Pe vreme de caniculă
s-a încercat promovarea unei noi Legi a Cinematografiei printr-o ordonanță de urgență. Lucru la lege se pare că a început, însă, la rece, prin februarie, dar pe șest. Așa că au apărut două tabere: a inițiatorilor, cu Ada Soloman în cap de listă, și cei care, probabil, nu au fost invitați la masa tăcerii, în numele cărora vorbește acum regizorul Cristian Comeagă.
Și unii și alții se poate spune că au dreptate; o nouă lege se impunea, dar să știm și noi, spun ceilalți!
Numai că parlamentarii au hotărât că nu-i nici-o urgență: cum a așteptat unșpe ani, poa` să mai aștepte vreo cinșpe!
De fapt, de cum a apărut OG 39/2005 s-a spus că trebuie... amendată. Și a tot fost! Culmea mi se pare a fi OMC nr.2780/2014, când, nici mai mult, nici mai puțin, nu mai puteau „aplica” la CNC pentru lungmetraj decât cei care au mai făcut lungmetraj. Adică, gata, a înțărcat Bălaia pentru voi, numai noi, care am mai făcut, mai facem! Deși, se dorise invers!
Când se pune problema unei analize serioase a rezultatelor finanțărilor de la CNC, unii arată numai partea plină a paharului, destul de mică, iar ceilalți partea goală, destul de mare. La cauze, însă, nimeni nu pune punctul unde trebuie. Cinematografia nu începe cu producătorii, consacrați sau începători, nici cu regizorii sau sălile de cinema, avem berechet, ci cu scenariile. Dacă sunt scenarii bune, dacă selecția este una corectă, atunci se poate vorbi și de filme bune. Dar la acest capitol, nimeni nu a scos o vorbă!
Scenariștii nu sunt reprezentați. În numele lor nu vorbește nimeni! Nimeni nu spune că la concursul CNC de „proiecte cinematografice” ponderea scenariului este de numai 50%. Adică pot fi scenarii foarte bune, cu punctaj maxim, și obțin finanțare cele slabe, dar au un regizor „bun” și un producător „bun”. Buni la ce? Scopul celor două tabere este unul comun: să pună mâna pe cât mai mulți bani publici și să nu dea socoteală nimănui de rezultate.
Adevărata reformă ar fi accesul scenariilor independente. Existența unei entități de evaluare a scenariilor, nu a scenariștilor, a regizorilor, sau a producătorilor. Dacă un regizor sau producător se prezintă cu un scenariu bun, să nu mai conteze dacă este începător sau consacrat!
Dar ce spune noua lege? A văzut-o cineva?
Am găsit aici:
http://www.filmreporter.ro/21-06-201...-parlamentari/
Principalele modificări propuse:
1. Armonizarea legislației naționale cu cea europeană în domeniu;
2. Simplificarea, reașezarea textului de lege și derivarea lui în alte acte normative;
3. Desecretizarea concursului de proiecte;
4. Actualizarea surselor de alimentare a Fondului Cinematografic;
5. Înființarea a două secțiuni noi în cadrul concursului de proiecte: micro-buget și co-producții minoritare;
Ce înseamnă fiecare punct din „principalele modificări”? Ce înseamnă „desecretizarea” concursului de proiecte cinematografice? Adică numele lui Mungiu să apară pe scenariu și toată comisia să citească scenariile lui și să le arunce pe celelalte?
Am citit și aici:
http://www.scena9.ro/article/care-i-...inematografiei
1. Suplimentarea surselor de finanțare pentru Fondul cinematografic;
2. Introducerea subvențiilor ca modalitate de finanțare a cinematografiei;
3. Stimularea regizorilor fără experiență, prin crearea unei categorii separate de finanțare la concursurile organizate de Centrul Național al Cinematografiei;
4. Deschiderea către aplicațiile pentru co-producții minoritare;
5. Re-organizarea Arhivei Naționale de Filme și crearea altor instituții, precum Institutul Filmului;
6. Simplificarea legii, pentru a o face mai ușor de updatat în funcție de nevoile vremii. De exemplu, schimbarea regulamentului de concurs la CNC să nu mai aibă nevoie de modificarea întregii legi.
Eu sunt foarte de acord să fie cât mai mulți bani, dar pentru ce? Nu pentru filme? Film nu înseamnă în primul rând scenariu? Nu pentru ca aceste scenarii să devină filme trebuie bani? S-a vorbit despre sprijinirea tinerilor regizori și producători de film. Dar pe tinerii arhitecți îi sprijină cineva? UNATC fabrică pe bandă rulantă tineri regizori, critici și producători de film. Numărul acestora este stabilit de vreo cerință a pieței? Nu! Este stabilit de cadrele didactice care trebuie să-și acopere norma. Studentul la UNATC este cel mai scump student din România. Are și master cu bani de la stat. De ce trebuie să primească în continuare bani pentru a învăța să facă filme? De ce nu învață asistându-i pe alții? Muncind, adică, în domeniu?
Tinerii producători/regizori care vor bani publici vor să facă de fapt filmele lor, după scenariile lor, pe care le consideră geniale. Ei cred că cinematografia începe cu ei și tot experimentează. Dacă ar organiza concursuri de scenarii, iar munca lor s-ar concretiza în filme de interes, atunci, da!
La CNC nu se primesc scenarii din afara sistemului.
Niciun producător nu organizează concurs de selecție scenarii. Legea o fac ei pentru ei. De aceea nu vor să o treacă prin Parlament.
Comisia CNC de selecție e formată doar din 5 persoane, propuse, culmea, de participanții la concurs, fără vreo abilitare a competențelor acestora.
Criteriile de evaluare a scenariilor sunt evazive:
1. subiectul;
2. dialogul;
3. construcţia dramaturgică;
4. potenţialul de interes şi impactul asupra publicului autohton;
5. potenţialul de reprezentare artistică şi de public pe plan internaţional.
Mai mult, nu există un specialist pentru fiecare criteriu, pentru a evalua unitar scenariile, ci un director de imagine, să zicem, apreciază atât subiectul, cât și dialogurile, construcția dramaturgică și impactul.
Scenariștii independenți nu au fost reprezentați în „colectivul” care a lucrat la această lege. Potențialii spectatori nu sunt niciodată consultați. Criticii de film fac parte din sistem. Când nu reușesc să scrie o cronică laudativă la filmele colegilor lor, se abțin de la scris.
N-a pomenit nimeni că numărul total al spectatorilor filmelor dintr-un an, cam 20, este simțitor egal cu numărul spectatorilor primului film clasat, în general unul cu premii internaționale. Se invocă mereu lipsa sălilor de cinema! Nu aceasta e cauza numărului mic de spectatori la filmele românești și durata scurtă de menținere pe ecrane, ci lipsa de consistență a filmelor, subiectele tratate și modul de tratare al acestora. Unui film i se fac și 30 - 40 de copii, deși nu sunt atâtea săli disponibile, și rulează cel mult în 10, cazul filmelor premiate. Rezultă pentru acestea, în cazurile bune, 50/100 de spectatori pe proiecție/sală. Asta pentru filmele din capul listei, două, trei, cu 60 - 90 de mii de spectatori.
Concret,
„Aferim”! Circa 77.000 de spectatori/39 săptămâni. Rezultat: 94 spectatori/proiecție/sală. Dar, stai, 55 de copii! Adică 94/55 = 1,7 spectatori! Dar nu puteau fi 55 de săli disponibile simultan, așa că a rulat, să zicem, în 10. Adică 9,4 spectatori pe proiecție/sală!
La filmele cu 3 sau 4 mii de spectatori, e limpede cam care e situația! Multe proiecții sunt anulate din lipsă de spectatori, nu de săli! A cerut dna Ministru Corina Șuteu, sau alt ministru, astfel de statistici? NU! S-a lăsat împinsă de val! În toamnă, a promis că va relua asaltul!
Acum, cineaștii noștri își bat capu` dacă cinematografia este industrie sau artă. Le spun eu: juma - juma, un cal și-un pui!
Sunt zeci de bloguri și site-uri care abordează ocazional tema cinematografiei românești, apoi o lasă baltă! Nimeni, sau foarte rar sunt acceptate comentarii la articolele publicate. Le scriu să fie scrise, nu-i interesează dacă le citește cineva.