Karlovy Vary 2006

[Nae]

deci, de pe 30.6-8.7 incepe festivalul de la Karlovy Vary. 41th edition.
prezenti sunt:

Luc Besson, cu Angel-A
Terry Gilliam, cu Tideland
Kim Ki-Duk, cu Time
Andrucha Waddington, cu House of Sand
Jasmila Zbanic, cu Grbavica
etc.

well, sounds nice. programul festivalului se gaseste online: www.kviff.com

i'm there. anybody else interested? anybody commin'?

[christi]

Vad ca sint pe lista si "A fost sau n-a fost", "Ryna" si "Legaturi bolnavicioase". Nice. Multa bafta.

[MinRep]

Wow! Filme foarte faine... Retrospectiva John Huston - mmm... Si prezentele romanesti sunt notabile, chiar daca nu sunt in selectia oficiala.

[Nae]

well, the festival just started...
primele filme au fost deja aratate, iar orasul asa isi intampina cinefilii cu ploaia traditionala pentru Karlovy Vary. what fun, what fun...

filmele insa sunt bune. asa apuc sa vad deja 4 filme, chiar daca am ajuns destul de tarziu.

Lost City reg. Andy Garcia
Time reg. Kim Ki-Duk
Creepshow reg. G. A. Romero
Edmond reg. Stuart Gordon (dupa scenariu de David Mamet)

va povestesc mai multe dupa ce le vad.
salutari.

[Nae]

Lost City, by Andy Garcia.

nu stiu daca sa spun ca este o poveste de dragoste sau un film istoric, daca este un film tezist/moralist sau o drama, si nu stiu sa spun daca e bun. maybe it's the filmmaker in me, care nu ma lasa in pace sa decid.
totusi, filmul reuseste sa te prinda. scurt, si nu foarte des, dar atunci cand reuseste, atunci bine. prestatia actorilor este buna, peste tot, si cam toti, insa all in all, filmul lasa mult de dorit.
din punct de vedere regizoral, filmul este sub zero. adica, nu gasesti nimic fascinant, nimic interesant, ba chiar descoeri un hollywoodism ala anii 50 in el, care te plictiseste rau, si te face sa te misti nerabdator in scaune... in acelasi timp insa, pastreaza calitatile unui film d-atunci: filmul "curat"; fara multa violenta, fara scene de sex (just for the fun of showing a really nice actress being naked), si fara elemente 'revoltatoare'.
dar totusi, undeva lipseste decizia unui regizor, care decide directia in care filmul se indreapta. ca multe scene sunt f. bune, ca multe momente te prind emotional, si ca exista cateva secvente montate destept care spun mai multe decat un speech politic, nu ajung insa sa salveze acest film. este inegal, este confuz, si nu trimitre publicul la nici o concluzie...
personajul principal, jucat chiar bine de Andy Garcia, reuseste sa te prinda, sa te tina, insa prin constructia 'grea' a filmului, si prin inserturi de scene irrelevante, il pierzi si pe el. drama lui, cea care-ar trebuii sa fie povestea principala a filmului dispare intr-un chaos de personaje fictive si istorice, si legatura sentimentala cu protagonistul este aproape inexistenta la sfarsit, cand filmul ar fii trebuit sa fie cel mai emotionant... deci, devine o laba trista.
personajele secundare sunt atat de puternice, incat atrag mult prea multa atentie asupra lor. de exemplu personajul lui Bill Murray, care este de fapt numai un personaj de 'umplutura', unu care rupe scenele 'grele', devine spre final un personaj mult mai interesant decat cel principal, prin simplul fapt ca replicile spuse, lovesc in contextul filmului, foarte puternic.
dar nu numai replicile lui sunt bune, ci in general, filmul poate fii laudat pentru un dialog impecabil. cateva scene stau numai in scenariu si actori, iar acele scene sunt cele bune. dar din pacate, sunt foarte rare.
asa, filmul este o drama plictisitoare, intr-un context istoric. nothing more.
poate ca-ar fii fost bine sa fie regizat de un regizor cu experienta. astfel ar fii putut fii evitate multe greseli, care pana la urma au fost correctate (foarte vizibil insa) in cabina de montaj, cu zoom-in-frame, mult color-correction brutal, si sarituri in cadru, si filmul putea fii ceva mai entertaining...
insa, n-a fost sa fie...pacat. 6,2/10

alros, have to run.

[Nae]

well, am ajuns sa vad si urmatorul film... acuma ma doare capul...

Pavee Lackeen, The Traveller Girl, a film by Perry Odgen

nu mai vreau sa aud nici un comentariu de genu: 'celluloid-ul este out-datet. acuma filmele se fac digital!'... sincer, dupa, un film ca asta, vazut in aceiasi sala, pe acelasi ecran ca 'Lost City', diferenta intre un film filmat pe Kodak, si unu filmat pe digital, este imensa.
dar hai, sa va explic. 'a film by Perry Odgen', nu este pus numai asa, de placere, si ca regizorul a vrut sa se puna mai mult in valoare. nu, este realitate.... cred ca daca putea sa se cloneze de vreo 24 de ori, facea si cast-ul, dar si figuratia. da, un fel de Sergiu Nicolaescu, filmand hand-held pe digital.
dar asta n-ar fii fost chiar asa de grav, daca tipul macar stia ce face. dar el, fotograf de undeva din Irlanda, nu a intrat niciodata in contact cu cinema-ul (poate ca spectator, but i doubt this as well), si s-a gandit sa faca un feature. un semi-documentar-like-drama-thing, a unei familii de 10 presoane care traieste undeva in periferia Dublin-ului, in conditii mizerabile.
personajul principal este o fata de 10 ani, care nu are educatie, si care traind in conditiile acelea amare, duce o viata tare deprimanta... tot filmul o urmarim pe ea, cum merge, se spala, mananca, iarasi merge, discuta cu cineva, se plimba, mai discuta ceva, se bate, si se intoarce acasa, si face ceai. printre alte presonaje facem cunostinta si cu mama ei, cu sora ei, si cu multi alti membrii din familia ei.
deci:
plot - boring
camera - boring
directing - where? what?
acting... mda. vazand pe geniric ca familia este reala, cred ca nu se poate vorbii de actorie, intr-un fel... adica, play yourself, and i shoot it. ok, cine vrea sa numeasca asta actorie, fie, atunci pot sa spun ca a fost buna.
what else... da!
poate ca singura parte buna a filmului au fost presonajele secundare... cele care incearca sa ajuta famila, pe caii legale, financiare si sociale... aceste presonaje arata exact societatea vestica, cea care spune ca ajuta, si se prezinta correspunzator, dar care nu face nimic. din cauza lor familiei incepe sa-i mearga incet incet mai prost. iar societatii nici nu-i pasa.
but here the good things end, and i'd only have a lot to curse about the goddamn hand-held digital camera. use a bloody tripod at least... mdea.
un film pe o tema si intr-un context interesant, abordat insa absolut la prima mana, care-ti lasa impresia c-a fost un film facut fara chef. nasol. si cu multe dureri de cap. f***ingdigihandheldshitcrapmotherfuckerassholebitc h. 4/10 (and i'm being nice)

[Airlight]

ok, si ce cauta filmul asta in Festival ?

[Nae]

beats me Airlight, beats me.
anyway... poate ca nu mi-a placut mie, si unor critici de undeva din marea britanie le-a placut, pentru ca stilul decadent de filmat este cel potrivit pentru poveste.... dunno. but my personal opinion is what i wrote earlier. si nu o sa mi-o schimb. it might tho be also the trend for these non-comercial-movies things. but, still, beats me.

anyway.

Edmond, directed by Stuart Gordon, after a play by David Mamet

William H. Macy joaca rolul vietii. for sure. iar scenriul, se vede clar ca este un scenariu de teatru, si nu de film. totusi, dialogurile (mai ales monologurile) sunt scrise superb, cu o doza de umor negru, dar si cu o tenta filozofica.
cam asta e punctul forte a filmului. povetsea e destul de banala, simplist povestita de regizor, dar super jucata de intregul cast. prin asta, desi filmul este rated ca Drama/Thriller, pentru mine devine o productie independenta lejera, care e placut de vizionat.
in the back of the head tho, you remain with a really fucked up image of american society. si asta nu asa, ca filmul ti-o transmite subtil, ci pe fata. fiecare scena este urata, morbida chiar, si te face sa urasti protagonistul, si mediul in care se misca acesta. totusi, la sfarsit, desi devine usor plictisitor, te mai pocnese o data cu scena de final, si te pune pe ganduri....
un film bun, desi not necessarily pe placul meu. 7,5/10

si oricum nu am avut prea mult timp sa stau pe ganduri... am fugit, si am ajuns la urmatorul film:

Creepshow, by George A. Romero.

ahhhhhh, dupa o zi asa de intelectuala, i needed this. cheap, classic, old-school, funny horror! yeah. Romero at his best.
5 horror-storries scurte, povestite cartoon-like. de la bunicu care se intoarce din mormant de father's day, zicand: i want my cake!, si masacrand pe rand toata familia, pana la un meteor care intoxica toata lumea, without anybody noticing.
ain't that great. i get always so sentimental with these movies. 10/10

mda... stiu, intrebarea care ramane inca neclara este: where did the Kim Ki-Duk movie,Time, stay??? mdeah, au fost complicationes grele aici... am sunat oameni, ei m-au sunat pe mine, si asa am ajuns sa primesc un bilet la o proiecte care de fapt este sold-out maine, pe la 12... sorry, dar mai trebuie sa aveti un pic de rabdare...
iar maine, tre sa vad si alte filme... bleah, printre care si Legaturi Bolnavicioase... again. what crap. azi toata ziua am vazut trailer-ul de la filmul asta infect, si acma nu mai suport nici sound-track-ul, care la ultima vizionare ramasese singurul lucru bun din film. hurray. sunt curios la reactii, tho.

alora, it's late... need some sleep too... a domani. adica, azi.

[Nae]

well, dimineata este un timp 'neobisnuit' pentru vizionari. but... it's for free.

Look Both Ways, by Sarah Watt

do i notice a pattern here? cam asta a fost reactia, cand am descoperit, ca si acest film este facut de cineva, fara exerienta in cinema. adica, doaman Watt a mai facut cateva lucruri, dar numai animatii... si acma, s-a gandit sa le puna intr-un lung-metraj, in context narrativ.
rezultatul nu este rau de loc, insa..... cu multe gauri.
povestea joaca in Australia, somewhere, si tema filmului este viata... in general, in conflict cu moartea, si in dorinta ascunsa a oameniilor deprimati pentru sinucidere.
protagonistul nu are aceasta dorinta, dar societatea in jurul lui o are. el insa are cancer, ceea ce-l pune pe ganduri despre viata lui, despre cele facute, si the reason of being alive, itself. povestile personajelor secundare reflecta poablema protagonistului din alte puncte de vedere, si astfel ajuta evolutia caracterului acestuia.
dar... dece trebuie sa fie asa de... ciudat. fair enough, animatiile sunt cool in general, dar cand vrei sa arati ca cineva se gandeste numai la ce catastrofe s-ar putea intampla in jurul lui, nu bagi numai un insert animat primitiv, cu un sunet dureros de puternic, ci gasesti un fel mai subtil de-a o face (or at least, that's what a director should be able to do). asa ca filmul asta este rupt in multe momente din starea pe care o creaza (care spre sfarsit chiar devine foarte puternica), prin niste desene, care nu spun multe, nu sunt 'artistice', si nu te ajuta deloc sa urmezi schimbariile care se intampla cu personajele. din contra, te chiar irita si deruteaza.
din nou, personajele secundare devin mai dramatice, tocmai pentru nu sunt strapunse in sirul lor narrativ de animatii. aceste personaje secundare chair devin mai puternice in transmiterea mesajului filmul, si aduc o enorma forta sentimentala...
all in all, filmul este inegal, cu gauri, cu burti, si cu dialoguri de te doare capul... ca gand, locatie (totul joaca in apropierea caiilor ferate, unde oameni mor in accidente, sau prin sinucideri) si personaje, reuseste sa cuprinda un microcosmos care sa arate societatea Australiana, dar nu ajunge sa te prinda, fascineze, sa te miste sentimental. partly, pentru ca imaginiile si constructia sunt insuficiente, filmul recurge la metode melodramatice, cu un montaj inspirat dar video-clip-like, si cu o muzica foarte lacrimogena.... la multi spectatri a prins.
la mine, nu. 5.5/10

[Nae]

Scrisesem deja o pagina, cand, laptop-ul asta a dat automatic reboot, si am ramas cu nimica tot. thanks a lot.

Anyway. Am pierdut filmul ‘A Prairie Home Companion’ a lu Altman. Pacat, dar Kim Ki-Duk a trebuit sa faca un mic show la prezentarea filmului, dar si la conferinta de pressa, unde a cantat in loc sa raspunda le intrebari… ma rog, la alea mai tampite. Dar, cred ca meritat, pentru ca ‘Time’, really is beautiful.

Time, written and directed by Kim Ki-Duk

Am remarcat ca stilul acestui regizor se indreapta din ce in ce mai mult spre commercialism... daca ma uit inapoi la filmele lui ‘The Isle’, ‘Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring’, ‘Samaria’, ‘Bin-jip’ si ‘Hwal’, remarc ca inafara de ‘Hwal’, care intr-un fel sare din aceasta evolutie, filmele lui devin mai ‘usor comestibile’ pentru un public larg, si astfel mai accesibile multimii. Diferenta intre ‘The Isle’, si ‘Bin-jip’ de exemplu este enorma. Nu numai ca poveste, ci si ca stil narrative, locatii, caractere si situatii. Asta nu inseamna ca un film este mai bun decat celalalt, nu, nicidecum, insa, ca difera puternic.
‘Time’ este inca un pas mai departe spre commercialism. Personajele, povestea si spatiile sunt urbane, absolute normale, iar folosirea dialogurilor este de baza pentru intelegerea filmului… totusi, nu in ele se bazeaza conceptul, emotia sau puterea filmului.
Povestea nu este complicata, apparent, ci chiar simpla. O femeie isi iubeste prietenul atat de puternic, incat decide sa-si faca o operatie estetica, crezand ca acesta se plictiseste de felul in care arata.
Eh, si de aici incepe distractia. Desi regizorul recurge aparent la elemete comice in felul actoriei, a dialogurilor si a situatiilor, subtextul este incredibil de dureros si psihologic, intrand adanc in friciile intime ale protagonistului. Acesta chiar dispare timp de 40 de minute de pe ecran, dar ramane totusi omnipresent prin partenerul acestuia, si prin mai multe personaje secundare, care ar putea fii protagonistul sub alta infatisare.
Sfarsitul este unu din cele mai bune sfarsituri vazute de mine vreo data, si aici nu ma refer numai la scena de final, ci la intregul act 3, care este atat de surprinzator, incat ramai cu gura cascata. Te shockeaza, te irita, te debusoleaza si te chinuie, prin simplul fapt ca nu stii in ce directie poti sa fii dus mai departe. And this is simply, completely beautiful.
Trebuie sa spun ca am fost dezamagit in primele 35 de minute, vazand ca acel stil unic Kim Ki-Duk a fost inlocuit cu un standard-hollywood-like style. Ca povestea m-a prins, asta e altceva, insa stilul ala, scenele acelea pur simbolice, mi-au lipsit. Insa regizorul decide sa fie un pic mai deschis, adoptand metoda: here you go kids, bit by bit, little by little, this is doing the trick. Asa reuseste sa combine comercialismul cu stilul lui. La inceput numai o scnea la fiecare 20 de minute, si apoi, incet incet mai multe, pana cand la sfarsit gasesti cade fapt, fiecare scena pe care ai crezut-o klischee sau comerciala, a fost defapt exact in stilul acela symbolic si puternic a la Kim Ki-Duk.
Da, laud acest film, pentru ca m-a surprins. Presupun ca asa a fost chiar mai puternic decat daca mi-ar fii aratat un fel de ‘remake’ a unui film vechi, numai cu alta poveste, alt decor, si alte persnaje… asa, m-a prins, m-a tinut strans in mana, si m-a facut sa plang la sfarsit.
People who liked ‘Bin-jip’ will love this movie, si-l recomand cu mare caldura tuturor iubitorilor de filme Kim Ki-Duk.
Pur si simplu 10/10.
P.S. astept sa fie vazut si de alti cinfili de pe forum, ca m-as mai baga la o discutie lunga… asa, daca v-as mai povestii, v-as lua din placerea de-a descoperii singuri toata frumusetea filmului asta. So, enjoy.

Alors. Pauza de masa si pentru mine, iar apoi inca vreo 4 filme… sunt curios cum sa fiu dupa ele… guess really happy. Salutare.

[Nae]

deci, am mai vaxut cate ceva, dar nu prea am timp sa scriu mult. e tarziu.

Knallhart, by Detlev Buck.

uite, un film care ma face sa iau apararea stilului Handheld de filmare. stiu ca mai sus am injurat mult, dar unde nu se potrivea, simplu nu se potrivea. aici, alta poveste.
sigur, felul in care a fost folosita aceasta tehnica aici se deosebeste mult de ce-am vazut ieri. pelicula, incadraturi serioase, si un mesaj puternic.
povestea este cea a unui tanar, care este nevoit sa se mute in Berlin Kreutzberg, venind dintr-un mediu de bogati. asa ca trebuie sa se acomodeze, sa-si faca prieteni dar si inamici, si sa incerce sa-si prinda viata in mana, intr-un fel sau altul.
lucrul frumos in acest film insa nu este plot-ul, ci lumea care este portaitizata in ea. o lume la marginea societatii, o lume cu paradoxuri, o lume violenta. si m-am bucurat ca Detlev Buck a aratat aceasta lume. scenele lungi de violenta la scoala chiar arata ce se intampla acolo, felul in care se vorbeste in film este de acolo, iar problemele, conflictele si frustrarile din acest film se apropie foarte mult de adevar.
dar totusi, desi s-ar putea crede ca stilul cel mai apropiat pentru un film ca asta ar fii un semi-documentar, m-am simtit bine sa gasesc acel stil artistic care cuprinde tot filmul.
nu sunt insa sigur daca ar fii fost asa de important sa impinga filmul in spre drama... dupa parerea mea, nu era nevoie sa povesteasca filmul ca flash-back, ci merita construit linear, crescand. asa, mult a fost deja dezvaluit, si multe s-au pierdut. poate ca se reusea un statement fara flashback, care insa acuma nu este statement, ci numai povestirea unui copil. well, one might call it a confession.
all in all, good job Detlev Buck. restecpa. 8,5/10

Feher tenyer, written and directed by Szabolcs Hajdu.

titlul international este White Palms.
presupun ca cei care au vazut acest film ma inteleg cand spun ca este un film tehnic, silistic si conceptual impecabil. problema de gust intrvine numai atunci, cand povestea nu este pe placul unui public larg... aici, gimastica.
regizorul reuseste sa intre intr-o lume nevazuta, ascunsa, violenta si dureroasa (fizic si psihic), si s-o arate intr-un fel foarte artistic, folosind camera (hand-held again) in cel mai efficient mod imaginabil. el nu incearca sa fie moralist, si chair nu este, dar arata aproape naturalistic suferintele fizice si psihice ale gimnastilor in devenire.
povestea este povestita pe 3 planuri... copilaria, viata de adolescent, si vata de matur... cea principala, si in jurul careia se invart celalalte planuri in forma de flashbackuri impecabil montate este cea de om matur. cu ea si icnepe filmul, si ea poarta de fapt tot plot-ul in spate. flashbackurile ne ajuta numai sa intlegem mai bine protagonistul, care, incercand sa se adapteze intr-un mediu ostil, face gresilele trecutului.
camera este peste tot, in fiecare cadru care arata cat de intamplator se poate, perfecta, fiecare imagine are un mesaj adanc si reflecta starea protagonistului. actorii joaca bine, dar nu extraordinar. montajul insa... well, it's what keeps this movie going.
ultima scena este poate cea mai bine construita scena din vrun film pe care am vazut-o, si asta numai datorita montajului... in ea se uneste prezentul, si doua planuri de trecut, intr-un fel atat de simplu "CUT TO:". fara fade-uri, fara valurele, ci pure and simple editing. dar foarte eficient.
mi-e si greu sa explic dece, si cum vine de asa un montaj simplu poate devenii atat de puternic, dar sa unesti un plan temporal de competitie sportiva, cu un alt plan temporal de spectacol de circ, si apoi cu inca un plan temoral de exercitii fizice este o munca foarte grea. dar nu numai ca ritm functioneaza montajul, ci si pe plan sentimental. adica, in toate trei planuriile temporale exista o crestere, si toate, puse cap la cap si inter-cutted reusesc sa creasca suspansul, si sa te captiveze mult mai puternic pe plan sentimental.
wow. am fost impresionat cat de simplu si care de eficient poti lucra in cinema, reusind sa construiesti un personaj credibil si solid, o legatura sentimentala care sa fie adevarata, si totusi sa pastrezi totul sub o integritate stilistica care sa fie puternic artistica.
charming. refreshing. great. 9,2/10

Legaturi Bolnavicioase, (gandit sa devina film de) Tudor Giurgiu.

parca a fost mai bun la vizionarea asta. a mai insertat doo trei fade-uri la punctele potrivite, a mai taiat din dialog inutil, si a facut monologul mai clar. functioneaza asa, cat de cat.
totusi, m-am plictisit ingrozitor, am injurat foarte mult, si am vrut sa se termine repede. si s-a terminat in 86 de minute. which again, was cool.
m-am bucurat a Giurgiu si-a luat actritele cu el, pentru ca intradevar, ele ii salveaza filmul... cause as a director, nu stiu daca a luat vreo decizie, care sa se vada, si care sa influenteze creatia filmului. dac-ar fii fost mai decis, ar fii iesit un film mai bun. asa... numai cast-ul mai salveaza din el.
totsui prinde la public. cei 10 pusti pe care i-am intrebat dupa vizionare ce parere au, mi-au spus ca le-a placut, ca i-a atins, si ca au nevoie de timp sa prelucreze cele vazute...
hmmmmmm... i hated it again... poate cam dur spus. dar totusi nu mi-a placut.
and why hand-held? please, de ce?
deci, un vinevoitor 5/10

that's it folks, for today. stay tuned, i have 6 movies pland for tomorrow... din care cred ca unu o sa-mi scape din nou. damn. night.

[Alex Leo Serban]

hmm... yep; never been excited by this fest, dunno why...
keep up the good work, though
PS definitely, u have a problem with 'love sick'

[Airlight]

multumim Nae, keep em coming.

ce descrii tu cu 'white palms' imi aduce aminte de un vechi proiect de film al unui amic de-al meu, ungur, 'whitefingers' - numai ca era cu alpinism.


ok, I fade out to:

[Ambra Blu]

Feher tenyer, written and directed by Szabolcs Hajdu.

titlul international este White Palms.
presupun ca cei care au vazut acest film ma inteleg cand spun ca este un film tehnic, silistic si conceptual impecabil. ..
charming. refreshing. great. 9,2/10

Legaturi Bolnavicioase, (gandit sa devina film de) Tudor Giurgiu.

and why hand-held? please, de ce?
deci, un vinevoitor 5/10

Aveam de gind sa citesc ce ai scris pe aici, ca anul trecut, dar cu verdictele astea doua m-ai convins: in momentul in care apreciezi un film soporific precum White Palms in dauna unuia cald, usor feminin, usor afectat, dar foarte colorat si placut ochiului - Legaturi bolnavicioase -, inseamna ca n-are nici un rost sa-mi pierd vremea descifrindu-ti notitele incropite cu stingacie. Imi cer scuze pentru interventie, este poate neavenita, dar oamenii care n-au vazut filmele astea doua trebuie sa stie adevarul, fara partipriuri: White Palms e un film imbecil, pt imbecili, in timp ce Legaturi bolnavicioase e cel mai lighthearted, beautifully shot, film romanesc de pina acum.

[Nae]

riiiiiiiight, ambra, you just go and.... do whatever you do. have no time for you, si sincer, daca n-ai chef/timp/nervi sa-mi descifrezi cele scrise, you don't need to... spune-mi numai motivul pentru care Legaturi Bolnavicioase este filmat Hand-held... daca imi spui asta, si ma faci sa-ti dau dreptate, you rule... daca nu, revezi While Palms, ok?

well, sorry for you ALS, pentru ca festivalul asta devine incet incet chair misto si important. am vorbit cu multi oameni, organizatori de festivaluri (de exemplu, cel de la Berlin), care mi-a spus ca atmosfea care este aici este una dintre cele mai bune din toate festivalurile europene, pentru ca, it's like hollydays. everybody is chilled and has a good time, iar daca vezi filme, exista numai un grup mic de oameni, adica critici, cei de la film-industry, si cei de la pressa, care vorbesc despre flm, si au discutii aprinse.... spectatorul mediu se duce la filme de placere, si cam asta e ideia unui festival. let people enjoy the art of fimmaking.

si da, aici chair este o atmosfera absolut relaxat. numai cativa nebuni care fug de colo-colo, ca sa vada 5 -6 filme pe zi... printre care si eu. in rest, oamnei tineri si misto, cinefili, care vad filme cate prind, cand prind, si necontand ce vad, just for the pleasure of it. no snobs.

Airlight, daca il gasesti, te rog sa-l vezi (white palms), pentru ca e foarte bine construit. povestea e... ma rog, dar stilistic si tehnic (montaj, camera si regie), filmul este absolut complet.

azi a fost o zi mai relaxanta, pentru ca am pierdut cateva filme la care vroiam sa ajung... printre care si filmu lu Herzog, care insa o sa-l mai prind o data, in cateva zile. totusi, si azi am vazut 4 filme. dar am si muncit mult, so.... i'm tired. please mind my mistakes, si daca o sa scriu mult in engleza. nu mai am nervii sa ma concentrez sa-mi transpun gandurile in romana. sorry.

Babs bilar, directed by Rafael Edholm.

un film placut, chiar entertaining. o comedie in stilul fratilor Cohen, care chiar au fost o inspiratie pentru acest regizor. totusi, trebuie sa spun ca a fost ciudat sa vad asa un film, venind din suedia... adica, neasteptat.
o poveste despre drug-dealing in frigul suediei, cu personaje stereotipice, care prin coincidente ajung sa intre in situatii comice rezolvate prin scene de actiune. Desi suna clasico-tipico-hollywoodian, filmul intra mai de graba in dimensiunea unui desen animat a la Road-Runner, cu glumite, gag-uri si bancuri de acel gen. Scenariul permit un astfel de til fara nici o problema, chiar scoate maximul din el. Dialogurile sunt scrise bine, cu umor, si cu tenta auto-caricaturistica bine pusa la punct. Confilictele din spatiul scandinavic insa devin prea dominante, si filmul pierde mult din publicul din afara acestiua. Adica, bancurile si personajle sunt asa de legate de idei si stereotipuri de acolo, incat la un monet dat, ca spectator din afara acestui mediu, te piuerzi, si bancurile nu-si mai au efectul dorit.
Asta este singurul punct slab al filmului. Sigur, nu s-a vrut capodopera, si nici film de arta... a vrut box-ofice, si asta a facut. Mai mult de atat, nici nu merita spus.
De laudat insa curajul regizorului de a se lansa intr-un proiect ca acesta. Nu pentru ca scenariul ar fii unul care sa deranjeze vecinii tarii producatoare sau care sa nu prinda la public bine, ci de a adopta un stil atat de non-mainsteam, si greu. Pentru ca trebuie admis, sa faci o comedie care sa nu intre in klische, si sa nu devina de prost gust, asta chiar nu esste simplu.
In rest, cast-ul isi face treaba bine, camera este standard, si integriatea filmui este pastrata cu grije. Nothing to comment.
Cum am zis, entertaining. Cei care au fost incantati de Fargo, nu o sa fie dezamagit de filmul asta. Poate cei care nu au umor. Dar daca exista o mica doza, atunci filmul o sa fie entertaining. 7/10
p.s. asa un film, adica, dupa reteta asta s-ar putea face linistit si la noi. Cu tigani, cu unguri si bulgari, cu mafia din rusia sau din cecenia, cu niste araboi, si tot asa, arme, droguri, dar totul la misto. Si-ar scoate banii, si ar prinde la public. No problema.

Ryna, regizat de Ruxandre Zenide.

Presupun ca multi din voi l-au vazut deja, eh, io am citit scenariul inainte sa fie produs, adica cand era prezentat la CNC. Si da, scneriul statea in picioare foarte bine, si a meritat din plin sa castige premiul.
Vazand-l acuma pe pelicula, nu a fost diferit de scenariu. Am fost numai surprins de actorii alesi. Dorotheea Petre face un rol foarte bun, consistent si puternic, insa, nu prea pare c-ar avea 16 ani, nu? Eh, si aici incepe problema, unde te gandesti ca ceva nu a fost pus bine la punct. Dar nu in asta sta povestea, si asa ca poate fii neglijat. Totusi, problema apare atunci cand in context cu povestea, chipul si expresivitatea ei nu reusesc sa se uneasca cu ideia filmului. Atunci filmul schioapata un pic, ceea ce e mare pacat.
Ca regie, filmul e ok. Pastreaza o integritate, un stil coherent de povestire, si evita sa intre in manierisme sau romanisme classice. Chiar cred ca prin asta castiga. M-am bucurat sa vad ca nu a avut muzica, adica, nu un sound-track lacrimogen care sa poata trage filmul intr-o melodrama, ci a implicat muzica direct in film. La fel de mult m-am bucurat sa nu vad un taraf sau ceva, desi ar fii fost usor de intgrat, stiind ca asta prinde la publicul din occident. M-am intristat insa sa vad ca Ruxandra Zenide decide sa arate o romanie mai ‚frumoasa‘ si mai ‚buna‘ decat este ea intr-adevar. Desi sigur, ce se intampla in film, si felul in care se intampla sunt socante, insa cred ca ‚adevarul‘ din romania nu este asa. Aici iarasi isi fura din credibilitate filmul, si devine mai mult, o intamplare, si nu o realitate zilnica. And i’m not sure if this was intended.
Camera se tine bine, hand-held, dar functioneaza stilistic cu regia. Problema intervine in momnetu in care incearca sa devina ‚artistica‘. Exista cateva scene, in mare parte atunci cand protagonistul este singur, si cand camera creaza un spatiu ‚fals‘, adica rupt din contextul realitatii filmice aratat prin regie. Sunt sigur ca Marius Panduru a vrut asa ceva, dar este pacat ca regizoarea nu a reusit sa se impuna. Prin asta publicul este rupt in doua categorii: cei care sunt atrasi de acest lucru, si se ataseaza mai mult de protagonist, si cei care sunt derutati si iritati de aceste sarituri de stilistica vizuala. Eu fac parte din cei iritati, si imi pare rau sa consider aceste sarituri/treceri din stil in stil, ca daunatoare. Poate dac-ar fii fost pastrat intr-un stil mai dur, ar fii prins, si tinut mult mai bine publicul pe intreaga durata a filmului.. asa, apar cateva burti in scenele de umplutura, in care nu povestea este importanta, ci starea. Poate ca experienta isi spune cuvantul.
Dar un debut bun, care are o oarecare stare, care da o emotie, si care reuseste sa te prinda in marea parte. Nice. 8/10

Hatsu-koi, a film by Yukinari Hanawa.

Titlul international este First Love.
Bazat pe o intamplare reala, filmul arata povestea unui cuplu, care reusesc sa intre in istorie, furand in timpul zile 25 de millioane de dollari, fara ca cineva sa fie ranit sau omorat.
Regizorul descire mai intai viata protagonistului, o fara de la universitate, care apoi intra in contact cu o trupa de tineri cu ambitii ‚revolutionare‘, si idei anti-establishment. Apoi povestea se axeaza pe aceasta trupa, cum sunt ei intre ei, ce rol are fiecare, si urmareste evolutia lor pana la un anumit punct, cnad totul se rupe. De aici, singura poveste care ramane de urmarit, este cea a acestui cuplu, care face planuri sa comita ‚crima‘ secolului. Insa actul lor nu mai este un act de ‚revolta‘ importiva societatii, ci devine un act de dragoste intre cei doi. Fiecare o face ca sa-si dovedeasca iubirea fata de celalalt, sperand ca dupa actiune vor incepe o relatie adevarata.
Well, like in all japanese movies, things don’t turn up as wanted. Si nu ma refer la actiune, ci la relatia sentimentala intre personaje. Descoperim din nou o japonie incapabila sa-si arata sentimentele adevarate. Si asta jucand in anii 60...
Stilistic, filml este absolut charming. Camera pe trepied, sau dolly sau crane, dar toate la timpul lor, frumos folosite, si cu incadraturi puternice, expresive si minimaliste, reflectan starea interioara a fiecaruia din personaje. Regizat impecabil, stiind ce vrea, cand o vrea, camera devine un spectator care se lasa dus, fara sa-si puna intrebari, urmand numai directile date de regizor.
Stilistic insa, filmul nu este pe placul tuturor. Well, fiind asa ‚classic‘, poate fii considerat si plitisitor, iar durata de 114 minute se simte in timpul vizionari. E lent, si e lasat sa fie lent. Nu exista nici un moment in care povetsea iti da o senzatie de suspans. Totul este construit pe stare, poveste si emotie, emotia aceia sentimentala, cand speri, swi vrei si-ti doresti, si nu ai nici o putere sa intervii. Stilul si camera in impun sa ai rabdare, si stai jos, si sa urmaresti. Totusi, nu este deloc voyeuristic, ci din contra. Stilistic esti undeva, dar distant. Nu all-knowing, dar poate all-feeling.
Da, aici filmul asta chiar este stabil, si scoate foarte mult dintr-un scenariu rather medium. Muzica este cum trebuie, cand trebuie, cu mult jazz, si cu mult sentiment, subliniind de fapt, numai o stare.
Desi nu-l pot compara cu nimic, il recomand iubitorilor de film asiatic, si de stil de narratiune cinematic asiatic. Mie mi-a placut 8,7/10

13 Tzameti, written and directed by Gela Babluani.

Pentru mine, surpriza zilei. Film frantuzesc de un regizor georgian. O combinatie interesanta, care a scos un rezultat, si un film bun.
Filmat alb-negru, si tinut la limita intre trepied si hand-held, filmul are trimiteri la genre-ul classic noir, cu acea putere, si acea stare, alesa foarte bine pentru o poveste atat de ciudata, dar misto. Daca pot face o comparatie, atunci o fac cu filmul Intacto, de Fressnadillo, si nu cu Bresson sau Wenders, cum au facut-o criticii de aici.
Stilistic filmul isi croieste un drum propriu, si nu trebuie sa fie comparat cu nimic. Influentele se simt clar, si sar in ochi deja dupa primele 20 de cadre. Povestea este ceva intre un road-movie, unde protagonistul intra din gresala intr-o cursa pe care trebuie s-o castige, si o initiation-story, unde prin intamplari, protagonistul reueste sa se elibereze de sine, si sa-si gasesca identitatea adevarata. Am spus de Intacto mai sus... well, combine with the road-movie and initiatonstory, and here comes 13 Tzameti.
Singura problema a filmului, care chiar reuseste sa aiba suspans, emotie, si putere, care reuseste sa te fascineze si sa te tina cu sufletul la gura, este inceputul. In rest, el functioneaza perfect, si nu simti nevoia de nici o shcimbare. Dar inceputul este labagit. Stiu ca termenul este cam over-used, dar aici se potriveste. Sigur, inceputul trebuie sa-ti dezvaluie backgroundul protagonistului si a actiunii, si trebuie sa te aduca intr-o stare care sa te faca sa ramai captivat, dar aici, parca te pregateste de o melodrama, sau un psycho-french-drama-film...
Trebuie sa fie luat in consideratie si ca asta este debutul regizorului, si chair este unul curajos, si care arata testiculele (ca sa nu folosesc termenul de coaie) regizorului. Poate ca de asta inceputul este asa de subred. Se vede o indecizie regizoriala pentru un stil coerent. Dar din momentul din care povestea principala incepe, de atunci filmul are o linie dreapta, povestita perfect, si dusa la capat, punand toate punctele pe i-uri.
n-am stiut ce sa astept de la acest film, si am fost indecis. Acuma cred c-a fost o decizie foarte buna, luata la momentu potrivit.
Cei care au vazut Intacto, si care au chef de ceva similar abordat diferit, sa vada filmul asta. Presupun ca o sa fie placut, si apreciat, si spun sincer ca a meritat Best Feature Debut la Venetia in 2005 si World Cinema Jury Prize la Sundance in 2006.
I was pleasantly surprized. 9,2/10

Gata. Pentru azi, adica, pentru ieri. Maine o sa fie o zi chiar grea. Inafara de filme sunt si initat la un cocktail-thingie, si trebuie deci sa fiu si corespunzator imbracat, curat, spalat si barbierit. That’s shit when you’re spending your nights on a floor in a sleepingbag. But hey, i’m enjoying this shit. A domani.

[Alex Leo Serban]

well, sorry for you ALS, pentru ca festivalul asta devine incet incet chair misto si important. am vorbit cu multi oameni, organizatori de festivaluri (de exemplu, cel de la Berlin), care mi-a spus ca atmosfea care este aici este una dintre cele mai bune din toate festivalurile europene, pentru ca, it's like hollydays. everybody is chilled and has a good time, iar daca vezi filme, exista numai un grup mic de oameni, adica critici, cei de la film-industry, si cei de la pressa, care vorbesc despre flm, si au discutii aprinse.... spectatorul mediu se duce la filme de placere, si cam asta e ideia unui festival. let people enjoy the art of fimmaking.

hmm... sounds familiar; park ai descrie TIFF-ul! :w00t:

nae, un sfat: u can become a journalist, if u want, but never become a film critic! dk tie 'ryna' ti s-a parut un film ok, 8/10, smth wrong is happening to yr judgement, i'm sorry to say (& i hope u don't take offence, i mean - after all, filmmakers r not supposed to show taste, right? )... este un film fals from start to finish, artificial, cu o poveste total neverosimila, salvat doar de imagine & dorotheea petre. un film "romania for tourists" - really, there's nothing to talk about.

'love sick' - in comparatie - has class.
&, btw, 'why hand-held camera', intrebi tu; why not? (dk vrei, iti explic pe mp de ce e potrivita aici... acu nu prea mai am kef sa ma intind, pt k sint la roma :love: )

[Airlight]

imi pare rau sa differ aici, eu n-am receptat asa tiff-ul.

mai degraba ca pe doua cercuri de forta excentrice, un fief preocupat de pastrarea, inchiderea si intarirea pozitiei lui de influenta in noile sforarii ale filmului, (the new dogs,) si un cerc larg de spectatori fara nicio legatura cu primul, inocenti culturali veniti cu clasa, byproducts of the aforementioned connection comittees, bucurosi sa se dedea viciului de a privi la trufandalele decadente tiff, altele in dimensiune si gust decat proiectiile cuminti pe care le ofera rofilm in restul anului.

un pretext inteligent pentru team-buildingul si socializarea noilor gasti de interes ale filmului romanesc.

[Nae]

ALS.... da, nu vreau in nici un fel de devin critic de film. aici, eu imi dau cu parerea despre filme, ce si cum mi-a placut, si cei care au chef sa citeasca, o fac.
la tiff, n-am fost, si nu cred ca o sa ajung nici la anu, but yes, i heard it was fun too. totusi, inca nu se ridica la inaltimea festivalului asta, and there's still a long way to go.
daca ti neaparat sa-mi schimbi parerea despre legaturi Blnavicioase, please, start writing me m.p.-s, la care iti voi raspunde cu mare placere. chiar putem sa ne si vedem la Bucuresti daca tii neaparat... dar nu cred ca o sa ma convingi.... o parere si o impresie deja formata nu se poate schimba asa usor. si la toate argumentele tale, iti promit ca o sa-ti dau si contra-argumente la fel de justificabile pe scene si dialoguri. gustul insa... well, nu se poate judeca.
i'm open for any sort of discussion.

pt. Ambra. vreau numai sa spun un lucru pe care aseara nu l-am spus cum trebuie...
Legaturi Bolnavicioase are o imagine frumoasa, da, sunt de acord. insa, regizorial, mie-mi lipsesc cateva decizi clare, care sa-mi arate ca hand-held-ul are o justificare. si nu le gasesc. filmul este 'caldut' in toate deciziile luate regizorial, si nimic nu se indreapta intr-o diretie clara. de asta, hand-held-ul de acolo m-a derutat. a fst voyeuristic (ceea ce filmul in sine nu este), a fost obositor si a fost derutant. ca imagine, adica culoare, compozitie si integritate a fost ok.
la White Palms (azi chiar am stat 3 ore de vorba cu Szabolcs Hajdu la cocktailul de la Cotbus film fest, in timp ce Giurgiu incerca sa se bage in seama, si tipul este super simpatic, smart, si placut sotia lui este romanca, si urmatorul film o sa fie jumate facut in romania, jumate in franta... din nou dinica si oana pellea, si mai cauta un actor de 25 de ani. maybe i'll work with him for the casting, and even directing assistence. who knows.) hand-heldul chiar este jutificat, pentru ca reprezinta intimitatea unuei amintiri prsonale. imaginea in sine este impecabila, chromatic, compozitie si miscare sunt puse bine la punct, si se muleaza perfect cu toata ideia filmului.... sunt insa de acord ca tematic filmul nu este pe gustul tutror. who cares about the life of a gymnast anyway? well, neither do i, but filmmaking wise, it's amazing.

din cauza cocktailului ala, chiar nu am apucat sa vad 2 filme. nu pot sa spun ca-mi pare rau, pentru ca the contacts i left with from there o sa-mi fie de mare ajutor in viitor (apropos ALS, la Cotbus vii? o sa fie un focus pe Romanian Cinema. might be interesting). dar totusi, am vazut un film.

Shut Up and Shoot Me, a film by Steen Agro.

si filmul asta face parte din filmele alese critici de la Variety... si nu stiu ce se intampla, dar se pare ca cei de acolo sunt overexcited cu mici comedii, filme lejere, si de fapt, tampenii, la care mananci peanuts, si bei multa cola.
asa si filmul asta. jumate ceh, jumate englez, filmul este o comedie neagra, care nu spune nimic, care din cand in cand este tare plictisitoare, si de loc funny. stateam, si ma gandeam cat usor s-ar fii putut face un film haios din scenariu, daca regizorul ar fii avut umor. dupa parerea mea, numai 10 scene din film merita vazute, pentru ca au o stare, au umor, si pentru ca duc povestea undeva. in rest, durere mare.
poate ca sunt acuma un pic prea dur, dar sincer, filmul este mult mai slab decat orice-am vazut. Legauri Bolnavicioase is a masterpiece compared to this crap.
singura cheste buna in film a fost jumate din poveste. adica, partea unde protagonistului ii moare sotia, partea unde incearca sa se sinucida, personajul antagonistului, si gag-ul cu lacul plin de morti. cam asta sunt si singurele scene bune, care apar de alta si in trailer, si care m-au facut sa vreau sa-l vad.... but more, you really don't need to see.
nu merita sa scriu mai mult, ca pierd timpul degeaba. mai bine ma duc si agat niste gagici, ca afara e frumos, si fetele arata bine....
a crappy comedy, not worth seeing, and not worth writing about. 2,1/10

well, hai sa ma duc sa mananc ceva, ca brunch-ul ala nu a fost nimic consistent... you know, that artsy-fartsy-snob food. wtf? i need a steak!
ciao

[Nae]

deci, am mai vazut cate ceva in ultimul timp. astept sa intru si eu la Tideland, asa ca nu o sa ma lungesc. sper...

Love Talk, by Lee Yoon-Ki.

mda. citind in ghid ca este vorba de un film Korean, cu o imagine frumoasa, si cu o poveste de dragost de 110 minute, am zis ca o sa fie o placere, ceva de genu "In the Mood for Love", si m-am dus.
si intradevar, filmul incepe promitator, lent, in stil classic de cinea asiatic, si te introduce bine in poveste, personaje, si stare... te astepti ca povestea sa evolueze, sa devina ceva frumos, sau macar emotionant, si vrei mai mult.
dar astepti. si stai, si nu se intampla nimic. toata povestea este bazata pe trei destine de emigranti din koreea, care sper sa-si gaseseasca, sau regasesca fericirea in Los Angeles. fericirea sentimentala, si nu cea financiara.
un protagonist, asa cum se intelege el din terminologie nu prea exista, si nici situatii in care sa poti descoperii unul. exista insa 3 presonaje, care cam reprezinta toate clasele de emigranti koreeni din L.A. Titlul filmului vine de la o emisiune in koreana difuzata in L.A., si care este numai despre probleme/blocade sentimentale ale emigratintilor.
se desfasoara incet si foarte obositor o povetse, prin care descoperim situatii diferite in familii, intre preteni, parteneri si colegi toate fiind unite de o ideie: instrainarea.
dupa 110 de minue, si jumate de sala plecata, se termina, si nu pot spune decat ca nu merita vazut. chiar daca din 10 cadre, 7 chiar sunt frumos filmate, si chiar daca prestatia actoriilor este buna, filmul oboseste si plictieste ingrozitor. 4/10

Cremaster 4, by Mathew Barney.

well... it's ok. n-am vazut nimic facut de el vreo data, si asa ca sa fost o surpriza. ne vazand partea 1, 2 sau 3, imi este greu sa compar, si nu pot s-o pun intr-un context.
totusi, filmat interesant, cu o ideie buna care sta la baza, si cu un oarecare umor morbid, filmul te tine. from time to time it's rather disgusting, dar daca treci peste starea asta, ajungi sa descoperi chiar in morbid o estetica si o gratie nemaintalnita. caractere fascineaza prin integritatea lor vizuala, si te transpun direct intr-o lume diferita, pe care o accepti, fara sa-ti pui nici un semn de intrebare.
totusi, mult mai spab decat Creaster 5. 7/10

Cremaster 5, by Mathew Barney.

wow. cata estetica. cate imagini impecabile. cat de mult ritm. cata imaginatie.... m-a umilit vizual filmul asta.
montat si bazat pe o opera ungara, filmul... nu stiu ce descrie.... adica, nu ce se canta. stiu numai ca ideia de la care porneste este relatia de putere intre femeie si barbat. si ea este descrisa prin aceasta opera, prin locatie, care este opera, un pod si o piscina, si care sunt si cele trei componente principale ale filmului.
well, nevermind this, cause i didn't care either. sunt sigur ca exista mii si mii de interpretatii, si toate sunt intr-un fel correcte, sau macar justificabile. nu vreau sa ma bag, nu am rabdare, si nu vreau sa disec in cap acele imagini vazute timp de 73 de minute, care m-au lasat cu gura cascata. sincer, filmul impresioneaza prin asta, si merita vazut de tti cineasti care pun valoare pe imagine. also, for all DPs, and camera-operators out there.
impressive. 9,5/10

Martin, a film by George A. Romero.

ahhhhh, ce frumos. "is Matin just a sexually deranged teen, or an ancient Nosferatu?"...
povestea acestui Martin, in noul mediu in care ajunge, unde o parte din familie il considerat Nosferatu, the work of the Devil, si cealalta un pusti traumatizat. si fie una sau alta, Marin is weird, for sure. de baut bea sange, dar nu are probleme cu soarele, crucifixe sau usturoi. pare normal, dar niste fash-back-uri in alb/negru ne trimit intr-o zona psihologica ciudata. arata ca si cum ar avea 22 de ani, dar in acte are 87.
si asa incepe povestea.
principala ideie este ca unchi-su vrea sa-i salveze sufletul si apoi sa-l omoare. conditia pentru asta, este ca Martin sa nu se atinga de nimeni din oras, ca altfel moare fara sa-i fie salvat sufletul.
sounds nice, well it is!
inafara de actiune, si de comicul innocent ascuns in fiecare scnea de 'groaza', flmul are o tenta puternica anti-sociala, sau ma rog, socialo-critica. de la sotia nefututa, pana la baba aracra pe viata si in special pe tinerete; de la religia care dispare incetul cu incetul, pana la traditiile sau ritualurile superstitioase; de la institutia 'familie', pana la sex... toate aceste teme sunt lucrate si aratate cat de poate de clar, si de pur, lasand impresia ca toata societatea este misogina si 'bolnava', facand astfel din protagonist, un eurou classic.
cel mai genial element al filmului insa nu este neaparat critica aceasta, ci felul in care povestea se termina. abrupt. puternic, si violent. nu lasa loc interpretari lungi, nu devine tezist sau moralist, ci simplu pune punctele pe toate i-urile.
de vazut, neaparat. 9,8/10

well... asta a fost azi seara inca... si azi de dimineata am zis ca ma trezesc devreme, ceea ce chair am si reusit, ca sa vad mai multe filme... si da, am prins deja doo.

Puccini for Beginners, by Maria Maggenti.

hmmm, un fel de ‘Love and The City’ facut film, combinat cu ‘The L-Word’, si inca cateva filme din astea lejere pentru frizerite. un film pentru sambata seara, cu prietena sau prietenu, some pop-corn si a big coke.
dar hai, sa incepem cu povestea.
o lezbiana se desparte de prietena ei, si incepe sa ne povesteasca despre ce trista este cand este singura. incearca sa gasesca un nou partener, si chair isi gaseste doi. un barbat si o femeie (no kinky thoughts here boys, it's not THAT sort of movie, and neither with a threesome... unfortuantely)
de fapt, momentul cu care incepe filmul, este cel din scnea de final, cand toti afla de toti, si protagonista noastra este in big shit. Si cu monologul ei din off suntem trimisi la inceputul povesti, la Act-ul 1. si tot filmul este construit classic, cu Acte, si cu all that, de la establishment shot, pana la decupajul classic de plan/contra-plan, and all that. Nothing new, nothing interestoing.
Dar un film care din nou imi spune, fuck digital, stick to celluloid. De exemplu filmul asta, care e filma in HD, si care este facut sa arate ca un film normal, facut pe 35mm. dar nu e. se vede cum la focala lunga apar pixeli cam peste tot, cum in low-light conditions ai un electronic noise, si ca intr-un contrast puternic de lumina apar tot felul de hallow-uri in jurul obiectelor sau personajelor. Culoarea este spalacita, si color-correction-ul este tare vizibil. (dar totusi, mi-a spus Szabolcs Hajdu ca filmul ‘Dealer’ a ost facut in HD, si ala da, film de imagine… but, you have to really know how to use it.. si in filmul asta, nope, they didn’t!)
Nu mai am multe de spus. Dialogurile, si monologul sunt ok scrise, cateva din gag-uri sunt reusite, si da, chiar si eu am fost entertained la 9 dimineata, dar nu este un film de vazut daca astepti ceva challanging, ci daca vrei sa razi, si sa pleci cu o stare buna din sala.
Crappy as shiot este sfarsitul, dupa gustul meu, pentru ca intr-un fel este un homo-relationship-promoter, chestie care pe mine ca straight forward guy ma irrita. No homofobism, not at all, but c’mon, filmul atsa este clar pro-homos. And that’s weird, cause it makes you think there’s something wrong if you’re straight. Fuck this.
Mda, deci, mhm, exact. 5/10.

Sangre, by Amat Escalante.

Inca un flm tare tare tare plictisitor. Adica, nu vreau sa fiu rautacios, dar filmul asta plictistest intentonat, incercand un film de cineverite in america de sud.
Fair enoght, si chiar bine gandit. Adica, toata plictiseala pe care ne pune s-o vedem timp de 82min (filmul are 90min), este exact la locul ei, cand finalul te rupe din semi-somn.
Protagonistul este o aluzie la figura de mesias, dar nu reusesti s-o intelegi decat la final. Exista aluzii la biblie destule, dar nici una nu este intr-atat de clara, ca sa te faca sa ajungi la concluzia ca protagonistul filmului, pe care l-ai crezut un handicapat mental fara personalitate, este de fapt mesias.
Nu stiu daca este mult mai mult de povestit, fara a rapii suspansul plictisitor si diluat al povestii. Deci, regia e ok, actoria in cateva scene chiar este buna, camera are cateva incadraturi misto dar in rest ramane clasico-retrasa si decorul este realistic. Scenariu se salveaza prin sfarsit, pentru ca dialogul este stangaci, si povestea de fapt nu duce nicaieri, decat in mizerie.
Merita vazut daca este mult timp de pirdut, si numai pentru cei care au impressia ca ‘Moartea Domnului Lazarescu’ was way too fast for an action-movie… multora o sa le dea impresia de imbecilism cinematografic, si catorva o sa le dea un remediu pentru insomnie.
Pentru mine…. 3/10, ca salveaza finalul, si lasa pe ganduri… dar nu pentru un cinematograf. Acasa, pe computer.

Well… that’s it. Acu’, constipatie acuta. 4 films left for today, sper sa ajung la toate. fuck the media-party-cocktail-shit... don't need that. Ciao.

[Leonard]

Cremaster 4, by Mathew Barney.

well... it's ok. n-am vazut nimic facut de el vreo data, si asa ca sa fost o surpriza. ne vazand partea 1, 2 sau 3, imi este greu sa compar, si nu pot s-o pun intr-un context.

nici nu e asta ideea, de a compara. Cremaster 4 este primul cronologic (1994) deci e bine cã pe ãsta l-ai vãzut întîi.
5-ul mie mi-a plãcut cel mai puþin din serie. Favoritul meu e 3, apoi 2, 4, 1, 5.