(N. Mikhalkov) Unfinished Piece for the Player Piano vs. Floating Clouds (M. Naruse)

[Liviu-]

Meci: (A5. Nikita Mikhalkov) Unfinished Piece for the Player Piano vs. Floating Clouds (A6. Mikio Naruse)

Rezultat: 3 - 1

Perioada de votare: 3 decembrie 2012 - 30 decembrie 2012

Link-uri utile:

Turneu regizori (Editia 3) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Windom]

Unfinished Piece for the Player Piano

Primul lucru care te izbește e entuziasmul exagerat al personajelor. Totul pare atît de forțat, de artificial, încît ai impresia că asiști la o farsă la care nu rîde nimeni din audiență. Apoi îți dai seama că toate personajele astea poartă măști în spatele cărora se află cu totul altceva. Și pentru ca acel altceva să nu iasă la iveală, farsa trebuie jucată în permanență, fără răgaz, fără vreun moment de respiro. Fiindcă în momentul în care un gînd pasager, purtat de acordurile insinuante ale muzicii lui Artemiev, reușește să înșele vigilența personajului, cucerind, doar pentru o clipă reduta bunei dispoziții artificial create, există pericolul ca zăgazurile să se rupă și o realitate mult mai pragmatică alcătuită din adevăruri nerostite și dureroase să invadeze spațiul idilic în care personajele se complac într-un dolce far niente parazitar.
Toată această comedie se joacă pe scena unui teatru ajuns în mîinile unui parvenit, fiu de muncitor, privit cu dispreț de cei aflați acum la cheremul său. E o societate expirată, aflată la apus, aceea pe care „omul nou” o tolerează. O societate care se menține în viață punînd în scenă o comedie cu iz stătut sau dezbătînd, din plictiseală, ideologii de care nu prea le pasă. Avem caricatura unui idealist, a unui conservator... Fiecare își declamă convingerile cu aerul unui bufon. În afara regretelor unei iubiri pierdute, nimic nu pare luat în serios. Iubire ce constituie și declanșatorul furtunii, catalizatorul tuturor frustrărilor ținute pînă atunci în frîu. Lumea e trezită la realitate (la propriu și la figurat), temporar însă. Se revine rapid, în final, la mult mai convenabila dulce ignoranță. Cred că finalul e singurul punct în care filmul șchiopătează, revenirea la „normalitate” pare puțin forțată și corny (mai ales ultimul cadru).

[Federico]

Am vazut si eu filmul lui Mikhalhov dar mai demult si nu ma simt in stare sa zic ceva despre el (mi-a placut dar nu din cale-afara) dar am doua chestii pe suflet. 1: Vreau sa las reviewul lui Pitbull de pe IMDB (banuiesc ca multi nu-l stiau, si ca la fel de multi sunt interesati)

Ask any moviegoer worth his or her bread (and I mean REALLY worth it!): "Unfinished Play for Mechanic Piano" is definitely one of the best ten movies ever made (I knew a very competent and cultured actor, the late Vistrian Roman, who declared it THE BEST of it all - and I could find no arguments to contradict him... Only a matter of personal taste makes me place on the top Tarkovsky's "Stalker"). Fact is that, as a few other admirers stated above, this Tchekhovian masterpiece IS INDEED PERFECT. Every detail is at its place, the structure is admirably built, the pervasive reality of the estate gradually grows to become unbearable, the characters are incredibly complex and deep (and, of course, played by a crew of genius actors!), and the photography is simply an ongoing series of paintworks.

I saw it for the... seventh time? Or maybe was it the eleventh?... a few days ago - and it made me laugh MORE than even, in the beginning, only to make me cry WORSE than ever in the end. It was hard for me, then, to hold the cinematographic culture course, and talk to my pupils, with a dry knot in my throat... This movie's emotional power is simply irresistible, and the philosophic content, abysmal... Once you see it, once you UNDERSTAND IT, your world will never be the same.

Si 2: daca poate sa-mi spuna cineva ce bucata de muzica clasica e melodia aia rulata (diegetically) pe la jumatea filmului.

[Windom]

Una Furtiva Lagrima?

[Federico]

Nu. Nu cred. E vorba de momentul in care intra-n scena chiar pianina din titlul filmului (daca nu ma-nsel) si se aseaza cineva la ea afara, in fata casei, cu toate personajele aliniate pentru contemplatie pe terasa, si incepe sa cante o muzicuta. Nu cred ca era originala pentru ca puteam sa jur ca o mai auzisem pe undeva. Trebuie sa ma intorc la film. Poate-l si revad cu ocazia asta. Dar nu-l mai am. Si pe celalalt cred ca l-as incerca. Desi cand am vazut ca e ecranizare intrasem instantaneu pe mode-ul bitch, please, descrierea de pe Wiki pare sa promita ceva poetic. Sariti cu linkurile, va rog.

[Windom]

Liszt's Hungarian Rhapsody No. 2

[Windom]

Nu cred ca era originala pentru ca puteam sa jur ca o mai auzisem pe undeva.

http://www.youtube.com/watch?v=PIJJTzDvlMI

[Federico]

Liszt's Hungarian Rhapsody No. 2

Incredibila. Ma ia cu frisoane. (imi place mai mult versiunea pentru pian, though... si mai allegro...ca-n film)

[Windom]

Floating Clouds

If I cannot live with you, I will wait for you my whole life. That is a woman.

I laughed so hard, I almost choked on the coffee I was using trying to stay awake. În afara acestui moment de ilaritate bruscă și involuntară, it was a pretty dull experience. Nu e un film prost, dar frateee, așa baladă tristă din trompetă mai rar. Tăte năcazurile din lume au tăbărît pe capul săracilor protagoniști, de la avorturi pe ploaie torențială pînă la decese cauzate de tuberculoză.
Protagonistul mi-a plăcut, un tip destul de...atipic pentru cinemaul asiatic, tipul miserupistului. Eram obișnuit cu japonezul dîrz care latră maxime despre curaj și abnegație încrețind din sprînceană. Dar pe omul ăsta pare a-l durea în 14. Resemnat ca Japonia după război. Și gagica asta tot îl fute la icre în legătură cu o relație pe care cîndva au avut-o sub cireșii înfloriți. Să tot vine și-l caută și ies la plimbare și-și amintesc ce bine era odată... Tipul îi spune răspicat că ce-a fost odată a trecut și-acum își caută alinare pe la alte adrese. But the drama queen doesn’t give up. Și lacrimi, și istericale... Și iar se plimbă, și iar plouă... Coloana sonoră nu ne lasă să uităm că asistăm la o tragedie de proporții. Tipa e dispusă la orice numai să rămînă cu el... Și plînge, și afară plouă... Și de la atîta ploaie se îmbolnăvește de tuberculoză... La sfîrșit moare. Dar înainte să-și dea duhul, ne mai stoarce o lacrimă cu un zîmbet venit din vremuri de altădată... Zîmbete, inocență, naivitate, chestii dintr-o altă epocă. Nu-s filme slabe, clasicele astea asiatice, doar că le-a expirat termenul de valabilitate...

Feddy, de unde-ai luat pe Față-nlăcrimată, că vreau și eu 2 bucăți, să le servesc în loc de epilog...

Vot: Mihalkov

[Chambord]

Deeeeeeeeewde
Cik voiam si eu sa particip la meciul asta, chiar facusem rost de filme, ma pregateam sa ma prepar sa-mi fac si timp sa le vad ... dar ... dupa cronica lui win bacsi la the gook one (and i was even gettin ready to try to understand a gook film !!!)... cum se cheama modul ala in care am intrat ? aaa ... beach, please

[MinRep]

