Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Cinematografia romaneasca

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 10 May 2010, 15:06   #1
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
"Nuntă în Basarabia"

"Nuntă în Basarabia" - Ideea scuză mijloacele
Dar... care-i ideea?

Aberaţia geopolitică numită "Republica Moldova", ale cărei origini istorice mai mult decât dubioase sunt prea cunoscute ca să le reluăm aici, şi relaţia ei bizară cu patria din care a fost smulsă, au făcut şi încă vor mai face subiectul multor scrieri şi filme (de ficţiune sau nu). E firesc - soarta ingrată a Basarabiei noastre conţine toate elementele de generalitate şi individualitate proprii unei sinteze organice în categoria estetică fundamentală a particularului. Poate că cele mai ofertante la nivel moral sunt tocmai reperele identităţii naţionale false şi schizofrenice a românilor de peste Prut, după aproape şapte decenii în care ruşii s-au străduit să-i înstrăineze de ei înşişi - căci, cum ştim, orice film porneşte de la un conflict: fără conflict, nu avem acţiune; fără acţiune, nu avem poveste; fără poveste, nu avem scenariu - şi fără scenariu, de unde-atâta film?
Conflictul schismei identitare a Basarabiei e plasat, evident, între esenţa ei românească şi influenţa alienantă rusească. Poate fi dezvoltat atât la nivel noologic, prilejuind filme de introspecţie şi analiză, cât şi în plan pragmatic, pe direcţia evoluţiilor politice, economice, infracţionale, migraţioniste, etc. Ce mai film ar scoate Bergman despre dualitatea personalităţii basarabenilor - sau cum ar mai diseca Gavras evenimentele din aprilie 2009, de la A la Z...! ...Dar, de vreme ce noi chiar nu avem omologi ai acestor mari cineaşti cu adevărat unici, ne rămân la dispoziţie variantele intermediare - inclusiv în sfera documentarului de artă, dominat fără dubii de magistralul "Podul de flori" al lui Thomas Ciulei.
Conform unui trist truism, cel mai la îndemână stau întotdeauna clişeele, dintre care se disting fatalmente clişeele-clişeelor - în frunte cu infamele imagini ale rakeţilor şi curvelor, exploatate până la suprasaturaţie, de la abordări totuşi decente şi de bun gust, ca în "Filantropica" şi "Schimb valutar", până la măscări ale coproculturii gen "Azucena" ori "Poker". În configuraţia astfel definită, "Nuntă în Basarabia" se situează cam la mijloc, având nobila intenţie de a trata tema obiectiv, documentat şi într-o cheie umană empatică, dar şi, din păcate, prea puţină pricepere în a evita complet capcanele subiectului, ducându-şi proiectul la îndeplinire...
...Un moment! Un moment, că am ajuns la un punct nevralgic! Ce concepte am subliniat în fraza de mai sus? "Tema" şi "subiectul", da? Ia să vedem, le putem defini?
Putem - cu condiţia să ştim cum se definesc (lucru de care, din păcate, sunt capabili anormal de puţini cineaşti români). Fraţi moldoveni (şi munteni, şi ardeleni, şi olteni, şi etc.), reţineţi, că nu-i greu:
Tema unui film răspunde la întrebarea: "despre ce vorbeşte filmul?" - şi se exprimă într-un format de tip titlu. În cazul de faţă: asemănările şi deosebirile culturale şi umane care complică unirea Basarabiei cu România.
Subiectul răspunde la întrebarea: "cum vorbeşte filmul despre acea temă?" - şi se formulează ca o descriere succintă, într-o singură frază (predicativă sau eliptică), a contextului şi a acţiunii. Aici: nunta unui muntean cu o basarabeancă, reluată la Chişinău pentru familia miresei, sub pretexte tradiţionaliste care de fapt ascund interese pecuniare.
...Şi ideea?
Ideea, domnilor, răspunde la întrebarea: "ce anume spune filmul (prin intermediul subiectului) despre tema abordată?" (Într-un limbaj mai didactic, e numită şi "mesaj" - termen pe care prefer să-l evit, pentru conotaţiile lui uneori prea moralizatoare.) Ideea se comunică sub forma unui enunţ predicativ explicit, care trebuie să conţină şi un factor adversativ sau paradoxal (în lipsa căruia, încă nu e idee, ci doar truism). Ideea filmului "Nuntă în Basarabia" ar putea fi - la cel mai simplu nivel: "Orice nuntă din interes e compromisă din start"; sau, printr-o dezvoltare mai concretă: "Cupiditatea e marea piedică din calea Unirii."
De ce am zis că aceasta "ar putea fi" ideea filmului?
Răspunsul e trist.
