"Summer Rain"

[Pitbull]

"Summer Rain" - Adicã te uiþi ºi plângi...
...de mila ta, nu de a personajelor!

A fost prima oarã.
Prima oarã când, ajuns la un apogeu al exasperãrii pe care nu-l credeam de conceput, am exclamat în extaz "Yesss!" vãzând cã în sfârºit începea genericul final - undeva într-un cadru care urma celor þâºpe posibile încheieri ale filmului din ultima-i juma de orã.
Deci, se terminã apocaliptic (calitativ, nu conþinutiv).
De când?
De la sfârºitul genericului de început.
Pelicula începe cu o operaþie de extirpare a unui rinichi.
Filmatã stilat.
Un cadru.
Douã.
Trei.
De la al patrulea, o dã în kitsch.
^^i isterie.
În finalul secvenþei - ºi al genericului - echipa de chirurgi stã pe trambulinã, deasupra unei piscine.
De ce?
Pãi fiindcã acolo-ºi fãcea veacul bietul operat - Miguelito, pre numele lui (Alberto Amarillo, pre numele actorului).
Vezi trãsnaia asta, ºi-þi zici: "E prea mult... totuºi!"
...^^i nu e decât începutul!

Antonio Banderas e macho - poate arhetipul eroului macho pe ecran, de la "Interview With a Vampire" la "Desperado", ºi de la "The Mask of Zorro" la "The Legend of Zorro". Sã zicem cã n-ar fi de mirare cã, dupã atâta cuconet lãsat în limbã pe mândrele-i cãrãri, i s-a fãcut ºi lui de a-ºi transpune machismul ºi din scaunul regisoral. Sã mai zicem ºi cã ar fi scuzabil cã prima se tentativã, "Crazy In Alabama" (1999), s-a cam pierdut ca mãgaru-n ceaþã. Dar ce sã mai zicem, când vedem în ce hal recidiveazã cu "Camino de los ingleses" (mai pe româneºte: "Summer Rain"), ºi se mai gãsesc ºi unii care-i plimbã pelicula prin lume, sã ia banii la popor?
S-ar putea presupune cã necazul pleacã tocmai de la sursã - romanul omonim al lui Antonio Soler, pe care nefericitul ºi-l transpune singur în scenariu de film. Rarissime sunt cazurile când câte un prozator sã poatã atinge detaºarea necesarã pentru a-ºi reformata scriitura conform rigorilor cinematografice - iar eºecul de faþã e cât se poate de simptomatic. Fãrã a fi citit cartea, ºi având cunoºtinþã despre intenþiile ºi reperele povestirii numai din ce explicã realizatorii filmului, pot spune cã spectatorul stã ºi se uitã taman ca mâþa-n calendar. Scenariul e confuz, trenant, împrãºtiat, oscilând ºchiop între diverse întâmplãri plate ºi seci (deºi se vor dramatice nevoie-mare!) pãþite de patru tineri într-o varã. Cel mai frumos e când vine ploaia de varã, ºi ei se zbânþuie-n mijlocul strãzii - de unde ºi titlul. Da' ce ne facem, cã dupã varã vine toamna (a trebuit sã facã Banderas ºi Soler un film ca sã ne-o spunã, cã altfel, în veci nu ne prindeam), ºi ploaia de toamnã-i þârâitã ºi mocãneascã (sau poate peoneascã), ºi-n loc sã zburzi pe-afarã, stai în casã ºi faci copii. Adicã, treabã serioasã!
Aºadar, cam asta ar vrea ei sã ne spunã: cã nimic nu þine-o veºnicie ºi viaþa-i crudã ºi nu te iartã. În care scop, înºiruie varii peripeþii, intercalate cu secvenþe de amor filmate super-lascivo-estetoid, ca sã ne depene suferinþele teribile ale lui Miguelito cã a rãmas fãrã un rinichi ºi viteaz înfruntã viitorul (de parc-ar fi singurul) ºi cã tanti Luli (Mar�*a Ruiz), coapta lui iubitã, s-a cam depãrtat de el. A, ºi cã a primit în spital un exemplar din "La Divina Commedia" ºi aspirã sã devinã ºi el poet. (Credeþi cã asta va duce undeva, pân-la urmã? Nnþ. Nu va duce - decât la repetarea insistentã a cuvântului "infern". Într-adevãr, când ai douãzeci de ani ºi Mimi - aici: Luli - nu te iubeºte, viaþa chiar cã-i un infern - vã spun eu, c-am pãþit-o! Numai cã Banderas chiar o ia în serios!)
Toate astea se împletesc cu drama lui Babirusa (Raúl Arévalo), care descoperã cã maicã-sa, la Londra, era star de porno live show pe scenã, ºi alte varii necazuri suportate de ceilalþi doi muschetari, Paco (Félix Gómez) ºi Moratalla (Mario Casas). Rezultatul e o zamã lungã ºi fadã, în care Banderas, simþindu-i pasã-mi-te insipiditatea, a turnat la bulion ºi mirodenii cu ghiotura. Obsedat fiind Miguelito de monorenalitatea lui, ºi de doza de roºu din pipi (insistent filmatã în vreo douã secvenþe), la fel de mult roºu, ba chiar mai mult, dominã cromatica majoritãþii secvenþelor, fãcând ca acþiunea sã parã plasatã într-o încruciºare de tractir ºi abator. Ca ºi cum atâta n-ar fi fost de ajuns, Banderas mai supraliciteazã ºi cu saturaþia, granulaþia, contrastul, solarizarea, polarizarea, astfel cã finalmente imaginea filmului aratã cam ca un caleidoscop lejer turmentat - ce-i drept, operatorul Xavi Giménez ºtie meserie, ºi n-are nici o vinã cã Zorro al nostru îl pune sã facã prostii cu aparatul de filmat.
Drept pentru care, starea principalã a peliculei rãmâne una de plictisealã indigestã lungitã pe douã ore fãrã douã minute fix, ºi cred cã singurul motiv pentru de a vã nimeri în preajma lui ar fi acela de a mai spori puþin doza de stacojiu de pe ecran, cu niscaiva pãtlãgele roºii. Pãcat cã Banderas nu vine la proiecþie.
A, mai joacã ºi Victoria Abril. Da' tot degeaba.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10-11 septembrie, 2007
Bucureºti, România

[illotempore2002]

Doar ce m_am intors de la filmul asta si nu as tinde sa fiu chiar atat de dura cu el. E clar ca e un film usurel, cam apos, scenariul e intr-adevar foarte nesigur pe el, parca simti screamatul scriitorului de a spune ceva interesant...pe scurt nu are foarte multe capitole la care sa stea bine, dar ce mi_a placut mie cel mai mult este ca filmul insusi pare o poezie (nu vreau sa discut acum calitatea ei), intamplarile decurg cu un oarecare lirism, subliniat de muzica ce nu se opreste niciodata in film...apoi mai sunt cateva "fotografii" minunate care apar pe neasteptate in film, fie portrete ale personajelor, fie tipa in rochie rosie prabusita pe gazon, fie gasca de prieteni stand pe veranda si veselindu_se la masa si pe scaunele de fier vopsite cu albastru....au fost destul de multe cadre interesante, foarte plastice care fac dovada unei oarecare aptitudini sau inclinatii estetice de bun gust...

Desigur, este foarte putin ca dintr_un film intreg, singurele lucruri bune sa fie decat niste imagini...dar numai si pentru treaba asta eu zic ca Banderas promite...