Whiplash

[Chambord]

As a horror film, it’s one of the best I’ve seen in years. Just look at the the nail marks on my seat. As an indie, it’s a manual of what to do to make it to the next level of cash and audience. Just look at where it’s in the damn imdb top 250. And all those awards and noms. A film on jazz. JAZZ ffs ! As a *film* it’s sometimes out-of-tune. Or on auto-tune. Or just bullshitin’. But it never fails to keep you there, stinging the ideals, energies and illusions that make you come up with that “Let’s do this!” face in the mirror at morning time.

9 / 10 (striking)

[faraimaginatie]

Eu am fost de acord cu varu cand a zis ca e un fel de Sex and the city pentru barbati. Mi se pare overrated. E regizat bine dar parca n-are substanta, se situeaza undeva la suprafata si nu intra ca lumea in relatia aia, cum m-as fi asteptat.

[Chambord]

Unde a zis varu asa o prostie ? (ok you don't have to answer that ) Daca asta e un fel de Sex and the city atunci despre aproape orice pe lumea asta se poate spune ca e un fel de Sex and the city. Omenirea e un fel de Sex and the city. Universul e un fel de Sex and the city. Nevermind.

Pai bun, de ce zici ca nu intra ca lumea in relatie ? Tu ai fi vrut sa se dea unu la altu ca sa se cheme o relatie bine inchegata ? (thank goodness, filmul s-a abtinut de la pushing it, putea sa bifeze mai multe checkpoints care fac un film "universal"). E o relatie predator - prey, de aia l-am si resimtit ca pe un horror. Asta presupune a te juca cu prada, a o provoca. Iar prada turns the table in cateva ocazii. Sigur ca putea sa o dezvolte si mai mult dar asta ar fi insemnat sa lungeasca filmul si pentru ce si-a propus nu i-ar fi servit bine (avea de ales intre rushing si dragging, vorba aia ). Pentru cat dureaza, relatia e foarte bine construita. Filmul e un masterclass de editing. Parca anticipezi ce urmeaza sa se intample dar cand se intampla te ia prin surprindere.

Cum sugeram si in micul "review" de mai sus, e un film prin care regizorul vrea sa make it big. And does that smoothly. O sa vadem in turneu, mai incolo, un film de breaktrough (Reprise) care face niste greseli (nu mari) tipice pt un asemenea attempt.Whiplash nu e un film de arta, e un film de entertainment. Dar e un entertainment superior, cinstit si foarte bine executat. Unlike "reclama la Martini" de ex, care e un film care se vrea de arta, de substanta dar e as phoney / lazyass / superficial as it gets. In filmul ala toate relatiile sunt de suprafata, nu se intra ca lumea in ele, no ? Now THAT is Sex and the city.

[omudindulap]

Era vorba de The Devil Wears Prada, nu Sex.. Parca are mai mult sens asa. Altfel, mi-a placut si mie destul de mult, foarte intens si lipsit de sentimentalisme, directie inspre care simteam c-o va lua, dar a evitat-o frumos a la The Social Network, limitandu-se strict la relatia asta pradator-vanat de care spune Cham'; cineva il asemuia cu Martyrs si nu pot sa nu fiu de acord cu afirmatia asta. Regia, prestatia celor doi, in special a cheliosului, si muzica is top notch.

[faraimaginatie]

Ma rog, The Devil Wears Prada. Eu am luat ideea de "entertainment usor pentru femei" in locul celei de relatie subaltern-angajat. Dar da, are mai mult sens asa acuma c-ai zis.

Chambrod, imi dau seama ce zici, nu cautam plesnituri doar un pic de context, ceva care sa ma faca sa ma intereseze de personajele alea. Chiar nu mi-a pasat de personaje, de relatia dintre ei cu atat mai putin. N-am vazut-o ca pe ceva extraordinar pentru ca dirijorul facea la fgel cu toti studentii sai anyway. S-a nimerit ca el sa fie cel mai nou in echipa si all hell broke loose dintr-o data. Am admis ca este regizat frumos, muzica este buna, JK Simmons este genial dar per total mi-a parut lipsit de esenta.

I don't know, beam vin in timpul proiectiei, mi-o fi afectat judecata.

[oneflyride]

Nu mi s-a parut foarte bun, mai ales pt ca cobara drumming-ul la nivel de porn si glorifica un personaj psihopatic (Sa fim seriosi, metoda aceea nu e prea efectiva IRL, mai ales intr-o forma de arta ca jazz-ul ) . Pe langa asta, mi s-a parut de multe ori exagerat, ilogic si enervant.

Mi-a placut si ce a avut de zis Peter Erskine despre film:

http://www.kcet.org/arts/artbound/co...lash-film.html

[Namaste]

Exagerat, injuraturile alea parca au fost descarcate cu lopata pentru pustii de 12 ani care tocmai au auzit cuvantul cu "f" si li se pare cool sa-l foloseasca. Mi-a dat impresia de superficial, rugos, inutil. Am ramas cu o stare de lehamite dupa ce l-am vazut. Ii mai spala putin rusinea, uneori cu sange , Miles Teller si J.K. Simmons.
Avea potential, dar s-a ales calea usoara. Se pare ca mai sunt cativa, foaaarte putini, ce-i drept, carora le-a lasat un gust amar.

This tortuous film has a one-note plot: Terrence Fletcher (J.K. Simmons, "Labor Day"), a music teacher at an elite east coast conservatory where competition is in the DNA, discovers Andrew Neyman (Miles Teller, "The Spectacular Now"), a jazz drumming student with feverish ambitions to be recognized for his greatness. Driven by a similar passion to receive accolades for his superior judgement in recognizing young talent, Fletcher invites Andrew into his band.
There, the dual obsession to excel progresses into a blind brutality in the teacher's attacks on his student, madly thinking this is the way to lead the boy to his utmost potential. But, the instructor has lost it! His demands rise to merciless and nasty even as his screaming level goes into meter overload. Enhancement of talent is lost in the vapors of all the tongue lashing.
What we're witnessing here is a teaching method from hell -- 106 minutes about a drill sergeant who loses self control over himself and, consequently, over his troops until he goes off the deep end.
This teacher isn't instructing; he's heading his prize student to the loony bin. And if there ever was a music teacher upon whom writer-director Damien Chazelle based this character, I would hope he's no longer setting foot in a classroom.
The opportunity lost is Simmons'. One of the most active supporting and commercials actors in the industry for more than twenty years, this was a rare shot at a leading role in a feature film. But the writing of a vacuous character who is called upon to screech his way through a plot is, I would expect, too barren and exaggerated to move him into leading roles because of it.
Teller, as the forlorn victim of such radical treatment in the name of musical training, carries his load and can be commended for his energy, actual drumming, and some sympathy.
At least this is my take on this film. I'm completely at a loss over why it's been so well received by the community of critics. I've been in the minority before but can't remember a time when my reaction to a film was so divergent. Makes me wonder if I missed something.
Jules Brenner

[Liviu-]

Ma simt putin pierdut. Una din ideile principale ale filmului nu e tocmai faptul ca metoda asta e criticata prin faptul ca a lasat doua persoane emotionally crippled for life? Vad diverse articole care critica metoda de predare... pai asta face si filmul. Si spune ca da, poti ajunge mare, dar nu mai conteaza. Si adevarul asta e, ca poti ajunge mare prin competitie cu altii, dar se pierd multe pe drum, iar pentru a ajunge mare mai sunt si alte metode, care deloc intamplator presupun tot multa munca si multe sacrificii.

Btw, Gorzo m-a convins permanent ca nu merita citit (opinie personala ofc) dupa ce i-am citit cronicele la Winter Sleep (pare sa-si fi introdus propriile frustrari legate de lupta de clasa in dauna a ceea ce comunica Ceylan dintotdeauna), Leviathan (nu zice nimic in cronica aia, e doar o insiruire de cuvinte), Force Majeure (a tratat filmul exact din perspectiva pe care o critica filmul, a masculului caruia ii e atacata masculinitatea), Whiplash (unde macar aduce si niste critici ok) si Birdman.

[faraimaginatie]

Liviu, care e indicatorul conform caruia ti-ai dat seama ca relatia aia a lasat doua personaje emotionally crippled for life? Si, mai mult decat atat, nu mi-am dat seama absolut deloc ce anume a dus la debilitarea asta emotionala? Din asta am zis ca filmul a fost gol, fara niciun fel de cladire a relatiei. Totul a fost destul de schematic si noi am fost fortati sa credem ca ceva s-a intamplat cu personajele alea drept consecinta. Nu zic ca-i prost, ca nu-i un film prost dar, dupa parerea mea, e un fel mediocru si habar n-am de ce e asa high-praised.

Vad ca si A e cam de aceeasi parere so maybe it's a women's thing. Who knows?

[Liviu-]

Nah, nu e a woman thing, just different opinions Revenind la intrebarea ta: faptul ca la sfarsit nu avea niciun prieten si nici macar perspectiva de a exista vreunul in viitor, faptul ca pe parcurs a trebuit sa calce peste altii, ca a renuntat la ipoteza contactului uman in dauna muncii, ca propria sanatate nu mai conta in niciun fel in fata ambitiei. Si daca asta nu convinge, mai e si insertia aia evidenta a personajului care s-a sinucis tocmai din cauza metodei respective de predare gresita asupra atingerii excelentei. Si nu e o dovada corecta, dar si regizorul a zis acelasi lucru. Evident, lucrul asta trebuie sa reiasa direct din film, nu doar din vorbele lui, dar mie mi se pare ca existe destule motive sa crezi ca acolo bate. Cu siguranta nu poti spune ca filmul asta e foarte complex, ca are multe de zis, are putine, dar mi se pare multumitor si chiar convingator modul in care le zice. Si bottom line, mi s-a parut si distractiv, tensionant, placut.

[Chambord]

@faraimaginatie: aa, pai zi asa, vazutul filmelor sub influenta bauturilor alcoolice e contraventie sau chiar infractiune daca nu ma insel, dar totusi vinul ala ar fi trebuit sa-ti mai inmoaie inima nu sa te faca mai rea

@oneflyride: "glorifica un personaj psihopatic". Realizezi si tu cat de amuzanta e bucata asta. Pe langa faptul ca e o afirmatie lenesa (si neadevarata), parca e desprinsa din aparatul critic al cenzurii comuniste. Nu glorifica nimic, din contra, Fletcher se revela singur ca un caracter respingator / dezumanizat. Nu te lasa pacalita de zambetele si pacea din final. Ala e smokescreen. Filmul se opreste cand toata lumea e fericita dar senzatia pe care a lasat-o in mine e ca dupa "caderea cortinei" jocul cat-mouse va continua si se va amplifica. Nu e prima data cand Fletcher plays nice. But it never lasts.

@Namaste: o sa vorbesc ca un pusti de 12 ani care tocmai a auzit cuvantul cu f dar this is the way some people actually fucking speak in the real fucking world when things get fucking high. Ca reprezentanta a sexului frumos n-ai facut nici armata si nici n-ai avut profesori (inainte de epoca inregistrarilor cu telefonul mobil ce-i drept) care chiar vorbesc "cam urat" cu baietii. It happens. Believe me

@Mr. Brenner: "madly thinking this is the way to lead the boy to his utmost potential". Sir, you didn't get jackshit about what's actually happening, didja ? That muthafucker DOES NOT think "this is the way to lead the boy to his utmost potential". When he's telling that to Neyman, he's just the cat playing with his little mouse. He's a predator, he enjoys playing mind games and dominating his victim. He admits the brutal tactics didn't lead to finding a single great musician but he tried. It's not the outcome he's really after. That would be a bonus. It's the "trying", the game, not the victory. He's a dominatrix. It's his "beautiful dark twisted fantasy", to quote a jackass as big as him.


Apropo de JK Simmons. Nu l-am mai vazut decat intr-un singur rol, acum ceva ani, dar e unul din cele mai bune roluri pe care le-am vazut. Vern Schillinger in serialul "Oz". A fost pe ProCinema parca acum cativa ani. Foarte tare serialul.
Terrence Fletcher e zana florilor pe langa Vern. Si orice alt film / serial prison themed e Sex and the city pe langa el.

@Liviu: Am renunta si eu la Gorzo de vreo 2 ani. Il citeam in Dilema, o cumparam intr-o vreme, pana mi-am dat seama ca 80% din continutul ei ma plictiseste L-am mai citit online o perioada dar era din ce in ce mai didactico-formalist, cronicile lui n-aveau nici cap nici coada si am renuntat in cele din urma.

[Liviu-]

Nu glorifica nimic, din contra, Fletcher se revela singur ca un caracter respingator / dezumanizat. Nu te lasa pacalita de zambetele si pacea din final. Ala e smokescreen. Filmul se opreste cand toata lumea e fericita dar senzatia pe care a lasat-o in mine e ca dupa "caderea cortinei" jocul cat-mouse va continua si se va amplifica. Nu e prima data cand Fletcher plays nice. But it never lasts.

Exact. Iar personul lui Teller se indreapta spre una din doua directii: autodistructie (ca celalalt discipol) sau traieste destul si devine un alt Fletcher, care in mod evident nu e glorificat in niciun fel. Finalul mi-a adus aminte de finalul lui The Graduate... totul arata frumos, dar e doar o aparenta.

Subscriu legat de Simmons in Oz.

[Namaste]

@Liviu & Chambord: N-am nicio problema cu injuraturile sau cu metoda prezentata, ci cu modul de prezentare. Nu m-a convins. Cum zice si faraimaginatie, mediocru. Am avut un profesor de franceza in generala care a chinuit aproape fiecare elev din clasa cu metode mult mai ingenioase decat cele folosite de Mr. Fletcher si, intr-un mod ciudat, prin el am descoperit tainele limbii franceze si am invatat s-o iubesc. Apoi, in liceu, am avut o profesoara tot de franceza - nu stiu daca au ceva lipsa astia cu franceza, or fi mai sadici - care era atat de ironica si rautacioasa, incat aproape toti elevii din liceu au plans de nervi la ora ei. Cu toate astea, e singura profesoara pe care o vizitam din cand in cand si de care chiar ne-am atasat (Stockholm syndrome you say? Maybe. ).

[Chambord]

sau traieste destul si devine un alt Fletcher.

Da, ma gandeam si eu la cauzalitatea lui Fletcher. Fie e fosta victima a unui "alt Fletcher" in tinerete, fie aspirand sa devina un foarte mare muzician si-a dat seama sau l-au facut altii sa-si dea seama ca nu are talent si asta a facut sa se dezvolte in el dorinta de a "chinui" potentialele "diamante" (cu ceilalti se poarta destul de ok, numai cu Neyman e bitchy, pt ca a vazut in el talent). Si sigur, chestia e contagioasa si se poate propaga la Neyman.

Aici au dreptate fetele, filmul putea sa dezvolte firele astea. Dar cum ziceam, l-ar fi lungit / imprastiat si nu ar mai fi fost la fel de vandabil.

[robertsandu]

. Filmul e un masterclass de editing.

Poate prea masterclass. Cel puțin relația dintre băiat și fată e redată generic, în două-trei scene. Pac se cunosc, pac se ating, pac se despart. 3 secvențe pentru 3 etape, gata relația. Cred că singurul lucru care nu mi-a plăcut legat de filmul ăsta e că încearcă să fie iute, să țină publicul în priză (și e minunat la capitolul ăsta), dar în același timp nu se poate abține să nu abordeze deloc anumite chestiuni. Efectul e de pachet asamblat, construit, nu surprins, pentru că filmul nu e un studiu în detaliu, cât o producție de entertainment. Zgârie doar (cu stil) un subiect extrem de interesant, dar și de complicat în același timp.

Dar entertainmentul e de supercalitate. Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Parcă au trecut 10 minute, când de fapt se duseră aproape 2 ore.

9 i-aș da și eu, așa, la o primă vizionare.