Povestea unui pierde-vară - Paul Negoescu

[mirodoni]

„Povestea unui pierde-vară” - o adevărată dramă
Regia, Paul Negoescu

După recordul cu „Două lozuri”, firește că eram curios ce film a mai realizat Paul Negoescu, regizor/scenarist. Răsturnare de situație, însă, nu este vorba de o comedie, cum și alții au fost derutați de filmul pomenit. Ulterior am aflat și explicația. „Povestea unui pierde-vară” este scris înainte.

Rețeta este una cunoscută: un scriitor vrea să scrie un roman și rezultă un film.
În acest film, este vorba despre trei amici, nu neapărat prieteni, un scriitor, Silviu, interpretat de Radu Romaniuc, un profesor de matematică, Petru, personajul său, interpretat de Alexandru Papadopol, și un actor, Andi, interpretat de Rolando Metsangos, personaj auxiliar. Desigur, intervine și personajul principal feminin, Irina, interpretată de Nicoleta Lefter, precum și alte personaje feminine auxiliare.

Această enumerare daja dă senzația de liniaritate și lipsă de profunzime a filmului.

Terenul pe care intră Paul Negoescu nu este unul arid, numai că acesta sapă doar la suprafață. Astfel, se limitează în a pune lipsa de romantism a lui Petru pe seama profesiei sale, când, de fapt, alegerea profesiei a fost determinată de lipsa sa de romantism. Ba mai mult, tratează simplist „lipsa de romantism”, care, practic, este un diagnostic, o deficiență gravă. În alte filme, „scriitorul” este înlocuit de „psihanalist”.

Dar să vedem care este... intriga!
Petru, la 42 de ani, are o relație cu Irina, și ea la o vârstă! Cei doi se înțeleg „foarte bine”, în sensul că nu se ceartă. Cu toate acestea, Petru nu are orgasm, deși cu alte partenere, are. Desigur, pare un subiect tabu, dar chiar este o problemă! Irina spune că ea se simte bine, dar pe femei nu trebuie să le crezi întotdeauna. Așa că Petru se hotărăște să rupă relația, dar tocmai acum află că Irina este însărcinată. Din punct de vedere medical, e posibil! Și, totuși, se despart, pentru că Irina îi reproșează că nu este romantic, altfel spus, că nu o iubește, și renunță la sarcină. După un timp, însă, amândoi ajung la concluzia că ar fi bine să mai încerce o dată.

Să începem cu sfârșitul!
De ce Petru și Irina își mai acordă o șansă? Pentru că ajung la concluzia că „se potrivesc”. Chiar dacă scenaristul îi pune în cârcă doar lui Petru lipsa de romantism, se pare că și Irina are același „defect”. Diferența este că Petru nu știe ce este iubirea, și nici nu-l interesează să afle, iar Irina știe, dar din cărți și filme.

Dar, de fapt, ce este iubirea? Mă refer la iubirea erotică, nu parentală, fraternă sau de Țară! Mulți poeți, artiști, în general, au trudit îndelung pentru a găsi o definiție universală. Toți, însă, se pare că au eludat un aspect pragmatic: atracția față de sexul opus, instinctul ancestral al reproducerii.

Acest instinct poate fi mai puternic, mai ponderat, sau chiar total deturnat, ceea ce nu discutăm acum. Tot așa și „iubirea”.
Mai apare un aspect, foarte important, tratat în filme, atenuarea drastică în urma unei decepții puternice, decesul partenerului, sau subestimarea.

Diferența este că în aceste din urmă cazuri se pot găsi mai ușor remedii, dacă timpul nu le-a cronicizat, pe când în cele „din naștere” sunt doar paleative.

Pe de altă parte, „romantismul” ar reprezenta exteriorizarea sentimentelor, cu condiția ca acestea să existe.

Petru, personajul lui Negoescu, dar și al scriitorului din film, nu este... romantic. Ce înseamnă asta? De exemplu, nu-i plac pisicile! Ce om este acela căruia nu-i plac pisicile?! Niște animăluțe dornice de afectivitate și extrem de recunoscătoare pentru afecțiune! Ce om le-ar respinge? Unul cu suflet de lemn!
Ce fel de om este acela pe care îl deranjează porumbeii, simbolul îndrăgostiților? Unul care nu se îndrăgostește.
Petru nu înțelege rostul florilor. Un personaj feminin auxiliar încearcă să-i explice, dar nu prea se pricepe, pentru că scenaristul însuși nu știe, deși el ar trebui să știe mai mult decât toate personajele sale la un loc. De aceea, ca să fii scenarist, nu e suficient să urmezi Regia sau CAV-ul la UNATC, cum cred cineaștii noștri. Și Paul Negoescu este unul dintre regizori care refuză scenariile altora pe motiv că au proiectele lor „foarte importante”.

Floarea este precursorul fructului. Fructul este precursorul seminței. Sămânța înseamnă perpetuarea speciei, sarcina supremă! Și cea mai anostă buruiană face la un moment dat flori! Florile nu sunt niciodată urâte sau respingătoare.
Iată de ce nu poți oferi unei femei fluturi în loc de flori!

Petru, la 42 de ani, nu este căsătorit, nu este divorțat, nu este văduv și nu este complexat. Așa că intră la categoria „deficiențe din naștere”. Despre Irina, scenaristul nu ne-a spus mai nimic, dar pare să intre la aceeași categorie. Un argument este și acceptarea continuării relației. Dacă rămân oameni raționali, probabil se vor căsători și vor avea un copil, pe care să se sprijine la bătrânețe, dar șanse să se iubească cu adevărat sunt foarte puține. E drept, speranța piere ultima! Mai există și varianta ca el să se apuce de băutură, să o înșele și să nu-și iubească propiul copil. Aceasta este drama!

Așa că filmul lui Paul Negoescu nu este o comedie, cum scriu cronicarii, nu este despre maturizare, cum scrie în sinopsis, și nici despre un pierde-vară, cum scrie în titlu.