Go Back   Cinemagia Forum > S.F.ilm: dincolo de realitate

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 15 Sep 2009, 22:26   #1
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
"In the Electric Mist"


Vrăjeli sudiste - "In the Electric Mist"
Pastişe după Agatha Christie, "No Country For Old Men", "In the Heat of the Night" şi "Shining"

*** ATENŢIE! Conţine spoilere! ***

Într-unul dintre interviurile post-"Gone With the Wind", Margaret Mitchell spunea că, pentru adevăraţii sudişti, Războiul de Secesiune nu s-a terminat nici azi - azi, adică atunci, în 1939, la şaptezeci şi de ani după încheierea lui de facto. Ei bine, au mai trecut încă şaptezeci de ani, şi pentru unii nu s-a terminat nici acum - după cum arată romanul "In the Electric Mist with Confederate Dead" (adică, mai pe româneşte, "În ceaţa electrică împreună cu morţii din armata confederaţiei" - nici ca parodie a titlurilor nătâng-lungite-la-nesfârşit n-ar fi ieşit mai bine!) de James Lee Burke.
Scenariul lui Jerzy Kromolowski (nu Skolimowski!) şi Mary Olson-Kromolowski (nu Skolimowski!) îl urmează cuminţel, păstrându-i toate falseturile, intelectualicismele livreşti şi vrăjelile. La modul cel mai onest, intriga e un whodunit de nivel mediu: un criminal în serie rade, la modul cel mai sadic-măcelăresc, piţipoance (şi nu numai - ca să nu-i iasă vorbe că-l copiază pe Jack the (nu D.!) Ripper. Un şerif pur şi dur şi cam puriu nu se lasă până nu-l căpăceşte. Să vezi şi să nu crezi - era cine nici cu gândul nu gândeai...!
...Oare? Ei bine, nu! Jur cu mâna pe cord (şi am şi martori de la vizionare) că din prima clipă când a apărut cel personagiu, mi-am şi zis: "Poirot! He did it!" De ce? Din trei motive tipice:
- prea arăta a om de treabă, cumsecade şi siNNpatic;
- era într-o ipostază care n-avea nici în clin, nici în mânec, cu crimele;
- apărea exact în punctul din poveste unde şi Agatha Christie îşi prezenta, cel mai adesea, adevăraţii ucigaşi, ca pregătire a surprizei finale.
A doua oară, când ivitu-s-a cam pe-acolo pe unde Lady Agatha îşi scoate iar pe interval ucigaşii, ca nu cumva să uităm de ei şi să ni se fleşcăiscă coup de théâtre-ul, n-am mai avut nici o îndoială.
Şi adevăr gândit-am!
Ca să nu mai spun că pistele false (şi multe alte elemente - mai cu seamă de ordin rasist) par calchiate direct după "In the Heat of Night", de Norman Jewison.
...Dar să lăsăm asta. Oricine are dreptul să rateze un policier, prin formulaism super-previzibil - şi, la o adică, se găsesc oricând spectatori destul de tăntălăi care să declame: "Pu... la asta nu m-am gândit!" Necazul nu pleacă principalmente de-aici, ci de la faptul că, nemulţumindu-se cu statutul de detective story onestă, domnul şi doamna Kromolowski (nu Skolimowski!) se abiţionează să împletească totul cu niscaiva nostalgii sudiste misticoide de nu se poate! Ce să vezi, tot timpul cât şeriful detectiv amuşinează pista, apar stahii de ofiţiri sudişti morţi de mult, care-i plasează ponturi moralist-criptice (deja, de pe la a treia, a patra ivire a generalului respectiv, sala începea să pufnească sonor, dar fără jenă). La un moment dat, hodoronc-Mariţo, îl mai şi invită pe şerif să se fotochipuiască împreună, c-un aparat d-ăl cu cârpă neagră, comentat de exasperantul jeneral la modul: "O, minunile tehnicii!" - pentru ca-n cadrul final să vedem ceea poză, cu şerif de azi cu tot, într-un album vechi şi de demult (care şopârlă, c-ăsta-i "Shining" tătă zûa!)
Şi tot la capitolul pastişe, acelaşi şerif (Dave Robicheaux pre numele său, Tommy Lee Jones pe cel actoricesc), are n-are treabă, printre secvenţe ne tot povesteşte din off ceea ce tocmai am văzut şi fără binoclu, concomitent dându-şi cu presupusul că lumea Sudului de anţărţ nu mai e ce-a fost odată şi mai mult decât atât - adicătelea curat "No Country for Old Men", coane Fănică!
Cât despre Tavernier, el îşi face datoria regisorală onorabil, dar şi mult mai leşinat decât odinioară (unde-s duşii ani '80, dacă tot e s-o dăm pe nostalgisme, cu «La Mort en direct»?) Filmează frumos, dar plicticos... Secvenţele de maximă violenţă (nu puţine, nu blânde), sunt atât de calacarte construite, că nu mai şochează pe nimeni. Iar simţul narativ se distinge printr-un leşinătorism de zici că-i film despre viaţa ţăranilor cooperatori de stirpe cajună, nicidecum cu crime în serie!
Drept pentru care, dacă aveţi plăcere la oarece peisagii din sudul Louisianei foarte frumos filmate, la farmecul lui Tommy Lee Jones identic şi neschimbat după zeci şi zeci de roluri, şi la reiterarea reţetei de film poliţist în aceeaşi şi aceeaşi prezentare (plus satisfacţia că-l veţi arăta cu degetul pe nemernic de cum deschide gura), vă doresc vizionare plăcută!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
15 septembrie, 2009, h. 16:30-17:35
Bucureşti, România
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Sep 2009, 18:32   #2
marcusARCUS
Guru
 
marcusARCUS
 
Join Date: Mar 2008
Posts: 948
E un film destul de bun.Adica ma rog ca de obicei Tommy Lee Jones e genial.Si filmu mi s-a parut nitel paranoic. Parerea mea.
__________________
In the event that you find some certain sequences or ideas confusing,please bare in mind,that this is your fault,not ours.You will need to see the picture again and again,until you understand everything.Turn.
marcusARCUS is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Sep 2009, 20:18   #3
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Cam ai dreptate, Marcule - da' te rog, dacä mä iubesti, nu mai zi "pärerea mea", ca Väcäroiu.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Sep 2009, 22:10   #4
marcusARCUS
Guru
 
marcusARCUS
 
Join Date: Mar 2008
Posts: 948
ok!
__________________
In the event that you find some certain sequences or ideas confusing,please bare in mind,that this is your fault,not ours.You will need to see the picture again and again,until you understand everything.Turn.
marcusARCUS is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Sep 2009, 22:13   #5
Disciple
Guru
 
Disciple
 
Join Date: Sep 2008
Posts: 917
"O ard beat ca Vacaroiu"
Cascati gura ca prostii
Eu beau pe banii mei
Ala bea pe banii vostri..."

Ca tot l-a adus Pit in discutie.
Si asa ca observatie:ce-a imbatranit TLJ...
Disciple is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Feb 2010, 10:31   #6
Windom
The Ultimate Badass
 
Windom
 
Join Date: Mar 2005
Posts: 4,175
Putea sa fie un policier decent daca se mai lucra un pic la scenariu,daca se renunta la aparitiile alea ridicole a la Six Feet Under si la voice-over-ul talimb al lui TLJ.
Goodman sclipitor ca intotdeauna...
__________________
God ain’t my fucking daddy...

http://www.youtube.com/watch?v=YQiPQ...rom=PL&index=5
Windom is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 03:25.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells