Unlikely Messiah
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
|
"Giliap"
Giliap
Suedia, 1975
R.: Roy Andersson
Cu: Tommy Berggren, Mona Seilitz, Willie Andreason
Varza, ca fel de mâncare, nu mä încântä, cu exceptia specialitätii "varzä �* la Cluj" - si numai când cine a preparat-o stie ce face.
Varza, ca termen figurativ, mä iritä la culme; când aud vorbe gen "amice, esti varzä", "filmul e varzä", "am vizitat site-ul - e varzä", îmi vine sä-mi bat copiii cu basca udä.
VARZÄ, însä, spre mâhnirea mea, e cel mai potrivit termen pentru acest film, care are rotunjimea, împlinirea si structura intrinsecä a unei oleaginoase scoasä din borcanul cu zamä de pe balcon toamna târziu, pe la jumätatea procesului de murare, aruncatä-n capul unui betiv care rage noaptea-n spatele blocului, si fäcutä fleascä pe asfalt.
Adeseori, le gäsesc si filmelor ratate un merit - acela de a ne înväta "cum nu se face". Din päcate, nu pot spune acelasi lucru si despre "Giliap", dintr-un motiv cât se poate de simplu. N-AM PRICEPUT nici în ruptul capului... nu filmul în sine, ci CE ANUME S-A ÎNTÂMPLAT CU EL. De ce, cum a fost posibil ca o poveste cinematograficä începutä atât de bine, care merge perfect pe o treime din lungime, sä esueze atât de lamentabil în nulitate absolutä.
Practic, avem de-a face cu vreo douä-trei filme. Meritä cu adevärat discutat PRIMUL: portiunea initialä din hotel. Dens, consistent, substantial, captivant, splendid filmat. Un univers claustrofobic labirintic, halucinant, mortificat, cu orice orizonturi închise nemilos. Fantose umane mecanizate, automatisme beckettiene, absurd kafkian, ironie ionescianä. Simboluri abundente dar discrete, profunde si dozate cu mäsurä si gust. Aminteste de spatiul si fauna redactiei din "Muntii Albastri" al fratilor Shengelaia, si eventual i-ar fi putut sugera lui Pita cam cum sä filmeze "Hotel de Lux" (unde singurele lucruri bune erau imaginea, decorurile si Valer Dellakeza). Creeazä o stare de "insuportabil fecund", incitând spectatorul sä astepte cu sufletul la gurä noi si noi aberatii inspirate, sä afle ce se ascunde (estetic si ideatic vorbind) în centrul acelui dedal sordid-poleit.
Dar, când ne e lumea mai dragä, apare maleficul Gustav - si, încet-încet, treaba se împrägeseste iremediabil.
Hodoronc-tronc, Andersson uitä cä se afla în mina de aur a hotelului Busarewski, si începe sä rätäceascä prin meandrele tot mai haotice ale unei dorit ambigue (practic neclare) intrigi infractionale, desfäsuratä în afara hotelului, în lumea realistä si cotidianä, filmatä neinteresant si banal (dar FÄRÄ a impune aceastä banalitate ca element artistic! FÄRÄ a potenta estetic derizoriul!). Pivotul central, Gustav, e un personaj nesärat si searbäd (färä ca prin asta sä devinä interesant, färä a reusi sä portretizeze expresiv CATEGORIA oamenilor insipizi si gäunosi). Culmea, e un foarte neartistic PAPAGAL (si mä întreb dacä si în suedezä termenul de "papagal" are aceleasi conotatii argotice, din moment ce nefericitul chiar posedä un papagal, SINGURUL element reusit din sfera lui! Cele trei momente ale papagalului (prima aparitie în fereasträ, tipätul care creeazä panicä în sala de dans, si ultimul tipät, pe plajä, functioneazä din fericire). În rest, episodul Gustav se mai salveazä doar prin douä secvente bune (cea cu cersetorii si tigärile, si esuarea în ridicol a tentativei de kidnapping) - si se compromite grosolan prin modul în care aplicä, rudimentar si ostentativ, cardinala dramaturgicä a "pustii cehoviene" - aici un pistol Lüger (sau Parabellum, nu se distinge prea bine) cât toate zilele.
Dacä în prima parte filmul ne dädea, creator, senzatia unei mlastini din care nu se poate iesi, aici BÄLTESTE. Initial, simtiseräm clar resemnarea deznädäjduitä a personajelor claustrate în hotel. Acum, nu mai simtim decât disperarea resemnatä cä n-ar fi elegant sä iesim din sala de cinema.
Toatä aceastä burtä, färä nici o legäturä semnificativä cä partea anterioarä a povestii, nu aduce absolut nimic nou, interesant sau necesar pe plan dramaturgic, iar la nivel profesional degenereazä treptat si ireversibil în stângäcie. Initial, cadrele "ciudate" erau dinamice, incitante, conotative. Aici, decupajul si montajul nu mai dau decât o senzatie de rasol.