După proiecţia în avanpremieră din seara de deschidere a festivalului Timi-Short, când a început scurta sesiune de întrebări-şi-răspunsuri în faţa publicului adunat în Piaţa Unirii, le-am adresat autorilor Nap Toader (scenarist şi regisor), Dan Raţiu şi Copel Moscu (producători), tocmai această întrebare: care e ideea filmului? (După o introducere diplomatic-ajutătoare în care definisem, conform celor de mai sus, tema şi subiectul.) Mi-au vorbit despre patriotism, despre idealul naţional, despre sentimentele ce ne animă, până când, într-un târziu, Nap s-a încumetat să încerce a defini ideea ca fiind "iertarea"... Da, iertarea este una dintre temele adiacente abordate - da' ce ne facem, că temele şi ideile sunt lucruri total diferite...?
Totuşi, înţelegând, sper, intenţia autorului, cred că i-aş putea-o organiza într-un format corect, enunţând ideea sub forma: "Câtă vreme nu vom avea puterea de a ierta, Unirea nu va fi posibilă." Alăturând această posibilă idee celei pe care am identificat-o anterior, aş putea spune: "Cupiditatea şi ranchiuna sunt marile piedici din calea Unirii" - astfel, ajungând la o idee mai bogată şi mai complexă. Adică, primul pas spre realizarea unui film - căci, unde nu e idee, nu e film; e doar peliculă.
Şi... cum spuneam mai sus? Aia cu: "ca să avem un film, e nevoie de senariu; scenariul nu poate exista fără acţiune; acţiunea nu ia naştere fără conflict... iar conflictul are nevoie de personaje.
Aici e-aici. Personajele. După absenţa unei idei clar definite, ele constituie cel de-al doilea punct nevralgic al filmului, la nivel de pornire. Nu numai că sunt concepute schematic şi superficial, fără pic de profunzime şi abia manifestând unele elemente de originalitate căutată, din dorinţa (legitimă, dar neîmplinită) de a evita banalitatea, dar cel mai grav e că pur şi simplu rămân încremenite în proiect: nu reacţionează cu adevărat la nimic din ceea ce se întâmplă în jur (decât, cel mult, la nivel de comentariu), nu evoluează nici cu un pas, nu parcurg nici cele mai mici schimbări. Să nu fi cunoscut autorii (şi mai ales Copel Moscu, care e un profesionist pe cât de venerabil, pe atât de onorabil, al artei filmului), regula de bază care spune că personajul de la sfârşitul unui film nu trebuie cu nici un chip să fie acelaşi cu cel de la început? Sau, poate, au uitat...?
Fixitatea caracterologică merge mână în mână cu lipsa de dinamism interior al scenariului. Organizat, nu fără un vădit simţ al echilibrului, în trei segmente (drumul spre Chişinău, pregătirea nunţii şi masa propriu-zisă), filmul nu se mişcă decât în straturile sale exterioare: anecdotice, imagistice şi de montaj - "foarfeca" nervoasă a Corinei Stavilă dregând multe busuioace cvasi-compromise din start sau măcar pe parcurs (în tandem cu texturarea şi accelerarea imaginii în câteva secvenţe gen video-clip, dintre care prima, rezumând ritualul schimbării roţilor de tren pentru căile ferate foste sovietice, cu ecartamentul lor crăcănat, are marele merit de a ne arăta ce şi cum; celelalte, inclusiv un panoramic de pliant turistic al statuii lui Ştefan cel Mare, sunt la fel de gratuite, dar nu şi la fel de inedite, atingând o stare de leit-motiv stilistic abuziv). Singura evoluţie dramaturgică pe care o putem urmări este, mai mult sau mai puţin, dezvăluirea graduală a dedesubturilor pecuniare - dar problema e că aceasta se desfăşoară strict în raport cu spectatorul: în ceea ce priveşte personajele, ele ştiu de mult totul şi oricum asta nu le afectează cu nimic.
Se remarcă, mai ales prin valenţele sale pedagogice, ciclul închis al lăudabilei tentative de a repune în drepturi universul tradiţiilor moldoveneşti de peste Prut, din nou ca o reprezentare a dualităţii dintre identitatea naţională şi coruperea de sorginte slavă - iar în acest sens, episodul nunţii conţine câteva secvenţe semnificative. Necazul e că, lăsându-le la un nivel strict expozitiv, de elemente ale unui decor contemporan în care se îmbină afecţiunea şi satira, tratate în pas alergător cu sclipiciuri, filmul sfârşeşte prin a le propulsa îndărăt tocmai în zona poncifelor kitsch pe care se străduise să le ocolească.
Dincolo de toate aceste bune intenţii mai mult sau mai puţin pornite pe calea realizării, filmul mai are totuşi meritul câtorva momente destul de hazlii şi al unei naraţiuni alerte şi nervoase, compensând pe cât posibil imobilismul dramaturgic. Despre actori, numai de bine: nu sunt neapărat buni sau răi - sunt acolo, şi cam atât. Şi, în orice caz, ca să tragem linie, nu putem ignora faptul că "Nuntă în Basarabia" are două niveluri de percepţie. Dacă privitorilor avizaţi le spune anumite lucruri (expuse, în linii mari, pe parcursul analizei de mai sus), majorităţii spectatorilor le va transmite un cu totul alt mesaj, mai simplu şi mai onest - după cum a dovedit-o şi atmosfera festivistă a receptării sale la Timişoara.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 Mai, 2010, h. 12:00-14:25
Bucureşti, România

Last edited by Pitbull : 10 May 2010 at 16:19.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 May 2010, 02:38   #2
Floydman
Guru
 
Floydman
 
Join Date: Mar 2002
Posts: 842
aberatia geopolitica Republica Moldova, vrem, nu vrem e formata la ora actuala din cetateni care, in majoritate, NU doresc altceva decat Republica Moldova chit ca spun asta in rusa sau in "moldoveneasca" sau in ambele. trist dar adevarat.

or dragoste cu sila, nu se face! sau se face, dar asta e rolul vecinilor de la rasarit!
__________________
Oh my soul, let me be in you now. Look out through my eyes, look out at the things you've made. All things shinning...
Pvt. Train - Thin Red Line

Last edited by Floydman : 13 May 2010 at 02:42.
Floydman is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 13 May 2010, 11:03   #3
Frank
Senior
 
Frank
 
Join Date: Aug 2004
Posts: 114
Pitbull, ai dreptate intr-un aspect: majorităţii spectatorilor le va transmite un alt mesaj, mai SIMPLU si mai ONEST, după cum o dovedesc si aceste comentarii ale unor spectatori care au placut filmul. De altfel, si mie filmul imi placu...
După parerea mea, tocmai ”mijloacele” in care este tratata ”ideea” merită cel mai mult în Nuntă în Basarabia: filmul romanesc de comedie nu are prea multi profesionisti, regizorii romani preferand incrancenarea si dramoletele. Dintre regizorii care fac filme de comedie extraordinare l-as numi pe Nae Caranfil, dar si filmele lui Nap Toader promit si sunt pe gustul publicului. Este bine ca cinematografia romaneasca sa se orienteze si spre spectatori, pentru ca un film nevizionat este ca o carte necitita.
http://marele-ecran.blogspot.com/201...abia-2010.html
http://sirb.net/category/filme/
http://descultaprintimisoara.blogspo...er-merita.html
http://evergreenstory.wordpress.com/...-in-basarabia/
Frank is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 15:57   #4
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Ceva... "comercial"

