(Manoel de Oliveira) Belle toujours vs. The Marriage of Maria Braun (R.W. Fassbinder)

[Liviu-]

Meci: (A15. Manoel de Oliveira) Belle toujours vs. The Marriage of Maria Braun (A16. Rainer Werner Fassbinder)

Rezultat: 0 - 3

Perioada de votare: 7 ianuarie 2013 - 3 februarie 2013

Link-uri utile:

Turneu regizori (Editia 3) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Windom]

The Marriage of Maria Braun

The Marriage of Maria Braun este prima parte a unei trilogii despre Germania postbelică. Alături de Veronika Voss şi Lola, alcătuieşte un triptic ce portretizeaza femeia germana de după război. Se pare că Fassbinder avea mai multe asemenea filme în plan, dar n-a apucat să termine decît trei.
Filmul începe și se termină with a bang. La propriu. Și la fel se petrec lucrurile și cu mariajul Mariei Braun, mariaj botezat, consumat și distrus de flăcări. Eroina, oțelită prin foc și pară, e întruchiparea cinismului, oferindu-ne unul dintre cele mai fascinante personaje feminine portretizate pe ecran. Ideal de frumusețe teutonică, she fucks her way to the top cu deteșarea și sîngele rece caracteristic nației din care provine. Femeia e cea care priveşte pe viitor, lucru valabil pentru întreaga trilogie. Barbatul, împovărat de sechelele războiului, constituie jumătatea slabă, e cel care a rămas marcat de trecut, etalînd răni care nu dau semne de vindecare.
De fapt, n-ai cum să ignori paralela care există între Maria Braun și Germania post WW2. Atît personajul cît și națiunea trebuie să lase trecutul în urmă și să renască din propria cenușă. Ori, cu spectrul trecutului atîrnat la gît, e cam dificil de realizat acest lucru. E nevoie de pragmatism, trebuie privit spre viitor, un viitor ce nu poate fi construit decît pe compromisuri. Și, în aceste condiții, Maria scoate la înaintare singurele lucruri pe care le poate utiliza ca monedă de schimb – nurii și inteligența. De ambele se folosește cu pragmatismul unui funcționar de bancă.
Căsătoria oficializată sub auspicii atît de nefaste o leagă pe eroină de un trecut de al cărui stigamat știe că nu va scăpa niciodată. Cînd acest trecut încearcă să revină în actualitate, în persoana soțului dispărut, acesta nu-și mai găsește un rost în noua ordine a lucrurilor, devenind inutil și anacronic. Este închis și pus la păstrare, în speranța unei viitoare sincronizări și reconcilieri cu un prezent (reprezentat de soție) cu care, deocamdată, nu pare să mai aibă nimic în comun. Prioritățile sînt altele, Maria consideră că singura opțiune rațională e aceea de a-și înăbuși trăirile veritabile și a le pune on hold pînă în momentul reunirii cu soțul. Trăirile pe care le afișează în prezența celor care-i pot facilita ascensiunea sînt de conveniență, e afecțiune pusă în slujba parvenirii.
Cei doi se reunesc în final, însă sînt doi străini ce par să nu mai aibă nimic în comun. Nu mai primesc o nouă șansă de a începe de la zero, pentru că ceea ce s-a născut sub semnul cataclismului e sortit să sfîrșească la fel. Formidabilă scena finală, cu multiple semnificaţii, atît ca epilog pentru cele 2 ore de film cît şi ca alegorie politică.

[MinRep]

2 in 1...


The Marriage of Maria Braun

Nu cunosc opera lui Fassbinder in totalitatea ei (nici nu e usor, la cat de prolific a fost), insa "Die Ehe der Maria Braun" mi se pare ca deschide o noua etapa in cariera sa - incheiata prin asa-zisa trilogie si "Berlin-Alexanderplatz" - care se va dovedi a fi si ultima. Fassbinder se indeparteaza atat de cinema-ul strict social, in care personajele principale erau marginalizati ai societatii (imigranti, homosexuali...) cat si de unele filme din perioada "mijlocie" a carierei, in care personajele erau exclusiv feminine (precum "Die bitteren Tränen der Petra von Kant"). Chiar daca personajul titular interpretat de Hanna Shygulla este cel urmarit in principal pe perioada a mai multor ani, sexelor li se da o sansa relativ egala in rest, avand o sumedenie de caracterizari foarte precise: mama protagonistei care isi plange sotul pierdut, prietena cea mai buna a carei casnicie se subrejeste in timp, industriasul care a parasit al treilea Reich si acum revine pentru a-si readuce compania intr-o noua epoca de glorie, contabilul probabil homosexual al acestuia, blajinul soldat negru american si, nu il ultimul rand, sotul tradat care se sacrifica de cel putin doua ori pentru bunastarea sotiei sale.

Ideea de baza pe care filmul o sublinieaza pe toata durata sa este ca reconstructia Germaniei post-belice si revenirea prosperitatii economice a fost posibila doar datorita unor imense sacrificii personale. Hermann Braun renunta la libertate, iar Maria Braun se izoleaza intr-un conac si isi pierde sufletul. Aceasta tema este tratata foarte melodramatic, dar nu cred ca acesta este un lucru rau. Iar intensitatea maxima este atinsa in secventa finala, in care destramarea cuplului Braun atinge etapa finala, in timp ce la radio se aude comentariul unei mari victorii a nationalei de fotbal a Germaniei.


Belle toujours

Filmul lui De Oliveira este o continuare tarzie la "Belle de jour", in care Michel Piccoli isi reia rolul "prietenului cel mai bun al sotului", iar Catherine Deneuve este inlocuita de Bulle Ogier. In esenta, nu avem de-a face cu mai mult decat un experiment, un sketch arthouse in care un auteur se abate vreo 60 de minute asupra unei opere celebre a unui alt auteur, fara sa vrea sa cerceteze ceva anume, ci mai degraba din pura curiozitate: ce s-a intamplat cu aceste personaje in ultimii 40 de ani? cine sunt ei acum? etc. De fapt, cred ca "Belle toujours" este un mic film despre curiozitate, sentiment exprimat cam de fiecare personaj al filmului la un moment dat.

In roluri secundare regasim actori pe care de Oliveira i-a folosit destul de des in ultima vreme, Júlia Buisel , Leonore Baldaque si Ricardo Trepa, ale caror aparitii sunt de asemenea extrem de amuzante si aduc un pic de "culoare" filmului. Singura chestie care nu mi se pare ca functioneaza destul de bine este castingul rolului principal feminin. Cu tot respectul pentru Bulle Ogier (care are si ea aproape o jumatate de secol de cariera), odata ce Catherine Deneuve a jucat un rol, este greu sa o inlocuiesti in viziunea spectatorului cu altcineva (oricine ar fi acela).


Vot: Fassbinder

[Windom]

Belle Toujours

Am văzut cu cîteva zile în urmă un alt Oliveira, Eccentricities of a Blonde-haired Girl, un film ce mi s-a părut destul de silly, dar care îşi scoate pîrleala la final. Prin urmare, aveam ceva reţineri în faţa unui alt film al regizorului.
Well, am fost extrem de plăcut surprins. Farmecul filmului rezidă în simplitatea sa. Avem de-a face cu o mică bijuterie vizuală (probabil cel mai elegant film din turneu, pînă acum). Povestea, aparent simplă şi destul de banală, se află pe planul doi. Ies în evidenţă episoadele din care această poveste e alcătuită, episoade delimitate, la fel ca în filmul mai sus amintit, de panorame ale oraşului în care se petrece acţiunea. Episodul cu barmanul şi Husson reflectat în oglindă, cina din final, de o frumuseţe debordantă, sînt dovezi ale faptului că părţile componente sînt mai importante decît întregul, în cazul de faţă. Povestea se retrage discret în culise şi lasă locul pe scenă acestor fermecătoare tablouri care o jalonează. Finalul nu e apoteotic, e la fel de discret precum restul filmului. Iar eventualul sentiment de frustrare pe care s-ar putea să-l încerci ca urmare a simplităţii poveştii şi a modului în care aceasta ia sfîrşit este rapid înăbuşit de eleganţa punerii în scenă. Alternativa la Amour...
Chiar dacă e un film mic, ţine piept cu brio Mariei Braun, lucru de care nu-l credeam în stare. Fassy oferă totuşi mai multă substanţă...

Vot: Fassbinder

[faraimaginatie]

Die Ehe der Maria Braun

Nu stiu ce as mai putea adauga la ce s-a spus. Nu cred ca mare lucru. Da, personajul principal este fascinant. Nu gasesti des personaje feminine asa de bine individualizate. Mi-a placut enorm cinismul ei, independenta, detasarea si usurinta cu care facea asa-zisele compromisuri. Nu stiu daca pentru ea erau compromisuri, ci mai degraba, un mod de viata asumat in concordanta cu starea Germaniei dupa razboi. Mi-a placut mult cand i-a zis sefului ca nu el are o legatura cu el ci ca e taman invers. Si invers era.

Mi-a placut trecerea destul de gradata de la tanara casatorita care-si cauta disperata sotul, la femeia puternica si inteligenta care stie exact care-i e drumul si cum sa ajunga acolo. In rest...Fassbinder e genial, filmele lui sunt o incantare pentru simturi. Si doza de violenta vizuala si auditiva nu face decat sa duca incantarea asta la un alt nivel. Lumea lui e una a spatiilor inchise, care sufoca. A cadrelor taiate, injumatatite. Oamenii apar mereu intemnitati parca, intre ziduri, printre ruine, mascati de mediul in care-si duc existenta. Din punctul asta de vedere imi aduce aminte de Teshigahara. Fassbinder mi se pare, totusi, mai rafinat.

Cred ca prin extindere se poate vedea si in Maria Braun o opresta si o victima a ceva, a ideii de dragoste-suflet pereche. Mama ei are la un moment dat un monolog in care explica viziunea vremii. Asta daca vrei neaparat sa faci din Maria Braun o victima. Oricum...numele asta al ei, Braun, in contextul unei Germanii postbelice, n-are rezonanta de victima. (o fi fost cumnata-sa ).

In sfarsit, vad a doua oara filmul, dupa ce prima data l-am vazut in cinematograf si trebuie sa recunosc ca mi-au placut mult ambele experiente. Tin minte ca la intrearea in cinematograf se dadeau carticele cu synopsisuri si alte minuni. Si citisem ca rolul Mariei Braun i-a fost atribuit initial lui Romy Schneider dar Fassbinder (care era high on coke aproape tot timpul in persioada aia) a avut o altercatie cu ea si-a facut-o vaca grasa....vaca proasta? Vaca, in principiu. Oricum, ma bucur, ca-mi place mai mult Hanna Schygulla.

Mhm, ne place Fassbinder.

[faraimaginatie]

Belle Toujours

Problema mea principala cu filmul asta a fost ca am revazut Belle de Jour inainte sa-l incep. Si da, e un omagiu adus lui Bunuel (cu referinte si la alte filme, nu numai la Belle de Jour) si scenaristului sau Carriere, dar parca pentru mine n-a fost destul. Mi-a placut destul de mult Michel Piccoli dar m-a dezamagit destul de tare absenta lui Deneuve. Nu cred ca e asa usor s-o inlocuiesti, mai ales in cazul unui personaj atat de iconic, si calitatea sa ramana la fel. Si da, am inteles alegerea lui Bulle Ogier (a jucat in Le Charme Discret de la Bourgeoisie ) dar parca ceva a lipsit acolo. Mi s-a parut usor teatrala si deloc credibila interpretarea ei. Ma rog, am inteles, Deneuve n-a vrut, a trebuit sa se gaseasca un compromis. Filmul e elegant. Se vede o mana destul de sofisticata acolo. Insa nu mi s-a parut cel mai elegant film din turneu cum zicea Windom. Cred ca 35 Shots of Rum ramane inca in pozitia aia. Anyway, filmul mi s-a parut mai mult o analiza "pe text" a lui Belle Toujours iar finalul ala deschis e interesant in condintiile in care e conform oarecum cu filmul lui Bunuel. In rest...nu stiu. Nu e ceva ce m-a dat pe spate. E un film usurel asa, un exercitiu de admiratie care nu stiu daca are pretentii de mai mult; lucru care e, poate, cel mai de apreciat la el.

De data asta votul meu merge le Fassbinder.

[Liviu-]

Am fost plecat mai tot weekend-ul si n-am reusit sa mai scriu si eu ceva, dar decat s-o fac in graba mai bine deloc. Ca idee as fi votat tot cu Fassbinder, desi mi-a placut si Belle toujours. Pe viitor o sa incerc sa fac in asa fel incat sa nu mai votez tot timpul pe final de runda.