Hei scuze ca am venit asa tarziu pe thread. Nu-l mai gaseam pe nicaieri si mi-am facut cateva zile sange rau. Nu stiu daca avem voie sa facem referire la filmele romanesti vazute, insa desi majoritatea erau oarecum "stangace", cateva totusi mi-au trezit un anume interes. Oricum Gloria cred ca o sa-mi clarifice mai multe in legatura cu asta
Acum legat de celelalte filme din competitie nu vreau sa ingros laudele unor filme care deja cred ca au fost ridicate in slavi la case si mai mari, vezi "Idiots and Angels". Insa da, recunoscandu-i din plin meritele pot spune ca si alte filme mi-au atras in mod deosebit atentia. Am fost azi, vineri, la Scala si am vazut un calup de scurtmetraje straine dat in reluare de ieri si unele mi-a atras atentia in mod deosebit:
"L'homme est le seul oiseau qui porte sa cage", Regia: Claude Weiss, Franta, 12' si
"Berni's Doll", Regia: Yann J, Franta, 11'30. Si ca sa nu zica lumea ca am ceva cu francezii recunosc ca mi-a placut si
"Labyrinth", Regia: Omid Khoshnazar, Iran, 9'20.
In primul ("L'homme est le seul oiseau qui porte sa cage") este vorba despre o lume sumbra, mecanica, suprarealista in care oamenii sunt fabricati de alti oameni, acestia purtandu-si propria identitate sub forma unui balon prins intr-o cusca. Foarte sugestiva metafora tinand cont de titlul filmului. Finalul este subtil de apoteotic si la fel de subtil de dramatic. Mesajul e clar: chiar si dupa bariera mortii, nimicul ne intampina cu o superba si ironica lumina de apus.
Al doilea ("Berni's Doll") este o cruda poveste de viata despre ceea ce pretentiile sentimentale, si sexuale mai ales, a oamenilor mici, lugubri si singuratici pot insemna in viata acestora, prinsi fiind in masina neiertatoare a capitalismului. Filmul povesteste viata unui muncitor singuratic dintr-o fabrica de hrana de animale, ce isi traieste un pervers, poate chiar dramatic, complex al singuratatii sentimentale. Cand vine de la servici in fiecare seara, acesta isi implineste o serie de cutume casnice ca apoi sa se masturbeze inconjurat de zeci de postere porno lipite pe peretii dormitorului. Drama apare cand acesta dupa ce vede o reclama la TV cu un corp perfect de femeie, artificial desigur, se decide sa isi vanda masina si disperat sa fuga sa-si achizitioneze papusa gonflabila. Dupa ce ii cumpara eventual, prin intermediul avansarii sale in grad la servici, mainile, picioarele si in final capul papusii (se pare ca si in industria de jucarii erotice componentele le iei separat) mica sa amica de perversitati sexuale decide sa il paraseasca scarbita pe libidinosul nostru protagonist. La prima vedere decadenta si perversitatea personajului principal te indeparteaza de a intelege cu adevarat valoarea filmului. Insa cu timpul te prinzi ca miza filmului nu este sa faca cu degetul perversilor ascunsi printre noi ci mai degraba sa ofere decadenta aceasta sinistra ca un fel de sondare a subconstientului uman, mai ales cel masculin. Si nu este orice fel de sondare ci una cat se poate de dureroasa si insistenta ce roade in insusi cel mai groaznic tabu social: frica de o singuratate putrezinda, intunecata si inrobita de plafonarea pe care un loc de munca monoton si mecanic il ofera. Filmul nu este un atac la adresa pedofililor pasivi, ci mai degraba un atac la adresa unui sistem plafonant, sinstru si monoton ce poate transforma dintr-un om simplu dar corupt de-o mizera singuratate, intr-un monstru sinistru de care orice om sanatos la minte s-ar tine departe.
Al treilea ("Labyrinth") spune povestea unui soldat imaginar ce parasutat intr-o camera imensa alba, lipsita complet de repere, ajunge fortat de o voce autoritara ce iesea din ceasul sau de mana, sa alerge pintr-un labirint ametitor cu scopul sa isi scape viata in caz ca bomba din casca sa urma sa explodeze. Acesta tot alearga pret de cateva minute bune prin labirint ca apoi dupa ce isi da seama ca in casca nu e nici o bomba (ii cade din greseala pe jos) sa fie impuscat in final, din senin de un aparent alt soldat ce ajunsese si el parasutat de nicaieri spre a implini scopul dictat de acelasi ceas de mana. Diferenta este ca acesta din urma este felicitat de sinistra voce din ceas: "Bravo, ai omorat inamicul!". Cred ca acesta a fost primul scurtmetraj de animatie in care grafica realmente mi-a atras atentia. Era o subtila combinatie de CGI impreuna cu desen de mana intr-un elegant stil minimalist. Desigur ceea ce m-a atras cel mai mult la film a fost absurdul unui astfel de personaj ce se confrunta cu o oarba si criminala etica de razboi ce ordona masacrarea unui adversar invizibil sau inexistent iar o refuzare prealabila de a aplica ordinul duce practic la sinucidere: ori omori pe cineva ori esti executat. Bineinteles, absurdul absolut din acest scurtmetraj face ca protagonistul nostru sa moara impuscat de un alt soldat ce e la fel de confuz ca si personajul principal la inceput. Mesajul filmului in final e clar: nu exista bine sau rau, exista doar ordine. In fine, nici nu e de mirare ca filmul e facut de Iranieni, o eventuala situatie asemanatoare nu e departe de ei...
Si pentru final, am pregatit un lungmetraj care desi mi-a oferit cel mai dulce somn pe care l-am avut eu vreodata intr-un cinematograf, m-a impresionat totusi prin grafica-i simpla, colorata si desi, aparent monotona, armonios de expresiva in acelasi timp. Nu mai pun la socoteala muzica care si-a pregatit un loc special la credits: Nani Garcia impreuna cu Orquestra Sinfónica de Galicia. Este vorba despre "De Profundis" de Miguelanxo Prado, film care mi-a luat ochii cand i-am vazut poza in catalogul de filme, insa care m-a lasat in final cu un puternic aer ambiguu si nehotarat. Tehnica de animatie asa cum am mai zis, o ador. Este exact aceesi ca cea folosita de Jennifer Hrobota si Mark Lizotte in cutscene-urile semi-animate din seria Thief. Insa din pacate plotul este cat se poate de melancolic si pe alocuri asa de aerian si fatal pierdut in muzica diafana ca nici nu mai poti fi atent la groaznicele clisee de somn. Este vorba de un pictor si sotia sa. Primul se ineaca pe un pescador in largul marii in timp ce sotia sa il asteapta intr-o casa tot la fel undeva in largul marii (wtf?), si canta mereu la un violoncel singuratic, putin cam patetic, tot filmul. Pictorul traieste intre timp o experienta la limita dintre viata si moarte impreuna cu o sirena pictata de el inainte, ca apoi sa se intoara inapoi la suprafata sub forma unui vapor-balena sau balena-vapor, Dumnezeu stie. Totusi ce mi-a placut a fost ca filmul oarceum decurgea din muzica si nu invers, asa cum ar fi fost normal. In fine, impresia generala a fost aceea a unui slide-show frumos cu pescari, balene si neveste de pictori, in timp ce pe fundal mergea faimoasa orchestra galeza...galita...galitioasa... :huh: Dios Sabes
PS promit ca de acum inainte am sa fac recenziile astea mai scurte