(Bela Tarr) Werckmeister Harmonies vs. Seppuku (Masaki Kobayashi)

Daca cineva nu are experienta in cinemaul japonez de unde ti s-ar parea mai normal sa inceapa? De la aia apreciati de critica de film sau de la niste necunoscuti, total aleator?

De la ce il intereseaza pe el insusi. Daca iti place muzica rock poti sa cauti filme despre subiectul asta. Intri pe google si cauti "japanese movies rock music". Prima pagina gasita e asta cu o lista de 14 filme despre subiectul asta. It's that simple! Pe mine de exemplu ma interesa cultura japoneza contemporana, asa ca am inceput de la filme care aveau legatura cu asta, indiferent ce parere aveau criticii despre ele. Dupa aceea am incercat si filme de Kurosawa, Ozu sau Mizoguchi si mi s-au parut ok, dar mult mai putin interesante. By the way, Tokyo Story e unul din filmele mele preferate din perioada aia.

Tu stii deja ca marea majoritate a participantilor in turneele astea au gusturi foarte diferite de ale tale. Ce te face sa crezi ca titlurile enumerate de tine ar fi mai bine primite?

Avand in vedere ca filmele pe care le-am propus la turneul celalalt, au primit peste 80% voturi favorabile, inclusiv de la participanti comuni cu turneul asta, imi vine greu sa cred ca am avea gusturi fundamental diferite. Nu sugeram sa inlocuim filmele din turneul asta cu cele propuse de mine, sugeram ca mi-ar placea ca fiecare sa aiba incredere in propria sa cale prin cinematografie. Nu sa urmeze orbeste recomandarile criticilor sau ale vreunui forumist. Cred ca pe forum exista o anume atitutudine de reverenta nejustificata fata de "nume mari", ilustrata prin atitudini precum "Eu nu pot spune nicio clipa despre Kurosawa ca e un regizor slab. Cred ca mi s-ar prabusi acoperisul la casa, doamne iarta-ma.". Ei bine, eu as putea numi multe filme japoneze care sunt infinit mai interesant regizate decat de exemplu Tokyo Story si atunci ma revolta faptul ca regizori excelenti sunt ignorati doar pentru ca nu stiu ce critici pun Ozu si Kurosawa in topuri. Ca sa vezi, de 50 de ani nu o mai aparut nimeni sa-i intreaca.

[Liviu-]

Eu daca as fi facut chestia asta cu oprit filmul dupa 30 minute sau as fi renuntat la un regizor dupa un singur film nu as fi vazut vreo 3 sferturi din filmele care acum sunt printre preferatele mele. In the mood for love e unul dintre ele, Tsai nu prea mi-a placut initial si acum i-am vazut toate filmele si abia ma abtin din cauza timpului sa nu le revad pe toate, Angelopoulos la fel si abia astept sa-i termin filmografia, Tarr la fel, primul experiment l-am avut chiar cu Werckmeister si m-am oprit pe la jumatate. L-am vazut ca lumea dupa jumatate de an si mi-a placut enorm, iar apoi i-am luat si celelalte filme mai importante la rand. Sokurov e in aceeasi situatie, la Ceylan nu m-a prins foarte tare prima jumatate de ora din Distant, dar pana la sfarsit a ajuns sa fie unul din preferatele mele. Hou, Jarmusch, Kiarostami si altii au fost cam in aceeasi situatie. N-as mai termina cu exemplele, ideea e ca o parte importanta din ce iubesc foarte mult in cinema nu m-a atras prea mult din prima.

Revenind la autori japonezi, poate daca turneul asta merge bine vom continua si data viitoare vom trece la regizori de la noul val japonez incoace, incepand cu Oshima si ajungand pana la Kiyoshi Kurosawa, Koreeda, Sono sau altii mai putin cunoscuti.

De la ce il intereseaza pe el insusi.

Te-ai gandit ca poate ne interesa cinemaul japonez clasic?

In fine, hai sa trecem peste asta, eu chiar sper ce am zis putin mai sus, ca vom mai avea alte editii ale turneului si ca vom putea descoperi si alti regizori japonezi.

Si normal ca incep cu regizori pe care mi-i recomanda toti c-ar fi buni...

E de inteles, dar chiar tu ai spus ca "cinematografia clasica japoneza, desi ii pot aprecia o anumita calitate artistica, nu e pentru mine.". Iar eu iti sugeram sa nu mai iei filme pe care ti le recomanda "toti" pentru ca risti sa ajungi exact la rezultatul asta. Un film care e pentru toti, nu e pentru nimeni in particular, e rar sa te atinga cu adevarat. Ti-am dat un exemplu cat de usor e sa cauti pe google. Ceea ce sugerez e doar un mod diferit de abordare a alegerii filmelor.

Pe de alta parte turneul asta e o ocazie sa comentam impreuna niste filme, deci sugestia mea sa nu te uiti pana la final la un film propus in el a fost deplasata si mi-o retrag.

[faraimaginatie]

Twinsen...eu nu inteleg de ce nu poti accepta ca se poate sa nu te-omori dupa un regizor dar, totusi, sa fii constient ca e foarte important pentru ceea ce a devenit cinema-ul acuma. Mi s-ar parea aberant ca cineva sa zica despre Kurosawa ca e un regizor prost. Eu acolo faceam o gluma nevinovata, o autoironie cam prafuita. Ia-o ca atare...

LE: Inteleg ce vrei sa zici si o sa dau candva o sansa si altor regizori. Poate o sa descopar ceva comori ascunse. Partea proasta e ca pe mine nu ma incanta absolut deloc cultura japoneza contemporana...

Tsai nu prea mi-a placut initial si acum i-am vazut toate filmele si abia ma abtin din cauza timpului sa nu le revad pe toate, Angelopoulos la fel si abia astept sa-i termin filmografia, Tarr la fel, primul experiment l-am avut chiar cu Werckmeister si m-am oprit pe la jumatate. L-am vazut ca lumea dupa jumatate de an si mi-a placut enorm, iar apoi i-am luat si celelalte filme mai importante la rand.

Poti sa exprimi cum s-a petrecut transformarea asta? Adica ce ai inteles sau ce s-a petrecut incat sa-ti schimbe complet modul in care i-ai perceput.

[stalex]

Seppuku (traducere libera)

Prima perspectiva: la castelul clanului Iyi se perinda o multime de ronini saraciti care, pentru a capata cativa banuti, incearca sa-si induioseze gazdele spunandu-le ca vor sa-si faca harakiri. Din punctul de vedere al conducatorilor clanului, situatia e foarte grava, fiindca se arunca in derizoriu tot ce are un samurai mai de pret: onoarea. Pentru a se da o lectie tuturor cersetorilor mascati, e ales un tanar ronin. Amagit ca va fi ajutat, acesta e in final obligat, in numele demnitatii castei, sa se tina de cuvant si sa-si ia viata.

A doua perspectiva ne e oferita de un samurai mai varstnic, Hanshiro Tsugumo. Pe scurt, el le spune celor din clanul Iyi: nu cumva exagerati cand sunteti atat de drastici? Cand condamnati fara a judeca? Pentru ca, iata, tanarul constrans la sinucidere nu era un escroc, ci un tata disperat – aici e redata istoria tanarului, care, in paranteza fie spus, mie nu mi s-a parut deloc melodramatica. Dimpotriva, am avut impresia ca regizorul a sesizat pericolul caderii in lacrimogen si l-a evitat prin scurtarea la maxim a povestii si contrapunctarea ei de cate ori a fost posibil.