Si, în fine, tot prin aceastä sectiune se afirmä putintel mai mult personajul feminin care va deveni cheia de boltä a finalului - o altä sfeclire de zile mari. Acea Anna e dräguticä si inexpresivä, filmatä mai mult cu spatele, caracterizatä strict prin câteva replici plate, reactii cliseatice si douä pulpite drägälas conturate. Cu exceptia unui oarecare farmec fizic, (comun si äla), NIMIC nu justificä atractia protagonistului cätre ea.
Si, culmea, aceastä atractie NICI NU EXISTÄ, de fapt. Eroul nostru o trateazä cu o indiferentä amicalä, învrednicind-o cel mult cu câte o privire cuviincios-dornicä de bärbat care nu-i tocmai impotent - dar, când duduia i se zvârle-n brate, parcä l-ar frige (la propriu, nu la figurat!) Mai convingätoare e curtea pe care i-o face Gustav, trimitându-i regulat flori.
Nimic nu justificä nici implicarea eroului în mânäriile lui Gustav. Papagalul (uman) träncäneste, iar amicul nostru ascultä, tace si face... tot ce-i zice el! De ce? Gustav nu e nici mäcar seducätor, e un escroc de douä parale, plicticos si enervant. Nici mirajul de a face rost de bani si a scäpa din Busarewski nu e seducätor, de vreme ce protagonistul nostru de-abia s-a aciuit acolo si încä mai e convins cä-i doar ceva trecätor - nu ca restul salariatilor îmbätrâniti în hotel, care-l tot previn: "toti am zis asa la început..."
Ca sä punem si punctul pe ü, tot aici räsare si titlul filmului: Gustav, pe nepusä masä, îi dä preopinentului numele codificat de "Giliap". Si-l si rosteste apoi, de vreo douä ori. Si gata. (Da' ne-am ales c-un titlu!)
Dar, timpul trece, filmul merge, noi cu drag cäscäm, Gustav o dä-n brânci cu kidnappingul si... ce sä vezi? Acum se poate pleca din hotel! Asa, brusc, ca-ntr-un vechi proverb etrusc, nimic n-o mai opreste pe Anna sä-si ia catrafusele si, du-te, dulutä, drept la mare, unde visa ea s-ajungä chelneritä pe-o terasä (poate prefigurând actualul slagär "Trebuieee... s-ajuuung... pe-o terasäää la mareee...!!!" - care aratä cä nici Vama Veche nu mai e ce-a fost odatä).
Ei... si-acuma, vine frumos!
Ori de câte ori väd excelentul "Parfum de femeie", mä amuz la final spunând: "Dom'le, au ratat finalul! Aici stii ce trebuia sä bage, dupä ce-l lasä el pe Frank Slade în sânul familiei? Sä se-ntoarcä si s-o vadä pe Donna (femeia cu parfumul), în statia de autobuz, c-un trenci pe ea, douä valize-n mâini si-un lampadar la subbrat!" Evident, fäceam misto de cliseele altor filme, remarcând absenta lor din "Parfum..."
Or, ce se întâmplä în "Giliap"?
Anna a ajuns pe-o terasä la mare, serveste la mese, si când se-ntoarce... ce vede? Päi îl vede pe amicul, cu douä valize-n mâini, uitându-se lung la ea! Si CE altceva poate sä-i spunä, päcatele mele, decât: "Ai venit...!"
Si-uite-asa, încep vreo zece finaluri însirate ca märgelele pe atä, unul mai präfuit ca altul. Adio, Busarewski, adio, claustrare, adio dezumanizare si alienare si resemnare, precum si meserie si artä a cinematografului! În etapa asta, filmul dä impresia cä stä ciuci pe-o budä turceascä (sau poate vikingä, cä Imperiul Otoman n-a ajuns mai sus de Viena), si face: "Îîîî, îîîîîh!", scremându-se în gol sä se termine odatä. Noroc cä vine Gustav (vai, nu ne-am fi asteptat!), o ispiteste pe Anna cu verzisori, aia nu vrea (oh, nu ne-am asteptat!), iar el scoate Lüger-ul cehovian si face pac. Protagonistul vine, vede, suferä, si se duce sä ia trenul. Pe peron, când se-aude semnalul, cälätorii o iau din loc ca trasi de aceeasi sfoarä - inutil memento al oamenilor marionete din prima parte a filmului, aia bunä si de mult uitatä...
Ce-o fi fost în mintea lui Andersson, repet - nu pricep. A avut în mânä o melodramä vag "noire" si, întâmplätor, în prima parte i-a scäpat într-o directie bunä, de film absurd-existentialist? Sau, dimpotrivä, a început cu gândul ästa si pe parcurs i-a picat o cärämidä-n cap? Mä rog, treaba lui. Treaba NOASTRÄ e cä se mai gäsesc o serie de snobi buimaci cärora SIGUR le-a picat cärämida-n cap, si-acum se extaziazä lunatic în fata câte unui "Giliap", semn cä la cinema si fotbal se pricepe toatä lumea - sau, în cheie inversä: "chestia asta si cinematografia sunt douä treburi foarte grele!"
|