta adaptare a unei povesti imaginate in estica Asie pentru vesticul Mexic.
Filmul ca si constructie este tipic genului in care se incadreaza. Doar protagonistii sunt putin mai atipici prin modul in care se comporta pe durata sederii in micutul sat. Intru inceput, la momentul in care isi fac intrarea in scena, apar toate stereotipurile tampite ce insotesc acest tip de personaje, masculi care nu permit sa le fie jignit amorul propriu. In acest caz ucid fara sa clipeasca. Insa cand vine vorba de transportul unui cadavru in cimitir, marinimia lor e atat de mare incat pe langa faptul ca isi risca viata, nu s-ar da inapoi nici de la a omora pe drum alti cativa cetateni rai, rasisti si insuportabili. Dar asta e doar fata personajelor atunci cand intra in scena. Ulterior gasim ca sunt si ei oameni, ca s-au saturat de aceasta masca de duri, ca ar prefera sa se odihneasca si ei undeva, sa isi intemeieze familii. Lucru atipic pentru astfel de eroi in astfel de filme, asa cum spuneam.
O replica mi-a placut in mod deosebit si consider ca trebuie repetata in orice review al acestui film. Ideea de a-ti chestiona actiunile si de a te intreba de ce anume ai facut ceea ce ai facut primeste aici un raspuns pe cat de simpla, pe atat de profund si plin de insemnatate: Am facut asta pt ca "parea o idee buna la acea vreme". Ce poate fi mai simplu si adevarat de atat. Rivalizeaza cu oricare din legile lui Murphy.
Un singur amanunt sa mai completam si anume superbul subtitlu ce apare pe afisul american al filmului: "Au fost sapte... Au luptat ca sapte sute!". Nicio alta constructie nu putea avea aceeasi incarcatura semantica.
Concluzie: O readaptare a unei povesti cu samurai preschimbati in pistolari, nu la fel de profunda ca originalul. Un cowboy nu are in spatele sau cultura unei intregi natiuni, dar este un personaj emblematic pentru un intreg tinut in care justitia si-o facea fiecare dupa puteri. Muzica este western, actorii sunt bad boys iar peisajele sunt exact ceea ce are nevoie un astfel de film. Nota 7,06!
Ps. Remarc un detaliu tehnic: un mare atu al filmului este transferul pe suport digital. Tot acel colorit suprasaturat al apusurilor, al zarilor in care alearga calaretii, in special cei 7 eroi, a fost pastrat si poate usor imbunatatit fata de variata originala. E oare cineva care nu a vazut macar o data, in film sau in alte surse care se inspira de aici, scena celor 7 calareti galopand la orizont, profilandu-si siluetele pe discul de foc al soarelui la asfintit cand tot acest peisaj devine sangeriu?

alali
02 Sep 2016, 01:55
The Towering Inferno (1974) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-towering-inferno-infernul-din-zgarie-nori-7544/)


http://i.imgur.com/6hMCkVn.jpg


Irwin Allen nu cred ca spune prea multe nici unui iubitor de film. Ca si regizor nu are in portofoliu cine stie ce titluri; in schimb ca producator a inregistrat, probabil, cele mai spectaculoase lovituri ale decadei ´70 la box office si, pe cale de consecinta si la public . In plina epoca de aur a filmelor despre dezastre si dupa ce produsese cel mai important hit din istotia acestui gen, The Poseidon Adventure (1972) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-poseidon-adventure-14905/), care cu 4,5 milioane $ a strans incasari de 127, echivalentul a peste 700 milioane astazi, Irwin a fost cooptat pentru un alt "disaster film", al patrulea ce se realiza in doar 5 ani. Sa reusesti in aceste conditii, parea imposibil. Dar tactica lui Irwin de a-si reuni echipa care s-a ocupat de efectele speciale la productia din 1972 (http://www.cinemagia.ro/filme/the-poseidon-adventure-14905/)a dat roade: A.D. Flowers - sef al departament efecte speciale; L.B. Abbott si Matthew Yuricich conduc departamentul de efecte vizuale; dar si cativa dintre cascadorii de atunci. Astfel, desi in strainatate nu s-a bucurat de succes, restul lumii neavand nici un reper de zgarie nori din sticla la care sa se raporteze, (poate in Franta sa fi existat 2-3 exceptii, dar si alea discutabile), filmul a strans grosul in SUA. 115 milioane $. Cu un total de 130 la nivel global, productia lui John Guillermin, a intrat in topul All Time Adjusted Box Office undeva pe locul 60. Insa, e adevarat ca, investitiile au fost de trei ori mai mari decat la filmul din urma cu 2 ani.
Infernul din zgarie-nori (http://www.cinemagia.ro/filme/the-towering-inferno-infernul-din-zgarie-nori-7544/) ne propune o confruntare soc intre doua legende ale marelui ecran, Paul Newman si Steve McQueen, pe care publicul si presa de specialitate nu le puteau vedea colaborand vreodata si filmand fata in fata in vreun proiect comun. S-au facut speculatii, predictii despre altercatiile ce ar fi avut loc intre cei doi sau despre cele ce vor fi avand loc. Din fericire, colaborarea a mers struna iar rezultatul este unul pe masura. Macar din acest punct de vedere, al prestatiilor actoricesti, nu avem de ce sa ne plangem. Desi propune o distributie aiuritoare, pe langa cei doi aflandu-se nume ca: F. Dunaway, Fred Astaire, O.J. Simpson, W. Holden si altii, momentele savuroase ale acestei pelicule sunt date de scenele in care co-protagonistii, Chief O'Hallorhan, (McQueen) si Doug Roberts, (Newman), sunt pusi in acelasi cadru. Sfatuiesc orice privitor sa realizeze un stop-cadru si sa dea atentie privirilor pe care si le schimba cei doi in chiar prima lor scena comuna reprezentata de acel moment al prezentarii. Doar din acea secunda iti poti da seama cat talent exista la cei doi si de ce etalari de forte vom beneficia pe durata acestei proiectii.
Pe langa acest regal interpretativ mai avem efectele speciale. Bune, inovatoare, revolutionare pentru industria de gen, dar.... si aici am un "dar" destul de dureros. Am avut impresia ca filmul e o vitrina de prezentare pentru aceste efecte si nu invers asa cum m-as fi asteptat. Avem scena primului ars, care e patetica. Acel om cuprins de flacari care nu scoate un geamat, care se misca in reluare, totul atat de lent, de static chiar; inexplicabil! Apoi bucata de film, era sa spun secventa dar m-as fi echivocat, bucata deci de film in care se salveaza cei 2 copii. 20 de minute pentru a cobora un etaj din cele 81?! Sincer, e prea mult! Pana acolo, actiunea destul de cursiva. O ora de film fluid, insa intrerupt de aceste 20 de minute interminabile.
Vin apoi prezentarile in detaliu de: legatori, carabiniere, centuri, carlige sau de elicoptere decoland si zburand pur si simplu pe cerul intunecat. De parca niciun alt elicopter, pana atunci, nu a mai zburat vreodata. Prea multe astfel de tehnicitati si prea in detaliu aratate.
Toate aceste neajunsuri m-au scos din atmosfera si m-au facut sa sesizez recuzita si efortul ce s-a depus la realizarea cascadoriilor si efectelor de tot felul. Pacat ca nu s-au integrat in film, incat dupa vizionare sa raman cu placuta intrebarea: "Oare cum au facut asta?"
Ca si concluzie, propun un exercitiu de logica; poate e prea mult sa ceri si logica la un film ce si asa iti ofera un regal vizual in ceea ce priveste inovatia tehnica. Toata acea dojana pe care orice personaj nu pridideste in a i-o "oferi" arhitectului cu privire la inaltimea cladirii... Oare nimeni nu tine cont ca electricianul, constructorul, adica nimeni nu a respectat specificatiile bietului arhitect? De unde pana unde graba asta, mai ales intr-un film cu o asa expunere, de a infiera o tagma ce nu prea are culpa in cazul pe care tocmai l-am vazut? Sau o fi vreo polita a regizorului John Guillermin pe care vrea sa o plateasca unui arhitect ce l-a dezamagit? Numai el poate sti care e dedesubtul acestei subversive denigrari ;). Nota 7,12 pentru un film de entertainment dar nu prea relaxant... si lung... luuung cat turnul in cauza.

alali
18 Sep 2016, 23:09
Manon des sources (1986) (http://www.cinemagia.ro/filme/manon-des-sources-manon-fata-izvoarelor-4424/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/La_Venganza_De_Manon_zpsich7xfcv.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/La_Venganza_De_Manon_zpsich7xfcv.jpg.html)

Acest titlu poate fi motto-ul sub care se desfasuara intreaga pelicula.
Este unul dintre acele filme bune, la care, paradoxal, m-am plictisit, desi, asa cum am spus, filmul nu este rau, iar povestea, daca ar fi sa o citesti dintr-o carte, cu siguranta ca iti va placea. Atunci m-am pus sa caut si sa gasesc motivul pentru care a survenit aceasta interesanta contradictie intre calitate si placere. Si primul lucru care mi-a venit in minte a fost faptul ca nu are acel ceva care sa te atraga, nu are .... era sa zic "stralucire", dar tocmai de aceasta stralucire vroiam sa ma leg in primul rand.
Sentimentul predominant atunci cand am vizionat aceasta a doua parte a seriei Jean de Florette (http://www.cinemagia.ro/filme/jean-de-florette-4393/) a fost ca imaginea, claritatea si luminozitatea ei nu ma trimit cu gandul la un timp trecut, la o poveste autentica, intamplata odinioara. Sa nu ma intelegeti gresit si sa va faceti impresia cum ca as fi asteptat ceva alb-negru, gen Aferim! (2015) (http://www.cinemagia.ro/filme/aferim-578782/) sau poate ceva care sa fie alterat si invechit artificial cu tot felul de efecte care mai de care mai kitsch. Nicidecum! Nu sunt un specialist ca sa ma pronunt dand verdicte definitive, in care sa ii explic eu ce ar fi trebuit sa faca unui regizor sau unui cameraman. Departe de mine astfel de pretentii. Dar vroiam sa simt ca si privitor, din ambianta, (imagine, sunet, sau luminozitate si decor, mi-e indiferent), o patina a vremii in care filmul isi propune sa ne introduca. Iar din ce am vazut, filmul se percepe ca fiind extraordinar de nou si de recent. Iar toate astea in conditiile in care are deja 30 de ani de la data lansarii.
Al doilea impediment ar fi modul in care justitia se efectueaza prin mana tinerei Manon, (Emmanuelle Béart). E prea totalitara si prea transanta aceata incercare de restabilire a echitatii si a dreptatii. E meritata, nimic de zis, dar parca se schimba un pic prea fortat taberele. Acum Manon este in unele scene, odioasa, iar cei doi avari par ca sunt mai umani decat aceasta copila neprihanita de doar 18 ani. Feelingul asta se sesizeaza foarte rapid si da o senzatie foarte ciudata in economia acestei povesti-razbunare cum e aceasta a doua parte.
In primul film m-a frapat naivitatea si increderea prosteasca in semeni a lui Jean, aici in schimb, e dezarmanta duritatea si cat de haina putea sa fie aceasta frumusete de fata care e Manon. Se potrivesc acestea doua, caracterul si aspectul, ca nuca-n perete.
Inca un neajuns, ar fi lipsa unui protagonist bine-definit. Manon e clar ca nu e un personaj principal, drama ei fiind net diminuata in comparatie cu complexitatea trairilor celorlalti doi acompanianti. La fel as putea sa spun si de Ugolin, (Daniel Auteuil), care nici macar nu ridica pretentii de protagonist. Mai ramane Papet, (Yves Montand), dar nici el nu lasa impresia unui protagonist in adevaratul inteles. E mai mult un fel de narator-interpret decat un erou al acestei povesti. Confuzia si lipsa de coordonator al filmului par ca au facut sa ii creasca valoarea primei parti. Acolo macar simpaticul si mult prea bunul cocosat, (Gérard Depardieu), si-a asumat cu vitejie statutul de punct central al intamplarilor, pe cand aici, totul pare ca se intampla cu ajutorul unei forte exterioare, oarecum divine daca e sa fortam definitiile si sa credem ca divinitatea dorea moartea pacatosilor.
Concluzionand, pot spune ca filmul e ok daca nu avem prea mari asteptari. E politically correct tot ce se intampla acolo, dar nu impresioneaza decat la nivel de pedeapsa, de razbunare.
Tot filmul suna in cheia in care e si discursul final rostit de Papet. El se declara deloc rusinat de fapte si nici nu se considera macar vinovat de cele intamplate. Ba chiar crede ca Jean se va bucura ca il vede acolo unde se va duce curand si el si ii va lua cu siguranta si apararea, ca doar e un Soubeyran. Deci, gandeste la fel ca el. Nota 7,06. Aveam asteptari mult prea mari ca sa ma poata multumi doar ceea ce am vazut.

alali
19 Oct 2016, 22:01
Mean Girls (2004) (http://www.cinemagia.ro/filme/mean-girls-fete-rele-9511/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Mean.Girls.1.si.2.2004..2011%201_zps3jirjyz2.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Mean.Girls.1.si.2.2004..2011%201_zps3jirjyz2.jpg.h tml)

O comedie simpla, tinereasca si destul de superficiala, dupa chipul si asemanarea generatiei careia i se adreseaza sau pe care o abordeaza in continutul ei, tot una e. Inteligenta unor replici ce se vor spirituale si amuzante si care chiar reusesc sa fie asa in unele momente, scot filmul cu un pas in fata majoritatii filmelor cu "teenagers" ce au invadat piata in ultimii 10-15 ani. Trei replici le-am retinut fara nici cel mai mic efort iar asta e un semnal bun venit din partea script-ului.
1. Chiar la inceput este acea primire facuta de profesoara de matematica, Tina Fey, noii eleve venite tocmai din Africa, cand indreptandu-se spre o tanara de culoare, aceasta riposteaza: I'm from Michigan!
2.Karen: If you're from Africa, why are you white?
Gretchen: Oh my God, Karen, you can't just ask people why they're white.
3. Regina: No, I know what home-school is, I'm not retarded! So you've actually never been to a real school before?
Cady: No!
Regina: Shut up! Shut up!
Cady: I didn't say anything.
Si probabil ca mai sunt replici simpaticute, nu la fel de memorabile ca cele de mai sus, dar bune pentru a crea o stare de buna-dispozitie, de placere in vizionare si de deconectare.
In ceea ce priveste mesajul filmului, el e unul atat de generic si de cliseistic, in stilul discursurilor frumoaselor participante la concursurile de miss. Nici nu merita macar sa ne intrebam daca acest film are un mesaj si daca are, care e acesta. In fond, titlul complet al cartii dupa care este realizat scenariul, descrie perfect tot ce inseamna acest film: "Queen Bees and Wannabes: Helping Your Daughter Survive Cliques, Gossip, Boyfriends, and Other Realities of Adolescence" scrisa de Rosalind Wiseman.
Tot ce ni se cere noua, spectatorilor este sa ne cufundam in aceasta lume artificiala si suprficiala a tinerei generatii si sa savuram ciocnirile dintre grupurile de elevi; tocilarii si majoretele fiind, ca in toate filmele de gen, cele principale in economia naratiunii.
Sa mai punctam ca scenarista este aceeasi profesoara de mate, Tina Fey, faimoasa colaboratoare a longevivului comedy-show Saturday Night Live (http://www.cinemagia.ro/filme/saturday-night-live-1595/)dar si actrita in fenomenul 30 Rock (http://www.cinemagia.ro/filme/30-rock-23216/), sitcom avand 7 sezoane la activ.
Un lucru nu prea merge in tot acest univers roz al copiilor fara griji si fara probleme. Acele episoade "wild", cu ragete si tipete de primate agitate. Tot acel paralelism al junglei dintr-un liceu cu adevarata jungla africana, se vrea un adaos artistic, adanc si valoros, dar nu e decat o maimutareala in plus la unele scene slabute.
Concluzie: un film usor, fara niciun fel de problematica pe care sa o ridice spre reflectie, fara mesaj, doar cu ceva momente de buna-dispozitie. Placut de urmarit si relaxant pana la ... dedublare. Nota 6,83!

alali
01 Nov 2016, 14:18
Ils (2006) (http://www.cinemagia.ro/filme/ils-ei-ataca-16813/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Ellos_zps06ehv9kx.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Ellos_zps06ehv9kx.jpg.html)

Ils (http://www.cinemagia.ro/filme/ils-ei-ataca-16813/), sau Ei (http://www.cinemagia.ro/filme/ils-ei-ataca-16813/), in romaneste cu titlul explicit "Ei Ataca (http://www.cinemagia.ro/filme/ils-ei-ataca-16813/)", ca altfel parca, publicul larg, nu ar fi fost capabil sa priceapa mai nimic din tot ce li se ofera spre vizionare, este un film diferit si bun pana la un punct. Mi-a placut mult comentariul regizorului, (fost regizor putem spune), Mihnea Columbeanu alias Pitbull. Este cred, cel mai bun si exhaustiv comentariu pe care l-am citit de-al controversatului regizor roman, cu un singur amendament legat de scena de debut. In timp ce sursa citata vede acest episod ca ceva revelator, care schimba intregul colorit al decorului in care se desfasoara actiunea filmului, parerea mea mai profana e ca nu are nicio logica tot acel adaos criminal. Iar ca si argument o sa ma refer strict la precizarile finale in care identificarile s-au facut la cateva zile de la eveniment. Atunci de ce nu se specifica nimic legat de primul episod? De ce cercetarile nu au inceput mai devreme? Sau poate ca s-a dorit sa se introduca acel moment doar ca sa se creeze o senzatie de infractiune in forma continua, un fel de normalitate a zonei. Toate indiciile inclina spre aceasta ultima supozitie si asta eu o consider o gafa impardonabila a celor care au ecranizat acest asa-zis caz real.
Si ca veni vorba de realitate sau fictiune, desi am incercat sa gasesc informatii despre evenimentele relatate de film, nu am reusit sa gasesc nimic altceva in afara acelei declaratii televizate a presupusei surori a victimei, si iarasi, in functie de intervalul in care a fost facuta acea transmisie, filmul tinde sa se decredibilizeze prin acele completari finale care spun ca lucrurile au fost elucidate in scurt timp. Atunci de ce ar mai fi aparut acest apel disperat al sorei Clementinei din moment ce ea ar fi fost gasita?
Lasand deoparte identificarea elementelor reale si a celor fictionale, sa analizam putin si filmul.
La inceput am avut un mic soc, ca tot e la moda termenul. Se vorbeste in romaneste si acest lucru m-a trimis instantaneu la o interpretare a titlului. Ce e ILS in romana? Ulterior am vazut ca in realitate filmul e francez, doar filmat in Romania si da, Ils (http://www.cinemagia.ro/filme/ils-ei-ataca-16813/) = Ei.
Filmul are o incadrare in decor si o ambianta perfecta, lucru care face ca tot acest calvar sa fie perfect. Senzatiile sunt bune pentru spectator si totul transmite frica, panica si in final claustrofobie. Evenimentele de la conac sunt extraordinar de bine surprinse si puse in scena. O atmosfera mai buna decat cea care este obtinuta in acest film, nu cred ca se putea extrage din aceasta poveste. Suspansul atinge cote alarmante. Realul este si el corect integrat in poveste, iar cresterea intensitatii intamplarilor asigura o concentrare maxima din partea spectatorului. Totul e impecabil in maniera in care se realizeaza filmarea acestei parti din film. Apoi, cand scena dinauntru, se apropie de final, avem si primele "revelatii" nedorite din toata aceasta pelicula misteriosa.
Atentie Spoiler!
Nu e nimic paranormal, nu e nimic enigmatic; sunt doar oameni, fiinte pamantene ce ataca un cuplu in propria casa.
Dar e bine si asa. Tensiunea continua.
Urmeaza bucata ce se petrece in natura, in gradina casei. O urmarire nu la fel de reusita ca cea din casa, dar nici nefericita. Un plus pentru acel croncanit continuu ce pare o forma de comunicare, un limbaj neinteles. El, zgomotul ajuta la mentinerea incertitudinii si a sperantei ca totusi, poate e si ceva neinteles implicat in acest mister.
Atentie spoiler!
Am vazut oamenii, am vazut cat sunt de vulnerabili si Ei si totusi inca mai nadajduim.
Ultimul episod, cel din subteran, al catacombelor, este cel mai gresit din tot ce ne-a oferit acest film. Iar greselile sunt la nivelul bancurilor seci cu Schiopul care aleargă.
Ce bine ar fi fost daca in toata aceasta parte de final, evenimentelor li s-ar fi dat vreun sens anume. Nu că acest "n-au vrut sa se joace cu noi" nu are impact. Din contra! Uluirea, conotatia si subtextul acestui enunt te arunca in ghearele depresiei. Dar parca mai bine era sa incercam un final elaborat, adaptat doar pe ideea cartii sau a cazului si nu ad litteram construit.
Imi amintesc scena pietroiului... bleah! oribila si mizera. Nici ca se putea ceva mai nepotrivit. Pacat de acest moment care realmente strica tot ce filmul reuseste sa construiasca pe intreg parcursul lui si care nu e rau deloc.
Cadrul de incheiere este la nivelul primei treimi a filmului, adica foarte bun. Intelegem limbajul misterios, vedem limpede toata enigma si mai vine si completarea textuala a ceea ce deja am dedus si singuri, dar cu unele adaugiri.
Mărginirea si limitarea unora care au dedus ei că tara ne este jignită, că poporul este ponegrit si că o cultură si o istorie milenara este batjocorita, n-are niciun rost sa o discutam. Astfel de analize pe marginea unei productii cinematografice sunt cele care ne denigreaza ca popor, nu filmul in sine. Ce, daca actiunea se desfasura in Bulgaria sau Ungaria, atunci filmul era vreo capodopera? Probabil că da, dupa mintea ingusta a acestor cinefili de duminica.
Concluzie: Un film cu o prima parte foarte bine realizata in care gasim o atmosfera extrem de bine incarcata. Din pacate, pierde din mister si tensiune pe parcurs si sfarseste avand unele momente umile sau prostute. Merita vazut mai ales in acesta perioada, dar atentie, nu va lasati pacaliti de incadrare.
Nu e un film horror! Nota 6,93!

alali
02 Nov 2016, 19:42
Doctor Strange (2016) (http://www.cinemagia.ro/filme/doctor-strange-488577/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Doctor.Strange.2016.000_zpsgl8gbjbx.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Doctor.Strange.2016.000_zpsgl8gbjbx.jpg.html)

Multe idei si multe retete combinate in acest nou film Marvel. Un pic de The Karate Kid (1984) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-karate-kid-karate-kid-4088/) un pic de The Matrix (1999) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-matrix-matrix-209/) plus Inception (2010) (http://www.cinemagia.ro/filme/inception-inceputul-34077/) si cate un strop din mai toate filmele gen blockbuster cu vrajitori, magie, supereroi si bineinteles artele martiale, Parand a avea implicatii adanci in domeniul doctrinelor religioase, mistice si/sau oculte, filmul incearca sa ramana totusi neutru relationat la curentele existente si practicate la scara mare.
Din tot acest amestec rezulta un film colorat pana la saturatie, dar si un erou altfel decat vechii supereroi de pana acum. Este cel mai uman detinator de superputeri si salvator de omeniri dintre toti clasicii comic-con-urilor. La 20 de ani de la aparitia lui Batman sau Superman si din aceeasi generatie cu Hulk, Iron-Man, Spider-Man, Fantastic-Four, X-Man, Daredevil, Thor sau echipa din The Avengers, Dr. Strange este omul genial care continua sa se imbunatateasca si sa isi dezvolte abilitatile, puteri care in aceast prim film, (continui sa sustin ca acesta este primul episod dintr-o serie lunga de filme Dr. Strange), nu ating nici 50% din potentialul maxim; biblioteca templului fiind totusi destul de impresionanta. Folosind si gadget-uri, lupta eroului cu partea intunecata este extrem de periculoasa si parca putin prea amuzanta. Acest umor omniprezent nu pare sa se potriveasca tot timpul situatiilor pe care le relateaza filmul si uneori deranjeaza.
Episodul cooptarii lui Strange in echipa Ancient-ei, pare si el mai degraba o reclama extrem de reusita la un produs care iti promite fericire si bunastare. Frumos din punct de vedere grafic, cu posibilitati si abilitati dincolo de imaginabil, nimic nu pomeneste insa de viata sacrificata unui scop mai presus de individ.
De la acest prozelitism pervers, ajungem la antrenamente, etapa tratata foarte superficial de film. Scanteile pe care reuseste sa le iste novicele Stephen Strange si care il dezamagesc profund, ar ajunge sa castige ca adepti o lume intreaga. Dar na, pretentiile din film sunt mult mai mari. Urmeaza, neanuntata de nimic, confruntarea. Confruntarile, ca sunt mai multe. Bine montate in scena, bine completate de partea tehnica si extrem de antrenante, aceste ciocniri reprezinta punctul forte al filmului. Ideea "multiversurilor" si prezentarea lor grafica capteaza atentia oricarui sceptic; indiferent ca esti adeptul peliculelor cu supra-oameni sau nu, aceasta parte cu siguranta iti va trezi interesul. Vizual, realizarea acestei bucati de film este fascinanta.
Pe langa toate aceste universuri paralele ce abunda de lumina si culoare, fie ea si in tonuri mai intunecate, apar si mozaicurile compuse din lumea noastra, asa cum o stim din viata de toate zilele. Toate acele rearanjari, reconfigurari si redefiniri ale lucrurilor materiale par jocuri lego sau puzzle-uri tridimensionale, complicate. De fapt si logica si regula rearanjarilor lumilor materiale este dificila si greu de inteles de un neofit; la fel e si cazul spatiului captiv in oglinda sau a inghetarii timpului. Dar sa uitam aceste legi complicate ale fizicii care dau dureri de cap, ca doar avem in fata un fantasy si sa ne bucuram de toate aceste minunatii nemaivazute pana acum, pentru ca totul este la superlativ, creational vorbind.
Concluzie: Un film placut, cu un personaj ce iti intra pe sub piele, cam prea egocentrist pentru gustul meu, dar care are șarm si stie sa se faca placut.
(pe langa tot acel neserios-ism pe care filmul il afiseaza si in momentele in care nu e cazul, egoismul si grandomaniei care aluneca foarte lin in megalomanie m-a deranjat cel mai tare. Faptul ca nici dupa "tratamentul" maestrilor acest aspect nu s-a ameliorat, creaza o senzatie de frivolitate ce se rasfrange asupra intregului cult si care pe mine m-a scos realmente din sarite. Dar vine apoi o noua poanta reusita si totul se intoarce in favoarea domnului Doctor.) Nota 7,12!

alali
30 Nov 2016, 01:05
Satantango (1994) (http://www.cinemagia.ro/filme/satantango-18214/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Satantango_zpsglscipw5.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Satantango_zpsglscipw5.jpg.html)

Dupa ce armoniile celeste din Werckmeister harmoniak (2000) (http://www.cinemagia.ro/filme/werckmeister-harmoniak-18209/) ne-au ridicat la inaltimi la care doar cele mai inzestrate suflete erau capabile sa pluteasca pe acordurile perfect echilibrate ale simfoniei cosmice, Bela Tarr vine si ne impinge spre prabusire, inapoi pe pamant cu acest Satantango deprimant si mizer.
Iar cazatura din paradis va fi atat de puternica incat ne va fi ingroapat pana la brau in tina si noroi, afundare la propriu in mocirla, dupa cum vedem din pelicula. Atmosfera plumburie, ploaia continua si glodul lipicios sunt pretutindeni.
Impresionabil pentru altii, insa eu care am si vazut cu proprii mei ochi si nu de putine ori, un astfel de peisaj prin satele romanesti, nu prea imi pot face o imagine poetica, apocaliptica asa cum este ea perceputa de critici, despre tot acest tablou. Asta ar insemna ca toata aceasta lipsa de civilizatie, de conditii minime de trai si de mizerie autentica, toate neajunsurile deci, sunt elemente sublime din viata satului romanesc. Si credeti-ma, nu e deloc asa! Viata e trista si imbacsita in aceste asezari, iar oamenii din ele sunt marginiti si napastuiti, nicidecum emotionati sau patrunsi de mai stiu eu ce frumuseti. Nu e nici un pic de poezie in tot acest tablou funest.
Cam asta e si senzatia pe care am incercat-o parcurgand cele peste 7 ore ale acestui Tango al Satanei sau SátánTangó. Stilul unic al regizorului maghiar e elocvent si perfect incadrat in acest film. O exemplificare mai buna a atemporalitatii nici ca se putea. De la durata filmului sau cadrele pre(a)lungi care urmaresc mersul locuitorilor satului pe ulitele noroioase, pana la decorul dezolant care parca spune ca aici timpul s-a oprit in loc iar civilizatia urmeaza sa vina si ea odata, candva, intr-un viitor nu prea apropiat, totul denota ca timpul este unicul suveran in acest univers de cosmar. Decadenta umana a contaminat si ea aproape toate personajele povestii. Avem totusi un mesia in persoana lui Irimiás, care "reinviat" din morti, vine sa schimbe satul din temelii si sa-i mantuiasca pe locuitori. Momentul in care decide sa isi faca aparitia este unul de o emotie atroce. Dpmdv episodul sinuciderii copilei infiate este atat de dureros incat e greu de redat prin cuvinte, dar modul in care este el ecranizat nu are seaman ca frumusete. Bela Tarr reuseste sa transceada drama si durerea vorbind in limbi nepamantene, in graiul ingerilor:
"Da si-a spus ea. Ingerii vor vedea si vor intelege asta. ... Tot ce se intampla e bun gandea ea... Stia ca ingerii ei erau cei care pregatisera totul pentru ea." - tulburator de frumos. Nu ai cum sa nu simti vazand acele imagini si auzind acest gand al fetitei, fiori stabatandu-ti tot corpul, doar de piatra sa fii.
Despre interpretare nu sunt in masura sa discut in cazul acestui film. Avand o parere proasta despre astfel de personaje cum sunt cele intruchipate aici de protagonisti, plafonate, dezumanizate si damnate, probabil ca as rasfrange aceast negativism si asupra actingului si nu ar fi corect. Oricum, interesant este personajul doctorului. Este sau nu este el creatorul intregii povestiri? Totul indica spre un astfel de rol al sau, doar ca finalul este oarecum iesit din acest tipar al naratorului.
Nota 7,16 pentru un film caracteristic partii de lume din care provine. Din pacate, noi suntem chiar ceva mai la est fata de Ungaria.

Ps. De urmarit si reurmarit monologul gandurilor fetitei ce adoarme intru somnul etern. Un episod de o frumusete fara seaman in toata cinematografia lumii.

alali
08 Jan 2017, 09:27
Ich seh, Ich seh (2014) (http://www.cinemagia.ro/filme/ich-seh-ich-seh-616553/)
aka
Goodnight Mommy (2014) (http://www.cinemagia.ro/filme/ich-seh-ich-seh-616553/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Ich.Seh.Ich.Seh.2014_zpspd3x0nx8.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Ich.Seh.Ich.Seh.2014_zpspd3x0nx8.jpg.html)

Daca e sa dai crezare majoritatii selectiilor serioase care iti recomanda filmele triate pe genuri si categorii, altele decat cele in limba engleza si care sunt in topul ultimului deceniu, nu poti sa nu te intalnesti si cu acest titlu austriac, (Ich seh ich seh (http://www.cinemagia.ro/filme/ich-seh-ich-seh-616553/)), al regizorilor Severin Fiala, Veronika Franz. E adevarat ca toate cerintele genului horror sunt indeplinite, nimeni nu neaga. Ai supranaturalul, ai scene gore, terifiante si ai factorul malefic, chiar daca e cosmetizat in doze de mici omuleti, cei doi frati gemeni in cazul de fata. Insa nu poti sa nu remarci ca nu are pic de sare aceasta portie de cinema servita de austrieci, ce a reprezentat si propunerea tarii respective pentru premiile Oscar, gala unde nu a prins lista restransa, situatie normala zic eu. Altfel spus, nu ai suspansul ce sa iti starneasca frica, iar asta la un film ca acesta e de rau augur.
La inceputul vizionarii, in prima parte a peliculei, m-a bantuit asemanarea cu The Others (http://www.cinemagia.ro/filme/the-others-ceilalti-2517/)-ul (2001) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-others-ceilalti-2517/) lui Amenabar. Si pana la un punct, am intuit imaterialitatea unor personaje, a unor fapte si a directiei in care se va indrepta toata actiunea. Doar ca dupa ce senzatiile de la inceput s-au transformat in certitudini, filmul schimba brusc macazul si o ia spre latura sadica fara sa ne ofere nici un moment de respiro intre cele doua jumatati. Aceasta intorsatura pare a fi un alt imprumut, un fel de Ils (2006) (http://www.cinemagia.ro/filme/ils-ei-ataca-16813/), doar ca aici, haituitul e legat fedeles.
Nu stiu de ce toti care se declara multumiti de aceasta productie, gasesc in cadrul scenariului o "rasturnare" spectaculoasa a situatiei, o intorsatura nesperata a actiunii, incadrand acest film alaturi de un Se7en (1995) (http://www.cinemagia.ro/filme/se7en-seven-1029/), Primal Fear (1996) (http://www.cinemagia.ro/filme/primal-fear-avocatul-diavolului-2148/) sau chiar Das Cabinet des Dr. Caligari. (1920) (http://www.cinemagia.ro/filme/das-cabinet-des-dr-caligari-cabinetul-doctorului-caligari-43067/). Actiunea din acest "Vad, Vad (http://www.cinemagia.ro/filme/ich-seh-ich-seh-616553/)" (parca asa s-ar traduce), este incredibil de liniara, ideea neschimbandu-se nici un moment pe toata durata proiectiei. Amplificarea starii de incertitudine si de suspiciune ce urmareste personajele inca din prima secunda, nu e nicidecum o schimbare a paradigmei, cu atata mai putin una spectaculoasa.
Despre atmosfera, ea nu e rea, dar ii lipseste suspansul si motivatia. Un scop mai important, cu o mai mare penetrare in randul publicului a tot ceea ce vedem, ar fi crescut interesul in timpul vizionarii. Insa asa, asistam la o psihoza a unui copil, posibil marcat de o pierdere imensa, dar care nu prea poate si nici nu pare afectat, atata timp cat pentru el nimic nu s-a schimbat. Sunt voci care analizeaza filmul prin a face o introspectie folosindu-se de aceasta trauma. Insa prin modul in care se desfasoara viata acestui personaj, fara nicio modificare a rutinei si activitatilor zilnice, nu justifica o astfel de abordare.
Filmul per ansamblu, il consider incredibil de sadic mai ales ca foloseste copii la varste extrem de periculoase. Insa finalul, prin acea poza de familie, mai salveaza toata aceasta inutilitate de desfasurari de idei si modalitati de a tortura.
Concluzie: Un film supraestimat, ceva mai altfel dar nu un pioner in ideile pe care le incorporeaza in structura povestii. Despre latura profund psihologica a filmului nu am discutat pentru ca nu o gasesc bine fundamentata in sinopsis-ul acestuia. Modul in care un copil recurge la acele atrocitati, cum nu se sperie el de sange sau de strigatele de spaima si de durere, nu e deloc credibil, asa ca prefer sa nu aduc in discutie aceasta latura, inexistenta dupa mine. Nota 6,89!

alali
01 Feb 2017, 22:38
Klovn: The Movie (2010)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/klown.2012_zpsoluc3sec.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/klown.2012_zpsoluc3sec.jpg.html)

Tocmai ce am terminat de vizionat aceasta productie daneza si inca nu pot sa imi clarific un aspect. Ar trebui sa fiu trist sau vesel ca un astfel de film vine tocmai din infrigurata, incoruptibila si mult prea serioasa Danemarca? Trist pentru ca odata cu aceasta ecranizare, nu ai cum sa nu resimti cu regret ca s-au inrolat si nordicii in randul consumismului mondial, adoptand perfidul slogan: sexul vinde. Vesel, pentru ca e totusi vorba de o comedie ... mai altfel.
Si chiar asa si e. Daca vreti sa va petreceti timpul urmarind ceva total diferit, acesta este unul din titlurile care cu adevarat se deosebeste radical de marea masa a filmelor conventionale de comedie .
Desi provine dintr-o tara cu inalte standarde etico-morale, (sistemul de invatamant danez, caruia pentru a i se definitiva structura si modul in care a fost el implementat, s-a muncit, cercetat si analizat timp de mai bine de 40 de ani, si-a castigat renumele de cel mai performant sistem educational al lumii), tematica acestui film ramane din pacate destul de occidentala si foarte comerciala, asigurandu-si prin acest artificiu o adresabilitate mondiala.
Dar la ce altceva sa te astepti daca pana si un inegalabil in ale actoriei cum e Robert deNiro de exemplu, magnific in comedii ca Analyze This (1999) (http://www.cinemagia.ro/filme/analyze-this-cu-nasu-la-psihiatru-1605/), Analyze That (2002) (http://www.cinemagia.ro/filme/analyze-that-nasul-stresat-3930/)sau Meet the Parents (2000) (http://www.cinemagia.ro/filme/meet-the-parents-un-socru-de-cosmar-20/), se preteaza tot mai des la roluri de bunic mai mult sau mai putin (in functie de gusuri) libidinos, reusind sa ajunga in 2017 in postura de nominalizat la premiile Razzies, celebra Zmeura de Aur, pentru rolul din filmul, sugestiv intitulat, Dirty Grandpa (2016) (http://www.cinemagia.ro/filme/dirty-grandpa-594376/). Asadar, de ce nu ar face si nordicii astfel de "comedii"?
Filmul nu este de nevizionat, dar desi prefer comediile ce isi bazeaza umorul pe gag-urile de limbaj, pe ciocnirile de tipologii antinomice sau pe personaje ursuze ce sunt puse in situatii caraghioase, nu pot totusi sa spun ca m-am plictisit la acest film. Fiind total altfel fata de ce s-a realizat pana la el, pelicula, daca nu isi atinge scopul, acela de a te face sa razi, macar reuseste sa te intrige prin forma in care se prezinta in fata spectatorului si astfel iti capteaza cel putin atentia. E adevarat ca nici nu am ras la vizionare, dar nu e nici de plans. E un film vesel, un film previzibil, in care idiotul ramane in picioare, indiferent de cat de delicate au fost situatiile. Iar evenimentele care mai de care mai jenante, se succed si se depasesc in prostie cu o repezeala aiuritoare. In fond aici e si unica sclipire a acestui scenariu, care prin alt lucru nu se face remarcat. Dar toata aceasta ecranizare a inimaginabilului sau ma rog, a unui climax al penibilului, te tine atent la ce anume mai pot debita cei doi gogomani care nu au nici macar o urma de discernamant.
Surprinzator a fost pentru mine, folosirea tanarului personaj, copilul, intr-un film de acest gen. Cum a fost posibil, cum a fost permis, nu stiu. Probabil ca scenele s-au filmat in paralel si apoi unite la montaj, dar chiar si asa, rezultatul e socant.
Interpretarea e ok. Nici nu putea sa fie altfel, tinand cont ca cei doi actori principali au realizat si serialul omonim Klovn (2005) (http://www.cinemagia.ro/filme/klovn-1140723/), serie tv ce are nu mai putin de 6 sezoane, adica 60 de episoade in total. Insa, acting-ul ramane unul specific unui sitcom si nicidecum nu se ridica la pretentiile unui lungmetraj solid, de calitate.
Concluzie: Un altfel de film, o comedie absurda in care bufoneriile abunda, iar tantalaul, gogomanul sau idiotul au tot timpul de castigat, ramanand in final cu jumatate de imparatie dar si cu fata de imparat de sotie. Nota 6,17 pentru aceasta incercare cinematografica scandinava!

alali
26 Feb 2017, 15:12
Lion (2016) (http://www.cinemagia.ro/filme/lion-604009/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Lion.2016_zps5vh7m8a9.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Lion.2016_zps5vh7m8a9.jpg.html)

