Vine Mosul!

[1MicuCelUmilSiViril]

Inceputa acum doi ani (nu imi amintesc sa o fi postat pe aici), iata acum, fiind in plin sezon, o alta fila din epopeea lui Mos Craciun impreuna cu precedentele:

Vine Mosul!

Vine Mosul la roman
Mai taras, ca e batran!
A venit doar sa salute,
N-a putut s-aduca multe:
Din reni a facut friptura,
I-a udat cu bautura,
Si la foc de lemn a stat
Din sania de-altadat'.
Hainele-i s-au rupt in coate
Si-au trebuit aruncate,
Si-a vandut si barba deasa
Ca par, la peruci de clasa,
Tolba, nefiind cocheta,
A schimbat-o-n servieta.
Asa n-ai a-l recunoaste
De te chinui, pan-la Paste!
De trecuta stralucire
Numai ochii dau de stire,
Rasu-i plin de bucurie
Dup-asa calatorie,
Dar si mersul aplecat,
De batran impovarat.

Vine Mosul la roman
Mai tarziu, ca e batran!
Sa nu vina cu mana goala
La-ntalnirea anuala,
Fu rugat de un postas
Sa aduca un ravas.
Soase, deci, a sa hartie
Cu beteala aurie,
O factura minunata
Ce o poti plati indata
Folosind un card bancar
Primit, de curand, in dar!
Grea parea a fi factura
Ce-i incovoia statura!
De ea cand s-a lepadat,
Tare sprinten a plecat,
Sarind si peste hartoape,
Fiind condus indeaproape
Pret de kilometri - sapte!
Si gafaind sonor in noapte
A promis celui din spate
C-o sa mai revina, poate!


Vine Mosul in continuare

Vezi? Laponia e-n criza!
Si, incercand inc-o repriza,
Vine Mosul la roman,
Ca la munca e hapsan,
Dar vine pe-acoperis
De-atunci, numai pe furis,
Normal ca la un moment dat
In minte l-a strafulgerat
Si-o alta posibilitate:
Sa pui sau sa iei de toate?
Dupa ce a sa morala
In final e triumfala,
Catre cei ce-au meritat,
Cu daruri, s-a indreptat.
El aduce cate-o carte
Cu minciuni date ca arte
Ce asa l-au plictisit
Ca imediat s-a oprit!
A fost si la editura,
I s-a bagat pumnul in gura,
Zicandu-i-se raspicat
Ca va fi discreditat
Daca nu se potoleste,
Critica nu il priveste.
Acum Mosu-i cititor
Si citeste repejor,
Mii de carti, ca sa aduca,
Deci, citeste de usuca,
Mai intarzie, astfel,
Fiti cuminti ca vine el!
LA MULTI ANI!

[1MicuCelUmilSiViril]

Va spun de pe acum La multi ani!

Vine Mosul - o continuare

Vine Mosul la cafea
Obosit, cazut pe nea,
Alergat si inghetat
De pe unde a umblat!
Va poftesc la intalnire
Si un strop de povestire
Despre ce s-a intamplat
In Ajun de asta dat'!

Se gandi el la cafea
Pe unde-ar putea umbla,
Far-a bate tot tinutul,
Ca sa-si refaca avutul,
Inclusiv si saniuta,
Sa poata merge fuguta
Ca s-aduca bucurie,
Precum in copilarie,
Pentru intreaga suflare
Ce este in asteptare.
Auzind de minister
Tristetile sale pier,
Planurile sale, iata,
Vor rodi inca o data.
A mers in audienta
Cerand putina clementa,
Mentiona despre zaplazuri,
C-a avut ceva necazuri,
Dupa care, calm, cuminte,
Spuse si de rugaminte.
Mosule, dar nu se poate,
Padurile sunt private
Si-atata despadurire...
Sa tot taiem in nestire,
Cat sa mai despadurim?
D-apoi unde ne trezim?
Lasa-ma cu saniuta
Ca ma doare tartacuta!
Tu ai chef de aventuri!
Din ministru la paduri
Fi-voi, in urma "atacului",
Ministrul... copacului!
Nu mai sunt deloc foioase,
Mosul nu trase foloase,
Si-ncerca, dupa puteri,
S-ajunga cum a fost "ieri".

Chiar de inspirase mila,
Mos Craciun stransese-n sila
Doar cateva lucrusoare.
Si n-au fost clipe usoare!
Dupa o lupta febrila,
Concurenta chiar ostila,
(Mosul imparti si coate
Sa aiba intaietate),
Un anume cetatean
Ce vazuse prin ochean,
Parea sa fie un vrednic,
Oferindu-se drept sfetnic.
Dupa ce, intai, ofteaza
Mai teatral, il abordeaza:
Mare paguba-n ciuperci!
Mosule, de ce nu-ncerci
Dintr-o alta perspectiva?
Caci schimbarea nu-i tardiva!
Paznicul la telescoape
Vede totul mai aproape,
Si in doua mici prelegeri
Despre om, despre alegeri,
Ii propune mai subtil,
Alegand un ton umil,
Sa devina candidat
Fiindca nu s-a erodat.
Lumea, sigur, o s-asculte
Ca aduce daruri multe,
Are un potential
De-a dreptul substantial!
Vise! Cine sa mai creada?
Ca aici nu e cireada,
Aici e civilizatie
Purtata cu ostentatie!
Dar... din dar se face dar,
Parca n-ar avea habar!
Deci, cel de la instrumente
Continua cu argumente:
Ai culoare de fundal,
Esti insemn electoral,
Cat despre publicitate,
Ai avut pe saturate.
Si cum este in Ajun,
Fii barbat si da un "tun"!
Asa iti recuperezi
Tot ce nu poti sa visezi!
Peste toate ai temeiul
Ca poti pastra obiceiul.
Convins pana-n maduvioara,
Mosul scoase o vioara
Si compune un imn nou
Care sa aiba ecou.
Avand in minte acorduri
Despre Mosul din fiorduri,
Sa votati cu Mos Craciun
Ca el este cel mai bun!

[1MicuCelUmilSiViril]

Mosul 2018

Azi, Laponia vuieste,
Craciunul se pregateste!
Se aude-n megafoane:
Prezentarea la peroane!
Mosii pentru Europa,
Desteptarea, sus, hai, hopa!
Numai unul n-auzea,
El visa, se tot hlizea,
Fiind foarte cautat,
In curand si depistat.
Mosule, hai, te desteapta,
Romania te asteapta!
Isi spuse doar pentru el,
Pe un ton mai usurel:
Ziceau ei de Mos Gerila...
Aici bagi precum Berila!

Pregatit pentru plecare
Vazu-n sanie ce n-are.
Ca sa vezi, din start, minune,
Am lipsa de tractiune!
Stand putin in departare,
Nu in hamuri, ca atare,
Rudolf, renul reumatic,
I-a zis Mosului, emfatic:
Nu, nu este o greseala!
Dupa ani de umezeala,
Am bilet la bai, taicuta,
Fa-ti rost de o teleguta!

Vine Mosul, iar, pe plai
Dupa ce a fost Culai,
Dar cu cine sa inceapa?
Sa nu cumva sa ia teapa!
Ca-i plina glia pe la noi
De victime si de "eroi"!

