Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > cineclub@cinemateca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 13 Apr 2013, 00:27   #1
justitiarulgun
Novice
 
justitiarulgun
 
Join Date: Mar 2013
Posts: 11
Balul Cinecleptomanilor

Urmăreşte aici cea mai veche peliculă românească: din 10 mai, 1897. Unde şi cum se păstrează actorii din alte vremuri






Arhiva Naţională de Filme stochează pentru conservare 400.000 de pelicule cinematografice - cea mai veche datând din 1897- în megafrigidere întunecoase, la o temperatură de 3-5 grade Celsius şi o umiditate a aerului sub 30%. În felul acesta, degradarea filmelor tinde spre zero
Pelicula cinematografică e un mediu de cultură excelent pentru bacterii şi ciuperci. Mucegaiurile, când prin gustul filmului, îşi înfig "rădăcinile microscopice" în "carnea imaginii" şi o sug de toate sevele artistice. Cu timpul, bucăţile mai gustoase din personajele sau peisajele ce apar în fotograma blestemată dispar, încât, după 20 de ani de stocare improprie a rolei de film, poţi avea surpriza ba că unei actriţe de prim rang îi lipseşte o jumătate de cap, ori că unui premiant Oscar, care-a făcut furori la vremea lui, i-a fost ciuntită mâna de la umăr în jos, cu tot cu jumătate din bust.
Motivul pentru care microorganismele se înghesuie în număr aşa de mare la film e faptul că peliculele cinematografice conţin gelatină, substanţă care în laboratoarele medicale şi de microbiologie e considerată unul din cele mai propice medii de cultură pentru microorganisme. Anca Mitran, directoarea Arhivei Naţionale de Filme, explică ce e de fapt pelicula de film: "Pelicula cinematografică e formată din suport şi emulsie. Suportul- rola transparentă de plastic, cu perforaţii- a fost pe rând celuloidul, triacetatul şi acum e poliesterul. Peste el este aplicat un strat de gelatină. Gelatina e practic mediul în care se formează imaginea. La o peliculă virgină, gelatina e impregnată cu substanţe fotosensibile, care după expunere şi developare se transformă în imagine".
Filmul ca aliment
Singurul mod în care o peliculă cinematografică poate fi protejată de atacul microorganismelor e o schimbare climatică majoră de tip glaciaţiune, unde temperaturile scăzute şi seceta să facă insuportabilă viaţa pentru mucegaiuri şi coloniile bacteriene. Din acelaşi motiv pentru care fiecare dintre noi băgăm acasă mâncarea în frigider, ca să nu se strice, preponderent sub acţiunea aceloraşi microorganisme, Arhiva Naţională de Filme (ca peste tot în lume) a optat pentru depozitarea colecţiei naţionale de peliculă cinematografică însumând 400.000 de role provenind din peste 100 de ţări în megafrigidere la temperatura de 3-5 grade Celsius, cu umiditate controlată a aerului ce nu depăşeşte 30%. Într-un singur depozit frigorific modern (care costă în jur de 200.000 euro) încap, stocate pe rafturi, 30.000 de role de film, fiecare inscripţionat cu un cod unic de bare, pentru localizarea lui uşoară de către arhivişti, întocmai ca identificarea unei cărţi într-o bibliotecă. Fiindcă fac parte din tezaurul cultural al României, depozitele frigorifice cu filme de la Jilava sunt păzite 24 din 24 de 17 gardieni publici. În frigiderele mai vechi ale ANF, se distinge un miros slab de oţet. Este un efect nedorit, întâlnit la peliculele de triacetat. "În timp peliculele au un aşa-zis «Sindrom Vinaigre», favorizat de temperatură, care înseamnă că suportul lor hidrolizează, formându-se vapori înţepători cu iz acetic. Degradându-se, pelicula se contorsionează, deformând ireversibil imaginea". Cele 4.800 de bobine de celuloid care au mai rămas în ANF după ce multe din cele aproape 30.000 de role scăpate din război au fost arse ca fiind "neconforme cu ideologia" în anii '60, sunt stocate separat de celelalte pelicule cinematografice, pe motiv că nitroceluloza e puternic inflamabilă. Aceste pelicule au doar rol de "martori", nefiind niciodată proiectate în vreo sală de cinematograf, fiindcă s-ar putea aprinde de la căldura lămpii de proiecţie.
Creaţiile cinematografice bolnăvicioase- sub tratament cu chimicale
Ca să nu contamineze celelalte pelicule, înainte de a fi introdusă în depozitul frigorific sau mutată dintr-un frigider în altul, fiecare rolă de film e verificată fotogramă cu fotogramă, sub lampă, de un laborant, care îi pune diagnosticul: mucegăită, prezintă pete de ulei, urme de amprente, este prăfuită...Peliculele murdare sunt trimise la curăţat, în trecut cu periuţa din păr de veveriţă, mai nou cu o bucăţică de pluş.
Filmele bolnave sunt supuse tratamentului medicamentos: "Dacă există mucegai profund sau bacterii în emulsia peliculei, banda e imersată într-o baie chimică cu soluţii antimicrobiene. La apă gelatina de pe peliculă îşi măreşte volumul de 2-3 ori, substanţele se impregnează în ea, omoară bacteriile şi ciupercile. La final pelicula se usucă, însă chimicalele rămân în gelatină, conferindu-i şi o protecţie în timp".
Cel de-al treilea diagnostic pus filmelor: "deteriorate", nu are leac la noi din lipsă de bani: "Am încercat să improvizăm un telecine care preia imaginea la o calitate bună, scanând pelicula fotogramă cu fotogramă. Însă ne-ar trebui o licenţă pentru programul Revival care rulează pe un calculator cu 16 procesoare, cu 80 GB de RAM şi hard de minim 2 Terra, care să permită recompunerea digitală a bucăţilor lipsă, ori cu zgârieturi, pe baza informaţiilor colectate din fotogramele alăturate".
Vizionare privată în sala de proiecţii a ANF, la preţul unui bilet de film la Mall
Fiind o instituţie subordonată Ministerului Culturii, Arhiva Naţională de Filme e obligată să permită oricui vizionarea oricărei pelicule din arhivă, în sala de proiecţii pe care ANF o deţine la Jilava. Singura condiţie pusă celor interesaţi este să-şi facă programarea cu două săptămâni în avans, pentru ca stafful ANF să identifice pelicula, să o scoată din depozit, să-i verifice integritatea şi s-o cureţe înainte de proiecţie. Ecranul de proiecţie nu este mare, având cu aproximaţie dimensiunile: 5 m lungime şi 1.6 înălţime. Experienţa merită însă, dacă socotim că preţul unei vizionări private este de 50 lei, adică cât ar costa un bilet de film la Mall. Ce face însă adevărata diferenţă e numărul colosal de filme (30.000 de copii de filme româneşti, 16.000 străine, dintr-un total de aproape 46.000) dintre care iubitorul de film poate opta. Menţionăm doar câteva, cu valoare istorică de necontestat: prima filmare în România, realizată de Paul Menu şi datând din 1897: "Parada de 10 mai"; primul film românesc de ficţiune păstrat, "Independenţa României" (1913), realizat de Grigore Brezeanu şi Aristide Demetriade.
Alte pelicule rare sunt "Hemiplegia" (1898), primul film ştiinţific din lume, al profesorului Gheorghe Marinescu, filme ale pionierilor cinematografului balcanic Milton şi Ienache Manakia, considerate printre primele filme etnografice din lume: "Obiceiuri din viaţa aromânilor din Pind" (1907); filmele sociologice realizate de echipa profesorului Dimitrie Gusti, precum "Obiceiuri populare româneşti" (1928) şi "Drăguş- viaţa unui sat românesc" (1929). Dintre peliculele străine menţionăm un film al lui Charles Chaplin, "Charlot om preistoric/ His Prehistoric Past" (1914), pe care doar Arhiva Naţională de Filme şi urmaşii cineastului îl au. Arhiva se mai mândreşte cu un foarte vechi film colorizat manual "Răzbunarea lui Ludovic al 13-lea" (1910), regizat de André Calmettes. Evident, se păstrează toate filmele româneşti realizate după 1947, inclusiv filmele premiate în trecut la Veneţia, Cannes şi Berlin, ale regizorilor Paul Călinescu, Ion Popescu-Gopo, Liviu Ciulei, Mirel Ilieşu, Mircea Mureşan, Dan Piţa şi Lucian Pintilie.

11 Comentarii[+] Adauga un comentariu
#1 Farfuridi17.02.2010 20:04
• Raspunde
Sper ca aceste filme sa fie salvate pe DVD.

#2 ada17.02.2010 21:39
• Raspunde
acest articol are un titlu dezgustator.

#3 TimpuriNoi18.02.2010 09:11
• Raspunde
Asa e frumos, sa dati si articole interesante , ca de politica si mondenitati suntem satui .
Foarte bun articolul , este altceva . La mai multe , ca sunt destule teme de abordat in tarisoara asta .

#4 PMS VICTORIE18.02.2010 10:40
• Raspunde
MISCAREA SOCIALISTA RO

#5 luk18.02.2010 10:45
• Raspunde
Serialul romanesc LUMINI SI UMBRE nu e acolo?

#6 pasho18.02.2010 11:47
• Raspunde
mai frumosilor e nevoie de fonduri si trebuie sa se faca o treaba buna de la inceput. am vazut pe postul tv DW (Deutche Welle), cam ce fac ei pe acolo. cu sigurnata si noi avem specialisti si multi fac deja acest lucru de conservare a peliculelor. o alta chestie super mi se pare biblioteca virtuala in adevaratul sens al cunvantului si anume carti fotografiate sau scanate, negativele pastrate in diferite depozite (pot fi identificate depozite subterane cu temperatura scazuta si umiditate medie sau oricum umiditatea sa poata fi controlata) astfel incat sa avem acces la filme, inregistrari audio, ziare si reviste din 1800 - 1900, alte carti rare aflate la biblioteca nationala si care sunt publice dar care nu pot fi studiate deoarece iti trebuie aprobare.

fratilor faceti un proeict, cereti bani si faceti o treaba buna de la inceput pentru ca este pacat deoarece avem o * de lucruri frumoase care nu sunt cunoscute.

pasho de la pashoptistu

#7 Utica18.02.2010 14:25
• Raspunde
felicitari doamnei Mitran pt ceea ce a facut in cinematorgrafia romaneasca.

#8 unu'18.02.2010 16:30
• Raspunde
Cum aÅŸa?! Cum aÅŸa ceva articol?!
Nu tu morÅ£i, nu tu răniÅ£i, niciun viol, o furăciune, vreo japcă de privatizare, italieni înjunghiaÅ£i de r.ro'mi sau invers..., nici Vadim ÅŸi nici Vanghelie, ...Gândul ce se întâmplă acolo?

Suu-uuu-per articolul!!! Mai există oameni care fac ceva pentru cultură.
Dacă bufonii de politicieni, de guvernanÅ£i nu au de unde să aloce fondurile (de fapt n-ar trebui decât să dea vreo câÅ£iva, doar banii de buzunar de pe-un weekend ÅŸi s-ar aduna suma necesară...), atunci faceÅ£i un teledon cu o prezentare, un documentar gen Discovery, ceva actual, interactiv, atractiv, ÅŸi sunt convins că se vor aduna banii pentru super-configuraÅ£ia aceea ÅŸi pentru licenÅ£a Revival.

Sau dacă aveÅ£i cumva relaÅ£ii în vreunul din serviciile..., alea cu bugetele..., alea-alea..., sigur că ei ar avea de unde să aloce pentru computer, le-ar fi necesar ÅŸi lor aÅŸa ceva (au ÅŸi ei pelicule..., ar trebui să fie..., multe chiar chestii sensibile...) ÅŸi vă faceÅ£i ÅŸi voi treaba pe baza unui contract cu ei. Că ÅŸi aÅŸa lucrarea asta este doar un fel de one-time-job, nu s-ar justifica o investiÅ£ie pentru uz exclusiv.

Mă rog, mi-am dat ÅŸi eu o părere... Iar chestia cu "bugetele" chiar nu a fost tendenÅ£ioasă, probabil că cifrele sunt încă modeste faţă de cerinÅ£ele tehnologiilor, ÅŸi necesitatea compatibilităţii cu echipamentele partenerilor.

#9 zorila .g12.01.2012 06:21
• Raspunde
clica pdl in frunte cu dictatorul base dar si guvernul marioneta trebuie neaparat schimbat

#10 Lilith15.10.2012 13:33
• Raspunde
Anca Mitran, actuala directoare a Arhivei Nationale de Filme este o femeie parvenita si mediocra. A ajuns director a ANF sapandu-l pe filmologul Bujor Rapeanu cu ajutorul lui Decebal Mitulescu, fost nomenklaturist si fost director al studioului Al. Sahia Film pe vremea comunistilor.
Dar hai sa facem “reconstituirea” cum spune un forumist pe acest topic, a ceea ce este Anca Mitran. Angajatii Centrului National al Cinematografiei spun ca singura ei calitate este aceea ca a fost amanta lui Decebal Mitulescu. De cand a ajuns director, Anca Mitran, “inginera-functionar” cum o numesc unii pe aici si pe buna dreptate, a distrus in Arhiva Nationala de Filme tot ce a facut bun criticul Bujor Rapeanu. Fondurile de filme sunt pline de mucegai, inclusiv multe negative ale unor filme capodopere cinematografice, distruse iremediabil si care nu vor mai putea fi recuperate niciodata.
Cati stiu ca acum cativa ani, Anca Mitran in cardasie cu gasca lui Decebal Mitulescu si Sergiu Nicolaescu au topit tone de filme pentru a fura argintul rezultat din * topita ? Dosarul penal al acestei afaceri a fost musamalizat !!!
Anca Mitran a luat milioane de euro de la Ministerul Culturii din care abia i-au ajuns sa construiasca 4 depozite de filme mici cat niste baraci muncitoresti si atat de prost facute incat dupa prima iarna cand au fost construite s-a stricat acoperisul si de cate ori ninge sau ploua apa curge pe rolele de filme. Dar, din afacerea asta, i-a iesit si ei cat si-a facut o vila in Pipera de aproape jumatate de million de euro ! Firma care a lucrat la Arhiva de Filme din Jilava i-a lucrat si la vila ei! In Pipera este vecina, gard in gard, cu cine credeti? Cu Decebal Mitulescu, care si-a facut si el o vila, tot din salariul de la CNC ! Amandoi locuiesc pe strada Iancu de Hunedoara 14 si 14 bis. Asta ca sa vedeti in buzunarele cui mai intra banii cu care am putea face filme !!!
Cand a ajuns director al ANF, Mitran statea intr-un apartament din Militari si conducea un Oltcit. Apoi si-a cumparat doua limuzine de lux, tot din salariul de la Arhiva Nationala de Filme… Dar, poate lucrul cel mai grav, este ca in incinta Arhivei Nationale de Filme din comuna Jilava, Anca Mitran a infiintat un laborator de prelucrarea peliculei care foloseste substante extrem de toxice. Laboratorul nu este prevazut cu bazin pentru colectarea acestor deseuri chimice, conform Legii protectiei mediului. A obtinut autorizatie de functionare a acestui laborator, o adevarata bomba ecologica ! in mod fraudulos, prin pile si inteventii la Ministerul Mediului ! Aceste substante chimice, a caror toxicitate au in timp efect cancerigen asupra organismului uman sunt deversate in padurea Jilava si direct in reteaua de canalizare a locuitorilor comunei Jilava, care vor face in anii urmatori tot felul de boli, inclusiv forme de cancer.


#11 TREBUIE DEMINSTRAT CEEA CE SE VA FACE NEAPĂRAT2.04.2013 23:41
• Raspunde
Până la dovedirea faptelor DE MAI SUS, există PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE de care beneficiază fiecare cetăţean din ROMÂNIA. Cînd se va dovedi INFRACŢIUNEA primul va fi informat MINISTERUL PUBLIC. În rest deocamdată trebuie să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor. Să respectăm dictonul latin nemuritor :Fiat iustitia, et pereat mundus..
justitiarulgun is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 05:02.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells