(Kira Muratova) The Tuner vs. Alice ou la dernière fugue (Claude Chabrol)

[Liviu-]

Meci: (B1. Kira Muratova) The Tuner vs. Alice ou la dernière fugue (B2. Claude Chabrol)

Rezultat: 0 - 3

Perioada de votare: 11 martie 2013 - 7 aprilie 2013

Link-uri utile:

Turneu regizori (Editia 3) - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[faraimaginatie]

Alice ou la derniere fugue

Mi-am dat seama cam din primul sfert de ora ca filmul asta v fi foarte atipic pentru estetica lui Chabrol si felul cum abordeaza el o poveste. Dac-ar fi sa-l compar cu ceva m-as gandi la un fel de Alice in Wonderland gone wrong. Sunt si niste indicatori acolo care ghideaza spre o astfel de trimitere: personajul principal se numeste fix Alice Caroll. Ciudatenia e ca l-am vazut cam la o saptamana dupa ce-am vazut Black Moon al lui Malle...si nu stiu ce-a dat in amandoi de-au facut filmele astea doua. Nu ma plang, just sayin`. Pe urma a venit Valerie and her week of Wonders ca sa completeze triada. In fine... Povestea nu pare a fi cine stie ce, Alice isi paraseste sotul de care i s-a cam acrit si pleaca in graba noaptea, tarziu. In urma unui incident in care-si sparge parbrizul ajunge la un conac din asta care arata cam dubios Este intampinata de un fel de stapan si de-un servitor care par c-o asteapta. Isi petrece noaptea acolo dar partea proasta e ca dimineata cand vrea sa plece nu-si mai gaseste drumul inapoi. E un soi de cerc acolo din care nu poate iesi. In fine, si se intampla pe-acolo tot felul de lucruri care mai de care mai ciudate, Alice se vede captiva intr-o lume care-i este straina si pe a carei reguli trebuie sa se plieze. Spre deosebire de Black Moon, aici, la sfarsit, exista o explicatie. Tind sa cred ca detaliul asta l-a cam coborat in ochii mei. Ah, si actrita nu m-a prea convins, nu ca a trebuit sa faca ea foarte multe... Dezbracata arata bine, mai departe,,,dumnezeu cu mila. Mie mi-a placut Alice sau ultima escapada, mai mult escapada decat Alice. A fost delicios filmul din punct de vedere vizual. L-as clasa, totusi, sub Black Moon. Maybe it`s just me...

LE: stai, ca acuma imi dau seama ca Valerie a fost inaintea astora doua. Da, inseamna ca de-acolo le-a venit pofta francezilor. Prima data lui Malle si pe urma lui Chabrol.

[Federico]

N-am de expus un set coerent si unitar de explicatii si ipoteze, doar niste observatii razlete...

Spre deosebire de Black Moon, aici, la sfarsit, exista o explicatie. Tind sa cred ca detaliul asta l-a cam coborat in ochii mei.

Chiar daca as cumpara ideea ca toata actiunea se reduce la povestea asa cum apare ea prin prisma unei epistemologii de scara blocului, nu mi se pare ca finalul tradeaza o presupusa traiectorie aeriana a mersului lucrurilor de pana acolo. Da, livrarea explicatiei e, in sine, o masura de prudenta dezamagitoare, dar nu e ca si cum restul filmului ar scapara de profunzime si originalitate. Iar in caz ca am fi fost privati de dusul edificator al deznodamantului, ma gandesc ca s-ar fi cuvenit, de dragul consecventei exigentelor, sa fim decapitati si de intriga care precede genericul. Cu alte cuvinte, sa ne fie taiate paramele care asigurau confortul unei tangente minimale cu o realitate concreta, si sa fim aruncati in deriva incertitudinii propuse de taramul oarecum-real-dar-nu-prea pe care naufragiaza Alice. Cred ca ar fi fost deja alt film. Anyway. Din variile teorii care mi s-au iscat in minte, cea care pare sa precumpaneasca ma imbie sa cred ca esenta filmului trebuie cautata (ca orice esenta care se respecta) dincolo de superficiul imediat. Senzatia mea e ca Chabrol ne (meta-)trage de picior aici... La fel cum fac rezidentii conacului cu oaspetele lor. Peripetiile Alicei par sa oglindeasca parabolic ceva din conditia spectatorului de film. Stradaniile ei de ‘a face sens’ si a pune ordine intr-un univers strain ca alcatuire si functionare de cel din care provine ea, frustrarile de care se loveste in aceste incercari din cauza tendintei inertiale de a folosi o logica ce se vede depasita si sfidata de legile care configureaza starea afacerilor din tinutul in care a emigrat, amintesc de prezumtiile insolente ca opera sa fie degraba submisiva prejudecatilor noastre ideologice erijate in ceea ce ne place sa numim teorie, filosofie sau connaisseur-ism. De-aia, ma gandeam, avem finalul ala auto-indulgent, pentru ca e doar praf in ochi. Era nevoie ca arcul narativ sa fie trasat in toto pentru ca sa fim scutiti de o risipa de efort investigatoriu in directii care nu duceau nicaieri. Ma rog, e cam obraznic si nefondat saltul asta speculativ, dar eu asa am vazut lucrurile in unele momente. In rest, pot sa mai zic ca mi-a amintit de Tigancile lui Eliade (si de Spider Forest, daca tot suntem aici) atat ca idee cat si ca atmosfera. Ceea ce e bine. Multe nopti mi-a bantuit nuvela aia in liceu. Muzica e cam agresiva (desi eficienta) in sensul asta, in sensul de -- puneti-va centurile! -- propagare a fiorului care ne strabate cand nelumescul ne fisureaza bunul-simt si constiinta superficiala aglutinata din toate asumptiile pe care le-am luat de bune cand nu era tocmai cazul. Am mai remarcat si multe tuse-cheie (replici, gesturi etc.) care, suspectez, ar putea deschide multe usi in procesul de descifrare a filmului, dar mie unul mi s-a cam luat de estetica asta birocratic-oculta, conspirativa pe care obisnuia sa o practice Kubrick (sau Lynch), asa ca n-o sa stau sa analizez momente precum cel in care majordomul intra in incapere cu platoul cu merinde fara sa atinga usa cand aceasta se deschide; sau cel in care un zgomot aidoma unei sirene de ambulante o trezeste din somn pe Alice in prima dimineata, sau jocul fugitiv al unor pete uriase de lumina rosiatica din bucatarie (parca) in scena in care Alice coboara o scara (tot in prima dimineata parca); sau daca_cadrul cu coridorul adanc, strajuit cu generozitate de copaci frunzosi inverziti, si poteca captusita cu litiera aferenta, prin care descinde automobilul catre resedinta, la inceput, reprezinta echivalentul ‘toboganului’ pe care se prelinge in w-land Alice-a lui Lewis Carroll; sau daca era recomandata o corelatie intre prim-planul (insistent) cu Alice muscand dintr-un mar verde, si strugurii verzi (simbol ostentativ al auto-complezentei hedoniste caricatural-repulsive in care este drapat personajul barbatului… inca un semn ca problema nu este una profund si grav socio-umana, si ca ideea conflictului conjugal este schitata formal, in scop euristic, trimitand catre altceva)- din care se infrupta sotul ei in scena de deschidere.
Ah, iar in caz ca se intreba cineva, spledoarea picturala de pe peretele din spatele orologiului din camera tipei era asta: http://www.nga.gov/exhibitions/2001/spirit/large/02.jpg

actrita nu m-a prea convins, nu ca a trebuit sa faca ea foarte multe...

Da, citind asta, mi-am dat seama cat de putin a contat actingul in calculele mele. Si filmul asta nu-i un caz izolat. De mult am inceput sa cred, indiferent cat ma ingrozeste ideea, ca s-ar putea sa fi avut dreptate Bresson.

A fost delicios filmul din punct de vedere vizual

Cu Puiu insa lucrurile sunt clare de mult...
PS: Alte exemple de tuse cu subinteles.

[MinRep]

Alice ou la derniere fugue

Fiindca oneflyride si Federico mi-au cam stricat comparatiile pe care ma gandeam sa le fac (Black Moon, Lynch etc.), nu imi prea raman prea multe lucruri de spus. Insa trebuie sa ma recunosc surprins de acest film. Credeam ca il cunosc destul de bine pe Chabrol, dar "Alice..." mi-a demonstrat ca acesta poate face si un alt tip de cinema decat cel inspirat de Hitchcock si Clouzot. Filmul de fata este mult mai aproape - cel putin pentru mine - de Bunuel si povestile sale despre vise si locuri pe care nu le poti parasi (for some reason..) Hai sa zicem insa ca Chabrol a mai flirtat cu suprarealismul, chiar si in "L'enfer" de exemplu. Tot am fost surprins de interpretarie Sylviei Kristel, care duce acest film de la un capat la altul si nu isi da hainele jos decat intr-o singura scena (care pare usor gratuita si nu exista probabil decat pentru a satisface asteptarile unui anumit segment de public)

A fost fun pentru mine sa ma joc de a dezlega misterele acestui film (chiar daca a fost un exercitiu care nu m-a dus in prea multe locuri). "Alice ou la derniere fugue" arata bine, are cateva secvente care imi vor ramane probabil mult timp in minte, este jucaus si manipuleaza spectatorul in acelasi fel in care spiritele o manipuleaza pe Alice. Ii dau un thumbs up deocamdata si de-abia astept sa vad cum este filmul Kirei Muratova, pentru ca anticipez o decizie greu de luat.

[Windom]

Tot am fost surprins de interpretarie Sylviei Kristel, care duce acest film de la un capat la altul si nu isi da hainele jos decat intr-o singura scena (care pare usor gratuita si nu exista probabil decat pentru a satisface asteptarile unui anumit segment de public)

Mie scena respectivă nu mi s-a părut deloc gratuită, avînd în vedere contextul - goliciunea accentuează vulnerabilitatea în fața intrusului neașteptat, posesorul voiceover-ului. În altă ordine de idei, tipa mi s-a părut cam pe dinafară, se pricepe la dat hainele jos și cam atît. N-aș merge pînă acolo încît să afirm că „duce filmul”, mai degrabă aș zice că e dusă de film... E personajul principal, strigă „Prezent!” cam în toate cadrele, dar mai mult nu face; după cum s-a mai spus, noroc că restul e destul de captivant încît să nu-i ceri mai mult (eventual mai putea arăta ceva)...
Da, filmul m-a dus și pe mine cu gîndul la Lynch, pe alocuri, mai ales la INLAND EMPIRE. The yellow brick road de la început, the woman in trouble, amenințată din toate părțile de masculi, invadarea subconștientului de către personaje provenite dintr-un al plan, al unei realități mai mult sau mai puțin subiective. Genericul spune totul, cu cei doi separați de hăul necunoscutului. Ceea ce urmează, toate frămîntările eroinei (exprimate mai mult regizoral decît actoricesc), confuza hartă a subconștientului, par o consecință directă a despărțirii de bărbat. Se trezește dintr-odată într-un teritoriu străin, fără busolă. Și, desigur, după ce și-a abandonat partenerul de viață, inevitabil, singurul drum duce la subsol. Că, vorba aia, Dzo nu bate cu bota...

[ana_cade]

Pe mine nu m-a atins în niciun fel această alice-in-the-sky-with-diamonds. Am înțeles, este vorba despre o incursiune într-o altfel de lume, una în care you just drift, așteptând ca lucrurile să se lege între ele. Avem un personaj, Alice, care încearcă să plonjeze din punctul A în punctul B, însă rămâne captivă între. Am mai văzut asta în The Exterminating Angel, în City of Pirates, în romanul lui Lewis Carrol, în nuvelele lui Eliade etc. Numai că, de obicei, asimilam și eu schimbările, anomaliile, alterările energetice și rămâneam într-un spațiu suspendat pe care îl acceptam ca întreg. Aici am rămas, cumva, pe dinafară. Am rămas, ca și Alice, cu foarte multe dileme (poate chiar mai multe decât ea, ținând cont că nu am înțeles sub nicio formă justificarea anumitor unghiuri de filmare). Doar că mie îmi e puțin greu să accept c㠀œthere is no use for questions when there are no answers.

Acum mă gândesc că de cealaltă parte a zidului din Alice ou la derniere fugue stă The Tuner al Kirei Muratova...

[MinRep]

The Tuner

Well, this was pretty fun! Chiar daca, la o durata de peste doua ore si jumatate, mi s-a parut prea lung. Si, de asemenea, poate si din cauza ca este filmat in alb-negru, parea un film mult mai vechi decat este de fapt. Mi s-a parut mai mult ca se vrea un fel de parodie a unui anume stil de a face filme in epoca sovietica, dar nu prea am pe ce sa ma bazez aici. SI, oricum, filmul este destul de amuzant on his own, cu povestea sa despre un acordor care incearca sa pacaleasca doua batrane vaduve si bogate cu ajutorul iubitei sale cu personalitate borderline.

Pentru mine, "The Tuner" a fost destul de interesant prin executia sa. Ar fi putut fi o comedie destul de conventionala despre un cuplu de escroci hipsteri simpatici care vor sa distruga doua reprezentante ale unei vechi burghezii, dar Muratova creeaza o tensiune aparte care ne face sa avem impresia ca in orice moment planul celor doi poate sa o ia pe o cale foarte intunecata. Mai mult decat atat, prograsul pe care acordorul nostru il face este unul lent si naratiunea nu ezita sa o ia pe cai laturalnice si sa ne delecteze cu aventurile esuate ale uneia dintre batrane. Personajul principal, Andrei, stie sa se foloseasca de toate intamplarile in propriul sau avantaj, inclusiv de temperamentul explosiv al partenerei sale. Dar pana la sfarsit, in ciuda planului lor maret (care includea o crima si posesia unei intregi averi), cei doi se multumesc ca fure doar 7.000 de ruble (sau despre ce moneda este vorba), iar apoi dispar, filmul incheiindu-se cu doua scene in care apar doar cele doua babete - in prima nu reusesc sa se inteleaga asupra descrierii lui Andrei pe care o fac politiei, iar in ultima convin, resemnate, ca Andrei le-a facut-o in stil de mare artist.

"The Tuner" este o satira de tranzitie foarte interesanta. Muratova vorbeste despre stratificarea societatii apeland la exemple extreme: muzicanti batrani, barbati care pacalesc femei via anunturi matrimoniale, fiice rasfatate ale bogatasilor care isi doresc o viata criminala, bancherite gemene cu fata de papusa care mesteca guma implacabil in fata clientilor etc. Prin intermediul acordorului - care ne priveste complice intr-o scena dinspre final, in timp ce canta la pian - Muratova destabilizeaza aceasta lume, cu farmec si usurinta, intr-un film care pare mai subtire decat este de fapt.



Vot: Mi-a placut mai mult "Alice...", dar as vrea sa vad mai multe filme si de la Muratova. O comparatie directa intre filmele astea doua e greu de facut... Asa ca momentan votez cu Chabrol si mai vedem dupa aia

[Windom]

The Tuner

Ei bine, spre deosebire de The Asthenic Syndrome, The Tuner nu mi s-a mai părut atît de engaging. E clar că tanti asta are un stil aparte, e clar de asemenea că vrea să ne comunice de fiecare dată cîte ceva prin mijloace mai mult sau mai puțin „dubioase”. Unul dintre acestea este, în cazul de față un tip de umor extrem de quirky, ceva între Lynch și Jeunet. Problema e că uneori se merge prea departe, cel puțin mie așa mi s-a părut, astfel încît unele chestii par forțate și artificiale (vezi comportamentul vînzătoarei de porțelanuri, de ex.). Pe de altă parte, același tip de umor merge de multe ori la fix - scena în care apare tipa cu coasa la ușa babelor mi s-a părut funny as hell. Și totuși... Sînt două ore și jumătate de film iar la sfîrșit, eu cel puțin, m-am simțit epuizat - exuberanța personajelor, împinsă la extrem, hemoragia verbală, dialogul stufos și, de multe ori, criptic, au sfîrșit prin a mă copleși. Iar ideile cu care filmul jonglează, calitățile, valoarea sa, mi s-a părut că se află undeva dedesubt, îngropate sub acest balast care ai impresia că e pe post de praf în ochi. Și mergînd pe firul acestei idei, ajungem la o posibilă explicație a motivului pentru care filmul e în alb-negru. Aceasta o găsim în scena de la terasă, în care Lina oferă o masă copioasă unei femei fără adăpost și își dă seama că aceasta nu diferențiază culorile. Ne oferă oare și Muratova o realitate în alb-negru, lăsîndu-ne pe noi să distingem culorile? Să trecem dincolo de clownerii, teatralitate and whatnot pentru a descoperi the serious stuff? Maybe... Dar undeva pe parcursul celor două ore jumate eu am simțit că am pierdut pariul cu doamna...
Ah, să nu uit, scena de la sfîrșit, one of my favorites: le avem pe cele două bătrîne în tramvai, ambele au fost fraierite, una emoțional, cealaltă financiar. Ultima, cea cu finanțele și capul așa, mai pe umeri, a părut pe tot parcursul filmului doamna serioasă ce dojenește, cu o atitudine superioară, aventurile sentimentale ale prietenei mai tinere. În final ajunge și ea fraierită, dar e atît de mîndră încît reinterpretează totul din propria-i perspectivă, într-o altă scenă extrem de hilară. Astfel, își reproșează faptul că ea l-a tentat pe escroc, sărac cu duhul cum era el (sau cum îi plăcea ei să-l vadă), poziționîndu-se automat într-o poziție dominantă în raport cu acesta - nu mai e biata băbuță înșelată ci matroana care a dus în ispită pe amărîtul potlogar. Mai există cîteva asemenea scene memorabile în film, problema e că tre' să înghiți destul de multe pînă să te bucuri de ele...

Vot: Chabrol

[faraimaginatie]

The Tuner

Nu stiu daca am fost mai ambivalenta in raport cu vreun film vreodata. Mi-a fost foarte greu sa-l vad cap-coada. Ultimele 20 de minute le-am petrecut uitandu-ma din 2 in 2 minute sa vad cat a trecut si cat mai am de indurat. Si lucrul asta in conditiile in care la inceput aveam impresia ca o sa-mi placa mult. Cel putin, scena din apartamentul celor doi indragostiti m-a lasat cu gura pe spate. A fost de-o eleganta cum rar vezi prin filme. De la decor, la unghiuri la miscarea camerei, la gesturi si dialog, mi s-a parut geniala. Ah, si scena de inceput cu aia doi batranei mi-a placut destul demult. Dupa care, in opinia mea, totul se duce pe o panta usor descendenta. (exceptand femeia cu coasa, de care s-a pomenit mai sus, a fost destul de amuzanta scena aia.) Dar, pentru mine, a fost un fel foarte ciudat de a face film. Au fost parti care m-au plictisit teribil si carora nu le-am inteles scopul. Sau finalitatea pe care eu am vazut-o a fost un soi de epatare nelalocul ei. De exemplu toata treaba cu cestile de cafea: colectarea lor, cumpararea altora. Poate ca m-au depasit, nu zic nu, dar eu, zau, ca nu le-am vazut rostul. Momentul ala in care el merge in magazinul de antichitati si cumpara cestile alea mi s-a parut una din cele mai pretentioase si totodata stupide scene pe care le-am vazut in The Tuner. Si n-a fost singura, dar...cred ca-i cazul sa ma opresc ca am impresia ca mi-am expus punctul de vedere deja. Mie mi-a fost foarte greu sa-l vad cap-coada, mi s-a parut extrem de ciudat ca si punere in scena. Cam asta...

Votez cu Chabrol. (ca parca n-am vazut destule filme de-ale lui in ultima luna )