Metodic, dupa valori,
O ia de la conducatori.
Ce-ar putea sa le aduca,
Daca ei in "grab"' apuca?
Si, trecand peste politic,
Facu salt la neolitic.
Azi sunt barbosi ca atunci,
Langa ei sfaraie sunci,
Bata este, dar de oina,
Vremurile-s ca o moina.
Este, totusi, un contrast,
Nu e piatra, ci balast!
Deci, pe plaiul mioritic,
Avansam in neolitic.
Unul tarziu, prea tarziu,
Pe alocuri si hazliu,
Dar ce bine slefuit (e)
Si pretat la: je, fuit(_e)!

Mosul tare se distreaza
Cand i se infatiseaza
Unii evident gomosi,
Ce-n vorbe-s pretentiosi.
Exprimarea lor bizara
Pare tot mai selenara:
Jargon intelectual,
Limba de lemn, uzual,
Ii poti spune cum doresti,
Oricum nu ai sa gresesti!

Ne vedem la francofoni!
Acolo sunt multi afoni.
De-ar pica o investitie,
Ar avea o dispozitie....!
Vine Mosul in viteza,
Fascinat si de engleza,
Si de bravii vorbitori
Ce scot pe gura splendori.
Vine Mosul, bata-l vina,
De-asta data cu masina,
Un cupeu de zile mari
Ce vezi doar la gospodari.
Sa vin si la limba muma?
Nu, am zis-o doar in gluma!
#C-asa e Mosul cand se veseleste...,#
Sta si bea, dar si glumeste.
Mosule cu dalbe plete,
Bag de seama ca ti-e sete!
Nu doresti un vin de Panciu?
Pe mine ma cheama Stanciu!
Ia, stai colea, langa mine,
Sa te-ntreb: de unde vine
Menirea de-a duce daruri
In lumina de la faruri?
Aveai farmece-n dotare!
Acum, ai sponsorizare?

Astea sunt clipe amare,
Pleca iute la plimbare,
Nameti'-s mari ca altadat'
Mosul, cu fata-n ei, intrat,
Icneste si e prabusit.
El fusese "captusit".
Pe motiv de impostura
A luat cativa pumni in gura.
La noi, Mosul, anual,
Acum vine virtual,
Cu bitcoin si alea-alea,
Du-te, Mosule, la Pralea!
Crezand ca-i inchiriat,
Altii l-au cam scuturat,
De parale, vreau sa zic,
La el n-au gasit nimic!
Iar cheflii de prin parc
Trageau de el ca de arc,
Socotind ca-i lemn si vata,
Nu spita adevarata.
Uite cata barbatie
Este in democratie!
O astfel de comportare
Pentru Mos era teroare.
El era obisnuit
Sa fie bine primit!

Si cat timp Mosul zacuse
O scrisoare-i aparuse
Intr-un buzunar vizibil,
Poate, de la un sensibil:
Mosule, de cand iti scriu,
Am ajuns sa fiu puriu.
Nu te-am gasit niciodata,
Esti persoana ocupata.
Azi nu mai vreau jucarii,
Ma ocup de magarii.
N-ar avea nici un folos,
Lumea-i intoarsa pe dos,
La noi, in copilarie,
Aveai alta meserie!
Nu stau sa-ti spun cu manusi,
Fetele aveau papusi,
Mici printese respectabile.
Azi, baietii au! gonflabile!
Nu vreau daruri! pe-ndelete,
Tepi, capcane, biciclete,
Am tot luat si fara tine,
Fara ele mi-e chiar bine!
Vreau sa-mi dai numai un pont
Ca sa-mi intre bani in cont.
Iar acum te-mbratisez,
Am plecat sa ma distrez!

Mosul nostru abia calca
Si stand cu mana la falca
Ganditor si interzis,
Vazandu-l, un copil i-a zis:
Mosule, nu mai fi trist,
Te duc maine la dentist!
Hai, mai bine sa uitam,
Poate, daca mai cantam
Sau iti spun macar o strofa,
Ca nu-i mare catastrofa,
O sa-ti fie si mai bine,
Iti faci treaba, razi cu mine,
Ca asa-i dintotdeauna,
Mai si dai, mai si iei una,
Asta faci de cand te stii,
Altfel pentru ce mai vii?

Vine Mosul la spital,
Ca a fost la "mare bal"!
El poala uda si-o strange,
Ca aici nu are sange.
"Apa rosie din poala
O fi leacul pentru boala",
Tot bodoganea-n frisoane,
Tinut cu ochii-n neoane!
Asculta, nu da din fleanca!
Nu avem! Te duci la banca!
La sange se referea,
Iar lui banca-i oferea
Imprumut cu buletinul
Cat sa-si poata face plinul,
Caci el asta intelesese
Din tot ce i se spusese.
Intrebat cu ce gireaza,
Mosul nu se-intimideaza:
Eu dau pentru garantii
Un sac plin cu jucarii!

Vine Mosul la consult,
Psihologu-i cere mult
Sa-i dea doar o denumire
Ce-l facu sa se cam mire.
Ea era sofisticata
Si bine justificata;
Motivul traumei e ghicit,
Un copil nefericit!
Si de la psihanalist
Mosul a plecat tot trist!

Treaba asta e cam gri,
Placerea i-o adumbri,
E ca-n filmele actuale,
Nu tu farmec, numai jale!

Vine la Cinemagia,
Ca in toata Romania,
Cu: reviste ilustrate
Doar in negru colorate,
Caci a vazut in profil
Ce place unui cinefil,
Discutii principiale
Despre filme, seriale,
Filme vechi, dar actuale,
Chiar de-s intelectuale,
Altfel universalizare
Egal dezumanizare!

A venit si la "al mic",
Citi ce scria in plic.
Am sa-ti dau un dar mai mare,
Poate-asa sa am scapare,
Sa nu ma mai terfelesti!
Ai putea sa ocolesti
Cateva din amanunte,
Nu-i mai pune sa ma-nfrunte,
Am trecut prin clipe grele,
Le-am simtit pe a mea piele!
Scrie-mi despre dragi fiori,
Si de brad, de sarbatori,
De clinchet de clpotel,
De ce nu, de-un biletel,
Scrie despre spiridusi,
Cum ai facut mai acusi,
Poti sa amintesti, de-ai vrea,
Magia cu fulgi de nea,
Si focul care trosneste,
Lumea ce se veseleste,
Da, pe om sa-l faci atent:
Sa te bucuri de moment!

Negresit vine la toti,
Astazi e pe patru roti!

Acum Mosul se grabeste,
La final el va doreste
La multi ani si inediti,
Sanatate! Sa traiti!
Craciun fericit!

[ilustra.films]

[1MicuCelUmilSiViril]

Asta nu e Mosul, e stramosul (unora)! Si vine, de obicei, astazi. Are si el povestea lui, scurta, numita

Povestioara lui Olympeu

Vara aceasta, cu caldura si mult entuziasm, cu bucurie, o vara inconfundabila, anunta ce va urma: urmeaza povestea lui Olympeu!
Personajul nostru, Olympeu, nu stia sa cante nici la lira, nici la chitara electrica. El stia sa dea la coasa. Si in multele lui ore de dat la coasa sub soarele bland cu altii, pe intinsele coline inverzite, ajunsese pana acolo incat sa compuna si un cantecel, care suna demn de o insolatie buna:
Toata ziua dau la coasa
Si in cot am bluza roasa!
Pielea, ce mi se cojeste,
Ulei de maslin, doreste.

Dar sa nu credeti ca o fi fost ultimul dintre romantici. Nu! Acelasi Olympeu, intr-o zi, a aruncat coasa cat colo. Avuse o mare revelatie: si-a luat motocoasa! Iar acesta a fost doar inceputul.
Pe urma a avut o revelatie si mai mare: si-a luat ultimul model de motocoasa, in varianta maxi! Si de atunci revelatiile lui au venit una dupa alta, nu l-au mai parasit.

Cea mai mare revelatie a mintii lui efervescente a fost sa construiasca un oras pentru zei. Daca nu avea sa reuseasca, din cauze materiale, in general, macar un Centru SPA sa iasa, cu dotari moderne, fireste, tot pentru zei!
Omul a inteles ca pentru a fi vizitati de zei, pentru a-i avea aproape, trebuie sa aiba unde sa traga, sa le creezi niste conditii.

Si, mai intai, s-a gandit unde era mai potrivit sa-l amplaseze. Dupa studierea posibilelor variante a ajuns la concluzia ca amplasarea cea mai fericita e pe varful muntelui.
Acolo se intrunesc conditii optime: posibilitatea cea mai simpla de a trage curent electric, orasul fiind pozitionat cel mai aproape de fulgere, posibilitate implicita de apa pentru dus, vezi norii trecatori in permanenta la munte. Panta pentru canalizare nu era o problema.

Odata stabilite toate detaliile, s-a apucat de lucru. Olympeu lucra singur, intampinand nu doar refuzul concetatenilor de a-l ajuta, ci si batjocura lor. In discutiile glumete dintre ei, acestia, ori de cate ori se intrebau intre ei de Olympeu, voit dispretuitor, spuneau ca e sus, pe munte, construieste Olympul, denumire data de ei in gluma, dupa numele lui. Si de atunci Olymp a ramas numele acelui loc!

S-a lucrat mult, s-a lucrat bine, cu sarg si odata terminat de construit, spre bucuria imensa a lui Olympeu, orasul trebuia populat. Dar cu cine? De unde?
Trebuia sa gaseasca zeii care doreau sa locuiasca acolo, deoarece pe timpul lucrarilor nu a venit nimeni la fata locului din partea beneficiarului.

Si, de aceea - nici nu se racisera bine rocile vulcanice folosite la temelie - a inceput sa trimita mesaje: Caut echipa completa de zei! Asiguram pensiune completa, confort sporit, libertate si democratie!
Raspunsurile nu au intarziat sa apara, spre uimirea lui, dar toti cei ce aplicau la aceasta oportunitate erau falsi zei. Nici macar nu erau din vazduh, ci de pe cuprinsul mai apropiat sau mai indepartat al tarii, oportunisti cu acte in regula.

Insa vigilenta lui Olympeu nu putea fi inselata. El ii supunea pe pretendenti la tot felul de probe, candidatii avand la ei, fiecare, in primul rand, o hartie prin care parintii lor isi dadeau consimtamantul ca puteau participa la aceste probe. Asta pentru a evita consecintele ulterioare acestui concurs, mai ales a probelor finale, ce vizau testarea nemuririi.

De, unii nu suporta usor un ciocan la tampla sau un cutit infipt in muschi (fireste, ales la alegere de candidat)! Trebuia omul sa se dumireasca cumva, nu? Ca sa nu greseasca!
Competitia pre-olimpica nu a dat zei (niciodata), dar a dat excelenti atleti (dintre cei care au scapat, abandonand, la un moment dat, concursul lui Olympeu). Ei se mai intalnesc din cand in cand si astazi, o data la 4 ani, tragand sperante...!

Desi dorul il mana, nu se putea intoarce la coasa lui. Problema nu era inca rezolvata, iar concursul nu parea sa dea rezultate.
Sperantele erau foarte mici. Chiar daca nu pe loc, la cateva ore sau zile, se auzea despre candidat ca nu a trecut ultima proba. Atunci avu revelatia sa nu mai astepte, sa plece el in cautarea lor si, deci, a linistii lui. Dar cum? Caci nu ar ajunge prea departe! Se gandea numai la Icar, ce nu avusese la dispozitie prea multe inlesniri ignifuge.

Si chiar in acele momente in care Olympeu era ingandurat si foarte ingrijorat, ca in orice mitologie, salvarea vine tot de la zei. Cu o descindere in sunet si lumina, mai spectaculoasa decat orice revelatie de-a sa, zeii mult asteptati isi facusera, in sfarsit, aparitia.
Unul dintre ei i s-a adresat scurt: "Mars de aici!"
El a multumit, a tinut minte cuvantul si astfel pleca bucuros de acolo cu un pas cadentat, fredonand o idee ce-i veni pe loc in minte, anticipand in acest fel si muzica militara.
Iar de aici lucrurile va sunt binecunoscute.

[1MicuCelUmilSiViril]

De ziua copilului, numai ganduri bune, succese pe mai departe si vise indeplinite sa aveti! Cat mai suntem copii! Chiar si pe 1 iunie 7019!



7019

Daca n-ar fi vazut, n-ar fi crezut! Pentru ca nu mai este homo sapiens, este homo televizoriens! Suntem in anul 7019, unde a ajuns el, tocmai din 2019. Cum a ajuns acolo, nu se stie! Poate din prostie sau poate din... contra! Asa a avut ocazia sa vada pe viu ce spun urmasii oamenilor despre timpurile in care a trait el (pana atunci).

Emisiunile stiintifice, cu doctori imbracati in alb impecabil, cu dantura stralucitoare, marturisesc cu patima celor care urmaresc transmisia acestor informatii ca omenirea anului 2019 reprezenta o civilizatie foarte dezvoltata, in care democratia invinsese definitiv simturile, printre care si pe cel bun.

La venirea acelui homo televizoriens, tocmai s-a gasit o inscriptie de inestimabila valoare, conform aprecierilor unor importanti ai culturii mondiale actuale, pana in momentul de fata nereusindu-se sa se dezlege semnificatia acestor caractere pe care, de aceea, vi le reproducem fidel in continuare: cine voteaza si n-are!

Specialistii ard de nerabdare sa descopere semnificatia acestor cuvinte, cred ei, definitorii pentru acea epoca.
Ei afirma ca in 2019 pamantenii credeau tot mai cu tarie ca viata e un vis, ceea ce nu e departe de realitate, daca luam in considerare ca lor le placea mult sa doarma.

De altfel, intrusul nou venit citise, inca de la sosirea sa, pe un panou de pe strada, un citat scris in chineza: cu internetul ati mintit tineretul!
Ii suna familiar, dar nu stia de unde sa-l ia. Probabil in 7019 tineretul s-a desteptat, in sfarsit, isi spusese el!
In acel moment a tras concluzia ca in viitor sunt la mare pret proverbele.

