|
Guru
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
|
=Hem’pentru prieteni,nascut pe 21 iulie 1899,Un premiu Pulitzer,1953,un premiu Nobel pentru Literatura,1954/Moartea oricarui om ma vatama pe mine,fiindca ma aflu cuprins în omenire.Si,de aceea,niciodata sa nu întrebi„Pentru cine bat clopotele”.Ele bat pentru tine/duminica 2iulie1961(la nici 62 de ani),grav bolnav,nemaiputand sa scrie,se sinucide cu o pusca de calibrul 12,Ernest Miller Hemingway,un om poate fi distrus,dar nu poate fi invins,scria in Batrinul si marea,romancier,povestitor,nuvelist,jurnalist Spania,S.U.A si Franta,numeroase calatorii si iubiri,patru casatorii,trei copii,a participat la ambele razboaie mondiale si la Razboiul Civil din Spania/,la mormântul lui din Sun Valley sta scris:„Cel mai mult în viata a iubit toamna.Tomnaticele frunze galbene si calde plutind pe râu pe spinarea unui pastrav,iar de sus se oglindeste cerul albastru.Acum el va fi parte al acestui paradis”=
(Creatia n-are secret.E doar munca supraomeneasca..munca supraomeneasca pentru ca un cuvânt sa adere la celalalt,ca si pietrele zidului chinezesc.De câte ori ma simteam blocat în scrierea unei povestiri care nu ducea nicaieri,îmi spuneam:nu te îngrijora.Ai scris întotdeauna si vei scrie si acum.Tot ce trebuie sa faci este sa scrii o propozitie adevarata.Scrie cea mai adevarata propozitie pe care o cunosti.Asa ca scriam o propozitie adevarata si porneam de la ea.Era usor,pentru ca auzeam întotdeauna pe cineva în jur spunand cîte o propozitie adevarata.Nu,nu exista nici un secret.Exista oare secrete în zidaria si piatra bizantina?Ai inceput lucrul la sase dimineata,sa zicem,si poti sa continui pana la amiaza sau sa termini mai devreme.Cand te opresti,esti gol pe dinauntru,gol si in acelasi timp abia daca mai incapi in propria piele,ca atunci cand ai facut dragoste cu o fiinta pe care o iubesti.Nimic nu te poate rani,nimic nu se mai poate intampla,nimic nu mai inseamna nimic pana a doua zi,cand o iei iar de la capat.Asteptarea asta,pana a doua zi,este cel mai greu lucru de indurat/,in romanul Sarbatoarea de neuitat-A Moveable feast)
(..)
Îmi închipui ca în saptezeci de ceasuri poti trai o viata la fel de plina ca în saptezeci de ani.Deci,daca viata ta schimba cei saptezeci de ani pe saptezeci de ceasuri,am în clipa de fata acest dar fara pret si sunt destul de norocos ca am avut parte de el.Si daca nu exista ceea ce se numeste un lung ragaz,nici restul vietilor noastre,nici un«de acum încolo»,ci doar«acum»,înseamna ca doar«acum»trebuie pretuit,si sunt nespus de fericit ca-l am.Acum,ahora,maintenant,heute.Acum=cât de ciudat suna daca te gândesti ca trebuie sa cuprinda lumea întreaga si viata ta toata.Esta noche,asta-seara,ce soir,heute Abend.
Oare câti ai omorât?Se întreba.Nu stiu.si crezi ca ai dreptul sa omori pe cineva NuDar trebuie s-o fac.Si câti din cei pe care i-ai ucis erau cu adevarat fascisti?Foarte putini.Dar reprezinta cu totii inamicul a carui forta o combatem prin forta.Dar navarezii îti plac mai mult decât oricare alti spanioli.Da,asa e.si îi ucizi.Da.Daca nu crezi,du-te-n tabara si vezi cu ochii tai.Nu stii ca e gresit sa omori?Ba da.si totusi o faci?Da.si crezi în continuare în cauza ta cea dreapta,fara pic de îndoiala?Da.Moartea nu era nimic si in mintea sa nu exista nicio reprezentare a ei si nici teama de ea.Dar sa traiesti insemna un lan de grine in vint pe coasta unui deal.Sa traiesti insemna un uliu plutind in inaltul cerului.Sa traiesti insemna un vas de lut plin cu apa in pulberea treieratului,dupa ce boabele au fost stranse si pleava purtata de vant.Sa traiesti insemna un cal intre picioarele tale si o carabina sub picior si un deal si o vale si un piriu strajuit de copaci si capatul indepartat al vaii si inaltimile de dincolo.Si daca nu exista lucruri gen mult timp sau pentru restul vietii sau de-acum inainte,ci singurul lucru care exista e “acum”,pai atunci “acum” este lucrul care trebuie slavit si-s fericit asa.
Scriitorul adevarat este un om singur.Si,pe masura ce creste in ochii celorlalti,se cufunda tot mai mult in singuratate.Iar daca este suficient de bun,in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei.Pentru un scriitor adevarat,fiecare carte este un nou inceput,o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins.Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres.Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus,tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului,noi,cei de astazi,sintem nevoiti sa mergem mai departe decit am fi crezut vreodata ca putem ajunge,sa iesim in larg,pina cind raminem cu totul singuri,lipsiti de orice sprijin.Un scriitor care nu minte nu poate trăi şi lucra într-un regim fascist.Fascismul este o minciună,şi de aceea e condamnat la sterilitate literară.O dată dispărut,el nu va avea altă istorie decât istoria sângeroasă a asasinatului,care e foarte cunoscută şi pe care câţiva dintre noi au văzut-o cu ochii lor în aceste luni din urmă.
- din romanul (Pentru cine bat clopotele?,For Whom the Bell Tolls),Ed.Polirom,2014,traducere Ionut Chiva -
(..)
-din Batrînul si marea(The Old Man and the Sea,1952,pentru care primeste Nobelul,maiestria artei narative),Ed.Polirom,2007,traducere Radu Pavel Gheo-
Singur într-o barca pescuia batrânul pe Gulf-Stream si trecusera optzeci si patru de zile fara sa-i cada vreun peste.In primele patruzeci de zile îi tinuse tovarasie un baiat.Dar când s-a împlinit sorocul acesta si peste tot n-au prins,parintii i-au spus baiatului,fara doar si poate,batrânul e un salao,adica un om mai ocolit de noroc nici ca se mai afla si,la porunca lor,baiatul a trecut pe alta barca ce din prima saptamâna a prins trei pesti mari.Totul la el era batran,cu exceptia ochilor,iar ei aveau aceeasi culoare ca si marea si erau veseli si neinfranti.În mintea batrânului marea fusese întotdeauna la mar,asa cum o numesc oamenii în spaniola atunci când o iubesc.Uneori, cei ce o iubesc spun lucruri urâte despre ea,dar vorbele lor sunt rostite întotdeauna ca si cum ar fi adresate unei femei.Câtiva dintre pescarii mai tineri,cei care foloseau geamanduri pe post de plute pentru unditele lor si aveau barci cu motor,barci cumparate pe vremea când se puteau face bani frumosi cu ficatul de rechin,vorbeau despre ea ca despre el mar,adica la masculin.Vorbeau despre ea ca despre un concurent sau despre un loc ori chiar ca despre un dusman.Dar în mintea batrânului ea fusese întotdeauna la feminin si însemnase ceva ce acorda sau refuza favoruri imense,iar daca facea nazbâtii sau ticalosii,era din cauza ca nu se putea abtine.Luna o influenteaza tot asa cum influenteaza o femeie,îsi zicea batrânul( )Batrânul scruta cu privirea întinsul marii si îsi dadu seama cât de singur era acum.Dar vazu si reflexele prismatice în adâncurile apei întunecate,si sfoara încordata dinaintea lui,si strania unduire a calmului apei.Norii se adunau pe cer,vestind venirea alizeului,iar când pescarul se uita drept înainte,vazu un cârd de rate salbatice care zburau în formatie pe fundalul cerului, deasupra apei,dupa care se împrastiau si se adunau iar în formatie,si îsi dadu seama ca nici un om n-a fost vreodata singur pe mare.
&
Batrânul stia ca o sa iasa mult în larg,asa ca lasa în urma lui mirosul uscatului si vâsli înainte,spre mirosul curat al oceanului de la prima ora a diminetii.Vazu în apa fosforescenta algelor golfului în timp ce trecea vâslind peste acea parte din ocean pe care pescarii o numeau marele put,pentru ca acolo începea brusc un abis de o mie patru sute de metri,unde,din pricina vârtejului facut de curentul ce se izbea de peretii abrupti de pe fundul oceanului,se strângeau toate soiurile de pesti.Aici,în gropile cele mai adânci,se gaseau colonii de creveti si peste pentru momeala,uneori chiar si grupuri de calamari,iar noaptea toate aceste fapturi se ridicau aproape de suprafata si toti pestii ratacitori se hraneau cu ele.
&
E o prostie sa nu speri,medita el.Poate ca n-ar fi trebuit sa fiu pescar! Il strafulgera un gând.Dar pentru asta am fost facut.„Pe lânga asta,eu cred ca e si un pacat.Nu te gândi la pacat”,îsi zise tot el.„Acum ai destule probleme,nu-ti mai trebuie si pacatul.si nici nu întelegi ce-i pacatul.”„Nu înteleg ce-i pacatul si nu sunt sigur ca într-adevar cred în el.Poate ca am pacatuit când am omorât pestele.Socotesc ca da,chiar daca am facut-o ca sa pot sa îmi duc si eu traiul si ca sa hranesc o multime de oameni.Dar atunci orice e pacat.Nu te gândi la pacat.E mult prea târziu s-o faci si-apoi exista oameni care sunt platiti pentru asa ceva.Lasa-i pe ei sa se gândeasca la pacat.Tu te-ai nascut sa fii pescar,asa cum pestele s-a nascut sa fie peste.
&
Nu mi-am inchipuit ca este asa mare!Am sa-l ucid totusi,adauga el.In toata maretia si mandretea lui!<<Totusi e nedrept=gandi batranul.Dar am sa-i arat ce poate face si cate indura un om.I-am spus baiatului ca sunt un batran cum nu mai e altul=isi zise el.Acum a venit vremea sa i-o dovedesc.= Mai peste -spuse el=imi esti drag si te stimez tare mult,dar inainte de sfarsitul zilei am sa te ucid.Tare as vrea sa-i dau ceva de mancare pestelui=spuse apoi ca pentru sine.Mi-e frate.Dar vezi ca trebuie sa-l ucid si trebuie sa am puterea s-o fac.Când însa îsi puse în joc toata forta,tragând din rasputeri,si paru ca merge bine,pestele se apropie o bucata,dar se intoarse iar si se îndeparta înotând.-Mai peste=glasui batrânul-tu tot ai sa mori.Vrei sa ma ucizi si pe mine?!”Asa n-am facut nimic”=se gândi batrânul.La ocolul urmator,batrânul fu cât pe ce sa-l rapuna.Dar pestele se întoarse iarasi si se îndeparta înotând agale.„Ma omori,mai peste”=zise în gând batrânul.dar e dreptul tau.De când sunt,n-am vazut ceva mai mare,mai frumos,mai potolit sau mai de soi decât tine,mai frate!Hai si omoara-ma,mai frate!Hai si omoara-ma!Care pe care,nu-mi pasa!
(..)
- La 18 ani,pe frontul italian,este ranit,internat intr-un spital,Milano,se indragosteste de Agnes von Kurowsky,asistenta,incepe sa scrie,Adio arme(Farewell to Arms),terminat,1929 -
A doua zi,dupa-amiaza,m-am dus din nou s-o vad pe Miss Barkley.Nu era în gradina,asa ca m-am îndreptat catre intrarea laterala a vilei unde trageau ambulantele.Am intrat si am vazut-o pe infirmiera-sefa,care m-a informat ca Miss Barkley e de serviciu.“Stiti,e razboi”.I-am spus ca stiu.Seara am mâncat foarte repede si m-am îndreptat spre vila în care era instalat spitalul britanic.Cladirea era cu adevarat frumoasa si mare,cu un parc plin de copaci falnici.Miss Barkley sedea pe o banca în gradina,împreuna cu Miss Ferguson.Pareau sa se bucure ca ma vad,si,dupa câteva minute,Miss Ferguson se scuza si pleca-Noapte buna,Catherine.Ne uitaram unul la celalalt în întuneric.Mi-a parut;foarte frumoasa si am luat-o de mâna.Ea nu ma opri si atunci tinând-o de mâna am îmbratisat-o.Se uita la mine în întuneric.Eram furios si totusi sigur,deoarece prevedeam tot ce avea sa se întâmple,asa cum prevezi miscarile într-o partida de sah.
Dumnezeu stie ca nu-mi dorisem sa ma-ndragostesc de ea.Nu voiam sa ma-ndragostesc de nimeni.Dar Dumnezeu stie ca ma indragostisem,si acum stateam întins pe un pat dintr-o camera de spital din Milano si-mi treceau prin cap tot felul de lucruri,însa ma simteam minunat.
(..)
-vâna,cu precadere în regiunea lacului Tanganyika,alta pasiune,pescuitul,Hemingway,in Povestiri:
Elefantul se ducea probabil acolo unde se nascuse si ei îl vor omori acolo.Asta le trebuia ca totul sa fie perfect.Le-ar fi placut sa îl omoare acolo unde l-au omorât pe prietenul lui.Asta ar fi fost ceva grozav.Asta le-ar fi placut.Blestematii,ucigasii de prieteni.Se îndreptau acum spre marginea desisului si elefantul era aproape,undeva înainte.îi simtea mirosul si auzeau cu totii cum rupe si cum striveste crengile.Îi simtea mirosul tot atât de puternic ca si în noaptea aceea în lumina Lunii când se apropiase de el si-i vazuse coltii lui minunati.Apoi,cum statea,se facu liniste si nu mai simti mirosul elefantului.Apoi se auzi o bufnitura si o împuscatura a carabinei 303 si dupa aceea bubuitul profund si dublu al pustii 450 a tatalui sau,apoi bufniturile si trosniturile continuara sa se îndeparteze( )Sânge era peste tot.Lovit la plamâni si-n burta.Îl gasira sprijinindu-se si chinuindu-se într-un asemenea hal de disperare încât nu se mai putea misca.îl zari în fata lui,urias si cenusiu,în picioare,rezemat de tulpina unui copac,vazu sângele care îi tâsnea din coaste si siroia în jos si tatal lui ridica pusca si trase si elefantul îsi întoarse capul cu coltii uriasi miscându-se încet si greoi si se uita la ei si când tatal lui trase si al doilea încarcator elefantul paru sa se clatine ca un copac taiat si se prabusi bufnind înspre ei.Dar nu murise.Se sprijinise de copac si cum se prabusise cu grumazul zdrobit.Nu se misca dar ochiul lui era cel mai viu lucru pe care-l vazuse David vreodata.Juma venise si apasând teava pustii aproape de gaura urechii elefantului trase de doua ori,smucind si împingând furios tragaciul.Ochiul elefantului se holba la prima împuscatura si apoi începu sa se întunece.Acum întreaga demnitate si maretie si întreaga frumusete a elefantului pierisera si nu era decât un morman urias de piele zbârcita.( )As fi vrut sa îl omoare pe Juma,zise David.”( )În seara aceea David sedea lânga foc si se uita la Juma cu obrazul lui cusut si cu coastele rupte si se întreba daca elefantul l-a recunoscut când a încercat sa îl omoare.Sper sa-l fi recunoscut.Acum elefantul era eroul lui,asa cum fusese tatal lui multa vreme.David îsi aminti cum pierise întreaga maretie a elefantului de îndata ce ochiul lui încetase sa mai fie viu.Nu mai era nici un elefant ci numai un les cenusiu si zbârcit care se umfla si niste colti patati,cafenii si galbui,pentru care îl omorâsera.Coltii erau mânjiti cu sânge închegat si cu unghia de la degetul mare razui putin sânge care arata ca o bucata uscata de ceara de peceti si-o puse în buzunarul camasii.Aceasta fu tot ce lua de la elefant în afara de începutul cunoasterii a ce este singuratatea.
&
- din (Zapezile de pe Kilimanjaro) -
Kilimanjaro este un munte permanent acoperit de zapada,înalt de 19.710 picioare,despre care se spune ca ar fi cel mai înalt din Africa. Aproape de vârful sau,pe partea vestica,se afla cadavrul înghetat al unui leopard.Nimeni nu-si poate explica ce anume cauta leopardul la altitudinea aceea.
- Ce-i cu tine,batrîne?zise Compton.-Stau prost cu piciorul,îi spuse el.Nu iei cu noi micul dejun?-Multumesc.As bea o ceasca de ceai.Stii,sînt cu Puss Moth.N-o s-o pot lua si pe Mem sahib.N-am decît un loc.Camionul vostru e în drum spre voi.Helen îl luase pe Compton deoparte si-i vorbea.Compton se întoarse,mai vesel ca oricînd.
- Imediat te urcam în avion,zise el.O sa ma întorc s-o iau si pe Mem.Numai ca mi se pare c-o sa trebuie sa oprim la Arusha ca sa iau benzina.Si acuma,sa plecam.-Si ceaiul?-Stii,de fapt nu prea tin sa beau.Boy-ii ridicara patul de campanie si-l dusera spre avioneta,ocolind corturile verzi,coborînd printre stînci spre cîmpie si trecînd pe linga focuri,care ardeau acum cu flacara mare,iarba facîndu-se scrum si vîntul întetind focul.Odata înauntru,se rezema pe bancheta de piele,proptindu-si piciorul de marginea banchetei pe care sedea Compton.Compton porni motorul si se urca în avion,îi facu semn lui Helen si boy-ilor,si în timp ce zgomotul sacadat al motorului se transforma în binecunoscutul uruit asurzitor,Compie fiind atent la gropile de mistreti, avionul vira,uruind si saltînd de-a lungul terenului dintre cele doua focuri,si cu o ultima zdruncinatura se înalta,si-i vazu pe toti jos,pe pamînt,facînd semn cu mîna, si tabara de la poalele dealului turtindu-se,si cîmpia latindu-se,pilcurile de copaci si tufisurile turtindu-se,iar potecile de vînatoare alergînd netede spre baltoacele secate, si într-un loc vazu un ochi de apa de care nu stiuse nimic pîna atunci.Zebrele,acuma niste spinari mici si rotunjite,si antilopele,puncte rotunde cu capete mari,care pareau sa se catere în goana lor peste cîmpie,se rasfirau pe masura ce umbra le cuprindea,devenind tot mai mici,si miscarea lor era parca statica,si cîmpia, cît vedeai cu ochii,arata cenusiu galbuie,si în fata se vedea spatele hainei de tweed a lui Compie si palaria lui cafenie de fetru.Si apoi trecura peste primele înaltimi, pe care antilopele mai urcau înca,si dupa aceea peste munti cu vai adînci,acoperite de verdele padurilor,si povîrnisuri cu paduri de bambu si apoi iar paduri dese,risipite pe creste si prin prapastii, si înaltimile începura ca coboare si se ivi o alta cîmpie, fierbinte,cafeniu-purpurie,si din cauza caldurii avionul se clatina,si Compie se uita înapoi,sa vada cum îi merge.Dupa aceea,înaintea lor se zari un alt lant de munti întunecati.Si atunci,în loc sa se îndrepte spre Arusha,virara la stînga,si el îsi închipui,fireste,ca aveau destula benzina,si uitîndu-se în jos vazu un nor roz,rarefiat,care aluneca deasupra pamîntului si în aer,ca primul val de zapada al unui viscol venit din senin,si-si dadu seama ca era un nor de lacuste care veneau dinspre sud.Atunci începura a urca,luînd-o se pare înspre rasarit,si dupa aceea se întuneca si intrara într-o furtuna,iar ploaia era atît de deasa,încît avea impresia ca zboara printr-o cascada,si apoi iesira din furtuna,si Compie îsi întoarse capul si-i zîmbi si-i arata ceva cu degetul si vazu înaintea lui vîrful patrat al muntelui Kilimanjaro,imens cît lumea,maret,înalt si necrezut de alb în soare.Si atunci îsi dadu seama ca într=acolo se indreapta.
(„Hemingway a fost unul dintre cei mai straluciti,mai îndrazneti si mai rigurosi stlisti din întreaga literatura universala,urmarind neclintit principalul scop al artei sale:acela de a surprinde însasi esenta umanitatii,asa cum apare ea în spectacolul tragicomic al vietii.Iar cei care l-au cunoscut,pot depune marturie ca era la fel de bun ca om,pe cât a fost ca scriitor.”,scrie William Faulkner)
|
08 Feb 2011, 20:12
:
Copyright© 2000-2024 Cinemagia® 
