Elia Kazan

[nume]

"Un Oscar cu cantec"
Hotararea Academiei de Arte si Stiinte Cinematografice, de a-i conferi acest Oscar onorific regizorului Elia Kazan, a tulburat lumea artistica americana. Sunt destui cei care au declarat ca omagierea celui mai proeminent "turnator de colegi" de la Holywood (episod petrecut in '52) ar fi un act rusinos. Cam tot atatia insa, au sprijinit initiativa Academiei, considerand ca, fata de importanta operei acestui regizor, se poate trece cu buretele peste un gest savarsit acum aproape jumatate de secol. Primii au amenintat ca vor protesta in cadrul ceremoniei, iar in cazul in care Elia Kazan va recunoaste in fata tuturor ca a gresit, vor pastra tacerea.
Taraboiul din presa a avut ca efect imediat o seara Oscar cu suspans si parfum de conspiratie. Or, dupa cum ati vazut, Kazan - dupa ce a primit statueta inmanata de doi oameni de stanga, Scorsese si DeNiro - a multumit academiei pentru "curaj si generozitate", iar unii au nu aplaudat - si atat. Daca vreti sa intelegeti mai bine dedesubturile afacerii, trebuie sa stiti cteva lucruri. De pilda, despre ...

[MinRep]

Daca vreti sa intelegeti mai bine dedesubturile afacerii, trebuie sa stiti cteva lucruri. De pilda, despre ...

Pai, asteptam cu interes si restul... Un pic de intorie, ceva comentarii despre comunisti, apoi trecem la filme !

[nume]

Daca nu s-ar fi inventat cinematograful, numele lui Kazan tot ar fi stat la loc de cinste in istoria artei americane - anume a celei scenice. Din 1932 membru activ al trupei Group Theatre (fondata de Lee Strasberg) - centru de atractie al vietii culturale newyorkeze din anii ' 30, alaturi de Federal Theatre (al lui Orson Welles) - devenind apoi, in timpul razboiului, unul dintre cei mai valorosi regizori de pe Broadway, unde monteaza in premiera piese de autori reputati, el infiinteaza in 1947 "The Actors Studio", o scoala de actorie ce avea sa devina faimoasa prin "produsele" sale. Atrasa de prestigiul lui Kazan, vine sa invete aici o intreaga generatie. Cei mai ilustri elevi ai sai (cu unii va lucra, ulterior, in cinema) se numesc Marlon Brando, James Dean, Montgomery Clift, Paul Newman, Joanne Woodward, Karl Malden, Eli Wallach ...

Succesul scolii n-a incetat sa se confirme si dupa preluarea ei, in 1951, de catre Lee Strasberg. De Niro, Pacino, Hoffman, Keitel - tot de acolo vin.
Dar cinematograful se inventase inca de la sfarsitul secolulkui trecut, iar posibilitatile sale de exprimare l-au ispitit suficient pe Elia Kazan, pentru a-l determina sa paraseasca definitiv teatrul, in 1954. Nu era prima ruptura brusca din viata sa. Vom vedea mai jos.

Dupa cum bine zicea un critic francez, Kazan a inceput sa faca cinema conjugand la persoana a treia, a trecut apoi la cea de-a doua, pentru ca in final sa ajunga la "Eu".
Zona predilecta de preocupari - socialul - este evidenta inca de la primele sale filme. Desi cuminti, realizate in respectul sabloanelor holywoodiene, indrazneala cu care sunt abordate teme "delicate" prin implicatiile lor politice - precum eroarea judiciara (Boomerang), statutul social secundar al femeii (Marea de iarba), antisemitismul (Pe cuvant de onoare), rasismul (Pinky) - explica percutanta lor in epoca.
Prezent cu doua-trei exceptii in toate filmele lui Kazan (19 in total, intre '45 -'76), socialul va ceda teren introspectiei psihologice si chiar psihanalizei (personajul puternic si "castrator" al tatalui din La Est de Eden si Splendoare in iarba), iar elementele autobiografice se vor inmulti (culminand cu Aranjamentul si America, America). (...)

[nume]

Odata cu abandonarea retelor consacrate, marcata in 1951 de Panica pe strada, nelinistea surda din primele filme razbate la suprafata, contaminand de acum incolo si maniera. Aici, de pilda, vanarea gansterilor purtatori de ciuma se desfasoara in alb-negrul crud al unui soi de neorealism brutal, intr-o goana cu sufletul la gura. Panica pe strada e totodata singurul film din filmografia lui Kazan care se termina cu bine ( Pe chei ? ) Celorlalti eroi ai sai le e sortita infrangerea prin distrugere si lasare in viata, ceva mai inspaimantator decat moartea deci, orice speranta de redresare fiind exclusa. Daca Blanche Du Bois ( Un tramvai numit dorinta) isi va sfarsi zilele intr-un ospiciu, ceilalti (din Viva Zapata!, Splendoare in iarba, La est de Eden, Pe chei sunt condamnati sa traiasca asa, cu resorturile interioare frante.
Dar, nelinistea de care vorbeam este caracteristica insusi acestui artist framantat, care nu inceteaza sa se autoevalueze, sa se corecteze, sa se intrebe. Poate, de aici faptul ca opera lui Kazan este si inegala, si inegal receptata. Ceea ce a placut in SUA, n-a placut in Europa - si invers.
Ceea ce a extaziat publicul n-a adus si critica in aceeasi stare. Insa formidabila sinceritate degajata de filmele sale, usurinta cu care spectatorul se racordeaza la pulsatia lor interioara, interesul incontestabil starnit de problematica lor - mereu grava - le face invariabil captivante, cu tot caracterul lor profund necomercial.

Kazan nu a realizat filme mari, ci importante. Mai mult, ele au pregatit terenul pentru productia americana independenta, marcand puternic creatia unui Aldrich sau Ray (anii '50), iar ceva mai tarziu a celor veniti din televiziune (Frankenhaimer, Penn, Lumet). De fapt, el trebuia de mult sa fie omagiat.

[MinRep]

Se astepta intoarcerea topicului astuia...

Insa formidabila sinceritate degajata de filmele sale, usurinta cu care spectatorul se racordeaza la pulsatia lor interioara, interesul incontestabil starnit de problematica lor - mereu grava - le face invariabil captivante, cu tot caracterul lor profund necomercial.

100% de acord! Eu il vad pe Kazan ca pe creatorul unei opere unice in istoria cinematografiei. Insa ce il deosebeste de ceilalti 'creatori unici' (Fellini, Kubrick, Bergman etc.) este tocmai trasatura filmelor sale pe care ai subliniat-o: nu sunt mari, ci importante. "Splendor in the Grass" - de exemplu - nu a atins cote uriase nici in ochii publicului, nici a criticilior, dar el ramane un film care spune ceva despre o epoca si despre oameni in general. Morala, preluata din poemul citat, este destul de trista, dar adevarata (eu inca ma mai lupt cu idealismul adolescentin :? :lol.

Imi place cel mai mult sa ma refer la acest film si la "East of Eden" cand vorbesc despre Kazan (asta se intampla cam rar, totusi).

[nume]

Omul Kazan

" Elia Kazanjoglu, grec din Anatolia, nascut in 1909, ajunge la New York cand avea patru ani, iar familia sa reusise sa emigreze. Dupa liceu si studiile de teatru de la Yale, se angajeaza, dupa cum spuneam, la Group Theatre - unde dramaturgi, actori si regizori de stanga faceau ceea ce se numeste un "teatru proletar". Kazan adera cu entuziasm la politica militanta a grupului, iar in 1934 devine membru al Partidului Comunist. Dupa numai doi ani insa, paraseste subit si teatrul si partidul. Brusca ruptura este forma de protest a unui spirit independent impotriva intruziunii grosolane a conducerii P.C. in activitatea trupei, a incercarilor de a obtine prin intimidare controlul total asupra membrilor ei. Nu, nu e o secventa de film, ci un fapt real, legat de multe altele din acea perioada...
Odata cu venirea lui Hitler la putere in 1933, infiintarea Gestapoului, arestarea comunistilor, persecutarea spiritelor liberale, duc la fuga a mii de germani. Multi dintre ei cer azil politic in SUA unde, chiar daca marea criza economica nu fusese inca depasita, sunt primiti cu bratele deschise. Elita culturala americana se ingrijeste, firesc, de elita culturala germana. Indignarea fata de regimul hitlerist conduce, tot firesc, la crearea a tot felul de organizatii antifasciste, ca de exemplu Liga Antinazista de la Holywood. Nimewni nu banuieste ca printre refugiati se afla agenti activi ai Internationalei Comuniste si spioni sovietici de prima mana. Si ca liga nu e decat fatada unei retele de spionaj. Inteligente superioare ca Otto Katz si alti agenti secreti ai NKVD cultiva personalitatile americane cu convingeri comuniste declarate (gen Lilian Hellman si Dashiel Hammett), ajungand prin intermediul acestora sa patrunda in cercurile inalte. Tot sadind si alimentand convingerea ca singura forma autentica de rezistenta la fascism este stalinismul, agentii sovietici au grija sa depisteze individualitatile "interesante" (prin locul acestora ocupat in societate) si vulnerabile (prin idealismul lor naiv). Le capteaza cu dibacie si le recruteaza ca spioni - evident, in slujba Moscovei. In comparatie cu o atat de sofisticata si eficienta strategie, episodul de la Group Theatre nu-i decat o gafa comisa de activistii locali rudimentari.
V veti intreba, poate, ce faceau in timpul acesta serviciile secrete americane. Observau si raportau. Fara consecinte. Politica de stat era alta ...