Cei mai multi cercetatori de astazi, din multitudinea de poze gasite, de cele facute in 2019, au mai tras concluzia ca omul avea un animal de companie necunoscut astazi, dotat cu rat, coada carliontata, par alb pe corpul foarte rotofei, un animal astazi disparut.
Altii, mai exaltati, cred ca poate fi vorba de adoptii (un fenomen masiv la acea vreme), o concluzie bazata pe faptul ca erau multe poze de acest fel.

Cercetarile mai arata ca in 2019 se foloseau bani, iar ca bani - instrumente muzicale, lira.
Ocupatia principala era plimbarea, de acasa la terasa si invers.
Pe atunci sfatul medicului avea un rol foarte important in viata cetatenilor. iar medicii le recomandau miscarea, pe care ei o faceau unde am explicat anterior. Dar medicii recomandau si sa manance multe fructe. Iar oamenii de atunci, din constatarile facute, daca nu au gasit altele la indemana, au mancat - ce sa faca si ei! - visinele din visinata, o damigeana intreaga, dintr-o data!

Cuvantul natural a fost inlocuit cu succes in dictionar de cuvantul sintetic, din motive obiective, conform dovezilor gasite.
In epoca, lucrul cel mai de interes pare sa fi fost ce face vecinul, ceea ce arata grija pentru mediul social, pentru ca pe atunci mai exista societate (cu raspundere limitata, dupa cum s-au gasit dovezi scriptice, clare, din acea vreme).
Religia lor se numea psd - intreaga comunitate stiintifica a ajuns la un acord in aceasta privinta -, o religie politeista in care erau adulati mai multi zei.

S-au gasit o multime de icoane pe toate strazile, pe stalpi, pe panouri de afisaj, pe pereti, asadar se poate spune, fara teama de a gresi, ca religia psd era de mare insemnatate in randul oamenilor.
Sapaturile arheologice au scos la iveala o constructie mamut, datand din acea perioada. Trebuie sa fi fost forul lor cel mai inalt de conducere.

Ceva s-a intamplat in acele vremuri, pentru ca, acolo, au fost gasite oseminte, mai exact, schelete intregi asezate pe scaune. Se pare ca au murit in somn! Asta, judecand dupa pozitia lor! S-a respins ipoteza ca ar fi un cimitir, fiindca se cunosc practicile de atunci in acest sens.
Tot cu ocazia sapaturilor la acea cladire s-au mai gasit molari apartinand unui animal imens, dar, dupa parerea acelui homo televizoriens, care i-a vazut si el, acum, molarii seamana leit cu oasele de caine.

Cu siguranta era o societate foarte avansata, daca si scvlavii puteau zbura! S-au gasit filmari care confirma acest lucru.
Se stie ca, inca din antichitate, sclavii aveau insemnata pe corp, cu fierul rosu, litera "s". Acest individ filmat avea un "s" mare pe piept, purta o pelerina pe spate, pesemne era sclavul suprem, dar stia zbura, ceea ce noi, inca nu am dobandit!

Tot in urma sapaturilor s-a descoperit o vasta retea subpamanteana de tubulatura si camine, insumand zeci si zeci de km. Initial s-a crezut ca e o retea de canalizare, ipoteza neconfirmata pentru ca nu s-a gasit in ea nici o urma de dejectii. Era foarte curata, bine intretinuta! Se presupune ca era o retea de comunucatii sofisticata, care noua nu ne este cunoscuta.

O alta descoperire importanta o reprezinta ceea ce, in prima faza, s-a crezut a fi o autostrada, mai precis un tronson de 11 km care se termina brusc si nu duce nicaieri, iar din acel punct nu se mai gaseste, in continuare, nici urma din acea structura rutiera, pentru aceasta concluzie fiind sondate zone destul de intinse, ce au demonstrat acest lucru.

Mai intai, specialistii au considerat ca a fost o autoatrada in lucru si neterminata, tocmai datorita acelui "ceva" care s-a intamplat atunci, dupa cum sustin ei (legand aceasta descoperire in ipoteza mai generala, impreuna cu scheletele gasite pe scaune). Cu timpul, ipoteza a fost abandonata deoarece astfel de tronsoane s-au gasit in mai multe regiuni, ramase toate in faza identica, ceea ce i-a condus pe oamenii de stiinta la formularea unei alte ipoteze, ca ele, de fapt, se foloseau in alte scopuri si doar semanau cu o autostrada, pentru ca, logic, nu are nici un rost sa faci atat de multe segmente scurte de autostrada care nu duc nicaieri.

Cu siguranta erau cu totul altceva, ce noua ne scapa!
Da, pentru ca nu s-a identificat adevarata lor functie! Deocamdata ramane o enigma, iar oamenii de stiinta nu vor sa mai faca afirmatii hazardate vizavi de ele pana cand nu sunt studiate cu multa atentie.

Si e un intreg avant in aceasta directie, de a descoperi multe lucruri ale vechii civilizatii, reamintesc, foarte avansate, tehnologizate, lucruri ce ne-ar fi de folos acum.
Acest homo televizoriens, vazand impresiile lor eronate despre anul 2019, chiar daca este an electoral, a incercat sa le explice adevarul sau macar atat cat cunoaste, la randul sau, din el. I-a informat ca el este un om al acelor timpuri, afirmand ca ipotezele lor nu sunt reale.

Nu a fost crezut ca este asa. De aceea, a fost intrebat, daca tot sustine el ca vine de acolo, ce poate sa spuna despre 2019, iar el le-a raspuns, foarte sigur pe el, ca a fost un an ploios!
Probabil se asteptau la mai multe, dar nu erau si nu se faceau chiar atat de multe, cum se asteptau ei, intr-o astfel de societate. Cel putin, pentru cei mai multi dintre oameni, era monotonie si dezinteres. Asa ca n-avea de unde sa stie chiar el toate astea! De aceea, el, ca persoana, nici nu le parea credibil.

-Bine, dar, atunci, voi cu ce va ocupati? il intrebara gazdele.
-Extragem gaze de sist! Unii vor, alti nu vor, asa e intr-o societate normala! Au iesit si scandaluri! In unele locuri extractia chiar s-a oprit!
A fost de ajuns pentru cei din anul 7019 ca sa gaseasca o rezolvare la problema neelucidata. Din cauza opririi extractiei s-a produs o acumulare imensa de gaze in pamant care, iesita cu presiune la suprafata, a determinat asfixierea celor gasiti pe scaune ori - mai putea fi o varianta - datorita acumularii, gazele au explodat si cladirea s-a scufundat cu totul in pamant, unde a fost descoperita de abia astazi.

Cercetarile noastre despre 2019 continua, cu multe sperante!
Timpurile au fata oamenilor! Adica vezi sau se citeste pe fata lor ce timpuri traiesc. Dar, parca, am mai zis asta, mai de mult! Va dati seama, la ce frumoase par a fi timpurile acelea, cat de frumos trebuie sa fi aratat oamenii de atunci? Cat de veseli si de fericiti? Ca niste copii!

[1MicuCelUmilSiViril]

De ce e Mosul rosu in obraji?

De aceasta data-n schita
Mosul cauta-o actrita,
Sa joace ca Craciunita,
Dar sa nu fie pipita,
Ci una demna, de vita,
Si gasise o portita
Cu un model - ce matrita! -
Senzual si cu fundita,
Spiriduse cu rochita,
Ce aveau, toate-alunita,
Se-ntindeau ca o alvita,
Sau zburdau ca o caprita,
Se-nvarteau ca o rotita,
Ori suflau ca o pompita,
Gestica foarte pestrita
Si pe baza de cosita.
Fiecare garofita
Subtiase cat o lita
Distanta cat o lumita
Dintre sobru si glumita.
Mosul si-a smuls o suvita,
Exclama un "maiculita!",
Toarce putin din gurita,
Isi face o cruciulita
Si ii spune-o vorbulita
Unei fete cu bundita:
Nu as vrea sa porti scufita,
Nu sa fii calugarita,
Dar, opreste-te, fetita!
Du-te si ia-ti din ladita,
Pentru ca ai o cheita,
Haine groase, nu foita!
Stiu, arati ca o zeita,
Dar n-ai decat caciulita,
Restul nu-i decat o ita
Si mimica din gurita!
Ce esti tu, o crasmarita?
Ia seama, mai, copilita!
Vrea sa scape de vulpita,
Altfel faima-i ramasita,
Nu ramane-o lingurita!
Jubila ca e domnita,
Dar parea a fi cordita.
Cum s-o suie pe scarita,
Daca el se-mbata crita?
Si lua tocul cu penita,
Puse foaia pe pulpita,
Completa un cec, sughita
si zise: pa, pa, craita!
Frunza verde-romanita,
"La multi ani!" fara vreo fita,
Sa aveti, de Mos, turtita,
Multe daruri si costita,
Dar si gluma, o bobita!

Va doresc un Craciun fericit!

[1MicuCelUmilSiViril]

Datorita numarului mare de poligloti de astazi, in aceasta postare povestea Capra cu trei iezi este oferita in editie bilingva:
https://www.youtube.com/watch?v=W5cYBMHR9gw

[1MicuCelUmilSiViril]

Cum nemurirea s-a nascut la sat, asa si punk-ul s-a nascut in Romania, pentru ca tot romanul e mai cu mot. Toata lumea face treaba vara, noi suntem mai iernatici. De aceea cred ca noi trebuia sa fim in emisfera sudica, unde acum e cald, in unele locuri prea cald.
Noi avem Ziua Nationala iarna, Revolutie iarna, Anul Nou incepe iarna, Ziua Unirii - iarna, chiar si povestile le scriem iarna.

Cu cateva saptamani in urma am inchipuit o poveste pornind de la cateva discutii, o poveste cu sens foarte general in care toti cei care au citit-o au gasit multe lucruri importante.
Constat ca se circumscrie si acestei zile de 24 ianuarie, de aceea consider ca e folositoare si pentru publicul largut. Totodata, astept cu nerabdare cand nu va mai fi valabil mersul lucrurilor din ea.

Doi frati locuiau in aceeasi casa. O mostenisera, iar timpurile nu erau chiar asa de roze incat sa-si faca fiecare una proprie. Inainte, oamenii erau mai buni la suflet si mai vrednici. De aceea si reuseau sa-si construiasca case, dar asta e cu totul alta poveste, insa drept e ca influienteaza mult.

Casa nu era mare, avea doar doua camere dispuse de o parte si de alta a unui hol central ce le despartea, iar in spatele lor se aflau alte dependinte necesare.
Intre cei doi frati nu era zi de la Dumnezeu ca sa nu fie cearta cu privire ba la una, ba la alta. Intotdeauna se gasea ceva care nu le convenea: de ce a umblat cu un oarecare lucru sau de nu l-a pus la loc cum dorea el, ba, ce a cautat acolo sau dincolo. Si tot asa, aia nu, aia nu, orice facea unul, altul zicea ca nu e bine. Iar astea nu erau decat lucrurile cele mai minore.

Ajunsesera intr-o stare greu de suportat, erau foate irascibili, toata ziua tipau unul la altul, incat scapau din gura vorbe care nu isi au locul intre frati.
Amandoi, cu manie, trasesera concluzia in particular ca daca le-ar fi stat in putere s-ar fi despartit imediat.
Certurile lor se auzeau nu numai in vecini, ci pana si la Ceruri, asa de zgomotoase erau.
Intr-o buna zi Dumnezeu nu le-a mai rabdat ciondaneala si le dadu un cutremur care - ce fel de cutremur o fi fost asta? - le-a rupt casa exact pe din doua, de-a lungul holului de la intrare, de la temelie pana la acoperis, intre parti cascandu-se o rapa adanca de cativa metri dar si lata la suprafata pamantului de 2-3 metri, asa cum visase unul dintre ei cu mai mult timp in urma. Fiecare parte de casa a ramas, asadar, pe cate un mal, iar ca sa treci dincolo trebuiau puse punti.

Vazand asta, cei doi frati, uluiti, s-au uitat la casa, apoi unul la altul, si-au pus mainile in cap, intrebandu-se: Doamne, ce-o mai fi si asta?
Dupa ce au cantarit bine situatia, au fost de acord ca trebuie sa repare casa, planuind fiecare operatiune in mod riguros: sa astupe groapa aparuta, cel putin langa casa, in prima faza, sa consolideze casa incepand de jos, sa acopere cu pereti zona egala cu cat s-au distantat una fata de alta cele doua parti ale casei si sa refaca acoperisul in noua forma a casei.

Repejor, s-au apucat de treaba.
In timp ce lucrau la reparatia casei, un vecin, care trecea pe strada, prin dreptul casei lor, le dadu "buna ziua!" si intreba:
- Dar ce faceti acolo?
- Reparam, zisera ei, ca, uite, in urma cutremurului ni s-a deplasat casa, iar acum trebuie sa o consolidam.

- De ce? Nu asta strigati, voi, intr-una ca vreti? Vad ca s-a rupt. Nu e mai bine asa?
- Nu! Vine vara acusi si o sa intre toata caldura aia mare in casa, la iarna o sa intre zapada. Dar mai e si vantul, ploile. Trebuie refacuta!
Sateanul, cand ii auzi, zambi, asa, in coltul gurii si li se adresa moralizator:
- Sa stii, ba, ca asa e intotdeauna cand te pui impotriva firii! Toate au un rost, iar voi abia acum le-ati dat de rost la toate.

[1MicuCelUmilSiViril]

Inca o poveste scurta-scurta

Asta, asa, de duminica!

Intr-un recent comunicat de presa, R-ul anunta ca foarte multi oameni au ajuns in I. De cealalta parte, intr-un comunicat de presa, I-ul anunta ca extrem de multi oameni au ajuns in I.
Partea buna e ca au ajuns. Partea rea e unde au ajuns.
Partea buna e ca se comunica. Partea rea e ca nu se comunica exact.
Partea buna e ca sunt ziaristi. Partea rea e ca sunt ziaristi.
Partea buna e ca omul e liber pe Pamant. Partea rea e ca el nu-si da seama de asta.
Partea buna e ca mai sunt oameni. Partea rea e ca acesta e (doar) un nume fictiv.
Partea buna e ca exista R-ul. Partea rea e ca nu multi ajung acolo.
Partea buna e ca cititi.

[1MicuCelUmilSiViril]

N-am mai scris de mult o poveste, de la ultima, si azi dupa-amiaza mi-am zis sa mai scriu una, daca tot e statul asta acasa cu pandemia, pentru prietenii mei de aici, dar si pentru toti care vor sa o citeasca.

Poveste (de poveste)

Era odata un om batran, foarte batran, dar nu avea barba alba (pentru ca se barbierea des, nu purta barba, asa ca nu am de unde sa stiu ce culoare are barba lui).
Batranul era un om intelept. Intelepse pe multi la viata lui, drept pentru care era renumit in bransa.
Intr-o zi, mai pe la amiaza, se trezi la usa... cu... o seara mai inainte o facuse lata. Statuse la sfat, pana tarziu, cu grupul sau de socializare care incerca sa gaseasca cea mai fericita rezolvare in privinta marinimiei pestisorului de aur, pentru ca ei inca mai credeau in el si sperau sa apara cat mai repede.
Dar pentru asa ceva nu e de ajuns numai o seara, au recunoscut ei in zorii zilei urmatoare. S-au pus de acord ca trebuiau sa continuie neaparat in alta zi.
Discutiile celorlalti prezenti alaturi de el erau de nivelul talk show-urilor, nu il depaseau.
Cand veni si randul sau ca sa spuna ce si-ar dori de la pestisorul de aur, el le raspunse ca ar dori doua nuci.
Doua nuci? Numai atat? spuse unul.
Doua nuci, obraznicule? Nuci iti trebuie tie la varsta asta? spuse altul.
El, ca sa le satisfaca curiozitatea, le-a explicat cum sta treaba in realitate. Era vorba de doua nuci neobisnuite, cum ii aparusera repetat intr-o viziune de-a sa, ca batranii au de astea cu carul. Fiecare din cele doua nuci contin cate una din cele doua mari dorinte ale oamenilor pe lumea asta, dupa cum constatase el o viata intreaga observand oamenii. Dar, cert, ei gresesc. Bineinteles, e vorba de cetatenii sanatosi numai la trup, caci cei care sunt si bolnavi nu se mai gandesc la nimic.
Si nu le voia pentru el, el avuse la viata lui ce i-a trebuit, ci pentru a-i satisface pe altii care ravneau patimas la astfel de vise.
Cu ajutorul uneia dintre nuci omul dobandea aur, iar cu alta dobandea desteptaciune, asta urmand un anume algoritm ca in viziunea mosului.
Dupa ce se trezi in acea amiaza, batranul se scutura de paie si facu ochii mari, constatand ca pe masa sa se gaseau doua nuci asemenea cu cele din visul sau. Era incredibil. Se freca la ochi si ele disparura. Zambind, isi zise ca visase. Se mai freca o data si aparura din nou. Se juca de cateva ori asa, cu aparitii si disparitii si se opri, la un moment dat, cand reaparusera.
Erau doua nuci neobisnuite, perfecte la forma, deschise la culoare, spre alb, si foarte curate, exagerat de curate, nici cea mai buna gospodina nu reuseste sa curete asa cum erau ele.
Se bucura el cat se bucura, dar se intreba unde era, totusi, pestisorul, ca el trebuie sa i le fi dat, altfel de unde sa apara acolo? Nu dadu de el niciunde, dar tot pe masa, uitandu-se mai bine, descoperi un biletel. Il lua, il deschise repede si il citi:
Ba, te-ai imbatat ca un porc, nu mai duci deloc! Eu nu mai stau, am plecat, ca mai am treaba, mi s-a deschis apetitul!
Semneaza, pestisorul de aur
Fericit ca n-a fost vis, plangea si radea, radea si plangea, exersa ca un actor in fata oglinzii pana i-a iesit asa cum dorea.
Nici nu trebui sa astepte mult ca se pomeni la usa cu doi copii care veneau la el ca sa le dea jucarele sau sa-i impace in certurile lor copilaresti.
De data asta, cunoscandu-i bine, le-a spus ca are darurile potrivite pentru ei.
Explicandu-le despre ce daruri e vorba, i-a intrebat pe rand ce nuca prefera si fiecare si-a ales cate o nuca, punandu-le bine, in buzunar.
Apoi au ascultat cuminti invataturile batranului fara barba alba, in speta, ce au de facut cu ele, cum se foloseasc.
Rabdator, mosul le povesti ca, mai intai, nucile vor trebui plantate in pamant, iar darul lor le va veni in timp, exact cand le va trebui, atunci cand se vor face ei mari. Le-a mai spus ca trebuie sa ingrijeasca pomisorii, ca sa creasca mari si sa-i rasplateasca (bineinteles, sa nu-i taie). Si neaparat sa aiba grija de nuci, sa nu le piarda.
Iar nucii, odata ce vor creste mari, ii vor rasplati.
Daca vor manca nuci din pomii lor, cel care isi alesese desteptaciunea, va deveni destept, tare destept, iar celalalt va deveni bogat, tare bogat, caci fiecare nuca va contine o cantitate de aur, dar care se precipita numai daca nuca e mancata. Va iesi el la lumina, sa n-aiba grija!
Daca vor mananca din nucul celuilalt, doar vor manca nuci si atat.
Dupa ce temina explicatiile, batranul le spuse sa plece si sa fie cu mare bagare de seama.
Cei doi pusti plecasera bucurosi, cu gandul la urmari, topaind ca niste capre pe drumul spre casa.
In drumul lor se intalnira nu cu lupul rau ci cu tatal unuia dintre cei doi baieti.
Acesta, pedagogic, ii intreba pe un ton rastit pe unde umbla, verificandu-si totodata si repertoriul de injuraturi si, multumit, dupa cateva incercari reusite, scuipa intr-o parte, satisfacut.
Cei doi copii, absorbiti de nucile lor, cu care se jucau inainte de a-i surprinde barbatul, au ramas cu nucile in maini.
Tatal copilului, observandu-le, i-a intrebat de unde au nucile si daca nu cumva le-au furat, in acelasi timp aplecandu-se si punand mana pe ele. Si in timp ce astepta raspunsul copiilor, le-a ascuns in palma si le-a spart una de alta, strangand bine nucile si mancandu-le miezul cu pofta, intre imbucaturi mai scotand printre dinti si cate un "m" cu semnul intrebarii.
Morala: - nucile trebuie sa stea in buzunare sau in pantaloni, in cele mai rele cazuri;
- de aia sunt bune nucile pietroase;
- iar pentru o viata intreaga mai trebuie si alte povesti, nu e doar asta.
Ce, credeati ca s-a terminat? Mu, nu s-a treminat, inca!
Barbatul ii vazu cat de suparati erau si le zise:
Ce, credeati ca vi le-am mancat? Nu, nu vi le-am mancat, inca!
Le-am pastrat ca sa le plantam, ca sunt soi bun, ies nuci albe, bune! Uitati-le! Le vedeti? Si le scoase ca sa le arate copiilor, aruncandu-le usor in sus si prinzandu-le in palma.
Aveam eu alte nuci, intamplator, prin buzunare, le mai spuse.
Iar copiii, bucurosi, i-au raspuns in cor:
Ce, credeati ca ne-am suparat? Nu, nu ne-am suparat, inca!
Acum, alta dandana, ca barbatul amestecase cele doua nuci si nu se mai stia care a cui e.
Au tot dat tustrei cu presupusul, dar tot anapoda le-au impartit, adica invers.
Anii au trecut usor, dupa cum vedeti, in patru cuvinte, nucii au crescut, copiii, si ei au crescut, tatii, si ei au crescut, batranul, si el a crescut, numai barba lui nu voia sa creasca!
Iar de facut, ce-au facut? Cum planuisera in copilarie, daca se va fi dovedit ca luasera invers nucile, fiecare se va duce la celalalt in gradina ca sa-si manance nucile lui.
Norocul a fost ca au ramas prieteni in timp, ca se putea si altfel. Dar voi stiati asta, hotomanilor, ca altfel era tragedie nu poveste.
Si au inceput sa manance nuci, si unul, si altul. Mancasera ei ceva si ioc, nu se intampla nimic.
Au schimbat nucul, si iar au mancat, si au mancat si tot ioc.
Atunci s-au dus cei doi tineri la batranul intelept ca sa-i povesteasca intamplarea si sa se dumireasca ce au de facut.
De data asta il gasisera mai repede, pe presul din fata usii sale de la intrarea in casa.
Intrara cu totii in casa si cei doi ii povestira mosului ce li se intamplase, ca nucile nu ii ajutau cu nimic, ba, multe dintre ele mai erau si seci in interior, pe deasupra.
Batranul a conchis ca trebuie sa fie de la seceta prelungita, incalzirea globala, emisiile de carbon, lipsa ozonului, rautatea oamenilor si inca cateva lucruri pe care tinerii nu le mai retinusera.
Dar stiau sigur ca trebuie sa ude nucii si sa insiste, sa nu se dea batuti. Si asta vor face, il asigurara el pe batran.
Anul urmator ei au udat constiincios nucii, dar rezultatul a fost acelasi. Si ar fi udat ei multi ani de atunci, si tot degeaba, daca nu se intalneau si ei, la randul lor, cu pestisorul de aur, care, auzind povestea lor, le-a spus ca se imbatase si el atunci, asa ca facut si el o gluma, sa nu se supere pe el, dar ca le va indeplini alta dorinta, inclusiv doua nuci, daca le prefera.

[1MicuCelUmilSiViril]

Pentru ca de multa vreme n-am mai scris o snoava, va propun una variatiune in contextul actual dezbatut, despre coordonatori:

-Cati sunt in biroul lui Bucurescu?
-Trei!
-Sunt prea multi. Sa-i mai rarim!
-Si pe cine spuneti sa dam afara?
-Pe Bucurescu, ca are leafa cea mai mare.
-Stiti, el e coordonator, si are doi subalterni.
-Sunt destui doi!
-Trebuie dat afara chiar Bucurescu?
-Nu. Da-l pe Munteanu.
-Atunci, asa ramane!
-Iar daca l-ai dat afara pe Munteanu, Bucurescu nu mai are ce coordona. Da-l afara si pe el!
-Trebuie dat afara chiar Bucurescu?
-E logic! Trebuie sa ai minim doi in subordine, ca sa poti coordona!
-Dar Moldoveanu, cel care ramane, nu stie nimic!
-Atunci, da-l afara si pe el! Gata, si am terminat cu asta!
-Si cine va face treaba pe care o faceau ei?
-Tu! De ce l-ai angajat pe Moldoveanu, daca stiai ca nu se pricepe la nimic?
-Dar...trebuie dat afara chiar Bucurescu?
-Nu! Il pastrez pe el si te dau afara pe tine.
-Nu! Trebuie dat afara porcul asta de Bucurescu, care vrea sa ia locul altuia!

[1MicuCelUmilSiViril]

Povestea începe cu a fost o dată, măi, băieți, măi! Și fete! În luna mai, neapărat!

Unei fete mai deosebite, dar părăsite
(parodie, cu simpatie)

Chiar de ești tu, fată, goală,
Uite, nu li se mai școală,
Numai niște urme vagi!
Dacă tu vrei să-i atragi,
Te îmbraci deosebit,
Și-ai să vezi schimbări, subit.
Biblioteco, fă ceva!
Etica-i pe undeva,
La fel, pune-ți și morală,
Defilează triumfală,
Zâmbete prietenești
Dă la toți ce-i întâlnești,
Tinerețile eterne,
De pe pagini, le așterne,
Fă-le toate cu iubire,
Și-ai să vezi și fericire!

[1MicuCelUmilSiViril]

Trece pe la dvs. și moșul de vară.
Iată că, după (atâta) umezeală, abureală, vine toropeală. Cresc vertiginos vănzările la înghețată. În curând va fi criză de înghețată și de apă rece. Berea îngrașă! Săracii studenți!
Of, of, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de alcool!
Chiar discutam cu o persoană mai în vârstă decât mine, care îmi spunea că are emoții pentru nepoți deoarece acum sunt în plină sesiune de examene. Le dorim tuturor tradiționala baftă!
Ceilalți, astăzi, ne dăruim câteva zâmbete.
Deocamdată, după ce m-am aventurat în această mare clocotită de aer am ramas cu o impresie de deranj vu. Îmi aduce aminte de unele decenii trecute. Pe moment, mă gândesc să mă înscriu la o școală ceva mai înaltă. Dar pentru asta, va trebui să apelez la serviciile unui topograf pentru a afla care școală de pe la noi e cea mai înaltă. Nu te poți lua după poze! Te înșală. Așa cum fac pozele de pe "simpatie". Cred că domnișoarele în cauză, cărora le doresc sănatate, acum sunt simpatice și venerabile pensionare.
Așa, am și eu o vecină care toată viața a umblat după libelule.
Dar oamenii, oricum, au fost fascinați întotdeauna de surprize. Și, oricum, ne bazăm pe agenții conștiincioși de la protecția consumatorilor, care au făcut o descindere, în stilul lor, au verificat, pe viu, cum se zice, corectitudinea datelor și a persoanelor, constatând că nu sunt diferențe ce ar fi dat naștere la dubii, ci la altceva.
Dar să vedem cum stăm cu cartea, cartea studențească în particular, în aceste condiții de vară incendiară.
O atmosferă care se întâlnea, cum spunea, odată, cineva - tare-mi place! -, pe vremea școalei noastre.
Și, apoi, mai e ceva, fiecare are visul unei nopți de vară. Mă încearcă sentimente contradictorii. Cred că o să mă duc să dau la vreo facultate!

Studenție amețitoare

La terasa "Pierde vară"
Se-ntâlnesc studenți, amici,
Ospătarii-ntr-una cară,
Multe beri și munți de mici.

Sesiunea bate-n poartă,
Curajoși, fac strategii,
Nemiloasă e-a lor soartă
Cu examene-orgii!

Setea lor de-nvățătură
Nentrecută-i, se declară,
Dar nici cea de băutură
Nu pare c-o să dispară.

Vremea trece pe tăcute,
De băute ajutată,
Și cu multe nopți pierdute,
Pregatirea-i neglijată.

Beau, că e-un examen cui
Sau că timpul e prea scurt -
Proful' nu-l dă nimănui!
Iau în calcul, deci, și-un furt.

Și-i așa amețitoare
Vara asta, ce nebună!
Noaptea e și mai dogoare,
Care ține fix o lună!

Și-uite așa au amânat
Un verdict, o-ntrevedere,
Pân' la toamnă ei și-au luat,
Într-un cor, la revedere!

[1MicuCelUmilSiViril]

Postată abia azi, prin forța împrejurărilor, notată Fî

Vara, la noi, la oraș (ca în fiecare an)

Astăzi, la noi în oraș se muncește bine,
S-au tocit bordurile și se pun mai fine.
De trei ori pe an, mereu, pentru că-i foială,
Nu încape, bănuiți, nici o îndoială.

Orașul, ca toate-n țară, e de parc-au trecut hunii,
Identic, identitate, e totuna, pentru unii.
Seamănă la indigo fiecare orăș€l,
Biscuiți-pavaj, borduri... poate eu mă înșel.

Aveți așa de mulți bani încât deloc nu vă pasă
Că oricare din proiecte e o altă plasă?
De-aia-i bine să faci limba cu profi de română,
Să deosebești cuvinte vă e peste mână?

Pensionari-s făr' de-astâmpăr, căci pocnesc de tinerețe,
Folosiți-i în proiecte, au pe alții ce să-nvețe!
Nu se-ncurajează omul nici măcar oleacă,
Aici este ca niciunde, de-aia nici nu pleacă.

Se pare că sunt persoane ce-au umbrit aceste locuri,
Dați deoparte buruiana cu ale ei mârșave jocuri!
An de an, amenințare, suflă vântul a pustiu,
Care dintre acei mari a mai rămas viu?


Deși-s 40 de grade și e numai ora zece,
Luna lui Cuptor, vezi bine, în căldură se întrece.
Primăria n-are apă, ca să bage în fântâni,
I-e frică să nu tragi răcoare și vreo boală de plămâni.

Câteodată, și-n Sahara, oamenii mai găsesc oaze,
Dar la noi, consilierii, pare-se că-s numai loaze.
Ați rupt, voi, din iarba verde, ați vrut piatră și asfalt,
Ați pus două-trei dughene. Pentru voi, ăsta e salt!

Nici o cupă de-nghețată n-ai de unde cumpăra,
Dar astăzi e municipiu, nu te supăra!
E-un întreg delir în trafic, n-avem o centură,
Fiecare, cănd i-e rândul, numai dă din gură.

Voi jucați o parodie cu sortatul de gunoaie,
Iar cu pierderea de apă ați făcut-o chiar de oaie.
Înțelegem sărăcia, nu au boarfe, n-au nimic,
Cât e vară, la o baltă, să se spele, pot un pic.

Ori jandarmii n-au miros? Te întrebi, cum și-au luat testul?
Pute pestilențial. Ce te faci, atunci, cu restul?
Am sperat că tineretul PNL-ului e treaz.
E la fel ca PSD-ul, nu e cu nimic mai breaz.

Dar și omul pună osul, că de aceea-i cetățean,
Altfel cred că interesul lui e de a dormi buștean.
"Într-o dulce amorțeală, eu de ce să mă implic?
Nu e nici o sfârâială, mai câștig la loz în plic."

Stăm cam prost la obiceiuri, nu doar la natalitate,
Iar la asta-i necesar un plus de... celeritate.
Dacă nu e omenie, totul e distrus și pa!
Ne rămâne doar confortul pe care-l avem la SPA.

Semnat: Mateiaș de la Oraș
Vă rog, "de la" citiți-l ca pe franceză.

[1MicuCelUmilSiViril]

La alegeri
Fără alte comentarii, Moșul, cel mai iubit personaj întâlnit în viața mea, ajunge și la alegeri.

Vine Moșul la alegeri,
El va ține și prelegeri,
Va aduce și un dar,
Pix, breloc sau calendar,
O galeată și prosop,
Fabule a la Esop,
Activist din simpatie
Pentru mândra Românie.

Luna vorbelor frumoase,
Luna vocilor mieroase
Este la numai doi pași,
Ni se-nfățișează ași.
Atâta efuziune,
Mai că zici că-i o minune!
Adevăr escamotat
E minciună, garantat.
De alegeri, tot românul
Află că este stăpânul.
Este a noua, a zecea oară
Cand poate fi tras pe sfoară!?

Ghiciți a cui voce, oare,
Se aude-n difuzoare?
Votați-l pe Bărbălău!
Priviți la obrazul său,
Câtă taină, ce finețe!
Iar în ochi, vise mărețe.
De ce să-i tăiem avântul,
Când, cu greu, pozează-n "Sfântul"?
Dați-i "like" pe telefon,
Așa este de bonton!
Roșie însângerată,
De albastru prea pătată,
Galbenă - invidioasă
E culoarea lui de casă.
Cu ciubuc și un pachet
Strânge voturi berechet,
Falsa lui democrație,
O mimează, în prostie,
Truda lui cea lăudată,
Fiind zero, n-are pată.
Conștiința lui curată,
Fiind nulă, n-are pată.
A venit și el cu sacul,
Nu de dat, de luat, săracul.
Cu programul său, distrează,
Europa-ndepărtează,
Așadar, atențiune:
Bărbălău, pro-națiune!

După varii arbitraje,
Cioculeț e, în sondaje,
Cu un umăr înainte,
Deja-i semi-președinte.
Câinii cu covrigi în coadă
Sau o bombă mai neroadă?
Cursa nu e la final,
Așteptăm seara de bal;
Banul are două fețe,
De zâmbește, o să-nghețe
Rânjetul cel ticălos
De om prea politicos.
Prin urmare, pân-la urmă,
Greul cade tot pe turmă:
Care îi este alesul,
Dar care i-e interesul?
Pentru încă 10 ani
Va fi somn între bibani,
După care, priceput,
Se reia de la-nceput,
Șade scris si la pariuri.
(Astfel, câștigați pustiuri.)
Cu noian de informații,
Nu mai faceți pe mirații,
Alegeți cu inimioara,
C-altfel se dărâmă țara.

Și eșecuri pot apare,
Că se miră omul, tare:
Ce s-a vrut și ce-a ieșit!
Vă-ntrebați cine-a greșit?
Dacă nu-i blagoslovit,
Candidatul favorit
N-a ieșit din primul foc.
Nu vă-ngrijorați deloc,
Are nervii de oțel.
Sunt alegeri, fel și fel,
Ce rămâne, ca un rest,
Trebuie să intre fest:
N-a fost bun la primărie,
Atunci, senator să fie!
Legea este relativă,
Iar meteahna, colectivă.

Moșule, s-atâția moși,
Ce îndrugă la gogoși!
Moartea-i caută cu scula
Să le-oprească, brusc, pendula,
Iar ei vor pământ, averi,
Deși nu mai au puteri.
Eu le dau cadou un sfat:
Să n-ajungeți și-n căcat,
Dacă nu vă reveniți,
Căci, a hoit, clar, mirosiți!