"Fay Grim"

[Pitbull]

"Fay Grim" - Dezastru patologic
Barna din ochiul americanilor

Pãi, între paisprezece ºi optsprezece ani, descoperindu-i pe Kafka, Ionescu, Urmuz ºi Beckett, am avut o perioadã de absurd dezlãnþuit, în care am comis sute de pagini pline cu aberaþii deliberate - "piese" de douã pagini, "romane" de-o jumãtate de foaie, ºi fel de fel de alte bizarerii, în care combinam cât mai abulic nenumãrate cliºee ºi poncife, încercând sã satirizez tot soiul de stereotipii artistice ori de viaþã. Pânã la urmã, sã se fi tot adunat vreo douãzeci-treizeci de file mai reuºite (în parametrii genului), pe lângã tonele de maculaturã care le înconjurau. Mã oripileazã ºi acum amintirea celui mai ambiþios dintre aceste proiecte, construit cu avânt într-o incredibilã panã de inspiraþie, ca sã se soldeze doar cu un purcoi de replici fãrã nici un Dumnezeu - nici mãcar nihilist.
Pe tot parcursul primelor patru cincimi din "Fay Grim", am avut ferma convingere cã era un caz similar: o tentativã totalmente ratatã, fãrã pic de haz, inspiraþie, inteligenþã ºi cunoaºtere a meseriei, de a parodia genul thriller. Pe final, însã, n-am convins cã avusesem dreptate doar în primele patru privinþe din cinci - auto-citez: "fãrã pic de haz, inspiraþie, inteligenþã ºi cunoaºtere a meseriei"; greºisem numai apropo de intenþie: Hal Hartley, sãracu', se lua în serios. El credea sincer cã face un thriller beton, ºi chiar mai mult decât atât: un film de conþinut ºi stil!
Dacã vã fuge cumva gândul la Ed Wood, let me help you out of your dream: cineastul portretizat cu atâta savoare de cãtre Johnny Depp ºi Tim Burton avea inefabil, avea farmec, avea o candoare a prostiei ºi un geniu al abuliei care-i fãceau filmele absolut delicioase la vedere, prin unicitatea lor. În schimb, vã avertizez foarte important: dacã vã invitã cineva gratis la ceva de Hal Hartley, daþi-vã bolnavi! Dacã vi-l dãruieºte pe DVD, zgâriaþi striaþiile ºi curciº, ºi curmeziº! Dacã vã kidnappeazã ºi vã leagã-n scaun cu ochii forþamente cãscaþi spre ecran, ca pe Alex, sinucideþi-vã prin apnee.
"Fay Grim" e o torturã de la cap la coadã. Peripeþiile prin care trec personajele aparþin unei perspective asupra subiectelor cu spionaj, terorism, contrainformaþii, de nivel "pac-pac-eºti-mort-ba-tu-ofticosule-mama-lu-Gigi-ia-uitaþi-la-el-nu-vrea-sã-ne-jucãm-frumos!" Un talmeº balmeº de fleacuri, fãrã pic de imaginaþie, dar tâmpite. Peste întreg acest haloimãs, Hartley trage un motorism (adicã ceea ce face ãla care tot rãgneºte "Motor!") haotic, isteric ºi ostentativ, punându-ºi actorii sã zdupãie, sã þupãie ºi sã bãlmãjeascã tot felul de idioþenii - e ºi Jeff Goldblum pe-acolo, într-o apariþie aºa de cretinã, încât nici chiar Nick Cage n-ar fi acceptat-o. Din când în când, îi bubuie prin minte sã bage stil, ºi-atunci îºi încropeºte secvenþele din fotografii (cum fãcea ºi Cãtãlin Saizescu-n "Milionari de weekend", cu precizarea cã acolo montajele de stop-cadre erau singurele momente bune din film; aici reuºesc performanþa de a fi ºi mai imbecile decât pozele în miºcare). La camerã, o tanti, Sarah Crawley, ºtie una ºi bunã: cu religiozitate, compune toate cadrele strâmb. Ce-o fi vrut cu asta, Dumnezeu cu mila, dar dupã un sfert de orã, te ia durerea de cap - ºi te tot duce... În plus, se aud încontinuu niºte zgomote, care pe ele le zice "original music by Hal Hartley" (adicã ce mama dracu', dom'le, ne jucãm aicea?!), care tot fac: "bang-bam, pang-pam, bang-bam, pang-pam, bang-bam, pang-pam, iiiiiiiii!!!", semn cã-i cu suspans, ºi adânc pe deasupra - efectul fiind cã migrena se conjugã cu o stare de vomã la fel de irezistibil-inexorabilã.
Cã lumea e plinã de necazuri, ºtim, dar tot nu putem sã nu ne întrebãm - ãia care distribuie cioacele astea (cã "chestii" nu pot sã le zic) ce-or avea în cap? ªi, pentru cã în tot rãul e ºi-un bine, cu o singurã consolare ne-alegem de-aici: Nichituº, Popovici, Daneliuc ºi Barna nu mai sunt singuri. Au un coleg cu ºtaif care - culmea! Mai are ºi fani. Nu le e de-ajuns cã beleaua asta e sechela altei clisme, "Henry Fool", din 1997 - acum chirãie cã mai vor! Intraþi pe IMDb, citiþi ºi vã cruciþi.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
12 noiembrie, 2008, h. 00:45-01:31
Bucureºti, România

[Leonard]

În schimb, vã avertizez foarte important: dacã vã invitã cineva gratis la ceva de Hal Hartley, daþi-vã bolnavi!

nu exagera. e adevãrat cã probabil i-a cãzut o cãrãmidã în cap acum 10 ani ºi face numai idioþenii, dar are cîteva filme geniale deceniul trecut, cel puþin primele douã, The Unbelievable Truth ºi Trust, dar ºi Amateur ºi Henry Fool (care n-are nicio legãturã ca subiect, ca gen cu sequelul de faþã, doar personajele sunt aceleaºi) au fost miºto. replicile mai teatrale ale actorilor ºi aparenta stîngãcie cred cã sunt elemente asumate ale stilului sãu. nu aduc cu nimic cu stilul de duzinã al filmelor proaste americane. mai degrabã îmi par british-style.
în privinþa muzicii sunt absolut de acord, nici eu n-o suport, pentru cã nu e muzicã, ci amatorism!
e de admirat totuºi ambiþia de a fi un autor absolut, scriindu-ºi singur scenariile originale la toate filmele pe care le regizeazã. la f puþini am mai întîlnit asta: Jarmusch, Kim Kiduk, Vincent Gallo...
dar ultimele trei lungmestraje, No Such Thing, The Girl From Monday ºi cel de faþã sunt, într-adevãr dezastruoase. pe lîngã media calitativã a filmelor pline de cliºee ce curg de la Hollywood pe bandã rulantã ºi fac box-office, la Hartley e totuºi o prostie mai atipicã, suportabilã ºi chiar haioasã.
fie ºi numai pentru Trust, însã, mã pot considera fanul sãu. e un must-see.