Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Acum pe ecrane

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 25 Mar 2009, 18:52   #1
Gloria
Super Moderator
 
Gloria
 
Join Date: Sep 2006
Posts: 1,342
"Franklyn"

Franklyn

"Frankly, my dear, we don't give a damn!"

Scenaristul şi regizorul debutant Gerald McMorrow face o greşeala pe care orice începător o poate comite: vrea să arate şi să facă totul în drama fantastică Franklyn. Astfel, sfârşeşte prin a fi teatral (şi nu mă refer doar la scenografie), preţios, ambiguu prea mare parte din film, ambiţios cu un subiect neofertant (revin asupra lui), bizar în genul lui Terry Gilliam şi Darren Aronofsky, dar kitschos în comparaţie cu ei, metaforic în mod forţat şi cu tot dinadinsul.
Aşa încât ajungem să ni se cam rupă de aceast proiect gonflat al lui McMorrow.
Acea lume a viitorului pe care o promite sinopsisul filmului, nu este decât alternativa schiZoidă a unei realităţi altfel obişnuite. Acel justiţiar mascat, într-o lume distopică, nu este decât
universul creat de o minte rătăcită...nu, nu e vorba de cea a regizorului, ci de cea a protagonistului, Preest, jucat de Ryan Phillippe.

Nu ştim de ce personajul principal are mintea rătăcită, McMorrow nu se oboseşte să ne dea vreun indiciu despre asta, şi nici de ce lumea pe care mintea lui Preest o creează e organizată în secte şi guvernată de preoţi, dintre care cel mai malefic este "Individul"... Trebuie să luăm lucrurile ca atare.
Pe lângă Preest, protagonistă este Eva Green,în rolul unei artiste care face tot felul de proiecte experimentale, cele mai recente fiind cu ea sinucigându-se, încât doctorii de pe ambulanţă o cunosc mai bine decât pe pacienţii cu dializă.
Cum încerc să pun ordine în ceva foarte întortocheat, spun că sunt patru poveşti, cu personaje care la final îşi intersectează destinele.
În primul rând este Preest, care trăieşte într-o lume doar a lui, mai exact în oraŞul Meanwhile, unde este un super-erou, apoi este povestea tatălui acestui Preest, care-şi caută disperat fiul într-o Londră contemporană, apoi artista Emilia, jucată de Green, şi Milo, un tânar afectat de pierderea soţiei. O să-l observaţi şi pe "informatorul" lui Preest, Monk (Jay Fuller), pentru ca are o prestaţie - copie fidelă a celei oferite de Brad Pitt În 12 Monkeys. Pe aceştia îi leagă personalitatea schizoidă, la limita patologicului sau chiar patologică, pierderea cuiva şi o viziune distopică, pentru ca - la final, vieţile lor chiar să se intersecteZe.
Ce mai e de menţionat este că, până la sfărşitul filmului, nu îţi clarifici cine este acest Franklyn de care se pomeneşte în titlu.
Ca să închei, Franklyn este un film vădit căutat, dar oferă indiciile ca regizorul lui are totuşi potenţial
__________________
I am not lucky, I am good...

Last edited by Gloria : 25 Mar 2009 at 19:11.
Gloria is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 26 Mar 2009, 02:11   #2
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822

"Franklyn" - ...colţ cu Nicolae Golescu

Who the hell is Franklyn şi ce vrea el?

*** ATENŢIE! Conţine spoilere! ***

...Da, analiza conţine spoilere de nevoie, altfel fiind condamnată să rămână la fel de confuză ca filmul. Dacă pe tot parcursul proiecţiei mare lucru nu se înţelege, iar până la urmă se lămureşte cam douăzeci şi cinci la sută din subiect, măcar noi înşine să ştim despre ce vorbim.
Din capul locului, spectatorul e sedus de abundenţa elementelor vizuale - excelente, de altminteri! - începând cu decorurile lui Laurence Dorman, filmate impecabil de către Ben Davis. Distopia teocratică a oraşului Meanwhile ("Între Timp" - nume cu inflexiuni expresive şi neliniştitoare, trimiţând evident la Samuel Butler şi al său Erewhon, dar mult prea explicit şi simplist în ultimă instanţă, când se descifrează) are stil şi mister, o atmosferă clară de Gotham batmanian, şi o incontenstabilă originalitate - calităţi potenţate şi mai mult de contrastul alternanţelor cu realitatea cotidiană, filmată (strict la nivel plastic) sec, rece, într-o concepţie ce îmbină austeritatea aseptică şi difuza impresionistă.
Numai că, din păcate, lucrurile bune se opresc cam aici şi, începând de prin al doilea sfert de oră, seducţia mai sus menţionată se dezumflă rapid. Deşi precis şi creator, montajul lui Peter Christelis nu reuşeşte să confere ritm narativ, tensiuni de fond autentice şi putere de captivare stratului epic orânduit de regisorul şi scenaristul Gerald McMorrow - care la aproape patruzeci de ani debutează în lung metraj, după ce a mai avut tangenţe (de orice fel) cu lumea filmului doar realizând un singur scurt, în aceeaşi formulă a "filmului de autor", şi cu aceleaşi obsesii personale: "Thespian X" (2002), un SF despre un actor şomer care-şi caută de lucru tot într-o distopie futuristă. Cel puţin din actualul "Franklyn", par să transpară destul de clar toate semnele acelui tip de subiectivism al "autorului total" care închide filmul în carcera autismului. La fel ca Aronofsky, în "The Fountain", Morrow e atât de îndrăgostit de propria poveste, şi atât de afundat în meandrele ei, încât se autoconvinge că toată lumea trebuie să vibreze aşijderea - adică exact ceea ce n-are cum să se întâmple când autorului îi lipseşte tocmai fiorul narativ (sau, poate, numai experienţa de povestitor). În primul rând, povestea e confuză - astfel punând iar pe tapet eterna problemă a... confuziei dintre "ambiguu" şi "neclar". Până şi în "Procesul" sau "Metamorfoza" lui Kafka, înţelegi măcar ce se întâmplă, măcar "cine e fetele", dacă nu şi "ce vrea ele" - adică tainele de fond, pe care prozele marelui geniu al absurdului nu şi le devoalează niciodată până la capăt. Timp de o oră şi un sfert (după ceas!), "Franklyn" rămâne descurajant de ceţos. În plus, din cauza amintitelor inabilităţi de narator ale lui McMorrow, stranietatea nu creează tensiune, ba mai mult, acţionează în spiritul autosabotajului: indiferent cât de multă bunăvoinţă ai avea (fiindcă, orice s-ar spune, filmul e lucrat meticulos şi cu acurateţe la nivel tehnic şi formal), sfârşeşti repede prin a te decupla de el atât intelectual, cât şi afectiv - ceea ce, pentru o poveste voit criptică, e moarte curată.
Totuşi, problemele nu se revendică numai de la nivelul exterior al inabilităţilor lui McMorrow ca povestitor, ci şi, mai ales, din filonul de fond al scenariului (aici survenind, avertizez din nou, fatalul spoiler). De la un moment dat, începem să remarcăm anumite similitudini între planul real şi universul imaginar - nu îndeajuns de incitante ca să recucerească tot teritoriul deja pierdut din ataşamentul spectatorului, dar suficiente pentru a ne duce cu gândul la eventualitatea universurilor paralele (mai ales în formula reciproc-incidentă din "Talismanul" lui Stephen King şi Peter Straub, pe care-l aşteptăm cu inima îndoită ca serial de televiziune pentru anul curent, în regia nu se ştie cui). O, numai de-ar fi fost (măcar) aşa - dar... era prea frumos ca să fie adevărat. Tocmai când ne bucuram că cel puţin pe final ni se va dezvălui o poveste fantastică originală, suntem plonjaţi în soluţia facilă a schizofreniei: întregul coşmar din "Meanwhile" nu era decât plăsmuirea unui nebun (astfel reieşind şi caracterul facil al codului onomastic, care o dată cu misterul îşi pierde şi originalitatea).
Deloc întâmplător, psihopatia se numără printre cele mai ingrate şi dificile domenii tematice pentru operele de ficţiune (alături de accidente, de subiectele documentare şi de alte surse profund individuale), tocmai din cauza caracterului său patologic, lipsit la un nivel fundamental de acea deschidere spre generalitate care, prin sinteza cu individualitatea, generează categoria estetică a particularului - esenţă definitorie a artei. Tocmai de aceea, filmele sau piesele de teatru despre nebuni reuşite ("M", "Silence of the Lambs", "A Beautiful Mind" - ca să aleg doar trei cazuri la îndemână - sau magistrala "Fundaţie" a lui Antonio Buero Vallejo, cu care premisele lui McMorrow prezintă similitudini semnificative) sunt atât de rare (şi, implicit, de o calitate exemplară) - ceea ce, din păcate, nu poate fi valabil şi pentru "Franklyn". Cum să atingi universalitatea, când ai probleme încă de la nivelul naraţiunii?
Ca atare, finalul nu reuşeşte decât parţial, şi în orice caz insuficient, să mai salveze tot ce s-a irosit pe parcurs. De bine de rău, înţelegem coordonatele de ordin general pe care se înscrie coliziunea generală a reglărilor de conturi între personaje (deşi justificările psihologice, cu atât mai necesare cu cât ne aflăm de-acum în mod clar pe tărâmul psihiatriei, rămân la fel de tulburi). Sinuciderea prin explozie, care s-ar fi dorit tragică, nu depăşeşte nivelul simplei isterii - iar regăsirea celor doi supravieţuitori, în mijlocul străzii spălate de ploaie, departe de a ne desţeleni afectele, rămâne forţată, ostentativă şi chiar rizibilă.
Să fie de mirare, aşadar, că efectiv nu mai simţim nici o frustrare specială în raport cu obscura semnificaţie a titlului - în afara sinapsei cu strada Franklin din centrul Bucureştiului?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25-26 martie, 2009
Bucureşti, România
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 27 Mar 2009, 17:21   #3
Pauline Kael
Banned
 
Pauline Kael
 
Join Date: Jul 2008
Posts: 3,687
Franklyn asta e horror? ca daca nu e,nu ma mai uit.
Pauline Kael is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 27 Mar 2009, 22:30   #4
Pitbull
Unlikely Messiah
 
Pitbull
 
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
Nu.
Pitbull is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Apr 2010, 03:23   #5
SoX
Miserupist
 
SoX
 
Join Date: Nov 2009
Location: Miserupia
Posts: 1,366
Originally Posted by Gloria:
Ce mai e de menţionat este că, până la sfărşitul filmului, nu îţi clarifici cine este acest Franklyn de care se pomeneşte în titlu.

"Franklyn" este personajul creat de protagonistul Jonathan Preest, in urma pierderii surioarei lui, pe care l-a afectat atat de mult incat s-a rupt de realitate, si s-a refugiat intr-o lume imaginata de el.
De ce e Franklyn un justiţiar mascat? Pentru ca acesta preia o caracteristica importanta a lui Preest: simtul responsabilitatii foarte dezvoltat.
Si vede prin tatal sau personajul negativ al creatiei sale deoarece este convins ca el e vinovat de moartea fetei, nu neaparat direct, ci prin lipsa resonsabilitatii fata de fiica lui. Faptul ca tatal lui s-a consolat crezand ca a fost voia Lui Dumnezeu, pentru Preest, acest lucru a fost motivul prin care a convertit credinta intr-un mod negativ in lumea creata de el.
__________________
Prefer sa degust un film de post decat unul facut de oaie si apreciat de un prost!

Last edited by SoX : 16 Apr 2010 at 12:08.
SoX is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 17:40.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells