Go Back   Cinemagia Forum > S.F.ilm: dincolo de realitate

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 13 Jan 2010, 20:40   #1
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
"Cirque du Freak: The Vampire's Assistant"


Un debut măcar onorabil - "Cirque du Freak: The Vampire's Assistant"
Filaţi, fraţilor - că de-aia aveţi carte!

S-a petrecut un fenomen ciudat: în plot point 1, filmul m-a pierdut - şi până pe la jumătate, l-am urmărit inert, plictisit, premeditând o cronică negativă. Pe nesimţite, însă, a început să mă fure - mai ales cu ajutorul replicilor comice, de un haz isteţ şi autentic. Pentru ca acum, chiar fără a-i fi devenit fan, să mărturisesc să-i aştept destul de curios inevitabilul sequel.
"Harry Potter" m-a dezamăgit din două motive. Pe de o parte, prea se ia în serios. Pe de alta, ignoră cu insolenţă relaţia dintre planul fantastic (magic) şi cel real(ist). Nu poţi să propui un neam de vrăjitori ce vieţuiesc printre noi, apoi să-i izolezi în şcoala lor cu internat şi să-ţi faci de cap acolo cu ei, ca şi cum lumea din jur nici n-ar mai fi - nu se face; se pierde tocmai starea de real obligatorie pentru validarea tuturor produselor non-realiste, de la «Un chien andalou» şi «La Cantatrice chauve», până la "2001: A Space Odyssey" şi «Fin de partie».
Aceeaşi greşeală, dar la un nivel oarecum mai acceptabil, o săvârşeşte şi această ecranizare a unui prim roman din seria "Cirque de Freak" a lui Darren Shan (pe numele lui adevărat, Darren O'Shaughnessy, tânăr autor irlandez născut la Londra). Premisa e o reţetă sigură a dezlănţuirilor nelimitate: dacă într-un circ ambulant s-au adunat tot felul de anormali, care de care mai năstruşnici (inclusiv vampiri, werewolvi şi alte plăsmuiri oculte? Dar dacă între vampirii "cuminţi" din circ şi alţii, "răii" care bântuie prin lumea largă, mocneşte un război de milenii, care poate oricând să dea în clocot? De-aici încolo, pe tărâmul imaginaţiei, the sky is the limit. Partea bună e că, spre deosebire de Rowling (cu care împarte acelaşi agent, pe Christopher Little), Shan rămâne în miezul realităţii, propunând felurite interacţiuni proprii tipului de convieţuire a două lumi atât de diferite; partea proastă e că aceste reacţii rămân la un nivel uşurel şi superficial, fără a inventa nici o soluţie ingenioasă care să credibilizeze convenţia. Dar avem şi o a doua parte pozitivă, constând în recursul la umor, prezent încontinuu pe linia de demarcaţie dintre cele două universuri, astfel încât lipsa parţială se seriozitate se autolegitimează cu ajutoul băşcăliei.
Odată lămurite aceste chestiuni de concepţie, scenariştii Brian Helgeland şi Paul Weitz au însăilat un scenariu destul de haotic, tipic cazurilor de ecranizări tributare unor cărţi peste măsură de prolixe, din care nu se-ndură să taie prea mult. Ideiuţele, personăjaşele, luptişoarele, incidenţelele şi numeroasele loviturici de teatru sunt atât de multe, încât pe de o parte îngreunează "cititul" acţiunii, iar pe de alta parazitează buna structurare dramaturgică a povestirii. Noroc că Paul Weitz, care şi-a asumat şi regia, ştie să povestească, aşa că naraţiunea curge dinamic, chiar şi peste zonele unde aglomearea scenaristică a aşternut niscaiva burţi epice. La nivel de mizanscenă şi decupaj, e corect şi atât, în schimb supralicitează în planul imageriei fantastice. De-aici a pornit şi prima dezamăgire, cea care spuneam că pentru o vreme m-a decuplat total: spectacolul de circ cu monştri, declanşator al intrigii, e explicit şi fără pic de mister, marşând pe deja banalizatele efecte speciale supersofistiate - mai ales în cazul unor freaks atât de traşi de păr cum sunt Corma Limbs (Jane Krakowski) sau Mr. Ribs (Orlando Jones); când arăţi clar şi de-aproape, în plină lumină, asemenea trăsnăi, poţi fi sigur c-ai omorât o halcă zdravănă din cuantumul de atracţie al filmului. Filaţi, fraţilor, nu trântiţi otova - filaţi, că de-aia aveţi carte! De asemenea, vizualizarea multor acţiuni fantastice, ca zbughirile fulgerătoare ale vampirilor, face la rândul ei risipă de briz-bizuri bălţate, sacrificând echilibrul între posibil şi imposibil pe altarul dubios al kitschului.
Până la urmă, aşadar, main plot-ul ne lasă într-o indiferenţă totală - mai ales că se distinge şi prin alte rateuri: construirea promiţătoare a lui Mr. Kersey (Patrick Breen), numai pentru a-l expedia scurt şi facil, totala previzibilitate a Rebeccăi (Jessica Carlson), sau concepţia clişeatică a bandei antagoniştilor - şi nu ne mai rămâne decât să ne delectăm cu poantele de dialog şi prestaţiile savuroase ale câtorva actori excelenţi. John C. Reilly compune un Larten Crepsely pe cât de complex şi "uman" presupunea un asemenea personaj central, iar la antipozi m-a cucerit Michael Cerveris, cu farmecul suav-pervers pe care i-l conferă obez-maleficului Mr. Tiny. Dragul de Ken Watanabe îşi face corect datoria (categoric, subfolosit în acel Mr. Tall care ar fi putut dezvolta resurse mult mai generoase), Willem Dafoe e tăios şi încrâncenat cum îl ştim, iar Selma Hayek ne dovedeşte că-i poate sta bine cu barbă - chiar şi când îi creşte în cadru, văzând cu ochii! Dezamăgesc, din păcate, cei doi puştani din rolurile principale: Josh Hutcherson e la fel de lemnos ca în odiosul "Journey to the Center of the Earth", iar Chris Massoglia, deşi arată cool, nu joacă mult mai nuanţat decât un dulăpior doldora de mecanisme - ceea ce e cam grav, în cazul unui protagonist, ba chiar erou, propus ca un fel de alter-ego al romancierului (şi, după cum se-arată, salvator al lumii din prăpădul Armageddonului, în oarece episoade viitoare).
Totuşi, să nu fim cusurgii peste poate. În siajul unor reuşite ca "Stardust", "The Goldan Compass", "Enchanted", "Inkheart" sau "The Chronicles of Narnia" (n-are rost să înşir aici şi pleiada de rateuri din aceeaşi categorie), debutul francizei "Cirque du Freak" stă măcar onorabil. Să vedem ce-o să urmeze.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
13 ianuarie, 2010, h. 19:10-20:16
Bucureşti, România
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2010, 20:48   #2
Gospin
Comfortably numb
 
Gospin
 
Join Date: May 2009
Location: over the rainbow
Posts: 1,289
Send a message via Yahoo to Gospin
Ciudat, sa stii ca cronica asta mi se pare mult mai buna decat cea a lui "Gorzo", tipu' pe care il tot lauzi.
Cum ai spus si tu, filmul este: istet si autentic!
Mi-a placut paralela cu Harry Potter
__________________
Ambition is a poor excuse for not having enough sense to be lazy!
Gospin is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2010, 21:36   #3
shadowofnight
Guru
 
shadowofnight
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 587
Originally Posted by Pitbull:
"Harry Potter" m-a dezamăgit din două motive. Pe de o parte, prea se ia în serios. Pe de alta, ignoră cu insolenţă relaţia dintre planul fantastic (magic) şi cel real(ist). Nu poţi să propui un neam de vrăjitori ce vieţuiesc printre noi, apoi să-i izolezi în şcoala lor cu internat şi să-ţi faci de cap acolo cu ei, ca şi cum lumea din jur nici n-ar mai fi

Pai...nu ignora relatia dintre planul fantastic si realist...adica, se presupune ca vrajitorii traiesc ascunsi si cei fara puteri magice nu stiu de existenta lor...si avand in vedere ca nimeni nu stie de existenta lor, nu e mai simplu sa faci o singura scoala cu internat si sa duci acolo toti copiii, decat sa ai cate una in fiecare oras si sa risti sa fi descoperit? Si nu ii izoleaza...cel putin nu de lumea vrajitoreasca.

Anyways, filmul mi-a placut, nu ma asteptam sa fie asa bun. Desi, personal, consider ca subiectul vampirilor e mult prea folosit, sincer m-am cam saturat de ei.
Edit: Plus, calitatea a fost...oribila, abia astept sa-l vad la cinema.
shadowofnight is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2010, 21:46   #4
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Aia (din "Harry Potter") e o solutie facilä, comodä - si necredibilä; nu e nici cal, nici mägar. Sau o faci pe bune (dacä tot ai ca decor lumea noasträ, creezi o relatie interesantä cu ea), sau evadezi pânä la capät (te duci cu ei într-o altä lume, si-ti vezi linistit de treburi acolo). Oricare dintre cele douä variante ar fi fost captivantä. Asa, e fâsâit.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2010, 22:02   #5
shadowofnight
Guru
 
shadowofnight
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 587
De ce e necredibila? Si de ce ar fi trebuit scriitoarea sa creeze o relatie interesanta cu lumea reala, daca oricum nu afecta povestea? Personal, consider ca Harry Potter nu ar mai fi avut acelasi farmec daca actiunea ar fi fost plasata intr-un univers alternativ; pentru asta am avut LOTR. Chiar daca e o solutie comoda, de ce ar trebui sa fie un lucru rau? Adica, daca solutia comoda e cea mai potrivita, de ce sa nu o folosesti?
shadowofnight is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2010, 22:32   #6
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Din respect fatä de:
- public
- creatia ta
- tine însuti.

Comoditatea merge în diverse activitäti prozaice.
Arta (chiar si de consum) obligä la mai mult.
Adicä, la OPUSUL comoditätii: CREATIVITATEA.
Nu te obligä nimeni sä creezi - da' dacä alegi s-o faci, päi fä-o, nene!
(Adicä - tanti... Rowling.)
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2010, 23:06   #7
shadowofnight
Guru
 
shadowofnight
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 587
Dar tu consideri ca acestei serii i-a lipsit creativitatea? Pentru simplul fapt ca nu a fost necesara existenta unei legaturi intre universul fantastic si cel real? Eu sunt de acord cu ce ai spus, cum ca arta necesita creativitate, dar chiar e mai buna o solutie creativa in orice situatie? Chiar daca ar strica tot farmecul si nu ar fi deloc potrivita pentru poveste?
Sunt convins ca JKR ar fi putut sa creeze un univers alternativ, doar a lucrat 5 ani la prima carte, dar repet: nu ar fi avut acelasi farmec si ar fi semanat prea mult cu LOTR.
shadowofnight is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 Jan 2010, 23:37   #8
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
I-a lipsit creativitatea în primul rând în acea privintä. In altele, stä mai bine.
Ipoteza cu universul paralel am propus-o numai ca exemplificare teoreticä de ordin general. In "Harry Potter", n-ar fi mers. In schimb, sunt convins cä varianta opusä l-ar fi îmbogätit enorm.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Feb 2010, 19:05   #9
EgOisM
Guru
 
EgOisM
 
Join Date: Apr 2008
Location: Bucharest
Posts: 849
Cirque du Freak: The Vampire's Assistant

L-am vazut astazi,am fost mai mult obligata sa intru la el.
Script dezastruos,performanta actorilor lasa de dorit,chiar am fost dezamagita de John C. Reilly si Willem Dafoe .Probabil ca era menit sa ma sperie putin sau in cel mai bun caz sa ma impresioneze...dar lasa de dorit...De ce toata lumea vrea sa copieze un esec(parerea mea) ca Twilight???

PS
Scuze am vazut ca mai era un thread deschis de Pitbull,sa mute careva
__________________
Haven't you heard ,i'm the crazy bitch around here!
http://p3rf3ctegoism.blogspot.com/
EgOisM is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Feb 2010, 11:09   #10
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Mutat, fuzionat.
...Cred, totusi, cä esti exagerat de asprä.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Feb 2010, 20:21   #11
EgOisM
Guru
 
EgOisM
 
Join Date: Apr 2008
Location: Bucharest
Posts: 849
Originally Posted by Pitbull:
Mutat, fuzionat.
...Cred, totusi, cä esti exagerat de asprä.

Niciodata nu laud un film,prefer sa critic ..poate si-o ia in cap producatorul cand imi citeste comentariul( )
__________________
Haven't you heard ,i'm the crazy bitch around here!
http://p3rf3ctegoism.blogspot.com/
EgOisM is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Feb 2010, 11:26   #12
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
O sä-i trimit linkul...
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 22 Feb 2010, 02:46   #13
marius_em
Guru
 
marius_em
 
Join Date: Aug 2009
Posts: 1,211
Mai bun decat Harry Potter. De o mie de ori. Totusi, cred ca targetul de varsta e diferit. Harry Potter e infantil (de asta e atat de trist si "lame" sa vezi cum au lungit astia povestea asta pentru copii, ca au ajuns personajele principale sa fie adulti).
Dar Cirque du Freak, chiar nu e recomandabil copiilor. Adica, sunt acolo niste idei periculoase, ce ar putea fi interpretate aiurea de o minte neprihanita.
In rest, e o doza buna de escapism pentru adolescenti si pentru tineri, si nu numai. Escapism fata de rutina sociala de "college, job, family" . Try vampire, pare sa spuna filmul asta, sau mai bine zis, incearca viata boema.
Insa, cu toate calitatile acestui film, nu pot decat sa remarc si sa deplang declinul vampirului. De la fiinte misterioase si terifiante, ce impuneau respect spectatorilor infricosati, astazi vampirul e subiect de gluma. Vampirul modern sclipeste la lumina soarelui, nu-si ucide victimele, e chiar baiat bun, iar punctul sau forte e o manichiura bine ingrijita. Da, astazi vampirii sunt o sleata jalnica de metrosexuali sensibili si induiosatori.
marius_em is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 20:50.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells