O singurătate prea zgomotoasă e, în principiu, o carte care o să fie iubită de cei care iubesc cărțile în general chiar dacă, la fel ca în cazul meu, nu o să fie dragoste la prima vedere. Nu am întâlnit până acum o pledoarie mai convingătoare în favoarea/împotriva cititului. Întreaga contradicție e cuprinsă în caracterul lui Hanta, "călăul afectuos ", pe jumătate filozof iluminat de anii petrecuți în "inima singuratică" a adevărului, pe jumătate un inadaptat incapabil, educat mult peste puterile sale intelectuale. Așadar, deopotrivă îndemn și avertisment, despre bucuriile lecturii și tristețea paginilor albe.
Și cum
atunci când citesc nu citesc de fapt, iau doar frazele frumoase, le savurez ca pe bomboane, ca pe un pahar de lichior pe care-l beau încet, până când simt că ideea se răspândește în mine ca alcoolul...să bem:
(a) Cerurile nu sunt umane și nici viața de deasupra mea, de sub mine și din mine.
(I)
Manuscripts Don't Burn
Locuiesc într-un fost regat unde a existat și persistă încă obiceiul, chiar obsesia, să se comprime în minte gânduri și imagini care aduc cu ele o bucurie de nedescris precum și o tristețe încă și mai mare.
Konias-ii din întreaga lume încearcă în zadar să ardă cărțile, iar dacă aceste cărți au însemnat ceva, se aude doar râsul tăcut al volumelor arse, pentru că o carte adevărată arată undeva într-altă parte, în afară.
În mâinile mele și în presa mea hidraulică pier cărți prețioase, iar eu nu mă pot opune acestui debit. Nu sunt decât un tăietor tandru. Cărțile m-au învățat plăcerea și bucuria distrugerii.
Odată, pe când presam cărți frumoase, când presa ajunsese la ultima fază și strângea cărțile cu o putere de douăzeci de atmosfere, am auzit zgomote de oase omenești zdrobite, ca și când, cu o râșniță manuală, măcinam cranii și oase ale clasicilor, ca și când aș fi presat fraze din Talmud: suntem asemenea măslinelor, când suntem striviți dăm din noi tot ce am avut mai bun.
(II)
Of Mice and Books
Nimeni n-ar crede ce poate fi într-un asemenea beci cu șoareci, vreo două sute, poate cinci sute, mai toate aceste vietăți, care vor să se împrietenească, s-au născut pe jumătate oarbe, dar toți acești șoareci au ceva în comun cu mine: împreună ne hrănim cu litere, cel mai mult ne plac Goethe și Schiller legați în piele.
Jgheabul plin al presei mele, antrenat de forța orizontală a șurubului, sfărâmă șoarecii tăcuți, care nu mai au nici glas, exact ca atunci când sunt prinși de pisică, exact cum iubitoarea natură împrăștie groază, când sar siguranțele, iar groaza- mai puternică decât durerea- învăluie ceea ce vizitează într-un minut de adevăr
Câțiva șoareci tremurau de foame, pentru că nu mai aveau hârtie. Unul dintre ei s-a apropiat de mine, m-a atacat, a sărit pe mine, voia să mă muște sau să mă trântească la pământ, poate doar să mă rănească, toată forța acestui corp de șoarece s-a năpustit asupra mea și m-a mușcat de pingeaua umedă; îl împingeam delicat, dar el a sărit încă o dată la pingea, apoi s-a așezat gâfâind într-un colțișor, m-a privit în ochi și eu m-am cutremurat, am văzut că în ochii acelui șoarece se afla ceva mai mult decât stelele de deasupra mea și de legea morală din mine.
(b) Cerurile nu sunt umane, dar există ceva mai uman decât cerurile, compasiunea și dragostea, pe care le-am uitat și le-am rătăcit.
