Unlikely Messiah
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
|
"The Pursuit of Happyness"
Purcelul nu guita artistic! - "The Pursuit of Happyness"
Fericirea nu se atinge niciodatä - dar în cäutarea ei, meritä sä alergi toatä viata.
Vezi uneori câte un film si simti cä nu te convinge, si pace - dar, când îi spui autorului, ti-o si reteazä: "Päi e dupä un caz real, dom'le, asa a fost si-n realitate!"
Ei, si?
Alteori, descoperi câte o întâmplare, situatie, biografie, etc. din celebra familie a lui "Viata mea e un roman". O asterni frumos pe hârtie si dai fuga-fuguta cu ea la un producätor. Un consilier al lui o citeste, se uitä la tine cu ochi sträini si goi, si te întreabä blând:
Ei, si?
Asadar, prin 1981, Chris Gardner era särac lipit, somer, päräsit de nevastä, c-un fiu la grädinitä, dati afarä din toate locuintele pentru neplata chiriei, de-au ajuns sä doarmä la azilul de noapte - säracii. Dar Chris nu s-a läsat, nu s-a sinucis, nu s-a luat de bäuturä, n-a dat la nimeni în cap ca sä-i fure pormofelu', ci a continuat sä lupte, sä facä muncä patrioticä urmând totodatä si cursuri de agent, pânä-ntr-o zi când, ce sä vezi, firma unde era stagiar pe gratis i-a dat un post de broker - yay! Peste ani de zile, multimilionar, Chris dädea bani la azil si la säraci si povestea într-un interviu, pe "20/20", cum nu si-a pierdut el credinta si pân-la urmä Dumnezeu la ajutat si-acuma uite la el!
Foarte frumos.
Foarte adevärat.
Foarte cinematografic.
...Cu conditia sä si stii sä faci un film interesant dintr-o poveste adeväratä interesantä.
Nu e cazul sä însir acum tot pomelnicul de reguli, în mare parte modulare, adaptabile, elastice, tinând mult de experientä si intuitie, care guverneazä acest parcurs - de la faptul de viatä la povestea de fictiune. V-as trimite doar la Costa Gavras, cu «Z» si «L'Aveu», ca sä vedeti cum a fäcut. Sau la Oliver Stone, cu atâtea altele, si mai bune, si mai rele. Sau la Cristi Puiu. Sau chiar la "Ultimul rege al Scotiei", care chiar acum ruleazä pe ecrane!
Numai cä, din päcate, scenaristul Steven Conrad si regisorul Gabriele Muccino n-au stiut decât o parte din reguli - sau, poate, or fi cunoscut mai multe, dar le-au aplicat aiurea. Un exemplu: pe la începutul filmului, apare foarte mult cubul lui Rubik. În realitate, Chris n-avusese nici o treabä cu el - dar ei l-au preluat din arsenalul epocii si l-au folosit ca pe un cârlig care sä amorseze relatia cu un personaj ce ulterior se va vädi decisiv, totodatä relevând vointa, ambitia si aptitudinile eroului. Admirabil - si insuficient! Cubul lui Rubik Ernö ajutä la construirea unei secvente reusite, si nu rezolvä nimic în planul dramaturgiei - cu sau färä el, povestea tot acolo ajungea.
Si pânä sä ajungä, curge exasperant de repetitiv si monoton. Mereu si mereu, aceiasi proprietari care cer chiria pänâ-l dau afarä, aceleasi mici ghinioane (scannerul de oase pe care fiecare trecätor cum îl vede, cum îl furä), si mai ales, aceleasi alergäturi inutile pe sträzi (ba ca s-ajungä la timp la un interviu, ba ca sä-si ia înapoi scannerul furat, ba ca sä nu-l prindä taximetristul pe care a fost nevoit sä-l tepuiascä). Da, copii, stiu, asa e si-n viatä - ghici ghicitoarea mea: si eu am trecut prin d-astea, ani de-a rândul, cä doar träim în România, nu-n Suedia! - dar în filme nu e ca-n viatä! Una la mânä, autorii aveau nevoie de mai multä imaginatie. A doua la mânä, de o mai riguroasä stäpânire a alfabetului meseriei.
Am avut surpriza nepläcutä de a-l vedea pe Will Smith, atât de simpatic si interesant în filme comerciale ca "Independence Day" sau "Men In Black", jucând sälciu si färä nici un Dumnezeu - serios, mult mai bine se prezintä fiu-säu (din film si din viatä), Jaden Christopher Syre Smith, care la cinci ani sau câti o fi având (personajul atâtia are) e într-adevär natural, hazliu si inventiv. Thandie Newton, în rolul nevestei/mame care, ajunsä la capätul räbdärii, îi päräseste, nu mi s-a pärut nici ea cine stie ce sfârâialä. În rest, schite drägute de portret, cu detalii ingenioase de caracterizare, la personajele secundare - inclusiv boschetarul nebun obsedat de masina timpului, sau C.E.O.-ul care refuzä orice deal, dar îi duce la meci.
Si-apoi... cum, Doamne nu mä läsa, cum sä nu te duci cu gândul la De Sica si ai säi "Hoti de biciclete"? Un film care nu numai cä se urmäreste - si acum - cu sufletul la gurä, dar te mai lasä si pus pe gânduri big time! Si stiti de ce? Pentru cä, dupä ce tatäl si fiul s-au învârtit în jurul cozii de la-nceput pânä la sfârsit, nu se rezolvä nimic! Ba din conträ, îl mai si bumbäcesc äia când, ajuns la capätul räbdärii, bietul om încearcä si el sä fure o bicicletä.
Altfel spus... "Fericirea nu se atinge niciodatä... dar în cäutarea ei, meritä sä alergi toatä viata." (Vama Veche, "Calul din Marlboro").
Asta e arta, copii, asa-i în filme - ca-n "Ladri di biciclette" si ca-n "Calul din Marlboro". Povestea lui Chris Gardner a fost interesantä-n viatä, dar pe ecran bälteste - sau, cu alte cuvinte, "purcelul nu guitä artistic".
Drept pentru care, simt nevoia sä închei cu lucrul care mi-a pläcut cel mai mult, si pentru care mä bucur într-adevär cä am väzut "În cäutarea fericirii":
La un moment dat, fiul îi spune tatälui urmätorul banc:
În largul märii, un om se zbätea sä nu se înece. Vine o barcä:
"Hai, urcä la bord!"
"Nu, multumesc, Dumnezeu mä va salva!"
Pleacä barca, se mai zbate el ce se mai zbate, apare încä o barcä:
"Haide, sus!"
"Nu, mersi, Dumnezeu mä va salva!"
Se duc si ästia, omul nostru se îneacä, ajunge-n Rai si se duce glont la Dumnezeu:
"Bine, Doamne, asa-mi räsplätesti Tu mie credinta? De ce nu m-ai salvat?"
"Poftim...? Päi nu ti-am trimis douä ditamai bärcile?!?"
Îl stiam de ani de zile, da-l uitasem. "The Pursuit of Happiness" mi l-a reamintit. Sär'na!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
2 februarie, 2007, h. 16:05-16:49
Bucuresti, România
|