Go Back   Cinemagia Forum > De toate pentru toti > Cafenea

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 10 Mar 2010, 00:18   #201
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Cacealma fără miză - "Poker"
"Toţi e hoţi şi creminali"

Scuză-mă, Nene Iancule, pentru că te citez în context, jur c-o fac doar o dată, acum la început, şi gata. Şi numai ca să explic clar şi chiar pe înţelesul tuturor că o satiră politică e de neconceput fără două trăsături definitorii: creativitate (adică originalitate, imprevizibil, umor, sclipire) şi credibilitate (o logică internă de fier, caractere consistente, dialoguri fireşti). Altfel, de ce i-am mai simţi şi acum alături, vii, feroce şi ferice, pe Caţavencu, Farfuridi, Rică Venturiano sau Miţa, ori de câte ori ne uităm la Tribuna Partidelor Parlamentare sau la te miri ce talk-show-uri? Ceea ce, cu regrete eterne, nu-mi vine-a crede că s-ar putea spune şi despre ale Titel, Claudiu, Horia şi Monica - patru personaje la fel de consistente ca nişte caricaturi din Urzica de pe vremea lui Ceaşcă (de Poch, dară - nu de Jiquidi!).
Aurel Baranga, un dramaturg oportunist dar nu lipsit de un oarecare har, îşi făcea iluzii că va ajunge "un Caragiale al zilelor noastre". N-a ajuns. Nu ştiu ce iluzii îşi face Adrian Lustig, dar îl povăţuiesc părinteşte să nu-şi închipuie c-ar fi măcar un Baranga al mileniului III. Piesele comediografului de-acum patruzeci de ani, deşi superficiale şi ipocrite, măcar erau precis articulate, foarte realiste în plan formal, şi e un haz adesea spumos. Însăilătura bulevardieră "Poker" de la Comedie nu li se ridică nici până la piciorul gleznei... ăsta, genunchiul broaştei. Constă din patru fantoşe grobiene, puse una lângă alta numai ca să le vedem noi cum se laudă că ţepuiesc, fură, iau şpagă, trag sforile-n politică, etc. Evident, nu lipsesc valurile de icre negre (şi roşii), fetişurile sexuale (senatorul se excită dansând în tutu alb pe "Lacul lebedelor" în timp ce basarabeanca-n ţinută sado-maso dă cu biciu' prin juru-i), ba chiar şi crimele pe faţă: în final, ce să vezi, se scoate pistolul (care mai apăruse şi înainte, că Adi Lustig a auzit el ceva de regimul armelor şi muniţiilor cehoviene) şi e împuşcată boarfa, fiindcă "ştia prea multe". Sub toate aceste aspecte, textul seamănă aidoma cu inepţia "Ciocoii noi cu bodyguard" a lui Săraru, ecranizată şi mai cadaveric de Şerban Marinescu în "Ticăloşii" - o peliculă a cărei idee Andrei Gorzo o rezuma la fix în cuvintele: "Toţi e hoţi". Dacă Săraru şi Marinescu se aflau pe marginea prăpastiei, Lustig face un pas înainte: "Toţi e hoţi - şi creminali."
Peste toată această peltea de... nu "satiră", ci simplă arătare-cu-degetul rudimentară şi grosieră, textul întinde un pretext de intrigă simplistă şi previzibilă, în ideea că onorabilii se sapă şi se lucrează pe la spate şi între ei, în prag de alegeri. Nici măcar pretextul, jocul de poker, nu funcţionează barem corect: era vorba ca amicii să se adune la o partidă, prilej pentru ca noi să vedem cum le cad măştile. Aici, Lustig trece pe lângă capodoperă cam ca Daneliuc pe lângă Oscar: cât de inteligent şi semnificativ ar fi putut dezvolta un dramaturg talentat acest paradox, al relaţiei dintre tactica chipurilor impenetrabile ale jucătorilor (notoriile "poker-faces") şi demascarea lor la nivel uman! Sau, la o adică, s-ar fi putut ca însăşi acţiunea piesei (în ideea că exista), să se desfăşoare similar cu o partidă de poker - folosind analogii ale deschiderilor, plusărilor, pass-parolurilor, aruncărilor, cacealmalelor, etc... Nici vorbă! Jocul propriu-zis apare strict într-o singură scenă, una dintre cele mai anoste, cam pe la jumătatea actului întâi, când cei trei improvizează o mână, două, doar pentru încălzire... În continuare, Lustig uită cum îşi intitulase piesa, şi se pierde în înfierări cu mânie proletară, exprimate scenic prin vorbe-vorbe-vorbe - alternând şi cu nişte mini-sub-ploturi complet inutile, ca acela cu paternitatea Monicăi, inserat fără alt scop decât susţinerea nesigură a bancului cu "tata lu' copilu' lu' Horia".
E drept că, pe ici pe colo, autorul mai nimereşte din greşeală şi câte-o glumiţă care te face să zâmbeşti îngăduitor, ca la "Copiii spun lucruri trăsnite" - dar majoritatea covârşitoare a tentativelor de replici comice sunt nu numai puerile şi scremute, ci şi îngrămădite atât de indigest, încât nici mort n-ai crede c-ai de-a face cu nişte oameni vii: cei patru vorbesc din poantă-n poantă şi tâlc în tâlc, de zici că mămicile lor numai almanahe au citit în timpul sarcinii, şi se poartă efectiv ca la un concurs de bancuri organizat sub auspiciile primăriei de sector. Dacă tot vrem să ne apucăm să scriem piese de teatru, ar fi cazul să rugăm pe cineva să ne explice că Tipătescu şi Pristanda susţin atât de scăpărător scena I tocmai fiindcă torentul lor de umor nestăvilit nu dă nici un moment impresia de miştocăreală: personajele lui Caragiale sunt comice pentru că aşa sunt ele; ale lui Lustig nu sunt comice tocmai fiindcă autorul ţine cu tot dinadinsul să fie.
Din fericire, spectacolul începe să câştige la nivelul regiei, pentru a salva maximum posibil cu ajutorul actorilor. Alexandru Tocilescu, acelaşi copil nebun de-acum treizeci de ani când s-a lansat, recuperează mult din schematismul reaţiilor între personaje plasându-şi interpreţii în mizansene mobile şi precis calculate, care imprimă dinamism şi chiar o senzaţie de dramatism interior. Totodată, lipsa de veridicitate a caracterelor scrise se estompează sub scenografia lui Puiu Antemir, îmbinând inspirat realismul cu kitsch-ul agresiv al interioarelor de nouveaux-riches - în ton cu care costumele Ancăi Răduţă de disting, în genere, prin discreţie şi bun-gust. Ce-i drept, acelaşi Tocilescu, aşa cum are el obiceiul, nu pierde nici de astă dată ocazia de a cam glisa spre excese: gagul cu doctorul care pune banii pe masa de poker scoţându-i din diverse plicuri de la pacienţi are haz o dată; a doua oară, deja e de mult în plus! "Măştile" care apar în actul II (chelia de latex cu urechi de Yoda sau de ce-or fi, a lui Claudiu, sau albeaţa facială a lui Titel) nu se prea înţelege ce rost ar vrea să aibă, dar e clar că până la urmă n-au nici unul.
Cele două momente muzicale dinaintea finalului, tangoul şi Rasputin, sunt grosolan over the top, artificiile de iluminare care le însoţesc nefăcând decât să accentueze impresia de gratuitate. Altfel, însă, banda sonoră a lui Gabriel Basarabescu ilustrează în linii mari armonios şi adecvat spectacolul.
Aşa că, în ultimă instanţă, punctul forte rămân cei trei interpreţi ai rolurilor principale - deşi, ce-i drept, în mod deloc surprinzător. La cele patru decenii de experienţă ale lor, e şi firesc să poată pune carne, umor, viaţă, chiar şi pe nişte păpuşoaie de papier-mâché. În senatorul Claudiu, Val Teodosiu, cu binecunoscuta lui lipsă de inhibiţii de-a dreptul vulcanică, se dezlănţuie în a compune portretul hidos de credibil al nemernicului bolnav sufleteşte, ajuns la putere. George Mihăiţă evită cu fineţe capcanele trimiterilor agresiv-explicite la Gigi Becali, pe care i le întinsese Lustig crezând c-aşa se "cumbate tare" în teatrul de atitudine ("vine din Pipera" - parol!), elaborând în schimb un profil generic al banditului cu veleităţi politice. În sfârşit, Duţu Găitan ocoleşte şi el, la fel de inteligent, tuşele ieftine, îmbrăcându-şi medicul ciubucar-pe-cai-mari într-o eleganţă ipocrită care-i conferă complexitate şi haz autentic. Efectiv, interacţiunile lor pe scenă produc de câteva ori adevărate scântei şi arcuri electrice, reuşind să ţină trează sala timp de două ore şi un sfert - inclusiv prin cele trei relaţii colaterale cu Monica, târfa basarabeană de lux cu care Simona Stoicescu îşi confirmă în mare datele actoriceşti native (deşi, lucru de înţeles, spre deosebire de mult mai maturii ei parteneri, încă nu are puterea şi experienţa necesare pentru a se feri de clişeele şi stridenţele inerente unui asemenea rol).
Partea cea mai tristă ţine de viitorul apropiat al proiectului, pe care Lustig şi l-a împins şi la C.N.C., sub oblăduire senatorială. Acum doi ani, scenariul său la "Nuntă mută" fusese în mare parte salvat de Horaţiu Mălăele, care-i atacase teatralismele şi amatorismele ostentative atât cu foarfeca unui nemilos frizer regisoral, cât şi cu pieptenele de coafor al stilizării, îmbrăcându-şi întregul film în aura unei convenţii teatrale destul de solid susţinute. Dar, când mă gândesc ce-o să scoată bietul Sergiu din sărmanul text, mai că-mi vine să dau cu pas - sau, mai bine, chiar să m-arunc!
...Nu de pe bloc, nu vă bucuraţi. Doar o aruncare aşa... ca la... poker.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 martie, 2010, h. 21:05-22:21
Bucureşti, România
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Mar 2010, 17:34   #202
Judex
Banned
 
