PARKING - regia Tudor Giurgiu

[mirodoni]

PARKING - regia Tudor Giurgiu

De multe ori mi-am pus problema de ce cronicarii de film nu scriu scenarii. Am avea numai filme perfecte! Pentru că, nu-i așa? cronicarul știe tot!

Dacă citești una din cronicile filmului PARKING, scris și regizat de Tudor Giurgiu, la cele favorabile mă refer, nu poți să nu dai năvală la film. Nu poți, n-ai cum! Ba-ți bați și copiii, dacă ar avea pretenția să mergi cu ei în parc, sau chiar și nevasta, dacă te-ar trimite să bați covoarele tocmai atunci. Și cum să nu te duci, când este vorba despre o „odă a visătorilor”, o „celebrare a dragostei”?! Ba încă se caută în profunzimi, „explorarea emigrației” și „ceea ce ne face să o luăm din loc fără a privi în urmă”.

Că nu e om să nu fi scris o poezie, nu? Deși, în film, am văzut că omul scria ceva proză, adică niște gânduri personale aiurite. Dar așa e visătorul, visează mai mult cai verzi pe pereți, cum să nu prinzi drag de el!?

Adrian, personajul principal, interpretat cu măiestrie de actorul Mihai Smarandache, mai ales în momentele când fumează, și fumează aproape tot filmul, sau când citește întins în pat, cu burta-n sus, că de scris nu l-am văzut scriind, o ia din loc dintr-o localitate balneară, Sângeorz-Băi, și se angajează paznic de noapte la un depozit de mașini vechi din Spania. Ceea ce înseamnă din lac în puț, dar Adrian nu privește în urmă.

De ce pleacă? Păi, simplu, pentru a o întâlni pe Maria, deși mai avea una la Sângeorz. Mai avea, dar el voia... marea dragoste.

Dar să vedem ce este „marea dragoste”, după care toți tânjesc! Mulți poeți și filozofi au dezbătut acest subiect, fără a ajunge la o definiție clară, dar Tudor Giurgiu reușește în acest film, după unii cronicari.

Ce probabilități sunt să întâlnești marea dragoste într-un depozit de mașini uzate? Infinite! Dar Adrian o întâlnește chiar în lift, când se întorcea de la „lucru”, urcând la același etaj cu el, ușa de alături! Cântăreață la chitară într-o trupă rock, blondă. Cântăreața, nu trupa!

Chimia dintre cei doi începe simplu și pueril, spun eu, cu „parcă te cunosc de undeva”. Băiatul, de fapt un bărbat în toată firea, îi cere un autograf. Dacă ar fi avut 16 ani, n-ar fi părut penibil.

Adevărata dragoste se vede când ea ajunge la depozitul de mașini, unde el vâna șobolani cu pușca cu aer comprimat. Aici ea are, după cum singură spune, „o mulțime de idei pentru a transforma acel loc într-un rai” și o enunță pe prima: „Să ne futem!” Fără puncte - puncte și fără bip, că nu erau copii în sală. De fapt, eram 3 spectatori cu totul. Cu mine, adică. La EUROPA. E un cinematograf în București.

Mihai Smarandache o ia pe Belén Cuesta, actriță de talie mondială, în toate pozițiile, atingând „celebrarea dragostei”, pentru unii cronicari, și spre deliciul publicului, cum speră aceștia, fără să conteze că fiecare înșela pe cineva în acest timp! Cam la asta se reduce „marea dragoste” în acest film! Ce poezie, ce filozofie, ce vrăjeli? Meserie! Se pare, totuși, că la juriile internaționale nu prea mai prezintă mare interes, pentru că acum se poartă pe invers.

Numai că, așa cum era de așteptat, apare și „Maria” lăsată la Sângeorz, cu kilu’ de țuică, oala cu sarmale și borcanu’ cu murături. Cu alte cuvinte, de fapt fără cuvinte, o țărancă, ce „figuri” să știe asta!?

Acesta este personajul „luminos” elogiat în cronici și agreat de public, după părerea unora, care nu se pricepe la nimic, dar e dornic de „scufundări în ape tulburi” adică în mocirlă, specific românului, scriitor, ce p...la lui! Pentru că, trebuie spus, în țară i se publică o carte. Ceva de genul „Femeia plutind deasupra bărbatului”, după un vis erotic de-al lui. De fapt, în țară, avem mai mulți scriitori decât cititori!

Scenaristul, regizor, producător și distribuitor Tudor Giurgiu renunță să mai facă o „radiografie socială a imigraţiei”, pentru că și așa au trecut aproape 20 de ani de când faptele sau petrecut, și vreo 10 de când Marin Mălaicu-Hondrari a scris romanul APROPIEREA. De fapt, nici nu s-ar fi priceput, deși ar fi un subiect ofertant să vezi de ce au plecat 4 milioane de români din țară. Așa că freacă menta aproape două ore cu intrigi mărunte și previzibile, iar pe final introduce ceva acțiune, respectiv atacul cu bâte al unora care făceau afaceri necurate cu patronul depozitului, cărora acesta le era dator.

Ce-i drept, personajele din film sunt desprinse din realitate, dar mi s-a acrit deja de acest tip de personaje. Și nu e vorba de prejudecăți! Tare bine ar fi ca în filmele românești să se vadă ceea ce cred cronicarii că se vede!

[bremen1980]

O film pe janta as zice dupa ce ti-am citit recenzia Sa-l lasam sa rugineasca in parcare .
Eu cred ca 90% din filmele astea sunt facute doar pentru a cheltui niste bani , pentru a recompensa niste amante , a umfla niste orgolii . Pe oamenii astia nu prea-i ''trece arta '' , n-au mari gauri metafizice de umplut cu cioacele lor .

Te intreb daca tot a ranced mai miroase cinema Europa ?? Am avut acolo niste experiente frustrante : lipsa cvorumului ( mai veniti peste 10 minute poate ca mai vrea cineva sa vada filmul asta/puteti cumpara inca un bilet si ii dam drumul ) , cuplul divortat proiector /ecran ( o imagine spalacita de care ar fi ras si diafilmele pe care le proiectam in urma cu 30 de ani ) .Am avut tot la Europa niste experiente frumoase ; filme vazute singur singurel in toata sala . M-am simtit atunci ca un boss
Alte vremuri , alte moravuri .
Ma mir ca nu l-au inchis dupa Colectiv.

[mirodoni]

@ Bremen,
Greșit, filmele acestea nu se fac pentru a cheltui niște bani, ci pentru a câștiga niște bani!
Scenaristul, regizorul, producătorul, distribuitorul, își iau banii, chiar dacă încasările sunt mai mici decât cheltuielile. Fără bani rămân finanțatorii, sponsorii și CNC.

La EUROPA sunt condiții bune de vizionare. Și eu am fost nevoit să plătesc două bilete la film românesc, am mai scris asta. La EFORIE limita era 6 spectatori, dar acum e suficient unul. Am fost și în această situație!

[Cretzulynne]

De multe ori mi-am pus problema de ce cronicarii de film nu scriu scenarii. Am avea numai filme perfecte! Pentru că, nu-i așa? cronicarul știe tot!

Nu doresc să fac polemică aici, știu ce vrei să zici.
Cronica-i scurtă,
Scenariul-i lung,
Cronicarul judecă ceva deja existent,
Scenaristul visează la ceva inexistent,
Cronicarul află defectele creației după,
Scenaristul nu știe ce se va întâmpla în viitorul proces,
Cronicarul se vrea obiectiv,
Scenaristul-i subiectiv,
Cronicarul vrea ce vrea după creație...
Scenaristul vrea ce vrea înainte de creație...
Și eu v-am zis-o așa
Și-am plecat la o înghețată buuună!

Ce-i drept, personajele din film sunt desprinse din realitate, dar mi s-a acrit deja de acest tip de personaje. Și nu e vorba de prejudecăți! Tare bine ar fi ca în filmele românești să se vadă ceea ce cred cronicarii că se vede! .(..) Scenaristul, regizorul, producătorul, distribuitorul, își iau banii, chiar dacă încasările sunt mai mici decât cheltuielile. Fără bani rămân finanțatorii, sponsorii și CNC.

Fiindcă nu se fac studii de piață!
În SUA, există vizionări preliminare înainte de a se distribui-n larg. (se scoate la montaj tot ce nu se califică). La noi se face așa ceva? Prea costisitor!
În Coreea de Sud, nu poți ieși la o întâlnire fără să treci pe la cinema. E must. De asta scot blockbustere pe bandă rulantă. Noi avem blockbustere? Avem... A fost Oh, Ramona! (2019)...
Dacă ar face și studii de piață, s-ar vedea covârșitor că românii văd acțiune și vor acțiune. Avem un film românesc de acțiune bun și nou-nouț? Vorba publicului "numai drame și numai drame, nici alea prea bune..."

Gata, mă strigă înghețata! Noapte bună!