„La Gomera” - regia Corneliu Porumboiu

[mirodoni]

„La Gomera” - regia Corneliu Porumboiu

Un fost spectator scria într-un comentariu de pe aici că titlul, „La Gomera” are prea puțină legătură cu filmul scris și regizat de Corneliu Porumboiu. A fost amabil, filmul se putea numi și „La Gomora”!. Dar asta nu e o problemă, câte filme românești au un titlu care să le reprezinte? Fac o divagație, pentru că și așa despre film nu prea am ce comenta, și vreau să spun că, pentru cineaștii noștri, care au învățat „meserie” de la profesorii UNATC, aceiași și aceiași de decenii, nu știu că titlul este esența filmului, este declikul care aduce spectatorul la cinema. Și nu numai că trebuie să-l aducă, dar nici nu trebuie să-l dezamăgească, pentru că a doua oară nu va mai veni. Desconsiderarea titlului a mers până la eliminarea acestuia din scenariul cinematografic la concursurile CNC, pe motiv că ar fi „element de recunoaștere”, ca și cum numele primului personaj, să zicem, nu ar putea fi, iar comisia de evaluare ar fi compusă numai din corupți!

Pentru că un cronicar adevărat, un critic de film cu diplomă, fie și de la UNATC, nu s-a aplecat asupra filmului fiului lui Porumboiu de la Vaslui, am să mă refer la altă observație a aceluiași spectator dezamăgit, și anume aceea că spera să vadă un film românesc de tip occidental. Corneliu Porumboiu nu a făcut altceva decât să renunțe la șablonul filmului românesc, despre „mizeria, lipsa de educație și sărăcia cetățeanului de rând” și să abordeze șablonul filmului occidental. Adică, a sărit din puț în puț!

Pentru aceasta , regizorul a reunit eforturile României, Franței și Germaniei, ca să mai facă și el un film după scenariul propriu, pentru că, nu așa?, un regizor român care se respectă nu concepe să lucreze după scenariul altuia, indiferent cât de valoros ar fi!

Zice că l-a „fascinat, inspirat și motivat” limbajul fluierat „El Silbo”, redescoperit și folosit pe insula La Gomera. Probabil era atunci prin clasa a patra, dar având atâtea proiecte cinematografice, iată, realizează filmul aproape la bătrânețe.

Ce nu a înțeles Porumboiu nici atunci, nici acum, la vârsta deplinei maturități, este că limbajul fluierat „El Silbo” nu este de tip „Morse”, adică cifrat, codificat, ci pur si simplu un limbaj care să poată fi transmis la o oarecare distanță, de care să beneficieze toți cunoscătorii acestuia în același timp.

De aici apare penibilitatea, dacă-mi permiteți expresia, folosirii acestui limbaj în filmul „La Gomera”, pe un subiect polițist.

Nu e „spoiler” dacă spun, pentru că deja este menționat în sinopsis, dar „limbajul” urma a fi folosit pentru a transmite informații despre mafiotul Zsolt, aflat în arest în România, care știa unde sunt ascunse cele 30 de milioane de euro provenite din droguri. Dar, aici este ironia! Cristi, polițistul „corupt” era în contact direct cu arestatul, deci putea ști și transmite totul pe alte căi. „Planul” prevedea ca arestatul să ajungă la spital de unde să fie „sustras” de mafioți. Trebuiau transmise datele prin „El Silbo”, că parcă nu putea supraveghea cineva, ca-n atâtea filme „occidentale”, ieșirea din penitenciar, drumul la spital și salonul unde urma să fie internat! Explicația unui personaj din film era că paznicii nu-și vor da seama că este un „limbaj”, ci vor crede că niște păsărele cântă. Păsărelele lui Porumboiu? Ce păsări cântătoare avem noi în Capitală, în afară de... ciori!?

Și tot n-ar fi fost o problemă pentru film, dar Cristi este trimis pe insula La Gomera pentru a învăța acel limbaj! Desigur, nu e ușor de învățat, așa că se poate intui plictisul spectatorului din sala de cinema! Se mai punea și problema „traducerii”, pentru că se „fluiera” în spaniolă, apoi se „refluiera” în română. Sau invers!

Dar gafele scenaristice continuă, că nu era suficient. De exemplu, polițistul Cristi ține ascunse 50 de mii de euro, de proveniență dubioasă, sub o pâlnie pe o masă în beci. Maică-sa dă din greșeală peste bani și-i duce la biserică să dea acatiste. Desigur, nu e vina personajelor. Într-un film bun, personajele nu fac ce vor ele, ci numai ce vrea scenaristul! Cele 30 de milioane de euro dosite de mafioți erau ținute în două saltele, plimbate de colo-colo și sfâșiate din când în când cu cuțitul de-a lungul și de-a latul, ca-n filme! Culmea o atinge „ambuscada” organizată de polițista șefă, care mimează că ar fi ascuns cele două saltele cu bani sub o grămăjoară de fân dintr-o curte părăsită, sub cerul liber. Asta da ascunzătoare, ca pâlnia din beciul lui Cristi polițistul! Mai rămânea să vină o vacă să mănânce fânul!

„La Gomera” a vrut să fie și film de acțiune, și comedie și crimă și thriller. Adică de toate, dar nu pentru toți, ci la nivel de clasa a patra spre a cincea. Dar accesul este interzis din cauza partidei de sex explicit de la începutul filmului. Spectatori va avea, cred eu, pentru că mai sunt curioși care vor să vadă ce a mai realizat... Porumboiul!

Potențialul spectator, ca să nu fie dezamăgit, ar trebui să știe că „acțiunea” din film este foarte lentă, „comedia” este mai mult involuntară, „crima” este inutilă, iar „thriller” nu e deloc, pentru că totu-i previzibil. Finalul este la nivel de „Scufița Roșie”, sau „Albă ca zăpada”! Adică este un film de relaxare.

De obicei, caut să nu povestesc filmul și să nu repet ce au mai scris ații. De data aceasta, ca să nu se creadă că nu am observat, vreau să menționez și eu interpretarea firească, ceea ce permite actorilor să devină personaje, ceva destul de rar în filmul românesc. Ce-i drept, i-ajută și „fețele”, meritul fiind al celui care i-a ales, probabil regizorul, deși trebuie să menționez că sunt actori străini. Străină nu pare să fie mama lui Cristi, dar nu am aflat cine este actrița, Sabin Tambrea, în rolul mafiotului Zsolt, nu mai locuiește în România, iar Catrinel Marlon, din Iași, se face remarcată și prin... alte părți anatomice, ceea ce crează un dezavantaj pentru polițistul Cristi, burtos, chelos și mai bătrân cu 30 de ani. Să mă scuze actorul Vlad Ivanov, dar acestea afectează sensibil veridicitatea finalului. Desigur, nu e vina lui, i s-a propus rolul și l-a acceptat.

Corneliu Porumboiu, excluzând catastrofa cu... metabolismul, și-a făcut dovada abilităților sale regizorale cu „A fost sau n-a fost?”, „Polițist, adjectiv” sau „Comoara”, dar pentru scenarii îi trebuie subiecte mai cu greutate, nu e suficient să pastișeze filmele străine, pentru că nu se calează pe specificul țării noastre și devin neverosimile, chiar și cu artificiul trimiterii la... La Gomera. N-ar fi nici-o rușine dacă ar apela la scenariile altora...

[Cretzulynne]

N-ar fi nici-o rușine dacă ar apela la scenariile altora...

... sau să fi fost îmbunătățit acesta, cu ajutorul mai multor capete luminate, fiind evidentă dorința lui de a regiza propria idee, din moment ce era îndrăgostit de idee de atâția amar de ani...

[1MicuCelUmilSiViril]

Multumesc pentru detaliile prezentate, mirodoni!

[mirodoni]

Multumesc pentru detaliile prezentate, mirodoni!

Cu plăcere!