Bellflower (2011) by
Evan Glodell
Craziest shit I've seen since Rubber. Evan Glodell e un baietas maserias care dandu-si seama ca nimeni din industrie n-are de gand sa-i dea vreo sansa, se apuca sa mestereasca singurel un film la care e om-orchestra: regizor, scenarist, actor principal, producator, monteur. Isi strange la un loc fanteziile si trusa de unelte si construieste un film in care isi distribuie ca eroi produsele fizice ale pasiunilor lui, coborate parca din versiuni nedifuzate de Mad Max, Pimp My Ride si Brainiac: un aruncator de flacari si 2 masini tunate pentru Post-Apocaliptic: the flame spitting Medusa / the whiskey pumping Speed Biscuit ("it's like a James Bond car for drunks" va zice un personaj la un moment dat). Dar device-urile din fata camerei nu sunt singurele "genuine inovations" pe care Glodell le scoate la inaintare. Filmul are un look aparte, cand videogamish, cand vintage, cand focalizand doar o parte a cadrului,cand avand parca noroi pe lentila, si asta datorita camerei digitale speciale asamblata din bucati. Dar peste tot acest DIY tehnic cade povestea filmului, cu realismul aspru al drumului sinuos dintre iluzie si autodistrugere (potentata de o coloana sonora remarcabila prin melancolia ei aspra), un realism atat de tricky incat desi prezentul povestii nu trece niciodata de granita posibilului, te amageste pe tine ca spectator sa cazi intr-un spatiu oniric atat de dark, incat finalul te face sa te simti putin tradat prin faptul ca nu ia foc ci iti ofera in loc un dus rece. Care trezeste. Si numai filmele indraznete trezesc.
9 / 10 (foarte bun)
Andrew O'Hehir, Salon.com : Bellflower is a genuine breakthrough, and after its own profoundly flawed fashion, a work of genius.
Peter Travers, Rolling Stone : Evan Glodell's explosive debut feature is a thing of toxic beauty.
David Fear, Time Out New York : In one grease-monkey swoop, Glodell proves that he's a subversive talent worth following. Let a thousand of his future projects bloom.
Roger Ebert, Chicago Sun-Times : A scrappy indie movie that comes out of nowhere and blows up stuff real good. It also possibly represents the debut of a one-of-a-kind filmmaker, a natural driven by wild energy, like Tarantino.