Bitter Moon/Lunes de Fiel

[White1]

Cum se pare ca aici atat romanul lui Pascal Bruckner cat si filmul lui Polanski s-au bucurat de o oarecare atentie am decis sa pornesc un topic in care sa ne putem expune mai pe larg parerile. Despre film, despre carte si, implicit, despre modul in care romanul lui Bruckner a fost ecranizat.
Cum mie mi-a placut putin mai mult filmul, ma voi referi mai mult la acesta.
Dar prima data ce am inteles eu, atat din film cat si din roman. O radiografie a cuplului modern si a motivelor pentru care acesta se destrama. Pe de o parte conditia nefireasca in care se gaseste barbatul, condamnat la monogamie. Pe de alta parte o oarecare predispozitie a femeii spre auto-victimizare si, mai important, tendinta de a renunta sau a-si diminua proporia personalitate pentru a ramane alaturi de partener.
Asadar avem doua cupluri, Oscar si Mimi, Nigel si Fiona. Foarte diferite in ceea ce priveste modul in care isi traiesc relatia (primii la intensitate maxima, fara sa tina cont prea mult de conventiile sociale, urmatorii mult mai cuminte, o relatie bazata pe rutina si pe compromisuri). Desi fundamental diferite ambele cupluri se confrunta cu problemele expuse mai sus. Relatia dintre Oscar si Mimi se degradeaza intr-un ritm (relativ) rapid, antrenandu-i intr-un carusel al experientelor sexuale - acestea incep ca rezultat firesc al nonconformismului celor doi, dar continua ca mod de a suplini descompunerea legaturilor- descompunere care este tocmai rezultatul dorintelor lui Oscar, care tanjeste dupa libertate/diversitate. In schimb, relatia aparent solida a cuplului Nigel/Fiona isi arata fragilitatea atunci cand cele doua cupluri intra in contact. Nigel este iremediabil atras de Mimi nefiind in stare sa constientizeze faptul ca Fiona parea lipsita de farmec si stralucire tocmai pentru ca se adaptase personalitatii sale sterse.
Acum cateva lucruri despre actori: cel mai mult mi-a placut Peter Coyote, cel are il interpreteaza pe Oscar. Te atrage si iti provoaca repulsie in acelasi timp. El este cel care ii relateaza reticentului Nigel (cu o voce cand calda si melodioasa, cand ragusita si neplacuta) povestea plina de excese a relatiei dintre el si Mimi. Emmanuelle Seigner e foarte potrivita un rolul lui Mimi (are o fumusetea inocenta si extrem de provocatoare in acelasi timp). Cel mai bun rol in care l-am vazut pe Hugh Grant-pentru ca ii se potriveste perfect- Nigel fiind un personaj extrem de anost si incredibil de plictisitor.
Mi-a placut foarte mult scena cu care a inceput filmul, desi prima data cand am vazut-o nu i-am inteles semnificatia. Un cadru care surprinde nemarginirea marii care pe masura ce se "departeaza" releva faptul ca marea e privita prin hubloul unui vapor. O simpla supozitie: intre hubloul vaporului si titlul filmului se afla o stransa legatura,
Si singura scena care m-a dezamagit: sfarsitul filmului (da, urmeaza spoilere). Nu am inteles de ce tocmai atunci a decis Oscar sa isi incheie socotelile cu viata, si sa o ia si pe Mimi cu el, nelasandu-i posibilitatea de a alege. Initial mi s-a parut o mica grosolanie din partea lui Polanski. Apoi am realizat ca in toate filmele regizate de el (din cele pe care le-am vazut, exceptand The Pianist) exista semnele unei tragedii pe cale sa se produca, usor ascunse de un sentiment fragil de speranta ca poate totul se va termina cu bine. Dar tragedia, implacabil, se consuma (moartea lui Evelyn in Chinatown, transformarea lui Alfred in vampir in Dance Of The Vampires, nasterea copilului satanei in Rosemary's Baby).
Cat despre diferentele dintre roman si film, voi reveni asupra lor intr-un post viitor.

[rvn]

ecranizarile intotdeauna genereaza dispute mai mult sau mai putin aprinse intre cei care dupa vizionarea filmului prefera cartea,sau din contra,cred ca filmul a "imbogatit-o" sau i-a sporit popularitatea.
eu n-am citit romanul in cauza,ca sa pot face diferenta.in schimb,filmul m-a surprins in mod placut,ca si pe tine,desi lentoarea cu care s-a desfasurat prima parte,ma cam plictisise.salvarea a venit din partea muzicii si a imaginii.
ideea de baza,da.asta ar fi,cea pe care ai expus-o si tu,adica o radiografie a cuplului modern.
ciudat,dar intotdeauna,la astfel de filme ne atrage povestea ca un miraj.oare de ce suntem curiosi s-o auzim?si de ce oare stam cuminti in fata ecranelor si urmarim firul epic aproape fara ne clintim?
ma gandesc ca ne plac melodramele,mai mult decat orice.sau poate,ne regasim in poveste..
cele doua cupluri sunt total diferite.nu stiu daca in carte sunt la fel,dar Polanski a reusit foarte bine sa ne induca asta,mai ales ca cei patru actori au fost alesi cum nu se poate mai inspirat.
si locatia la fel.
in timp ce Fiona si Nigel sunt rezervati,lasand sa se vada uzura relatiei pasionale care probabil fusese la inceputul casniciei lor,ceilalti doi acapareaza semnificativ ecranul cu gesturi cat se poate de explicite privind atractia fizica ce i-a unit.
cred ca filmul lui Polanski,ne da in paralel doua lectii; una despre ce inseamna obsesie si dependenta emotionala fata de partener si alta despre rutina si plictisul care intervine in relatia de cuplu.ambele sunt la extreme si duc inevitabil la un deznodamant urat,uneori atat de urat,ca in scena finala.pe mine lucrul acesta m-a pus pe ganduri putin si ma face sa ma intreb care dintre cele doua lectii este mai utila.cred ca nici placerile sexuale experimentate din plin,fara o compatibilitate a caracterelor,dar nici raceala si lipsa lor,pe fondul unei aparente "bune intelegeri" nu reprezinta cel mai bun compromis.undeva,candva,totul se va rupe,exact asa cum s-a rupt vraja atractiei fizice dintre Mimi si Oscar si exact asa cum aparitia tentatiei a rupt imediat echilibrul fragil al relatiei dintre Nigel si Fiona.
in rest,da,mi-a placut si mie marea vazuta prin hubloul acela in scena de inceput si mai ales muzica lui Vangelis,care ne face parca sa traim povestea de dragoste,mai ales ca ne aflam chiar la Paris,locul cel mai potrivit dintre toate.

[Igor12]

Nu stiu daca sa ma bucur ca am vazut intai filmul si abia astept sa citesc romanul, sau sa ma intreb: "N-ar fi fost mai bine sa citesc intai romanul si apoi sa vad filmul?". Alea jacta est. Romanul asteapta pe etajera sa-l citesc. Filmul insa m-a condus spre o introspectie profunda cum putine filme au facut-o. Iti trebuie curaj sa iubesti total, fara limite (si cine poate stabili limitele iubirii?) ?Nu-i mai comod sa stai cuminte, cu acea "asigurare" numita casnicie, fara sa-ti pui intrebari, totul curgand domol? NU. Atunci clar e mai bine sa arzi iubind dorind mereu mai mult, fortand barierele, convenientele, azi mai mult decat ieri, maine mai mult ca azi?POSIBIL. E dementa, nebunie? Iar dorinta avantata, implinita, consumata se indreapta vertiginos spre abisurile urii, dorintei de desfiintare a tot ce inseamna sentiment, demnitate, orgoliu. Nimic nu-i vesnic, nimic nu e "granted" si totusi cu gandul asta plecam inconstient intr-o relatie (gandind acum ca o femeie ce sunt), ca va dura, ca vom fi fericiti pana la adanci batraneti. Insa Bruckner, prin Polanski ne arata doar doua fatete, doua "extreme", ambele intrepatrunzandu-se, urand pe una prin cealalta, oscilam mereu intre iubirea totala si platitudine, o inlantuire extrem de bine redata de Polanski. M-a bucurat enorm ca filmul nu a avut un happy-ending (amprenta regizorului) si cred ca doar un regizor ca el ar fi putut ecraniza atat de bine acest roman, cu tot ce cuprinde el socant, sexual, gretos, realism.

«Cånd spui povestea cuiva care este decapitat, trebuie să arăţi cum i se taie capul. Altfel e ca şi cum ai spune un banc porcos şi ai omite poanta.»

spunea Polanski. M-au incantat personajele, actorii extrem de potriviti pt rol (chiar ma gandeam la un moment dat daca as putea vedea pe altcineva in locul lui Coyote sau al lui Kristin Scott-Thomas- n-am reusit) si asa cum spunea si Rvn, coloana sonora inchide totul intr-un cerc aproape perfect.

[SMC]

Incetati sa mai faceti comparatii intre carte si film. Astfel, nu veti vedea decat diferente, ceea ce va vor abate de la o receptare obiectiva asupra filmului in cauza. N-o sa aveti in cap decat fidelitatea filmului in raport cu romanul, care s-a diluat vizibil - in cazul cineastilor respectabili - incepand cu sfarsitul anilor '50, in Franta (vezi Nouvelle Vague-ul). Sunt arte distincte, ce nu se pot intodeauna imbina. Nu intamplator exista (in)sesizabila diferenta dintre "ecranizare" si "adaptare". In alta ordine de idei - inafara oricarei teoretezari pe care sunt predispus sa o fac - , in contemporaneitate, in cinema, literatura nu e decat o sursa de inspiratie, nu un material transpus pe cale vizuala.

[White1]

Cum sa incetam ceva ce nici nu am inceput? Toti trei care am scris aici am vazut filmul inainte sa citim carte, deci cum sa avem/fi avut in cap fidelitatea filmului in raport cu romanul? Putina atentie stimabile.

[rvn]

Incetati sa mai faceti comparatii intre carte si film. Astfel, nu veti vedea decat diferente, ceea ce va vor abate de la o receptare obiectiva asupra filmului in cauza. inspiratie, .

comparatiile sunt necesare.
chiar daca intotdeauna exista diferente (normale,dealtfel) nu vad ceva rau in a compara cartea cu filmul.este ca si cum ai da o nota cineastului,dar e cam mult spus.

[SMC]

White 1 @

Indiferent de ordine, tot acolo ajungi uneori: la subiectivitate. Ramai la film, pe cat posibil...

rvn@

sigur ca nu-i nimic rau in a compara, atata timp cat nu ramai prizonierul comparatiilor.

[White1]

Sunt foarte subiectiv si fara sa citesc cartea. In primul post am vorbit aproape exclusiv despre film, am zis ca o sa le si compar pentru ca astept sa apara cei care au citit si filmul, si cartea, si sunt nemultumiti de film tocmai din cauza cartii.

[SMC]

N-ai cum sa fi subiectiv fara sa citesti cartea, decat daca refuzi cartea din start, prin prisma unor preoconceptii, de ex., dar nu-i neaparat un lucru rau. Restul mesajului mi-e teama ca nu prea l-am inteles...
Dar, in fine...

[rvn]

smc,
decat sa ne tii atata teorie despre carte-film,mai bine scrie ceva palpabil.ai vazut filmul,sau nu?

[White1]

Restul postului se referea la faptul ca inca nu am comparat filmul cu cartea, dar o sa o fac daca apar si userii care au citit cartea si au vazut filmul. Useri carora nu le-a placut filmul tocmai pentru ca l-au privit prin prisma cartii.
Cred ca tu te referi la subiectivitate intr-un sens mai restrans.

[jansic]

N-am sa fac referire la film pentru ca l-am vazut demult, si-mi amintesc vag decorul si actorii.

Cartea insa, mi-a atras rau atentia. Incepe cu motto-ul:

"Vegheaza sa nu dispari in personalitatea altcuiva, barbat sau femeie."

Ceea ce se si intampla. Aici, personajele sunt Franz si Rebecca-cuplul nonconformist, Didier si Beatrice-opusul lor din motivele enumerate deja de voi.
E foarte interesant cum cele doua femei sunt prezentate prin intermediul descrierilor lui Franz pe de-o parte, si reflectiile lui Didier, pe de alta. Primul o idolatrizeaza iar al doilea, pe masura ce i se infatiseaza dedesubturile relatiei dintre Franz si Rebecca, ajunge sa-si desconsidere prietena pana la a o percepe stearsa, mediocra, lipsita de feminitate si farmec.
Dupa parerea mea, Didier reprezinta categoria de oameni care nu se intreaba daca nu cumva exista si altceva pentru ei, acolo, in lume, demn de descoperit. Insa nu stiu daca-i total inert sau doar vulnerabil, caci Franz pana la urma are o puternica influenta asupra lui odata ce i-o "impartaseste " pe Rebecca, in toata splendoarea ei carnala..Didier incepe sa viseze iar Beatrice ramane undeva in spate, depasita din toate punctele de vedere de Rebecca.

N-am stiut din cauza cui sa fiu mai indignata-a lui Didier, pentru schimbarea brusca de la resemnat la mare cuceritor (aspira si el), a lui Beatrice deoarece vede dar accepta situatia, sau a celor doi care ajunsesera intr-un punct mort si .. atat.


Cine a mai citit?

[jansic]

N-a mai citit nimeni dar intre timp am revazut eu filmul.

Nu obiectez faptul ca POLANSKI a schimbat anumite lucruri, inclusiv finalul. Mi-a placut si filmul, insa prefer cartea.

cred ca filmul lui Polanski,ne da in paralel doua lectii; una despre ce inseamna obsesie si dependenta emotionala fata de partener si alta despre rutina si plictisul care intervine in relatia de cuplu.ambele sunt la extreme si duc inevitabil la un deznodamant urat,uneori atat de urat,ca in scena finala.pe mine lucrul acesta m-a pus pe ganduri putin si ma face sa ma intreb care dintre cele doua lectii este mai utila.cred ca nici placerile sexuale experimentate din plin,fara o compatibilitate a caracterelor,dar nici raceala si lipsa lor,pe fondul unei aparente "bune intelegeri" nu reprezinta cel mai bun compromis.undeva,candva,totul se va rupe,exact asa cum s-a rupt vraja atractiei fizice dintre Mimi si Oscar si exact asa cum aparitia tentatiei a rupt imediat echilibrul fragil al relatiei dintre Nigel si Fiona.

Bine punctat, rvn.