Expresionismul german, nu-i asa?

[illotempore2002]

Daca e topic de clasice, zic ca trebuie sa ne intoarcem un pic si la perioada anilor 20 din Germania post-razboi.

Curent cinematografic cladit pe expresionismul din celelalte arte (pictura, literatura, sculptura, dramaturgie si ce-omai fi) dar si pe un asa-numit pre-expresionism scandinav, expresionismul german are o voce extrem de timbrata, distingandu-se cu mare claritate in multimea de influente, curente, scoli din toate vremurile.

Zic sa vorbim aici de Murnau, Friz Lang, Robert Wiene, Lupu Pick (mare regizor roman care a lucrat in expreionism, in Germania), Pabst, Sjostrom, etc.

Nu ma identific neaparat ca si inclinatie estetica cu acest val (e totusi prea histrionic, baroc si emfatic) insa doza lui de romantism, onirismul si modalitatea in care artistii si personajele operelor lor se sustrag realului, imi convin. In mare parte cinematograf fantastic, reuseste sa-mi produca emotie esetica tocmai pentru ca indeparteaza de "realismul" plicticos si lipsit de secrete.

De mentionat ca in chiar cadrul acestui curent fantastic, ia nastere din nevoia de compensare poate, un curent subsumat de tip realist, pe nume Kammerspiel.

Uimitor este ca tocmai scenaristul care a initiat curentul ducand fantasticul pe culmi, Carl Meyer (Cabinetul doctorului Caligari), tot el este acela care pune frana acestor devieri si propune o noua directie, cea realista, Kammerspiel, prin filmul Cioburi al lui Lupu Pick.

[Cinemania]

Zic sa vorbim aici de Murnau, Friz Lang, Robert Wiene, Lupu Pick (mare regizor roman care a lucrat in expreionism, in Germania), Pabst, Sjostrom, etc.

Wegener, Karl Heinz Martin, Leni, Joe May, inceputurile lui Lubitsch (cred)....oh, e de sapat adanc in podul cu jucarii dar si o ocazie buna de a revedea cateva filme de suflet

[illotempore2002]

pai si cu ce sa incepem?

haideti sa incepem cu inceputul: controversatul Cabinetul doctorului Caligari.
Unii zic ca e un film genial, altii zic ca e un film exagerat gratuit si total nejustificat.

De altfel, e primul si ultimul film facut in acest stil.

eu vad in noaptea asta Caruta fantoma si revin cu comentarii.

[illotempore2002]

Caruta Fantoma. Suedia, 1921, Victor Sjostrom.
Pre-expresionist.

Combinatie de film realist cu fantezist/fantastic. Filosofie populara despre moarte si pacatele din timpul vietii. Totul, mediat de un frumos basm suedez referitor la moarte: acea persoana care va muri in noaptea Anului Nou, cat mai aproape de miezul noptii, va deveni pt tot anul urmator carutzasul mortuar. El va culege toate sufeletele celor morti in acel an spre a-i duce in lumea de dincolo.

Constructia epica este foarte curajoasa pentru acele vremuri. Avem doua planuri paralele ale povestirii, ba chiar la un moment dat se insereaza si un al treilea plan (picture in the picture). Montajul ce decurge de aici va fi si el tot paralel, realizat cu surprinzator de multa abilitate, avand puterea de a crea emotie. Trecerile de la un plan la altul sunt line si perfect justificate.

Ce este expresionist in acest film? fantasticul, mai exact tema personificarii mortii si mitologia legata de ea. Apoi, spaima individului in fata destinului pe care si l-a crosetat singur. Spaima individului in fata mortii. Onirismul (catre final se va dovedi ca totul a fost doar un vis). Decorurile ( cimitirul, lampile, ceasurile mari, strazile intunecoase, insasi Noaptea e o mare tema expresionista).

Mi-a placut la nebunie. A fost un film plin de viata (desi vorbeste despre moarte), nu m-am plictisit nici o clipita, m-a emotionat, impresionat, speriat, si nu in ultimul rand m-a relaxat prin simplitatea naratiunii, a montajului (let's go back to basics) si prin muzica incidentala atat de bine aleasa. Ca sa nu mai zic ca supra-impresiunile (imagini suprapuse pt a crea fantomele, sufletele, spiritele) sunt atat de bine efectuate!

p.s. filmul este ecranizare a unui roman de Selma Lagerloff (creatoarea lui Nils Holgerson)

[MinRep]

Am vazut "Caruta fantoma" anul trecut la TIFF si e intr-adevar un film extraordinar. E bine spus ca e "plin de viata", chiar si la aproape 90 de ani de la premiera. Nu are niciun moment in care sa isi piarda ritmul, sa nu te tina in suspans sau fascinat, in completa admiratie. Ce m-a impresionat personal este jocul lui Sjostrom - perfect - si imaginea carutasului plutind deasupra marii si apoi coborand in adnacurile acesteia dupa un cadavru (ca sa nu mai vorbesc de imaginea si efectele extraordinare, decorurile, calitatea naratiunii, etc. etc. etc.)

Happy-end-ul e singurul minus al filmului, dar e departe de a fi o catastrofa (si mesajul ramane acelasi). Interesanta ar fi totusi comparatia la acest nivel cu Caligari, unde finalul, fara sa iti confirme daca totul a fost vis, iluzie sau delir, tocmai prin ambiguitatea sa si refuzul compromisului, te lasa cu acea senzatie de pericol iminent, de situatie fara iesire care pare specifica expresionismului german.

[illotempore2002]

am incercat sa vad Cabinetul doctorului Caligari si trebuie sa recunosc ca m-am pierdut putin. Intr-adevar, asa cum spune un mare critic de film, personajele par ca sunt niste semne grafice pe fundalul decorurilor atat de complicate, extravagante si plastice.

E greu de urmarit un film-pictura, si nu e doar o metafora, mai toate decorurile din Cabinetul Caligari sunt pictate de scenografi si pictori in maniera expresionista....

@MinRep: In legatura cu solutia de final de care spuneai tu, intr-adevar, aici e mult mai complexa decat la caruta fantoma. Ceea ce parea initial ca se intampla cu adevarat, se pare in final ca e doar delirul unui nebun inchis intr-un spital de boli nervoase. Se ridica practic din nou problema realului si a imaginarului, una din temele predilect expresioniste ( vremurile de dupa razboi genereaza in randul artistilor evazionismul de tip fantastic).

Revad filmul si revin cu o critica mai consistenta si structurata.

[uncle charlie]

O subtitrare la Cabinetul doctorului Caligari are cineva? daca nu in romana, atunci in engleza sau cel mult in franceza...

[illotempore2002]

am eu in romana, dar abia diseara pot sa ti-o trimit.
eventual pe mess sau email

[illotempore2002]

inainte filmul expresionist au fost mai multe: literatura expresionista (Strindberg, da; nu mai zic ca si ETA Hoffman a fost o sursa benefica de inspiratie, cultivand fantasticul), pictura expresionista ( Munch, Kokoshka, Ensor, Gauguin, Van Gogh, Kandinski, Klee) si marii scenografi din acelasi curent, care activau la acel moment (inainte de expresionism, cu putin) in dramaturgie: karl heinz martin, walter rohrig, gerlach etc.

si asa mai departe

o sa caut prefata cu pricina, nu as sti unde, but i will try

[illotempore2002]

daca e sa ramanem scortosi in date si-n informatii, prima atitudine livresc & expresionista la Strindberg s-a infiripat in piesa "Spre Damasc" (1897), dar de la cuvant la imagine teoria se dilueaza.
Cinematografia nu este un gen de arta incorsetat in dogme. Expresionismul in cinema, si raportat strict la cel german, parental, are resurse mult mai prozaice: dupa primul razboi mondial existau doua tipuri de pelicule produse: filmul istoric si cel porno, adica sclipici si gablontzuri pt un popor erodat de saracie. Ernest Lubitsch regiza comedii soft sau movie history, Emil Jannings juca in filme cu povestioare subrede si toata lumea era linistita. Dar angoasele sociale erau neexploatate. Si aici intervine expresionismul, prelungirea in fantast a naturalismului. S-a introdus "teama" ca pivot in aceste filme, pt ca "teama" era principala stare de fapt a societatii. Evident, germanii erau esteti si n-au marsat pe ideea cinemaului morbid precum cineastii nostri, rezultatul in piatza ar fi fost zero, iar UFA n-ar mai fi dat intreaga pleiada pt Hollywood.

illotempore feat. marx

[illotempore2002]

nu pot sa cred ca o prefata a unei carti tine loc de manifest, sigur nu exagerezi tu prea mult niste justificari ale autorului pt personajul/opera sa intr-o initiativa majora a unui curent artistic?

mersi inca o data oricum de indicatie, voi cauta cartea, imi place expresionismul.

p.s. bai panaramelor, haideti si la filme nu va inghesuiti toti la cafenea, la miss si mister cinemadeconsumatografia

[Chambord]

Expresionismul (german) e cel care l-a influentat si pe Lynch in 'instalatiile' dreamlike din filmele lui ? Iepurashii din Inland Empire (ca sa dau exemplu doar ultimul film) par din aceeasi familie cu lunaticii din dr Caligari (ca lume nu ca si comportament). Sau au alta sursa de inspiratie ?

[MinRep]

Intr-un fel, sunt convins ca lui Lynch nu ii este indiferent expresionismul german, dar influentele sale directe sunt mai degraba Bunuel, Bergman, Hitchcock, filmele din epoca de aur a Hollywood-ului, filmele noir si, nu in ultimul rand, Lynch insusi de la un moment dat. Evident, expresionismul este precursor sau sursa de influenta pentru toate acestea, iar "Caligari..." e filmul-model pentru crearea unor personaje absurde/excentrice/ambigue, dar pana la Lynch calea e lunga, mai ales daca esa vorbim despre "Inland Empire", dar asta ar fi deja off-topic.



P.S.: Pe de alta parte, "The Elephant Man" este - stilistic - un film expresionist, desi face exces de pathos pe alocuri...

[illotempore2002]

nu e un film expresionist, dar apartine unui regizor care si-a inceput cariera in expresionism. Fritz Lang e regizorul si Man hunt e filmul.

simplutz filmul, subiectul pe scurt e acesta: un bogat lord englez, aventurier din fire (de fapt cred ca e angajat al serviciilor secrete) ajunge in gradina buncarului lui Hitler si punandu-si pusca la ochi, se face ca tinteste in acesta. insa garda lui Hitler ii indeparteaza arma de la tinta fix in momentul in care ar fi urmat sa traga. Nu il condamna la moarte insa nazistii ii cer sa semneze un act potrivit caruia guvernul britanic l-ar fi platit sa-l asasineze pe fuhrer. Englezul nostru, vertical din fire, sustine ca nu ar fi tras nicicum in tinta sa, ci ca practica doar "sporting stalk". Cum necum, nu semneaza hartia cu pricina si reuseste sa evadeze, ajunge in Londra, se indragosteste de o fata de cartier, nemtii sunt pe urmele lui, etc. Cum o va scoate la capat? Uitati-va la film.

Mai bine nu, ca nu e cine stie ce. Film de aventuri, de actiune, asezonat cu o poveste de dragoste facila, ieftina. Imaginile sunt frumoase, cadrele dragute. nah, cu talentul lui Lantz si banii de la Hollywood nu e greu sa faci asa ceva. Sunt cateva semnalmente de expresionism prezente - niste umbre uriase destul de amenintatoare din cateva cadre in care au loc dialoguri intense intre inculpat si simbolurile puterii naziste (in cadru apare actorul de o parte si umbra fortzei de cealalta parte).

Ce e totusi interesant si incitant in film este ambiguitatea generata de faptul ca, nu vom sti foarte clar niciodata daca eroul nostru chiar ar fi urmat sa traga in Hitler sau nu.