Turneu Iconoclast III - Dealer (2004) Benedek Fliegauf

[Mercutio]

In cadrul temei Bleak Cinema in the 21st Century arcusMARCUS ne propune filmul Dealer (2004) de Benedek Fliegauf



Se poate vota pana pe 2 Ianuarie 2013.

Il rog pe arcusMARCUS sa ne dea o referinta la tema aleasa de el, sa ne spuna pe scurt, daca se poate, ce reprezinta Bleak Cinema. Am cautat pe internet, dar n-am gasit nimic semnificativ. Merci!

Saptamanal se trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un thread propriu. Thread-ul ramane deschis pentru votare doua saptamani.
Oricine poate participa la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu.
Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 stele.

[marcusARCUS]

Pai e o tema inventata de mine, nu e ceva concret. E o categorie de filme triste si foarte realiste (ca punct de vedere, mesaj) din care fac parte si filme facute de Haneke, Seidl, LaFosse, etc.

[Mercutio]

Pai e o tema inventata de mine, nu e ceva concret. E o categorie de filme triste si foarte realiste (ca punct de vedere, mesaj) din care fac parte si filme facute de Haneke, Seidl, LaFosse, etc.

Ok, asta e tot ce voiam sa se stie, sa ne putem face o idee despre tema. Eu unul voi urmari cu interes.

[omudindulap]

Cu Mr. Fliegauf m-am intalnit intaia oara cu ocazia vizionarii controversatului Womb, care, desi a avut parte, in mare, numa de critici negative, mie mi-o cam placut, datorita prezentei Evei si a kinkyness-ului subiectului, executia cazand pe planul doi.
Eh, acest Dealer ii alta mancare de ciuperci. E un film mult mai serios si mai grav, mai putin socant, cel putin, nu in sensul in care socheaza Womb (pe sensibilosi), o oaza de amaraciune si nonsens existential in care se scalda majoritatea eroilor nostri.
Ce mi-o placut cel mai mult la acest film este apasatoarea/deprimanta atmosfera creata de survolarea lenta si aproape permanenta a camerei in jurul personajelor (cum numa Tarkowski sau Tarr stiu face) si a coloanei sonore extrem de inspirate, ce da o senzatie de claustrofobie pe toata durata sa, efect dublat si de numeroasele close-up uri pe chipurile acestor surgiuniti ai sortii, prizonieri/rataciti in propriile lor vieti.
Il aveam de mult pe lista, dar i-am grabit vizionarea datorita unui comentariu de pe mubi, pe pagina filmului, care suna cam asa: Le Feu Follet, Maborosi, Dealer...three masterpieces that really try to point out the senseless coercion everybody has to face as long as his/ her existence may last., primul dintre cele enumerate fiind filmul meu preferat. Numa bun de vazut in perioada asta.

3,5

Windom, vezi-l
Malombra, mi-ar placea sa citesc si o interpretare a ta, mai vie decat schita mea.

[Windom]

Io cred că l-am văzut mai demult pe iutub, dar nu-s sigur. E o scenă cu dealerul cu pricina și un bolnav într-un salon de spital? Ăsta-i furnizează droguri iar bolnavul îi zice ceva poveste suprarealistă?

[omudindulap]

Da, e si asta, am observat ca nu l ai notat si de aceea mi am permis sa ti l recomand.

Ah, ba nu, i-ai dat 2 stelute

[MinRep]

Dupa vreo 30 de minute din ”Dealer”, mi-am dat seama ca eu de fapt nu ma uit la film, ci cumva ochii mi se pierd dincolo de primul plan si, in cel mai bun caz, scaneaza peretii incaperilor in care Filegauf isi coregrafiaza lungile pan-uri sau travelling-uri. Bleak e un cuvant care poate descrie acest tip de cinema. Bland sau Bloated sunt altele. Am rezistat destul de usor pana la final pentru ca "Dealer" e un film care nu te solicita deloc. Nici nu pot sa spun ca a fost plictisitor. Ce m-a enervat insa cu adevarat a fost coloana sonora, pe care izbucnea din cand in cand un fel de white noise care suna ca o galeata de tinichea reverberand intr-un garaj subteran. What was the point of that?

Nu am vazut alte filme de Filegauf, dar cred ca i-am identificat manierismele destul de repede. In "Dealer" nu are nimic de zis si vrea numai sa epateze. Daca era un fel de mesaj despre droguri pe care vroia sa il transmita, acesta a trecut pe langa mine. Singurul lucru de care m-am bucurat (oarecum) este ca am inteles cateva replici si fara subtitrari. Sper ca in momentul in care Ungaria isi va rezolva probeleme de finantare si productie cinematografica sa inceapa sa faca filme care seamana mai mult cu "Kontroll" si mai putin cu "Dealer".

1 stea

[Mercutio]

Cam sumbru si deprimant universul acestui film. O viziune pesimista asupra lumii. Ideea nu-i lipsita de interes: un dealer ai carui clienti au ajuns cu totii la capat de rulou. Insa ca stil mi se prea monocrom, prea monoton. Personajele par golite de sentimente, fetele si gesturile lor nu arata vreo emotie, vorbele lor, la fel, sunt spuse pe acelasi ton, robotic, fara nicio inflexiune. Raman doar faptele. Poate asta e si intentia autorului, de a prezenta doar faptele, intr-un mod lipsit de ansamblul de imagini si comportamente legat de asemenea subiect, asa cum il stim din alte filme, si care e destul de dezagreabil pentru unii spectatori. Ori maniera aleasa de autor inlesteste, cred, trecerea mesajului pe care si-l propune.
Mi s-a parut ca am observat o mica influenta din Tarkovski. Ca imagine, lentoare camerei, care trece incet pe deasupra baltii din fata blocului, amintind de acel lung travelling la suprafata apei din Calauza. Apoi dealerul seamana cu personajul din Calauza, atat ca fizionomie dar si ca idee. E vorba de un ghid, o calauza, care ii ajuta pe clientii lui sa "calatoreasca". Pe de alta parte se poate remarca o influenta datorata epocii jocului video. Structura filmului e similara cu cea a unui joc video. Este episodica. Spectatorul insoteste un personaj care exploreaza diferite locuri. Miscarea laterala a camerei in timp ce urmareste personajele dialogand aduce cu deplasare data de joystick intr-un joc video 3d. La fel si muzica si efectele sonore repetitive, sau mai bine zis amestecul dintre ele.

2 stele

[Malombra]

omu' (schiță, auzi la el ), eu l-am văzut demultișor, dar cred că am mai spus pe undeva pe site că ăsta e filmul pe care nu a reușit să-l facă garrel atunci cînd se lăuda că vrea să facă un film despre droguri care să nu glorifice consumul de droguri și să nu facă din victimele narcoticelor eroi romantici, martiri anti-sistem, îngeri căzuți și alte belele, așa cum se întîmplă cu requiem for a dream, de ex., care își trădează scopul, acela de a incrimina consumul, din frică de a nu părea încuiat, mic-burghez, pro-establishment, etc. dar vorba lu dandy warhols - heroin is so passe.
la dealer muzica aia subacvatică face toți banii. ai impresia că răsfoiești însemnările unei subterane labirintice care e, totuși, la nivelul solului pe care calci ca om obișnuit, dar cumva decupată, paralelă, situată dincolo de pretele unui acvariu indestructibil. lumea lui dealer e troubling și nu la modul haios. cazurile de acolo sunt bolnave, incomode, dar felul cum sunt manevrate, fără istericalele care devin un fel de constante asociate acestei teme, ci cu control deziluzionat, malițios chiar, le face foarte tulburătoare. fierberea asta sub capac, presiunea constantă a mediului vizual, mie mi se par de zece ori mai veridice decît excursurile pe același subiect care fac din consumatorii de droguri un fel de specie excepțională, la intersecția dintre tragic, grotesc, sublim și decadența opiomană a sfîrșitului de secol 19. treaba e uneori mai urîtă, mai banală și mai împuțită de atît. știu oameni care au mers și au făcut scandal a doua zi la magazinul unde și-au luat blugii, pentru că fumaseră toți banii și aveau nevoie de alții. oh, wait, ziceam că comic sideul îl lăsăm la ușe.
omule, cum naiba să-ți placă wombul? adică o tipă își pierde iubitul, se inseminează cu o clonă a lui, îl crește ca și cum ar fi maică-sa, iar apoi are pretenția ca acela să o considere iubita lui? i mean.. that's crooked, man. e ca și cum aș purta un copil în burtă, făcut la comandă, ca la croitor, de medicii-bucătari, l-aș crește, l-aș duce la școală, iar apoi să-i pretind să mă reguleze, că doar de asta l-am născut, nu din dragoste de țară. ioi dar e frumos filmat tot quasi-semi-whaddafuck-incestul ăsta. bingo! cred că mă înseminez și eu cu o clonă de-a lu clint eastwood, ca să mă bucur de el la bătrîneți, if you know what i mean . da am de așteptat vreo 16 ani ca să se coacă .. (uzu)fructul. de fapt, cred că fac tripleți, dar mă mai gîndesc pe cine bag în trio.
revenind. mie fliegauf mi se pare că aparține familiei lui tarr, fred kelemen și feher, dar e mai morocănos și ceva mai dezamăgit față de perfectibilitatea și raționalitatea semenilor și probabil cu un plus de rebeliune hipsterească - anti-popism, problema țiganilor, viermuiala insalubră de sub orice peliculă de ordine aparentă.
dealer e brooding și chiar ai senzația că are loc pe undeva prin niște coridoare neexploatate ale rețelei de metrou, dar cînd te uiți pe geam vezi cîmpul. altă realitate decît cea a contactelor cu clientela aproape că nu există și poate că asta e voit în film, a arăta exclusivitatea atenției centrate doar pe marfă și pe cei ce au direct legătură cu ea.
mie îm place mult filmul, pentru muzică, culori și atmosferă, nu numai pentru abordarea temei.

edit: nota 3.5

[Mercutio]

omudindulap = 3.5
MinRep = 1
Mercutio = 2
Malombra = 3.5


Total 10
Medie 2.5