Judex
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 5,986
Un spectacol excelent:
http://www.slide.com/r/6FXdE3J_0z-gUEcfI2Fi8oJeFoAbp__s
Judex is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Apr 2010, 10:31   #203
civica65
Senior
 
civica65
 
Join Date: Nov 2008
Posts: 112
D'ale teatrului
De GRID MODORCEA

Şi în acest an, premiile de vîrf ale UNITERoriştilor au revenit maghiarilor şi homosexualilor. Se verifică, parcă, ceea ce mi-au spus prietenii de la "Odeon", că Dorina Lazăr, directoarea teatrului, e acuzată că a dat teatrul pe mîna homosexualior, că aici numai ei şi amicii lor montează, în frunte cu sex-simbolul Afrim, care nu-i tolerează pe actorii care nu dau cu spatele. Furioasă, Dorina i-a spus lui Florin Zamfirescu, dar ce, ai vrea ca Teatrul "Odeon" să se numească "teatrul nevestelor lui Florin Zamfirescu"? La care Florin, care nu are decît două neveste la acest teatru, pe Mustaţă şi pe Sitaru, a replicat, dar de ce nu şi a amantelor mele, iar aici te-aş include şi pe tine, ce zici?! Dorina Lazăr n-a mai spus nimic, a înghiţit găluşca. Toată lumea ştie că de cînd nu mai sînt împreună, ea s-a îngrăşat neverosimil şi ca atare a devenit directoarea teatrului. Fiindcă asta e legea la noi, cînd o actriţă nu mai e bună de Hollywood, trage pe dreapta, adică devine directoarea teatrului. Sau adjunctă, undeva, acolo, cît mai aprope de Cacamitru. Precum Ilinca Tomoroveanu sau Florina Cercel. Cum e şi Lupeasca la "Nottara", care îl conduce cum vrea pe Carol al II-lea al ei, recte Mircea Diaconu, care s-a tîmpit de tot, a dat-o pe politică. Am pierdut un actor bun şi am cîştigat un politician lamentabil. E o pată pe haina PNL, care, dacă nu-şi schimbă repede blana, vai de năravul lui! Dar bunii mei observatori au mai "ginit" şi altceva, cum Dinu Cernescu, care e de departe liderul sex-appeal al teatrului românesc, încă de pe vremea lui Loghin, cînd circulau atîtea anecdote cu amoraşi, a ancorat la "Bulandra". A venit de departe, de la TVR-ul lui Cerceluş (citeşte Giurgiu), apoi "Nottara" şi TNB-ul lui Mache Perşa, ca să poposească la alt Cerceluş, pe care l-a cucerit cu madam Mamouret, ca acum să mai tragă un voiaj. Evident, scopul este acela de a împresura Teatrul "Odeon", să vadă nenea cernitul dacă Dorina et co. cedează, cade la poalele lui. Lucru greu de pătruns atîta timp cît acolo e imbatabilul zid chinezesc numit Al. Dabija, omul care a condus şi conduce teatrul din umbră, ducîndu-l cu strălucire în prăpastie. Însă nu e exclus, fiindcă Dabija e prieten cu ei, cu gay-ii. Şi spectacolele lui sînt cam de-andoaselea. De altfel, aici se remarcă focarul descompunerii teatrului românesc. Aici s-au manifestat toţi homosexualii, toţi măniuţeii, toţi mazileii, toţi bocsarzii şi hausvaterii. Unul mai dezgolit decît altul. Dirijaţi de marele Biţă de Sorbona.Via Robert Wilson.


Fiindcă ei i-au distrus esenţa, adică dramaturgia şi actorul. Bineînţeles, cel mai masacrat autor e Shakespeare. Ce-au făcut din Hamlet? Un Hamletmachine, cu un Stănescu într-un Hamlet spălăcit, cu fundul gol. Dar din Cymbeline? Dar din Cum vă place? Sau, mai nou, din Visul unei nopţi de vară? Au luat un fragment, cel al piesei pe care o joacă trupa lui Fundulea la curtea lui Oberon şi au făcut un experiment redundant. Variante pe aceeşi temă romeo-julietiană. Săraca poveste tragi-comică a lui Pyram şi a Thisbeei sale nu a mai cunoscut atîta minimalizare parodică! Şi, firesc, pentru caricatura asta s-a mai aruncat un premiu UNITER, fiindcă nu se putea pentru ca Dabija să nu fie şi în acesat an cu frunză verde! Aşa au făcut şi cu Cehov. Gîndiţi-vă ce-a ieşit de sub lancea lui Afrim cînd a atacat Trei surori? Pur şi simplu a masacrat piesa, iar actorii erau buni doar să urineze în nişte borcane, la care se reducea scenografia spectacolului. Ce să mai spun de un alt sex-simbol, Victor Ioan Frunză, ce a făcut din Visul unei nopţi de vară? Dar din Deşteptarea primăverii? Normal, spectacole pidosnice! Cum probabil o fi făcut şi din spectacolul Rosencrantz şi Guildenstern sînt morţi de la Timişoara, încununat cu marele premiu, dar pe care nu l-a văzut nimeni, decît maghiarii de acolo şi juriul de oligofreni!
Cum poţi să distrugi teatrul? Te învaţă gay-ii de la şcoala odeonistă. Îl ataci la esenţa lui, adică la text şi actor. Actorii au devenit nişte pretexte dansante, fac ce n-au învăţat în viaţa lor, au devenit nişte fantoşe pentru light design! Sînt arhicunoscute teribilismele lui Afrim, care nu duc nicăieri, ca şi "teatrul descompus" al lui Vişnec, de la care vine altă nenorocire a teatrului românesc. El e cel care a distrus dramaturgia, propunînd în loc descompuneri. Aşa i-a descompus pe toţi, toate modelele, de la Richard al III-lea şi Ioana d'Arc pînă la Cioran. Tot teatrul lui, ca să nu fie acuzat de epigonat, s-a ridicat pe marile cuceriri ale teatrului sau ale culturii, pe care le-a decavat, le-a golit de sens, le-a masacrat, le-a descompus! Avem imaginea unei descompuneri jalnice a teatrului, care nu mai poate fi numit românesc, fiindcă dramaturgii români, de la Caragiale la un Puşi Dinulescu, sînt complet ignoraţi, nici nu mai există, nici măcar pe la uşa de dindos. Nu mai există decît regizorul, el e împărat, el taie şi spînzură, adică nu mai are nici un respect pentru text şi actor. Marele actor Gheorghe Dinică, cel care era extrem de lucid, la ultima mea întîlnire cu el, la expoziţia lui Mirel Zamfirescu de la Dalles, îmi spunea că nu mai are ce să joace în teatru, "ce să mai joc acolo, bătrîne, n-am ce, bagabonzii care au pus mîna pe scîndură m-au împins să joc telenovele, să cînt, să fac măscări la televizor! Nu-ţi mai face iluzii, teatrul românesc a murit!" Chiar că a murit odată cu actori ca el, ca Ştefan Iordache, Ovidiu Iuliu Modovan, care erau autorităţi în materie, care n-ar fi admis masacrarea unui text mare, dovadă că alde Dabija, Afrim, Frunză et co. n-au îndrăznit să se apropie de ei! Marii actori au nevoie de texte mari. Fără text, implicit fără actori, teatrul e un fragmentarium, fărîmiţe, fărîmituri de la masa marilor boieri ai teatrului românesc şi universal.
civica65 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Apr 2010, 10:39   #204
keepwalking
Guru
 
keepwalking
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 2,598
are condei Grid Modorcea, trebuie sa recunosc!
keepwalking is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Apr 2010, 11:23   #205
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Mda, acceptabil de ascutit.
Päcat cä-i complet pervertit.

Uniti topicelul ästa cu "Teatru", vä rog.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Apr 2010, 12:17   #206
Dragomara
Banned
 
Dragomara
 
Join Date: Dec 2007
Location: Axiopolis
Posts: 2,871
Send a message via Yahoo to Dragomara
Thumbs up

Mâine iar mergem la teatru!

http://constanteanul.com/mascariciul...-la-constanta/
Dragomara is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 May 2010, 13:02   #207
illotempore2002
Guru
 
illotempore2002
 
Join Date: Apr 2007
Location: Bucuresti
Posts: 5,244
UpStage reloaded! this evening, 2000 hrs

"Frumoasa Calatorie a Ursilor Panda povestita de un Saxofonist care avea o iubita la Frankfurt"de Matei Visniec regie: Cristian Bajoracu: Alexandra Rucsandescu si Stefan Nistor saxofon: Stefan Zaharia

Last edited by illotempore2002 : 17 May 2010 at 13:06.
illotempore2002 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 May 2010, 13:04   #208
Judex
Banned
 
Judex
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 5,986
Taie 'h'-ul!
Judex is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 May 2010, 13:05   #209
illotempore2002
Guru
 
illotempore2002
 
Join Date: Apr 2007
Location: Bucuresti
Posts: 5,244
eh, am dat copy paste din anuntzul de pe Facebook, nu am editat eu.
Dar tai h-ul ca ce ma costa.
illotempore2002 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Jun 2010, 08:27   #210
Ipu
Discipolul Diavolului
 
Ipu
 
Join Date: May 2009
Posts: 1,980
Incredibil, dar real: piesă cenzurată pentru că personajul principal aduce cu Băsescu

Un caz stupefiant de cenzură totală în plină democrație: de patru ani de zile, o piesă de teatru de excepție a unuia dintre cei mai în vogă dramaturgi zace îngropată în stadiu de ”repetiție” doar pentru că personajul central aduce izbitor de mult cu Traian Băsescu, purtînd și același nume. De altfel, nici nu este o simplă coincidență. [Continuare...]
__________________
„Iubirea" e un cuvânt şi-atât. Există şi cuvinte care nu au un sens anume, ci reprezintă numai o alăturare de sunete.
Ipu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Jun 2010, 13:34   #211
Judex
Banned
 
Judex
 
Join Date: Mar 2009
Posts: 5,986
Foarte tare articolul, Ipu!
Judex is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 23 Jul 2010, 10:03   #212
Ipu
Discipolul Diavolului
 
Ipu
 
Join Date: May 2009
Posts: 1,980
Teatrul românesc, încotro?
__________________
„Iubirea" e un cuvânt şi-atât. Există şi cuvinte care nu au un sens anume, ci reprezintă numai o alăturare de sunete.
Ipu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 28 Sep 2010, 00:59   #213
gropitse
Guru
 
gropitse
 
Join Date: Nov 2009
Posts: 333
De la un timp s-a aprins in mine dorinta de a vedea un spectacol japonez. Daca ar fi sa definesc acel ceva care a nascut flacara , ar fi probabil filmul Dolls de Kitano. Si aceasta dorinta a mea s-a implinit partial cand am vizionat intai Jeane D'Arc dupa care Winter's tale de Shakespeare in interpretare nipona. De ce zic partial , pentru mi-as fi dorit sa vizionez o poveste cu samurai/gheise/ceva care sa tina de cultura nipona , nu de cultura vestica. Cu toate astea pot sa zic ca am fost destul de impresionata. Ei sunt geniali in ceea ce tine decoruri,costumatie si joc. Sunt inventivi,foarte ,dar foarte emotionanti - au un fel cutremurator si foarte direct si fulgerator de manifesta un sentiment sau stare. Daca e furie e furie , n-am avut sentimentu ca cineva face isterie pe scena si sa ma simt eu si pe cel din scena patetic. Un element de decor pe care-l tin minte si acum care mi-a placut in Winter's tale - cum au infatisat trecerea timpului- au plasat pe un suport patru lumanari simbolizind cele patru anotimpuri - si cele 4 se roteau pe parcursul jocului - simbolizind trecerea timpului , mai era si o ninsoare , oh foarte frumos . Vreau in Japonia.Chapeau bas.
si citeva imagini :


gropitse is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Oct 2010, 16:27   #214
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Dincolo de experiment
"Experimentul Hamlet"
după William Shakespeare
Teatrul "Podul"

O fi sau nu o fi... "Hamlet" cea mai bună piesă de teatru a tuturor timpurilor? Imposibil s-o afirme cineva cu certitudine - dar nu încape nici o îndoială că e cea mai "stoarsă" de posibilităţi... de mereu inepuizabilele sale posibilităţi. Poate tocmai de aceea ecranizarea mea preferată este versiunea destul de iconoclastă a lui Tony Richardson (deşi valoarea absolută tind să i-o acreditez variantei lui Grigori Kozînţev), iar prea corecta lectură clasică a lui Sir Laurence Olivier nu m-a clintit niciodată. Dintre montările de la noi, rămân un admirator rezervat (căci avea destule greşeli) al îndrăzneţului spectacol montat de Dinu Cernescu la Nottara, acum aproape patruzeci de ani.
Venind în siajul enormului cortegiu de abordări novatoare (poate chiar mai numeroase decât cele tradiţionaliste), "Experimentul..." Cristei Bilciu propune o viziune categoric validă asupra textului, dezvoltându-l într-un spectacol de teatru-dans exigent coregrafiat (în ambele sensuri - de ea însăşi la figurat, iar la propriu de Daniela Hasiade), spre a reconfigura prin mişcare relaţiile complexe şi alunecoase dintre celebrele personaje shakespeareiene, cu combinaţia lor unică de arhetipal şi irepetabil.
Când e vorba de Shakespeare, cu verbul său renascentist atât de amplu, reducţiile de text sunt virtualmente obligatorii, iar în cazul de faţă ele s-au impus cu atât mai drastic, cu cât în durata de numai nouăzeci de minute a spectacolului trebuia să se integreze o concepţie scenică axată preponderent pe mişcare. S-ar putea opina că, în faţa unei piese atât de sumarizate, spectatorul neavizat n-ar înţelege nimic (dar, să fim serioşi: cine n-a citit "Hamlet", nu prea nimereşte la un spectacol experimental din Pod) şi totuşi, chiar şi în aceste condiţii, scenariul dramatic recompuns de Crista Bilciu îşi păstrează coerenţa şi inteligibilitatea - dintr-un motiv care punctează tocmai esenţa unei asemenea abordări: pe regisoare n-o mai interesează povestea prinţului danez, ci confromaţia sensurilor umane de ordin general ale tragediei, exprimate aici printr-o combinaţie savantă de imagerie dansantă şi sunet. Cei şapte actori (care acoperă mult mai multe roluri) interacţionează permanent în planul unui tablou mobil perpetuu, refăcând in nuce fabula unei omeniri care se naşte, face sex - steril! fără a se (mai) reproduce - se sfâşie singură în patimi ucigaşe, şi dincolo de moarte încheie ciclul, prin revenirea la acelaşi stadiu astralo-intrauterin. Sunt evidente în acest sens atât prologul şi epilogul: actorii "goi" (de fapt, purtând o lenjerie discretă, căci opţiunea vizuală a regisoarei presupune un rafinament delicat ce nu rimează cu impactul mult mai puternic al nudităţii scenice) dorm vegetativ, se trezesc/nasc lent, se îmbracă (şi devin personaje), iar la sfârşit, din hecatomba tabloului final, reiau invers procesul. De asemenea, conţinutul erotic accentuat al spectacolului nu urmăreşte efectele ieftine ale satirei de moravuri (ar fi fost şi desuet, să-i punem pe Claudius şi Gertruda să radă tot ce mişcă, doar pentru a arăta cât sunt de depravaţi!), ci compune un fel de orgie disperată, o zbatere continuă în căutarea fertilităţii refuzate (poate părea surprinzător, dar majoritatea tablourilor frivole ce se succed prin scenă trezesc chiar un fior de compasiune funestă). În mod semnificativ, cel mai reuşit moment este şi cel premergător finalului: celebra scenă din cimitir, cu un scurt balet mecanic al zombiilor (trimitere explicită la "Thriller"-ul lui Michael Jackson), care apoi se transformă într-un fel de cor antic ce preia multe dintre replicile personajelor iniţiale - astfel prilejuind şi prezenţa fizică a lui Yorick, metaforic ridicat din mormând, într-o relaţie directă cu Hamlet.
La fel de laborios e construit şi episodul cu actorii, interpretaţi tot de cei şapte membri ai distribuţiei, cu excepţia lui Hamlet - dar numai parţial, căci scena piesei din piesă îl absoarbe şi pe el, în aparenţă, rolurile ficţionale fiind preluate de Hamlet şi Horatio (indirect, prin convenţie teatrală - mai concret: de cei doi interpreţi ai lor). Deşi extrem de puternică vizual şi meticulos lucrată la nivel tehnic, a doua scenă a actorilor prezintă totuşi şi o anume supralicitare ("partida de tenis imaginar", ca omagiu la adresa ştim cu toţii cui, cam redundantă în economia unui asemenea spectacol de numai o oră şi jumătate), şi se încheie anticlimactic, prin expedierea punctului culminant: ieşirea necontrolată a Regelui (în montarea lui Tocilescu de la Icoanei, din anii '80, tocmai acesta era apogeul întregului spectacol - haosul ordonat al acelei halucinante debandade scenice dirijate de Hamlet, care ar fi rimat perfect cu actualele intenţii ale Cristei Bilciu; păcat că n-a intuit la fel, mai ales că distanţa în timp şi propria ei vârstă ar fi eliminat categoric orice ipoteză de pastişare).
De altfel, cam toate neajunsurile spectacolului (puţine, din fericire!) fac parte din aceeaşi categorie: se situează nu la nivelul intenţiilor, ci în zona finalizărilor parţiale. Duhul, de exemplu, e foarte inspirat elaborat (se manifestă în spatele unui perete de pânză albă pe care o împinge cu mâinile şi faţa, creând efecte de relief pe fondul unor sunete nearticulate, iar în scena cu Hamlet şi Gertrude îi îmbrăţişează pe amândoi, refăcând pentru o clipă familia pe veci distrusă), dar prima sa apariţie şi cea mai importantă a amorsată atât de abrupt, încât îşi pierde în mare parte şi credibilitatea, şi încărcătura tensională (în plus, spotul de un roşu intens care-l însoţeşte distonează deranjant cu restul ansamblului coloristic şi de ecleraj). Moartea lui Polonius e iarăşi foarte discutabilă (Hamlet reacţionează cu o spontaneitate mecanică, uitând să-şi construiască în plan mintal decizia) şi, în plus, face rabat de la una dintre cele mai interesante convenţii scenice ale întregului spectacol: săbiile ca eşarfe, şi înlocuirea înjunghierilor prin strangulări stilizate (şi când mă gândesc cât de spectaculos, şi perfect justificat estetic şi conceptual, ar fi arătat o ucidere a bătrânului sfetnic şi intrigant compusă astfel, nu prin mimarea inexpresivă a împungerii...!)
Apreciez însă că marea lacună a spectacolului constă în neducerea până la capăt, în plan concert, a conceptului de Hamlet feminin. Se distinge clar intenţia regisoarei de a propune mult mai mult decât un simplu travesti (la urma urmei, şi Sarah Bernhardt l-a jucat pe Hamlet acum un secol, deci nici o noutate pe partea asta), şi de asemenea e lesne de înţeles că admirabila Anda Saltelechi, prin cheia ei interpretativă, deschide personajul spre definitoria-i universalitate de factură aproape androgină - la care contribuie şi fizicul filiform al actriţei, şi fizionomia ei extrem de stranie, de o mare mobilitate şi expresivitate pe care ştie să şi le gestioneze abil, evitând fără probeme capcanele cabotinăriilor. I-aş reproşa, totuşi, tendinţa de a apăsa prea tare, pe alocuri, pedala tragismului, când mult mai adecvată ar fi fost fie nota filosofică, fie o sobrietate împietrită a suferinţei. Dar să fim drepţi: pentru aşa ceva e nevoie de multă maturitate, care se atinge numai de-a lungul timpului. Anda Saltelechi se impune în orice caz ca o tânără artistă de mare versatilitate şi profunzime, capabilă să acopere toată amplitudinea gamei interpretative, de la ludic la cerebral, de la umorul cotidian la forţa tragediei.
Ceea ce nu se înţelege deloc din spectacol este natura dramaturgică a acestui Hamlet feminin: este, efectiv, o prinţesă în loc de prinţ? Nu - personajele i se adresează la masculin. Este o fată deghizată (eventual în scop conspirativ - cum sigur ar fi făcut Cernescu, dacă-i venea ideea, atunci în anii '70!)? Se pare că nu - nici un indiciu nu sugerează o asemenea pistă. E rezultatul unei îndrăzneţe convenţii scenice (un soi de transsexualism metaforic: personaj masculin, dar jucat de o actriţă cu comportament feminin explicit)? Cred că ar fi fost varianta cea mai elegantă şi ofertantă - dar, dacă aşa e, atunci relaţia contradictorie dintre identitatea ei masculină şi feminitatea vizuală şi comportamentală nu e dusă până la capăt. Totuşi, trecând cu vederea aceste incertitudini, figura de stil funcţionează - concretizată efectiv în două momente: violul lui Hamlet asupra Ofeliei când, referindu-se verbal la sexualitatea feminină, Anda îşi expune sânii (imagine credibilă dar şi foarte inedită: de multe ori, bărbatul care vorbeşte despre femeie conturează maşinal o pereche de sâni cu mâinile - numai că acum sânii sunt reali!) şi, într-o cheie mai subtilă şi poetică, revărsarea pletelor la final, în momentul morţii.
O similară dualitate, cam la fel de nehotărâtă, se remarcă şi în privinţa lui Horatio, altminteri foarte inspirat conceput ca având şi rolul de bufon, şi pe cel de gropar, şi de... "fotograf al curţii" - cu sensul evident de "martor", atemporal chiar (poartă un fel de salopetă de mecanic auto şi, pe lângă camera foto, mai e înzestrat cu un set de căşti audio şi o mască de scafandru); bine conturat ca intenţie, acest personaj semi-metaforic nu face în continuare decât să se manifeste repetitiv, fără nici un corolar anume (şi ce prilej minunat îi oferea tocmai ultima sa apariţie: aceea de gropar cu trimiteri clare la vâslaşul Caron şi la îngerul vestitor al morţii - nu mai lipsea decât convergenţa concretă a tuturor elementelor anterioare). Cristian Rus îşi coordonează rolul cu mobilitate şi haz ponderat, reuşind să-şi asume dificila menire de liant necesar al unui spectacol atât de fragmentat prin esenţializare.
Deşi, în sine, concepţia asupra lui Claudius e destul de simplistă şi greu credibilă psihologic (un papiţoi priapic şi fetişist - eludând motivaţiile de ordin politic ale regelui fratricid), Cristian Neacşu îl credibilizează la un nivel fundamental, prin dezinvoltură, spontaneitate şi simţ al umorului - iar Irina Enache, în Gertrude, se dovedeşte o actriţă aproape paradoxală: folosind o paletă de mijloace expresive restrânsă, aproape monocordă, e la fel de convingătoare pe toate extremele: regină scorţoasă, mamă îmbinând tandreţea cu ipocrizia, muieruşcă uşuratică şi amantă de tip dominatrix.
Iese net în evidenţă George Creţu, în dublu rol: un Polonius manipulator şi intrigant, care mereu le oferă celorlalţi de la curte fiţuici cu discursuri gata scrise, şi în acelaşi timp complet descoperit ca tată incapabil să-şi apere fiica de destrămare; pe de altă parte, după ce Polonius iese din scenă (a teatrului şi a lumii), George şi-l asumă pe Yorick, la un nivel tot atât de credibil, ducând compoziţia în extrema cealaltă, a umorului burlesc. (Şi, pe lângă asta, mai umple scena cu prezenţa unui bodyguard cu mască de gaze, iar în final devine şi Duhul, datorită fixării lui Lucian Ianuş în ipostaza lui Laertes - rolul său prioritar, pe care-l poartă cu siguranţă şi naturaleţe pe traiectoria destul de liniară imprimată de Shakespeare. În sfârşit, Lavinia Mateescu ne propune o Ofelie destul de surprinzătoare, prin faptul că, dacă personajul ei e prin definiţie o victimă (slabă, pasivă, credulă şi, finalmente, împinsă la demenţă şi moarte de nebunia unei lumi pe care n-o înţelege), aici ipotetica iubită a lui Hamlet are totuşi o personalitate mai puternică, predispusă spre răzvrătire: primul ei puseu de nebunie constă în încercarea de a-şi nega sexul, printr-un joc cazon (cu mustăcioară hitleristă desenată sub nas - dincolo de clişeul politically correct, efectul vizual e perfect). O ajută mult şi abordarea regisorală a personajului - care, prin costumul neprihănit-modular şi interacţiunile cu toţi cei din jur, îi oferă suportul de a compune interpretativ o Ofelie care se dezintegrează încontinuu, spre anularea ca fiinţă omenească; adică, efectiv, cvintesenţa tragică a acestui personaj shakespeareian.
Din multiplele referiri de mai sus s-a putut desprinde deja o oarecare imagine a costumelor create de Maria Tache - combinând echilibrat economicitatea şi fantezia creatoare. Pe fondul neutru al trupurilor în lenjerie, se aplică pe neobservate o gamă de elemente sugestive dintre cele mai diversificate, de la efectele militare, accesoriile de epocă şi hainele pestriţe ale clownilor, până la recuzita de sex-shop, perucile bălţate (foarte interesante mai ales acele creste în alb-negru ale actorilor din trupa de teatru), diverşii colanţi ai regelui (în special pantalonii cu portretele lui Marylin de Andy Warhol) şi, prin contrast, ţinuta severă, gen office sau directoare de şcoală, a Gertrudei în ipostazele protocolare.
O notă aparte pentru muzica originală a lui Marius G. Mihalache - atât de competentă în maxima ei diversificare încât, până să văd prospectul, am avut tot timpul convingerea că e doar un play-list ilustrativ, întrunind fel de fel de piese consacrate, de la clasice până la cele mai recente. Sinteza muzică-imagine e de o omogenitate aproape impecabilă, contribuind major la forţa de impact a întregului spectacol - în plan nu numai imediat, ci şi semnificativ. Evident, la asta contribuie şi relaţia cu coregrafia Danielei Hasiade, simplă şi expresivă, în importanţa ei hotărâtoare prin definiţie pentru un asemenea spectacol de teatru-dans.
Ceea ce ne duce la paradoxul final: ambiţiile regisoarei, pe deplin legitime, au fost foarte mari. Deplina lor realizare ar fi presupus un travaliu tehnic fastidios şi necruţător, în spiritul unei coordonări de o perfecţiune profesională obligatorie. Desigur, nimeni nu e vinovat de vitregia condiţiilor concrete care au permis realizarea doar parţială a acestui deziderat - ceea ce, în sine, constituie neîndoielnic un defect. Dar, cum în orice rău se găseşte şi un bine, putem spune că de fapt este a blessing in disguise. Nimeni nu poate nega că, fie şi conştientizând toate aceste limite, spectacolul captivează, fascinează, impresionează şi cucereşte categoric. Se urmăreşte cu sufletul la gură, cu ochii cât cepele şi cu inima plină - pentru că substanţa lui teatrală e masivă, profundă, bogată şi pusă în valoare cu un talent incontestabil. Toţi interpreţii sunt nu doar corecţi, ci foarte buni. Costumele, muzica şi concepţia coregrafică sunt excelente. Iar în ceea ce o priveşte pe Crista Bilciu, dincolo de aventura experimentului se impune certitudinea.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
26 noiembrie, 2010, h. 11:30-13:52
Bucureşti, România

Last edited by Pitbull : 26 Oct 2010 at 16:32.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 23 Sep 2011, 17:15   #215
urban_legend
Novice
 
urban_legend
 
Join Date: May 2011
Posts: 17
vad ca a trecut aproape un an de cand n-a mai scris nimeni aici.

mai merge oare lumea la teatru ?

la mine in oras tocmai incepe stagiunea 2011, cu festivalul teatrului scurt. vor fi piese zi de zi. chiar la deschidere, la "scripcarul pe acoperis", n-au mai fost locuri cu aproape o saptamana inainte de spectacol, de unde rezulta ca, totusi, mai merge lumea la teatru, .

eu mi-am cumparat bilet la "natura moarta cu nepot obez", despre care UNITER zice c-ar fi piesa de teatru a anului 2008, si la "vacanta in guadelupa", pusa in scena de trupa teatrului Nottara din Bucuresti.

ambele par comedii si chiar mai mult decat atat.

voi ati mai vazut ceva, aveti ceva de recomandat ?
urban_legend is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 23 Sep 2011, 19:07   #216
omudindulap
Long Distance Dreamer
 
omudindulap
 
Join Date: Nov 2009
Posts: 4,157
ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU EUROPEAN LA BRĂILA
omudindulap is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 Apr 2021, 17:19   #217
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
27 martie, Ziua mondială a teatrulu - William Shakespeare - (Cum vă place, II, 7), Jaques to Duke Senior : **Lumea-ntreagă e o scenă/ Răsar şi pier, cu rândul, fiecare/ Mai multe roluri joacă omu-n viaţă/ Iar actele sunt cele şapte vârste :
Întâii e prunc: în braţele dădacii
Scânceşte, ţipă şi nu-şi află loc.
Şcolar apoi, cu un ghiozdan în mână
Şi faţa fragedă ca zorii zilei ,
Târându-se spre şcoală-ncet ca melcul.
Şi,-ndrăgostit, oftând ca un cuptor
Şi preaslavind sprâncenele iubitei
Într-o baladă tânguioasă foarte.
Soldat, pe urmă, suduind amarnic,
Bărbos şi mustăcios ca leopardul,
Bănuitor mereu că-i cauţi price,
Şi gata să se-ncaiere oricând,
Dând buzna, până-n gurile de tun,
Să-nhaţe băşicuţa de săpun
A gloriei; judecător apoi
Cu pântec rotofei, mai mare dragul,
Plin de claponi, şi barba rotunjită
Cu îngrijire, vorba înţeleaptă,
Ochii-ncruntaţi, aşa îşi joacă rolul.
Nădragi de lână poartă-n vârsta a şasea,
Papuci şi ochelari pe nas, nădragi
Păstraţi din tinereţea lui cu grijă,
În care descărnatele-i picioare
Plutesc ca-n nouri; bărbătescu-i glas
Piţigăiat e iar ca, de copil,
Parcă-ar sufla în foale şi în fluier.
În scena cea din urmă care-ncheie
Peripeţiile acestui basm,
E prunc din nou, nimic nu ţine minte,
Dinţi n-are, n-are ochi, nici gust – nimic.**
***
Nu suntem singurii nefericiţi/ Căci în nemărginitul teatru al lumii/ Se joacă întâmplări mai dureroase/ Decât pe scena noastră.
***
Marin Sorescu - "(Shakespeare"), 1965

*Shakespeare a creat lumea in sapte zile.
In prima zi a facut cerul, muntii si prapastile
sufletesti.
In ziua a doua a facut riurile, marile, oceanele
Si celelalte sentimente -
Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu,
Cleopatrei si Ofeliei,
Lui Otello si altora,
Sa le stapineasca, ei si urmasii lor,
In vecii vecilor.
In ziua a treia a strins oamenii
Si i-a invatat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznadejdii,
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
Pina s-au terminat toate gusturile.
Atunci au sosit si niste indivizi care intirziasera.
Creatorul i-a mingiiat pe cap cu compatimire,
Si le-a spus ca nu le ramine decit sa se faca
Critici literari
Si sa-i conteste opera.
Ziua a patra si a cincea le-a rezervat risului.
A dat drumul clovnilor
Sa faca tumbe,
Si i-a lasat pe regi, pe imparati
Si pe alti nefericiti sa se distreze.
In ziua a sasea a rezolvat unele probleme
administrative:
A pus la cale o furtuna,
Si l-a invatat pe regele Lear
Cum trebuie sa poarte coroana de paie.
Mai ramasesera citeva deseuri de la facerea lumii
Si l-a creat pe Richard al III-lea.
In ziua a saptea s-a uitat dacă mai are ceva de facut.
Directorii de teatru si umplusera pamintul cu afise,
Si Shakespare s-a gindit ca dupa atita truda
Ar merita sa vada si el un spectacol.
Dar mai intii, fiindca era peste masura de istovit,
S-a dus sa moara putin.*
***
"Hamlet" actul III ***A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea.
Mai nobil e să-nduri în cuget, oare,
Săgeţi şi praştii ale-ursitei rele,
Sau apucând o armă tu sa curmi al Restriştilor noian?
Să mori, să dormi... Nimic mai mult.
Şi printr-un somn să ştii
Că pui sfârşit durerii sufleteşti
Şi-atâtor mii de alte suferinţe
Ce sunt a cărnii parte.
E-o-ncheiere
Chiar foarte de dorit.
Să mori, să dormi.
Să dormi, dar cine stie?
Să visezi! Aici e greul!
Căci în somnul morţii,
Când ai scăpat vremelnicul caier,
Ce vise-atunci ai să mai poti visa?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a şovăi,
Şi-aici e teama care dă năpastei
Un trai atât de lung.
Cine-ar mai sta
Să rabde biciul şi dispreţul lumii,
Despoticul bun-plac, zăbava legii,
Sfidările din partea celor mândri,
Durerea dragostei ne-mpărtăsite,
Trufia stăpânirii şi-njosirea,
Prin cei nemernici, a destoiniciei,
Când poate să-şi dea singur dezlegarea
C-un vârf de jungher?
Cine şi-ar mai duce
Povara vieţii-n geamăt şi sudori
De n-ar fi groaza tainei ce urmează
Şi-acel hotar necunoscut de unde
Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,
Şi care zdruncina voinţa noastră,
Făcându-ne să suferim mai lesne
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le ştim.
Ast gând pe toţi ne face-a fi mişei.**
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Apr 2021, 23:56   #218
victor_homescu
Guru
 
victor_homescu
 
Join Date: Dec 2016
Posts: 637
"Nimic de făcut. Toți ne nastem nebuni. Iar câte unii rămân."; 115 ani de la naștere, "Așteptându=l pe Godot", Samuel Beckett (1906=1989) **Lacrimile lumii sunt imuabile. Pentru fiecare om care începe să plângă, un altul, undeva, se opreşte din plâns. La fel e şi cu râsul. Nenorocitul de Pământ. E prea mult pentru un singur om. Pe de altă parte, la ce bun să te descurajezi acum. Iată ce-mi zic. Trebuia să mă gandesc la asta acum o veșnicie, pe la 1900..Mână în mână, ne-am fi aruncat amândoi din varful Turnului Eiffel, printre primii. Arătam bine pe atunci. Acum e prea tarziu. Nu ne-ar mai lăsa nici să ne urcăm măcar. Să nu ne mai vorbim de rău epoca. Ea nu e deloc mai nenorocită decât cea de dinaintea ei. Şi nici de bine să n-o vorbim. Să nu mai vorbim deloc. Noi suntem omenirea. Găsim totdeauna ceva care să ne dea impresia ca trăim.*
***
(*Îl așteptăm pe Godot. Da, în această imensă confuzie un singur lucru e clar : așteptăm să vină Godot.*)=/ Ed.Univers, 1970, traducere Gellu Naum.
***
Emil Cioran, despre Samuel Beckett :**De la prima noastră întâlnire, am înţeles că ajunsese în faţa extremei, că poate începuse tocmai cu asta, cu imposibilul, cu excepţionalul, cu impasul. Şi admirabil e că nu s-a mişcat, că, ajuns dintr-o dată în faţa unui zid, perseverează la fel de curajos precum a fost dintotdeauna: situaţia limită ca punct de plecare, sfârşitul ca sosire!**
***
"Aşteptându-l pe Godot" :
**Estragon *Nimic de făcut! Vladimir: *Și eu încep să cred la fel. M-am împotrivit multă vreme gândului ăstuia spunându=mi = Vladimir, nu te prosti, încă n-ai încercat tot!*. Estragon (agasat): Ce mai vrei?
Vladimir: Ai citit Biblia?
Estragon: Biblia...(Se gîndeşte.) Probabil că mi-am aruncat ochii prin ea.
Vladimir (mirat): La şcoala fără Dumnezeu?
Estragon: Habar n-am dacă era cu sau fără.
Vladimir: Pesemne că o confunzi cu Ocna.
Estragon: Se poate. Îmi amintesc hărţile Ţării Sfinte-în culori. Foarte frumoase. Marea Moartă era bleu-pal. Mi se făcea sete numai cînd mă uitam la ea. Şi-mi spuneam: acolo o să mergem să ne petrecem luna de miere. O să înotăm. O să fim fericiţi.
Vladimir: Ar fi trebuit să te faci poet.
Estragon: Am fost. (Gest spre zdrenţele lui.) Nu se vede? Tăcere.
Vladimir: Ce spuneam... Cum îţi merge cu piciorul? Estragon: Se umflă.
Vladimir: A, da, ştiu, povestea cu tîlharii. Ţi-aduci aminte?
Estragon: Nu.
Vladimir: Vrei să ţi-o povestesc?
Estragon: Nu.
Vladimir: Ca să ne treacă timpul. (Pauză.) Erau doi hoţi, răstigniţi o dată cu Mîntuitorul. Şi...
Estragon: Cu cine?
Vladimir: Cu Mîntuitorul. Doi hoţi. Se zice că unul a fost mîntuit, iar celălalt... (Caută contrariul lui mîntuit.)...afurisit.
Estragon: Mîntuit, de ce?
Vladimir: De iad.
Estragon: Mă duc. Nu se mişcă din loc.**
***
Samuel Beckett, romanul "Watt", 1953 :
**Dar va veni o altă seară, şi lumina se stinge de pe cer şi culorile de pe pământ...
Ziua s-a sfârşit,
Noaptea se ive-eeşte,
Umbrele-nserării
Furişate-n cer...
hah! cred că am început un pic prea jos, şi uşa se deschide, spre vânt sau ploaie sau lapoviţă sau grindină sau zăpadă sau zloată sau furtună sau înfierbântatele parfumuri neclintite ale verii sau neclintirea gheţii sau pământul trezindu-se sau calmul recoltei sau frunzele căzând în beznă de la diferite altitudini, niciodată căzând pe pământ două în acelaşi timp, apoi rostogolindu-se roşii şi maro şi galbene şi gri, vioaie pentru o clipă, da, prin beznă, pentru o clipă, apoi adunându-se în mormane, un morman ici, un morman colo, pentru a fi răscolite cu picioarele de fericiţi băieţi şi fete ce se întorc de la şcoală spre casă, aşteptând cu nerăbdare Halloweenul şi pe Moş Nicolae şi Crăciunul şi Anul Nou, hah!, da, fericiţi băieţi şi fete aşteptând cu nerăbdare Anul Nou fericit, şi apoi probabil duse în vechi tărăboanţe şi folosite de săraci ca îngrăşământ în primăvara viitoare, şi un om sosind, închizând uşa în urma sa, şi Erskine plecând. Şi apoi se lasă altă seară şi soseşte un alt om şi Watt pleacă, Watt care acum e sosit, fiindcă sosirea e în umbra plecării şi plecarea e în umbra sosirii, asta-i partea enervantă. Şi totuşi, există cineva care nici nu soseşte, nici nu pleacă, mă refer, dacă mai trebuie să precizez, la fostul meu angajator, ci pare să stăruie în locul lui, cel puţin deocamdată, ca un stejar, ca un ulm, un fag sau un frasin, ca să menţionăm doar stejarul, ulmul, fagul sau frasinul, iar noi ne cuibărim un pic printre ramurile sale. Şi totuşi, sosit-a şi el cândva, altminteri cum de-ar fi aici, şi trebui-va să plece mai devreme sau mai târziu, bănuiesc, deşi nu te-ai gândi, după cum arată. Însă aparenţele adesea înşală, aşa cum biata mea mamă, scoţând un oftat, obişnuia să-i spună la bătrâneţe bietului meu tată (că nu sunt nelegitim), aşa încât eu să aud (că vorbeau întotdeauna nestânjeniţi de faţă cu mine), punct de vedere la care încă îl mai pot auzi pe bietul meu tată, cu un oftat, consimţind, zicând: Slavă Domnului, o părere la care, cu un ton care încă mă bântuie, biata mea mamă achiesa, oftând, zicând: Amin. Sau există vreo sosire care nu este sosire la, o plecare care nu este plecare către, o umbră care nu este umbră a scopului, sau nu? Fiindcă ce este această umbră a plecării în care noi sosim, această umbră a sosirii în care noi plecăm, această umbră a sosirii şi plecării în care noi aşteptăm, dacă nu umbra scopului, a scopului care se veştejeşte îmbobocind, care îmboboceşte veştejindu-se, a cărui înflorire este veştejire îmbobocindă? Vorbesc bine, nu-i aşa, pentru un om aflat în situaţia mea?**/ Watt, Polirom, traducere de V.D.Niculescu
***
(*Universul este plin de țipete, dar obișnuința este o mare surdină.*)
***
victor_homescu is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 10:04.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells