Long Distance Dreamer
Join Date: Nov 2009
Posts: 4,157
|
Dan Puric vorbeşte despre sport, morală şi mentalitate: "Pe faţa mea scria Columbia"
- Cum de un orator formidabil poate fi un foarte bun actor de pantomimă?
- Domnule, nici eu nu ştiu! Dacă aş avea o soluţie, aş da o reţetă. Încerc să-mi explic. Eu am făcut pantomima din disperare, că nu aveam voie să vorbesc. Discursul liber era arestat, era cenzurat. În clipa în care am găsit această posibilitate de a mă exprima, mi-am dat seama de o altă capcană. Românilor nu li s-a dat libertate, li s-a dat libertinaj. Interesantă manevra, adică promiscuitate. Şi atunci am simţit nevoia organică să încerc să-mi articulez propria libertate. Nu să o monopolizez. Goethe zicea că în fiecare zi ne cîştigăm libertatea.
- Şi noi cum stăm?
- România nu e o ţară liberă. România a trecut dintr-un ghetou comunist într-un alt ghetou. A intrat din penibila cenzură comunistă într-o promiscuitate a libertinajului. Aici mitocanul are dreptul să vorbească, să se extindă în natura lui inferioară. Cum spunea Kant, "libertatea unui om are drept limită libertatea celuilalt", iar părintele Stăniloaie spunea un lucru şi mai frumos. Spunea că "libertatea ta îmi întăreşte mie libertatea mea". Îmi amintesc o definiţie teribilă a părintelui Stăniloaie: "Satul românesc este o comuniune de oameni liberi". Ce frumos, comuniune de oameni liberi! Adică ăla era cu capra pe cîmp, ăla era la ogor, ăla era la biserică. Dacă-i ardea casa lui Nea Vasile, fugeau toţi să stingă focul. Acest liant a fost distrus de securitate. Să nu avem încredere, să ne suspectăm. Un profesor francez vorbea de egogregarismul de astăzi. Societatea se atomizează, avem instinctul gregar, de mall, de turmă. Alergăm toţi la mall, devenim brusc stadion. E o altă formă de alienare.
- Nu avem spirit de echipă?
- Spiritul de echipă e diferit de instinctul gregar. Spiritul de echipă pleacă din această comuniune creştină.
"Lucescu are dreptate"
- Antrenorul echipei naţionale de fotbal spunea că românii sînt labili psihic.
- Bine, e aruncată aşa, cam de la distanţă. Eu aş zice că românii au o sensibilitate. Că pot să ajungă la labilitate, e şi acesta un adevăr. Nu trebuie luată din contextul în care s-a exprimat domnul Lucescu. El se referă la echipă, la faptul că nu mai sînt coerenţi, nu pot să meargă pînă la capăt, îşi pierd repede cumpătul. Adică, ceva din gena de luptător se vede la fotbal. Îmi aduc aminte, eu nu sînt un împătimit al fotbalului, cînd a fost în campionatul mondial în Franţa s-au vopsit toţi în blond. Atunci mi-am dat seama că au pierdut, era o dovadă de slăbiciune. La ultimul campionat, spaniolii au luptat cu olandezii pînă în ultima clipă. Extraordinar! Acolo se vede o vînă de luptător. Noi sîntem foarte talentaţi, dar nu mai avem vîna aia de luptător. E foarte rară. Eu nu mă pricep, dar lucrez în echipă în teatru şi pot să spun că Lucescu are dreptate.
- Dacă aţi fi antrenorul naţionalei, ce le-aţi spune jucătorilor înaintea unui meci?
- Eu am două trupe de teatru, care sînt tot de performanţă. Mă bazez mai puţin pe discursurile care sînt pentru un meci, ci le spun pentru o viaţă întreagă. Şi atunci trebuie să-i situezi atitudinal. E cu totul altceva. Că poţi să le zici ceva, înseamnă că sînt foarte tineri. Dar cînd nu le spui nimic? Cînd nu le spui nimic şi ştie fiecare ce are de făcut, şi nu aleargă de bezmetic să dea gol de unul singur, şi are inteligenţă intuitivă pe teren şi pasează exact cînd trebuie. Judecă pe teren, este o inteligenţă sportivă, o inteligenţă a mişcării. M-aş ocupa foarte mult de formarea caracterelor.
"Să facă Mărăşeştiul în fiecare meci"
- Cum aţi face asta?
- Le-aş spune că reprezintă nu doar drapelul naţional, ci un tonus răsăritean extraordinar. Să fie colegi, să aibă o deontologie, să nu-şi lovească adversarii. Îmi aduc aminte că am fost în Anglia cu nişte colegi şi, la un moment dat, am jucat fotbal. Se împingeau. Aveam un prieten englez, membru al Academiei britanice, şi mi-a zis că e "dirty football", fotbal murdar. Nu înseamnă că ei sînt îngeri, dar şcoala este şcoală. Aş lucra la atitudine, la consecvenţa asta de luptători. Să facă Mărăşeştiul în fiecare meci. Pe aici nu se trece! Şi cred că ar fi foarte frumos, pentru că nu le-ai stimula ambiţia pentru o competiţie, ci ar crea un model după ei, de a lupta.
- Aţi fost pe vreun stadion? Aveţi o echipă preferată?
- O singură dată, dar n-am stat mai mult de treizeci de secunde. Mă umileşte zona. Ar trebui să se facă studii de antropologie să aflăm de ce se bat oamenii pe stadion. Studii! Pesemne că, din punct de vedere psihologic, e o defulare acolo de violenţă. Nu doar la noi, şi la Liverpool, au fost cazuri patologice. Am văzut la Discovery, că-i întrebau de ce. Şi erau oameni de 50 de ani care răspundeau "Ne plăcea, dom'le!". Erau pe cartiere, se băteau de 20 de ani.
Henţul lui Mateuţ
- La ce meci aţi fost?
- Nu mai ţin minte, eram puşti. În clipa în care a cîştigat România meciul cu Columbia, eu eram într-o maşină în Bucureşti, o maşină goală, un RATB. Eram eu şi o băbuţă. Urcă vreo 50 de golani urlînd "Ro-mâ-ni-a!". Au început să rupă scaunele. În clipa aia pe faţa mea scria Columbia. Am ţinut brusc, eu cu baba, cu Columbia! Răsturnau maşini! Am trăit experienţe de acest gen. Îmi aduc aminte că eram în staţie la Botoşani, mă duceam la gară. Au venit vreo 200 de inşi la mine urlînd. Unul m-a întrebat: "N-a pus Mateuţ mîna pe minge?" Nu ştiam cine e Mateuţ. Zic: "N-o fi pus!". "Cum n-a pus?", au strigat ceilalţi 200. Erau să mă omoare. E o dovadă de stupiditate în toată chestia asta. De ce să-i răstorni maşina unui om peste cap? De ce? Că eşti mitocan, că eşti ultima scursură?
- N-aţi avut experienţe plăcute cu suporterii.
- OK, n-am făcut niciodată parte din categoria asta, dar nu-i condamn. În clipa în care îi vezi că se duc aşa animalic pe o şosea, era centrul plin la Universitate. Mai bine te adunai să faci curat, să strigi "Jos, jigodiile!", "Jos, lichelele care ne conduc!". Pîine şi circ. Mai trebuie să le şi spui, că poate mai este cîte un suporter deştept şi vede că există şi o formă civilizată. Îşi arunca un italian nevasta pe fereastră că i-a pierdut echipa. Sînt forme de imbecilitate care distrug frumuseţea sportului.
Frunza Elenei Udrea şi binoclul întors
- Ce părere aveţi despre frunza doamnei Udrea?
- E o etichetă, pe chestia de marketing. Toţi am devenit marketing. Nu mai sîntem oameni, sîntem resurse umane. Eu nu mai sînt un vorbitor, sînt speaker motivaţional. Am zis "Băi, nu sînt speaker motivaţional, sînt transpiraţional, că-mi dau inima din piept!" Ce să spun de frunză? Îi dădeam eu 200 de euro unui student la Arte Plastice şi o făcea minunat. Alifia pe care a pus-o acolo mi se pare de farmacie. Nu are nici o rezonanţă. Domnule, eu la ăştia mă uit cu binoclul întors. Te-ai uitat vreodată cu binoclul întors? Îi vezi mici, mai mici decît un puric. Ăştia n-au legătură cu ţara, sînt doar vorbitori de limbă română. Sînt români cu î din i.
- Aţi fost ironizat din cauza numelui?
- E deja pleonasm. Era o învăţătoare care-mi spunea "Puricuţ". Unde îmi mai zici, tu, Puricuţ? N-avea imaginaţie. Las-o aşa!
- Şi în armată?
- Armata era puşcărie. În armată l-am pocit eu pe unul. Era locotenentul Rufă, i-am dat raportul şi i-am zis "Tovarăşul locotent major Boarfă". Mi-a răspuns "Boarfă e mă-ta!". De emoţie i-am zis aşa. Numele meu este istoric, vine din Gorj. În casa lui Purec s-a făcut "Declaraţia de la Padeş". Era şef de panduri, tip tare. Cînd a pus Tudor Vladimirescu capul, nu l-a pus la trădători. Printre căpetenii era şi acest Purec, cu timpul a apărut un "i".
- Sînteţi printre puţinii ce nu prezintă defectele românilor. Aţi atras şi critici. Recent, Pleşu v-a criticat că aveţi sindrom de Guru.
- Eu ce să-i răspund? No comment! Eu nu ştiu cînd mă bagă cineva în spirale ca să fac pe guru. Nu vreau să-i răspund, că ne pierdem vremea. Nu pot să-i cer eu lui ceea ce nu are. El vede România dilematic. Eu am certitudini. M-a întrebat unul "Dar chiar aveţi certitudini?" Da, domnule, i-am răspuns, ştiu că mama n-a fost prostituată. Eu nu pot să am mame alternative. Eu nu pot să pun sub semnul întrebării istoria unui neam. Toţi au defecte, şi englezii, şi ruşii, şi francezii.
Oferta lui Gigi Becali
- L-aţi cunoscut şi pe Gigi Becali.
- E genial, domnule! Are o sinceritate fantastică. (Îl imită pentru cîteva momente). Bă, fii atent aici! Eu sînt Războinicul luminii, sînt primul din ţară! Te-am văzut cum vorbeşti, acum sînt al doilea. De trei ori m-am văzut cu el. M-a chemat la palatul lui şi mi-a zis "Bă, Dănuţ, vreau să te ajut, să-ţi cumpăr 10.000 de cărţi". Eu zic: "Băi Gigi, nu mă ajuţi decît dacă iei o carte şi o citeşti". "Bă Dănuţ, nu o citesc", mi-a răspuns. Să vezi de ce, e genial tipul. "Băi Dănuţ, nu o citesc, pentru că tot ce ai scris tu acolo mi-a zis mie tata, aseară, la oi". Tatăl lui Becali a făcut puşcărie, a fost în "Sumanele negre". Eu prefer să fiu lîngă machidonii care au făcut puşcărie decît lîngă intelectualii care stau la marginea ţării şi-l comentează. Prefer să fiu cioban, din punctul acesta de vedere. N-am legături cu Gigi Becali. N-am fost nici în PNG, am citit că am fost vicepreşedinte, că vreau să dau lovitură de stat şi să fiu preşedinte.
- Nu sînteţi tentat să candidaţi?
- Ce să fac? Părintele Atanasie mi-a spus că n-am popor care să mă urmeze. Vrei să facem o echipă internaţională de fotbal cu ăştia, săracii, de la 67 de ani în sus, distruşi, din faţa farmaciilor? Noi trebuie să ne refacem ca atitudine. Care clasă politică? Cu securiştii ăştia emanaţi de ţeava de eşapament a Comitetului Central? Sînt glume, noi greşim că-i luăm în serios.
- Iordănescu a fost ironizat pentru că-şi săruta des iconiţele în timpul meciurilor.
- Religia este o chestie care se poartă cu discreţie. E un tip puţin mai sensibil. Cînd a apărat Duckadam penalty-urile în finală, mai ţii minte cîte cruci şi-a făcut portarul spaniol? Şi-a făcut la cruci şi tot a luat gol! Nu trebuie să-l cenzurăm, e felul lui. Eu n-aş face aşa, dar ştiu eu ce e în inima lui?
"Performanţa a devenit mutilare"
- Cum e Adrian Mutu ca reprezentare naţională?
- Nu sînt legat de el decît prin limbajul meu. Dar limbajul meu, al pantomimei, nu este muţenie, este tăcere. Apare prin ziar că a luat droguri, un băiat care dă şi goluri, dar ia şi droguri, ceva de genul ăsta. Să nu mai ia droguri, domnule! Cred că e foarte talentat dacă a ajuns în Italia. E o mare nedreptate, ei cîştigă mult prea mulţi bani. Aşa e piaţa, fiindcă e şi o mare industrie. Eu aş regla-o, aş mai da din banii aceştia celor bolnavi de SIDA, de cancer. Dau de foarte mulţi bani şi-şi pierd cumpătul.
- Ştiţi vreun model?
- Mie mi se pare un model Hagi, hipertalentat, hiperechilibrat, la locul lui. Mutu ar trebui să se uite în grădina lui Hagi. E păcat de el, nu de alta.
- Jucătorii mimează des pe gazon. Cum i-aţi caracteriza din punctul de vedere al profesionistului?
- Îşi fac şi ei treaba, intră pe parohia noastră, să cîştige cartonaşe. Intră şi formele astea de cabotinism în toate sporturile. Nu sînt recomandabile, e un fel de milogeală. Performanţa la noi a devenit mutilare. La greci, sportul era aşa: Ăla săpa şi din săpatul ăla participa şi la Olimpiadă, nu făcea antrenamente. Sportul intra în viaţă şi ieşea din viaţă. Era o condiţie. Acum doar unii fac sport, restul mănîncă fast-fooduri şi se uită la televizor. Înţelegi? Restul sînt pasivi. În China ai să vezi că toţi practică tai-chi-ul. La ei, mişcarea este medicament. Tatăl meu a jucat 12 ani fotbal şi 4 ani rugby în Dobrogea, unde era medic internist.
- Discutaţi cu dînsul despre sport?
- Îmi vorbea de Bindea, de marele fotbalist. Pînă la 52 de ani, era de vîrsta mea, era extremă dreaptă, cînd s-a mutat la Nehoiu, la Foresta Carpaţi. La 52 de ani extremă dreapta?! Şi eu, la 52 de ani, fac un recital "Visul" de o oră şi jumătate. Ne menţinem. Îmi tot spunea că niciodată nu i-am bătut pe unguri. Erau altfel, erau romantici.
"Hagi şi Nadia sînt efigii naţionale"
- Sînteţi de acord cu naturalizarea sportivilor?
- E un fel de mercenariat. Eu nu cred în asta. Vor zice că sînt rasist sau naţionalist, dar e frumos să vezi o echipă. Ruşii au ruşi, românii au români. La nivel de club e OK. La nivel de naţională, nu prea cred. Vine unul din Puerto Rico şi luptă pentru România.
- Cum i-aţi interpreta într-un spectacol de pantomimă pe Hagi, pe Nadia, pe Patzaichin?
- Pe ei nu mai poţi să-i reprezinţi, fiindcă sînt deja efigii. Ce să faci? Să faci caricatură din ei, nu merge, că sînt prea frumoşi. Nu poţi să caricaturizezi pe oricine sau să reprezinţi pe oricine. De exemplu, ce încearcă ăştia la televizor, să caricaturizeze clasa politică, sînt penibili, ăia sînt deja caricaturi. E caricatura caricaturii. De sportivii de care m-ai întrebat nu te poţi atinge, ei au un grad de efigie naţională.
- Care ar fi "Visul" lui Dan Puric?
- Visul meu ar fi să am cît mai mulţi oameni care mă privesc ca tine în clipa asta, care mă înţeleg în esenţa mea. Oamenii ştiu să asculte şi înţeleg că nu mint. Ei vor să ne prostească, e un proces de imbecilizare a României. Nu de analfabetizare, şi ăla este, dar imbecilizarea e mai cumplită. Este analfabetism intelectual. Ştii să citeşti, dar eşti tîmpit. Analfabetismul intelectual este una dintre lucrările computerelor. Asta nu înseamnă că trebuie să arunci calculatorul pe fereastră, trebuie să-l foloseşti, e o mare invenţie. Trebuie să lucrezi la conştiinţa oamenilor.
