Chelsea Girls (1966)
Intrucat am terminat de urmarit "cel mai lung film din viata mea de cinefil", o sa incadrez acest lucru la capitolul realizari. In fond, sa vizionezi un material tografic al artistului Warhol, (si nu sunt deloc sarcastic atunci cand spun ca Worhol este un artist, doar ca ma gandesc la un cu totul alt domeniu de aplicatie), este o mare reusita prin insusi faptul in sine. De ce e "cel mai lung film..."? Din acelasi motiv pentru care privitul la acest montaj este o performanta; cele 3 ore si 15 minute vor traumatiza, cu siguranta, orice privitor. O alta productie, oricat de proasta ar fi ea, oricat de gresita si de neprofesionist realizata ar fi, doar te va dezamagi. Pe cand aceasta opera a lui Warhol depaseste granitele rabdarii umane, ale rezistentei mentale sau ale tariei psihice. Dupa fiecare calup de 4-5 minute o sa simti nevoia sa evadezi si sa te refugiezi in propria minte, unde dupa ce ai verificat daca nu au aparut leziuni permanente, o sa incerci sa te odihnesti putin, propunandu-ti tot felul de exercitii simple, plictisitoare in alte ocazii, cum ar fi: planificari de cumparaturi, agenda pe ziua in curs sau indiferent ce altceva, doar sa nu iti reaminteasca de "filmul" pe care tocmai il vezi.
Sa nu imi spuna cineva ca a reusit sa urmareasca aceasta pelicula cu atentie si interes, de la un cap la altul al ei, ca nu il cred. Iar daca continua sa afirme asa ceva si nu poate sa imi prezinte si un certificat psihiatric cum ca totul ar fi in ordine, voi stii cu siguranta ca aceasta adeverinta probatorie nu a fost eliberata din motive justificate, ceva suspicios gasindu-i-se cu siguranta.
Despre stil de filmare, maniera de exprimare, montaj sau editare, sunt prea putine ce ar putea sa fie spuse. De bine; ca de rau s-ar putea umple pagini intregi. Cameramanul, masinistul sau cine o fi manevrat camera de filmat, obtine o degringolada in imagine, ca nici unui neprofesionist nu i-ar reusi asa performanta, nici macar atunci cand isi calibreaza focusul sau zoom-ul, inainte de a incepe fimarea propriu-zisa. Ca exemplu sa luam secventa de inceput in care o duduie vorbeste la telefon si se protapeste in capul patului, alaturi de ea mai fiind o alta persoana. Camera, surprinsa de miscarea asta atat de brusca, se scurge usor spre dreapta si intr-un final ajunge sa le cuprinda in acelasi plan pe cele doua. Dar capetele nu le intra in cadru. Atunci, prin acelasi procedeu lent, cadrul se inalta pana cand, ce sa vezi, ambele femei isi fac loc in imagine, aparand intr-o maniera normala. Bijuteria operatorului obiectivului de filmat acum urmeaza: o focalizare rapida ce rezulta intr-un gros-plan .... ghici unde?; fix intre cele doua personaje, pe perete alb. Arta, fara indoiala. Simultan cu scena descrisa, in fereastra paralela sunt doi tipi ce par a fi in patul conjugal, iar peste ei intra 2 puicute ce par ca i-au pus gand rau individului doar in chiloti. Posibil sa fi fost bisexual tipul, cert e ca el ajunge legat fedeles cu mainile la spate si e intors cu fata in sus, ca o clatita. Camera face iarasi o ghidusie cu o focalizare, ... ia sa vedem, de data asta ghiciti unde? Fix pe chilot, in dreptul organului genital. Surpriza e ca dupa tot acest exercitiu de dominare si posedare, mumbrul e la fel de inert ca si o carpa. Nu o fi fost interesat personajul si de partea femeiasca, alta explicatie si alta semnificatie a acestor focalizari nu vad.
Inca o scena o sa mai descriu si gata. E o secventa pe care am gasit-o tulburatoare, reprezentata de acea introducere in tot acest montaj, a imaginilor cu minorul. O scumpete de copil vine intr-o bucatarie si petrece putin timp cu o femeie si cu un barbat. Cine sunt?; Sunt parintii copilului?, nu ni se spune. Nu avem sunet din acea jumatate de fereastra. Apoi vedem ca puiul de om este mangaiat pe barbie, moment in care, din joaca, (SPER), i se introduce un deget in gura. In toata aceasta atmosfera psihedelica si in tot acest ambient mizer, aceste imagini care includ minorul, suprapuse pe dialogul tipic centurii tografice, in contextul general, specific "castelului burghez al lui Warhol", sunt socante si inspaimantatoare.
Tot la categoria imagine, faptul ca jumatate de film e alb-negru si jumatate color nu pare sa aiba vreo semnificatie. In fond, sa cauti semnificatii si intelesuri ascunse in non-le lui Warhol, trebuie sa fii putin deranjat.
Personajele sau "castul" cum e numit in film, nu pare apt 100% pentru a roda imagini cu si despre ei. Probabil ca fumul etnobotanicelor ce s-a acumulat in acele spatii inchise le-a afectat sistemul cognitiv. Un lucru e clar, ala nu e fum de tigara, indiferent de ce ni se va spune ulterior in vreun interviu.
Concluzie: Hotelul Chelsea din New York este gazda unuia dintre cele mai ciudate experimente realizate vreodata sub forma unui lungmetraj. Un sofism al gandirii cineastice, montajul realizat de Warhol poate fi prezentat sub orice forma, mai putin cea de film (movie).
Nota 4,00 pentru o idee ce nu a beneficial si de mijloacele minime necesare pentru a putea fi transpusa in imagine.