Intoarcerea

[tailgunner]

Ati vazut careva filmul asta? Si, daca da, ce credeti despre el?

Intoarcerea (Rusia, 2003). Regia: Andrei Zvyagintsev. Cu: Vladimir Garin, Ivan Dobronravov, Konstantin Lavronenko. Premiat cu Leul de aur la Venetia, 2003.


Un dig friguros oprind o mare friguroasa. Un turn de lemn, scirtiind in vint. Ivan e indemnat de prietenii sai (printre care si fratele sau, Andrei) sa sara in apa, lucru pe care ei l-au facut deja. Ivan nu reuseste, si in vreme ce ceilalti se indeparteaza, facindu-l papa-lapte, copilul plinge in pumni. E recuperat si dus acasa de mama lui, frumoasa cum numai actritele rusoaice pot fi.

Asa incepe Intoarcerea, filmul de debut al lui Zvyagintsev (fost actor de Tv si cinema), un film de o frumusete stranie, filmat superb de Michel Krichman, jucat cu intensitate de cei doi actori pre-adolescenti (ce diferenta fata de "starurile" de lemn din, sa zicem, Harry Potter), si cu carisma de Konstantin Lavronenko, care isi face si el intoarcerea intr-un film dupa 15 ani de absenta. Comparat deja cu Tarkovski (mai ales in presa occidentala, pentru care un cadru fix mai lung de 20 de secunde inseamna Tarkovski), Zvyaginstev regizeaza povestea cu inteligenta, eleganta vizuala, si - mai ales - cu suflet, aducind mai degraba pe ici pe colo cu Bergman.
Povestea e simpla: Andrei si Ivan traiesc impreuna cu mama si bunica lor intr-o casa ruinata dintr-un oras ruinat de la malul marii. Tatal lor se reintoarce brusc, dupa o absenta de 12 ani, si le propune o excursie "la pescuit". Nu aflam mai nimic despre trecutul familiei, despre ce fel de om e tatal, si filmul are spatiu asadar sa-si construiasca enigma cu un crescendo bine dozat. La fel de importanta insa este aventura emotionala a celor doi frati, reactia lor la intoarcerea tatalui si de-a lungul calatoriei: Andrei, mai prostut, mai credul, radiind inocenta (jucat magistral de Garin), se lipeste de figura paterna, se pliaza iubirii dure a tatalui. Ivan, incredul, incapatinat, furios (Dobroranvov reuseste ceva absolut incredibil: sa spuna printr-o privire, printr-un gest de imbufnare, cit mari actori n-ar reusi intr-un film intreg) vrea sa stie motivele intoarcerii bruste a tatalui. Cei trei sfirsesc prin a campa pe o insula pustie (aici intr-adevar influenta lui Tarkovski incepe sa se simta) si...mai departe n-are rost sa povestim.
Minunat...si cutremurator.

PS. Filmul are un post scriptum tragic: dupa incheierea filmarilor, tinarul actor Vladimir Garin, e indemnat sa sara in apa din turnul respectiv. O face si nu mai apare la suprafata, inecindu-se.

[Ambra Blu]

Am fost un mare fan al filmului, inca de asta vara cind l-am vazut prima data. Totusi, nu prea cred ca este un film care sa se califice cu brio in categoria iconoclaste. De asemenea, nici nu mi se pare ca ar semana cu vreun film de-al lui mos Bergman (in tara la ei, regizorul Zvyagintsev e considerat mai degraba un fel de Lynch dupa ce a regizat citeva episoade din 'Dark Room' -ul lor din rusia ). Poate ca mai nimerit ar fi sa se faca aici vorbire despre scurtele acestea, anterioare debutului sau in lung metraj.

[tailgunner]

poate cu brio nu, da macar un pic iconoclast finca rezigoru' s-a luptat cu producatorii care doreau o poveste politista cu un obiect ascuns in cutia aia, iar Zvyagintsev i-a pacalit si-a deturnat (din fericire) filmul pe unde-a vrut el.

[MinRep]

"Intoarcerea" e un film extraordinar. (Nu prea intra la "Iconoclast", dar unde altundeva sa-l bagam?)

L-am vazut anul trecut la TIFF. A inceput la 23:00 (ora la care eu nu sunt foarte apt sa receptez arta cinematografica) si prima jumatate de film era sa ma omoare. Insa filmul s-a schimbat in a doua jumatate (cam dupa scena cu vaslitul prin furtuna). Elemente din prima parte au inceput sa prinda contur, ca intreaga poveste sa ajunga sa se concentreze in jurul celor trei personaje (magnific gandite si interpretate) si a imaginilor "sfasietoare" ale insulei. Conflictul intre tata si fii prinde amploare gradual, pentru a se termina brusc cu moartea tatalui. Apoi urmeaza finalul acela lin, frumos, cu cei doi copii intorcandu-se pe continent si pierzand corpul tatalui lor (si acel cufar misterios), totul incheindu-se cu montajul de fotografii.

E ceva Tarkovski in "Intoarcerea", dar filmul nu mi s-a parut apasator, nu avea starea aia de greutate, de neliniste din "Calauza", de exemplu...

Este si multa religie in filmul lui Zvyagintsev. De la prima aparitie a tatalui, copie a capodoperei "Isus mort", de Mantegna, la ultima, murind intr-o vineri dupa-masa (geniala ideea cu prezentarea zilelor saptamanii). De asemenea, sunt si diferitele lectii pe care tatal le da copiilor, imaginea unui parinte ca indrumator etc.


Leul de Aur e pe deplin meritat. Unul dintre putinele filme pe care le-am vazut anul trecut si care au reusit sa ma dea peste cap.

[Ambra Blu]

De pe bbc.com:

The winner of the BBC FOUR World Cinema Award 2005, as voted by the panel of four judges, was The Return.

In competitie au mai fost: La Mala Educacion, Hero, Uzak, Motorcycle Diaries si Zatoichi. Pe aceeasi pagina este intervievat regizorul filmului cistigator.

[europe_east]

Mi-a placut foarte mult filmul. Mi-a placut mai ales cum filmul era 'circular' prin felul in care baietii refaceau cu exactitate fiecare lucru pe care tatal lor ii invatase mai devreme. Mi s-a parut a fi foarte mult despre relatia asta misterioasa intre un tata si fiii sai. Pe de o parte duritate, scrasneli din dinti de ambele parti, pe de alta o legatura puternica, instinctuala, in care 'puii' sunt invatati sa supravietuiasca.

mama lui, frumoasa cum numai actritele rusoaice pot fi.

Cat de adevarat...

Filmul are un post scriptum tragic: dupa incheierea filmarilor, tinarul actor Vladimir Garin, e indemnat sa sara in apa din turnul respectiv. O face si nu mai apare la suprafata, inecindu-se.

Nu se poate! Incredibil...

[klein]

superb film! :love:
pe mine nu m-a facut in nici un fel sa ma gandesc la Trakovski. Pentru ca Intoarcearea este un film in care emotia joaca un rol important. Ivan Dobronrarov, fiul cel mic e fenomenal. Nu stiu ce as mai putea adauga comentariilor voatstre. A fost singurul film cu adevarat bulversant pe care l-am vazut in ultimii doi ani.