"Giliap"

[Pitbull]

Giliap
Suedia, 1975
R.: Roy Andersson
Cu: Tommy Berggren, Mona Seilitz, Willie Andreason

Varza, ca fel de mâncare, nu mä încântä, cu exceptia specialitätii "varzä �* la Cluj" - si numai când cine a preparat-o stie ce face.
Varza, ca termen figurativ, mä iritä la culme; când aud vorbe gen "amice, esti varzä", "filmul e varzä", "am vizitat site-ul - e varzä", îmi vine sä-mi bat copiii cu basca udä.
VARZÄ, însä, spre mâhnirea mea, e cel mai potrivit termen pentru acest film, care are rotunjimea, împlinirea si structura intrinsecä a unei oleaginoase scoasä din borcanul cu zamä de pe balcon toamna târziu, pe la jumätatea procesului de murare, aruncatä-n capul unui betiv care rage noaptea-n spatele blocului, si fäcutä fleascä pe asfalt.
Adeseori, le gäsesc si filmelor ratate un merit - acela de a ne înväta "cum nu se face". Din päcate, nu pot spune acelasi lucru si despre "Giliap", dintr-un motiv cât se poate de simplu. N-AM PRICEPUT nici în ruptul capului... nu filmul în sine, ci CE ANUME S-A ÎNTÂMPLAT CU EL. De ce, cum a fost posibil ca o poveste cinematograficä începutä atât de bine, care merge perfect pe o treime din lungime, sä esueze atât de lamentabil în nulitate absolutä.
Practic, avem de-a face cu vreo douä-trei filme. Meritä cu adevärat discutat PRIMUL: portiunea initialä din hotel. Dens, consistent, substantial, captivant, splendid filmat. Un univers claustrofobic labirintic, halucinant, mortificat, cu orice orizonturi închise nemilos. Fantose umane mecanizate, automatisme beckettiene, absurd kafkian, ironie ionescianä. Simboluri abundente dar discrete, profunde si dozate cu mäsurä si gust. Aminteste de spatiul si fauna redactiei din "Muntii Albastri" al fratilor Shengelaia, si eventual i-ar fi putut sugera lui Pita cam cum sä filmeze "Hotel de Lux" (unde singurele lucruri bune erau imaginea, decorurile si Valer Dellakeza). Creeazä o stare de "insuportabil fecund", incitând spectatorul sä astepte cu sufletul la gurä noi si noi aberatii inspirate, sä afle ce se ascunde (estetic si ideatic vorbind) în centrul acelui dedal sordid-poleit.
Dar, când ne e lumea mai dragä, apare maleficul Gustav - si, încet-încet, treaba se împrägeseste iremediabil.
Hodoronc-tronc, Andersson uitä cä se afla în mina de aur a hotelului Busarewski, si începe sä rätäceascä prin meandrele tot mai haotice ale unei dorit ambigue (practic neclare) intrigi infractionale, desfäsuratä în afara hotelului, în lumea realistä si cotidianä, filmatä neinteresant si banal (dar FÄRÄ a impune aceastä banalitate ca element artistic! FÄRÄ a potenta estetic derizoriul!). Pivotul central, Gustav, e un personaj nesärat si searbäd (färä ca prin asta sä devinä interesant, färä a reusi sä portretizeze expresiv CATEGORIA oamenilor insipizi si gäunosi). Culmea, e un foarte neartistic PAPAGAL (si mä întreb dacä si în suedezä termenul de "papagal" are aceleasi conotatii argotice, din moment ce nefericitul chiar posedä un papagal, SINGURUL element reusit din sfera lui! Cele trei momente ale papagalului (prima aparitie în fereasträ, tipätul care creeazä panicä în sala de dans, si ultimul tipät, pe plajä, functioneazä din fericire). În rest, episodul Gustav se mai salveazä doar prin douä secvente bune (cea cu cersetorii si tigärile, si esuarea în ridicol a tentativei de kidnapping) - si se compromite grosolan prin modul în care aplicä, rudimentar si ostentativ, cardinala dramaturgicä a "pustii cehoviene" - aici un pistol Lüger (sau Parabellum, nu se distinge prea bine) cât toate zilele.
Dacä în prima parte filmul ne dädea, creator, senzatia unei mlastini din care nu se poate iesi, aici BÄLTESTE. Initial, simtiseräm clar resemnarea deznädäjduitä a personajelor claustrate în hotel. Acum, nu mai simtim decât disperarea resemnatä cä n-ar fi elegant sä iesim din sala de cinema.
Toatä aceastä burtä, färä nici o legäturä semnificativä cä partea anterioarä a povestii, nu aduce absolut nimic nou, interesant sau necesar pe plan dramaturgic, iar la nivel profesional degenereazä treptat si ireversibil în stângäcie. Initial, cadrele "ciudate" erau dinamice, incitante, conotative. Aici, decupajul si montajul nu mai dau decât o senzatie de rasol.
Si, în fine, tot prin aceastä sectiune se afirmä putintel mai mult personajul feminin care va deveni cheia de boltä a finalului - o altä sfeclire de zile mari. Acea Anna e dräguticä si inexpresivä, filmatä mai mult cu spatele, caracterizatä strict prin câteva replici plate, reactii cliseatice si douä pulpite drägälas conturate. Cu exceptia unui oarecare farmec fizic, (comun si äla), NIMIC nu justificä atractia protagonistului cätre ea.
Si, culmea, aceastä atractie NICI NU EXISTÄ, de fapt. Eroul nostru o trateazä cu o indiferentä amicalä, învrednicind-o cel mult cu câte o privire cuviincios-dornicä de bärbat care nu-i tocmai impotent - dar, când duduia i se zvârle-n brate, parcä l-ar frige (la propriu, nu la figurat!) Mai convingätoare e curtea pe care i-o face Gustav, trimitându-i regulat flori.
Nimic nu justificä nici implicarea eroului în mânäriile lui Gustav. Papagalul (uman) träncäneste, iar amicul nostru ascultä, tace si face... tot ce-i zice el! De ce? Gustav nu e nici mäcar seducätor, e un escroc de douä parale, plicticos si enervant. Nici mirajul de a face rost de bani si a scäpa din Busarewski nu e seducätor, de vreme ce protagonistul nostru de-abia s-a aciuit acolo si încä mai e convins cä-i doar ceva trecätor - nu ca restul salariatilor îmbätrâniti în hotel, care-l tot previn: "toti am zis asa la început..."
Ca sä punem si punctul pe ü, tot aici räsare si titlul filmului: Gustav, pe nepusä masä, îi dä preopinentului numele codificat de "Giliap". Si-l si rosteste apoi, de vreo douä ori. Si gata. (Da' ne-am ales c-un titlu!)
Dar, timpul trece, filmul merge, noi cu drag cäscäm, Gustav o dä-n brânci cu kidnappingul si... ce sä vezi? Acum se poate pleca din hotel! Asa, brusc, ca-ntr-un vechi proverb etrusc, nimic n-o mai opreste pe Anna sä-si ia catrafusele si, du-te, dulutä, drept la mare, unde visa ea s-ajungä chelneritä pe-o terasä (poate prefigurând actualul slagär "Trebuieee... s-ajuuung... pe-o terasäää la mareee...!!!" - care aratä cä nici Vama Veche nu mai e ce-a fost odatä).
Ei... si-acuma, vine frumos!
Ori de câte ori väd excelentul "Parfum de femeie", mä amuz la final spunând: "Dom'le, au ratat finalul! Aici stii ce trebuia sä bage, dupä ce-l lasä el pe Frank Slade în sânul familiei? Sä se-ntoarcä si s-o vadä pe Donna (femeia cu parfumul), în statia de autobuz, c-un trenci pe ea, douä valize-n mâini si-un lampadar la subbrat!" Evident, fäceam misto de cliseele altor filme, remarcând absenta lor din "Parfum..."
Or, ce se întâmplä în "Giliap"?
Anna a ajuns pe-o terasä la mare, serveste la mese, si când se-ntoarce... ce vede? Päi îl vede pe amicul, cu douä valize-n mâini, uitându-se lung la ea! Si CE altceva poate sä-i spunä, päcatele mele, decât: "Ai venit...!"
Si-uite-asa, încep vreo zece finaluri însirate ca märgelele pe atä, unul mai präfuit ca altul. Adio, Busarewski, adio, claustrare, adio dezumanizare si alienare si resemnare, precum si meserie si artä a cinematografului! În etapa asta, filmul dä impresia cä stä ciuci pe-o budä turceascä (sau poate vikingä, cä Imperiul Otoman n-a ajuns mai sus de Viena), si face: "Îîîî, îîîîîh!", scremându-se în gol sä se termine odatä. Noroc cä vine Gustav (vai, nu ne-am fi asteptat!), o ispiteste pe Anna cu verzisori, aia nu vrea (oh, nu ne-am asteptat!), iar el scoate Lüger-ul cehovian si face pac. Protagonistul vine, vede, suferä, si se duce sä ia trenul. Pe peron, când se-aude semnalul, cälätorii o iau din loc ca trasi de aceeasi sfoarä - inutil memento al oamenilor marionete din prima parte a filmului, aia bunä si de mult uitatä...
Ce-o fi fost în mintea lui Andersson, repet - nu pricep. A avut în mânä o melodramä vag "noire" si, întâmplätor, în prima parte i-a scäpat într-o directie bunä, de film absurd-existentialist? Sau, dimpotrivä, a început cu gândul ästa si pe parcurs i-a picat o cärämidä-n cap? Mä rog, treaba lui. Treaba NOASTRÄ e cä se mai gäsesc o serie de snobi buimaci cärora SIGUR le-a picat cärämida-n cap, si-acum se extaziazä lunatic în fata câte unui "Giliap", semn cä la cinema si fotbal se pricepe toatä lumea - sau, în cheie inversä: "chestia asta si cinematografia sunt douä treburi foarte grele!"

[Pitbull]

Iatä si un comentariu de pe imdb:

The reason it took twenty years before we got to see another movie from Roy Andersson.

Author: ranken from Stockholm, Sverige - 15 August 2000

The first thing that strikes you after watching this movie, is that you've wasted two hours of your precious time. This is because the plot is extremely slowly paced: I usually don't mind watching pictures where there's not a lot of action, but then I want content! There also seems to be no connection between the ending and the rest of the movie, something which ought to disturb most viewers. Taking all this into consideration, there's really no wonder that the revenues from this movie only covered about 1/20 of the budget!

Habar n-am ce hram poartä acest "ranken", dar pânä una alta, a receptat filmul la fel ca Danny, Leonard, Notorious si cu mine.

[Alex Leo Serban]

iata si un alt comentariu, de pe acelasi imdb! era chiar inaintea celui al lui 'ranken', dar pitbull-ul de (de)serviciu a preferat sa vada numai ce i-a convenit...

Pictures to remember, 9 March 2001

Author: Sven Tall ([email protected]) from South Sweden


I was about 17 when I saw Giliap for the first time. Now I'm 41 years old and it have never left me. It's a poetic tale about dreams in a gray and joyless world. It's epic in a way you almost never see, a slow tempo and very carefully chosen pictures. Giliap is a forerunner for Roy Andersson's "Sånger från andra våningen (2000) If you like that, I recommend this one too.

:love:

[Pitbull]

Päpusel de gardä,
Mäcar pentru cä ieri ne-am strâns prima oarä mâna, ca si din motive de datä olecutä mai veche, Pitbullul täu de serviciu nu se mai supärä asa usor. Asa cä dacä acu' vreo cinci luni aruncam unu-n altul cu noroi, acum folosim savarine.
Dar ca sä revin la subiect:
Nu sunt membru IMDB, îl frecventez destul de rar, nu prea stiu cum functioneazä. Mesajul respectiv era singurul care mi s-a afisat pe paginä.
Retine, cä prinde bine: NICIODATA nu mä rezum la a vedea doar ce-mi convine - nici în bine, nici în räu. Ca dovadä, uitä-te mai sus: AM VAZUT, SAU N-AM VAZUT, si secventele bune din prima parte a filmului?
Pe urmä, aproape orice film are si admiratori, oricât de slab ar fi: oameni mai nepriceputi, sau unii pe care pur si simplu i-a atins în mod special. Cred cä semnatarul citatului dat de tine face parte din a doua categorie.
Oricum, el se referä la INTENTIILE lui Andersson.
Tempo lent? O fi vrut, dar de la jumätate a scäpat din mânä controlul lentorii, läsând-o sä decadä în trenant.
Poveste liricä de dragoste? E clar cä a vrut-o dar - invers - nu i-a construit premizele. Cum sä te emotioneze, obiectiv, relatia neargumentatä între douä personaje lipsite de orice profunzime si substantä umanä? Acolo trebuia de pus cärnitä pe scheletul de sârmä, monser!
In sfârsit, cronica mea s-a sträduit sä aducä niste argumente. Mesajul täu, precum si citatul, sunt DECLARATIVE. Ia sä vedem, te încumeti ca mäcar jumätate dintre elementele abordate si criticate punctual de mine sä le iei bucatä cu bucatä, sau mäcar sistemic, sä le demontezi si sä le dovedesti eroarea?
Sau ai sä te-ascunzi si de data asta dupä comodul "n-am timp de elucubratiile sociologizante ale lui Pitbull", bârabâra&blablabla?

[Alex Leo Serban]

si cum a devenit, ma rog, 'minunatul film din prima parte' (cu a carui analiza sint de acord - multe observatii pertinente) catastrofa imunda (varza etc) din a doua? si de ce, odata ce filmul zboara sus de tot, ajunge atit de lamentabil sa se tiriie la final...? de unde vine atita patima de a desfiinta un film - daca nu, cumva, din dorinta de a-i 'da peste nas' celui care, cu sinceritate & emotie, l-a gustat & recomandat fara nici un parti pris?
asta m-a deranjat cel mai tare la asa-zisa 'cronica' (nedrept de demolatoare): faptul ca pibull s-a folosit de el pt a lovi in gustul celui care scrie acum... (vezi, in ult. nr din observator cultural, recenzia - f savuroasa - a danei enulescu la tiff cuprinde si opinia: 'impreuna cu 'whisky', 'giliap' este singurul film aproape perfect din cele vazute de mine'!)

daca e vorba de poveste - care, intr-adevar, se complica, ei si? - nu ma intereseaza: eu am vazut stilul & citeva momente formidabile (inclusiv tentativa esuata de la sediul politiei! inclusiv aparitia lui gustav la hotelul marin, cu tipatul papagalului!!)... si-n fond, care e problema cu melodrama? de ce n-ar fi 'frecventabila', la urma urmei?? sa repet ce spuneau nu mai stiu ce literati rafinati, pe la-nceputul secolului trecut - 'traiasca melodrama la care a plins margot'?

'giliap' nu se 'explica' asa cum ai explica mecanismul de functionare al ceasului cu cuc: este emotie, este cunoastere vizuala, este durata - lucruri care, pe mine unul, m-au sedus.

probabil insa ca sintem tot mai putini cei care vibreaza la asa ceva - se poarta buldozerele.

[Airlight]

welcome back.

[Pitbull]

si cum a devenit, ma rog, 'minunatul film din prima parte' (cu a carui analiza sint de acord - multe observatii pertinente) catastrofa imunda (varza etc) din a doua? si de ce, odata ce filmul zboara sus de tot, ajunge atit de lamentabil sa se tiriie la final...?

Exact asta mä incitä si pe mine - iar cronica mea a spus-o: CUM si DE CE se pierde de la un punct? Deocamdatä, nu stiu räspunsul - dar mä främântä. La modul ideal (probabil utopic), m-ar tenta foarte tare o discutie "de laborator" cu Andersson.

de unde vine atita patima de a desfiinta un film - daca nu, cumva, din dorinta de a-i 'da peste nas' celui care, cu sinceritate & emotie, l-a gustat & recomandat fara nici un parti pris?
asta m-a deranjat cel mai tare la asa-zisa 'cronica' (nedrept de demolatoare): faptul ca pibull s-a folosit de el pt a lovi in gustul celui care scrie acum...

Ei bine, NU! E o ipocrizie meschinä sä-ti orientezi aprecierile critice în functie de simpatii/antipatii personale. N-am fäcut-o si n-o voi face niciodatä.
1) De unde virulenta mea? Din dezamägirea pe care filmul însusi mi-a produs-o, pe parcursul lui. Pe el îl "cert", nu pe tine sau pe alti iubitori ai lui.
2) Nedrept de demolatoare? Posibil. Aceastä deceptie mä iritase enorm.
3) Intâmplätor, nu aflasem cä esti unul dintre admiratorii lui "Giliap". Paragraful meu final era de ordin general. Retinusem doar, din comentariile celorlalti, cä s-au pronuntat niste opinii foarte laudative la adresa lui - dar färä a sti cä unele îti apartineau si tie. Iti dau cuvântul meu cä, dacä as fi stiut, mi-as fi formulat mai atent demersul, tocmai ca sä nu pot fi suspectat pe nedrept de asemenea subiectivisme veninoase.

daca e vorba de poveste - care, intr-adevar, se complica, ei si? - nu ma intereseaza: eu am vazut stilul & citeva momente formidabile (inclusiv tentativa esuata de la sediul politiei! inclusiv aparitia lui gustav la hotelul marin, cu tipatul papagalului!!)... si-n fond, care e problema cu melodrama? de ce n-ar fi 'frecventabila', la urma urmei??

Evident, nu e deloc räu cä povestea se complicä - dar, dupä pärerea mea, o face dezordonat.
Acelasi stil, si aceleasi momente formidabile, le-am väzut si eu - scrie mai sus. De pildä, am si punctat cä tipetele papagalului au fost tot ce mi-a pläcut în contextul prezentei lui Gustav.
Am mai precizat, de asemenea, cä latura melodramaticä a filmului nu mä deranjeazä IN SINE, ci pentru cä e insuficient sustinutä. Altminteri, nici o grijä: dacä ti-ai depäsi mäcar putin aversiunea fatä de mine (mostenitä stim noi de când) si mi-ai observa o idee mai atent mesajele, ai observa cä de multe ori îmi exprim aderenta la melodrame sincere si de bun gust - inclusiv unele care si tie-ti sunt foarte dragi.

Cu sinceritate, tti multumesc cä de data asta ai fost mai putin previzibil si ai acceptat provocarea mea la dialog punctual. Eu, unul, mä simt excelent. Dar nu asta conteazä, ci faptul cä, färä îndoialä, din asemenea schimburi de idei nu numai noi doi avem de câstigat, ci mai ales ceilalti.
Te rog, fä micul efort de a-ti mentine aceastä receptivitate. Nu peste mult, îti va prilejui bucurie - trust me!

[Alex Leo Serban]

nu pot sa 'raspund' decit postind - aici - ce am scris dspr 'giliap' in cotidianul tiff-ului:

"Madhouse Sweet Madhouse

One really has to see this Czech Dream to believe it! Didn’t I tell you the world is crazy? Well, it is. And it comes to TIFF’s;-)
Imagine there’s no publicity – then, there would be no d*r*e*a*m, as the po-mo mob knows it. Young Klusak & Remunda (the authors of the documentary) set the situation going, then let the facts add up to the grand finale – which is enormously, painfully, hilariously, unashamedly funny for all ye cynics out there, just waiting for some Reality Show/Artsy-FartsyHappening to pull us out of our blasé moods & roll us on the floor with laughter… Who’s bad? asks the mockumentary. Who’s crazy? - ask we. Fact is, we all are. And movies may be a way (being among filmbuffs, I can safely say: the best) to stay healthy, at least in the mind. All the horrors, the weirdos, the sex-maniacs & the downright&left perverts we had witnessed in action for the last week or so – they all keep us healthy! You seem incredulous? Remember what Hitchcock used to say: scaring people shitless is not only fun, but good for one’s health. Doctor Hitch’s order. He didn’t phrase it just like that, but you get the main idea. So, whoever is complaining there’s „too much sex & violence” on the screen, take this from me: go see a doctor. There’s something wrong with you, & my guess is you’re just plain crazy; healthy people watch crazy movies & stay healthy.
Remember the Mormon at the stop the other day? He was a funny one! He probably didn’t come to see 9 Songs, Winterbottom’s (it’s helpful to have a name ending in „bottom”, you spare the publicity for the film) underXXXrated, understated & underachieved „All You Ever Wanted to Know About Sex But Now It’s Too Late to Find Out & I’m Tired, Good-Night”. It was hailed in AperiTIFF as „9 Fucks”, but „9 Bores” would be more accurate – which, of course, is nothing new: everyone knows sex is very boring unless you’re involved in it.

My (crazy) idea is that all those who overpacked “Republica” to see the bottom in Winterbottom assault „Arta” for another screening of Giliap, Roy Andersson’s brilliant 1975 shot at immortality. It’s practically double the time in 9 Songs, but it’s 10 times better. No, you don’t get pussies, nor cocks; you don’t get erections, nor orgasms - at least, not down there! What you get is cinematic bliss, which (as weird as may appear to you) has more to do with a curtain’s or a bird’s flutter - or some melancholy man’s beautifully quiet and slowly penetrating glance than with some hurried people’s excretions. So my piece of advice is: go see Giliap in Bucharest! Even if you are from Cluj. If you were crazy enough to miss this one, try something less crazy & travel for 7 hours to see a movie. After all, why should we all be forced to come here and not the other way round now & then?"

[Pitbull]

Mdaaa... dupä felul cum pui problema, încep sä mi se contureze si mie mai clar niste chestii...
Cred cä tocmai ästa e punctul unde perceptiile noastre despre "Giliap" converg... si se si despart apoi: aceastä craziness. In admirabila parte dintâi, la care mä tot väd nevoit sä fac referire. am gäsit tocmai genul de nebunie artisticä de care mä simt cel mai atasat - poate ai remarcat cä fäceam o trimitere si la fratii Shengelaya, cu "Muntii albastri". Or, în continuare, acest TIP de anomalie se pleosteste. Intriga tesutä în jurul lui Gustav, precum si deznodämântul, sunt mult mai realiste (tot absurde, în felul lor, tot anormale, dar într-o altä cheie). In prima parte, absurdul e absolut - kafkian, beckettian, ionescian, urmuzian... anderssonian (väzând si "S-a întâmplat ceva"). In cea de-a doua si a treia, devine "absurd al vietii", ceea ce as zice cä stricä din douä puncte de vedere: 1) lipsa de unitate; 2) faptul cä, prin natura celor douä categorii ale absurdului, implicä o "coborâre"; personal, as fi optat, eventual, pentru o formulä inversä: MAI INTAI, simplu absurd de viatä, care apoi sä gliseze gradual spre aberatia totalä, mult mai gravä.
Dar, mä rog, asa as fi facut EU un asemenea film; fiecare cu ale lui. Si poate cä de-aici porneste si diferenta noasträ de viziune: eu am ochiul critic al cineastului, iar tu, pe al analistului si cronicarului. Desi, färä hard feelings, am impresia cä, atunci când îti place un film, îl îmbrätisezi färä rezerve (de exemplu, "Sistemul nervos"), atitudine care nu prea mä încântä din partea unui CRITIC. Personal, mi se pare mult mai reconfortant sä critic (obiectiv, si numai unde e cazul) tocmai lucrurile care-mi plac mai mult (de exemplu: Kubrick, Forman, Orson Welles, Chaplin). Identificându-le hibele, parcä-mi devin si mai dragi, si mai apropiati... Enfin, chestie de afinitate.

[Alex Leo Serban]

am mai spus-o, asa ca sint obligat sa ma repet: daca imi reprosez ceva, este tocmai ce ai observat si tu, si eu ( :o !) - faptul ca, atunci cind un film ma entuziasmeaza, mi se pare meschin sa-i critic partile mai putin reusite... prefer sa gresesc din generozitate decit din zgircenie

steiner (pe care l-am citat in dilema) spune ca diferenta dintre un critic & un cronicar (literari, in exemplu lui) este ca primul trebuie sa se ocupe numai de capodopere, in timp ce al 2-lea are de cernut intre (filme) bune si (filme) proaste.
sint intrutotul de acord.

[marx]

steiner (pe care l-am citat in dilema) spune ca diferenta dintre un critic & un cronicar (literari, in exemplu lui) este ca primul trebuie sa se ocupe numai de capodopere, in timp ce al 2-lea are de cernut intre (filme) bune si (filme) proaste.
sint intrutotul de acord.

In dezacord cu tine sunt totii criticii literari. In primul rand, "geometrul" Alex Stefanescu si a sa decopertare (a mediocritatii): “Ceva care seamana cu literatura” (Editura Stiinta, Chisinau, 2003).

[Pitbull]

Dupä lupte seculare care au durat aproape sase luni, dialogul nostru începe în sfârsit sä se structureze.
Sigur cä Steiner are întrucâtva dreptate. Poate ar fi interesant sä gäsim o modalitate de a-i completa constatarea, introducând în (in)ecuatie si al treilea C: Creatorul. Ca atare, am exemplificat mai sus cu particularitatea mea de perceptie asupra filmelor altor "colegi" (tot cu "C"!)
Desi rämân la pärerea cä se cuvine ca oricare dintre primii doi C (criticul si cronicarul) sä-si pästreze bilateralitatea obiectivä, desprind din concluzia ta doi termeni esentiali care rimeazä perfect cu propriile mele tendinte: "gresesc" (errare humanum est - iar recunoasterea propriilor greseli semnificä superioritate) si "generozitate". Apropo, cum se împacä acest sentiment eminamente pozitiv cu näravul täu ades revendicat de "a oftica pe toatä lumea"?
Asadar, acum cäci descoperiräm si modul constructiv de a convorbi, sä nu-i däm cu sutu'. Cä mai sunt multe filme despre care vom constata cä gândim si simtim partial asemenea, partial contra.

[Alex Leo Serban]

nu vad nici o contradictie: sint generos cu Operele, nu cu oamenii!
iar atunci cind 'operele' in cauza nu sint decit re: buturi, sint zgircit de-a dreptul... ca si cu oamenii.

[Pitbull]

Mda... Desi în principiu tind spre o orientare "mai pozitivä", ca sä folosesc o "licentä non-licentioasä", uneori mä apropii si eu destul de mult de atitudinea asta.