"Body of Lies"

[Pitbull]

"Body of Lies" - Între master-mind ºi omul hands-on
Spre coagularea unei viziuni istorice

Cu suiºuri ºi coborâºuri, dar mai ales plusuri, slavã Domnului, cariera lui Ridley Scott se distinge ca una dintre cele mai sinuoase ale unui cineast contemporan. S-a impus ca un desãvârºit plastician ºi poet, în "The Duellists" (1977), pentru ca imediat sã basculeze în extrema opusã a SF-ului de conþinut, cu "Alien" (1979) ºi "Blade Runner" (1982). A candidat la Oscar cu tensionat-prozaicul "Thelma & Louise" (1991), cu superproducþia istoricã "Gladiator" (2000) ºi cu incisiv-violentul "Black Hawk Down" (2001), dupã ce mai vizitase grandilocvenþa renascentistã în "1492: The Conquest of Paradise" (1992), concomitent eºuând la întâlnirea cu motivul serial-killer-ului în insipidul sequel "Hannibal" (2001). Anul trecut, a sondat meritoriu universul mafiot newyorkez, cu "American Gangster", iar acum revine întrucâtva spre concepþia de tip istoric-contemporan, cu una dintre cele mai ofertante teme de mare actualitate: rãzboiul american contra terorismului, în Orientul Mijlociu - Irak, Iordania, Siria, Turcia... "Body of Lies" exploreazã aceastã zonã super-fierbinte, în care se prea poate sã fie jucatã însãºi soarta viitorului omenirii, abordând polaritatea diferenþelor de concepþii: între cultura occidental-creºtinã ºi cea oriental-musulmanã, între master-mind-ul de la centru ºi omul hands-on de pe teren, între puterea informaþiilor ºi forþa armelor, între a lupta cu onoare ºi a nu avea alt Dumnezeu decât victoria cu orice preþ.
Ca de obicei, viziunea lui Scott asupra universului tratat e admirabil de expresivã ºi dramaticã - deºerturile Asiei de Sud-Vest, furnicarele cartierelor islamice, decorurile cvasi-SF ale centrelor de coordonare C.I.A., contrasteazã dinamic ºi plastic, contribuind permanent la menþinerea tensiunii propuse de scenariul lui William Monahan ºi cristalizate prin mãiestria regiei lui Scott. Preluând romanul lui David Ignatius, Monahan construieºte o structurã dramaturgicã nu numai coerentã, solidã ºi profesionist articulatã (deºi cam confuzã ºi stufoasã pe alocuri - mai ales în prima jumãtate), ci ºi ofertantã sub aspectul semnificaþiilor - pe care le pune în valoare tandemul celor doi protagoniºti: Roger Ferris, agentul operativ prins între pãienjeniºul ucigãtor al realitãþii ºi imperativele morale de la care încã mai refuzã sã abdice, ºi Ed Hoffman, creierul lipsit orice scrupul ºi propulsat de orgolii periculoase. Deºi concepute remarcabil, cele douã personaje rãmân, însã, oarecum neîmplinite la nivelul rotunjimii finale: Ferris este mult prea lipsit de orice date ale unei identitãþi personale (cu excepþia referirii pasagere la un divorþ), pentru un personaj supus unei evoluþii atât de complexe (ºi, mai ales, care cade de la un punct în capcana sentimentalismului erotic - cel mai slab ºi convenþional sub-plot al scenariului); iar în jurul lui Hoffman se construieºte ambianþa unei vieþi de familie bogate (ofiþerul traseazã misiuni pe viaþã ºi pe moarte prin mobilul hands-free în timp ce-ºi ia pruncii de la creºã sau îi duce la budã), printr-un procedeu expresiv ºi paradoxal în sine, dar în ultimã instanþã lipsit de orice finalitate, cu excepþia contrastului de-amorul artei. Ca atare, principalul merit aici îi revine lui Russell Crowe, într-o compoziþie de ticãlos bonom complexã ºi mai mult decât credibilã (amintind, pe alte coordonate, de tãioasa javrã construitã de Meryl Streep în "Rendition"), câtã vreme Leonardo DiCaprio se mulþumeºte la a creiona (efectiv - nu doar dintr-un automatism lexical) un personaj polivalent în aparenþã, ºi subdezvoltat în interior (principalele sale merite fiind combinaþia între dur ºi vulnerabil, ºi remarcabilele tours de force ale machiajului, când se dã drept arab).
Le oferã un contrapunct convingãtor Hani, ºeful contrainformaþiilor iordaniene, ca personaj-pivot care redistribuie la nivel imediat vectorii dramaturgici, construit precis ºi percutant de Mark Strong; iar la nivel de contravirgulã, nu numai ca feminitate, ci mai ales prin redundanþã, rãmâne Aisha, frumoasa asistentã medicalã de care se îndrãgosteºte Ferris numai pentru ca o poveste demaratã atât de bine sã eºueze în schematism (corectã, în limitele rolului, Golshifteh Farahani). În Al-Saleem, Alon Abutbul acoperã onorabil zona întunecatã a unui antagonist credibil, iar Ali Suliman, cunoscut din "The Kingdom", schiþeazã ºi el din câteva linii sigure un personaj secundar angrenat în jocul minciunilor, manipulat fãrã ºtirea lui ºi sacrificat fãrã scrupule.
Chiar dacã va cãdea destul de repede în uitare, filmul lui Ridley Scott îºi ocupã cu acceptabilã competenþã momentul, oferind un spectacol de acþiune, suspense ºi intrigi credibil ºi convingãtor - una dintre cele mai organic coagulate viziuni cinematografice asupra marasmului creat recent, în acele locuri, de "evrei ºi cruciaþi" (cum spune cliºeul propagandei islamice). Cel puþin, contribuie onest la întregirea unei viziuni istorice care, peste ani, se va vãdi cu siguranþã utilã.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
28 noiembrie, 2008, h. 04:45-05:41
Bucureºti, România

[Cinemania]

mda...una din specialitatile lui Ridley Scott, si anume de a trata un anumit subiect construind si punand accentul pe o actiune exploziva, de cele mai multe ori exagerata (chiar absurda), dar care place ochiului, si apoi carpita cu bucati mici de umplutura

de aceea filmul traieste pentru un moment dupa care e dat uitarii...oricum asta nu conteaza cat timp banii investiti sunt scosi, ba chiar se castiga mai mult

nu-l acuz pe Ridley de nimic...stie ce face si e al naibii de bun in ceea ce face

[Windom]

Crowe spune mai multe despre realitatile politice actuale din Orientul Mijlociu decit incearca sa spuna recentul The Hurt Locker pe parcursul a mai bine de 2 ore. Din pacate, mesajul se dilueaza pe parcurs, filmul se "cuminteste" din punctul asta de vedere, raminind, cu toate acestea, un thriller politic de prima mina.
Nefericita, intr-adevar, plasarea in scenariu a relatiei sentimentale, introdusa probabil doar de dragul sublinierii unei neverosimile apropieri intre culturi, realizata, chipurile, pe aceasta cale.
Cred ca este un film superior lui The Hurt Locker, chiar si numai pentru faptul ca are bunul simt de a nu ne baga pe git cu forta propaganda de 2 lei.
Russell Crowe face un rol de Oscar, DiCaprio e precum vinul, tot mai bun pe masura ce trec anii...