Balada triste de trompeta (2010)

[florryinn]

Dupa ce a abordat diverse teme si genuri, trecand prin SF, comedie, drama, western sau thriller, creativul Álex de la Iglesia (“El dia de la Bestia”, “Crimen ferpecto”) ne poarta in ultimul sau film intr-o Spanie afectata treptat de razboiul civil si regimul totalitar al lui Franco, in care o serie de oameni de circ se straduiesc sa isi croiasca un drum prin dificila viata din acea perioada.

Personajul pricipal este Javier, un clovn asa-zis “trist”, mai plinut si usor cam prost, care, dupa o serie de intamplari nefericite din copilarie, incearca sa isi gaseasca locul in cadrul unui circ. Aici el se indragosteste de Natalia, o acrobata, care este insa prinsa intr-o relatie cu Sergio – un alt clovn, de data asta vesel, una dintre vedetele circului si un om autoritar, violent si alcoolic.
Practic pe baza acestui trio se construieste filmul, fiind urmarite rand pe rand personajele si diversele relatii care se dezvolta intre ele, accentul fiind pus pe Javier si pe dorinta lui de a o “castiga” pe Natalia.

La fel ca in filmele anterioare ale lui Álex de la Iglesia, pelicula nu se incadreaza intr-un singur gen. Desi este in principal drama, nu lipsesc nici momentele de suspans ori actiune sau umor negru (mai putin de data asta) ori ceva scene sangeroase si relativ socante.

Actorii nu stralucesc dar se descurca suficient de bine pentru rolurile in care au fost distribuiti. O mentiune pentru Carolina Bang, interpreta Nataliei si actuala muza a regizorului, care da dovada de multa vitalitate si mai lumineaza caracterul preponderent nefast si tragic al filmului.

O problema ar fi poate faptul ca filmul pare cam inegal - se trece de la o anumita situatie la alta destul de diferita, de la o stare de fapt la alta sau de la un loc al actiunii la altul intr-un mod cam brusc - si acest lucru ar putea sa irite pe unii dintre spectatori. Pe de alta parte, asta il face sa fie surprinzator si deosebit fata de mult prea previzibilele filme care se fac de obicei in prezent.

Unele dintre plusuri sunt stilul nervos, dinamic, agitat de filmare, imaginile frumoase si cu caracter uneori expresionist, precum si prezenta anumitor scene destul de spectaculoase (pentru un film european).
Trebuie remarcata, de asemenea, inventivitatea de care da dovada acest regizor, care isi scrie singur scenariile si care da viata unor personaje unice, deosebite, ciudatele, neadaptate de multe ori, prinse in tot felul de situatii absurde si neverosimile (cum mai face Tarantino prin filmele sale de cealalta parte a Atlanticului).

Eu ii dau 7,5 pentru ca mi-a placut, a fost suficient de interesant, de original si m-a facut curios pe parcurs sa vad ce mai zamisleste mintea regizorului; in plus chiar ma intrebam de ce nu se prea fac filme cu si despre circ (bine, ar mai fi vorba si de sperietori de ciori, vrajitoare, etc. dar asta este deja alta poveste).