Floating Clouds

E primul film de Naruse pe care il vad, dar mi-a placut foarte mult, mi s-a parut fascinant si, da, cred ca este o capodopera. Initial, fiindca nu stiam nimic despre film, am avut impresia ca o sa semene mult mai mult cu un fel de melodrama a la Hollywood din anii '30. In curand, insa, s-a dovedit a fi un film destul de modern. Primele 10-15 minute spun succint intreaga istorie a celor doi amanti-protagonisti prin intermediul flash-back-urilor. Se retin doua momente extraordinare: juxtapunerea primului sarut cu sarutul de regasire a celor doi si fugitivul flashback in care ni se dezvaluie ca Yukiko a fost violata de cumnatul ei, acesta fiind motivul plecarii sale in Indo-China, unde avea sa il cunoasca pe Tomioka. Dupa acest inceput in forta, Naruse apeleaza la elipse si accelerari temporale pentru a spune restul povestii, insistand asupra catorva reintalniri dintre cei doi si ignorand mare parte din ce li se intampla cand nu sunt impreuna (casatorii, crime etc.) Unele secvente de tranzitie - in special cele de inceput, in Tokyo-ul anului 1946, dar si pe parcurs - sunt filmate aproape in stil documentar (debarcarea repatriatilor, ceremonia comuna din Templul Zeului Soarelui etc.) Naruse dovedeste o mare princepere in a folosi si mentine tehnici moderne de povestire cinematografica pe parcursul intregului film si, din acest punct de vedere, cred ca pot considera filmul ca fiind ahead of its time. Si pe buna dreptate, fiinca suntem cu cativa ani buni inainte de nouvelle vague, inainte de "Hiroshima, mon amour".

Si daca tot am ajuns aici, este evident ca filmul este despre starea Japoniei de dupa WW II, din care aceasta probabil inca nu isi revenise la momentul in care filmul a fost facut. Modul in care Naruse surprinde aceasta lume lipsita de sansa, de directie nu este menit sa menajeze spectatorul: somajul, "ocupatia" americana care ofera o sansa in plus pentru prostitutie, aparitia vracilor care promit vindecari miraculoase etc. E surprinzator faptul ca nu se aminteste deloc de Hiroshima si Nagasaki, iar razboiul de-abia este mentionat si atunci amintirile invocate sunt mai degraba placute.

Yukiko si Tomioka sunt, bineinteles, cei prin intermediul carora ajungem sa cunoastem Japonia de dupa razboi. Povestea lor de dragoste, marcata de frustrari, respingeri si sortita esecului tragic, pare sa mearga in paralel cu cursul istoriei. Ceea ce nu inseamna ca cei doi nu sunt croiti in trei dimensiuni si ca Naruse nu are o atitudine umanista. Cred ca geniul acestei pelicule este ca ne atrage in interiorul acestei relatii, ca ne lasa sa ii cunoastem pe amandoi destul de bine, ceea ce face ca secventele-cheie ale filmului sa fie cu atat mai devastatoare (finalul in special), iar apoi dupa aceea ne lasa sa ne gandim la restul "mesajelor sociale" pe care filmul vrea sa le transmita.

[MinRep]

Unfinished Piece for the Player Piano

Am auzit despre filmul asta inca de cand am inceput sa fiu interesat de filme. Dupa ce l-am vazut (intr-un final!), inteleg de ce este un film esential pentru multi cinefili. Porning de la o piesa de Cehov (care, btw, nu a fost publicata decat dupa al doilea razboi mondial), Mihalkov construieste o lume populata de aristocrati decazuti, total deconectati de realitatile vremii. Farmecul filmului consta in modul in care sunt caracterizate aceste personaje. Distractiile lor sunt stupide, teoriile pe care le enunta par la fel de invechite pe cat cred ei ca sunt de inovatoare, iar cu greu se poate gasi cate o calitate care poate fi atribuita fiecaruia dintre ei. Reusita lui Mihalkov in aceasta directie este cu atat mai impresionanta cu cat interpretarile sunt mai degraba inegale (iar, in cazul Elenei Solovey, chiar oribile - dupa mine).

Celalalt motiv pentru care filmul trebuie vazut este imaginea semnata de Pavel Lebeshev (despre care, daca tot veni vorba, am aflat cu ajutorul imdb ca este responsabil si pentru Kin-dza-dza!, dar si pentru un alt film excelent filmat - "The Ascent" al Larisei Shepitko). In "Piesa neterminata...", Lebeshev trebuie sa reconstruiasca vizual o epoca demult apusa, dar si sa dea o forma demonilor pe care personajele le tin ascunsi in trecutul lor. Daca scenele de inceput, din timpul zilei, pastreaza cel putin aparenta normalitatii, pe masura ce se asterne noaptea, irationalul pune stapanire pe personaje si scenele devin din ce in ce mai ireale (culminand cu secventa in care Platonov pare sa pluteasca pe deasupra campurilor).


Vot: Naruse (din motive pur politice) (also, pentru ca "Floating Clouds" este o capodopera, iar "Piesa neterminata..." este doar un film foarte, foarte, foarte bun)

[oneflyride]

Unfinished piece....

Dezamagire. Tot filmul avem niste personaje extrem de iritante , care glumesc, se cearta, se contrazic, filozofeaza , etc. etc. Probabil e mai relevant celor cu mai multa cunostinta a istoriei, culturii si contextul politic al Rusiei . Nu m-a amuzat, n-am reusit sa simpatizez cu nici un personaj, carora le lipseste realismul.Jeez, won't they stop laughing....Inteleg intentia lui Mikhalkov, but still...... 90% din film e dialog, si cu toate ca de obicei nu e o problema pt. mine, aici n-am reusit sa extrag mare lucru din el...

Sigur, toate acestea sunt o fatada, pentru o iubire nostalgica, regrete, vise neindeplinite, etc.. Aici ne dam seama cat de superficiali, falsi sunt acesti oameni, si de lucrurile care conteaza intr-adevar in viata. Din pacate deja pierdusem interesul , asa cu nu a reusit sa ma afecteze. Subiectul mi se parea interesant,si de obicei imi plac astfel de filme, dar modul in care il transpune Mikhalkov il face aproape insuportabil,cel putin pentru mine.

[Liviu-]

Intr-un mod ciudat filmele din meciul asta au avut un punct comun neasteptat, insa fara o legatura directa cu ce apare pe ecran, ci raportat strict la experienta personala din timpul vizionarii. Ambele au inceput, nu neaparat greu, cat mai degraba neatractiv, am trecut printr-o perioada de pierdere a interesului, ca mai apoi, spre sfarsit, sa-si revina incat sa pot spune ca a meritat vizionarea.

Piesa neterminata pentru pianina mecanica sufera, cel putin in prima jumatate a sa, de o diaree verbala cum rar am vazut in cinema si nu de aia atractiva, asa cum se intampla intr-un Fellini ca Otto e mezzo sau La dolce vita. Superficialitatea evidenta a personajelor, discutiile stupide fara oprire, rasetele alea tampite, toate au fost un major turn-off pentru mine, ca mai tarziu, o data ce pica mastile, sa-mi dau seama ca totul avea un sens si ca am facut o mare greseala subestimand filmul mult prea devreme. Nu stiu de cate ori trebuie sa mai patesc lucrul asta ca sa ma invat minte sa dau maximum de atentie pana la final. Si tocmai pentru ca am vazut filmul cu un ochi pe ecran si cu altul pe perete am sa ma abtin de la alte comentarii, cel putin pana ies din ignoranta autoimpusa si revad filmul.

Floating clouds a patit, pe nedrept as zice, acelasi lucru ca si filmul lui Mikhalkov, numai ca de data asta elementul care m-a deranjat a fost inceputul cu iz supraromantat. Pe parcurs s-a dovedit a fi mult mai putin lipsit de ignoranta pe cat as fi crezut, imaginea de naivitate e spulberata prin atitudinea personajului masculin, desi tipa inca ramane o reprezentare a iubirii exagerat de extrovertita, lucru pe care-l observ foarte des in filmele japoneze. Exista de atatea ori un tip care face ravagii printre femei si le aduna ca pe pokemoni, lucru care in sine nu e atat de deranjant de repetitiv pe cat e imaginea femeilor exasperate, excesiv de naïve. Dupa cum am zis, cred ca partea a doua salveaza filmul, dar nici nu mi se pare ca-l duce prea departe. Intamplator am vazut un alt film japonez imediat dupa cel al lui Naruse, Pale flower al lui Masahiro Shinoda si mi s-a parut mult mai impresionant, fara insa a avea statusul de capodopera (Floating clouds e pe locul 3 in topul Kinema Junpo, dupa Tokyo Story si Seven Samurai).

Votul merge la Mikhlakov, o data pentru ca in cele din urma mi-a placut mai mult, a doua oara pentru ca dintre cele doua e singurul pe care l-as revedea, iar a treia oara pentru ca la o revizionare are sanse sa mi se para, daca nu o capodopera, cel putin un film extrem de bun.

[faraimaginatie]

Unfinished piece

Am avut exact aceeasi problema ca si Liviu. Am intrat asa de greu in the mood si mi se parea atata de plictisitor si over the top si frivol cumva. Ca de pe la jumatate sa ma prinda total si sa-mi dau seama ca filmul e chiar foarte bun si personajele extrem de interesante in toata frivolitatea lor. Abia dupa ce l-am terminat am vazut ca e dupa o piesa de Chekhov si culmea e ca pe parcurs ce ma uitam la el ma gandeam la piesele de teatru ale lui Chekhov. Imi place cum se dezvolta personajele, au un parcurs foarte fain. Mi-a placut tragismul usor ridicol de la sfarsit. Cuprinde exact spiritul ala rus pe care il gasesti din plin si pe la Dostoievski (le: imi cer scuze pentru ortografierea numelui...am amestecat putin oalele...romana cu engleza. In sfarsit..cred ca in Idiotul e o scena cand un personaj il prinde pe alt personaj de nas ca un soi de deposedare de demnitate. La scena aia m-a dus cu gandul mare parte din film.). Nu stiu ce sa mai zic de el deocamdata ca sunt putin obosita. Poate imi mai vin idei pe parcurs.

De Naruse m-am apucat de doua ori pana acum si n-am reusit sa trec de primele 15 minute. O sa mai incerc.

[faraimaginatie]

I want my "I watched a whole Naruse film and I`m still here to tell the story" t-shirt!

Floating Clouds
Spre deosebire de Unfinished piece, care a inceput greu dar m-a prins pe parcurs, Floating Clouds n-a reusit nicicum sa -mi acapareze atentia. Da, poate am apreciat unele componente de natura formala, dar cam atata. In rest, totul, de la muzica folosita, la personaje, dialog si scenariu ca intyreg, mi s-a parut over the top si neverosimil. Sincer, si intoarcerile alea in trecut si fast forwardurile spre viitor mi s-au parut usor dezlanate.

Am inteles idee cu Japonia postbelica si drama locuitorilor ei si schimbarile survenite atat la nivel micro, al interioritatii individuale cat si la nivel macro, al societatii si motoraselor ei. E evident ca Tomioka e un soi de exponent de baza al unei societati in deriva. Usor cinic si totalmente resemnat el nu reuseste sa vada un sens in continuitatea vietii sale dinainte de terminarea razboiului. Cred ca personajului lui si blazarea de care da dovada sunt singurele lucruri care mi-au placut cat de cat in film. (excluzand partile de forma de care am zis mai sus). Nu am inteles deloc personajul feminin, mi s-a parut extrem de plictisitor. Ca un disc uzat, spune mereu acelasi lucru pe diferite intonatii, ba razand, ba plangand, ba disperata, ba usor melancolica. M-a cam saturat pe mine la un moment dat; nu cred ca vreun barbat normal ar putea suporta toceala aia de nervi.

In sfarsit, filmul e o melodrama cum putine-ti sunt date sa vezi. Toata lumea moare, de tuberculoza, in special. Sincer, gaselnita mi s-a parut ridicola. Adica ii moare tipului nevasta de tuberculoza, amanta secundara ii este ucisa si amanta principala moare si ea de tuberculoza. I don`t really buy it. Iar plimbatul ala interminabil pe muzica aia siropoasa mi s-a parut putin prea mult. Am rezitat cu greu de la inceput pana la sfarsit si, desi il incepusem de doua ori inainte, l-am vazut de la inceput la sfarsit in one go.

Acestea fiind spuse, votez cu Unfinished piece. Poate ca celelalte filme ale lui Naruse sunt mai bune dar nu as mai rezista in fata altei melodrame de genul.

[1MicuCelUmilSiViril]

Avand in vedere ca piesa pentru pianina mecanica nu a fost terminata, e mai bine.