Ceva... "comercial"


Alternativa fireasca (ar spune unii),la deja definitoriul minimalism,comedia "de public" Nunta in Basarabia",semnata de regizorul-scenarist Nap Toader (ex Napoleon Helmis),se prefigureaza ca una ce respecta cu sfintenie stereotipuri hollywoodiene arte road-movie,parte film-turistic;umor "cautat" - mai putin in sensul lipsei sale de firesc,dar preferand (voit si sacadant) unul al "conflictelor" cultural-lingvistce;seriozitatea problematicilor interetnice (la americani insa,de obicei,majoritatea comediilor satirice trateaza "conflictele" dintre clase sociale ori interrasiale);scurte istorisiri de familie prezentate,prin montaje abrubte,pe fond mizical,de albume foto si alte asemenea jonglerii plastice si regizorale.Si ce se prefigureaza se si consacra.
"Nunta in Basarabia" isis desavarseste insinuantele conflicte intre culturi inca din primul sau sfert,prin viitoarea casatorie dintre Vlad (roman) si Vica (basarabeanca) in Republica Moldova,care,insotiti de iubitoarea lui mama si un unchi ferches si nationalist intalnesc,ajunsi la destinatie,un alt unchi (al ei,de asta data),deloc ferches,ba dimpotriva,dar nationalist nevoie mare si el.Si insinuarile devin,evident,divergente comedice,incepand sa apara nu numai la nivel individual,ci colectiv : la nunta lumea pare a se imparti in tabere,nasul (basarabean,sugerat interlop),ce pare a nutri o veche dragoste pentru mireasa isi dedica intreaga noapte injosirii mirelui - ba ca nu stie in ce an Basarabia a fost "tradata"de Romania,ba ca nu-si mai aduce aminte in ce a fost imbracata mireasa in momentul primei lor intalniri - ,si plateste (cu euro) pentru raspunsuri corecte - date apoi din "off" de timidul mire,pentru a servi o lectie intim-morala,nu detasata cat tezista.
In alta ordine de idei,diferentele lingvistice si culturale sunt singura carte umoristica pe care "Nunta in Basarabia"o joaca,si satisface facil,chiar si plusand dupa ce filmul va fi trebuit sfarsit,cu un casting a la B.D.,mai putin savuros - comparativ,desigur,cu binecunoscutul trio al cotcarilor lui Mircea Dragan - pe cat de parti-pris,pe atat de inutil.
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 15:59   #5
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Hai ca a mers.
Mai am sa invat sa trimit link-uri,ca sa nu mai fiu nevoit sa re-scriu,ca le-am invatat pe dinafara.
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 16:06   #6
rvn
Scorpia cinefiscalitatii
 
rvn
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 4,621
smc,
copiii de gradinita sunt experti in utlizarea pc-ului. era cazul sa reusesti...sper ca nu te-ai indoit de asta.
on topic: n-am vazut filmul.
o sa...
pana atunci, iti recomand sa revii asupra genericului si din "ceva comercial" sa devina numele filmului. asa ar fi corect si practic, dupa parerea mea

Last edited by rvn : 25 Sep 2010 at 16:09.
rvn is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 16:13   #7
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Eu sunt nascut intr-o generatie in care copiii nu erau tocmai precoce (ca sa fiu elegant),dar nici sa crezi,cumva,ca folosesc masina de scris,ca anumiti,ca ma supar.
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 16:41   #8
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Si...
Vrei sa spui ca ar trebui sa sa renunt la a pune cronicilor titluri (ca a reboteza filmul,nici nu poate fi vorba),ca n-am prea inteles.Sorry!
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 16:48   #9
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Simplu:
Numele oricarui topic dedicat unui film trebuie sa constea in titlul filmului, cu ghilimele.
Titlul cronicii, in schimb, poate si chiar trebuie sa fie original (dar cu titlul filmului alaturi).
In sfarsit, inainte de deschide un topic nou (cu orice subiect - inclusiv un anume film), trebuie sa verificam daca un topic similar nu exista deja.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 16:52   #10
rvn
Scorpia cinefiscalitatii
 
rvn
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 4,621
eu stiam ca ai vazut filmul la TIMi, dar nu mi-aduceam aminte daca ai scris si cronica,asta incluzand si deschiderea topicului dedicat lui.
altfel, il avertizam inainte pe "novice"...dar, stii cum e...din stangacii invatam sa facem lucruri mai bune.
rvn is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 17:08   #11
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Da, l-am vazut la Timi-Short, iar cronica am scris-o la intoarcere.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 19:50   #12
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Muiemito, NU MAI POSTA tampenii.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 19:59   #13
Memeito
Junior
 
Memeito
 
Join Date: Sep 2010
Posts: 66
A inteles cineva ceva din "cronica" lui Pitbull?
Nu stiu cum a reusit sa bata campii in asa fel fara sa pomeneasca nimic de filmul propriu-zis...
In definitiv despre ce e vorba in filmul asta?
Memeito is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 20:01   #14
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Bai, stiam ca esti retardat, da´chiar in halul asta?
Potoleste-te ca vin la tine!

OK, noi ne ducem sa vedem apusul soarelui din San Antonio.
Pana diseara, cand vin inapoi, explicati-i careva oligofrenului.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 20:07   #15
Memeito
Junior
 
Memeito
 
Join Date: Sep 2010
Posts: 66
Tu esti ca inginerul agronom care s-a dus odata la o ferma sa ii invete pe tarani despre agricultura si cresterea graului...
Le-a vorbit despre Triticum vulgare,Triticum aestivum,bractee, spicule,etc
La final un taran s-a ridicat si a zis: Frumos ati vorbit tovarase inginer...Da' cred ca ar fi fost mai bine daca ne spuneati si noua cate ceva si despre grau....
Memeito is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 20:18   #16
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Ii explic eu,si asta n-ar fi rau daca ar deveni regula: fiecare forumist ar trebui,inainte de a i se permite inscrierea,sa trimita un c.v.,eventual un atestat psihiatric,prin care sa i se atesteze non-agresivitatea,o raritate,de altfel,astazi.
Dar poate puteti voi sa mai filtrati cate ceva,desi ma indoiesc.
Oricum,bafta!
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 20:24   #17
rvn
Scorpia cinefiscalitatii
 
rvn
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 4,621
Originally Posted by Memeito:
A inteles cineva ceva din "cronica" lui Pitbull?
Nu stiu cum a reusit sa bata campii in asa fel fara sa pomeneasca nimic de filmul propriu-zis...
In definitiv despre ce e vorba in filmul asta?

mem,
uneori, omul, prin natura lui, o ia razna.
razna inseamna sa "bati si campii", intr-adevar.
Pit in cazul asta a fost Nostradamus. acum 4 luni cand a scris cronica, a anticipat ca vei veni tu si vei spune exact asta.
asa ca, pentru tine, dragul meu, el a facut acest efort urias. nu te gandi ca a fost simplu...
ar trebui sa te simti magulit si mandru.
rvn is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 20:31   #18
gionloc
Guru
 
gionloc
 
Join Date: Apr 2004
Posts: 1,105
oare ce le spune Nap Toader studentilor de la film, avind in vedere cum arata cinematografia sa?
gionloc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 20:46   #19
SMC
Guru
 
SMC
 
Join Date: Jul 2010
Posts: 491
Mai nimic prin asta,dar prin "Italiencele" mai insinueaza cate ceva.
SMC is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Sep 2010, 21:02   #20
gionloc
Guru
 
gionloc
 
Join Date: Apr 2004
Posts: 1,105
din cite stiu e profesor la film...
in sensul asta ma gindeam la ce le-o spune.
gionloc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 14:50.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells