Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Film in general

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 26 May 2016, 22:43   #21
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Fidelitate surprinzatoare cu povestea adevarata a dr. Hunter Adams.

Patch Adams (1998)



Desi pare o poveste special gandita pentru film, la o minima documentare, adica deschiderea site-ului oficial al lui PatchAdams, (Gesundheit! Institute Home) si eventual un wikipedia, te surprinde exactitatea cu care filmul prezinta evenimentele reale din viata doctorului ce a implementat râsoterapia ca o componenta complementara dar obligatorie in toate procedurile si tehnicile specifice medicinei moderne.
Bineinteles ca povestea de dragoste este inventata, ca doar un astfel de cliseu este obligatoriu intr-un film ce cauta si succesul de casa. In realitate Carin, iubita din film interpretata de Monica Potter este un barbat si era unul dintre prietenii cei mai apropiati ai lui Adams.
Dar faptul ca asasinatul a avut loc, faptul ca internarea alaturi de cei cu boli mintale e reala, chiar daca a fost facuta de catre mama viitorului doctor si nu la cererea proprie, sunt asemanari remarcabile cu realitatea. Mai mult, Adams cel real marturiseste ca a avut un coleg de camera pe nume Rudy care suferea de acel tip de frica patologica de veverite si pe care l-a ajutat sa treaca peste acest delir.
Despre latura romantica a filmului, inventata asa cum spuneam, trebuie recunoscut ca se sesizeaza oarecum artificialul din ea in ceea ce inseamna cuplu pe ecran. Desi are farmec in dialoguri si chiar situatia in sine adica modul cum decurge curtarea, nepotrivirea celor doi actori, lipsa unei chimii in toata aceasta viitoare realtie este dezamagitoare. - un barbat spre 50 de ani sa corupa efectiv o tanara de putin peste 25 e oarecum deranjant si ca idee, cu atat mai mult ca si imagine -
Insa in rest, Willaims este perfect pe toata durata filmului. Se muleaza impecabil pe personaj, este hazliu, este spontan si este inventiv. A si primit complimente chiar din partea originalului Adams si asta ne scuteste de alte comentarii. Daca se facea si putin efort sa i se gaseasca o partenera potrivita cu care sa faca un parteneriat firesc, (nu ca m-as plange de prezenta Monicăi Potter care este o incantare ori de cate ori apare in cadru si care apare chiar prea putin pentru gustul meu; dar totusi ... Williams...?) si mai putina limba de lemn in discursul rostit in fata decanatului, probabil ca filmul de fata ar fi facut saltul de la statutul de film bun spre foarte bun. Cred ca ar fi putut sta alaturi de un Good Will Hunting (1997) sau chiar Dead Poets Society (1989). Asa, cu aceste neajunsuri si sablonizat pe cerintele unui hollywood conservator si marginit, povestea este perceputa ca una de familie, de petrecere a timpului liber intr-un mod placut. Ori, o asa biografie numai spre omorarea plictiselii nu ar trebui sa faca trimitere. Parerea mea.
Nota 7,07!

Last edited by alali : 27 Sep 2016 at 22:54.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Jul 2016, 03:47   #22
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Filmul zambetului trist. (atat Williams ca protagonist cat si noi ca spectatori)

Seize the Day (1986)



Un film deprimant. Si nu o spun ca pe o critica; asta si urmareste aceasta pelicula, sa te intristeze, sa te indispuna si sa te deprime. Beneficiind si de cateva parti bune per total insa ramai cu senzatia pe care ti-o lasa acele foarte multe lacune ale aceastei realizari marca Fielder Cook. Scenele lui Williams in care este refuzat de toata lumea sunt miscatoare. Zambetul dureros, plin de tristete si care nu inseamna decat resemnare este perfect pe chipul acestui actor. E marea dovada ca Robin Williams poate si altceva nu doar sa faca taraboi si sa se schimonoseasca ca sa fie pe placul celor mici in filme de familie, fara prea mari pretentii. Tragedia e ca urmeaza scenele in care toate ii merg rau, toate ii ies de-a-ndoaselea. In acestea Williams se pierde in idei. Este grabit si pare ca nu mai are noima in nimic din ceea ce incearca sa intreprinda. E furios la culme dar nu violent. E agitat peste masura dar nu clacheaza. E repezit si nevrotic dar nu vrea sa rezolve nimic. Totul este fara rost si iritant. (vezi scena in care vrea sa ia o pastila, ii cade din gura inapoi in mana si apoi bea apa nemaiducand mana la gura a doua oara ca sa isi ia pastila) Si astfel de scapari sunt suficiente la numar, ca sa creeze o senzatie de film scapat de sub control.
Apoi discursul tinut tatalui ... Seamana mai mult a milogeala decat o insiruire de adevaruri dureroase care nu mai puteau fi tolerate. Plus ca toata acea pornire de mandrie urmata imediat de cerinta de a fi ajutat cumva, sunt ridicole. (ajutorul este bineinteles solicitat in bani; ni se ofera chiar si o suma de la care sa se inceapa licitatia)
Ideea conflictului, ciocnire dintre generatii nu este nicidecum una noua si are reprezentanti mult mai de seama decat acest Seize the Day. Sincer, nici nu prea inteleg ce cauta acest indemn in titlul filmului. Nicaieri nu e nici macar un moment de reflectie. Nicaieri nu se face o pauza de la alergatura sau de la zbateri fara rost ca sa se ridice macar problema "trairii clipei". Un titlu pus la repezeala si total neinspirat.
Filmul nu este prost, ca sa ne intelegem, dar nici nu are nimic care sa atraga si sa iasa in evidenta. Williams nu dezamageste prin ceea ce interpreteaza dar la fel ca si povestea, nici el nu incearca mai mult de strictul necesar. Dezamagirea rste totusi reprezentata de Williams ca si evolutie a carierei. Dupa ce ai debutat practic in The World According to Garp (1982) si ai facut-o nesperat de bine, apoi ai stralucit in Moscow on the Hudson (1984) si prin asta ti-ai facut o carte de vizita, sa faci un asemenea film si cu un astfel de rol la nici 2 ani de la ultimul titlu amintit e intr-adevar un pas pe loc.
Cea mai notabila problema a filmului e ca Tommy prin toata aceasta victimizare nu e credibil si nici nu e corect in argumentele pe care le ofera; dar nici tatal sau nu are un rationament mai ofertant si nu reuseste sa te face sa-i intelegi deciziile. Astfel ajungi sa vezi un film in care nu ai o parte la care sa aderi. Ambii gresesc flagrant in felul in care pun problema si noi ramane sa simpatizam cu cine? Cu liftierul? Ca in rest, cam toate personajele fie ele principale sau secundare sunt antipatice. Pana si figurantii m-au iritat peste masura. (vezi doamna cu cei doi caini)
Nota 6,57 pentru o "canoneala" ca sa citez un clasic in viata.

Last edited by alali : 27 Sep 2016 at 23:07.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2016, 00:14   #23
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Good (we) Will Hunt(ing) sau Binele, il vom Vana.

Good Will Hunting (1997)



Un film pe care l-am adaugat repede in lista filmelor favorite. Nu e ceva nemaiintalnit in aceasta lume a cinematografiei in care criza scenariilor originale incepea sa se simta din ce in ce mai acut, dar e frumos. Emana un farmec pretentios si oarecum erudit, parte prin prestatia celor implicati, parte prin poveste. Astfel filmul reuseste sa cucereasca o mare parte a publicului. E adevarat ca sunt si persoane mai pretentioase care asteptau mai mult de la aceasta productie si tind sa le inteleg si acestora punctul de vedere. Cu siguranta ca o alta abordare care sa se departeze putin de reteta patentata a Hollywood-ului, dar care e generatoare de succes sigur, ar fi ridicat enorm in valoare acest film. Dar si asa, eu fac parte dintre acea mare majoritate care s-a atasat de Will - Matt Damon, l-a indragit pe Maguire - Robin Williams si s-a indragostit de Skylar - Minnie Driver, (care, fie vorba intre noi, nu e vreo frumusete rapitoare, dar stie sa se faca agreabila si dorita).
Filmul are o poveste tipica marilor studiouri. Este atat de previzibila incat orice departare de finalul atat de simplu de intuit, irita. Aici ma refer strict la toate acele chitibusarii scenaristice care au rolul de a amplifica tensiunea si de a creste interesul, cand toti cunoastem finalul aproape in detaliu. Si irita pentru ca farmecul real al filmului sta in dialoguri si nu in turnurile pe care le ia actiunea. Ciocnirile dintre geniu si profesorii foarte pregatiti pe ramura lor, toata acea psihologie inversa ofera tensiune mai multa decat orice infloritura a scenariului ce e menita sa prelungeasca naratiunea intr-un mod "artificial", cel putin asta e perceptia pe care o lasa asupra privitorului.
Ce iarasi nu mi-a placut, e acea parte lacrimogena, traumatizanta si inutila, a tatalui adoptiv care l-a maltratat pe Will cel mic. De ce oare era nevoie sa se completeze trecutul acestui personaj cu astfel de adaosuri care subrezesc imaginea lui? Eu cred ca ajungea sa fie creionat ca un teribilist orfan, care a simtit viata la modul cel mai dur si mai real cu putinta. Dar daca scenaristii au ales sa bage si un episod lacrimogen, nu mai e nimic de facut; pentru ca tot din acest detaliu vine si scena cu "Nu a fost vina ta!". Un final de sedinte de terapie atat de prost, ce mai-mai ca era sa strice intregul film. Si intreb iarasi: De ce anume s-a tinut mortis ca sedintele sa se incheie cu o astfel de "insanatosire" totala si categorica? Chiar nu se putea termina aceasta relatie pacient-psiholog printr-o schimbare a subiectului asa cum s-a si produs si cum se intampla in cazurile reale? Era neaparat necesar acest plans eliberator pentru ca spectatorul sa poata rasufla usurat si sa spuna: "Gata! Acum, in sfarsit, s-a vindecat!"? Prea pentru o anumita nisa de public tot acest moment si nu e vorba deloc de partea elitista, savanta a privitorilor asa cum promoveaza filmul. Ba din contra.
Aceeasi impresie o provoaca si introducerea legendei lui Srinivasa Ramanujan, un nescolit, ce a citit o carte elementara de matematica si imediat s-a pus pe rezolvat probleme de matematica superioara, dintre cele mai dificile. Aiurea! Ramanujan a fost la scoala de la 7 ani, asa cum e si normal si a tinut-o intr-un astfel de mediu, didactic si apoi academic, toata viata. Precocitatea cu care a intrat in lumea academica, asta e alta discutie.
Plusul pe care tin sa-l mentionez vine chiar in final. Acea ultima decizie luata de protagonist, schimba putin sablonul pe care ne pregateam sa-l parafam ca fiind standard. Iar Williams cu replica lui traznita, tipica si care da un aer vesel si optimist completeaza happy end-ul. (si unde mai pui ca momentul ultimei linii de dialog al intregului film este o pura improvizatie, el nefiind cuprins in script).
Ca tot am pomenit de Williams, trebuie sa spun ca in acest film este deosebit... de bun. Nu apeleaza deloc la verva lui atat de obisnuita, (poate doar in momentul certei cu cel ce i-a fost candva coleg, dar acolo e normala si foarte potrivit introdusa ca si etapa a naratiunii). In rest, Williams este atat de calm si linistit incat surprinde pe oricine il cunoste din numeroasele filme pe care le-a realizat in vasta sa cariera. Plus ca tot acest calm este foarte potrivit aici si ii ridica in valoare atat personajul pe care il intruchipeaza, cat si pe el ca actor, demonstrand ca poate si altfel.
Concluzie: Desi am cam subliniat doar minusurile, pentru ca am vrut sa fiu obiectiv, filmul, asa cum am si spus in inceputul review-ului, mi-a placut intr-atat incat l-am incadrat intre favoritele mele. Si acum, doar uitandu-ma la imaginea cover-ul dvd-ului si parca simt acel sentiment de liniste, combinat cu bucurie, cu placere si cu satisfactie. Nota 8,28!

