Nu astepta prea mult de la sfarsitul lumii

[ilustra.films]

78 de stele din 10.

Cinemaul exista pentru Radu Jude si Radu Jude pentru cinema.

Daca stiam sa ne vindem mai bine Radu Jude era vazut ca un Tarkovsky sau Fellini.

Criticii romani nu scriu despre eroismul lui Jude. Pentru ca avem critici de corporatie azi: stau frumos in birou, au cafele gratis: e riscant sa scrii despre un film cu voce originala - nu scriem. Nu e riscant, bagam acolo cu limbaj critic cinematografic. Rezultatul: nu avem public romanesc sa inteleaga vocile cinematografice autentice romanesti. Toate's bune si frumoase. Sau toti.

Radu Jude se ridca deasupra tuturor realizatorilor de film din Romania cu aceasta ultima productie.
Se ridica peste multi, foarte multi realizatori de film europeni.
Si se plaseaza langa marii si greii ai lumii.
Mai ramane sa-i acceptam pozitia. Si cred ca e momentul!

La ordinea zilei: vulgariatea din film (genul de motiv in spatele caruia se ascund cei care au cafele gratis la birou). Avem doua tipuri de vulgariate expusa genial de Jude pe ecran: vulgariatea varbala si vulagritatea de caracter - adica aia in care cineva ca personajul lui Hoss vine si profita si de padurile romanesti si/ sau de oamenii in cinema. Vulgariatea de limbaj e usor de perceput. Cele doua tipuri de vulgariate sunt imbracate in diferite forme de sarcasm, ironie, satira etc si strabat un barometrou de intensitate: cateva injuraturi scapate de personaje super cenzurate in filmul comunist... pana la grosolanii cum ii place romanului sa spuna "la usa cortului", in linia narativa a povestii care a create conversatia dintre cele doua filme (cel din '81 si cel din '23).

Pe partea cealalta a vulgratiatii (aia de caracter) se poate identifica iar o scara si iar scara incepe in filmul foarte cenzurat comunist ca examplu "sa arati si tu ca o doamna"... pana la momentul in care iti dau seama ca un film ce ar trebui sa promoveze "siguranta la locul de munca" ar putea sa aterizeze pe masa de judecata impotriva oamenilor nevinovati (aceasi care apar in imagini) care ar trebui csa primeasca compensatii de la companie/stat etc pentru felul neglijent in care companiile vin si doar profita de societatea romanesca (si nimeni nu-i trage la raspundere).

Si da, ultima fraza suna fortat exagerat interpretativ pentru ultimul cadru (care are o lungime de fix 35 de minute si 14 secunde) dar genul de stare in care esti introdus pana in punctul ala nu te face decat sa pleci linistit la plimbare cu gandurile prin super lungitul cadru-secventa cu tot cu propria-ti intepretare unde iti intelegi subjectivismul si il accepti. Cu tot cu realizarea ca nu are rost sa ai asteptari de la acest sfarsit al lumii: precum arata oamenii care dovedesc aceste vulgaritati de caracter, nu numai ca vor mai fi si alte sfarsituri ale lumii dar. (si deci!!!).. cu siguranta nu avem de ce sa ne cream asteptari de la acest sfarsit al lumii.

Se spune ca daca un film are doar si un moment, cadru, secunda de arta cinematografica pura atunci filmul respectiv se poate numi artistic in intregime. Ca filmul respectiv poate fi numit artistic. Multi pot sa creada aacum ca eu numesc toate filmele care au existat vreodata artistice, inclusiv criticii de de coropratie care probabil acum beau cafele gratis in timp ce citesc textul asta. Nu. E absolutimente extrem de dificil sa aduci acea secunda, moment, cadru de cinematografie pura pe ecran. Repet, extrem de dificil. Iar regizorii (ca Radu Jude) care o fac in mod repetate si consecutiv in filmele lor, au un organ artistic. DAR, acest ultim film a lui Jude despre care scriu aici are mai multe astfel de momente: 1. Personajul actritei Dorina Lazar care apare metatextual. 2. Alter-egoul digital/social-network influencer pitiponc sub titulatura de Andrew Tate (care in viata reala e acuzat de trafic uman, pornografie dar si erou pentru o anumita categorie de conservatori ultra-extremisti care cred ca femeia trebuie sa stea la cratita) pe care personajul actritei Ilinca Manolache il imbraca cu mandrie sub pretextul "satira auto-ironica" si bineinteles evenimentul cadru-secventa din final in care iti dau seama ca exista o sansa foarte mare ca cei care apar pe imagini sa fie trasi pe sfoara de fapt si alte momente.

Si bineinteles decizia de a propune filmul lui Jude pentru Oscaruri. Acum, pe cum ii stim pe Oscarioti cu pamblici si papioane la fund, sansele sunt mici spre nule ca filmul lui Jude sa primeasca o nominalizare (evident ca de premiu nici nu mai pomenim) dar intr-o dimensiune si versiune de univers in care sfarsitul lumii arata cum se prezinta, putem admite ca oscar-canonizarea-institutionalizatoare unui film care are toate nodurile cinematografice corect legate... sa nu se intample.

Multumesc Radu Jude!