Ultimul Imparat - Akira Kurosawa

[nume]

Dupa Toshiro Mifune, ne-a parasit si parintele sau artistic : Akira Kurosawa. Pictor convertit la cinema, scenaristul si mentorul propriilor filme, regizorul Kurosawa a adus Japoniei servicii mai pretioase decat celebra sa industrie. Nu si-a dorit porecla "Imparatul" (capatata in '60), dar longevitatea, nobletea si inaltimea la care s-a situat o justifica ....

Aura Puran


A trai
Afland ca i-au mai ramas doar trei luni de viata, un modest slujbas se hotaraste sa guste placerile vietii. Dar euforiile vin si trec repede. Disperarea omului creste, cu atat mai mult cu cat fiul si nora, scandalizati de noul stil de viata, ii intorc spatele. O conversatie intamplatoare ii furnizeaza insa, pentru prima oara de cand se stie, un tzel - care ii va fi suportul moral pana in clipa fatala. Stiind ca nu mai are nimic de pierdut, "molia" Primariei se transforma intr-o fiinta hotarata si curajoasa, care incepe o lupta apriga cu autoritatile, pentru a transforma un mic teren viran intr-un parculet de joaca pentru copii saraci. Dupa moartea sa, elogiile fostilor colegi si ale cetatenilor nu mai contenesc, izbanda individuala a unui fost "nimeni" parand a tine de domeniul miracolului.
Filmul este, fara indoiala, o foarte frumoasa pilda: daca fiecare dintre noi ar face un singur bine, cat de mic, societatii ..- insa nu-si lasa descoperita intentia decat la sfarsit, cand lumina s-a aprins in sala, iar spectatorul este gatuit de emotie.


Urmeaza : Biografie; Cei Sapte Samurai; Dodes'Ka Den; Ecranizari; Firesc; Gendai - Geki; Istoria / Jidai Geki; Kagemusha si ... multe altele.

[MinRep]

Cam aiurea incepe articolul asta...

Nu si-a dorit porecla "Imparatul" (capatata in '60), dar longevitatea, nobletea si inaltimea la care s-a situat o justifica ....

Intr-adevar. Cu toate ca nu se poate spune ca i-am aprofundat opera, Kurosawa mi se pare unul dintre cei mai originali si mai prolifici cineasti din istorie.


P.S.: Imi amintesc articolul... Foarte tare... 8)

[nume]

Cam aiurea incepe articolul asta...

Da continua bine ....

"Biografie

Descendent al unei vechi familii de samurai, A. K. se naste la Tokio, la 23 martie 1910. Dupa liceu se inscrie la Academia de Belle - Arte, unde studiaza pictura. Talentul si pregatirea par a-i trasa deja drumul vietii cand - inexplicabil - se prezinta in 1936 la un concurs organizat de studiourile cinematografice japoneze. Devine astefel asistent de regie si, concomitent, scrie scenarii. In 1943, realizeaza primul film - Judo Saga, evocare captivanta a inceputurilor acestei arte martiale. Al doilea - Cel mai frumos (1944) - abordeaza un subiect de actualitate. Din acest moment, trecutul si prezentul alterneaza constant in opera sa. Dupa Rashomon (1950) care la Venetia, apoi in USA deschide portile Occidentului in fata cinematografiei nipone ce nu trecuse pana atunci de limitele zonei sale geografice, lui Kurosawa i se acorda libertatea totala de creatie si un buget nelimitat. Numai ca filmele sale devin tot mai costisitoare si nu au intotdeauna succesul de box-office preconizat. Dupa 1965, producatorii japonezi si chiar cei hollywoodieni ii resping o serie de proiecte, iar esecul financiar al amarului Dodes'ka-den ('70) il impinge la sinucidere. Dersu Uzala (Vanatorul din taiga, 1975) reprezinta mana de ajutor intinsa de sovietici. Dar numai cu sprijinul lui George Lucas, Francis Ford Coppola (nu "ffc" ) si al casei 20th Century Fox reuseste sa duca la bun sfarsit ambitiosul Kagemusha('80) si sa realizeze Dreams ('90). Dupa eforturi financiare, urmeaza Rapsodie in august('91) si Madadayo('93)
"Imparatul" pleaca dintre noi abia dupa al 30-lea film." (...)

[nume]

Cei Sapte Samurai

Cel mai faimos titlu din filmografia lui A.K. (Leul de Argint - Venetia 1954, Oscar pentru film strain - 1955). Niste sateni saraci arvunesc un grup de sapte luptatori experimentati pentru a-i scapa de banditii care ii napastuiesc periodic. Urmeaza pregatirea luptei si ciocnirile propriu-zise. In final - o victorie amara (doar trei samurai raman in viata) si o concluzie pe masura : epoca lor de glorie a luat sfarsit ...

Si comic, si liric, si palpitant, Cei Sapte Samurai este in esenta un western - iar demostratia s-a si facut : cu cateva modificari in scenariu, aproape de neobservat, in exterioare mexicane si vestimentatie texana, John Sturges realizeaza, in '60, Cei Sapte Magnifici.

[Bogie]

Cei Sapte Samurai este in esenta un western - iar demostratia s-a si facut : cu cateva modificari in scenariu, aproape de neobservat, in exterioare mexicane si vestimentatie texana, John Sturges realizeaza, in '60, Cei Sapte Magnifici.

Care mi s-a parut un film infect....o pastisa penibila, fara pic de profunzime, cu actori dezolanti. Esenta filmului s-a pierdut, au ramas doar faptele, prezentate in mod absurd, fara pic de talent. Tratare superficiala a subiectului, accentul este pus pe vitejia pistolarilor, spre deosebire de filmul lui Kurosawa, preocupat mai ales de senzatiile si trairile taranilor (in primul rand) si ale samurailor. In lipsa acestei analize dramatismul dispare, ajungandu-se la un efect de comedie, probabil nedorit.

"Cei Sapte Samurai este in esenta un western " - o afirmatie dincolo de adevarat sau fals...daca o acceptam, ce nu ar putea fi in esenta un western? ....chiar si "Moara cu noroc" ar candida la aceasta caracterizare (ma refer la nuvela).

[Pitbull]

A trai
Afland ca i-au mai ramas doar trei luni de viata, un modest slujbas se hotaraste sa guste placerile vietii. Dar euforiile vin si trec repede. Disperarea omului creste, cu atat mai mult cu cat fiul si nora, scandalizati de noul stil de viata, ii intorc spatele. O conversatie intamplatoare ii furnizeaza insa, pentru prima oara de cand se stie, un tzel - care ii va fi suportul moral pana in clipa fatala. Stiind ca nu mai are nimic de pierdut, "molia" Primariei se transforma intr-o fiinta hotarata si curajoasa, care incepe o lupta apriga cu autoritatile, pentru a transforma un mic teren viran intr-un parculet de joaca pentru copii saraci. Dupa moartea sa, elogiile fostilor colegi si ale cetatenilor nu mai contenesc, izbanda individuala a unui fost "nimeni" parand a tine de domeniul miracolului.
Filmul este, fara indoiala, o foarte frumoasa pilda: daca fiecare dintre noi ar face un singur bine, cat de mic, societatii ..- insa nu-si lasa descoperita intentia decat la sfarsit, cand lumina s-a aprins in sala, iar spectatorul este gatuit de emotie.

Filmul meu favorit din creatia lui Kurosawa (urmat îndeaproape de "Dodes'ka den"), si unul dintre all times favs.
Apropo, Aura Puran (dacä ea a scris si synopsisul ästa), si-a amintit gresit: Watanabe nu era poreclit "molia", ci "mumia" - si nu întâmplätor.

[Pitbull]

Care mi s-a parut un film infect....o pastisa penibila, fara pic de profunzime, cu actori dezolanti. Esenta filmului s-a pierdut, au ramas doar faptele, prezentate in mod absurd, fara pic de talent. Tratare superficiala a subiectului, accentul este pus pe vitejia pistolarilor, spre deosebire de filmul lui Kurosawa, preocupat mai ales de senzatiile si trairile taranilor (in primul rand) si ale samurailor. In lipsa acestei analize dramatismul dispare, ajungandu-se la un efect de comedie, probabil nedorit.

"Cei Sapte Samurai este in esenta un western " - o afirmatie dincolo de adevarat sau fals...daca o acceptam, ce nu ar putea fi in esenta un western? ....chiar si "Moara cu noroc" ar candida la aceasta caracterizare (ma refer la nuvela).

Cred cä exagerezi. Nu mä omor dupä "The Magnificent Seven", nici dupä Sturges, si desigur, nu se ridicä nici pânä la glezna lui Kurosawa. Totusi, "Cei sapte magnifici" rämâne, as zice, un excelent western de tip "retetä" - si cum altfel, din moment ce westernul ESTE un gen? o retetä? In orice "gen" cinematografic, ceea ce iese din retetä în sus, devine artä; ce nu... nici o problemä. Rämâne meserie cinstitä si atât.
As spune cä ästa e cazul de fatä. "Cei sapte samurai" era ARTA. Remake-ul western... mestesug onest.
De altfel, e interesant de observat cä unii analisti (regret cä nu-mi amintesc cine, dar retin impresia cä nu erau FISTEcine), sustin cä, pe alocuri, filmul lui Sturges ar fi chiar mai împlinit decât modelul initial - de exemplu, la portretizarea täranilor trädätori. Nu subscriu la pärerea asta, da' nici nu scuip pe ea. E un punct de vedere...
In schimb, m-a dezamägit mult mai mult celälalt remake: "Ultrajul", dupä "Rashomon" - si, culmea! Martin Ritt e mai bun decât Sturges. S-a ambitionat sä transpunä în prerie decupajul lui Kurosawa, aproape cadru cu cadru. Ei, si? Ce-a rezolvat?
Da, apropo de "Moara cu noroc": de ce nu? UN FEL DE western involuntar si avant la lettre, care de asemenea iese din tipar(ul de principiu) în sus, si devine artä.
In fond, si "Baltagul" este, efectiv, unul dintre cele mai bune romane politiste scrise vreodatä. Evident, nu e NUMAI atât.

[MinRep]

In schimb, m-a dezamägit mult mai mult celälalt remake: "Ultrajul", dupä "Rashomon" - si, culmea! Martin Ritt e mai bun decât Sturges. S-a ambitionat sä transpunä în prerie decupajul lui Kurosawa, aproape cadru cu cadru. Ei, si? Ce-a rezolvat?

Mie "Ultrajul" lui Ritt imi place foarte mult. Nu mi se pare ca este o copie la indigo a filmului lui Kurosawa. Sunt cel putin cateva momente foarte ingenioasa. In primul rand deschiderea, cu tracking-ul urmand sinele de tren si - din cate mai tin minte - Ritt adauga o poveste in plus (cea a descoperitorului cadavrului). Iar transpunerea in universul american mi se pare iarasi foarte reusita. Si mai presus de toate acestea este... jocul lui Paul Newman!

Cat despre "The Magnificent Seven"... Mi s-a parut acceptabil. Un western frumos (ARTA, dar nu cine-stie-ce). Se remarca prin muzica lui Elmer Bernstein si prin jocul actorilor (Eli Wallach)... Cred ca i-as da nota 7 ().

[nume]

Filmul meu favorit din creatia lui Kurosawa (urmat îndeaproape de "Dodes'ka den"), si unul dintre all times favs.

"Dodes'ka den"

" Pentru primul sau film in culori, K. alege peisajul respingator al unei bidonville si al locuitorilor acestuia. Adaptare a unei culegeri de nuvele japoneze ("Orasul fara anotimpuri"), filmul consta intr-o galerie de portrete ale degradarii umane, de la dementa cauzata de un viol pana la delirul foamei, de la sinuciderea din disperare pana la crima inocenta. Un grup de tzatze comenteaza intamplarile, care sunt legate intre ele prin prezenta unui baiat retard mintal. El trece de colo-colo conducand un tramvai imaginar, al carui zgomot il imita necontenit : dodes'ka - den, dodes'ka - den ...

Cealalta fata a infloritoarei Japonii este insuportabila si sfasietoare. Pe o formula ce imbina realismul strict al situatiilor cu teatralitatea voit apasata a decorurilor si cu o stare de neputinta ce frizeaza absurdul, Dodes'ka - den ESTE CEL MAI SUMBRU FILM AL MAESTRULUI, in consonanta cu profunda lui disperare de la ora aceea, si, probabil, cel mai grav esec comercial al sau. "

Asa ceva am vazut si la noi, doc. f. reusit, realizat de un baiat destept.

@Minrep

De acelasi regizor, vazute de mine :

http://www.imdb.com/title/tt0057163/ (slabutz)

http://www.imdb.com/title/tt0058437/ (din asta nu mai tin minte mare lucru)

[MinRep]

Cred ca din filmografia lui Martin Ritt doar "Hombre" (http://www.imdb.com/title/tt0061770/) mai trebuie amintit, desi mie nu imi prea place. Nu am vazut "Hud" (si celelate titluri).

[Pitbull]

Sunt cel putin cateva momente foarte ingenioasa. In primul rand deschiderea, cu tracking-ul urmand sinele de tren si - din cate mai tin minte - Ritt adauga o poveste in plus (cea a descoperitorului cadavrului). (...) si presus de toate acestea este... jocul lui Paul Newman!
(...)
Cat despre "The Magnificent Seven"... Mi s-a parut acceptabil. Un western frumos (ARTA, dar nu cine-stie-ce). Se remarca prin muzica lui Elmer Bernstein si prin jocul actorilor (Eli Wallach)... Cred ca i-as da nota 7 ().

Intr-adevär. Carasco al lui Newman a fost lucrul care mi-a pläcut cel mai mult din film (un Newman cu totul diferit de celelalte roluri). Altfel, sigur, nici Laurence Harvey si Claire Bloom nu-s de lepädat.
Dacä te referi la martorul crimei (observatorul obiectiv), exista si la Kurosawa.
Si, da, au existat momente frumoase si bine gândite. Pe moment, filmul mi-a fäcut o impresie bunä. Dar acum, dupä atâtia ani... constat cä nu mi-a läsat nici un sentiment durabil.
In schimb, de "The Magnificent Seven" îmi amintesc întotdeauna cu emotia bucuriei adolescentine de a vedea un western favorit. Muzica lui Elmer Bernstein... cine n-o stie, c-au folosit-o ca ilustratie muzicalä, de-a-mboulea! Si, de asemenea, toti cei sapte - Brynner, McQueen, Wallach, Vaughan, Coburn, Bronson si Bucholz - sunt unul si unul! Nu väd ce l-a nemultuit pe Bogie la ei.

Dar sä revenim la Kurosawa.
Multumesc, Nume, pentru fisa "Dodes'ka den". Sigur, e fireascä prezenta ei aici, dar tare m-am bucurat sä-mi reamintesc aceste elemente ale filmului.

[Bogie]

Si, de asemenea, toti cei sapte - Brynner, McQueen, Wallach, Vaughan, Coburn, Bronson si Bucholz - sunt unul si unul! Nu väd ce l-a nemultuit pe Bogie la ei.

Schematismul lor, artificialitate etc. Probabil am vazut prea tarziu filmul asta

@MinRep: rolul lui Paul Newman din "Hombre" e preferatul meu.

[Pitbull]

Schematismul lor, artificialitate etc. Probabil am vazut prea tarziu filmul asta

Da, foarte posibil. Mä întreb cum as recepta "The Magnificent Seven" dacä l-as vedea acum pentru PRIMA oarä, färä amprenta nostalgiei.
Altminteri, acel schematism pe care-l acuzi e real, desigur - face parte si el atât din "reteta genului" mentionatä mai sus, cât si din tiparele perioadei. Totusi, trebuie sä recunoastem: amicii îl folosesc cu har. Iatä, îmi revin în minte câteva elemente de caracterizare individualä:
- lasitatea lui Eli Wallach
- complexele lui Robert Vaughan
- laconismul imperturbabil al lui James Coburn
- sentimentalismul dur al lui Charles Bronson
- entuziasmul naiv al lui Horst Bucholz
(Ce ciudat!!! :huh: Nu gäsesc nimic caracteristic pentru Chris si Vinn - Yul Brynner si Steve McQuinn - si erau tocmai primii doi!)
A, încä un detaliu interesant: "magnificii" nu-i reproduc întocmai pe "samurai". De pildä, elementele personajului lui Toshiro Mifune se împart, la Sturges, între doi: Chico (Horst Bucholz), si... Na, n-am uitat care. In plus, Mifune era bufonul "samurailor" (mor dupä secventa când îi sfideazä pe dusmani! :lol: ), iar aceastä calitate nu se regäseste la nici unul dintre "magnifici".

@MinRep: rolul lui Paul Newman din "Hombre" e preferatul meu.

Cred cä v-as da dreptate, dacä n-as fi avut ghinionul de a fi väzut "Hombre" în niste conditii foarte neprielnice. Mi-a läsat o impresie puternicä, dar... generalä; nu-mi mai amintesc detalii si nuante.

S-ar putea sä parä off-topic, dar nu e. Ba as zice cä-i chiar interesant: pornind de la Kurosawa, am ajuns sä discutäm aprofundat în jurul unor filme ale altora, inspirate din creatia lui.

[Bogie]

S-ar putea sä parä off-topic, dar nu e. Ba as zice cä-i chiar interesant: pornind de la Kurosawa, am ajuns sä discutäm aprofundat în jurul unor filme ale altora, inspirate din creatia lui.

Pai da...intertextualismul lui Matei Calinescu: lectorul ideal, avand timp nelimitat, care porneste de la Nabokov, ajunge prin el la Proust, Henry James, Flaubert, Stendhal, Racine etc. :w00t:

[MinRep]

@MinRep: rolul lui Paul Newman din "Hombre" e preferatul meu.

Asta da: Paul Newman rupe in orice film ar juca! Dar rolul meu preferat este cel din "The Outrage". Si il citez pe Pitbull:

Intr-adevär. Carasco al lui Newman a fost lucrul care mi-a pläcut cel mai mult din film (un Newman cu totul diferit de celelalte roluri).

Dacä te referi la martorul crimei (observatorul obiectiv), exista si la Kurosawa.

Da, dar din cate tin minte, in versiunea lui Ritt versiunea lui e mai pe larg prezentata, iar crima devine mai mult un accident in timpul confruntarii. Nu mai tin minte daca asa era si in "Rashomon", dar, oricum, martorul nu era prea 'obiectiv' in nici unul dintre filme ().

Iar daca tot suntem aici, as recomanda (celor care nu le-au citit deja) cele doua povestiri ale lui Ryunosuke Akutagawa care au inspirat filmul lui Kurosawa... Este vorba de "Rashomon" (care a servit ca inspiratie pentru spatiul si atmosfera din povestirea- -cadru) si "Intr-un bunget de padure" ("miezul" povestii, numai ca sunt vreo cinci-sapte versiuni - mai mult sau mai putin complete - si ambiguitatea este mai mare).

Brynner, McQueen, Wallach, Vaughan, Coburn, Bronson si Bucholz

Ti se limba plimba-n gura pana ajungi sa le pronunti pe toate... Asta da casting! :w00t:

[nume]

La dracu', incerc sa-mi aduc aminte de vreo doo ore cum se numeste filmul ala american copiat tot dupa K. , in care 3 tipi aflati intr-o gara unde trenul pare sa nu mai vina, povestesc aceeasi poveste, fiecare din punctul sau de vedere, total diferit de al celuilalt .... era cu Humphrey Bogart.


Ecranizari


K. nu s-a multumit sa ecranizeze scriitori conationali, ci a comis gestul temerar de adaptare a unor clasici ai literaturii europene : Dostoievski, Gorki si Shakespeare. In demersul sau, el s-a bazat pe intuirea exacta a eternului uman. In fata filmelor Idiotul ('51), Azilul de noapte ('57)si Tronul insangerat (Macbeth -'57) respectiv Ran (Regele Lear -'85), cel care, sa zicem, nu stie nimic despre ilustrele surse literare, are tot temeiul sa creada ca subiectele sunt japoneze, intr-atat de reusita este niponizarea operata de K.
Dar sfasierile sufletesti descrise de Dostoievski, zbaterile neputincioase ale marginalizatilor lui Gorki si - cu atat mai mult - salbaticia, cruzimea si haosul unor inceputuri de istorie britanica, nu apartin oare intregii omeniri ? Mai are vreo importanta ca Shakeaspeare l-a harazit pe Lear cu trei fiice, iar Kurosawa i-a dat batranului din Ran trei feciori ?

[MinRep]

La dracu', incerc sa-mi aduc aminte de vreo doo ore cum se numeste filmul ala american copiat tot dupa K. , in care 3 tipi aflati intr-o gara unde trenul pare sa nu mai vina, povestesc aceeasi poveste, fiecare din punctul sau de vedere, total diferit de al celuilalt .... era cu Humphrey Bogart.

Pai, nu e "The Outrage"? Atata ca Bogart nu juca in el... dar in rest: 3 tipi intr-o gara, iar trenul nu mai vine...

[nume]

Paul Newman rupe in orice film ar juca! Dar rolul meu preferat este cel din "The Outrage".

Eu zic ca cel mai tare rol al sau e Cool hand Luke, fara nici o discutie.


@Minrep
L-am vazut pe TCM acum ceva ani de zile.... e cam ceata in mintea mea. Stiu ca l-am prins dupa ce a rulat genericul de inceput.

[MinRep]

Din prea mult timp liber (dar si din preocuparea pentru acest topic), imi permit sa continui ce a inceput nume... Mentionez inca o data ca articolul apartine Aurei Puran si a aparut in ProCinema, nr. 41, ianuarie '99.



FIRESCUL

Eu nu-mi creez filmele impunandu-mi sa gandesc rational. Ele sunt create de un firesc deplin. E ceva innascut, ce decurge natural: ma rezum sa filmez si merg inainte. [...] Actorilor nu le spun altceva pe platou, decat sa se lase calauziti de propriul lor firesc. (A.K., 1992)


GENDAI-GEKI

Termen japonez desemnand filmele a caror actiune se petrece dupa 1876 (reinstaurarea puterii imperiale si sfarsitul shogunilor) si pana azi. In acesta categorie intra Ingerul beat (1948), Cainele turbat (1949), A trai, Escrocii dorm in pace (1960), Dodes'ka-den, drame de factura (neo)realista, reflectii amare asupra nenorocirilor produse de tarele sociale in mediul citadin. Simptomatica pentru importanta acordata acestui gen e reactia sa la primirea Leului de Aur pentru Rashomon, cand declara ca premiul ar fi trebuit sa revina unuia dintre filmele sale sociale, cu nimic mai prejos decat Hoti de biciclete, de pilda. Regizorul se intoarce la gendai-geki dupa 1990, dar dintr-o alta perspectiva. Intelepciunea varstei domoleste patosul indignarii, culorile apusului de soare atenuaza asprimile. Vise (1990), Rapsodie in august (1991) si Mandayo (1993) au o melancolie senina care, fara sa eludeze uratul vietii, te invata sa cultivi partea ei cea frumoasa.

[MinRep]

ISTORIA / JIDAI-GEKI

Filmele a caror actiune se petrece inainte de 1876 sunt istorice, adica jidai-geki. Teme recurente: disputa dintre clanuri, oprimarea oamenilor simpli de catre banditi sau seniori abuzivi, degradarea castei samurailor, sclavia femeilor. Ceea ce ridica filmele lui A.K. peste productia standard de jidai-geki este, pe de o parte, formidabilul sau talent de povestitor, iar pe de alta, exaltarea cutezantei cu care cei buni isi asuma riscul si ii infrunta pe cei rai. Dinamismul ciocnirilot, suspansul subtil si umorul fac din Cei sapte samurai (1954), Yojimbo (1961), Sanjuro (1962) veritabile bijuretii. Ele sunt mai putin impresionante ca montare decat Tronul insangerat (1957), Ran (1985) ori Kagemusha (1980) - unde Kurosawa vorbeste despre putere, tradare, minciuna, identitate. Daca insa vrei sa imprietenesti pe cineva cu filmul japonez, incepe cu samuraii!