[nume]

Artistul / Omul

Dictionarele explica tradarea ca un act de neloialitate fata de ai sai. Or, Kazan parasise Partidul Comunist inca din 1936. In articolul din New York Times, el descrie anii sai in partid ca o perioada in care a cunoscut pe propria-i piele ce inseamna dictatura si controlarea mintilor.
"Am ramas cu o ura neimpacata fata de filosofia si metodele comuniste si cu convingerea ca acestea trebuie necontenit contracarate".
Atunci, intrebarea logica este : de ce nu i-a demascat dinainte ? De ce a asteptat din 1936 pana in 1952 ? Regizorul are si la asta un raspuns. Ar fi vorba de "un rationament care i-a facut pe multi sa pastreze o indelungata tacere". Ceva de genul : "Il urasc pe comunisti, dar nu pot sa-i atac. Ar insemna sa trec in tabara celor ce sunt impotriva libertatii de opinie".
E clar ca , pentru Kazan, lunile scurse intre cele doua audieri ale sale au fost decisive pentru a rupe tacerea. Si e la fel de clar ca asupra lui s-au facut presiuni. In autobiografia sa, "A life" (1988), el sustine ca pana la urma, dupa toate framantarile prin care a trecut in 1952, precumpanitor a fost pericolul politic. O cadere a valului de pe ochi ca in celebrul sau
Pe chei :love: ? "Nu!", raspund contestatarii Oscarului onorofic. Tanarul docher recurge la denunt pentru a-si salva viata, in timp ce Kazan a "turnat" ca sa-si salveze cariera. "Da, dar interdictia de a crea nu inseamna moarte pentru un artist ?", vine replica altora. Si, in fond, cineastul a platit destul, timp de 47 de ani in care tot a fost aratat cu degetul. Cu aceste argumente pro si contra din presa americana, am ajuns cu informatia la zi. Un singur amanunt merita adaugat : printre sustinatorii lui Kazan exista si cativa (ca Arthur Miller) care considera ca meritul creatiei conteaza, nu greselile omului.
E o disjunctie ce se practica si la noi, cu deosebirea ca putem admira in voie artistul, dar "nu e oportun" sa stim despre om nici ca era betiv, darmite ca a turnat la ....

[nume]

A streetcar named desire
Dupa ani de viata "dezonoranta", o femeie infranta si vulnerabila crede ca isi va gasi linistea langa sora ei, maritata cu un muncitor (Brando). Animalitatea acestuia o impinge in dementa. Premiul special al juriului - Venetia.

Viva Zapata
Un erou al revolutiei mexicane, manat de idealuri si infrant de realitatile umane.
On the waterfront
Intr-o lume portuara mizera, docherii sunt la cheremul unor sefi de sindicat cu apucaturi gangsteresti. Dupa ce fratele sau, complicele acestora, este ucis, un tanar se duce la politie si spune tot ce stie. 8 Oscaruri, dintre care cel pentru film si cel pt. regie. Leul de Argint - Venetia.

East of Eden '55
Tragica rivalitate a doi frati pentru cucerirea afectiunii unui tata nedemn de iubirea lor.

Baby Doll '56
O sotiora inocenta, un sot cam natang si un smecher care profita de amandoi. La vremea aceea un film "erotic".

A face in the crowd '57:love:
Ascensiunea unui anonim, de la vagabond - cantaret la vedeta Radio si tv si decaderea sa, la fel de rapida.

[MinRep]

Am revazut "East of Eden", pe DVD, cu comentariul audio al istoricului de film Richard Schickel... Unul dintre cele mai memorabile si mai frumoase filme ale lui Kazan, desi - cu toate ca acum mi se pare mai bun decat la prima vizionare - nu este chiar printre cele mai reusite ale sale.

James Dean parca face toti banii...

[nume]

Pe scurt :

1951 - A streetcar named desire

Dupa ani de viata "dezordonata", o femeie infranta si vulnerabile crede ca isi va gasi linistea langa sora sa, maritata langa un muncitor . Animalitatea acestuia o impinge in dementa. Premiul special al juriului - Venetia.

1952 - VIVA ZAPATA

Un erou al revolutiei mexicane, manat de idealuri si infrant de realitati umane.

1953 - Man on a tightrope

Umilit si hartuit de o noua oranduire, directorul unui circ ceh face tot ce poate pentru a fugi cu trupa sa in Germania.


1954 - On the waterfront

Intr-o lume portuara mizera docherii sunt la cheremul unoe sefi de sindicat cu apucaturi gangsteresti. Dupa ce fratele sau, complicele acestora, este ucis, un tanar se duce la politie si spune tot ce stie. Opt Oscaruri, dintre care si cel pentru regie. Leul de Argint - Venetia.

1955 - East of Eden

Tragica rivalitate a doi frati pentru cucerirea afectiunii unui tata nedemn de iubirea lor.

1956 - Baby Doll

O sotioara inocenta, un sot cam natang si un smecher care profita de amandoi. La vremea aceea, un film "erotic". (...)