Turneu Iconoclast III - The Taste of Tea (2004) Katsuhito Ishii

[Mercutio]

Pentru tema Film Japonez, Twinsen ne propune: The Taste of Tea (2004) Katsuhito Ishii



Se poate vota intre 11 si 25 Octombrie.


Saptamanal se trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un thread propriu. Thread-ul ramane deschis pentru votare doua saptamani.
Oricine poate participa la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu.
Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 stele.

[Mercutio]

L-am urmarit in doua reprize, deci nu mi s-a parut lung, si s-a dovedit a fi pentru mine un film remarcabil si surprinzator. Ceea ce m-a captivat, in principal, e latura suprarealista. Inca din prima scena putem vedea ca autorul, care a realizat si filme de animatie, nu are retineri in a exterioriza, prin intermediul efectelor vizuale, emotiile sau halucinatiile personajelor (asta cred ca ar oripila un autor minimalist roman). Un tren in miniatura iese din capul lui Hajime: trucajul vizeaza sa ne faca sa resimtim tristetea pricinuita tanarului de pierderea trenului in care se afla prietena lui.
Suprarealismul se manifesta prin mai multe aspecte: vise, halucinatii, nonlinearitatea recit-ului, dedublare, irationalitate. Filmul prezinta istoria unei familii si micul univers in care aceasta isi duce existenta, undeva la tara, in mijlocul naturii. Un lucru ciudat pe care l-am observat este faptul ca, potrivit etapelor vietii, totul pare "inversat" in povestea aceasta. Copiii, de exemplu, sunt cei nevoiti sa se confrunte cu probleme. Hajime este chinuit de o dragoste neimpartasita, Sachiko este mereu jenata de propria fantoma gigantica, de care vrea sa scape, pe cand cei doi parinti duc o viata familiala si profesionala lipsita de griji, linistita. In vreme ce Sachiko sta serioasa si mediteaza pe prispa, ca un batran intelept, bunicul face gimbuslucuri, danseaza si fura mancare de pe masa, la fel ca o fetita jucausa. Nu exista un plot sau o actiune. Scenele sunt episodice, disparate, fara o legatura cauzala intre ele, toate avand insa o nota de bizar, de iesit din comun. Prin asta autorul reuseste sa tina treaza curiozitatea de-a lungul filmului. Un alt aspect care m-a atras este tonul bland si ambianta agreabila. Totul este armonios si simplu: raporturile dintre personaje, casa in care locuiesc ele, natura inconjuratoare. Nu se poate sa nu indragesti familia aceasta. Iti vine sa te asezi alaturi de membrii ei, pe prispa, si sa bei o ceasca de ceai in compania lor. La sfarsitul filmului ai impresia ca ti-ai facut cativa noi prieteni.

3.5 stele

[MinRep]

Initial am fost un pic intimidat de lungimea filmului, dar odata ce m-am asezat la el, am intrat destul de usor in ritmul pe care filmul il impune. "Taste of Tea" pare croit dupa modelul cronicilor de familie ale lui Ozu, dar Ishii, pe langa cateva imprumuturi evidente (unele incadraturi ozu-like sau modul de a folosi muzica) se foloseste pe cat posibil de mijloace artistice ale ultimelor decenii, virand uneori inspre suprarealism sau inserand momente animate.

Sunt cateva momente mai sugubete care distrag un pic atentia de la tonul de altfel destul de introspectiv al naratiunii (si as cita in acest sens inregistrarea melodiei in studio), dar cred ca Ishii a reusit sa gaseasca combinatia potrivita de umor, elegie, sentiment si inventivitate vizuala care sa se potriveasca materialului pe care ni-l prezinta si sa-i dea o spoiala noua, potrivita pentru mileniul III. Scena definitorie a filmului (sau, ma rog, cea care mi-a placut cel mai mult) este cea in care cei patru membrii ramasi ai familiei descopera albumele animate pe care bunicul le-a creat pentru fiecare dintre ei, scena care se termina cu un lung cadru in care cei patru deruleaza in liniste paginile in care sunt (re)animati, apoi trei disolve-uri si pull-back-uri succesive, care ne indeparteaza din ce in ce mai mult de casa lor.

3.5 stele

L-am propus pentru ca e un film interesant din punct de vedere artistic si in acelasi timp uman si accesibil. In cazul de fata quirkyness-ul japonez te invaluie fara vreun efort intelectual deosebit, nu trebuie decat sa-i dai drumul si sa-l lasi sa te cuprinda intr-o imbratisare calda.

[Mercutio]

L-am propus pentru ca e un film interesant din punct de vedere artistic si in acelasi timp uman si accesibil. In cazul de fata quirkyness-ul japonez te invaluie fara vreun efort intelectual deosebit, nu trebuie decat sa-i dai drumul si sa-l lasi sa te cuprinda intr-o imbratisare calda.

pune si o nota, te rog, Twinsen!

Pai nu stiu daca ar trebui sa dau o nota ca n-am comentat destul. As adauga ca e un film bun ca introducere in cinematografia japoneza, eu eram destul de novice in domeniu atunci cand l-am vazut prima data prin 2005 si m-a impresionat destul de mult.

Cred ca isi trage radacinile dintr-un stil otaku, gasit indeosebi in anime/manga, dintr-o respingere a societatii japoneze conformiste, prezenta ca actor a lui Hideaki Anno, creatorul Evangelionului, fiind sugestiva. E un stil otaku al maturitatii totusi, care marcheaza oarecum o impacare cu sine si cu lumea. Ulterior am regasit si in alte filme japoneze senzatia subtila de relaxare pe care o induce, dar nu in combinatie cu un stil atat de inventiv.

3.5 stele

[Mercutio]

final votare

Mercutio - 3.5
MinRep - 3.5
Twinsen - 3.5

Total 10.5
Medie 3.5