Turneu Iconoclast II - Noi the Albino (2003) Dagur Kári

[Mercutio]

http://www.imdb.com/title/tt0351461/

Saptamanal se va trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un topic propriu.
Topicul va ramane deschis pentru votare doua saptamani.
Oricare membru cinemagia e invitat la discutii si poate vota,
cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu.

Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent
3 stele = 3 puncte - bun
2 stele = 2 puncte - merita incercat
1 stea = 1 punct - slab
1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 puncte.

[marcusARCUS]

Cand am vazut Noi The Albino,ma asteptam la un indie rasuflat,cu glumite ieftine (nordicii,dupa capul meu,nu prea se pricep la umor,decat umor negru,negru).Evident ca m-am inselat."Noi" e un melanj destept de umor negru("deadpan" mai mult,de fapt si de drept) si un indie-romance dulceag (lucru care pe mine nu ma mai da pe spate,pentru ca am vazut prea multe filme din genul asta,iar unele sunt de-a dreptul stupide),filmat frumos (tara frumoasa Islanda,asta) si cu un actor principal foarte bun (Lemarquis e sfasietor in unele parti).
Bottom line:nu e prea iconoclast,dar merita vazut pentru originalitatea pe care o aduce unei povesti familiare.

2.5 puncte

Un film lejer si reusit, care asa cum spunea spunea si marcus nu e tocmai iconoclast. L-am vazut acum vreo 5 ani dar imi e inca destul de proaspat in minte ceea ce e un semn bun. Cea mai amuzanta scena mi s-a parut cea in care casetofonul ii tine locul lui Noi in clasa. O alta scena cae mi-a placut e cea in care Noi intra prin efractie in muzeu, impreuna cu prietena sa - nu e foarte originala, dar e bine realizata si are o anume autenticitate. Cred ca cea mai mare calitate a filmului sunt momentele episodice si umorul, nu vreo idee profunda sau tema generala.

3 puncte - cu usoara generozitate avand in vedere cat de supracotate sunt in general filmele din turneul Iconoclast.

[Mercutio]

filmul e mai profund decat pare la prima vedere. e "o felie de viata" all right, dar care atinge cateva chestiuni existentiale. sfarsitul in schimb imi suna ca o nota falsa.
avem deci acest tanar, traind intr-un colt uitat de lume, abia remarcabil pe harta, intr-o familie neconventionala, diferit de ceilalti ca aparitie fizica, condamnat, cu alte cuvinte, a fi un singuratic. totodata e destul de inteligent si constient pentru a intelege conditia lui, pentru a nu se multumi cu ceea ce ofera aceasta existenta, asa cum o fac majoritatea concetatenilor lui. el nu vrea sa se "ingrope" in acest loc, de aici toate tribulatiile, toate incercarile de a lupta cu soarta. nu mai stiu cine spunea, Heidegger parca (o sa ne spuna Liviu dupa ce citeste noua lui carte) sau Sartre, ca suntem aruncati pe lumea asta si lasati sa ne descurcam. nu ne alegem locul in care ne nastem, nu ne alegem parintii, cateodata venim pe lume din greseala, din lipsa de condom (asa cum deduce Noi despre el insusi din vorbele tatalui lui). regasim aici ideea aceasta, plus aceea ca toate incercarile de a se schimba ale oamenilor, de a-si depasi conditia, reprezinta expresia mediocritatii lor (vezi scena in care tatal nu reuseste sa incropeasca o melodie la pian, drept pentru care distruge pianul, incercarea lui Noi de a sparge banca). idee total opusa celei care apare foarte des in filmele americane, in coming of age movies mai ales, unde eroi ajung din mizerie pe culmile succesului. ar fi fost mult mai intreg, mai unic, filmul, ca sa zic asa, daca autorul ar fi pastrat acelasi ton pana la final. dar faptul ca Noi supravietuieste avalansei e un soi de happy-end ieftin. e ca si cum, cel putin asa da de inteles scena de final, cineva acolo sus face compensatii, aranjeaza lucrurile, ca si cum ar exista pe lume o justitie suprema sau divina. ceea ce suna fals.

3 stele

[MinRep]

"Noi albinoi" a fost unul dintre cele mai mari succese din istoria TIFF-ului, in sensul ca - pana acum cateva saptamani - a fost singurul film non-autohton castigator al festivalului care sa primeasca o lansare adevarata in alte cinematografe din tara.
Cred ca succesul pe care filmul l-a avut la critici si la public (nu doar la noi, ci si prin alte parti pe unde a participat la festivaluri) se datoreaza peisajelor islandeze unice si umorului absurd, dead-pan pe care il cultiva. Dagur Kari a reluat tema outcast-ului cu diferite variatiuni in filmele sale ulterioare ("Dark Horse" si "The Good Heart"), dar - oricat de mult mi-ar placea aceste filme - nu cred ca a reusit sa recreeze tonul si simtul timing-ului care au facut din "Noi albinoi" unul dintre cele mai bune filme ale decadei trecute (macar dupa parerea mea).
Cel mai memorabil pentru mine ramane finalul. Dupa deznodamantul brusc (si care ar fi putut usor vira in ridicol daca Dagur Kari nu ar fi fost sigur de sine), legaturile lui Noi cu lumea in care traieste se rup complet, iar ultimul cadru sugereaza ca acesta are sansa sa inceapa o noua viata.

3.5 stele (nu fara o oarecare nostalgie)

[Cmd93]

Islanda. Noi este un tanar de 17 ani, foarte inteligent, care prefera sa cutreiere imprejurimile orasului natal in cautare de probleme in locul slefurii inteligentei sale native. Desele sale retrageri in pivnita pot fi puse pe seama faptului ca provine dintr-o familie dezbinata, in care tatal nu a incercat mai deloc sa se apropie de fiul sau.
Accentele dramatice se imbina armonios cu, comicul de situatie sau de limbaj, imaginile sunt superbe, povestea buna, putin trasa de par spre final, Lemarquis e perfect in rolul lui Noi, bunica este sarea si piperul filmului.

3,5 stele

[Liviu-]

Nu pot spune ca am ramas impresionat, dar e un film placut, poate putin prea cuminte pentru un turneu iconoclast. Poate de asta exista si un oarecare consens fata de el, e greu sa-ti displaca, dar nici nu am simtit ca ma atrage in vreun fel abordarea unei teme pe care am tot vazut-o de atatea ori in cinema, a geniului (poate e mult spus) care respinge normele si-si creaza propriul destin. Insa e putin cam subtirel in privinta asta.

2.5 stele

LE: Vazui comentariul lui Mercutio. Nu stiu cine a zis lucrul ala, dar abordarea din final cu avalansa m-a dus cu gandul la Sartre, la modul absurd, dur si pur intamplator al evenimentelor din lumea asta.

[White1]

Culorile reci si peisajul glacial al Islandei m-au ingrijorat putin in prima faza. Aveam o banuiala ca personajele vor fi la fel de "inghetate" ca si cadrul natural (cum sunt si in alte filme din N Europei, de altfel). Din fericire nu e cazul: avem personaje cat se poate de umane, calde si interesante. Si, in sfarsit, un film care sta bine si la imagini frumoase si la poveste si personaje.
Nu as mai avea nimic de adaugat la ce s-a zis pana acum. Mi-a facut placere sa urmaresc intamplarile prin care trece Noi, au un farmec si o naturalete imbucuratoare, desi trebuie sa recunosc ca nu am meditat prea mult la intelesuri ascunse. E de ajuns ca am ras in hohote la unele scene ("miezul intelepciunii omenesti" in viziunea lui Kierkegaard) si am zambit la multe altele intr-un film in care moartea e omniprezenta (de la numele filosofului de mai sus la scena cu tatal si bunica manjiti de sangele scapat de Noi- premeonitie intarita apoi de "prezicator" si de la slujba temporara a lui Noi la sfarsitul filmului- care mi-a adus aminte de sfarsitul trilogiei lui Kieslowski).
3 stele

[Mercutio]

Final de votare:

marcusARCUS = 2.5
Twinsen = 3
Mercution = 3
MinRep = 3.5
Cmd93 = 3.5
Liviu- = 2.5
White1 = 3


Total Puncte=21
Medie= 3