Lemming
La început totul pare ok. Plotul este destul de cuminte, ne este înfăţişat un tînăr cuplu (Laurent Lucas şi Charlotte Gainsbourg) ce duc o viaţă burgheză idilică, într-o zonă rezidenţială ferită de orice primejdie. Aceasta vine însă tocmai de unde (şi cînd) te aştepţi mai puţin: printr-o auto-invitaţie făcută de şeful lui Lucas (Andre Dussolier) de a cina împreună, alături de soţia sa (Charlotte Rampling), la reşedinţa tînărului cuplu. Pînă aici, toate bune şi frumoase... Invitaţii întîrzie puţin... Scena e destul de bizară însă apoi lucrurile par a reintra în normal. Pînă la cina propriu-zisă... Pe nepusă masă, invitata o întreabă pe gazdă dacă e una dintre curvele bătrînului. Urmează un pahar de vin aruncat drept în figura acestuia. Totul se petrece atît de brusc şi neaşteptat, încît scena respectivă schimbă complet ritmul şi mood-ul. De acum încolo orice e posibil, ştii că lucrurile vor degenera, că e doar o chestiune de timp pînă se va întîmpla asta. Nu eşti sigur însă în ce anume vor degenera.
Totul devine şi mai straniu în momentul în care Lucas descoperă în conducta de evacuare din bucătărie o rozătoare ciudată, care se dovedeşte a fi un leming (mică rozătoare întîlnită numai în regiunile din nordul Scandinaviei... si in conducta fericitului cuplu...). Există şi o legendă legată de această creatură. Cică, din cînd în cînd, atunci cînd îşi dau seama că numărul populaţiei a depăşit cifra normală, respectivii o iau pe ulei şi se sinucid în grup. Ăsta nu s-a sinucis, pentru că a doua zi prinde viaţă. Se sinucide însă personajul interpretat de Rampling, chiar în casa fericitului cuplu, în ziua în care lemingul prinde viaţă.
Treptat, nevestica lui Lucas începe să semene tot mai mult cu defuncta, mergînd pînă acolo încît repetă fraze întregi ale acesteia. S-ar putea să avem aici de-a face cu un transfer de identitate, asemănător celui din The Tenant, doar că aici nu se petrece în aceeaşi persoană, ci între două cupluri.
Pe tot parcursul filmului te întrebi „WTF is going on?” Se întîmplă tot felul de lucruri bizare, frizînd uneori suprarealismul, lăsate în aer, fără a beneficia de vreo explicaţie. La toate astea se adaugă şi prezenţa lui Charlotte Rampling, ce pare că şi-a îndepărtat chirurgical orice urmă de fericire de pe chip, iar ceea ce a rămas îţi dă fiori ori de cîte ori te priveşte în ochi...
Finalul filmului e la fel de ciudat. Per total, mi-a amintit de Lost Highway-ul lui Lynch, deşi mult mai cuminte. Secretul constă, cred, tocmai în faptul că nu există nici o explicaţie pentru ceea ce se întîmplă, de aici şi aerul straniu al filmului. Singura explicaţie pe care o primim e cea legata de leming, în final, dar parcă există şi acolo mai mult decît se spune...
L-ati vazut? V-a placut? Any theories?
|