„În pronunţare” - regia Mihaela Popescu

[mirodoni]

„În pronunțare” - nu e ce se vede

O tipă stă la fereastră în zori de zi și privește afară. Afară se vede peretele scorojit al unui bloc de locuințe. Tipa se răsucește spre interior și vedem un bărbat și o femeie care dorm în paturi alăturate. Nu vedem cine este femeia din planul doi, dar bărbatul este Firicel din „Las Fierbinți”. Cuzin Toma, adică!
Tipa, interpretată de Dorotheea Petre, îi pune lui Firicel o zgardă de gât, îl trezește și-l ridică din pat. Îl duce de zgardă prin parc, apoi îi găsim pe amândoi, unul lângă celălalt, în robă, la Tribunal! Tare, foarte tare!

Doar că pe parcursul filmului, spectatorul nu înțelege nimic. Întors acasă, dacă nu se ia cu alte treburi, citește sinopsisul și înțelege totul, ba s-ar putea chiar să i se pară prea simplist.

„O dramă suprarealistă despre un judecător de 40 de ani cu un tată suferind, o căsnicie în suferință și cazuri insignifiante de rezolvat. O pledoarie pentru cine deține puterea - Andi, partea animalică sau K, partea rațională.”

Cred că se înțelege că „tipa” este K, iar Firicel este Andi. Nu mai spun cine este femeia din patul alăturat! Spectatorul, oricum, nu va ști pe tot parcursul filmului. Olimpia Melinte este Lara, iar regizoarea este Mihaela Popescu, debut în lungmetraj.

Desigur, eu mă leg de toate „nimicurile”, cum ar fi de exemplu vârsta de 40 de ani, care apare doar în sinopsis, sau repetiția grosolană de aici, „suferind” și „suferință”, iar „pledoaria” pare să fie dilemă.

Ce-aș fi vrut eu, ca simplu spectator, ar fi fost să nu fiu nevoit, totuși, să citesc sinopsisul. Dar scenarista Mihaela Popescu ar fi trebuit să aibă ceva mai multă inspirație, fără să abandoneze suprarealismul. Modalități ar fi fost berechet.
Nu dau exemple, aștept provincia!

[ilustra.films]

„În pronunțare” - nu e ce se vede

O tipă stă la fereastră în zori de zi și privește afară. Afară se vede peretele scorojit al unui bloc de locuințe. Tipa se răsucește spre interior și vedem un bărbat și o femeie care dorm în paturi alăturate. Nu vedem cine este femeia din planul doi, dar bărbatul este Firicel din „Las Fierbinți”. Cuzin Toma, adică!
Tipa, interpretată de Dorotheea Petre, îi pune lui Firicel o zgardă de gât, îl trezește și-l ridică din pat. Îl duce de zgardă prin parc, apoi îi găsim pe amândoi, unul lângă celălalt, în robă, la Tribunal! Tare, foarte tare!

Doar că pe parcursul filmului, spectatorul nu înțelege nimic. Întors acasă, dacă nu se ia cu alte treburi, citește sinopsisul și înțelege totul, ba s-ar putea chiar să i se pară prea simplist.

„O dramă suprarealistă despre un judecător de 40 de ani cu un tată suferind, o căsnicie în suferință și cazuri insignifiante de rezolvat. O pledoarie pentru cine deține puterea - Andi, partea animalică sau K, partea rațională.”

Cred că se înțelege că „tipa” este K, iar Firicel este Andi. Nu mai spun cine este femeia din patul alăturat! Spectatorul, oricum, nu va ști pe tot parcursul filmului. Olimpia Melinte este Lara, iar regizoarea este Mihaela Popescu, debut în lungmetraj.

Desigur, eu mă leg de toate „nimicurile”, cum ar fi de exemplu vârsta de 40 de ani, care apare doar în sinopsis, sau repetiția grosolană de aici, „suferind” și „suferință”, iar „pledoaria” pare să fie dilemă.

Ce-aș fi vrut eu, ca simplu spectator, ar fi fost să nu fiu nevoit, totuși, să citesc sinopsisul. Dar scenarista Mihaela Popescu ar fi trebuit să aibă ceva mai multă inspirație, fără să abandoneze suprarealismul. Modalități ar fi fost berechet.
Nu dau exemple, aștept provincia!

alta bataie de joc marca Mirodoni