La grande bellezza

Oho, ce film frumos. In primul rand vizual, dar nu sunt fanul filmelor de imagine. Persoana care mi l-a recomandat spunea ca ar vrea sa-l revada ca sa inteleaga metaforele stilistice - eu nu cred ca e nevoie de asa ceva. La grande bellezza respira arta cu gratie, e antiteza filmului de "Arta" in care autorii se screm dupa simboluri. In pofida simtului estetic excelent e un film popular, destul de accesibil publicului larg, caruia nu ii e rusine sa fie comercial in cel mai bun sens al termenului.

Jep Gambardella e un om de lume, instarit, care si-a petrecut viata in asa-zisa inalta societate. Spiritual si charismatic, dar ajuns la varsta a treia, isi analizeaza viata cautand sensuri dincolo de frivolitatea care il inconjoara. Nu va asteptati insa la meditatii filozofice profunde, regizorul si scenaristul Sorrentino pastreaza in general un ton light, realizat cu umor si inteligenta. Imaginile sunt fantastice, dar dincolo de mestesugul sau Sorrentino vrea sa se faca placut, si reuseste, fara sa se compromita artistic. "E doar un truc" spune prin vocea personajului principal, dar la cat de putini le iese trucul asta!

[Liviu-]

What kind of sorcery is this? (j/k)

Btw, pe unde-i Federico? Am impins experimentul mai departe si am depasit alea 6 vizionari ale lui Shame intr-un an. Cred ca o data cu Oslo, dar nu stiu exact pe la ce nr am ajuns, probabil vreo 7-9 in cam 9 luni. A doua oara cu asta, 10 vizionari in 3 luni. Inca e la fel de puternic, chiar ceva mai mult fata de primele vizionari.

[rvn]

Liviu, o sa stabilesti un record al vizionarilor intr-un interval cat mai scurt.

Cred ca o data cu Oslo

La Oslo, 31 august am vreo 5 vizionari

[rvn]

In pofida simtului estetic excelent e un film popular, destul de accesibil publicului larg, caruia nu ii e rusine sa fie comercial in cel mai bun sens al termenului.

candva se deschisese o discutie despre fond fara forma si forma fara fond.
am impresia ca vrei sa spui ca filmul asta se situeaza undeva, la granita dintre cele doua..

candva se deschisese o discutie despre fond fara forma si forma fara fond.
am impresia ca vrei sa spui ca filmul asta se situeaza undeva, la granita dintre cele doua..

Nu, La grande bellezza are si forma si fond. Forma, stilul e foarte reusit, dar fondul, sau ideile din spate, fara a fi profunde, nu sunt deloc stupide sau de umplutura.La grande bellezza e ca o sampanie fina, incantatoare si plina de spirit. Ar fi nedrept sa o compari cu un coniac vechi si bun si s-o acuzi ca nu are aceeasi structura si complexitate. Sunt lucruri diferite.

Cand spun ca e comercial ma refer de exemplu la atractia populista catre "inalta societate", pe care nu uita simultan s-o eticheteze ca "nimic", exaltand in schimb virtutile oamenilor simpli, precum menajera lui Jep. Publicul vrea sa afle ce se petrece in high-life, dar pe de alta parte vrea si sa nu se simta umilit in comparatie, iar filmul asta ii indeplineste ambele dorinte. Dar sa nu se inteleaga din asta ca ar fi o facatura comerciala - de remarcat de exemplu dialogul in care Jep spune "We also know our untruths and for this, unlike you, we end up talking about nonsense, about trivial matters". Frivolitatea nu e neaparat prostie. Uneori e mai multa inteligenta in a dansa in jurul lucrurilor dureroase, decat a le expune supurand, cum le e drag unor cineasti romani de exemplu.

[Chambord]

As fi vrut ca filmul asta sa ma inspire sa scriu ceva si in romaneste despre el, dar ... ghinion.

at some point I wuz thinkin shit this must be the most expensive Martini ad I saw but then I remembered these guys have Clooney on their payroll anyway this and many other blatant product placements are only a minor problem of this joint so self indulgent and shameless it made me cry laughing aims to be a celebration of life or nothingness or both spring breakers did it better btw and surprise you with off the page magics like holy motors did last year thing is the nostalgia and heart that's trying to wear on the sleeve ring fake fake fake "e solo un trucco" yeah dammit that's clear as daylight more it's a whole freaking circus cazzo.

Sursa: https://mubi.com/users/1183437/filmography

--------

Voi sunteti constienti ca a vedea un film de 5, 7, 10, 365, 666 ori intr-un an inseamna a-l transforma in porn, nu ?

[Liviu-]

Voi sunteti constienti ca a vedea un film de 5, 7, 10, 365, 666 ori intr-un an inseamna a-l transforma in porn, nu ?

Nope. How does that work? Si daca-ar fi asa, care ar fi problema?

Incredibil, eu credeam ca se plimba pe bune o girafa prin Roma. Si ca e de ajuns sa iti exprimi ultimul condoleantele la o inmormantare, ca sa devii centrul vietii mondene. Sau ca un Gigi a primit personal de la printese cheile tuturor palatelor din Roma pentru ca e baiat bun, om de incredere. E posibil ca toate astea sa fie fake? My world is in shambles.

You're missing the point. Sorrentino e un magician, care da un spectacol incantator, de circ sau nu. Nothing wrong with that. Nu pretinde nici o clipa ca ar exprima adevarul, ba chiar iti spune direct ca nu o face. Dar genul de magie pe care o creaza e foarte greu de obtinut chiar si doar la nivel tehnic, iar a fi capabil sa o faci si accesibila publicului e mare lucru. Cat de fake e senzatia de nostalgie, asta e destul de greu de stabilit. Sorrentino nu mai e tanar si e normal sa-si puna probleme existentiale si sa priveasca in urma cu nostalgie. "Heart on the sleeve"? Hmm, why not? Trebuie sa citesti si printre randuri, nu e genul de film pe care trebuie sa-l iei la face value. E unul din cazurile in care e cu adevarat foarte greu de stabilit cat e onestitate mascata si cat e manipulare artistica.

Si am inteles ca esti special daca nu folosesti majuscule si semne de punctuatie, dar e de preferat sa zici "cry with laughter", nu "cry laughing".

[Chambord]

e de preferat sa zici "cry with laughter", nu "cry laughing".

Whaddafuck is this shit ??? This guy fo real ??? U're a fucking english teacher now ??? Do you really fucking exist ??? "cry with laughter" is for pussies and nerdy bookworms. If this is the proper grammar form then fuck the proper grammar form. I never fucking cried with laughter in my entire fucking life but I did fucking cried laughing a couple of times. Aren't word combinations supposed to actually express reality (or at least fucking die trying) instead of, like, being just pussified aproximations of it ??? Fuck it, I'm an ILLITERATE lil' fucker. Period.

Acu k am lamurit-o si p'asta, sa revin la film. Ia sa incerc sa-mi amintesc niste faze care incadrabile la infractiunea "fals si uz de fals".

Problema cu nea Jep asta e ca e un personaj livresc. "Nu pusca cu realitatea" cum zic amicii mei din Ardeal. Asta nu-i neaparat un defect per se, dar tre sa stii cum sa joci cartea ca sa nu-ti iasa ceva super phony.

Balconul lui da in Colosseum desi e un scriitor (semi)ratat, apoi moshu si-o trage cu toate femeile ok din film, apoi vine gagica aia de se da cu capu de peretzi, un personaj penal si evident, trasat cu markerul negru, iar moshu se incordeaza si, cu mingea servita la fileu, pune si el o intrebare de genu: nu-i asa ca tatal tau regizorul Sorrentino, te-a facut cu markerul negru ? Nu-i asa ca "arta" ta de fapt nu e o arta ci doar ceva gen Fantana lui Duchamp ? Nu-i asa ca, in antiteza cu tine, eu Artistul voi trece in acest film prin experiente care ma vor transfigura, vor scoate Omul din mine, astfel incat pana se termina filmul ma voi hotari sa ma apuc sa scriu Opera ? Stop. Salt la scena cu Jep fata in fata cu sotu lu gagica-sa si cu femeia aia cu care era ala, cand ii intreaba voi ce faceti in seara asta ? Pai noi asa si asa ! Aa, da, vaaai, "ce oameni frumosi sunteti !" Daca exista cineva care imi poata confirma ca a "pus botu" la faza asta si nu i-a venit sa arunce cu rosii spre ecran si sa fluiere ca pe stadion, atunci eu nu mai am nimic de adaugat.

"Sfanta" aia, si cum cadeau toti in fata ei, si ea a spus ceva intelept dar nimeni n-a inteles si apoi s-a dus si s-a culcat pe jos in casa la Jep si au venit pasarile si ce frumos era si ea a suflat si pasarelele au zburat in tarile calde ...

Discutiile din grupul lui de amici rafinati, in care el totdeauna iese onorabil, aia care se dadea mare si tare era de fapt o curva penala, haha ce i-a zis-o el, el nu e decat un suflet mare pe fond, care cauta si el sa traiasca si sa faca pace cu trecutul. Ooh, ce frumos, ce nobil !

Surprinzator, sunt de acord cu aproape tot ce zici. Cred ca ai exprimat foarte bine unele din problemele pe care le are filmul. Si eu am afirmat din prima clipa si am repetat ulterior, ca e comercial.

But you're still missing the point. Jep recunoaste mereu ca viata sa e nesemnificativa, ca a scris o carte minora si ca nu a reusit sa gaseasca un sens al existentei. Heck, filmul se termina zicand ca "it's just a trick"! Si atunci de ce ar fi atat de "super phony"? Tu esti ca expertul ala care face eforturi sa demonstreze ca de fapt magicianul nu a transformat batista intr-un buchet de flori. Guess what, we know! Sorrentino nici macar nu pretinde ca a facut-o. Si-a intitulat filmul "La grande bellezza" si ESTE un film foarte frumos. Nu l-a intitulat "My honest-to-god answer to life and everything".

[Mercutio]

Sursa: https://mubi.com/users/1183437/filmography

mi se pare comic ca din multitudinea de nuante, idei si referintele culturale, singura care i-a sarit in ochi celui care comenteaza e reclama la martini. o tipa spune la un moment dat in film, de exemplu, ca se simte pirandeliana in acea seara. ce inseamna priandelian? ca eu nu stiu. am citit 5 personaje in cautarea unui autor, dar asta nu m-ajuta sa'nteleg. nu m-astept sa fi inteles nici comentatorul, care s-a oprit la abia la martini.
fara a fi extraordinar, poate cam pompos pe alocuri, mie mi-a placut filmul pentru ca e prin excelenta un film italian. si cui ii plac filmele italiene nu se poate sa nu-i placa si acesta. aceleasi mari teme pe care le regasim la fellini, antonioni, moretti, s. a., despre viata mondena , religie, familie, conditia artistului, dragoste, moarte. aceeasi privire tandra si cinica totodata asupra vietii, acea atmosfera de dolce vita, acele trairi duse la extrem specifice spiritului latin.

[Chambord]

Sa-ti zic un secret: nici personajul nu stia ce-nseamna pirandelian. Si nici regizorul. De unde vrei sa stie al de-a comentat (tipu cu Martini) ? Dar macar tipului cu Martini (intamplarea face ca il cunosc, whatta prick) nu i-a mai pasat si de metaforele esuate ca altfel facea si mai urat.

Iar cand vrei sa faci un film mare (pentru ca e clar ca lumina zilei ca autorul E DISPERAT sa faca un film MARE, Oscarizabil, btw tipu cu Martini a facut ceva bani frumosi pariind ca LGB, shit I don't like how this acronym sounds, va lua Globul de Aur, cota era f mare - 7.5 !!! ) in primul rand tre sa nu fii un porc nesimtit. Adica sa nu spamezi privitorul cu reclame mari cat roata carului la brandurile care au bagat bani in film. Tine de un elementar bun simt. E ca si cum te-ar invita cineva la cina si tu te-ai urca cu picioarele pe masa, mirandu-te apoi cum de nu remarca nimeni ce fain iti sta freza.

Then what about 2046 & LG?

[Mercutio]

5 personaje

nu ma corecteaza nimeni?
6

am citit 5 personaje in cautarea unui autor

De fapt erau sase!

[rvn]

Nu, La grande bellezza are si forma si fond. Forma, stilul e foarte reusit, dar fondul, sau ideile din spate, fara a fi profunde, nu sunt deloc stupide sau de umplutura

filmul asta te orbeste cu imaginea, iar ideile din spate se estompeaza, ies prea putin in fata, dar, banuiesc ca nu asta a fost scopul in sine, sau, mai bine zis, Sorrentino a vrut sa ni le serveasca frumos ambalate, gatite exact ca pentru festivitatea de premiere. cand spuneai ca filmul respira arta cu gratie, nu greseai nici un milimetru. este o senzatie atat de clara, de vie si in acelasi timp, destul de incarcata de pretentiozitate, fiindca nu exista cadru in care sa nu apara diverse simboluri, pe care as putea sa le numesc enigme stilistice, dar, totusi, pana la urma,renunt, si nu reusesc decat sa privesc, exact asa cum au ramas si petrecaretii, privind pe fata aceea care-si descarca furia, aruncand cutiile cu vopsea.
trucul lui Sorrentino este imaginea, dar una vazuta prin intermediul protagonistului, un personaj incantator, mulat perfect, pe fizicul lui Tony Servillo. problema lui este una destul de comuna, ce barbat ajuns in pragul varstei de 65 de ani, nu incepe sa-si faca bilantul? socotelile facute il deprima,fiindca constata goliciunea vietii sale de pana acum, dar nu-i altereaza simtul umorului nicicum, fiindca puterea de seductie a lui Jep Gambardella este ceva natural, ceva ce a stiut sa valorifice toata viata, mult mai bine decat a fost in stare, cu talentul sau literar. datorita lui Jep, avem ocazia sa vedem Roma in doua ipostaze si nu este greu de observat cum cele doua ipostaze alterneaza, zi si noapte, exact asa cum se scurge viata lui si a lumii din care face parte, dar asa cum sunt surprinse cele doua ipostaze, este de fapt, tot ceea ce trebuie inteles si retinut din film ca realizare, un fel uimitor de a aduce lalolalta cele doua lumi,care au fost dintotdeauna diferit situate si separate. ciudat, dar ambele au frumusetea lor, iar Sorrentino nu arata cu degetul, ci, efectiv, il lasa pe Jep sa-si faca treaba, noaptea, dansand in mjlocul petrecerilor desantate ale bogatilor pe care ii distra si ziua, cand privea meditativ si observa lucruri si fete cu totul diferite, din hamacul sau ostentativ. noua, ca spectatori, nu ne ramane decat sa privim cu incantare, fiindca da, desigur,micul truc i-a reusit. nici n-avea cum, dealtfel. italienii sunt artisti desavarsiti.

[Chambord]

http://cinema-scope.com/features/pao...medium-talent/

Foarte amuzanta concluzia: "There’s nothing here to indicate a five-time Cannes attendee; One Man Up is the sort of filler film that Toronto uses to stuff the Contemporary World Cinema program, a film that festivalgoers see to kill time. It’s the work of a medium talent, and it’s fine. Had Paolo Sorrentino continued in this promising vein, he might have taken his place alongside other such lightweights as Julio Medem, Cédric Klapisch, and Ventura Pons."

Cu alte cuvinte daca Sorrentino ar fi continuat in vena promitatoare de a face filme mediocre de umplutura, la care spectatorii merg sa mai treaca timpul, atunci ar fi ajuns cat de cat undeva! Asa saracul trebuie sa se multumeasca cu a fi un star la Cannes si un castigator la Oscaruri...

Alta perla: "Nevertheless, there’s nothing ironic about this lazy-river drift shot, but it’s hardly extraordinary. It shows no real commitment, even as it actively contravenes Sorrentino’s entire aesthetic program. It sums up the Jep Gambardella attitude, perhaps hitting on an accidental beauty, but making sure to signal a kind of flouncing apathy."

Analistul nostru se lamenteaza ca finalul filmului e reprezentativ pentru personaj, nu pentru estetica filmului! Doar se stie ca important nu e ca filmul sa aiba personaje, sa fie antrenant sau sa zica ceva despre viata, ci sa respecte "programul estetic". Asa ajungem ca niste imbecilitati sinistre sa fie incarcate cu premii si prin urmare publicul sa fuga de filme de arta ca dracul de tamaie.

The overriding message delivered by The Great Beauty is that artists are generally frauds; better to remain haughtily above the fray.
Mda, in mod evident dl. Sicinski ar trebui sa se reorienteze spre pictura, nu film. Pentru un critic asta nu e asa grav - mai grav e ca multi regizori ar trebui sa faca acelasi lucru. Mesajul lui The Great Beauty e ca arta are valoare atunci cand devaluie un Adevar imuabil si ca asta nu e doar apanajul marilor artisti ci inclusiv un om mediocru poate sa devaluie divinitatea din fiecare din noi.

[varu]

E un film foarte frumos. Nu-mi pare rau ca am asteptat atat sa-l vad la cinema, a meritat experienta.

In primul rand, fara nicio legatura cu filmul asta, una dintre cele mai mari placeri de lectura din ultimul an mi-a fost provocata de minunata Bartleby&Co. de Enrique Vila-Matas. Pornind de la nuvela Bartleby a lui Melville, povestea copistului ce se retrage in sine innebunindu-i pe cei din jur cu pasivitatea sa, Matas scrie o carte despre acei scriitori one hit wonders (fictivi sau reali, aici e tot schepsisul, granita dintre fictiune si realitate e stearsa, mindfuck-ul e la putere, ironia atat de delicata, it's all just a trick), quiter-ii voluntari dintr-ale scrisului, practicieni ai unei ciudate forme de carpe diem, care tradeaza literele cu viata sau, de ciuda, viata cu moartea, militanti ai inefabilului sau „negri“ presupusi, in fine, o intreaga constelatie de „bartlebi“ care misuna prin labirinticele note de subsol, fascinand prin autenticitatea lor (din prezentarea cartii).
E ceva romantic, inexplicabil rational in gestul asta de a renunta, I would prefer not to, folosirea cu incredere a butonului de delete din mecanismul tau intern sau in cazul extrem, a intregii lumi exterioare, cum e copistul Bartleby. Mi-a trecut prin minte cartea aia ca o colectie de Jep-i Gambardella privind filmul. Aluatul din care e facut Jep e o impletire a doua atitudini asupra vietii: hedonismul, care e cea de fatada, scoasa la inaintare, care-ti sare prima in ochi si bartleby-anismul bine camuflat intr-un om de lume. Si pe urma am ajuns acasa & am citit cronica cinesseur-ului la film (nu i-am dat atentie atunci cand a scris-o ca nu vazusem filmul) & am vazut ca si el face referire FIX la cartea aia. Am ramas . I know I'm not THAT educated.

In al doilea rand, nu stiu ce ghem de emotii s-au starns in voi cand ati vazut filmul, dar pentru mine - iertata-mi fie exprimarea brutala - filmul asta pute a moarte. Toate scenele alea de petrecere laudate pentru felul in care au fost filmate - parca te-ai uita cu lupa la niste organisme intr-o vesnica & ireversibila descompunere. Toate strafulgerarile de frumusete iluzorie sunt contrabalansate de momente in care moartea loveste absurd, aleatoriu, fara noima. Unul dintre primele cadre ale filmului e un zid cu o inscriptie cu vorbele lui Garibaldi: Roma o morte. Putea fi un titlu alternativ al filmului, cu sensul initial al zicerii inversat, cu aceeasi putere de sugestie ca LGB. Turistul japonez care cade lat dupa ce vede marea frumusete pe o canicula ce-ti descompune simturile (Roma in august are capacitati criminale). Marea (& poate unica) iubire ratata, his Rosebud moment pe care-l purtam toti, vine sa-l rebantuie sub forma mortii. Companioana de suflet la senectute ce dispare din peisaj luata la fel de absurd. Sfanta putreda on her stairway to heaven. Face Jep pe grozavul, incearca sa-si insceneze o coregrafie eficace pentru protipendada, dar cand da cu tampla de sicriu nu mai e de glumit, lacrimile is pe bune. Poate am vazut eu filmul mai negru decat e cazul.

Mi-au placut multe lucruri la filmul asta pe langa imagini: montajul, cum pluteste camera peste tot, muzica, limba italiana ce rasare din gura lui Jep, e de o frumusete si muzicalitate ce depaseste limba vorbita de omul de rand din Roma. Luate fiecare pe felia ei, sunt realizari extraordinare. Totusi, am simtit ca filmului ii lipseste adancimea. E un film foarte bun, dar nu cred ca e o capodopera. Timpul va da judecata de valoare. Nu e Fellini. Nu stiu exact ce ii lipseste, nu ma intrebati ca nu sunt eu creatorul. Dialogurile raman la un nivel de suprafata, au tendinta de a se termina toate in punchlines. Ceea ce nu e un lucru rau, dar nici foarte subtil. Acuma inteleg si eu tornada de screencaps cu care a fost impanzit FB-ul dupa ce a aparut filmul pe surse. Iar daca tot e vorba de cuvinte, imi permit si eu sa pun finalul din Bartleby nuvela vs. monologul final din LGB. Amandoua se incadreaza in poezia mortii atotplutitoare. Bineinteles ca eu cred ca primul fragment e ala mai bun. Marele noroc al lui LGB e ca nu se rezuma la cuvinte, si-ar fi pierdut din stralucire.

There would seem little need for proceeding further in this history. Imagination will readily supply the meagre recital of poor Bartleby’s interment. But ere parting with the reader, let me say, that if this little narrative has sufficiently interested him, to awaken curiosity as to who Bartleby was, and what manner of life he led prior to the present narrator’s making his acquaintance, I can only reply, that in such curiosity I fully share, but am wholly unable to gratify it. Yet here I hardly know whether I should divulge one little item of rumor, which came to my ear a few months after the scrivener’s decease. Upon what basis it rested, I could never ascertain; and hence, how true it is I cannot now tell. But inasmuch as this vague report has not been without a certain strange suggestive interest to me, however sad, it may prove the same with some others; and so I will briefly mention it. The report was this: that Bartleby had been a subordinate clerk in the Dead Letter Office at Washington, from which he had been suddenly removed by a change in the administration. When I think over this rumor, I cannot adequately express the emotions which seize me. Dead letters! does it not sound like dead men? Conceive a man by nature and misfortune prone to a pallid hopelessness, can any business seem more fitted to heighten it than that of continually handling these dead letters and assorting them for the flames? For by the cart-load they are annually burned. Sometimes from out the folded paper the pale clerk takes a ring:—the finger it was meant for, perhaps, moulders in the grave; a bank-note sent in swiftest charity:—he whom it would relieve, nor eats nor hungers any more; pardon for those who died despairing; hope for those who died unhoping; good tidings for those who died stifled by unrelieved calamities. On errands of life, these letters speed to death.
Ah Bartleby! Ah humanity!

vs.

This is how it always ends.
With death.

But first there was life. Hidden beneath the blah, blah, blah. It is all settled beneath the chitter chatter and the noise. Silence and sentiment. Emotion and fear. The haggard, inconstant flashes of beauty. And then the wretched squalor and miserable humanity. All buried under the cover of the embarrassment of being in the world. Beyond there is what lies beyond. I don't deal with what lies beyond.

Therefore...let this novel begin.
After all... it's just a trick.
Yes, it's just a trick.

Daca l-as fi vazut anul trecut, ar fi intrat cu siguranta in clasamentul de sfarsit de an, dar nu chiar pe primul loc. Undeva in primele 5.