Lion (http://www.cinemagia.ro/filme/lion-604009/) este filmul care ar face orice pentru a amplifica suferinta protagonistului, suferinta care in a doua sa parte, practic n-ar trebui sa existe. Pelicula este literalmente sfasiata in doua. Prima parte, cea a micutului Saroo, corespunde asteptarilor pe care ti le faci atunci cand te duci sa vezi o drama indiana. Sau macar petrecuta in India si care trateaza probleme izvorate din aceasta enigmatica si inaccesibila societate.
Este jumatatea de film buna, antrenanta si emotionanta. Realizata aproape pe muteste intrucat Saroo copilul, (Sunny Pawar), nu vorbea la acea vreme engleza, toata atentia se concentreaza asupra actiunii si a modului cum evolueaza ea. Viata grea, plina de primejdii si de lipsuri, are o prezentare usor idilica, iar acea fericire pe burta goala din sanul bordeiului, contrasteaza cu imaginea mizeriei si a saraciei. As fi preferat realitatea dura si bruta a unei Fefeleaga (analogie provenita din "meseria" practicata de cele doua femei care cara pietre), in detrimentul acestui tip de abordare. Intr-o lume in care rata mortalitatii copiilor minori de pana in 5 ani era de 1,5 % la vremea la care se intampla actiunea filmului, iar probabilitatea de mortalitate in randul tinerilor depasea 20% sau in care 11 milioane de copii traiesc pe stazi la ora actuala, tratarea subiectului pentru a face din el unul simptomatic pentru societatea indiana, consider ca trebuia sa fie mai temperata si mai realista. Dar fie si acest caz particular, de calm si pace in umilul sălaș, destul de atipic totusi, unicat in orizontul dezolant as indrazni eu sa spun. (o prima bila alba i-o acord filmului pentru ca nu ne permite sa folosim plictisitorul si enervantul deja stereotip "peisaje superbe", nimic nefiind incantator in acea groapa de gunoi)
Din pacate aceasta parte ce ne-a introdus in strania lume a saraciei lucii ce tine ostateca peste 30% din populatia acestei tari, se sfarseste si lasa loc partii australiene a filmului. E momentul in care melodrama pune stapanire pe ritm si orice detaliu, orice artificiu folosit in procesul de filmare incearca sa atinga coarda noastra sensibila si/sau lacrimogena.
Saroo, (Dev Patel) acum barbat in toata firea, indian doar dupa bunici, - ca doar nu ne-am fi asteptat ca intr-un film occidental, actorul principal sa nu fie un reprezentat neaos al rasei sale si nu un sex-simbol, nu?, - interpreteaza un personaj care nu isi gaseste linistea. Desi are putin mai mult decat avea in copilarie cand fura de foame din trenuri aflate in miscare, el este irascibil, nemultumit si capricios.
Toata harababura este declansata de un desert specific partii de lume din care provine , jalebi dupa denumire. Pana aici nimic fortat. E normal ca o astfe de amintire sa declanseze imagini si stari demult uitate. Insa tanarul incepe sa se revolte inexplicabil impotriva tuturor. Nimic nu il mai multumeste si desi lasa aparenta ca nu vrea sa cerceteze pentru a afla de unde vine si cine ii este familia biologica, Saroo devine o ruina fata de ce a fost, ce ii dispretuieste pe toti cei ce il inconjoara cu dragoste.
Parintii adoptivi au si ei un comportament straniu, "duplicitar" daca e sa analizam modul in care discern diferitele situatii. Se autoflageleaza atunci cand e vorba de celalalt copil adoptat, pierzand orice urma de ratiune si echilibru, insa atunci cand discuta alte probleme la fe de sensibile cum e si cazul cautarii familiei adevarate a lui Saroo, sunt extrem de cerebrali, analizand, ba chiar sustinandu-si copilul de o maniera uimitor de clara si corecta. O dualitate greu de disecat si de inteles, nenaturala mai exact, atat din partea cuplului de parinti cat si din partea copilului adoptat. Impresia e ca nimeni nu stie ce anume vrea cu exactitate.
Momentul cautarii pe Google Earth e banal si atat. S-au spus atatea despre el incat pentru un zoom acompaniat de putina muzica alerta nu se merita mai mult. Tot la fel e si regasirea. Fara prea mari emotii si intrerupta de flashuri cu momente de singuratate in fata unei ferestre de hotel. Adica na, daca iti revezi familia dupa 25 de ani, parca vrei putin timp si pentru tine, ca sa nu obosesti sau si mai grav, sa te plictisesti.
Tot in acest al doilea mitan, putem spune asa ca doar s-a schimbat terenul si s-a efectuat si o schimbare a jucatorului capitan, apare si obositorul efect numit "fata morgana", tehnica prin care i se permite adultului Saroo sa mearga alaturi de el insusi cand inca era un pusti. Si daca s-ar fi utilizat aceasta tehnica doar la sfarsit, probabil ca as fi aplaudat ideea. Problema e ca visarea asta cu ochii deschisi si intalnirile cu sine se intampla de mult prea multe ori. Iar in dezorientarea din capul personajelor, impresia creata e ca halucinezi si tu alaturi de ei. O stare tulbure, deloc placuta si care nu foloseste la nimic; asta daca nu te enerveaza asa cum a facut-o in cazul meu.
Cea mai emotionanta parte a filmului a venit dupa incheiere. Acele imagini incluse in genericul final cu cele doua mame intalnindu-se, ... asta da emotie autentica.
Concluzie: Un film sentimental, intentionat creat si structurat astfel si care nu are un apogeu al tensiunii si emotiei. Realizat in doua parti ce par regizate de diferiti directori, per total, filmul e acceptabil ca poveste, tinand cont ca trateaza un fenomen ingrijorator, cel al disparitiei, pierderii sau cum doriti sa-l mai numiti, a peste 80.000 de copii in fiecare an in aceasta tara. Nota 7,07!

rvn
28 Feb 2017, 20:02
subiectul filmului promite mult. din pacate, nu a fost exploatat suficient pe latura realismului, a derapat destul de mult, prea mult, pe partea romantata, asa incat, finalul, pur si simplu, dezamageste. nu am observat acel contrast dintre "fericirea pe burta goala" si saracia lucie din jur, probabil, am trecut cu vederea, datorita contrastului si mai mare intre viata "indiana" si cea "australiana", a lui Saroo. pe mine, m-a scos din pepeni. in loc sa ma bucur ca saracutul copilas scapase din infern, eram mihnita ca, dintr-o data, vraja emotiei, a empatiei, a fost intrerupta de aparitia madamei Kidman si a sotului ei. nu mi-au placut personajele australiene. deloc! nici macar prietena lui Saroo, tanarul. liniari, insipizi, nedecorativi, fara expresivitate.doamna Kidman, obosita, fara stralucirea de odinioara si cu riduri, a incercat sa fie interesanta, interpretand un personaj destul de ambiguu si fara esenta, aidoma cu cel masculin, interpretat de David Wenham. singurul care merita apreciat este Sunny Pawar, cel care i-a dat viata micului Saroo, pana la adoptie. practic, filmul devine interesant din momentul ramanerii lui in captivitate, in acel tren dezafectat, iar din clipa sosirii lui In Calcutta, chiar merita urmarit cu sufletul si inima, fiindca peripetiile unui copil de 4-5 ani, care a ajuns in acel loc din intamplare, ratacindu-se, pot cu siguranta sa impresioneze. desigur, una este imaginea Indiei din filme artistice, alta din documentare si alta ca vizitator sau locuitor al ei, dar cred ca, in toate ipostazele prin care India incearca sa se dezvaluie, sau indiferent de modalitatile prin care occidentalii incearca s-o descopere, ea nu poate ascunde saracia extrema in care traiesc zeci de milioane de indieni. asadar, era de asteptat ca Saroo sa nu aiba nici o sansa ca sa se intoarca acasa. mizeria urbana, dezolarea, miile de oameni care traiesc si dorm pe strazi, printre mormane de gunoaie, sunt greu de imaginat. punctul culminant a fost cand Saroo, s-a reintors in gura de metrou, pentru a-si recupera cartonul pe care il primise de la acel copil al strazii. acela era patul lui, momentan, singurul lui avut, iar lucrul acesta, chiar m-a atins....
mi-ar fi placut sa se pastreze linia aceasta. cum spuneam, filmul promitea din perspectiva asta. din pacate, alunecarea in partea a doua, a rupt vraja. temporal, a insemnat destul de mult. si numai asta a contat. aici mi s-a parut mie a fi un contrast, intre viata prea grea a lui Saroo din prima parte si viata lui lipsita de griji din a doua parte, ca o renastere, in sanul familiei australiene. poate ar fi trebuit sa ma bucure ca Saroo a fost atat de norocos, practic a fost salvat prin nu stiu ce minune, dar acest noroc chior al lui Saroo, a insemnat,efectiv, "sfarsitul" filmului, pierzandu-si directia. pacat, mare pacat!
Saroo cel tanar a fost "umbra" copilului. un personaj construit dupa vesnicul cliseu al copilului din lumea a treia, salvat de o familie bogata dintr-o tara din lumea a intaia. parca spune povestea copiilor infiati de Angelina Jolie si Brad Pitt, mai ales ca, la un moment dat, doamna Kidman a fost aproape ridicola cand a incercat sa explice fiului ei adoptat, ca putea avea proprii copii, dar si-a facut un scop in viata, din a salva copii ca Saroo, care, culmea, avea o mama, undeva....in marea India! una peste alta, trebuie sa-i multumim lui Google Earth. ne-a salvat personajul de la zbucium, fiindca altfel, filmul risca sa se termine fara ca bietul Saroo sa-si implineasca visul dezgropat din amintiri. si poate ar fi fost mult mai real asa, fiindca, sincer, intr-o tara unde viata a milioane de oameni si copii, se petrece numai pe strazi, ce sanse ar fi avut un copilas ca el,sa se reintoarca vreodata la familia lui?

rvn
28 Feb 2017, 20:12
ah...si am uitat: fara calcule prea complicate, nota mea e 5.9696004958978888....

alali
05 Mar 2017, 07:59
:-*
ma bucura similitudinea parerilor pe marginea acestui film. Adica dezamagirea finalului, personajele australiene care doar deruteaza si nu contribuie cu nimic si calitatea primei jumatati fata de povestea buimaca din cea de a doua parte. Avand atatea recenzii pozitive, ravasitoare si sensibile, cum a mea facea o nota discordanta, ma asteptam la orice fel de reactie. Nu neaparat din partea ta, dar asa, in general. Insa rvn ramane rece si caustica. =)) Cand vine vorba insa de ideea de a nu avea copii proprii pe care familia adoptiva a luat-o, aici ne despartim. E si normal ca sa nu fim intru totul deacord, cred ca e chiar sanatos. :)) Pt mine acest episod este esential in recalibrarea tanarului Saroo. Altfel ar fi deraiat total si inexplicabil iar filmul ar fi devenit un dezastru. Ma inerveaza in schimb lipsa acestui personaj de luciditate si mai ales contrastul intre micul si patrunzatorul erou al povestii, care doar analizand ceea ce se intampla in jur, scapa de pericolul ce il amaninta, si acest adult capricios care nu mai doreste sa relationeze cu nimeni si este pe punctul de a-si distruge propria fiinta pentru ca vrea si nu prea sa afle adevarul.

Poate filmul ar fi fost salvat daca altfel ar fi fost aranjata cursivitatea temporala a naratiunii. O adoptie ce sa fi venit chiar in finalul filmului, o imbinare intre trecut si prezent cu o redistribuire graduala a evenimentelor, ar fi fost mai interesanta. Parerea mea.
Dar cum trendul e ca acum la orice film serios sa se poata scrie pe afis "inspirat dintr-o poveste reala", transforma aceasta moda, tot mai mult, filmele in relatari gazetaresti facute de "simonele" sau "andreele" scoase la munca de teren (generic vorbind).

Ps. O parere despre Moonight daca ai avut timp sa-l vizionezi? Eu mi-am postat-o la pagina filmului. E iarasi impotriva curentului :D

dvv71
24 Mar 2017, 09:46
Un film foarte bun !

alali
25 Mar 2017, 20:36
Fences (2016) (http://www.cinemagia.ro/filme/fences-1119755/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Fences.2016.000_zpsxynofyrj.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Fences.2016.000_zpsxynofyrj.jpg.html)

Foarte iubit in patria natala, intampinat in schimb de multe voci critice in Europa, iar situatia e oarecum de inteles. Probabil ca pentru critica si publicul american, filmul, cu ale sale strazi prafuite dar animate si pline de viata sau cu case natale situate in cartierele muncitoresti, trezeste amintiri de tot felul. Unele nostalgice si placute, altele dureroase si triste aidoma celor din film. Insa noi, europenii, ne putem dezice de acest tip emotional de analiza si cu luciditate, putem afirma ca Fences (2016) (http://www.cinemagia.ro/filme/fences-1119755/)nu e unul dintre cele mai bune filme ce introspecteaza viata propriilor personaje intr-o America a anilor de mult apusi. Daca este sa compari la nivel de captare a tonurilor unei epoci, primul exemplu care imi vine in minte este Once Upon a Time in America (1984) (http://www.cinemagia.ro/filme/once-upon-a-time-in-america-a-fost-odata-in-america-2766/) si care chiar daca trateaza teme diferite si perioade diferite ale trecutului, (in partea sa finala chiar se apropie de anii despre care face vorbire Fences (http://www.cinemagia.ro/filme/fences-1119755/)), reuseste sa ilustreze poezia acelor vremuri,- nostalgia unor timpuri trecute -, dar si realitatea neprelucrata, mohorata si violenta a acelor decade.
Filmul se deschide cu episodul intoarcerii de la serviciu, moment in care cateva monologuri interminabile isi fac si ele loc. Toata scena din jurul sticlei de tarie tine pana la minutul 13. E un inceput nefericit din punctul meu de vedere, mai ales daca e sa tinem cont ca filmul nu se schimba deloc pe parcurs. Am tot sperat ca asa e la inceput si ca totul va trece, ca va incepe si intriga care va darama aceste "garduri" de protectie pe care le foloseste personajul principal si care sunt reprezentate de vorbaria inutila, multa si, dupa cum se va demonstra, ipocrita si fara fundament. Dar nu, totul e plin de dialoguri de unul singur, de gandire cu voce tare si Tory (Denzel Washington) se va mentine in permanenta in spatele ingraditurii din lemn de esenta tare pe care singur si-o construieste, fara sa indrazneasca sa-si paraseasca propria ograda, in care se simte in siguranta, nici macar pentru o clipa.
Tot la nivelul replicilor, al dialogurilor, desi filmul prezinta o anumita categorie de cetateni, cei din clasa muncitoare, frazele acestor personaje abunda in epitete, metafore, hiperbole, figuri de stil ce nu caracterizeaza astfel de oameni, nescoliti si nepregatiti. Si totusi, argumentele colorate si pline de imaginatie sunt demne de un om erudit.
Si ca sa lucrez cu material din film, nivelul de oboseala la care te aduc aceste discursuri este atat de bine exprimat de replica lui Rose, (Viola Davis), care nemairabdand exclama: "Ce nu e in regula cu tine Troy?... Ai ceva de comentat despre orice! ... Arunca o privire si vezi daca macar vreme iti e pe plac!"
Acest inceput plin de povestiri imposibil de catalogat in vreun fel, mi-a trezit amintiri nostalgice prin asemanarea cu Big Fish (2003) (http://www.cinemagia.ro/filme/big-fish-pestele-cel-mare-5292/), doar ca acolo povestile sunt spuse pentru infrumusetare, pe cand aici, ele nu reprezinta nimic altceva decat vorba multa. Acolo au avut o finalitate, o logica care s-a dezlegat intr-un mod minunat in final, aici ele contureaza un personaj viciat, fragil si fatarnic care indruga cat e ziua de lunga povesti sumbre despre moarte.
Ca tot suntem la momentul adevarului, la fel trebuie sa recunoastem ca Denzel Washington este "one hell of a storyteller" si practic salveaza spectatorul de la sinucidere. Spuse de alta maniera, fara tot acel patos si expresivitate, filmul ar fi cauzat depresie oricui s-ar fi incumetat sa-l priveasca Punctul minus al interpretarii este ca desi are o verva atat de buna si de potrivita situatiei, Denzel nu reuseste sa devina acel ticalos de care filmul are atata nevoie. Intruchipand un dictator al propriei case, un zbir ce a bagat frica in proprii copii, actorul sfarseste orice confruntare cu o privire blanda ce distruge intregul discurs. Pur si simplu nu poti sa-l privesti in ochi si sa spui ca-l urasti pe acest personaj care, mai mult ca sigur, in trecut s-a facut vinovat in multe ocazii si de violenta domestica. Doar ca acum nu mai e decat un buldog batran care latra si atat. Pana si frica despre care se vorbeste si pe care i se reproseaza ca o transmite, nu este bine cuprinsa in textul scriptului. E acel moment in care sotia ii cere explicit sa semneze acea nenorocita de hartie, amenintandu-l ca "e pentru ultima oara cand discutam despre asta". Iar o astfel de exprimare nu ti-o permiti in fata unuia care te-a facut sa tremuri de frica toata viata.
Ar mai fi de discutat despre victimizarea pe care o predica cu orice ocazie Troy, el aruncand vina pentru toate esecurile pe discriminare, opresiune, injustete, niciodata asumandu-si bucata sa de vina. Cu siguranta ca aceste persoane apartinand unui anumite minoritati au avut partea lor de nedpretate, felie mult mai mare decat cea de dreptate. Dar filmul surprinde chiar un episod care sparge aceste prejudecati si totusi discursul nemultumitului personaj nu se schimba nici o iota. Oricum ar fi, punctul de rezistenta, parama care sustine povestea in intregime este prestatia Violei Davis. Perfecta este cuvantul corect.
Concluzie: Fences (http://www.cinemagia.ro/filme/fences-1119755/) prezinta o poveste singulara, periferica si neesentiala pentru posteritate. Avand totusi doua interpretari de exceptie, cu micul amendament in cazul lui Washington, (chiar trei actinguri, eu l-as socoti si pe Gabe (Mykelti Williamson), ca fiind exemplar) si cu un buget modest, filmul reuseste performanta notabila de a capta atentia privitorului si de a-l conecta cu personajele sale si cu un timp de mult apus. Nota 7,58!

alali
31 Mar 2017, 17:22
Straight Outta Compton (2015) (http://www.cinemagia.ro/filme/straight-outta-compton-485661/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Straight.Outta.Compton_zpsgc9jzsst.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Straight.Outta.Compton_zpsgc9jzsst.jpg.html)

Un film nuantat, despre viata celui care a dus rap-ul la statutul de curent muzical cu drepturi si recunoastere deplina. Pelicula il are in prim plan pe Eazy-E. - Eric Lynn Wright, (Jason Mitchell), cel de dupa momentul reconcilierii cu fostii sai colegi de trupa si astfel multe dintre ciocnirile ex-membrilor N.W.A. ce au ales sa paraseasca proiectul, (Dr.Dree si Ice Cube in speta), cu fondatorul Ruthless Records, ciocniri atat muzicale cat si publice, prin interviurile acordate, au fost date uitarii si neincluse in cuprinsul scenariului acestui lungmetraj, probabil din respect pentru cel ce a fost primul gangster din Compton.
Cantaretul Ice-T este unanim recunoscut ca fiind parintele acestei aripi a rap-ului, gangsta rap, insa si el paseaza meritele lui Schoolly D. Oricum si oricare ar fi adevarul, cei doi au fost destul de evazivi in cantecele pe care le-au lansat, premergatoare albumului celor de la N.W.A., album care da si titlul filmului. Astfel stand lucrurile, cred ca nu gresim cu nimic daca ne referim la DJ Yella - Neil Brown Jr., Dr. Dre - Corey Hawkins, Eazy-E - Jason Mitchell, Ice Cube - O'Shea Jackson Jr., MC Ren- Aldis Hodge si Arabian Prince - Brandon Lafourche ca fiind cei care au contribuit decisiv la impunerea acestui stil cu versuri si rime belicoase, ca un gen muzical public acceptat.
Eazy-E devine un fel de Larry Flynt al negrilor, care chiar daca nu a fost initiatorul miscarii muzicale a carui exponent este, cum nici Flynt nu a inventat pornografia de la zero, a fost cu siguranta cel care l-a facut faimos pe tot mapamondul. Figurile legendare care au fost lansate odata cu acest proiect te lasa perplex, toti cei care au luat parte la proiect ajungand sa aibe cariere solo de succes. Limbajul licentios, atacul la oranduirea statala si la fortele de ordine au fost la acea vreme intampinate cu represalii si incercari de intimidare. Multe dintre ele sunt suprinse si in film insa intr-o lumina mult mai "periculoasa" decat au fost ele in realitate, ceva mai apropiate de lumea "gangster". Atitudinea pe care o proclama acest mod de a fi, aceste personaje provenite direct din strada si care compune pentru strada, nu a sucombat sub presiunea exterioara. Ba mai mult, ea s-a invartosat si s-a facut auzita intr-un numar record de melodii protest, majoritatea indreptate impotriva politiei locale dar si a celei nationale sau federale. Toate acele actiuni de cenzura ce vizau noul curent ce cauta sa isi facea loc in lumea show bizz-ului, au constituit o mediatizare ce a amplificat fenomenul si l-a adus in atentia intregii societati americane. O reclama mai buna nici ca se putea.
Actorii, desi se vorbeste despre ei ca fiind debutanti si fara experienta, s-au achitat excelent de sarcini si au redat foarte natural atat personajele carora trebuiau sa le dea viata pe ecran, cat si atitudinea si carisma lor. Insa, cu exceptia lui O'Shea Jackson Jr., toti au in spate cariere destul de importante in cinematografie. Iar pe Jackson, tatal sau l-a "antrenat" timp de 2 ani inainte de debut, pentru a nu se putea invoca nepotismul ca motiv al distributiei acestuia in film. Iar experienta lui Ice Cube in ale industriei filmului, cel ce a debutat fulminant in Boyz n the Hood (1991) (http://www.cinemagia.ro/filme/boyz-n-the-hood-baietii-din-cartier-522/), se simte ca un ajutor substantial dat tanarului debutant. Un alt bonus pentru privitori e asemanarea fizica a fiecaruia dintre protagonisti acestei productii cu cei ce au fost (la acea vreme, acum 30 de ani), membrii trupei N.W.A.. Uimitor cat de tare pot sa semene.
Filmul nu pomeneste deloc de partea "conspiratista" a disparitiei celebrului raper. Numeroase interviuri ale unor figuri cheie din aceasta industrie, ridica tot felul de semne de intrebare, invocand tot felul de scenarii legate de imbolnavire, argumentand declaratiile cu asa-zise "dovezi", unele chiar interesante si pertinente pana la un punct. Dintre toate aceste voci, cea a lui Suge, (Marcos Taylor), surprinde mai ales stiut fiind conflictul deschis dintre el si Eric. Mi-ar fi placut ca filmul sa alunece putin si pe aceasta panta, macar in partea de generic final. E totusi o latura polemica a existentei eroului acestei povesti.
Concluzie: Straight Outta Compton (http://www.cinemagia.ro/filme/straight-outta-compton-485661/) devine cel mai credibil si corect film al genului muzical rap. Nu e atat de spectaculos ca fir narativ insa compenseaza prin prezenta unor piese devenite hit-uri. Usor de urmarit de catre oricine, neavand importanta daca iti place sau nu acest gen de muzica; in fond, povestea vorbeste despre o cultura a strazii, despre o societate ce isi are prejudecatile ei si mai ales despre discriminare, abuz sau inegalitate. Nota 7,16!

Ca o curiozitate draguta, trebuie amintita scena in care Ice Cube vorbeste de neprimirea banilor pentru acel prim album solo si de faptul ca asteapta un copil. Cum rolul celebrului raper e interpretat de O'Shea Jackson Jr., primul fiu al lui Ice Cube, Jackson, in film, vorbeste despre el insusi. :)

alali
30 Apr 2017, 23:36
Guardians of the Galaxy 2 (2017) (http://www.cinemagia.ro/filme/guardians-of-the-galaxy-vol-2-591443/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/gotg2_zpszc0ihhjs.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/gotg2_zpszc0ihhjs.jpg.html)

Inainte sa plec la cinema si sa vizionez acest film, am prins un ultim trailer pe internet, al 3-lea astfel de spot comercial oficial si, ce sa auzi, deja celebra melodie Hooked on a Feeling (https://www.youtube.com/watch?v=w5jkAkm4JmM) a celor de la Blue Swede (https://www.youtube.com/watch?v=w5jkAkm4JmM). Asta m-a antrenat si parca m-a capacitat pentru lunga calatorie spre marea lansare a acestei secunde parti din odisea spatiala a celor 5 agardieni. Problema a aparut in sala de cinema, atunci cand nu am regasit aceasta piesa, ce eu speram sa ajunga un fel de marca inregistrata a echipei galactice, pe coloana sonora a filmului. Nici o melodie din cele vechi nu a aparut, iar cele noi care se fac auzite, nu mai au atata lipici la public cum au avut-o acum 3 ani vechile cantece redate direct de pe caseta audio a lui Peter Quill aka Star Lord, (Chris Pratt); caseta, un element complet strain intregii generatii de cinefili ce se afla in sala alaturi de mine. Bine ca macar in final, lucrurile reintra in normal si desi nici mp3 player-ul nu mai e in echipamentul standard al tinerilor contemporani, macar e recunoscut ca functie si utilitate de acestia.
Al doiea lucru pe care l-am sesizat, cam dupa o jumatate de ora de vizionare, a fost disparitia personajului Drax, (Dave Bautista). Daca in vechiul film, rolul acestuia era unul intunecat si inecat in propria suferinta, acum este exact la extrema opusa, un fel de gluma ambulanta. De fapt, un banc prost ce nu se mai termina. Nimic din ce a spus sau a facut acest nou Drax nu mi-a provocat nici macar un zambet. Disparitia unui astfe de pol din poveste reprezinta o piedere majora, lucru pe care nu l-as fi putut intui daca era sa ma gandesc in prealabil la eliminarea lui din poveste. Dar se dovedeste a fi un rol mai important decat credeam.
Apoi vine si adevarata tragedie. Groot, sau baby Groot, caruia i-am mai dat ragaz sa creasca, daca nu in inaltime, macar ca si consistenta, este transformat in marca de papusi pentru papusei. Cu ochii mari si expresivi, cu pupilele supradimensionate, aceasta planta umanoida are o unica menire in film, cea de a determina tinerele privitoare sa exclame tipicul "oooh!" sau "so cuuute!" si apoi sa vrea sa cumpere reprezentarea personajului in plastic sau cauciuc. Interesant ca insusi James Gunn a tinut sa precizeze, rapid si neintrebat, ca nu s-a incercat o miscare de marketing prin descrierea si realizarea acestui erou de maniera in care pare ca a fost gandit. Doar ca realitatea demonstreaza altceva; in fond, cine ar fi avut de obiectat daca Groot ar fi crescut intr-un an cati altii in 100 si il revedeam in film pe batranul si inofensivul copac? E totusi o planta de care nu stim absolut nimic, deci orice e posibil.
Aidoma lui Groot si Drax, si celelalte personaje isi pierd din aura de aventurieri misteriosi sub care erau prezentati in prima parte. Aici toti devin sentimentali si familiari. Se imbratiseaza, lacrimeaza si isi deschid sufletul unul in fata celuilalt. Trist pentru o astfel de productie. Lucrurile functionau bine, nu era nevoie sa modifici compozitia eroilor doar pentru a-i face placuti unei anumite parti de public care nu e capabila sa treaca dincolo de prima propozitie a unei fraze. Ei oricum sunt pierduti.
Am spus despre: muzica, Goot, personaje; a mai ramas scenariul, care e un rateu cap-coada. Si o sa si dau exemple unde, in elementele neimportante, cheie insa pentru actiune, cei 10 scriitori, plus regizorul 11, (aici am vrut sa pun numele scenaristului dar am renuntat cand am vazut ca sunt mai multi decat actori, aceeasi de altfel ca la prima parte), au creat din aceasta "space opera" cum mai este acest tip de creatie numita, o simpla "opera" cum inspirat spuneau cei de la revista Accion.
Daca in privinta celorlalte elemete, mai apar episoade raslete, incapatanate si nostalgice care amintesc de feeling-ul din prima parte, ba o replica ce caracteriza un personaj in primul episod, ba un comportament singular care aducea cu personalitatea acelui caracter din vechea poveste, scenariul in schimb este ... cum sa spun... tipic pentru ceva ce nu are pic de inspiratie. Plecand de la clasicul "Luke, I'm youre father!" si pana la "am incercat pe nenumarate lumi (planete) si nu am gasit nimic, ... doar pe pamant am aflat ceea ce cautam de atata timp", totul este pueril si arhicunoscut. Pamantenii sunt speciali, iar chestia cu familia e ... tot un fel de smecherie unicat. Nu conteaza ca nu s-au cunoscut niciodata. O legatura speciala, neinteleasa, mai presus de orice rationament, ii leaga pe cei cu acelasi sange. Familia adevarata, cea care se formeaza in timp, cea care iti este alaturi, nu cea cu grad de rudenie, este inexistenta bineinteles. Era o vorba inspirata care circula pe internet conform careia Star Wars (http://www.cinemagia.ro/filme/star-wars-episode-iv-a-new-hope-1464/) e despre o familie care a f***t intregul univers cu melodrama lor. Cam asta e cazul si aici.
Si ca sa realizati cat de neinspirat e scenariul, planeta Ego, locul unde se va detona intreaga intriga, pare decupata din seria animata Clopotica si prietenele ei, Zanele de pe Disney Channel. Si sa mai terminam cu cautarea de semnificatii acolo unde ele nu exista, doar de dragul de a salva aparentele, afirmand ca aceasta planeta e o reprezentare a Nirvanei sau mai stiu eu ce tip de paradis. Ce hoti, asasini, raufacatori si criminali isi imagineaza o planeta cu sclipici prin aer, cu globuri lichide frumos colorate marca Skittles si pe care ii duce pana la castel o caleasca zburatoare model Zoe, (probabil ati ghicit ca faceam referire la senzatia oribila pe care o simteai atunci cand vedeai un barbat in interiorul unui astfel de vehicol, constructie franceza)? Ganditi si voi singuri si analizati scena respectiva. Nu-i asa ca e odioasa?
Concluzie: Gardienii Galaxiei vol.2 (http://www.cinemagia.ro/filme/guardians-of-the-galaxy-vol-2-591443/) este un esec de la sunet pana la imagine, (melcul dintru inceput aducand aminte de un joc nu prea sofisticat de pe vechile PC-uri). Personajele nu mai sunt aceleasi iar din dorinta prosteasca de a la conferi mai multa profunzime, scenaristul, multi la nume, ajunge sa le blegeasca de-adevaratelea. Si cand te gandesti cat de bine erau conturate aceleasi personaje, de catre aceeasi oameni, in prima parte, mai ca iti vine sa le adresezi o vorba de dulce. Nota 6,22 pentru acest sequel deloc reusit, mai ales acum ca ai la ce sa il raportezi. Doar ca Gardienii Galaxiei (2014) (http://www.cinemagia.ro/filme/guardians-of-the-galaxy-577940/) e din alt sistem solar.

alali
29 May 2017, 22:51
Le Petit Soldat (1963) (http://www.cinemagia.ro/filme/le-petit-soldat-21005/)
aka
The Little Soldier (1963) (http://www.cinemagia.ro/filme/le-petit-soldat-21005/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Le%20Petit%20Soldat_zps4vr32gvg.jpeg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Le%20Petit%20Soldat_zps4vr32gvg.jpeg.html)

Cronologic vorbind, Le petit Soldat (http://www.cinemagia.ro/filme/le-petit-soldat-21005/) este cel de-al doilea film al lui Godard. Faptic, acest film controversat, a vazut lumina proiectiei abia dupa 3 ani, atunci cand cenzura impusa de statul francez a fost ridicata. Intarzierea difuzarii este si principalul motiv pentru care acest proiect a scazut in valoare desi continua aceeasi linie ca si faimosul sau predecesor, Breathless (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/a-bout-de-souffle-cu-sufletul-la-gura-4775/). Fusese deja lansat minunatul Vivre Sa Vie (1962) (http://www.cinemagia.ro/filme/vivre-sa-vie-film-en-douze-tableaux-a-si-trai-viata-4800/), un proiect cu un alt nivel de profunzime, o viziune mai cizelata si deci Micul Soldat (http://www.cinemagia.ro/filme/le-petit-soldat-21005/), la data la care a aparut in peisaj a parut cam anacronic.
Ca si subiect, sa remarcam curajul sau inconstienta regizorului de a aborda o idee atat de delicata cum era pe atunci Razboiul Algerian, 1954-1962, intr-un timp si spatiu total nerecomandat pentru o astfel de discutie. Godard a si fost primul care a tratat in film acest subiect tabu pentru lumea cinematografica a anilor '60, desi razboiul dura deja de mai bine de jumatate de deceniu, iar voci critice, anti-sistem sau doar glasuri doritoare de afrimare, revolutionare indiferent de domeniu, existau destule.
Desi pelicula ataca anumite zone sensibile ale acestui conflict, cum ar fi: spionajul, agentii din afara granitelor celor doua tari sau tortura pentru obtinerea informatiilor, astazi, privind la ecranizarea lui Godard, putem spune ca abordarea este una tangentiala cu subiectul si total inofensiva. Prin imagini lipsite de duritate si de realism, regizorul francez vrea doar sa impuna o idee si nu sa polemizeze pe marginea acestor teme delicate. Filmul nu cauta sa aiba consistenta pe partea violenta a acestui tip de conflict, cum e cazul unui razboi de gherila. Ca si in alte productii marca Jean-Luc, importanta e filosofia personajului principal, gandirea si motivatia acestuia. Razboiul si evenimentele in mijlocul carora este prins, au putina importanta, fiind cel mult un declansator de reflectie si analiza.
Prezenta feminima este, asa cum ne-am obisnuit deja, obligatorie si catalizatoare. Anna Karina aici, este muza distanta, rece si superficiala. Companion de discutii si meditatii filosofico-politice uneori chiar framantari de natura existentiala, frumoasa actrita este cautata in film mai ales datorita notorietatii povestii de iubire ce s-a infiripat intre ea si Godard. De privit totusi acel tip de a iubi, matur, realist si sincer pe care regizorul i-l inchina Annei. Desi camera graviteaza in jurul ei cum faceau odinioara cantaretii la lauta in jurul unei regine, putin probabil au remarcat replica poetica, in spiritul lui Eliade, a redescoperirii celeia ce i-a furat inima: " acum nu mai parea tot atat de frumoasa ca ieri" si totusi "farmecul Veronicai era ea, umerii ei, privirea si zambetul".
Scenariul e simplu. Un proscris francez aflat in exil in Swizerland ce incearca sa se distanteze de viata pe care a dus-o pana atunci. Subiect important pentru cei captivi in evenimente, total indiferent pentru lume in general. Cauza acestui spion ce isi are propriile convingeri devine interesanta abia cand apare momentul "intrebarilor lui Protos" (referire la personajul lui Dumas ce este amintit in Vivre Sa Vie ). Din acest punct, micul soldat nu mai este doar un pion nesemnificativ pe o uriasa tabla de joc. El devine centrul unui univers ce se cere descoperit, privit si inteles deopotriva.
Finalul, absolut surprinzator, bulverseaza oarecum toata aceasta analiza, lasand privitorul fara vreo certitudine anume. Totul E intrebarea ce va ramane in suspans.
Ca mod de abordare-ecranizare, viziunea din A Bout de Souffle (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/a-bout-de-souffle-cu-sufletul-la-gura-4775/) se continua in acest film. Digresiunile repetate ajuta sa se introduca in dialog referiri la toate domeniile artei sau a unor mentiuni istorice. Avem asadar trimiteri catre literatura, muzica, fotografie, pictura, arhitectura, sculptura, exact asa cum obisnuia regizorul sa procedeze atunci cand realiza critica. Ce am remarcat e ca desi nu mai apar acele taieturi obsesive in interiorul cadrului, tehnica ce iti crea impresia de deplasare in timp, in aceasta pelicula, cum fiecare secunda e vitala, Godard inventeaza o noua maniera de a exprima simultaneitatea sau continuitatea. E vorba despre acele rotiri delirante ale camerei de la un decor la altul. Senzatia resimtita e ca toata actiunea se produce la milisecunde distanta un eveniment de altul, acum pe moment si intr-o goana nebuna.
Rudimentar pana la simbol, filmul prezinta crima, tortura sau spionajul intr-o maniera ce poate parea ridicola. Este doar maniera prin care Godard sfideaza cinemaul noir-american, cel atat de atent la detalii si la veridicitatea celor prezentate. Problematic prin tematica aleasa, filmul a avut deserviciul sa fie cenzurat timp de 3 ani si astfel sa isi piarda din reprezentativitate. Nota 7.08!

alali
25 Jun 2017, 18:47
Pierrot le Fou (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/pierrot-le-fou-pierrot-nebunul-4767/)

http://i346.photobucket.com/albums/p422/alali_gabi-28/review-uri/Pierrot20le20Fou201965_zpsxsumxlfz.jpg (http://s346.photobucket.com/user/alali_gabi-28/media/review-uri/Pierrot20le20Fou201965_zpsxsumxlfz.jpg.html)

In Breathless (http://www.cinemagia.ro/filme/a-bout-de-souffle-cu-sufletul-la-gura-4775/), Godard acorda o atentie mai mare eroului masculin in detrimentul celui feminin. Mai apasat decat atunci, acum Pierrot acapareaza aproape toata atentia in acest film, femeia asigurand prin prezenta sa doar un companion de drum si de viata. Mofturoasa si mereu nemultumita, Marianne reprezinta doar o distragere de la scris si de la cugetarile cele mai profunde. Dar chiar si asa, problematica cum e, ea este muza artistului si fara ea viata nu are rost. Conflictul celor doua tipologii, el visator si contemplativ, ea pragmatica si insetata de viata, asigura tensiunea acestei structuri narative mult diferite, asta daca e sa ne raportam la celelalte proiecte finalizate deja de regizorul francez.
Si ca tot aminteam de asemanarea dintre Pierrot, protagonistul din Pierrot le Fou (1965) (http://www.cinemagia.ro/filme/pierrot-le-fou-pierrot-nebunul-4767/)si Piccard, personajul principal al lui A Bout de Souffle (1960) (http://www.cinemagia.ro/filme/a-bout-de-souffle-cu-sufletul-la-gura-4775/), ambele roluri jucate de Jean-Paul Belmondo, sa amintim si asemanarea Mariannei, partenera lui Pierrot, cu personajul Nana din Vivre Sa Vie (1962) (http://www.cinemagia.ro/filme/vivre-sa-vie-film-en-douze-tableaux-a-si-trai-viata-4800/), de asemenea, personaje interpretate de aceeasi actita, Anna Karina. Destinul tragic oferit protagonistei si comportamentul rebel ce afiseaza in permanenta o indiferenta sinucigasa dar asumata, pentru perechea acesteia, descriu exact combinatia acelor doua titluri anterioare si care se regaseste in acest nou realease. Pacat ca toata aceasta sumare de caracterizari nu se regaseste si intr-un cumul calitativ si valoric din celor doua fime. Atunci, Pierrot le Fou (http://www.cinemagia.ro/filme/pierrot-le-fou-pierrot-nebunul-4767/), ar fi fost cu adevarat ceva special.
Poezia, pentru ca filmul e intesat de figuri de stil specifice operelor meditativ-contemplative, este pretutindeni. In imagine, pe langa prezenta naturii, a marii si a plajei, toate cufundate in albastrul pal al cerului mediteranean, mai apar si acele alterari ale filmarii, momente cand tonul predominant devine ba rosu, ba verde, albastru, alb si in cele din urma galben, maniera de filmare deja exeprimentat de regizor in Le Mepris (1963) (http://www.cinemagia.ro/filme/le-mepris-dispretul-4799/). Diferenta e ca aici imi pot face o idee despre ce anume ar vrea sa insemna toata aceasta descrestere a tonalitatii din inceputul filmului, de la culori vivace, la cele neutre. Ele imi descriu foarte exact starea ce se contureaza, deciziile ce urmeaza sa fie luate. In final, tot acest proces se inverseaza iar acele cadre cu notatiile de mana ale lui Pierrot devin, atat ca scris cat si suport, (referire la culoarea cernelei si a hartiei), incandescente, trecand de la nunatele reci la cele calde.
Poezia mai apare si in interactiunea si modul de a fi al perechii; cel putin in prima parte a filmului. Totul pare o joaca, totul este inofensiv si natural, intr-un cuvant, romantic.
Mai e insa si poezia din conversatie sau cea sub forma de monolog.
Spun "insa" pentru ca daca un film are o latura poetica, il pot savura. Daca are doua, deja putem vorbi de o realizare de autor, film de arta si deci, ceva mai dificil. Dar daca are 3, a treia cat primele doua la un loc ca si intindere, deja pot sa spun ca e prea mult. Ideea gaunoasa de a sacrifica tot pentru a lasa loc strict metaforelor sau antitezelor, m-a descumpanit.
Concluzie: Pentru gustul meu, acest film contine o prea mare concentratie de Godard autentic. Lipsa actiunii si modul cum orice stare de tensiune este lichidata doar pentru a nu cumva sa concureze cu citatele literare sau cu expunerea de tablouri, plictiseste si dezamageste in egala masura. Una e sa realizezi un film care sa transmita poezie si alta e sa vorbesti despre ea la nesfarsit. Si cand te gandesti ca pelicula parea ca aluneca spre un road movie european, total neasteptat si foarte atipic. Sau macar spre un "dangerous couple" film, gen Bonnie and Clyde (1967) (http://www.cinemagia.ro/filme/bonnie-and-clyde-bonnie-si-clyde-3916/), dar nu; Godard se rezuma doar la neintelegerile celor doi si la imposibilitatea, tinand cont de aceste conditii neprielnice, exprimarii in scris a lui Pierrot. Nota mea e 6,89!
Ps. Godard tine ca si in acest proiect sa introduca o metoda neconventionala de exprimare si foloseste in doua ocazii, muzicalul. Iscat ca o ploaie torentiala de vara, cantecul dureaza destul de mult si se termina ca si cand nimic n-ar fi fost.

alali
14 Aug 2017, 22:34
Atomic Blonde (2017) (http://www.gia.ro//atomic-blonde-579069/)

http://i.imgur.com/Jco98zE.jpg

Prea repede a venit acest film dupa Wonder Woman (2017) (http://www.gia.ro//wonder-woman-12101/) si astfel foarte multi pusti iubitori de supereroi sau adulti ce au ramas cu mintea la o varsta de invidiat, au fost pacaliti si s-au lasat furati de val mergand la acest film fara o minima documenare prealabila, in speranta ca vor vedea o alta confruntare in stilul bataliilor galactice ale salvatorilor de galaxii. Asa se explica si valul de indignati ce se declara plictisiti de actiunea "prea lenta", cum o numesc ei. Nimic mai gresit dpmdv.
Bazat pe nota relativ mica primita din partea publicului roman, m-am dus la fara vreo tinta precisa. Ajuns la fata locului, aveam de ales intre o mana de animatii si 3-4 povesti fantasy-uri; plus 2 comedii. (asta intrucat pe Dunkirk (2017) (http://www.gia.ro//dunkirk-1108201/) deja il bifasem)
Am ales asadar acest Atomic Blond si m-am pregatit de un film cu multe impuscaturi si batai, ceva in genul celor care mi-au asigurat acum multi-multi ani, initierea in aceasta lume a imaginilor proiectate pe ecranul de panza. Nu am regretat deloc alegerea si in pofida asteptarilor extrem de scazute, filmul m-a surprins placut si mi-a asigurat 2 ore extrem de antrenante ale unei dupa-amiaze de vineri.
Extrem de dinamic si cu o poveste peste media lor de actiune, co-productia filmata in 3 tari diferite dintre care una este eterna si fascinanta Ungarie, (probabil ca aici s-au tras cadrele care aduceau aminte de Berlinul de sub ocupatie), aceasta pelicula nu iti ingaduie clipe in care sa te desprinzi de anii `89, ani care asigura cadrul temporar pentru tot ceea ce vei vedea. Am apreciat foarte mult coloana sonora si modul in care ea ajuta la mentinerea starii de incordare. Folosita ca sa acopere secenele de lupta, brutale si sangeros de real procesate, anumite piese cheie au scopul de a inlantui momentele dinamice intre ele. Un caz graitor este acel intermetzzo din lift, in finalul filmului, unde din difuzoare rasuna Under Pressure (https://www.youtube.com/watch?v=a01QQZyl-_I). Prin acest intermezzo muzical se asigura trecerea de la o scena extrem de alerta la o alta dinamica, ce va avea voaleare in economia deznodamantului acestei intrigi atat de bine tesute. Prin acest procedeu, regizorul s-a asigurat ca privitorii nu vor iesi din transa in care i-a bagat infuzia de adrenalina de la scena precedenta. Febletea mea ramane insa 99 Luftballons (https://www.youtube.com/watch?v=La4Dcd1aUcE), o melodie ce nu mi-a lipsit din nici o compilatie pe care mi-am realizat-o in ultimii ani.
Un singur regret am de la aceasta dupa-amiaza atomica. Faptul ca eroinei nu i se asigura sexapil-ul pe care l-ar fi meritat o astfel de prezenta incantatoare intr-un thriller cu spioni feminini. Sau mai corect spus, din cauza nenumaratelor scene in care o putem admira complet goala, Theron exercita atractie abea atunci cand incepe sa se imbrace. E un fel de revers al Sharon-ei Stone din Basic Instinct (1992) (http://www.gia.ro//basic-instinct-instinct-primar-207/) care genera sudori reci oricarui barbat, atunci cand isi lepada cate un articol de imbracaminte. Charlize in schimb este sexy abia atunci cand isi aranjeaza dispozitivul de inregistrare audio iar apoi isi incheie sacoul. David Leitch putea sa scoata infinit mai mult prin simpla prezenta in distributie a unei asemenea frumuseti.
Revenind la scenele de lupta, trebuie spus ca realizarea lor e nesperat de buna. In afara gemetelor si a icnetelor ce aduceau aminte de un meci de tenis, dar care sunt autentice si dureroase asa cum ar trebui sa fie ele intr-o confuntare, totul este foarte bine potrivit si conceput. Sange care pare sange, vanatai si hematoame asa cum sunt si in realitate si lovituri aplicate direct in puncte sensibile. Toate aceste elemente te ajuta sa vezi scena din casa scarii si sa nu te plictisesti desi secventa are mai mult de 7 minute.
Concluzie: O poveste ok ce dezvolta o actiune galopanta fara timpi morti si fara momente de respiro oferite publicului. Coloana sonora este una dintre cele mai bune din acest an si folosita cu ingeniozitate, reuseste sa umple golurile dintre scenele de actiune, creandu-se astfel o punte de legatura si o continuitate a starii de surescitare. Bun pentru genul sau, interesant pentru ca introduce si un moment foarte important din istoria unei tari sau chiar a unui continent, pelicula exagereaza doar prin introducerea proiectiei Stalkler (http://www.cinemagia.ro/filme/stalker-calauza-173/) in corpul povestii sale, o pretentioasa trimitere ce nu se muleaza pe o astfel de idee cum e cea a povestii blondei luptatoare. Nota 7,21.

alali
01 Sep 2017, 00:36
Valerian and the City of a Thousand Planets (2017) (http://www.cinemagia.ro/filme/valerian-and-the-city-of-a-thousand-planets-992965/)

http://i.imgur.com/PD8UkNP.jpg

Sesiunea de la cinema din acest weekend mi-a provocat o dezamagire profunda intrucat am urmarit noul film al lui Luc Besson si am realizat ca defapt am revazut Le Cinquieme Element (1997) (http://www.cinemagia.ro/filme/the-fifth-element-al-cincilea-element-2639/) aka The Fifth Element (http://www.cinemagia.ro/filme/the-fifth-element-al-cincilea-element-2639/), doar ca remasterizat in muuult mai multe culori, asa cum cere publicul juvenil din zilele noastre. Hai cu argumentele.
Primul lucur ce m-a frapat e varsta actorilor. Inconjurata de vapori irizati e pustoaica Cara Delevingne in rolul Laureline, o actrita putin trecuta de 20 de ani; cu ochii albastrii sidef, desi mai trecut ca varsta, Dane DeHaan, 30 de ani, insa cu o infatisare de adolescent din Beverly Hills 90210 (http://www.cinemagia.ro/filme/beverly-hills-90210-1416/), ce nu ii tradeaza catusi de putin adevarata etate. Pustiul e maior in filmul asta, asta ca sa fim respectuosi cu gradele si cu cei in functii de conducere. E un trend acum sa transformi protagonistii in niste intruchipari infantile ale eroilor seriosi de odinioara, in care sa se poata transpune orice copil-adult, intarziat la minte si la trup. Despre pusti, copile sau copii, numai de bine. Ei da, trebuie sa viseze astfel de lumi, insa in sala, din cele 200 de locuri ocupate, nu cred ca erau 30-40 astfel de entuziasmati. Asa s-a intamplat tot in acest an si cu adolescentul SpiderMan (http://www.cinemagia.ro/filme/spider-man-homecoming-589743/). Sa speram ca lucrurile se vor opri aici si ca nu va mai continua scaderea asta drastica de varsta si pentru alti super-eroi. Ce diferenta intre Bruce Willis si Dane DeHaan, ca de la cer la pamant! Am observat in schimb ca anti-eroii raman adulti, oameni in toata firea. O fi asta vreo caracteristica negativa in acceptiunea spectatorului modern ... ? Plus ca toti acesti pustani ce personifica salvatori de lumi, au si comportamentul sau mintea unor tanci. Pentru ei totul este o gluma si orice incercare serioasa, nu este nicidecum responsabilizatoare si importanta. Trendul vremii, n-ai ce-i face. Slab pregatit, inconstient si temerar in prostie.
Si ca tot vorbeam de cer ca inaltime sa pomenim si de prima mare asemanare dintre cele doua filme. Orasul proiectat in viitorul lui Korben Dallsa si orasul virtual de pe o planeta indepartata sunt unul si acelasi. In cei 20 de ani cati au trecut de la prima vizita prin el, unde ghid ne-a fost soferul de taxi Bruce Willis, doar fatadele au fost rezugravite in culori stridente ce tipa la tine literalmente. Restul e la fel: aceeasi metropola pe verticala, inalta sau adanca, depinde de cum e orientata camera de filmat intr-un anumit moment, plin de poduri si punti de legatura, construit acum cu dublul pretului din 1997, (de la 90 la 180 milioane de dolari). Apare si acel salt in gol al maiorului Valerian, atat de identic cu saltul Millei Jovovich, Leeloo in Al 5-lea Element (http://www.cinemagia.ro/filme/the-fifth-element-al-cincilea-element-2639/); va mai amintiti de el?
Urmatoarea mare asemanare dar si una dintre cele mai bune scene din actualul film este cea a numarului de cabaret: o repunere in scena a unui moment coregrafic din '97 (http://www.cinemagia.ro/filme/the-fifth-element-al-cincilea-element-2639/) avand-o in prim plan pe Diva Plavalaguna. Rihanna acum, chiar daca nu canta, ofera un numar de dans excelent din punct de vedere al aranjamentului, al creatiei si nu in ultimul rand, al executiei. Apropo de lipsa cantatului; O mare eroare comisa de experimentatul regizor. Sa ai asa o voce intr-o asemenea zeita si sa o pui doar sa danseze lasciv la bara, e dovada de amatorism, cred eu. Raman insa cu marea mea descoperire despre cantareata din al carui repertoriu cunosteam foarte putine melodii: Only Girl si Love The Way You Lie unde face pereche cu Eminem; acum stiu ca e si dansatoare, una buna rau, ce are toate calitatile necesare, ba inca si ceva in plus din cate am putut sa admir. :)
Si daca am dat cateva elemente ce par extrase din filmul de acum 20 de ani al aceluiasi Luc Besson, sa vorbim si despre noile creatii, fiinte venite de prin intregul univers, care mai de care mai luminate si sclipitoare, sau sclipicioase, alegeti voi cum le priviti. Extraterestrii din acest ultim proiect al experimentatului regizor in ale sf-ului, sunt minunati. Nu ca cei vechi erau mai putini spectaculosi, insa acum avem o cantitate uriasa de astfel de fiinte. Problema, pentru ca da, exista o problema, e ca majoritatea acestor exponate este doar prezentata ca o marfa. Enumerate oarecum ostentativ, cutarescu care e sectorul financiar al statiei spatiale, icsulescu care produce nu stiu ce minereu, fascinantele scorneli ale unei echipe geniale, nu au un rol practic in toata constructia. Ele doar au fost imaginate si trebuiau expuse.
La capitolul clisee, o sa pomenesc de metoda deja plictisitoare prin care vrea a introduce spectatorul in lume ecranului. Ati intuit bine ca se apeleaza la un cantec vechi, respectiv David Bowie cu Space Oddity (https://www.youtube.com/watch?v=D67kmFzSh_o). Daca proiecte recente ale celor de la Marvel au marjat pe acelasi trend, folosind hituri din anii '70 ori '80 si le-a iesit, cel putin in parte, Valerian (http://www.cinemagia.ro/filme/valerian-and-the-city-of-a-thousand-planets-992965/) liciteaza si mai mul cu o piesa ce apartine anilor '60 (https://www.youtube.com/watch?v=D67kmFzSh_o). In acest ritm, exact ca si cazul varstei protagonistilor, probabil ca vom ajunge sa ascultam la cinema piesele lui Bing Crosby sau Ellei Fitzgerald.
Concluzie: Un nou proiect al lui Besson preparat dupa o veche reteta ce si-a demonstrat deja potentialul acum exact doua decenii. Foarte luminos si diversificat ca oferta vizuala, filmului ii lipseste motivatia de a fi, de a exista. Este pur entertainment si nimic mai mult. Merita vizionat pentru a-ti oferi un respiro multicolor ce sa iti permita sa te odihnesti putin intelectual, ca mai apoi sa poti sa te re-apuci de a viziona noi filme bune, importante si cu greutate. Nota 6,48.

alali
21 Sep 2017, 01:38
Detroit 2017 (http://www.gia.ro//detroit-1245009/)

https://i.imgur.com/860JEbv.jpg

Tulburatoare aceasta descriere detaliata a unei istorii recente, o problema ce pare ca inca persista, din pacate, in care un oras de talia Detroit-ului cade victima unor interese meschine sau unor comportamente reprobabile. Chiar in 2013, Detroit a trecut printr-un faliment de rasunet, lucru ce a provocat numeroase miscari atat de strada, sociale, cat si migratorii. Populatia acestei metropole, a 5-a din Statele Unite, intr-o continua scadere inca din anii 50-60, atunci cand atinsese maximul de crestere, ajungand la aproximativ 1.700.000 locuitori, este dupa ultimele estimari, in 2016, la circa 650.000, cu o curba descendenta, vizibil mai abrupta dupa evenimentul din 2013.
Respectand o regula ciudata dupa care in ultimul timp protagonistul isi pierde din pondere in detrimentul antagonistului sau a secunzilor ce-l inconjoara, s-a ajuns la paradoxul intalnit in aceasta productie, unde negativul este de departe cel care conduce intregul proiect. Rolul principal in intelesul clasic al termenului, cred ca nici nu exista aici. Este el John Boyega sau Algee Smith? Greu de spus. Practic, oricare actor ce apare pe toata durata proiectiei isi are perioada sa in care poate fi considerat protagonist. Aceasta contrabalansare a echilibrului dintre pozitiv si negativ, cu evident castig de cauza in favoarea variabilei neplacute, are ca efect o lipsa a descarcarii tensiunii acumulate in timpul vizionarii, lucru ce duce la frustrari in randul publicului. Povestea este extrem de plauzibila si realul nu pare deloc cosmetizat. Problema apare chiar la aceasta imposibilitate a delimitarii filmului de evenimentele ce ne inconjoara si ni se servesc zilnic la stiri de exemplu. Aici viata nu numai ca bate filmul, dar ea e filmul insusi. Si nimeni nu vrea sa faca un drum la unde sa i se nareze o poveste despre ce a facut sau a vazut azi pe strada sau la tv.

https://i.imgur.com/yO2O1CN.jpg

Filmat preponderent in gros plan, in special in cea mai importanta jumatate a sa, cea a interogatoriului, in care toata compozitia imaginii se rezuma la chipurile descompuse ale interpretilor, filmul devine si mai apasator. Este ca si cum ai privi in ochi aceste victime ale unor abuzuri nejustificate dar tu nu deti nici o putere prin care sa le ajuti si sa opresti acele acte de violenta. O neputinta dureroasa ce lasa sechele si traume provenite din acel schimb de priviri, atat de direct si care parca nu mai e nemijlocit nici de camera de filmat nici de ecranul de panza. Te uiti pur si simplu in ochii victimelor si simti ceea ce e in sufletul lor.
Finalul dezamageste nu neaparat prin calitatea lui, ci prin disconfortul pe care ti-l creaza. Nimic nu se intrezareste a fi datator de speranta, absolut totul conducad la ideea ca problema e de nerezolvat. Un fel de "asta e si cu asta defilam", atat de des folosit ca solutie in vremea noastra. Nimeni nu ii cerea regizoarei Kathryn Bigelow sa propuna solutii sau sa retuseze un caz adevarat facandu-l astfel mai placut si mai pe gustul unui public generalist si comercial. Singura pretentie era sa te axezi si pe latura celor ce au reusit sa-si regaseasca linistea si sa isi continue viata. Ei sunt mentionati la sfarsit ca si cum nu ar fi fost deloc interesanti pentru speta cazului ce se dezbate. Productia nu promoveaza viata si schimbarea ci se resemneaza si incheie nejustificat in cea mai pesimista nota cu putinta.
Scenariul si acuratetea faptelor sunt discutabile. Relatari si marturii puse cap la cap si din care s-au selectat doar acele parti ce sa corespunda ideii de realizarea a acestei pelicule. Povestea este cu siguranta relatata doar din punctul de vedere al unei singure tabere. Asta ma face putin mai precaut, desi nu ma indoiesc ca lucrurile s-au petrecut intocmai cum se relateaza in imagini. Retinerea apare strict la partea emotionala ce incearca sa ne fie impusa ca necesara pentru intelegerea intregii istorisiri.
Concluzie: Modelul perfect de film care iti prezinta repercursiunile unui cumul de evenimente, fiecare avandu-si motivatia si scopul lui. Interesele meschine cum sunt acelea de a profita material de pe urma unui haos, teribilismul si inconstienta ce se platesc cu viata sau incalcita birocratie care inca permite ca un element nociv sa ramana activ pana la solutionarea si ultimei cai de recurs, reprezinta cateva din piesele unui puzzle complex si greu de analizat. Singura justificare a crearii unui astfel de film este redesteptarea unei constiinte comune ce pare ca in ultimul timp s-a cam saturat sa mai vegheze treaza la pastrarea, asigurarea si garantarea din partea statului si a organelor sale, a drepturilor cetatenesti si democratice. Nota 7,11!

victor_homescu
21 Sep 2017, 10:10
The Rundown/Bun venit în junglă (2003)

O comedie de actiune din vremurile noastre care se desfãsoarã pe fundalul sălbatic si neîmblânzit al Amazonului.Initial, directorul filmului Peter Berg a dorit sa faca filmul in jungla Amazoniana din Brazilia. Insa, dupa ce a fost amenintat cu arma de localnici si jefuit de toate bunurile de valoare,echipa de producţie s-a mutat in Hawaii,locaţia de filmare fiind Kaua"i,SUA.,Scenariul a fost astfel adaptat încât să se suprapună calităților sportiv/naturale ale actorului de acţiune Dwayne Johnson (The Rock).O producţie Columbia Pictures Corporaţion,care nu a dat însã lovitura pe marile ecrane,fiind un film de valoare medie,care,pentru acting şi peisaje,evident poate fi urmărit,din motive de recreere.Participarea lui Christopher Walken şi a actriței Rosario Dawson,fac parte din acel "ceva",care fac spectatorul să nu părăsească sala de cinema sau micul ecran,până la final.
O notă de 5,5,cred că este una corectă.

alali
29 Oct 2017, 18:09
Wu Qingyuan (2006) (https://www.gia.ro//wu-qingyuan-417561/)
aka
The Go Master (2006) (https://www.gia.ro//wu-qingyuan-417561/)

https://i.imgur.com/JdmqMHu.jpg

Go este cel mai antic joc pe tabla ce s-a practicat neintrerupt pana in zilele noastre. The Go Master, filmul despre acest joc, avandu-l in centru povestii pe Wu Qingyuan - cunoscut ca Go Seigen in Japonia, (Chen Chang), cel ce a fost o singura data invins la acest joc in toata cariera sa profesionista, de catre Fujisawa Hosai in mai bine de 22 de ani de activitate, infrangere la limita, scor 4-6, suferita in urma unei conjuncturi speciale, Hosai pornind partidele cu un avantaj conferit de statutul sau de jucator profesionist cu vechime si maxim de dani. Dupa doar 8 ani, Wu avea ocazia sa isi ia revansa, pierzand doar o singura partida din cele 10 si canstigand 7. Un an mai tarziu, aceiasi oponenti consemnau tot o ingura infrangere suferita de Wu in contrabalanta cu 5 partide castigate de acesta.
In pelicula nimic despre jocul de Go. (exceptie acea precizare "3-3 stea in centru" ca fiind o strategie de deschidere). Pur si simplu filmul se rezuma la a prezenta sosirea jucatorilor, pozitionarea acestora la masa de joc si pregatirea ce se efectueaza cu o rigurozitate ritualica inainte de a fi efectuata prima mutare. Pana si momentul de la finalul unei partidei ce consta in strangerea pieselor si asezarea celor 2 recipiente pe suprafata tablei de joc e relatat cu aceeasi seriozitate si piosenie. Din pacate despre continutul jocului, despre jocul propriu-zis, nimic.
Biopicul nu e nici el bine dezvoltat, fiind la la fel de timid in ceea ce priveste detaliile. Personajul a carui viata ar fi trebuit filmul sa o propuna publicului nu are detalii care sa il umanizeze. Nu se prezinta deloc emotia unui spirit neinteles, framantarile unei minti geniale sau trairile eroului din timpul partidelor ori cele din viata privata. Apar ce e drept cateva izbucniri nervoase cum e cea de la moartea maestrului sau, dar sunt atat de desprinse de context si atat de nelineare cu actiunea incat par spoturi introduse in film dintr-o alta ecranizare paraela si nu sentimente ale personajului central din filmul pe care tocmai il urmarim.
Ca tot am adus in discutie secventialitatea povestirii si modul in care este ea (ne)alcatuita, intregul material pare o cronica a unor momente din viata unei personalitati. Episoade biografice consemnate cu acuratetea si rigurozitatea caracteristica jurnalismului de tip documentar, ce nu au coeziune si puncte de legatura in interiorul constructiei finale. Posibil ca asta sa fi fost si motivul pentru care am reluat de 3 ori vizionarea, chiar daca am ajuns de fiecare data pana la final cu parcurgerea intregului material. Pur si simplu imi dadeam seama ca fiind atat de usor de distras de la ceva ce nu imi propunea nimic cu care sa ma identific, sa il inteleg sau de care sa ma atasez, atentia imi era atat de usor distrasa si constatam ca nu am acordat destula importanta unor anumite momente ce tocmai s-au derulat. Iar cand te gandesti ca se vorbeste despre acest film cum ca ar fi cel mai coerent si vizionabil film al regizorului Zhuangzhuang Tian.
Zona de provenienta, cultura din care ia nastere aceasta realizare, traditia ce sta in spatele acestei discipline, constituie cu siguranta alte bariere ce coroborate cu forma fragmentata in care regizorul chinez si-a gandit proiectul, au dus la aceasta senzatie stranie de instrainare a mea fata de actiune si oamenii ce iau parte la ea.
Un moment anume de o importanta istorica deosebita si de o frumusete bizara, stranie ca lumina rece a distrugerii pe care o anunta, il reprezinta explozia bombei de la Hirosima, fix in timpul desfasurarii unei confruntari din cadrul Tuneului Celor 10 Partide, Jubango in dialectul nipon. E exemplul cel mai elocvent pentru ceea ce spuneam mai sus, legat de cultura si traditie. O secunda efemera, un moment poetic ce se continua prin reluarea partidei imediat ce jucatorii s-au dovedit capabili sa continue.
Concluzie: O noua incursiune in "stricteturile" unei societati solide, bine ierarhizata si bine consolidata. Maestrul de Go e filmul unei lumi greu de inteles, mai complexe chiar decat cea a jocului de sah si care cere sacrificii imense. "un jucator profesionist trebuie sa vrea sa si moara, daca trebuie, pe tabla de Go" . O filosofie pe cat de simpla pe atat de penetranta. Un film ce incearca sa surprinda lupta intrinseca ce se da in sufletul lui Qingyuan intre iubirea de patrie si dragostea pentru jocul de Go, dar care esueaza fix atunci cand ar fi trebuit sa isi insufleteasca personajul, sa-l faca viu, vunerabil. In asteptarea unei noi adaptari a acestei biografii pe masura celui care a fost cel mai mare jucator de Go din toate timpurile, depasidu-l pe insusi Shusaku - "saint of Go", doar nota 7,11 pentru acest film confuz.

Twinsen
29 Oct 2017, 21:02
Go-ul e foarte dificil de redat in arta. E cel mai simplu ca reguli dintre sporturile mintii si in acelasi timp cel mai subtil. Nu exista niciun film care sa se apropie de esenta sa, cea mai buna aproximare e nuvela The Master of Go de Yasunari Kawabata. Go-ul poate fi abordat intr-un infinit de moduri, dar pana la urma se intoarce la tine asa cum il adopti. Poti sa-l fortezi sa fie ca tine, dar ai de castigat mult mai mult daca te lasi transformat de el in ceea ce ar trebui sa fii.

alali
08 Nov 2017, 18:10
:P Eram convins ca o sa am o reactie din partea ta, Twins. A fost o postare cu dedicatie ca sa ma exprim asa. :-*

Ideea de a critica filmul, nu are nimic cu jocul, dupa cum sunt sigur ca ai vazut. Chiar am mentionat, cred, ca e un joc mai complicat si decat sahul prin multitudinea de posibilitati pe care ti le asterne inaintea oricarei noi mutari ce trebuie efectuata. Nici nu e de mirare ca un soft rulat pe unul dintre cele mai puternice calculatoare si care sa poate concura cu un maestru in jocul de Go, a fost dezvoltat multi ani mai tarziu fata de cel similar ce invingea campionul mondial la Sah.
Chestia cu stilul de viata care incorporeaza si aceasta activitate, este un lucru specific acestei natii ce trateaza cu aceeasi seriozitate orice ocupatie, hobby, profesie.

Apropo, o sa postez in curand si o recenzie legata de recomandarea ta vis-a-vis de R-point. Doar atat dezvalui: dezamagit rau.:-S

alali
21 Dec 2017, 00:50
Christmas Cottage (2008) (https://www.cinemagia.ro/filme/christmas-cottage-19926/)
aka
Thomas Kinkade's Christmas Cottage (https://www.cinemagia.ro/filme/christmas-cottage-19926/)


https://i.imgur.com/ZIKSRXm.jpg

Ce altceva poate fi mai simplu decat a-l privi pe Thomas Kinkade insusi, vorbind despre celebrul tablou ce imprumuta numele acestui film, Christmas Cottage (2008) (https://www.cinemagia.ro/filme/christmas-cottage-19926/), despre elementele biografice ale filmului, amintit fiind in primul rand mentorul sau Glenn Wessels sau despre locurile natale de care se simte atat de atasat. Kinkade, probabil cel mai comercial-cunoscut pictor, (un tablou sub patent poate ajunge in casa oricui doreste sa-l detina pentru sume ce variaza intre 100 si 4000 de dolari, lucrarile sale ajungand sa fie reproduse in cantitati industriale, drepturile pentru aceasta adevarata industrie fiind vandute chiar de catre autor), s-a implicat activ si in realizarea proiectului cinematografic pe care si-l prezinta cu atata mandrie sub titulatura de Thomas Kinkade's Christmas Cottage (2008). Etichetarea "Thomas Kinkade" vine probabil mecanic, din obisnuinta cu care compania infiintata si condusa chiar de artist patenteaza orice replica ce apare la o lucrare originala. Auto-intitulat "pictorul luminii", o eticheta ce ii fusese atribuita cu mult timp inainte si mult mai pe merit lui William Turner, dar pe care afaceristul desenator si-a insusit-o, ba a mai si patentat-o pe deasupra ca fiindu-i proprie, Kinkade si-a extins negotul oferind inclusiv produse de larg consum cu unica conditie ca pe ele sa se poata imprima imaginile ale carui creator e. Astfel, prin glasul oficialilor companiei pe care o conduce, s-a decretat ca una din douazeci de camine americane contin cel putin un produs cu semnatura sa.
Am facut aceasta introducere pentru a putea intelege de unde vine sentimentul asta de comercial, de vandabil al filmului despre care fac vorbire. Produs de la inceput pana la sfarsit sub o nota melodramatica patetica, filmul incepe cu ochi inlacrimati, la propriu. Dezastrul e ca procesul depresiv evolueaza permanent si se ajunge in final la plans in hohote; bocit in toata regula. Un amanunt pe care l-am aflat documentandu-ma despre film si care mi se pare pe cat de reprezentativ pentru ceea ce se intampla pe ecran, pe atat de amuzant, e reactia lui Jared Padalecki, Thomas in film, la acel discrus emotiv din final. Tanarul, efectiv nu se mai putea opri din plans, moment in care veteranul O'Toole l-a altoit nitel, verbal bineinteles, spunandu-i: "Stop that! These are Thomas's tears, not Jared's." In apararea lui Jared o sa spun ca e de inteles aceasta rabufnire, vazand cum intregul film e un plans inabusit continuu.
Sigur ca adepti pentru un asemenea mesaj pe care personal il gasesc patetic, se vor gasi destui. Eu tin insa sa apreciez strict prestatia lui Peter O'Toole. La cei 76 de ani cati avea in momentul realizarii acestui film, venerabilul actor e impecabil. Momentele de ratacire sau cele in care rememoreaza imagini din trecut te fac sa nu respiri pana cand actorul nu isi termina monoloagele. Sa interpretezi ca pe scena unui teatru, cu atata realism, e absolut fantastic.
Erori apar in mai toate compartimentele. Montajul lasa de dorit; iau exemplul suprapunerii felinarului rosu peste chipul lui Gale la transferul intre cadre, tehnica ce-l transforma in felul acesta, pentru o fractiune de secunda, pe simpaticul bunic intr-un demon rosiatic inspaimantator. Detaliile de imagine sufera si ele profund; in timpul ninsorii, un prim plan cu Maryanne, tradeaza pe parul negru al acesteia artificialul fulgilor de nea ce arata in realitate ca niste confeti nereusite - ceea ce ar fi trebuit sa fie bucatica de hartie rotunda, se dovedesc in respectivele prim-planuri ditamai bucatile de coala, taiate pe deasupra si patratoase). Vin apoi timpii atat de prost alesi in care anumite scene ce prezinta interes si pe care am fi fost interesati sa le vedem dezvoltate sunt taie inexplicabil. Ce mai? Intregul film sufera de lipsa de profesionalism. Vina, nici nu mai stiu a cui e. Poate a gresit regizorul, poate a fost o impunere din partea producatorului-patron al acestui film, care apropo, a tinut mortis sa isi bage capul in poza, la sfarsitul filmului, unde apare alaturi de regizorul Michael Campus, lucrand fix la noul lui tablou ce reprezinta coliba natala. E si asta o strategie de marketing.
Concluzie: Un film de plans, in care se boceste mult si la care multi vor varsa lacrimi, atat de bucurie cat si de tristete. Aidoma tuturor lucrarilor pictorului a carui viata o surprinde in scenariul sau, filmul pare a fi cliseul suprem in materie de povesti cu si despre Craciun. Recomand doar celor care vor sa le dea o pilda educativa micutilor lor, acestia dovedindu-se singurii telespectatori ce vor putea scoate vreun folos din intregul material. Nota 6,06! Pentru pretentiosi, sunt multe alte filme de sezon care sa merite vizionate.
Ps. Alaturi de prezenta lui O'Toole, sa mai retinem si cadrul excelent in care cetateni se perinda prin fata giganticei picturi. E o imagine de tip vedere ce merita privita in aceasta perioada si care incorporeaza mai mult mesaj decat intreaga melodrama.
https://i.imgur.com/OtxtSGQ.jpg

alali
25 Feb 2018, 23:43
The Shape of Water (2017) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-shape-of-water-1246107/)

https://i.imgur.com/j4qiRGz.jpg

Vizionand acest film, la un moment dat, o ciudata senzatie mi-a retezat orice sansa de a ma lasa vrajit de un basm in cel mai pur stil Guillermo del Toro. Ideea ca urmaresc un lanced dar reincalzit La La Land (2016) (https://www.cinemagia.ro/filme/la-la-land-604669/), mi-a transformat acest posibil vis, intr-un cosmar. Nu sunt similitudini de ordin scenaristic sau regizoral intre cele doua, nu aceste detalii mi-au starnit starea de tulburare, ci modul in care se construieste o poveste cosmetizata intr-un semi-muzical, pseudo-muzical cum il cataloghez eu. Faptul ca include multe inserturi cantate sau dansate, poate nu ar fi trimis spre un anumit gen, insa vine de nicaieri o scena in care Elisa, (Sally Hawkins), se porneste in a-si canta replicile. Un indiciu evident ca echipa ce a lucrat la realizarea de fata a luat in serios muzicalul.
Realizarea lui Del Toro, efectiv nu era capabila sa isi umple singura spatiul intrucat istoria de amor, una extrem de superficiala, nu aprofundeaza nimic din ceea ce inseamna dezvoltarea unei relatii intre doua ... entitati o sa le numesc pentru a nu putea fi acuzat de discriminare. Gaselnita regizorala pentru a definitiva intregul proiect a fost atunci introducerea in cuprins a diferitelor trimiteri catre alte realizari pe care predecesorii colegi de breasla ai regizorului, ni le-au lasat ca mostenire. Trucul este din ce in ce mai folosit in filmele recente ce vin de la Hollywood, ajungand acum sa para un cliseu deranjant. The Shape o Water (https://www.cinemagia.ro/filme/the-shape-of-water-1246107/) contine toata gama de trimiteri pe care un produs cinematografic o poate cuprinde. Imaginile explicite din The Little Colonel (1935 (https://www.cinemagia.ro/filme/the-little-colonel-2210425/)), Hello Frisco, Hello (1943) (https://www.cinemagia.ro/filme/hello-frisco-hello-35464/) sau Sun Valley Serenade (1941) (https://www.cinemagia.ro/filme/sun-valley-serenade-35375/) ce se vad la televizor sunt sustinute de elemente cheie ce fac conexiuni usor de identificat cum ar fi: papucii rosii din The Wizard of Oz (1939) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-wizard-of-oz-vrajitorul-din-oz-4103/) ori The Red Shoes (1948) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-red-shoes-pantofiorii-rosii-11362/) ori din ambele, depinde pana unde vreti sa mergeti cu retrospectiva, dansul cu matura care aminteste si el de un episod marca Fred Astaire in Royal Wedding (1951) (https://www.cinemagia.ro/filme/royal-wedding-nunta-regala-24379/) sau creatura insasi, o replica imbunatatita a celui din Creature from the Black Lagoon (1954) (https://www.cinemagia.ro/filme/creature-from-the-black-lagoon-20927/). La toate astes mai adaugi similitudinile naratiunii din Beauty and the Beast (https://www.cinemagia.ro/filme/la-belle-et-la-bete-frumoasa-si-bestia-9390/), atat clasicul lui Cocteau cat si versiunile ulterioare, incluzand-o aici chiar si pe cea Disney (https://www.cinemagia.ro/filme/beauty-and-the-beast-frumoasa-si-bestia-20180/), plus The Little Mermaid (1989) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-little-mermaid-mica-sirena-163/) si obtii "noul film", acest Forma Apei (https://www.cinemagia.ro/filme/the-shape-of-water-1246107/).
Pana si muzica inclusa in coloana sonora este una omagiala. Doua nume sunt prezentate cu majuscule pentru a putea fi citite de toti: Glenn Miller si Benny Goodman. Pe langa cei doi, filmul mai cuprinde si interpretarea lui Andy Williams.
Riscand sa par incoerent, trebuie sa aduc unele lamuriri de ce de exemplu in Gardienii Galaxiei (2015) introducerea muzicii retro am gasit-o exceptionala, pe cand aici doar o alta modalitate de a continua citarile din marii clasici. Gardienii se adresa unui public extrem de tanar si isi avea actiunea proiectata in viitor. Prezenta unor melodii din anii '70 a fost una intentionata si destul de nefireasca, insa avea un scop educativ. De multe ori mi-a fost dat sa ascult piesa Come And Get Your Love a celor de la Redbone si un copil aflat prin preajma sa recunoaca in ea simbolul filmului lui preferat. Cat de mare le e surprinderea tinerelor fiinte atunci cand le explici ca piesa a fost lansata in 1974. Pur si simplu ii vezi ca nu par capabili sa inteleaga cum ceva atat de vechi poate sa fie fain si sa le placa. Iar respectiva piesa nu e singurul exempu de pe acea coloana sonora. Comparativ, filmul de fata cuprinde acelasi fel de trimiteri muzicale catre melodii clasice, insa o face pentru ca asa ii cere scenariul. Sunt piese ce se ascultau la acea vreme si chiar daca unele erau ceva mai timpurii, nu inseamna nimic. Oricum filmul isi plaseaza actiunea in trecut, deci muzica e normal sa fie una de demult. Ea nu mai are valoare educativa intrinseca. Se confunda cumva cu recuzita si decorul. Adica pe nimeni nu intereseaza ce tip de televizor e cel la care se vad imaginie din filmele clasice, decat daca e un cunoscator si un pasionat al unor astfel de antichitati. Noi stim doar ca e vechi si asta ne e suficient.
Love Story-ul pe langa ca nu se dezvolta mai lanseaza si ideea gresita in mintea unora ca bestiile aici sunt oamenii. Nimic mai eronat. Elisa este si ea un om si nu poate fi catalogata ca o bestie. In film este blamata o anumita mentalitate, nu oameni sau rase luati la gramada. Felul de a gandi si de a te comporta, plin de prejudecati rasiale ori sociale, impart oamenii in monstrii si ingeri. Discursul cu fiinta care e un zeu, un dumnezeu, e la fel de lipsit de sens ca cel cu bestiile. Aptitudinile si abilitatile dincolo de cele umane, nu transforma o vietate intr-o divinitate. In fond, se hraneste vanand si a fost tinuta in lanturi de oamenii gata sa o sacrifice. Nimic divin in asta.
O interpretare anume, mi-a captat atentia si mi-a dat de gandit. Ce ar fi daca, tot ceea ce am vazut, a fost un vis al Elisei? Indicii sunt pretutindeni. De la inceputul oniric, in care frumoasa adormita pluteste in lumea somnului si pana la apa ce pare a fi sub putearea printesei fara voce - noua noastra Ariel, trimitere la Mica Sirena (https://www.cinemagia.ro/filme/the-little-mermaid-mica-sirena-163/). Interesanta aceasta perspectiva de a decoda produsul cinematografic si una chiar spectaculoasa. Mult mai profunda fata de realitatea in care am judecat eu filmul, explicandu-mi rational faptul ca picaturile de apa raspund comenzilor Elisei printr-un transfer de abilitati de la omul amfibie la femeia cu care a intrat in contact. Sau poate fi si un alt moment artistic, fara valoare simbolica, introdus de dragul spectacolului, cum e si bucata muzicala ce intrerupe deodata cursivitatea naratiunii.
Per total, un film colorat in nuante marine. Verdele este filtrul predominant in toate imaginile si indeamna la calm si profunzime. Rosul e exact opusul, del Toro rasturnand valorile calde ale acestor doua nuante. Tot ce e rosul e incertitudine in film. Vestile proaste vin de pe telefonul rosu aflat pe biroul lui Richard, (Michael Shannon) desi acolo sunt 3 telefoane in culori distincte. Elisa, apare permanent in haine din gama culorii verzi, se imbraca in rosu atunci cand isi pierde speranta iar scena sfarseste cu ea plangand. Productiile lui Guillermo del Toro au toate o aparenta unica si aceasta ultima realizare nu putea face exceptie.
Concluzie: Cu multe imprumuturi si cu personaje care evolueaza prea repede, pelicula nu ne lasa timp de a ne indragosti de nici unul dintre personaje ei. Hipnotic prin colorit, basmul pentru oameni mari se regaseste in aceeasi forma in multe alte realizari precedente. Prea multe chiar. In afara creaturii, care e si ea una de imprumut, efectele speciale nu mai propun altceva memorabil. Nu tu incursiune in lumea subacvatica, nu tu transformari spectaculoase. Cateva luminescente si, din ce deslusim din limbajul semnelor, o deschizatura secreta din care la momentul oportun, se iteste placerea. Ar mai fi de discutat de fetishul pantofilor si cum un accesoriu vestimentar, singurul care e definitoriu ca uman pentru cineva lipsit de grai asa cum e Elisa, in scena finala este pierdut, semn ca nu mai e nevoie de el. Transformarea a inceput si este ireversibila. Nota 7,33. Ramane, pana la urma un film de recreere.

alali
12 Mar 2018, 22:39
A Cure for Wellness (2016) (https://www.cinemagia.ro/filme/a-cure-for-wellness-616501/)

https://i.imgur.com/ySi9kQz.jpg

Sa te arati incantat de ceea ce tocmai ai vazut sau sa ai reactii de genul: "foarte bun film", "extrem de bine realizat", mergand pana intr-acolo incat sa fie declarat "cel mai bun vazut vreodata", denota o inca insuficienta experienta acumulata in calitate de cinefil. Si nu o spun ca pe un repros adus celor ce au gustat aceasta productie. E pura deductie derivata din multimea de influente ce se regasesc ingemanate in ceea ce tocmai am vazut ca a realizat Verbinski, fara a simti nici cea mai mica jena tinand cont de imprumutul masiv de idei realizat din alte surse. Nu vreau nici sa se inteleaga ca tocmai ce m-am urcat singur pe un piedestal ce sa-mi confere o oarecare inaltime fata de toti cei care e posibil ca sa fi vazut pentru prima oara un film de acest gen si deci sa fi ramas impresionati. Ma numar printre cei ce considera ca experienta cinematografica nu e niciodata suficienta si ca ea se poate imbogati permanent, atata timp cat exista o trimitere, o comparatie pe care alta persoana poate sa o faca, cu ceva despre care nici macar nu ai auzit, daramite sa-l fi vazut. Din acest punct de vedere, cu regret marturisesc ca mie inca imi lipsesc de bifat o multime de realizari clasice, deci, departe de mine gandul arogantei.
Oricine a vazut A Cure for Wellness (https://www.cinemagia.ro/filme/a-cure-for-wellness-616501/) si Das Cabinet des Dr. Caligari (1920) (https://www.cinemagia.ro/filme/das-cabinet-des-dr-caligari-cabinetul-doctorului-caligari-43067/), cred ca e deacord cu mine cand spun ca, fara sa trebuiasca sa fii specialist, poti sesiza ca primul e opusul celui de-al doilea, sau ma rog, pentru cine nu a bifat varianta clasica, sa faca comparatia cu adaptarea sa moderna, mult mai cunoscuta, Shutter Island (2010) (https://www.cinemagia.ro/filme/shutter-island-23353/). Iar cand spun rasturnatul celuilalt, fac referire la intregul concept generator de mister si intriga care aici se inverseaza. Realitatea nu mai degenereaza in paranoia ci psihoza maladiva devine stare de fapt. Doar ca legile ce guverneaza lumea noastra sunt formulari matematice iar regizorul tocmai de aceste postulate nu tine cont. Stiinta exacta ramane insa imuabila si astfel un raport ce inainte tindea spre absolutul perfectiunii artei cinematografice acum, asezat invers, converge spre nulitate.
Intreaga poveste propusa spre vizionare are fisuri ce nu par sa incomodeze pe nimeni din cei ce au condus acest proiect. Totul decurge previzibil dar acceptabil pana la punctul in care se alegea calea simpla si neinteresanta de dezvoltare a naratiunii. Aveam in fata doua directii pe care se putea inainta. Cea a unui thriller gotic, cu o tenta macabra, funesta chiar si cea a unui fantasy impresionant, burghez ca infatisare, avand o infinitate de posibile dezvoltari, inca neexploatate de alte pelicule. Personal preferam a doua poteca, inca neumblata. Pe prima au incercat-o atatia altii si chiar eu am mers in recunoastere pe ea in calitatea mea de spectator. Nu a fost sa am noroc si de ce mi-a fost frica nu am scapat, filmul alegand calea batatorita si arhicunoscuta.
Pelicula are si optiunea unei interpretari alegorice, motivul visului fiind si el prezent in intruchiparea acelei micute balerine cu ochii inchisi ce pare ca invita spectatorii mai indulgenti si dispusi la fabulatii sa isi imagineze doar ceea ce vor sa vada. (fantasy-ul pe care il mult asteptam) Realitatea de pe ecran tine insa mortis sa iti dea bobarnace peste nas pana cand te vei trezi din reverie. Aparitia mumiei frankesntein-iene nu lasa deloc marja sugestiilor care mai de care mai fanteziste pe care singur ti le-ai indus pana atunci. Lucrurile sunt ceea ce sunt si finalul este cheia in care trebuie ascultat intregul film. Pentru mine, problema mare e ca si in aceasta maniera de a privi filmul, realista, tot raman elemente confuze si neexplicate, invaluite in fumul gros rezultat in urma incendierii castelului. Tiparii sunt un exemplu. Halucinatie, vis sau un exepriment malefic pentru a obtine extractul miraculos? Totusi, tanara Hannah, (Mia Goth), impreuna cu tatal ei, (Jason Isaacs), trebuie sa isi fi prelungit cumva viata. Inseamna ca un elixir a fost produs. Iar daca metoda de a-l fabrica este cea descrisa in film, care mai e rostul pestilor vii si mai ales unde au disparut ei din corpul pacientului? Sa se fi pierdut exact aceasta parte de pe dvd-ul meu? Nu cred pentru ca durata filmului e tot de 146 minute exact atat cat, zice-s-ar, are si originalul. Adica mult prea mult pentru un remake prea putin modificat.
Concluzie: Desi foloseste reteta spectacolului din Pirates of the Caribbean (https://www.cinemagia.ro/filme/pirates-of-the-caribbean-the-curse-of-the-black-pearl-4532/), directorul Gore Verbinski nu mai bifeaza acelasi succes, Dane DeHaan neavand carisma lui Johnny Depp. Beneficiind de efecte vizuale bune, unele chiar spectaculoase, pelicula nu propune o poveste credibila, abordarile ne avand consistenta atunci cand se trateaza problemele adevarate. Finalul, e un exemplu a acestui neajuns si pare gandit pentru niste ignoranti. El nu include nimic despre consecintele si urmarile a ceea ce tocmai am vizionat, evenimente petrecute atat intre zidurile institutului cat si inafara lui. Nota 6,77!

alali
15 Apr 2018, 03:47
The Post (2017) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-post-1912311/)

https://i.imgur.com/fB7sUeA.jpg

The Post (O noua piesa asezata de cinemaul american in imensul puzzle al istoriei unei natiuni.), mai exact The Washington Post, este filmul unei stiri ce a transformat ziarul local pe atunci intr-un ziar cu influenta nationala. Croit pe modelul American, chiar si in cazul in care nu ne plac Statele Unite, trebuie sa recunoastem exemplele oferite restului lumii in care libertatea de expresie, libertatea la informare sau alte drepturi fundamentale au triumfat in pofida unor conspiratii si presiuni guvernamentale, la cel mai inalt nivel. Este si motivul pentru care SUA inca mai este un bastion al democratiei in care cetateanul isi mai poate apara drepturile, atat de restranse cate mai sunt ele in zilele noastre.
Filmul este curat si bine construit. Cu o forta si un eveniment surprins de o anvergura mult mai puternica decat cel din Toti Oamenii Presedintelui (1973) (https://www.cinemagia.ro/filme/all-the-presidents-men-toti-oamenii-presedintelui-1372/), film ce a intrat pe usa mare a istoriei, The Post (https://www.cinemagia.ro/filme/the-post-1912311/) reuseste sa spuna o poveste tehnica adevarata despre riscurile unei institutii media de a informa corect. Lipseste drama, cea a protagonistului, atentie - nu cea biografica a unui personaj principal, o drama necesara pentru a ne putea ajuta sa empatizam cu personajele. Mai mult ca sigur ca daca s-ar fi introdus tot acest caz adevarat intr-un scenariu dedicat unui singur om, as fi blamat cautarea expresa a melodramei de catre marile studiouri de film. E si normal. In fond, asta e meseria noastra de spectatori, sa fim carcotasi si nemutumiti permanent. Cea a regizorului e sa gaseasca acel echilibru al imbinarii celor doua planuri si astfel sa pastreze obiectivitatea si sa isi incante publicul. Aici se face trierea marilor regizori de cei de duzina. Si ca sa nu par absurd prin cererile mele, o sa atrag atentia asupra dramei unuia din personaje, proprietara gazetei respective, un artificiu introdus de Steven Spielberg exact in ideea de care vorbeam mai inainte.
Este acolo un moment particular, al unei discutii de familie in care ni se repeta obsesiv curajul pe care il demonstreaza Kay Graham atunci cand ordona sa se mearga pana la capat cu dezvaluirile. Si ni se spune odata ca e o femeie curajoasa. Si apoi ni se repeta ca a dat dovada de curaj si iarasi se subliniaza cat de puternica si temerara e aceasta distinsa doamna si se insista pana cand intelegem toti ca asa e. Mai ramanea ca Spielberg sa o puna pe actrita insasi sa strige in gura mare: Sunt extrem de curajoasa! Nu spune nimeni ca nu ar fi, ca momentul nu cere o doza de forta si neinfricare aidoma unei nebunii pozitive. Doar ca putem si singuri sa deslusim aceasta trasatura a respectivului personaj. Nu avem nevoie de traducere scrisa si orala, repetata pana la refuz.
Mi-ar fi placut ca acest film sa fie mai putin propagandistic si mult mai egoist. Sa lase deoparte ideea sacrificiului unei personalitati pe altarul binelui comun si sa se concentreze pe ceea ce e specific fiecaruia dintre noi, egoismul si binele propriu. Altruismul asa cum transpira din imaginile vazute, nu mai inspira demult pe nimeni, ba e chiar obositor si prost vazut. Comparativ cu ceea ce se ofera aici, un exemplu de constructie buna de cum sa realizezi o poveste plecata de la interese personale care in final sa dezvaluie o conspiratie planetara il gasim in The Constant Gardener (2005) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-constant-gardener-prietenie-absoluta-13354/) a lui Fernando Meirelles. Minunata toata acea lucratura minutioasa in care intriga si individualul construiesc ceva ce capata o amploare nesperata.
Pentru ca joaca in acest film Tom Hanks, dar in special aparitia lui Meryl Streep, un paragraf dedicat interpretarii e obligatoriu. Doamna de fier a cinematografiei constituie mai nou o stire prin faptul ca intr-un an nu a prins o nominalizare la Oscar decat ca a mai bifat o noua propunere la distinctia suprema pe care o poate o actrita cuceri. Iar rolul din The Post (https://www.cinemagia.ro/filme/the-post-1912311/) i-a adus a 21 nominalizare. Si pe merit, de ce sa nu o zicem franc. Cea mai premiata actrita s-a achitat excelent de sarcini. Momentele de descumpanire, de chibzuire a unei decizii sau de emotia unei responsabilitati venita la pachet cu statutul de puternica persoana decizionala ii ies de minune. Am identificat si doua mici scapari telenovelistice, secvente intinse la maxim in care inainte de a se pronunta, tensiunea se anuleaza din cauza exagerarii duratei. Asta coraborat cu episodul jenant de preamarire descris mai sus, i-au diminuat sansele unei noi statuete, a 4-a, pentru ca 3 le detine deja. Hanks pe de alta parte, pentru ca numele lui il pomenisem in deschiderea paragrafului dedicat acting-ului, e straveziu. Pare ca joaca doar pentru a o pune in vedere pe Streep. Nu e rau nici asa. Concentreaza mai mult filmul in directia protagonistei prin neutralizarea propriului personaj.
Concluzie: Un film eveniment cum sunt atatea altele in cinematografia americana. O noua poveste provenita dintr-un episod real, istoric, cosmetizat si adaptat atat cat sa incapa pe marele ecran. Interpretari bune spre foarte bune si incarcatura emotionala fluctuanta, unidirectionala. Cand prea sus, in momentele asa-zise biografice, cand prea jos in dezvoltarea actiunii propriu-zise, in elaborarea stirilor sau a ziarelor ori chiar a procesului de fabricare a unei publicatii. Faptul ca se termina exact atunci cand incepe filmul lui Pakula, All the President's Men (https://www.cinemagia.ro/filme/all-the-presidents-men-toti-oamenii-presedintelui-1372/), demonstreaza cat de sistematic isi propune cinematografia de peste ocean ecranizarea momentelor importante din viata omenirii, in special cea a propriei societati. Nota 7,28!

alali
06 Jul 2018, 00:46
TheSignal (2014) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-signal-590676/)
byWilliam Eubank

https://i.imgur.com/m0TBt01.jpg

Al doilea proiect al regizorului William Eubank, The Signal (2014) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-signal-590676/), emite senmale derutante si aidoma naratiunii acestui film, te poate face sa crezi ca vei asista la un alt film de referinta al genului s.f.. Din categoria semnalelor pozitive, cateva merita mentionate, analizate si cine stie, refolosite de o mana iscusita, poate chiar a coordonatorului acestui proiect, intr-o noua productie si cu mai multe resurce ce sa ii asigure un mai mare succes, pentru ca ele sunt generatoare de interes si dau o tenta de calitate unei pelicule ce le inglobeaza in interiorul ei. Primul si cel mai evident pentru orice spectator e permenenta deturnare a povestii, nedandu-ti oportunitatea sa ti se concretizeze nici o ipoteza din cate, singur ca ti-ai imaginat ca fiind posibile, in viitorul actiunii. Am vazut ca multi privitori declara ca au intuit incotro se indreapta intriga in care este prins Nic, (Brenton Thwaites). Marturisesc ca eu nu am avut un astfel de presentiment gen deja-vu, necitind si nestiind nimic despre ce anume se trateaza in acest film. Nu stiam sigur nici in ce gen anume se incadreaza aceasta ecranizare. Astfel am fost capabil sa savurez in tihna orice viraj pe care povestea mi l-a propus. Si sunt destule astfel de schimbari. Avanta serviciu in favoarea mea!
Al doilea semnal, la fel de puternic si de aceeasi intensitate cu primul e dat de minutele de aur ale acestui film. Acea urmarire a elementului declansator al intregii istorisiri, cu nuantele de thriller, horror si science fiction surprinse toate in mai putin de 2-3 minute, constituie o minunatie de manipulare si de transformare a genului unui produs de cinema. Toate elementele idica pentru inceput o urmarire dementa ca in Joy Ride (2001) (https://www.cinemagia.ro/filme/joy-ride-gluma-mortala-1981/). Senzatie ce tine doar un singur minut. Urmeaza partea horror, buna si ea, ce aminteste de The Blair Witch Project (1999) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-blair-witch-project-proiect-vrajitoarea-142/). Nici acest episod nu dureaza mai mult ca primul. Apoi dezmeticirea, momentul in care s.f.-ul preia intreaga naratiune si lucrurile se lamuresc, cel putin in aceasta privinta. Minunate secunde, trebuie sa recunosc, am experimentat asistand la transmutarea genului planurilor pe care se desfasoara actiunea.
Finalul, un alt semnal, interesant si el, pe care pelicula il da spectatorului satul de clisee si stereotipuri. Spargerea matricei care creaza iluzia unei lumi conventionale si recognoscibile oricarui individ, asigura consistenta intregului scenariu. Nu e o obisnuinta ca un film de acest tip sa se termine atat de spectaculos. E si partea in care efectele speciale isi fac de cap. Vizual, incheierea acestei pelicule genereaza un spectacol pentru oricine apreciaza cinemaul si imaginile de calitate. Socotind si faptul ca bugetul nu atinge nici macar 5 milioane de dolari, rezultatele sunt cu atat mai spectaculoase.
Mi-a mai placut maniera de a interpreta a lui Laurence Fishburne. Nu as merge pana intr-acolo incat sa spun ca a fost o prestatie exceptionala sau cea mai buna din cariera acestui actor. Rolul in sine nu il solicita aproape deloc pe un astfel de actor, posesor al unui asemenea talent. Insa calmul, timbrul vocii, linistea pe care ti-o oferea atunci cand repeta o intrebare la care nabadaiosul Nic refuza cu obstinatie sa raspunda, mi-au produs o placere suplimentara, ciudada ce-i drept, in vizionarea acelei parti.
Paradoxul straniu consta in dezamagirea pe care o simtim la sfarsitul vizionarii, in pofida cumulului de indicatori pozitivi pe care filmul le emite pe tot parcursul sau si pe care le-am tot enumerat pana acum. Realizezi ca desi povestea este bine transpusa in scena, ca imaginile sunt nesperat de calitative si ca actorii contribuie destul de mult la realizarea atmosferei propice pentru vizionarea unei asemenea povesti, nimic nu este aprofundat incat sa ofere si adancime subiectului tratat. Tema extrem de interesanta si provocatoare a studierii unui cobai nu se exploateaza deloc. Lucrurile raman la nivelul unor intrebari puerile si unor teste prescolare. La fel si despre evadarea din realul ireal. Cand lucrurile ar fi putut deveni cu adevarat interesante, tacerea se asterne peste intregul decor. Nici insusi lait-motiv-ul acestui film nu e deloc speculat. De la receptia mesajului si pana la declansarea actiunii, lucrurile se petrec cu o repeziciune ce nu lasa locul unui preludiu ce ar fi crescut satisfactia elucidarii unui mister venit din alta lume.
Concluzie: Cu multe puncte bune, Eubank reuseste contraperformanta sa nu si multumeasca spectatorul. Ideea din Matrix (https://www.cinemagia.ro/filme/the-matrix-matrix-209/) sau Brazil (https://www.cinemagia.ro/filme/brazil-978/), un gen mult evitat, din pacate, in cinematografia moderna. Acum cand tehnologia e capabila sa creeze inimaginabilul, ea e folosita doar ca sa asigure o ultima rasturnare de situatie si nimic mai mult. Nota 7,07!

alali
01 Sep 2018, 16:49
Far From Heaven (2002) (https://www.cinemagia.ro/filme/far-from-heaven-departe-de-paradis-4720/)

https://i.imgur.com/I2R3luN.jpg

Gandit ca un proiect corect cu el insusi, Far From Heaven (2002) (https://www.cinemagia.ro/filme/far-from-heaven-departe-de-paradis-4720/), nu pluseaza in orb atunci cand isi developeaza deznodamantul. Nu e cazul sa va asteptati la o promisiune gen ^poveste ca in filme^ sau ^happy end^. Toate sunt "departe de a fi ca in paradis". Prezentarea idilica a vietii de familie, cu elemente de fotografie emblematica a unei anumite perioade, culorile puternice atat de bine generate pe celuloid ce realizeaza contraste sfidatoare, constituie elemente menite sa pacaleasca atat actorii cat si publicul. Cu ajutorul lor se induce ideea unei lumi perfecte si senine. Episodul in care cuplul pozeaza pentru a ilustra aceasta viata perfecta, o ghidusie reusita si extrem de inteligenta, mai adauga cateva oglinzi decorului contrafacut ce exista deja. Momentul devine atat de natural cuprins in atmosfera ce s-a creat pana la acel moment incat nu pare o regie gandita special situatiei exceptionale din naratiune ci mai degraba o continuitate a vietii din casa, a tot ceea ce am crezut ca am vazut. Repede vom realiza insa ca totul este fum si amagire si ca nimic nu e ceea ce pare.
Din punctul de vedere al abordarii, pelicula semnata Todd Haynes este neutra. O caracteristica a acestui regizor ce lasa perioada descrisa in operele sale sa se manifeste tacit. Nu se discuta nici prejudecatile anilor 50 fata de negri, nici pe cele ale aceleasi societati vis-a-vis de homosexuali. Ele exista, se simt, se manifesta in ritmul cotidian al unei zile banale si cam atat, nedezvoltandu-se nici una din aceste laturi. Drama personajului feminin e si ea la fel de estompata. Naruirea fatadei unei casnicii model, nu duce la depresie, crize sau alte stari din registrul fatalist. Pierderea a tot ce ai construit in ani de zile e dureroasa, dar din cate vedem, tolerabila. Pare ca inca se incearca salvarea unor aparente ce inexplicabil, inca se vor a fi cosmetizate. Cand nu mai e nimic de facut, eroina inca mai spera. La ce? Asta doar ea o stie, pentru ca de manifestat, nu se manifesta in niciun fel. Indecizia de a pleca impreuna cu Raymond (Dennis Haysbert), dar ar si de a ramane in mijlocul anturajului pe care si l-a creat in timp, e umana oarecum, dar nu are nimic exceptional in ea pentru a deveni subiect de film. E la fel ca in viata, daca viata e un mare compromis. Iar pentru Cathy, (Julianne Moore), totul se dovedeste a fi un compromis.
Lumina, filtrele de culoare cu care se joaca cameramanul, sunt lucruri care transmit emotii aici. Actiunea porneste intr-o lumina puternica ce invaluie situatia artificiala si falsa, dar aparent fericita si sfarseste in obscuritate, pentru momentele cand toate decorurile menite sa debusoleze cad si divortul se contureaza ca o realitate iminenta. Scena lovirii Cathyei de catre Frank, interpretat aici de Dennis Quaid, o prezenta alcalina ce contribuie si el la stingerea oricarei urme de dinamism si de interes, scena spuneam, reprezinta o mostra de utilizare a tonurilor - umbre si culori. Proiecteaza practic un viitor ce devine tot mai sumbru pentru aceasta familie, lucru exemplificat de culoarea predominanta din cadre.
Punctul de rezistenta al intregii constructii, elementul care il socate din anonimat e dat de clipele in care se vorbeste despre rasismul celeilalte tabere. Iata ca si negri pot gandi la fel! "Pare sa fie singurul loc in care albii si negri sunt in deplina armonie" - zice Raymond in replica cea mai profunda din intregul film, atunci cand isi povesteste drama pe care familia sa o traieste seara de seara, in momentele cand autori necunoscuti ii sparg geamurile cu pietre.
Prezenta sonora a geniului lui Elmer Bernstein, cea din urma orchestrare a unei coloane audio dedicata unui film, nu mai are grandoarea din The Magnificent Seven (1960) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-magnificent-seven-cei-sapte-magnifici-1712/) ori gravitatea lui The Ten Commandments (1956) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-ten-commandments-cele-zece-porunci-7713/). Nici macar dramatismul lui The Age of Innocence (1993) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-age-of-innocence-varsta-inocentei-1065/). Era si greu sa se obtina astfel de reverberatii dintr-o pelicula ce treneaza si isi eschiveaza gravitatea subiectelor.
Cocluzie O adaptare moderna a clasicului All That Heaven Allows (1955) (https://www.cinemagia.ro/filme/all-that-heaven-allows-22880/) semnat Douglas Sirk, in care subiectul e ceva mai contemporan. Discriminarea pe criterii de rasa inca reprezinta ceva ce se intampla curent, peste tot in lume. Povestea de dragoste intr-un cuplu in care diferenta de varsta e considerabila, in lumea de azi ar fi fost absolut neimportanta. Culorile, chiar si in scenele intunecate, abunda, devenind un al doilea decor ofera cand himere, cand treziri bruste la realitate. Pacat ca nici un personaj nu e dispus sa iasa din mediocritatea stereotipurilor, sa faca un sacrificiu sau sa ia o decizie ce sa il scoata din imbacseala multimii uniforme. Probabil ca de aici vine si dezamagirea cea mare, din lipsa unei sclipiri de geniu din partea vreunui personaj. Despartirea de pe peronul garii e dureros de lipsita de tensiune si mai ales de pasiune. Nota 7,07!

alali
02 Feb 2020, 03:01
The Lion King (2019) (https://www.cinemagia.ro/filme/the-lion-king-1251117/)

https://i.imgur.com/99sTYYw.jpg

. by Jon Favreau

Cinema 4DX. Scaunele o iau razna, literalmente, cu tine in ele. Cumva senzatia de roller coaster ajuta; cel putin in cazul meu, efectele speciale intalnite exclusiv in acest tip de proiectie, si-au facut efectul pe deplin si chiar m-au ajutat sa am o revelatie. Declar inca de la inceput ca nu sunt deloc un fan al seriei Regele Leu, trilogia animata ce si-a facut deja loc in Canonul Clasic Disney. Stau acum si ma gandesc ca de n-ar fi fost aceata premiera, in ceea ce ma priveste -n.r. vizionarea in 4DX-, probabil ca as fi adormit cu siguranta in sala de cinema. Dar asa, zgaltait din toate incheieturile, spre final udat bine de tot, ca deh, in film ploua torential, la fel cam ca in sala de cinema, dormitul s-a dovedit imposibil. Si jur ca m-am straduit!
Prima senzatie, cea resimtita direct in scaunul confortabil dar saltaret, a fost de inutilitate si de copy paste. Senzatia de deja-vu, odata cu trecerea timpului devenea chiar enervanta si suparatoare. Sa refaci animatia fara sa aduci nimic nou, la ce bun existenta unui astfel de live action? Am identificat, asa la o prima aruncatura de ochi, cateva pasaje suplimentare, dar care parca nu erau esentiale in desfasurarea evenimentelor. Si trebuie sa ma opresc la cel al identificarii blanii lui Simba, un fel de circuit al hranei in natura. Dupa ce smocul de par a fost purtat pe aripile vantului, a ajuns sa fie masticat, digerat si excretat de animale, ca mai apoi, din … excremente, sa fie iar purtat de briza si la final mirosit si identificat de babuinul oracol . In aceeasi idee ca in desene, doar ca mai detaliat acum. Poate prea explicit, daca e sa imi marturisesc gusturile.
Intors acasa si sub stresantul gand al reluarii fara motiv a animatiei intr-un film, m-am pus sa revad clasicul din 1994 (https://www.cinemagia.ro/filme/the-lion-king-regele-leu-2363/), cum cred ca era si normal. Surpriza a fost sa descopar lipsuri care acum, odata ce ele sunt umplute de film, iar paralela s-a putut face foarte usor deoarece ambele-mi erau proaspete in memorie, sa le gasesc chiar deranjante. Pana si secventa balegarului parca e cumva logica si isi are rostul ei, pentru ca fara aceste mici detalii de legatura, ajungi sa iti dai seama ca din animatie, anumite pasaje le deduci, pe altele le intuiesti iar in cateva cazuri chiar ajungi sa ghicesti.
Revenind strict la filmul lui Favreau, ajung sa ii redau creditul de a fi venit cu ceva in plus, chiar daca 80%, sau mai bine de atat, e reluat din lungmetrajul mai vechi, doar ca acum nu mai e pe folia transparenta de policarbonat, ci cu ajutorul cgi-ului. Filmul, in proportie de 100% e realizat pe calculator. O fi bine, o fi rau, om trai si om vedea, mai ales in aceste timpuri in care, se pare ca si un actor disparut acum jumatate de secol, va mai aparea intr-un film, tot datorita acestei tehnici.
Completarile spatiilor punctate din ecranizarea originala le-am trecut la plusurile acestei pelicule. La minusuri insa am punctat personajele. Parca prea in maniera National Geographic, lucru posibil si probabil intrucat facand parte din acelasi grup de companii, sigur au fost colaboratori trecuti in interes de serviciu, dintr-o parte in cealalata. Si astfel au rezultat niste fiare in toata regula. Doza de real e mult peste ce ne-a oferit Disney in live action-ul de la Cartea Junglei (https://www.cinemagia.ro/filme/the-jungle-book-591174/) de exemplu. Caracterul de documentar filmat la firul ierbii e intarit si de prezentarea in amanunt a activitatilor anumitor specii de gandaci si de tot felul de insecte. Doar puii felinelor, poti spune ca mai corespund cerintelor unei productii ce se adreseaza copiilor. Restul e brutal si salbatic asa cum e si in realitate. Au pierdut trenul cei de la Disney de a genera un val mare de simpatie ce putea veni din partea raspandacilor de imagini cu pisicute si de pe urma caruia ar fi primit multe like-uri, meme-uri si tot felul de gifuri. In maniera in care se prezinta filmul, poti trimite astfel de clipuri doar ca amenintare dusmanilor.
Violenta trebuie si ea luata in calcul atunci cand se voteaza alegerea acestei productii ca facandu-se in familie, alaturi de prichindei. Personal, nu as recomanda ca un prescolar (mai mic de 6 anisori), sa asiste la lupta pentru suprematia vietii salbatice africane. Muscaturile, ragetele, labele cu gheare ce se impart in momentele de lupta, te pot afecta la o varsta atat de frageda. Pisicuta, pisicuta, dar parca stiind cat de feroce pot fi aceste feline, te vei gandi de doua ori inainte de a mai mangaia orice tip de patruped. (Nu ca animatia ar fi mai putin violenta)
Vazuta prin ochii unui adult, ai obligativitatea de a remarca rusinosul moment al proclamarii noului mostenitor, moment ce initiaza, dar si incheie intriga. Adunarea animalelor, corect spus ar fi a dobitoacelor, alaturarea prazii si a pradatorilor intr-o celebrare festiva si voioasa, miroase a declaratie politica si a prostie ce se vrea reperata doar asa, pentru a ne insulta minima inteligenta. Si e un moment marca Disney peste care poate am fi reusit sa trecem, doar ca aici ni se vorbeste explicit despre servirea zebrelor, sau a altor gazele, ca mancare atunci cand leilor li se face foame. Ferma animalelor (https://www.cinemagia.ro/filme/animal-farm-36110/) lui Orwell, ecranizata si ea intr-o animatie britanica, e mic copil pe langa zeflemeaua ce apare aici; diferenta fiind nivelul de inteligenta la care fiecare lucrare face apel - unul minim in cazul lui Favreau.
O isecventa mi s-a parut totusi superba, si chiar daca tine doar de tehnica de proiectare despre care spuneam in deschidere, as vrea sa o impartasesc si cu voi. E un moment in care Pumbaa se pune pe infulecat tot felul de ganganii iar muscatura este facuta fix peste punctul de focus al camerei. Ei, aici sa te tii! Pulberea umeda pe care o resimti ca iti este aruncata direct in fata face ca tot ce baleste respectivul animal atunci cand deschide hrapareata gura, sa iti creeze o stare de … imersie in film, sau ma rog, in Pumbaa. Nu e nimic oripilant in asta, insa e o senzatie unica, stranie si interesanta in acelasi timp. Bleah! ... dar ce fain a fost!
Concluzie: Un film ok, merita vazut si mai ales e musai sa fie comparat. Nu imbunatateste cu nimic sensul povestii arhicunoscute, dar nici nu o altereaza in vreun fel. Stilul realistic, documentar as putea spune, nu face nicidecum cinste unei realizari Disney, dar nu avem ce face decat sa-l inghitim, in lipsa unor idei originale; asta de parca nu ar mai exista povesti in lumea asta ce nu au fost ecranizate . Noroc cu Pumbaa si Timon, personaje care mai inveselesc o istorie parca prea umana, plina de intrigi si urzeli tesute in numele puterii absolute. Nota 6,88!

alali
29 Apr 2020, 15:03
fara sa vreau sa supar vreunul din numerosii fani ai productiilor A24, prezint doar parerea mea, zic eu, argumentata. No offence!

Hereditary (2018) (https://www.cinemagia.ro/filme/hereditary-2264049/)

https://i.imgur.com/MCxFEJu.jpg

Inca de la inceput vreau sa imi exprim bucuria nedisimulata cu privire la “veridicitatea” faptelor din povestirea pe care tocmai am urmarit-o. Evenimentele nu sunt rezultatul vreunui delir sau intamplari onirice despre care sa ai dubii cum ca ar fi fost reale, desi au fost multe momente in care am avut impresia ca asta va fi turnura pe care o va capata explicatia logica a povestirii; acea concluzie finala pe care o tragi in cazul filmelor cu final deschis. Marturisesc sincer ca am cam obosit sa tot vad astfel de realizari in care trebuie sa pui la indoiala tot ceea ce ochiul vede pentru ca intelesul suprem e undeva in alta parte, nu in imaginile propriu-zise. In care privitorul trebuie sa isi reconstruiasca altfel povestea ca ea sa aiba inteles iar trimiterile, simbolismele si indiciile au un rol mai important decat “realul” din film. Mai vreau sa vad si regizori care sa isi asume povestea si nu sa o plaseze in carca privitorului, ca doar si-o fauri el un film in capul lui.
Hereditary nu este despre dementa si inchipuire, asta pana cand vreun tulburat nu ar vrea sa ii dea si o astfel de interpretare, tinand cont ca elemente pentru a abera exista in lucrare, unde o lume paralela, in miniatura, misuna prin aproape fiecare cadru al filmului. Faptic, Regele Paimon este o figura mitologica mentionata inca din secolul 12. Un print al intunericului care are abilitati cognitive absolute. Cunostintele acestei legendare figuri sunt exhaustive, fiind chiar capabil, prin aceasta atotstiinta sa prognosticheze cu o precizie aproape perfecta viitorul, dupa ce a analizat in prealabil o infinitate de variante a unor posibile decizii viitoare. Mentiune deosebit de importanta de stiut si care decripteaza intreg scenariul din spatele ecranizari. De ce? Foarte simplu. Odata capabil sa intuiesti viitorul, faptele ce se vor petrece nu mai sunt accidentale si imprevizibile ci devin parte a unui plan bine elaborat; vezi moartea lui Charlie. Plus ca mai sunt si marcaje vizibile pe parcurs, monograma de la gatul bunicii ce apare vizibila pe stalpul de care Charlie… stiti voi. Iata dar de ce o documentare de acest gen in care afli atributele unei figuri pomenite in pelicula iti aduc o noua lumina in intelegerea celor relatate. De aici totul pare coerent si chiar simplu. Bunica, regina unui cult inchinat lui Paimon, a vrut sa ii ofere demonului un trup fizic, obligatoriu masculin, si nu, nu vorbim de o nota misogina a mea ci asa spune autorul, atunci cand incerca sa “introduca alte fiinte” in trupul propriului fiu. Acesta ajunge sa se sinucida iar detalii despre cauzele esecului nu ni se ofera. Deodata toata speranta se muta spre un viitor descendent ce poate veni doar din partea fiicei ramase in viata. In imposibilitatea de a-si contacta nepotul, atentia bunicii se muta spre nepoata, o ofranda oferita de mama ce se simte vinovata dupa aplicarea tratamentului de distantare celei ce a adus-o pe lume. Charlie, (Milly Shapiro), nu serveste prea mult pentru ca este de sex feminin si i se spune fatis ca “ar fi fost preferabil sa fi fost un Charles”, adica barbat. Dar chiar si asa va participa la viitoarea operatiune menita sa il ofere pe Peter, (Alex Wolff), cultului. Acum parca se intelege de ce “mama nu l-a vrut la nastere”, de ce “a incercat sa il arda in timp ce dormea” ori de ce “a apleat la toate metodele cunoscute sa isi provoace avort cat timp a purtat sarcina”. Cam atat despre povestea pe scurt. Pare complicata dar cunoscand cateva informatii in plus de ce ne ofera filmul, lucrurile nu mai au atata ceata si mister. Doua mari momente, cel putin atat am reusit eu sa identific la o prima vizionare, (stiu, pare o contradictie in termeni sa vorbesti de intelegere, cand tu in realitate n-ai reusit sa-ti explici faptic aceste adaosuri in poveste), nu au noima in constructia ce ni se propune spre vizionare.
Primul tine de mama decapitata ce ajunge o membra veneratoare a intruchiparii Diavolului Paimon. Ea fiind pe toata durata proiectiei o luptatoare contra acestei creaturi, o persoana ce a incercat sa zadarniceasca si sa distruga planurile de reincarnare a fiintei venite direct din iad. Si totusi ajunge in prima linie de adoratori, inchinandu-se pana la pamant, intr-un fel de prosternare eterna. Lucru total ilogic si in contradictie cu toti ceilalti membrii ai cultului ce au fost cat au fost vii, slujitori devotati.
Al doilea element si probabil momentul de unde mi s-a rupt filmul, a aparut atunci cand cartea a fost aruncata in foc. Inexplicabil, actiunea a dus la incinerarea sotului, singura persoana ce nu zadarnicea cu nimic planul ocult. Ba chiar ajuta prin scepticismul dovedit in tentativa de a o opri pe Annie, (Toni Collette), sa zadarniceasca planul atat de minutios pus la cale de fortele intunecate. Si totusi el este cel pedepsit de distrugerea caietului care oricum nu are nicio valoare in economia evenimentelor generale. O intelegere a unor astfel de repercusiuni e imposibila tinand cont ca doar cu cateva minute inainte, faimoasa agenda o pedepsise, asa cum era si logic, pe cea care tocmai incerca sa o distruga. Iar cand te gandesti ca pentru a nu crea atata nedumerire, era de ajuns sa fie lasat Steve, (Gabriel Byrne), sa arunce singur caietul in foc... te iau durerile de cap si te intrebi singur care o fi fost rationamentul lui Ari Aster, sau daca e scuzabila o asemenea scapare unui cineast debutant.
Strict artistic privind filmul, trebuie sa remarc imaginea si sunetul. Fotografia e geniala aici. Cu multe planuri irelevante intercalate in timpul evenimentelor importante, ti se atata o atentie pe care in oricare alt ambient ce s-ar fi creat nu ai fi prestat-o la acelasi nivel. Prin inutilitatea acestor secvente introduse la montaj, vei cauta permanent un simbol, ceva ce iti scapa, ca astfe sa pricepi de ce se apeleaza la respectiva incadratura. Un ajutor enorm pentru scena imediat urmatoare si in care, astfel capacitat, vei prinde mult mai usor detalii pe care altfel le-ai fi trecut usor cu vederea. Mai ales daca e vorba de minuscula lume a miniaturilor ce recreaza unele situatii petrecute deja. Si tonalitatea, una suprinzator de luminoasa si deloc neclara, m-a surprins cumva. Desi majoritatea lucrurilor se intampla noaptea, intunericul si negrul din imagine nu ascunde vizual amanunte doar ca sa nu fie percepute de ochiul neantrenat. Exceptie poate in locurile in care spider-mama atarna prin colturi de camera, dar si acolo aparitia se desluseste, zic eu, usor.
Coloana sonora, pentru ca da, desi nu obisnuiesc sa discut de sunetul unui film per ansamblu, aici simt ca e cazul, contribuie decisiv la tot ce traiesti vizionand materialul propus de regizorul Aster. Si nu, nu e menita compozitia audio sa te sperie ci mai degraba sa te insoteasca intr-o lume underground, subpamanteana si ritualic-obscura. Ascultand filmul simti automat dorinta de a descifra misterul oricat de mult ar necesita sa te afunzi in intuneric. Daca pana acum obisnuiam ca dintr-un film sa remarc o compozitie, cel mult doua ca fiind bune si deosebite, (nu sunt deloc genul care sa asculte soundtrack-uri in intregime doar pentru ca mi-a placut un film sau pentru ca in linia melodica apare o piesa de rezistenta), acum e pentru putinele dati in care apreciez sonorul luat per ansamblu. E bine gandit, e diferit si nu are niciun “hit” al lui. Doar te acompaniaza pe toata durata proiectiei.
Concluzie: O poveste aproape perfect inchegata care beneficiaza de interpretari bune dar mai ales de tipologii de personaje magistral create. Sunt ciudati, urati, schizofrenici si unici, niste actori care de altfel sunt placuti si chiar frumosi. Doar ca prin machiaj, in acest film, se spune jumatate de poveste. Chipurile acelea sinistre or sa te bantuie mult timp. Strict din perspectiva machiajului pot sa ii acord o nota de 10, absolut meritata. Per total, desi este un horror, filmul nu te sperie aproape deloc, un esec, din punctul meu de vedere. E adevarat ca pare realizat in cu totul alt scop decat a fi un horror si aici imi aminteste de Casa lui Jack (https://www.cinemagia.ro/filme/the-house-that-jack-built-870861/), a lui Von Trier. Chiar si asa insa, cateva scene care sa te anime in toata aceasta incordare, imi dau acum seama ca ajutau mult. Incununau incrancenarea cu care, asa cum am spus, te agati de fiecare secventa, chiar si de cadrele nenecesare. Nota 6,89!