Filmul de animatie: Cartoonuri
Cu toate ca experimentele pe taramul iluziei vizuale generate de cadrul-multiplu din filmul de animatie s-au desfasurat cu regularitate in perioada secolului 19, era cartoonurilor s-a impus ca (supra)gen la inceputul secolului 20. Primul cartoon, mai mult sau mai putin stiut astazi, a fost Humorous Phases of Funny Faces (1906), realizat de Stuart Blackton, in care scrisori, cuvinte si fete au luat calea animatiei, in scopul stop-motion-ului fotografic. In acelasi timp, Frenchman Emile Cohl (despre care sint mult prea multe de zis pentru a le insera aici, meritand, asadar, o atentie separata) zamislea Fantasmagories, insa artistul vizual Windsor McCay impinge cu adevarat animatia inainte, prin Little Nemo (1911). Ulterior, fiul lui McCay avea sa fie cunoscut ca primul star din lumea cartoonurilor. Filmul sau, Gertie the Dinosaur (1914), ramane reperul pentru urmatorii realizatori, iar The Sinking of Lusitania (1918) a fost primul lungmetraj de animatie care a aparut pe ecrane. Potrivit lui Leonard Maltin, anii 20 au fost era in care cartoonurile au crescut, in care animatia se configureaza ca arta, industrie si ocupatie. Walt Disney avea sa domine intre anii 1930-1940. Este adevarat ca nici un alt studio nu a dezvoltat filmul de animatie ca Disney’s Production Company. Aduce pe ecrane Snow White and the Seven Dwarfs (1937), primul lungmetraj fairy-tale, sporind imaginatia spectatorilor, aproape concomitent cu esecul – de casa si de critica - Fantasia (1938), si nenumarate alte clasice. Fred „Tex” Avery si Chuck Jones pornesc vertiginos spre animatie in anii 50, creand marca Warner Bros. si introducand in concept asa-zisul hare-brained (scurtmetrajele de animatie, intitulate Looney Tunes) o noua stilistica, amplificand sectorul marcii. In orice caz, extinderea masiva si intreprinderile indraznete in lungmetrajul de animatie raman domeniul companiei Disney.
Istoria recenta a fost martora seriilor de animatie-TV, in spiritul satiric al umorului negru si al criticii sociale – precum Simpsons, al lui Matt Groening (premiera: 1989) si South Park, realizat de Trey Parker si Matt Stone (premiera: 1997). Pe tarmuri geografic-indepartate, miscarea filmului de animatie japonez castiga viteza inca din 1970, dovedindu-se pentru piata americana de gen un real competitor. Filme ca Akira (1988) si Mononoke-hime (Princess Monoke, 1997) au luat „pe sus” animatia hollywoodiana. Intr-adevar, inovatiile indraznete in acest sector al industriei cinematografice au redefinit impactul si directiile generale in care filmul de animatie se indreapta.
|