"Au vrut să mă facă securist"
- Aţi avut un contract de colaborare cu securitatea. Aţi fost şantajat să recunoaşteţi?
- E genială! Au vrut să mă facă securist, aveam vreo 17 ani. A venit la mine unul, să sprijin ţara, să dau informaţii. Mi-a zis că trebuie luată Basarabia, m-a luat aşa, m-a învîrtit. Am semnat, era vorba de Basarabia. Nenorocirea lui a fost că după vreo trei săptămîni a venit să-mi ceară date.
- Despre colegi?
- Da, să spun cine face politică. M-am prins că m-au turnat. Eu îl imitam pe Ceauşescu, adunam cîte două clase. Îi zic: Domnule, ştiu cine face politică. A pus ăla mîna pe pix. "Cine?", m-a întrebat. Eu, Dan Puric! A înnebunit securistul! Pesemne că a rămas la CNSAS foaia. Eu am spus asta de vreo trei, patru ani. Mai nou, au venit cei de la CNSAS, găinarii, să-mi scoată dosarul, că sînt un om important.
- Vor să vă intimideze?
- Ei au găsit hîrtiuţa aia şi ar fi vrut să fac ciocul mic. Nu, ciocu' mic voi, că dosarul e la mine! Am spus-o public în "Q- magazine", şi-a amintit Robert Turcescu că i-am povestit acum doi ani că au vrut să mă facă informator. Chestia asta mă duce cu gîndul la o întîmplare. Panait Istrati a fost comunist la început. S-a dus la Moscova să vadă ce a făcut comunismul. Şi cînd a văzut ce orori au făcut, i-a întrebat de ce i-au omorît. Ştii ce scria pe stenograma convorbirii dintre Stalin şi Roosevelt? "Dragă Roosevelt, mi-a fost aşa de greu". Americanul a întrebat: "Ce"? "Să omor primele trei milioane", i-a răspuns Stalin. Bietul Panait Istrati a întrebat "Domnule, de ce i-aţi omorît?" Şi i-a răspuns un consilier sovietic: "Tovarăşe Panait Istrati, ca să facem omletă trebuie să spargem ouăle". Şi Panait Istrati a zis: "Da, tovarăşe, am văzut că aţi spart ouăle. Unde e omleta?"
- De ce aţi redeschis subiectul acum?
- Am zis-o public, pentru că încercau. Eu sînt periculos şi ei n-au cum să mă prindă. Mai nou, au scos pe internet o poezie "scrisă" de Dan Puric şi un text, "Rostul", o să le întîlneşti. Nu le-am scris eu. Virusează. E forma mea de igienă, să spun că nu scriu eu prostii. N-are condei băiatul, e prost. Poezia este execrabilă. E o formă de escrocherie, de anulare a tonusului. Scrie Dan Puric, au dat şi un citat mic dintr-o carte de-a mea. Sînt în stare de orice. Ce vreau eu? Vreau conducerea ţării? Hai să fim serioşi! Vreau să fie curat, să nu ne mai umilească prin intelectuali plătiţi să creeze o anumită atmosferă de anesteziere a reflexelor.
"Sportul este frumos, este o reflectare a forţei unui neam"
"Ce coregrafie era pe teren cînd juca Brazilia în 1970! Acum sînt toţi sistem Wehrmacht. Îi hormonizează pe toţi, dispare deontologia, pentru că sînt bani în joc"
"Politicienii nu doar că nu-ţi pasează mingea, ţi-o fură, domnule! Dacă-i bagi pe teren, îţi fură echipamentul, se duc cu poartă cu tot"
"Sigur că nu poţi să mergi pe stadion ca la un concert de pian, dar de ce să-l omori pe ăla cu ciomagul?"
"Îmi plac suporterii, nu-mi plac căderile din omenesc"
CV DAN PURIC
S-a născut pe 12 februarie 1959
A absolvit în 1978 Liceul de Arte "Nicolae Tonitza" din Bucureşti
A încheiat în 1985 cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale"
A fost actor la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani (1985-1988). Din 1988 este actor la Teatrul Naţional din Bucureşti
Preşedinte -fondator al Companiei de Teatru "Pass-Partout D.P."
Autorul cărţilor "Cine suntem", "Omul frumos"
(gsp.ro)
|