Bine, par sa-i raspunda lui Hanshiro capeteniile clanului, tu ne-ai spus o poveste emotionanta, si ne pare rau pantru tanarul tau prieten. Dar noi nu am procedat gresit. Noi trebuie sa aparam cu orice pret onoarea samuraiului, practic edificiul pe care se sprijina casta. Ca mai apar si accidente de parcurs, e regretabil, dar linia trebuie tinuta cu strictete. Iti intelegem durerea si te compatimim, dar in nici un caz nu puteam face altfel.

Urmeaza momentul cel mai important al filmului: cele trei cozi aruncate in fata samurailor. Miza se ridica brusc. Daca pana acum lupta de idei se dusese intre omenesc si onoare, acum este pusa in discutie chiar aceasta din urma. Li se arata samurailor cum trei dintre ei, cei mai capabili in lupta, au incalcat fara scrupule codul bushido. Altfel spus: ati ucis in numele demnitatii, dar demnitatea voastra e doar o vorba goala. Nu avem pe ce sa ne mai certam. Tanarul care de dragul familiei si-a uitat rangul si onoarea va este clar superior; l-ati omorat pentru un singur cuvant, iar cuvantul asta nici macar nu are pentru voi o semnificatie reala. Demonstratia e simpla si clara, de necombatut. E evident ca Hanshiro trebuie omorat – uneori adevarul e mai dureros decat orice afront. Pentru prima si singura data in film, apare o scena de lupta, care si mie, ca si altui comentator de pe forum, mi s-a parut aiuristica: samuraiul pensionat facand ravagii printre dusmani si trebuind sa fie, in cele din urma, impuscat.

Si finalul, cu seful clanului in prim-plan, si cu o noua perspectiva: da, onoarea samurailor nostri s-a dovedit lipsita de continut. Dar ea nu e o vorba goala. E pur si simplu o forma. Si, cu sau fara continut, forma asta trebuie pastrata. E tot ce are casta noastra, tot ce ii trebuie ca sa supravietuiasca. Daca ea n-ar supravietui,
1. Kobayashi n-ar putea face in 1962 filmul Seppuku
2. S-ar pierde o discutie interesanta despre filmul japonez pe forumul Cinemagia.


Concluzie: un film foarte bun, alert (eu nu m-am plictisit nici o clipa), pe un scenariu de mare complexitate, excelent interpretat.

[stalex]

M-a luat valul si am uitat de vot.
E greu, ambele filme au si mestesug, si emotie. O sa aleg mestesugul mai mestesugit, deci

Vot: Tarr

[Windom]

Pentru prima si singura data in film, apare o scena de lupta, care si mie, ca si altui comentator de pe forum, mi s-a parut aiuristica: samuraiul pensionat facand ravagii printre dusmani si trebuind sa fie, in cele din urma, impuscat.

Nu știu de ce-l vedeți voi pe Hanshiro ca pe-un pensionar scos din circulație, omul e încă în putere, dar nu asta e lucrul important... Cîteodată e nevoie de puțină exagerare in order to make a point.
De ce înfruntă H o hoardă întreagă și nu doar 4-5 indivizi? Fiindcă e „the last stand”, pe de o parte, adică ieșirea din scenă a eroului, iar pe de altă parte, secvența respectivă e menită a sugera slăbiciunea adversarului, un adversar care timp de 2 ore l-a copleșit practic pe H cu demonstratii de fortă și control. Și pe măsură ce H taie-n ei ca-n brînză, noi avem răgazul să urmărim reacțiile conducătorului clanului.
În ceea ce privește uciderea sa prin împușcare, e și ăsta un gest cu tîlc - pușca e arma lașului, nu? Bravii ostași ai clanului nu-l pot dovedi pr H în luptă dreaptă, prin urmare recurg la această ultimă soluție. Din nou, urmăriți reacția conducătorului clanului cînd se aude împușcătura...

[stalex]

Hanshiro spune chiar el ca n-a mai luptat de 16 ani - asta se cheama pensionar cu acte-n regula (nu si cu pensia la zi, in cazul nostru). Pur si simplu, scena mi s-a parut fortata, deloc in ton cu filmul.

In ce priveste restul argumentelor tale, inclin sa-ti dau dreptate - mai ales la treaba cu pusca, privita asa are sens.

Poti sa exprimi cum s-a petrecut transformarea asta? Adica ce ai inteles sau ce s-a petrecut incat sa-ti schimbe complet modul in care i-ai perceput.

M-ar bucura daca as primi un raspuns, Liviu. Chiar daca e doar "nu pot sa-mi explic de ce".

[Liviu-]

Mai astepta putin, am venit acasa vreo cateva zile si n-am net-ul chiar la dispozitia mea. Incerc sa ma ocup de chestiile necesare intai. Aici o sa revin oricum, ca vreau sa zic si ceva despre filme. Pe WH sper sa-l si revad, in schimb la Seppuku cred ca o sa vorbesc putin din amintiri.

[faraimaginatie]

Werckmeister Harmonies

L-am revazut acum vreo saptamana...ce sa mai zic de el din ce nu s-a spus? Am impresia ca stalex si Windom si MinRep au scris despre el mult mai bine decat as putea-o face eu acuma. E, cu siguranta, unul din filmele alea care ramane cu tine mult dupa ce l-ai terminat. Am si visat cu scena din spital dupa ce l-am vazut; scena care e, de fapt, preferata mea. Mi se pare de o forta incredibila. Si felul cum se incheie scena asta... nu stiu daca exista multe mai bune in toata istoria cinematografiei (din ce-am vazut eu, biensur). Imi place in mod special sentimentul ala de melancolie care-i domina si filmul asta si cum lumina la el de multe ori lucreaza impotriva camerei. Parca lui Tarr nu-i prea place de spectatorii filmelor lui si vrea sa-i alieneze oarecum. In sfarsit, muzica mi-a placut enorm. Am alea doua melodii compuse de Mihaly Vig de o saptamana pe repeat.

Votul meu merge la Tarr. Cred ca e filmul preferat din turneu, pana acuma.

[Liviu-]

Mda, iar stau prost cu timpul. Am avut cateva zile pline cu mai multe nopti nedormite (mai urmeaza inca una), deci n-am reusit nimic din ce mi-am propus, in special sa revad WH.

Imi pare rau ca trebuie eliminat un regizor, mai ales pt ca ultimele runde chiar nu m-au impresionat, iar aici mi se pare o intalnire a doua capodopere. Sepukku face parte din ce are mai bun de oferit cinemul japonez, e un film bine construit, cu interpretari pe masura si mai ales cu o poveste care incepe simplist si se transforma intr-o excelenta lectie de onoare. Din pacate pentru Kobayashi concureaza cu una din capodoperele lui Tarr, unul din favoritii mei, mai ales din perspectiva de continuator al unui tip de cinema pe care-l iubesc enorm, cinema dezvoltat la maxim de Tarkovski, in care curgerea timpului e elementul esential. As vrea sa scriu mai multe despre WH, merita efortul asta, dar nu o pot face fara o revizionare, e prea complex ca sa vorbesc din amintiri. Am sa spun insa ca scena azilului mi se pare una din cele mai frumoase vazute pe ecran, favorita din filmele lui Tarr, un maxim care pentru mine nu poate fi intrecut, fiind dincolo de bariera comparatiilor. De fiecare data cand o vad nu se poate sa nu curga o lacrima pentru cat de mare mi se pare scena respectiva. Sigur, ea e urmata de scena din inceput, de cea cu balena, de foarte multe scene din Satantango, Damnation si Turin Horse.

Vot: Tarr.

@Twinsen - Scuze, dar s-ar putea sa mai tina ceva timp, e o perioada deloc potrivita pt mine, maine am un examen, vineri altul si mai mare.

LE: Si ca s-a zis de filme favorite mai sus, e clar favoritul meu din turneu. Uitandu-ma prin toate filmele propuse mi-e greu sa cred ca o sa apara ceva mai pe gustul meu.