(Wernar Herzog) Lebenszeichen vs. Le Samourai (Jean-Pierre Melville)

[Liviu-]

Meci: (A23. Werner Herzog) Lebenszeichen vs. Le Samourai (A24. Jean-Pierre Melville)

Rezultat: 3 - 3

Perioada de votare: 19 septembrie 2011 - 25 septembrie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[aniela07]

Herzog merita votat numai pentru capcana aia de gandaci... cu epuizarea omizilor si hipnotizarea gainii ca bonus.

[Chambord]

Le samourai merita votat fie si numai pentru ca mamicile fiecaruia dintre noi au luat-o razna vazand filmul asta (ok, pe Alain Delon in filmul asta) si, vorba lui bremen , au devenit "jucause" in timpul vizionarii. Lucru care nu i-a deranjat deloc pe tatii nostri, care au prins ideea si ... am aparut noi.

[Windom]

Le Samourai merita votat si pentru faptul ca-i primul film frantuzesc din competitie care merita votat. As you can see here, people, not all the frogs come with sticks up their asses. Se poate face cinema si asa cum scrie la carte, iar asta-i unul dintre cele mai bune exemple. Si aici se mizeaza pe o singura carte (Alain Delon), dar omul ăsta stă si cugetă, nu numa' stă. Eu văd filmul pentru a treia oară, always with the same pleasure.

[Chambord]

Ba Windom da' evlavios mai esti ! Au' la el: "cum scrie la carte". Pai daca toti regizorii ar gati dupa reteta, daca toti artistii ar crea "cum scrie la carte" ... Arta s-ar ofili. Te-am mai prins undeva cu idei din astea "retrograde" dar am uitat sa te trag de manecutza: Cica Godard si Bresson au aterizat pe planeta asta ca sa ne faca pe noi sa uram "cinema-ul traditional" (chiar asa ai zis).
Poftim ?! "Cinemaul traditional" ?!?! Deci tu nu esti Windom, nu stiu cine esti dar zi ce-ai facut cu Windom al nostru, ca el era cu Lynch, cu iconoclasmul, cu pushing boundaries, cu de astea.

FREE WINDOM !

[Windom]

Da, da, pushing boundaries, dar in limitele oferite de mediul artistic in care activezi. Adica glumim, ne distram, dar...in incinta. Una e iconoclasmul in slujba cinemaului si cu totul alta pervertirea normelor doar de dragul desacralizarii respectivului medium. Lynch incalca regulile, dar prin asta ne apropie de cinema, nu ne instraineaza de el.

[Chambord]

Nu e doar de dragul "desacralizarii" (mmm, tu ai fost azi la biserica ). Modul cum cei doi (si altii ca ei) provoaca forma pe mine unul m-a facut sa iubesc cinemaul si mai mult. Mi-a deschis ochii spre cat de mult se poate jongla cu niste variabile pe care unii artisti le iau de constante.

In fine, avem amandoi dreptate Eu nu caut sa conving pe nimeni sa-i placa de un regizor sau de altul. Doar spun ce-mi place mie si - cat pot exprima - de ce.

[varu]

Atentie la spoilere !!!!!!
Lebenszeichen

Pfuuuu. Mda. Greu de analizat un astfel de film. O sa spun ce am simtit si basta.
E un film scurt, de vreo 80 de minute.
Primele 50 de minute ale filmului m-au lasat asa Daca filmul s-ar fi terminat la minutul 50, n-as fi stiut sa spun ce vrea sa transmita.

Primele 50 de minute ale filmului sunt compuse exclusiv din timpi morti. Din punctul asta de vedere, Herzog se aliaza la Noul val german (din care fac parte si ceilalti doi regizori nemti din turneu Wenders si Fassbinder) si la metodele specifice lor de a spune povestea. Sa ne amintim ca si la "Im Lauf der Zeit" al lui Wenders parea ca nu se intampla nimic, dar acolo cel putin totul era in miscare.
Si aici avem timpi morti, fapte banale, dar o atmosfera statica. Avem de-a face numai cu momente de plictiseala, de asteptare, apatice, ca un fel de "Asteptandu-l pe Godot". Eroii filmului sunt 3 soldati nemti (+ o grecoaica sotia unuia dintre soldati) in Creta ocupata din timpul razboiului. Gradul lor militar e inferior, sunt simpli executanti, misiunea lor de a pazi o fortareata istorica e una de rutina, de care eroii nostri se cam si fofileaza. Mai pe sleau spus, o cam freaca, cel putin asta vedem pe ecran. Fiecare dintre ei isi dezvolta propriile metode de a alunga plictiseala trecerii timpului: unul e obsedat de insecte, altul de vestigii istorice, altul de artificii si explozibil.
Tempoul filmului pana acum e unul calm, nu se simte angoasa apasatoare a razboiului, claustrofobia personajelor, atmosfera pare mai mult de vacanta, iar eroii picaresti. Cel putin asta reda regizorul, eu nu am simtit o atmosfera apasatoare, aici e poate o problema cu mine.

Brusc, fara nicio motivatie construita explicit anterior, fara pregatiri prealabile, pe la minutul 50 unul dintre cei trei soldati o ia razna. Just like that. La fel cum e de brusca trecerea, si structura filmului mi s-a parut schizoida. Este plictisul, banalul, declansatorul nebuniei? Exista framantari interioare pe care trebuie sa le intuim si care nu ne sunt aratate printre timpii morti filmati? Atata timp cat regizorul nu construieste o atmosfera angoasanta in prima ora, cum pot intelege eu ca exteriorul apasa asupra creierului, dereglandu-l? Mi s-a parut ca in cazul asta cititul printre randuri sau printre gesturi n-a prea functionat.
De asta filmul m-a lasat asa.

Tot tempoul filmului se schimba din momentul declansarii nebuniei. Lucrurile se precipita, actiunea se anima, sfarsitul tragic e implacabil, doar ca nu ne e aratat, ci doar povestit.

Secventa finala a prafului pe drum poate fi interpretata (de mine, luati-o ca parere personala) si ca praf aruncat de regizor in ochii si in creierul meu. Praf pe drum la propriu pe ecran, praf in ochi la figurat in ochiul spectatorului.

Astept cu mare interes sa citesc senzatii pe care eu nu le-am avut si voi le-ati avut si lucruri care trebuie explicate in alt mod cu privire la filmul asta. Semnele vietii ce mie mi-au scapat.

Le Samourai - Vehicol pentru Alain Delon si avand in vedere ca nu sunt atras de barbati fatali, m-am plictisit. Ca policier, gaurile din intriga sunt mai mari decat cele din ciorapii unui aurolac. Politia aduce o gramada de suspecti la interogatoriu, dar, fara sa aiba vreun motiv, comisarul e convins ca tocmai Jef a facut-o. Asta probabil ii da dreptul sa puna microfoane dupa bunul plac si sa dea navala in casa peste oameni, pentru perchezitii neautorizate. Nord-coreenii ar fi invidiosi sa vada incalcarea drepturilor omului din filmul asta.

Interlopii care au comandat crima intiala, trimit un amarat ca sa-l termine pe super-killerul nostru. Bietul om rateaza iar si iar, dar la cat de inofensiv pare in comparatie cu Delon, asta era stabilit de la inceput. Printre skillurile lui Jef se numara si detectia telepatica a microfoanelor, ceea ce ii permite sa vorbeasca deschis despre contracte de crima, cu omul interlopilor, exact in camera unde gasise inainte un microfon. Adica era clar ca nu a fost pus altul sau ca nu existau mai multe de la inceput, nu-i asa?

Intre timp, pe masura ce nu gaseste absolut nici o dovada, inspectorul perspicace mobilizaza tot mai multe forte. Punctul culminant e o sendinta in care ii spune unui coleg ca ii va pune la dispozitie 70 (saptezeci) de oameni dotati fiecare cu un intrerupator, ca sa-l urmareasca pe omul nostru, repet, fara nici o dovada sau motiv de a crede ca e vinovat. Cand il gasesc, sa apase pe intrerupator! Daca il pierd, sa schimbe intrerupatorul pe cealalta pozitie! In momentul ala aproape ca m-a pufnit rasul, dar m-am gandit la nota de 8.2 de pe imbd si mi-a venit sa plang mai degraba...

Singurele motive de a vedea idiotenia asta sunt regia foarte buna si sarmul cam sec a lui Delon.

[anaemona]

Achtung! Achtung! Spoilere!!!!

varule, nu stiu daca interpretez eu bine filmul, dar semnele vietii sint ca sintem neinsemnati. Personajul principal intra in scena fara sa-l vedem, adus de o masina ce doar stirneste praful in urma ei. In acelasi fel e si iesirea lui din scena. Viata e praful ala ridicat de pe sosea care oricit ar fi de tumultos pina la urma tot se aseaza intr-un fel si nu ramine nimic vizibil in urma lui. Pe masura ce personajul inebuneste camera se indeparteaza de el, de fapt cred ca ultima data cind ii distingem trasaturile e atunci cind pune mina pe fortareata. Apoi filmarile sint din ce in ce mai distantate si in final nu-l mai vedem nici macar ca silueta. In nebunia lui personajul se crede invincibil, chiar e o replica care spune asta, nu mi-o amintesc exact, dar Herzog ne zice ca orice om e nesemnificativ privit de la distanta, chiar daca pentru scurt sau mai lung timp poate influneta viata altora. Poate filmul are si semnificatii politice, legate de nebunia lui Hitler, a lui Stalin, a oricaror dictatori, dar oricum nu pune accent pe asta. In special pentru ca nebunia e declansata de cimpul ala imens de mori de vint, adica inutilitate, invirtire in cerc, incapacitate de a gasi un rost deasupra lucrurilor marunte, asa cum gaseau ceilalti in jurul lui.

Mie mi-a placut foarte mult filmul, cred ca mai mult decit Samuraiul, dar inca nu sint sigura ca voi vota.

Fratilor, mai lasati povestea asta cu spoilere. Scopul clar a acestor threaduri e de a analiza filmele din turneu pentru a alege un castigator si evident de a discuta despre ele. E clar ca vor fi spoilere.

[anaemona]

Le Samourai - Vehicol pentru Alain Delon si avand in vedere ca nu sunt atras de barbati fatali, m-am plictisit. Ca policier, gaurile din intriga sunt mai mari decat cele din ciorapii unui aurolac. Politia aduce o gramada de suspecti la interogatoriu, dar, fara sa aiba vreun motiv, comisarul e convins ca tocmai Jef a facut-o.

Wow, e excelenta scena in care martorul descrie cum era imbracat suspectul si comentariul politistului

Ironia la chestii de astea e ca daca spui cuiva ca te uiti la "Le Samourai", de Meville!, cu Alain Delon!!!, atunci ai asa o aura de "conaisseur". Daca zici ca te uiti la A Bittersweet Life, un film de actiune asiatic, atunci lumea zice ca-ti place Chichi Chan. Dar A Bittersweet Life il spulbera pe Le Samourai la cam toate capitolele. Si nici macar nu e vreo capodopera...

[Windom]

@Twinsen, nu trebuie sa fim atit de circotasi si sa despicam mereu firul in 4, doar pentru a gasi neaparat nod in papura. Oricine are dreptul la...licenta poetica pina la urma. Uneori regizorii mai trec cu vederea logica lucrurilor, for the greater good. Sincer, numai la microfoane nu mi-a stat gindul in secventa cu pricina, ori sa analizez cit de logica e. Delon e cool, orice s-ar zice, in filmul asta, indiferent ca esti barbat sau femeie. Iar eleganţa cadrelor, atmosfera creată, justifică orice abatere de la logică.
Nu avem de-a face cu un super-killer, nimic nu sugerează asta, ci cu un personaj cu sentimente atrofiate, rece si distant. Cruise a împins personajul către super-killer în Collateral, Delon n-a avut nevoie să facă asta. Nu faptul că ucide contează pînă la urmă, drama personajului vine de altundeva.

Si sa fumezi e cool... Si Generatia Pro e cool... Pot sa admit ca filmul e oarecum cool, dar sa lasam deoparte "drama personajului", pentru ca nu exista vreun personaj cat de cat conturat in filmul asta.

Din pacate pentru mine calitatea imaginii sau a regiei foarte rar compenseaza lipsurile povestii sau personajelor.

[aniela07]

Alte motive pentru a-l vota pe Herzog:

Ideea ca ceea ce altii cred ca ne salveaza de fapt ne distruge. Stroszek este pus sa faca parte din cei care pazesc cetatea cu munitii dupa ce a fost ranit grav in razboi, astfel incat sa ia si el o pauza. Gresit ! inactivitatea si acea asteptare care nu este rasplatita cu nici un inamic, in esenta o asteptare a unui Godot care, bineinteles, nu va aparea, il va innebuni. Si prima scena explicita a faptului ca s-a ticnit de-a binelea este insotita de imaginea exacerbata a morilor de vant (o metafora nu tocmai originala, dar bine plasata). Presupun ca se subliniaza, in general, ideea de cat de lipsit de sens este un razboi la nivel personal.

Mie mi-au placut nebuniile punctuale prin care fiecare isi elibera tensiunea care nu-si va afla niciodata momentul culminat al unei confruntari directe cu un adversar ce va ramane nevazut pana la sfarsit. Desi in razboi, nu se intampla nimic palpitant, dar pluteste in aer o impresie de fantastic (povestea cu tiganul-rege care a fost pana si in Romania si care sigur nu se misca in cerc). Preferatul meu este Meinhard care se preocupa de insecte (imi place replica despre gandaci cum ca nu fac rau, dar tot dezgustatori raman) si de metode de a le stirpa, ca sa nu mai vorbim de hipnotizatul gainilor. Mi-a placut detaliul cu bufnita pusa in miscare din interior de catre o musca istovita (de care pana si lui Meinhard, exterminatorul, i se face mila). Aceste comparatii la nivel minuscul cu situatia inutila, inofensiva, dar auto-distrugatoare in care se afla si cele 4 personaje au fost pe gustul meu in Lebenszeichen. Becker se straduieste sa descifreze inscriptiile de pe ruine pe care i le traduce un turc batran, nemultumit ca nu se poate ruga decat de 3 ori pe zi, insa traducerea nu are prea mult sens, desi pentru Becker asta chiar nu conteaza, important e sa aiba ceva de facut, ceva care sa-i dea iluzia unui sens.
Pentru toate aceste detalii umane, filmul lui Herzog este nepretuit pentru mine.

[anaemona]

aniela, pe linga faptul ca mi-a placut si am remarcat tot ce ai scris tu, cel mai mult mi-a placut personajul slabanogului care se straduia sa inteleaga inscriptiile de pe pietre (deja pomenit). Entuziasmul lui si bucuria aia interioara, copilareasca, m-au urmarit tot filmul. M-am gindit in timpul filmului la Mediteraneeo si l-am asemanat pe slabanog cu sergentul (sau ce rang o fi fost) care si-a gasit vocatia in a picta biserici - nu vreau sa implic ca ar exista o inspiratie pentru al doilea film din primul, desi locurile si perioada in care se petrece actiunea sint aceleasi.

[varu]

dar semnele vietii sint ca sintem neinsemnati. Personajul principal intra in scena fara sa-l vedem, adus de o masina ce doar stirneste praful in urma ei. In acelasi fel e si iesirea lui din scena. Viata e praful ala ridicat de pe sosea care oricit ar fi de tumultos pina la urma tot se aseaza intr-un fel si nu ramine nimic vizibil in urma lui.

Asta mi-a placut.
Cu mica precizare dupa ce am revazut inceputul ca-i praf doar la final, nu si la inceput, deci nu e ca un cerc.
Asta daca nu consideri genericul panorama sa iti sustina ideea, ceea ce ar fi cam fortat.
Dar da, praful de la final poate fi "all we are is dust in the wind", sustine argumentul tau.

[anaemona]

Am revazut si eu inceputul si finalul, filmul e pe youtube, doar ca n-are subtitles.

Nu a scris nimeni nimic de muzica si cred ca e o scapare. Acordurile muzicii grecesti, antrenante la inceput sint reduse la tema lenta, trista, repetitiva din final, ploaia de arftificii redusa la intuneric urmata de praful lasat in urma de masina, desi iti umplu ochii de lacrimi iti lasa o bucurie in inima. Tot filmul, luat ca intreg, desi filmat foarte auster, imaginea alb-negru accentueaza simplitatea si onestitatea cu care e privita viata, te umple de emotii. La a doua vizionare, chiar numai a citorva fragmente, imi place mai mult decit prima data.

[gropitse]

Ca sa simti mesajul unui film probabil trebuie sa fii predispus sa absorbi sau sa te sensibilize problematica (cum ar zice-o francezul care mereu cauta o problema). Nimicnicia si lipsa unui sens ne chinuie pe fiecare intr-un moment, intr-un fel sau altul. Pe mine insa filmul m-a atins prea putin. O buna bucata din film e atat de statica si descriptiva, incat partea culminanta a nebuniei nu compenseaza si nu ma atinge pentru ca e mult prea departe si inabusita in cuvinte. Nu pot sa zic ca mi-a displacut. Fragmentar m-am delectat, or am ras cu pofta in momentul cand Stroszek ii gonea pe cei trei cu pusca. Am si eu asa o dorinta. Cititnd comentariul anaemonei, imi pare rau ca n-am simtit intr-o maniera asemenatoare, mi-ar placea sa ma emotionez pana la lacrimi. O sa revad candva filmul, s-ar putea sa fie altfel.

L.E. votez Le Samourai.

Imi este mai aproape ca stil si fir narativ filmul lui Melville. E un film cu un ritm moderat, fara excese de efecte speciale, si impuscaturi, ceea ce mi-l face si mai atractiv, pentru ca totusi e un film cu copoi si criminali. Reda reusit viata solitara si ordinea, precizia cu care si-a croit viata, relatiile personajul principal Costello. Niste tehnicalitati: din punct de vedere al vizualului, peisagisticii, Samourai cedeaza totusi lui Lebenszeichen care incropeste frumos natura insulei, marea, ruinele etc. In schimb prefer coloana sonora din Samourai, ascult cu placere niste jazz, muzica de camera. Probabil mai votez Samourai si din cauza starii postvizionare. Samourai nu m-a lasat cu un gol, oarecum intr-o suspensie, angoasa, cum a facut-o Lebenszeichen.Cineva ar zice- conteaza amprentra lasata, nu natura ei, si contrazic aceasta idee prin argumentul ca aceasta senzatie de nedumerire vine de la felul in care a fost transmis mesajul filmului, or Herzog dupa 50 minute mi-a trasnit o palma. Votez Samourai si datorita lui Delon, sincer. Mi-a facut placere.