Last edited by alali : 25 Sep 2016 at 23:06.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 28 Sep 2016, 23:27   #24
corinka
Dancer in the Dark
 
corinka
 
Join Date: Jun 2004
Location: Phántasien
Posts: 3,135
Robin Williams s-a numărat printre puținii actori cărora le vin mănuşă atât rolurile dramatice, cât şi cele comice.
Când mă gândesc la Robin Williams, primul film care îmi vine în minte este "Dead Poets Society". O frumusețe!
__________________
They say it's the last song.
They don't know us, you see.
It's only the last song if we let it be.
corinka is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 19 Dec 2016, 21:10   #25
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Chinul frigului si al singuratatii. Calea sigura catre depresie.

The Big White (2005)



O sa incerc sa analizez acest film doar dintr-o singura perspectiva, cea a prezentei lui Williams in el, deoarece consider ca despre productia propriu-zisa, nu se prea pot spune multe, ea fiind destul de limitata ca si oferta dar si ca maniera de exprimare si realizare. Ce e drept e ca actiunea, desi e destul de incalcita si buimaca, este total imprevizibila. Nimic nu te poate pregati pentru felul in care va decurge nu doar povestea ca deznodamant, dar nici macar ca scena viitoare. Asta a fost si singurul amanunt care m-a ajutat sa duc pana la final vizionarea, pentru ca placere, filmul nu mi-a creat sub nicio forma.
Se tot vorbeste despre "grozava interpretare a Hollyei Hunter", Margarett in acest film, sotia lui Paul Barnell, (Robin Williams). Sincer, in afara limbajului grosolan de care ea este scuzabila pentru ca asa ii cere fisa postului sa utilizeze, altceva, nimic nu gasesc notabil oricat as cauta.
In contrabalanta il avem pe inepuizabilul actor de filme vesele. Paradoxul e ca acesta este si primul lungmetraj in care il vad epuizat literalmente pe Williams. Nici rolul nu ii lasa acea marja de manevra pe care el stie ca nimeni altul sa o fructifice, si nici nu pare ca isi doreste o abordare mai in forta, mai specifica lui. E trist, cum e si normal, in situatia in care se gaseste ca si personaj, dar gandul ii e tot timpul la bani. Iar pentru a-i procura va face sacrificii uriase, mergand pana la a incerca sa isi ucida fratele cu sange rece. Insa totul se rezolva prin "noroc", ca sa ma exprim in spriritul acestei asa zise comedii negre, al carui umor e dubios sau chiar inexistent. Si nu exista umor pentru simplul motiv ca protagonistul a suferit ca sa interpreteze acest caracter, Paul, sotul unei bolnave intruchipate. Robin Williams marturisea ca nu s-a simtit in apele lui in Alaska, un loc friguros si izolat care l-a aruncat in depresie si astfel a reinceput sa bea, desi fusese mai bine de 20 de ani abstinent.
Plus ca stilul asta de a incheia o comedie, "dansand pe cadavre", nu i se pliaza deloc pe ceea ce cunostem cu totii ca fiind carisma acestui minunat actor, ce realmente ne-a incantat in alte ocazii.
Concluzie: Nimic important in aceasta productie pe care o puteti urmari doar pentru a vedea un Robin Williams depresiv si trist. Nu arata in nici un moment al filmului interpretarea lui atat de caracteristica iar asta face ca pelicula sa nu beneficieze de experienta si farmecul unui astfel de nume distribuit ca personaj principal. Nota 6,32!

Last edited by alali : 19 Dec 2016 at 21:49.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Mar 2017, 13:42   #26
dvv71
Novice
 
dvv71
 
Join Date: Jun 2014
Posts: 6
Cel mai bun actor !!!
__________________
Anvelope la Super Preturi !
dvv71 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Apr 2017, 18:19   #27
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Williams nu e Benigni cum nici Jakob nu e Guido.

Jakob the Liar (1999)



Daca vizionand acest film, te incearca o ciudata si inexplicabila senzatie de deja-vu, fenomenul se explica simplu, prin fapt ca ati vizionat in prealabil, La vita e Bella a lui Benigni. Nu stiu si nici nu tin mortis sa aflu daca minunatia italiana a stat sau nu la baza acestui film. Cert e, pentru mine cel putin, ca toate ideile majore ale realizarii din 1997 se regasesc in aceasta productie. Viata grea in lagar - aici ghetou -, minciuna ca sursa principala de rezistenta si creatoare de speranta totodata sau umorul care pare suficient incat sa tina de frig sau foame. Pana si emotia paterna apare pe neasteptate si nu e anuntata de nimic. Deosebirile intre trista comedie italiana si acest film care il are in rolul principal pe Robin Williams este substantiala.
Cea mai evidenta problema o constituie chiar repetitia despre care faceam vorbire. Fortuit sau nu, simplul fapt ca la nici 2 ani de la un asemenea succes, cand valurile starnite atunci inca nu se linistisera in totalitate, sa incerci sa propui un produs atat de similar, din start sansele de reusita erau drastic diminuate.
Umorul prezent in acest film, preponderent cel de limbaj, nu pare a se integra in peisajul sumbru si dezolant. Cu un decor excelent ales si cu un colorit al imaginii trist, nu toate glumele, desi unele dintre ele sunt chiar foarte reusite, isi au locul si momentul bine ales. Moartea insasi este luata in deradere. Iar daca era ceva de invatat din minunatul film castigator de Oscar, era ca acest ungher intunecat, daca tii sa ai consistenta in mesaj, trebuie sa ramana tabu. Pana si hiperactivul Begnini, in fata prezentei nefastei umbre consumatoare de suflete, se transfigura si intreaga sa fiinta transmitea groaza, frica, respectul si solemnitatea unei astfel de prezente. Aici Williams, gasind un om cu streangul pus, se comporta atat de firesc, de parca un alt spanzurat ar reprezenta pentru el, un cunoscut ce dintr-un caprociu, s-a suparat pe lume si nu mai vorbeste cu nimeni; dar ii va trece.
Apoi e insasi prezenta lui R. Williams in postura de protagonist. Cu o infatisare dezolanta, tristetea si suferinta putandu-i-se citi pe fata, ar putea parea ca e interpretul perfect pentru un astfel de personaj cum e Jakob in povestea noastra. In putine momente chiar asa si e. Insa in multe altele, comportamentul molcom, resemnat si melancolic, nu contureaza eroul ca pe un lider emblematic ce tinde sa ajunga un simbol al supravietuirii cu orice pret. Firea poetica a celui ce vorbeste imaginar cu sotia decedata, se opune disperarii cu care fostul patiser incearca sa intrerupa zvonurile legate de existenta radioului buclucas. Ce mai? Practic toate actiunile acestui erou se contrazic unele pe altele.
Finalul este partea care salveaza spectatorul de la iminenta pierdere a celor doua ore cat dureaza proiectia acestui film. Construit in asa fel incat sa includa si varianta alternativa, acest mod de a incheia o poveste desper holocaust, cuprinde in interiorul lui mai mult mesaj decat intregul film luat la un loc. Este adevarat ca apare acea secventa, chiar inainte de genericul de incheiere, in care surorile X canta alaturi de o formatie de jazz Y, secventa la fel de folositoare filmului cum e un televizor color pentru un orb, dar peste ea se poate trece usor cu vederea intrucat nu are legatura cu nimic si nu influenteaza pe nimeni. Nici chiar privirea holbata a copilei nu ajuta. (Umplutura gratuita.)
Concluzie: Un film neinspirat ca moment de aparitie. Cu un Williams mai deprimant decat povestea in sine si cu o amestecatura de tristete si speranta din care cu greu poti sa legi o stare care sa te alature personajelor, filmul traieste prin modul cum reuseste sa finalizeze naratiunea. Daca nu ati vizionat pana la momentul la care asistati la acest film La Vita e Bella, va puteti considera fericiti. In acest caz, cu siguranta ca veti juriza cu o mai mare indulgenta aceata pelicula. Insa dupa, capodopera italiana devine obligatorie . Nota 6,89!

Last edited by alali : 13 Apr 2017 at 18:29.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 07 Jul 2017, 01:17   #28
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Prea modestul Dr. Sayer.

Awakenings (1990)



Nu sunt un fan al acestui gen de filme ce au un astfel de mesaj non violent, non provocator si calm. Posibil ca evenimentele prezentate sa fie foarte asemanatoare cu cele intamplate in realitate si ca pe pelicula sa se fi surprins intocmai faptele asa cum s-au intamplat ele atunci, dar permiteti-mi sa am mari indoieli. Sa nu ma intelegeti insa gresit; Trezirea la Viata este un film bun. Incearca sa fie prea bun si pe alocuri reuseste. Insa tot timpul vizionarii am simtit ca are acea patina, nu a timpului trecut - aici observandu-se mai degraba nenumarate inadvertente: modelele de masini ce nu au fost inca lansate pana in '69, autobuze si avioane care nu fusesera inca date in circulatie -, ci a impaciuirii si a multumirii tuturor. Nu cunosc prea multe detalii despre doctorul Oliver Sacks, Malcolm Sayer in film, interpretat de Robin Williams, o interpretare decenta, dar parca prea ii este exagerata timiditatea si incapacitatea de a interactiona cu oamenii, fie ei chiar si bolnavi in stare vegetativa.
Desi s-a spus ca Williams a demonstart pentru prima oara ca este un actor capabil si de roluri dramatice, asta fara sa apeleze la registrul comic ce l-a consacrat, lucrurile nu stau deloc asa. Umorul il insoteste peste tot pe protagonist prin chiar excesele pe care le pomeneam. E intradevar un umor subinteles si care deriva din elementele de situatie, nu creat de gestica sau mimica asa cum eram obisnuiti de la acest actor, dar e umor si nu se poate nega existenta lui.
Gradul de cumintenie a filmului cenzureaza din pacate si aceasta coloratura a povestii. Totul incearca sa fie atat de neutru incat medicului i se rapeste posibilitatea de a-si crea o carisma proprie cum a si avut dealtfel Williams in pielea personajului Patch Adams.
Cazul prezentat este induiosator si prestatia lui DeNiro creste exponential gradul de empatia resimtita pentru acesti oameni impietriti. Doar ca este prea simplu, lucrurile rezumandu-se la o munca de observatie urmata de o analiza a alegerii unui nou medicament aflat in faza experimentala si nu de vreo descoperire ce a revolutinoat medicina. Rezultate au fost, chiar daca pentru o scurta perioada de timp, pana cand pacientii au dezvoltat o toleranta marita la acel nou drog sau pana au aparut efectele secundare. Eliberarea acelor oameni din inchisoara propriului corp in care au fost captivi pentru 20 sau 30 de ani, reprezinta un succes inimaginabil, cu atat mai mult cu cat trebuie sa raportam permanent filmul la persoane reale, faptele fiind inspirate de cazuri adevarate. Insa repet, circumstantele, asa cum sunt ele regasite in film, sunt rudimentare si simpliste, iar asta ii aduce un mare deserviciu peliculei.
Pentru a-mi demonstra parerea o sa iterez un episod ce ridica serioase semne de intrebare si pe care nimeni nu vrea sa il comenteze pentru ca e prea mic, prea in off ca sa conteze. Acel moment in care doctorul Sayer imparte mingi pacientilor imobili iar un alt bolnav ce suferea de o cu totul alta afectiune, desi a asistat cu o bucurie sincera la tot acest exercitiu de prindere a mingilor, cere cu disperare ca doctorul sa ii arunce si lui una. Cum rezolva filmul acesta situatie? Trantind o usa cu gratii in urma staff-ul medical ce impreuna cu pacientii selectionati, parasesc incaperea, lasandu-l pe bolnavul "ce nu prezenta importanta" pentru grup, urland ca apucatul. Bineinteles ca el nu facea parte din cercul de interes al filmului, dar un doctor atat de aplecat spre suferind, nu cred ca ar fi procedat cu atata cinism intr-un caz similar. Pur si simplu il contrazice pe personajul Sayer, conturat ca un alt fel de medic fata de colegii sai.
Stilul filmului, amprenta regizorala sau mai stiu eu ce alt artificiu artistico-tehnico-tactic nu se poate aduce in discutie. Regizoarea Penny Marshall este cunoscuta stric prin comediile pe care le-a produs, seriale sau artistice, premiul din 1992 luat la Festivalul American al Comediilor, Creative Achievement Award fiind definitoriu.
Colcluzie: Un film bun, emotionant si foarte pacifist ce nu va deranja nici un cinefil. Nu intra in polemici si nu ataca subiecte delicate. Pentru a fi cat mai apropiat de marea masa a spectatorilor, trateaza chestiunile serioase cu umor si cu maxime exagerate sau atat de importante incat depasesc chiar anvergura filmului. Una singura gasesc ca este memorabila si doar pe aceasta voi incerca sa o retin:
"Mrs. Lowe: When my son was born healthy, I never asked why. Why was I so lucky? What did I do to deserve this perfect child, this perfect life? But when he got sick, you can bet I asked why! I demanded you to know why! Why was this happening?" Nota 7,46!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Aug 2017, 19:51   #29
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Figurant la propriu, ca la figurat ....

Portrait Of A White Marriage (1988)



Aceasta trilogie formata din aproximativ 2,5 filme, cuprinde medio-metrajul The History of White People in America (1985) si doua lung-metraje: The History of White People in America: Volume II (1986), in realitate o colectie de 4 short-uri si Portrait of a White Marriage (1988). Partea a 3-a, singura ce indeplineste canoanele unui feature film, este si cea despre care o sa realizez acest review; unica ce merita comentata practic.
Important printr-un singur element, prezenta lui Robin Williams in distributie, filmul ridica o intrebare la care nu reusesc sa ii gasesc raspuns. De ce, Doamne iarta-ma!, avea nevoie cariera acestui actor ce prin calitatea prestatiilor sale si prin faptul ca a demonstat in filme mici ca interpretarea sa aduce un plus de valoare, de o astfel de prezenta meteorica intr-o productie obscura de televiziune? (avea deja la activ un minunat Moscow on the Hudson (1984) ce i-a si adus prima nominalizare la Globurile de Aur sau Good morning, Vietnam (1987) care a venit si el cu prima nominalizare la Premiile Oscar) Iar cazuri asemanatoare exista cu duiumul. Nu am sa inteleg niciodata astfel de rationamente ale unor actori ce au posibilitatea de a-si alege proiectele cu care sa isi asocieze numele si totusi aleg sa fie figuranti in productii neinteresante si fara valoare.
Filmul se vrea o continuare a celor doua parti ce il preced pe acesta, iar asta nu e nicidecum un punct forte. Cel din '85, realizat pe modelul unui live talk-show, un mokumentary daca tineti la terminologie, parodic si plin de invataminte ce ulterior ar trebui sa te ajute sa identifici si sa solutionezi mai usor problemele din viata de cuplu, nu are in afara de ideea deja expusa in titlu, nimic amuzant sau emblematic. L-am vizionat de cateva ori si tot nu reusesc sa gasesc momente pe care sa le rememorez atunci cand incerc sa mi-l reamintesc. Pur si simplu imi dispare orice amintire legata de acest material.
A doua parte, cea din '86 este ceva mai bine lucrata iar falsa impresie de valoare documentara, este mai palpabila. Intregul discurs cu valente de autentica cercetare sau studiere de caz, te pacaleste pe termen scurt si captandu-ti pe moment atentia, iti face vizionarea mai usoara. Nu cu mult fata de primul, dar oricat de putin ar fi, in conditiile date, se pune.
Intregul proiect format din cele 3 titluri, a fost condus de Martin Mull, un permanent debutant atat in calitatea sa de gazda a unor programe de live, dar si ca actor secundar in diverse seriale si productii tv, asta chiar daca regia i-a fost atribuita lui Harry Shearer, un fost colaborator al lui Mull si probabil prieten, impreuna cu care a realizat America 2-Night, o emisiune umoristica de seara. Amuzant e ca in tot zbuciumul si incercarile cu care acest om de televiziune a incercat sa faca pasul spre o cariera de actor, apar si doua proiecte ce au titluri daca nu ilare, tinand cont de context, macar aspirationale sa le numim: The T.V. Show (1979) si Serial (1980).
In cazul in care asteptati ca si mine sa il vedeti pe Williams in calitatea sa de figurant, atunci va sfatuiesc sa va asezati confortabil in fotolii si sa umrariti cam patru cincimi din tot acest material, pana cand, vanzatorul de aparate de aer conditionat, o sa isi faca aparitia intr-un final si la usa dumneavoastra. O premiera pentru Robin e ca acum se vede nevoit sa interpreteze un comerciant nesuferit si misogin, schiop pe de-asupra, asta asa ca un fel de pedeapsa si pecete pentru un astef de om. Cuvantul care rezuma perfect caracterul individului in pielea caruia intra indragitul actor aici, este: nenorocit.
Daca e totusi sa identific lectia ce deriva din meteorul rol, o sa spun ca in cazul in care Williams cel din viata reala nu ar fi a ajuns actor de succes, atunci cu siguranta ar fi putut deveni un agent de vanzari realizat, la ce logoree poseda si la cat de spontan ii reuseste orice discurs.
Am lasat la urma tema "white people" din spatele intregii povesti ce se vrea spusa cu sarcasm, pentru ca ea, pe langa faptul ca e repetata cu obstinatie la tot pasul in primele doua ecranizari, nu isi atinge niciodata climaxul, apogeu la care o astfel de idee ar fi putut ajunge cu atata usurinta indiferent de multitudinea de abordari la care s-ar fi pretat a fi atacata.
Concluzie: O comedie la care nu se prea rade si in care apare cea mai traumatizanta sedinta de terapie pe care un psiholog o poate oferi. Tot proiectul este scos din anonimat de un nume ce nu pare nici el ca stie ce cauta in distributie si care mai e si antipatic prin natura personajului pe care trebuie sa-l intruchipeze. Acest moment este probabil cel mai lipsit de umor din intreg filmul, lucru iarasi deloc de laudat daca e sa ne raportam la ce calitate si mai ales la ce tip de actor e Robin Williams. Nota 5,38!

Last edited by alali : 20 Aug 2017 at 19:53.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Nov 2017, 22:00   #30
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Cand totul devine complet functional, intregul angrenaj scartaie si se gripeaza.

Bicentennial Man (1999)



Lasand deoparte judecatile stilistice, de viziune regizorala sau mai stiu eu ce alte analize pretentioase ce se aplica filmelor de autor ori celor ce au revolutionat in vreun anumit fel aceasta arta, filmul de fata este unul ce isi incanta publicul. O fantezie usor comica, cu o adresabilitate universala, dar care te si provoaca sa intelegi si sa accepti noi norme ce in acest moment sunt mult deasupra standardelor si asa scazute ale societatii in care traim. Chris Columbus este omul perfect pliat pe politica A.G. (audienta generala), atat de iubita de studiourile de peste ocean. Cu filme in marea lor majoritate de familie, acest regizor nu avea cum sa forteze nota, desi o astfel de abordare, probabil ar fi propulsat acest proiect cu premise interesante, dincolo de sfera vesela sau amuzant-serioasa in care se afla acum. Jumatate de film e chiar bun. Prima jumatate, ca sa fiu exact. In ea, un robot incepe sa acumuleze informatii, sa isi renegocieze standardele cu care venise presetat de la firma producatoare. Intrebari pertinenete, analize literare asa cum e si normal sa faca un soft. Orice replica starneste si un zambet. E un fel de stand up comedy facut strict cu expresiile cotidiene. Apoi urmeaza o cautare a unui alt "accident" similar cu cel al curioasei masinarii. E o excursie interesanta unde rezultatul e imbucurator pentru ceea e inseamna directia viitoare a peliculei. Nemuritorul e condamnat sa fie un etern solitar. Trist deznodamant insa foarte interesanta continuarea ce pare ca se anunta. Apoi incepe colaborarea cu Rupert, (Oliver Platt). E si punctul din care filmul devine un cliseu Disney. Robotul nu mai e robot ci devine uman. Incepe sa isi inventeze organe, creier, piele si orice ii mai lipseste pentru a nu mai fi diferit de oameni.
Dar chiar si asa, filmul tot era acceptabil, pana cand cineva ii sugereaza lui Andrew sa devina "om deplin functional". Acest artificiu il transforma pe omul de tinichea intr-un visator aspirant la moarte, iubire, sacrificiu, lucruri deloc analitice asa cum ar fi o functionare normala, analitica, a unui creier artificial. Decizia, daca e sa o analizam, incalca a 3-a Lege a Roboticii, lege definita de Isaac Asimov in povestioara sa, Runaround, si incorporate ulterior in aceasta noua istorisire ce a devenit scenariu de film prin iscusinta lui Nicholas Kazan - autor si al script-ului Fallen (1998).
Scenariul, la nivel psihologic, devine ambiguu. Nu se poate spune cu exactitate daca dorinta de a muri vine din dragoste sau e un alt deziderat citit in carti si pe care o entitate ce a experimentat totul vrea sa o probeze ca pe o ultima senzatie interzisa. Ultimele cuvinte rostite de catre Andrew indica cea de a doua varianta. In timp ce sotia, fiinta omeneasca, nu vede rostul luptei juridice pentru statutul de om a androidului, acesta replica tipic unei masini: "O veche meteaha. Mi-am inceput existenta ca robot si inca imi place ca lucrurile sa-mi fie spuse clar."
Structura acestui film si mai ales singuratatea personajului principal, in prima sa jumatate, mi-a adus aminte de un alt film ce te impinge spre meditatie, Being Human (1994). Si acolo, acelasi Robin Williams este pribeagul ce calatoreste prin secole, ba chiar milenii, doar pentru a intelege si a avea parte de bucuriile si tristetile interactiunii cu oamenii si cu familia. Pierderi, regasiri, instrainari, bucurii, tristeti, toate sunt ca si in cazul lui Andrew, doar ca mult mai aprofundate.
Despre intrebarile filosofice "ce inseamna a fi om" sau "ce ne defineste ca oameni", sunt alte productii mult mai pertinente unde sa fie tratate si discutate. Aici prefer sa ramanem la abordarea de tip Disney si Robin Williams.
Concluzie: Un film cu audienta generala care eschiveaza adevaratele probleme ce ar fi trebuit puse in discutie. Ramane cuminte atat ca si provocari cat si ca atitudine a robotului Andrew fata de unele subiecte tabu sau interzise. Pe tot parcursul filmului, androidul nu are nici macar o iesire impotriva oamenilor si asta pentru ca nu doreste sa-si sperie publicul infantil. Cu un buget astronomic, 100 milioane de dolari, filmul are o grafica excelenta si niste efecte futuristice foarte bine incorporate in decor. Nu stricau nici unele imbunatatiri ale imaginii actorului principal. Nota 6,95 pentru un film placut si surprinzator de amuzant.
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Mar 2018, 00:09   #31
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Obsesii, tulburari, fixatii pe care doar suprarealismul le poate exprima.

Dead Again (1991)



Dead Again (1991) este un film ce a fascinat destui spectatori la timpul lui. Ebert insusi i-a oferit 4 stele, comparandu-l cu filme ca: Rebecca (1940), Wuthering Heights (1939), Vertigo (1958) sau chiar Ghost (1990). Personal gasesc o asemanare mai mare intre Spellbound (1954) si acest film, asta din cauza nevrozei, psihozei si a hipnozei ce se foloseste ca metoda de tratament, dar si din cauza prestatiei personajelor, una foarte teatrala, deloc fireasca si cu accente melodramatice iesite din comportamentul normal al unei persoane reale. Asadar, am pomenit primul mare neajuns al acestui film, jocul actoricesc exagerat. E un ingredient important in asigurarea unei stari propice urmaririi unui film, iar lipsa calitatii lui creaza mari dificultati. Neajunsul urmator este insa si mai problematic: golurile din scenariu.
Povestea porneste de la o credinta in reincarnarea persoanelor decedate. Accept asta. Chiar mi-a placut acea remarca "sunt pe lumea mai multe persoane ce cred in asa ceva decat cei ce nu cred". Subiectul este asadar bun, misterios, ciudat si neobisnuit. Il strica abordarea. Ideea ca un criminal ce a scapat candva de o crima, s-ar mai intoarce si ar savarsi exact aceeasi greseala, de data asta doar de amorul artei, mi se pare puerila. Inainte a avut un motiv declansator pentru tot acest macel. Acum se intampla doar ca sa se repete, ca altfel, n-ar fi aflat nimeni niciodata ce a fost cu adevarat atunci. Ideea scenaristica conform careia iti bate cineva necunoscut la usa si incepe din prag sa ii aplice necunoscutei si nestiuntoarei locatare tratamentul neconventional, e la fel de tulbure si de neinteles precum dorinta de recidiva a criminalului. Sa nu iti pui nici cea mai mica intrebare, nici macar sa nu intrebi cat te costa sau de ce insista un strain sa ajute, denota o naivitate ce nu e demna de un detectiv privat.
Interesant inceputul cu acea trimitere la productiile postbelice, perioada cand s-a petrecut primul episod al acestei tragedii in doua acte. Periplul se incheie ciudat si invaluit in mister. Ridicarea foarfecelui si rostirea cuvintelor "pentru tine fac asta", genereaza o bulversare ce te urmareste destul timp, mai ales ca in acele amintiri se amesteca si imaginea Emmei Thompson, Margareth in cele cateva frame-uri alb-negru, Grace de cand imaginea devine color. Urmeaza apoi saltul in prezent si reintalnirea cu cei doi, doar ca avand o cu totul alta infatisare. Lucrurile incep sa se limpezeasca odata cu inceperea sesiunilor de terapie despre care spuneam ca au fost oferite suspect de ieftin, gratis adica. Dubioase asa cum sunt, macar ele ajuta atat amnezicul cat si pe noi in a ne edifica despre ce tocmai s-a intamplat.
In frigider, vorbesc serios, chiar in frigider il gasim pe Robin Williams. Putin cam neprietenos, atmosfera rece facandu-l foarte irascibil, el ne intampina cu prietenoasele vorbe: fuck you! Asta pana aude de cei 11.000 de dolari. Atunci schimba registrul si parca incepem sa-l recunoastem putin pe veselul actor. Mai exista un alt mini-episod de 2 minute jumate unde il mai putem revedea. Atat in tot filmul. Si in a doua secventa actorul nu isi iese din postura de figurant iar tot ce face e sa imparta sfaturi in stanga si in dreapta, doar doar prezenta unui psiholog ar oferi consistenta evenimentelor ce se petrec. Surprinzatoare postura pentru acest interpret, avand in vedere ca deja bifase pana la acest contract doua prestatii importante ce i-au adus tot atatea nominalizari la Oscar.
Obsesia pentru foarfece pare sa fie imprumutata de la Henri Matisse, cel ce spunea despre el ca "picta folosind aceste instrumente", pictorul francez traind si reinventandu-se prin acest procedeu exact in aceeasi ani in care este plasat inceputul actiunii filmului. O alta similitudine cu Spellbound-ul lui Hitchcock, film ce preia si el filozofia creationala a unui mare artist plastic prin introducerea obiectelor diforme ale lui Dali. Doua filme, doi mari pictori, fiecare cu fixatia lui.
Concluzie: Un film modest ce are la baza un subiect ce detinea un potential cu mult mai mare comparativ cu rezultatul ce tocmai s-a obtinut. O interpretare greoaie si deloc credibila din partea ambilor protagonisti. Doar Andy Garcia s-a achitat corect de sarcini, el avand de interpretat exact tipul de personaj ce ii vine cel mai bine. Nota 6,44!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 20 Sep 2018, 00:12   #32
alali
Guru
 
alali
 
Join Date: May 2011
Posts: 871
Edward Norton ii preda lui Robin Williams filmul in care el e protagonist.

Death to Smoochy (2002)



Fara prea mari pretentii regizoral-artistice, Moarte lui Smoochy (2002) e doar un simplu film pentru tv. Surprinzator, comedia chiar are lipici si destule momente de umor bun. Pe mine cel putin, m-a luat prin surprindere cantitatea de gag-uri bine realizate. Pentru a discuta despre acest film, cred ca e clar pentru oricine a vazut deja filmul, ca trebuie marsat doar pe actiune si interpretare. Apar, nu-i asa, in film un Edward Norton, Robin Williams sau un Danny DeVito. Surprinzatoare prezente si ca notorietate dar mai ales ca numar de staruri, pentru un film de acest calibru. Insa bugetul proiectului a atins suma astronomica de 65 milioane; sa tot iti permiti la asemenea scoruri sa aduci doar actori consacrati ce sa iti interpreteze momentele unor rubrici dintr-o emisiune de duminica dimineata, gen Arlechino sau Abracadabra. Pentru ca Smoochy asta si e, o productie ce poate fi foarte usor incorporata intr-un astfel de program.
Intra in scena Smoochy, rinocerul roz. Un Edward Norton excentric, naiv si corect pana la prostie ce interpreteaza in stilul caracteristic, aducand in bagajele pe care si le-a impachetat atunci cand a plecat sa inregistreze acest material, ceva din maniera de a actua din productii gen Primal Fear (1996) ori The Score (2001). Per total se achita bine de sarcini insa desi are rolul principal, nu iese cu nimic in evidenta. Pare ca ii e suficienta o prestatie corecta, de manual. E si motivul pentru care antagonistul in persoana lui Robin Williams, cel ce poarta costumul lui Rainbow Randolph, ii fura literalmente filmul de sub nas, protagonistului. Reuseste acest comediant sa creeze umor bun desi isi construieste un personaj obscur si viciat, malefic si in acelasi timp razbunator. Interpretarea seniorului e exagerata, dar chiar si asa, in jurul personajului Randolph se strang mai toate situatiile comice ce se realizeaza in acest film.



Daca e sa cauti doar comedie, Death to Smoochy, trebuie sa recunosc ca m-a surprins prin calitatea textului scris de Adam Resnick. Scenaristul isi continua, intr-un mare fel, sketch-urile din emisiunile tip late-night comedy talk-show, productii ce au facut istorie pe televizoarele de peste ocean. O sa amintesc doar 3 momente ce mi-au ramas in memorie din filmul de fata, situatii in care replicile rostite au fost atat de savuroase incat nu cred ca o sa le uit prea curand.
1. Randolph aratandu-i lui Smoothy fotografia cu rinocerul inramata de pe perete: "Cand eu aveam succes, erau aici imagini cu femei superbe. Tu in schimb ai pus o poza cu ma-ta?"
2. Smoothy dupa ce tocmai incepe o convorbire telefonica: "Tocmai ce mi-a fost amenintata viata de o organizatie ce ar trebui sa apare drepturile copiilor./In ce lume traim? "
3. Asasinii discutand cu sefu': "Eu nu imi asum esecul asta. Ai spus sa ucidem rinocerul. Nu ai specificat si ce culoare sa aiba."
Si nu sunt singurele momente de acest fel.
Am afirmat ca filmul este deturnat de Robin Williams ce prin rolul lui, dar mai ales prin improvizatie, spontaneitatea reprezentad un tronson semnificativ din tot ce intreprinde acest actor, devine personajul pe care doresti sa il revezi in orice cadru. Il astepti sa apara, il cauti si esti dezamagit cand nu e inclus intr-o scena. Iar ca exemplu de monolog liber, priviti si repriviti scena prajiturii penis, unde cateva zeci de secunde, turbatul sabotor, vine si le explica copiilor ca aceea nu e o racheta. Minunant moment si o mostra de talent si de meserie. Nici in recitare, multi colegi de breazla nu au o asemenea fluiditate.
De apreciat e ca filmul nu aluneca pe panta comediilor ce au subiect mafia si gangsterii tampiti. Ei apar in scena, dau impresia ca o sa ia ostatic tot subiectul, insa DeVito a fost inspirat si a schimbat la timp macazul, nelasand ca opera lui sa fie confiscata de asemenea nelegiuiti. Si bine a facut!
Concluzie: O comedie buna. Prin incheierea creata, pelicula se intoarce in lumea showurilor matinale infantile in care despartirea trebuie sa fie de maniera in care e si titlul ultimului capitol al filmului "Friend Forever". E decizia lui DeVito de a finaliza astfe un proiect pe care il conduce bine, preferand din pacate sa nu riste si sa lase filmul ca avand o adresabilitate generala. In acesta lume sunt regizori si regizori. Unii care creaza blockbustere la cererea clientului dar adauga o atmosfera specifica creatiilor lor, o nota proprie si altii care livreaza orice, asa cum li se cere. Analizati singuri in ce categorie se incadreaza regizorul DeVito. Nota 6,90!
alali is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 14:22.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells